,,SĂ NU IEI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU ÎN DEŞERT” (III)

Afirmaţiile Sectei ,,Noul Ierusalim” continuă să smintească pe români

Răsfoind cartea lor de căpătâi (din care am cules citatele din episoadele anterioare) - ,,Cuvântul lui Dumnezeu în România”, precum şi revista lor cu acelaşi nume, suntem buimăciţi de amalgamul de idei şi încercăm să căutăm o linie directoare a acestei mişcări. Deşi la prima vedere creează o senzaţie de incoerenţă, putând pune uşor afirmaţiile şi faptele lor pe seama unei stări mentale confuze, remarcăm cu multă îngrijorare ereziile din spatele acesteia.

Această mişcare este fondată de o persoană charismatică - Virginia - ce adună în jurul ei, datorită aşa-ziselor sale ,,proorociri”, oameni uşor de păcălit. Ea prooroceşte în stare de transă: ,,ea nu simţea nimic în vremea vorbirii Domnului, iar când se trezea, întreba pe cei din jur, dacă a vorbit Domnul şi ce a vorbit”, fapt des întâlnit în practicile păgâne de genul oracolului din Delfi, religiei voodoo a negrilor sau a spiritismului. Virginia este mai mult decât un prooroc mincinos, nu prin efectele directe a ceea ce afirmă - că va lua carnetul de conducere sau că va naşte un băiat căruia îi va da numele Antonie - ci prin cauza generatoare, baza dogmatică a acestor proorociri: că ,,trupul tău este Tron lui Dumnezeu” şi altele asemenea. Prin toate acestea, ea nu se dovedeşte a fi decât o posedată, un om înşelat de diavol din lipsă de credinţă.

În fond, de ce este numită proorociţă ? Căci, în afară de ,,ghicituri” referitoare la cele trupeşti, tot ceea ce ea a propovăduit nu a reprezentat decât o mare erezie. Sub masca ortodoxiei, aparent fără să modifice sau să infirme Sfânta Tradiţie, Virginia a introdus nişte noutăţi de ordin dogmatic, erezii ce au tulburat creştinătatea română. Mizând pe slăbiciunea duhovnicească a românilor, adepţii acestei mişcări au interpretat textele Sfinte Scripturi şi ale scrierilor Sfinţilor Părinţi, pentru a servi scopurilor lor. S-au folosit cu mare înţelepciune de tradiţia ortodoxă, prin aceasta căpătând legitimitate şi punându-se la adăpost de eventuale acuzaţii

Satisfăcând oamenilor nevoile trupeşti şi amăgindu-i cu naţionalisme ieftine, această sectă le-a distras atenţia într-un mod diabolic de la mântuire. Prin faptele lor, aceşti smintitori au luat numele lui Dumnezeu în deşert, folosindu-l pentru a justifica aşa-zisele minuni care nu au nici o legătură cu mântuirea. Lucruri precum acestea pot fi înfăptuite cu multă uşurinţă de diavol, spre înşelarea oamenilor, atât de legaţi de cele trupeşti. Ei folosesc anafura, aghiasma, mirul în scopuri şi locuri de necinste, înmulţind superstiţiile existente.

Pe această temelie a defăimării dumnezeirii, mişcarea se consolidează în timp, luându-şi numele de Biserica Ortodoxă Noul Ierusalim România. Ea reuşeşte, datorită goliciunii duhovniceşti din Biserica oficială, să atragă un arhiereu, pe P.S. Irineu Bistriţeanul pe care-l numeşte Preafericitul Părinte, întemeietorul Bisericii. În plus, acuzând indirect Biserica oficială, şi profitând de proasta păstorire şi slăbiciunile ierarhilor acesteia, mişcarea îi îndepărtează pe oameni de biserică, îndemnându-i să construiască lăcaşuri de cult proprii.

Secta dezvoltă o formă de artă absurdă care se reflectă în aspectul ,,bisericilor” lor, ce aduc mai mult a temple păgâne, precum şi în icoanele lor, promovând o iconografie blasfemiatoare şi total necanonică (icoane pline de ochi, chipuri strâmbe şi distorsionate, cruci strâmbe, cruci aşezate la loc de necinste),

Ar fi multe de spus despre devierile acestei secte de la dreapta credinţă. Cauza principală a acestor erezii este că acolo unde se strecoară mândria şi lipsa de cumpătare Dumnezeu nu poate sălăşlui.

Aceşti oameni au fost păcăliţi şi manipulaţi datorită nu numai credulităţii unora dintre ei, ci şi a comodităţii şi superficialităţii lor, căci este simplu a crede într-o mântuire uşoară, fără o cunoaştere temeinică a Sfintei Scripturi şi Tradiţii şi o urmare a acestora şi a Sfinţilor Părinţi, decât în adevărata mântuire venită prin lepădare de sine şi făcând voia lui Dumnezeu întru totul. Să citim din Vieţile Sfinţilor, să vedem câtă smerenie le-a trebuit acestora pentru ca Domnul să le arate o infimă parte din slava Sa şi să nu uităm cuvintele lui Iisus Hristos: ,,Învăţaţi-vă de la mine că sunt blând şi smerit cu inima”.

Aşadar putem conchide că înşelăciunea se află aproape peste tot în jurul nostru, dar creştinii adevăraţi vor şti să ia seama la cele drepte şi plăcute lui Dumnezeu şi se vor feri de rătăcirile atât de periculoase ale acestui veac.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 3/iunie 1999