----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 147 vizitatori și nici un membru online

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Omiliile Sfântului Grigorie cel Mare la

cartea Proorocului Iezechiil (LXII)

 

Episodul anterior

 

6. Dar noi trebuie de asemenea să cugetăm cu o atenţie specială de ce spune că ,,toate trei erau de o măsură”. Căci de vreme ce desăvârşirea propovăduitorilor este departe de cea a celor feciorelnici şi tăcuţi, şi distincţia celor feciorelnici este tare îndepărtată de cea a celor căsătoriţi, de ce cele trei (încăperi) sunt de o măsură ? Fiindcă oamenii căsătoriţi, cu toate că fac fapte bune şi năzuiesc să-L vadă pe Atotputernicul Dumnezeu, sunt ocupaţi cu grijile domestice şi, siliţi de necesitate, îşi împart minţile între cele două. Dar cei feciorelnici sunt departe de fapta acestei lumi şi îşi îngrădesc dorinţa trupului chiar de căsătoria legiuită şi nu sunt încurcaţi în nici o grijă pentru soţie sau copii, sau în cugete vătămătoare şi grele privind chestiunile familiei.

Cu adevărat, propovăduitorii nu numai că se înfrânează pe ei înşişi de la păcate, ci îi opresc şi pe alţii de la a păcătui; ei îi conduc la credinţă şi îi instruiesc în râvna pentru purtarea bună. Atunci cum este măsura lor una când viaţa lor nu este egală ? Dar măsura celor trei este una deoarece, deşi există o mare diversitate a vredniciilor în ei, nu există nici o diferenţă în credinţa în care s-au ostenit. Deoarece aceeaşi credinţă care îi întăreşte pe aceştia în lucrurile mari 143. Talcuiri la Vechiul Testament LXIIînfrânează slăbiciunea acelora în nimicuri. Ei trei sunt într-adevăr de o măsură pentru că în răsplata ultimă, deşi aceeaşi vrednicie este prezentă în toţi există o viaţă de fericire pentru toţi.

 

Sfântul Prooroc Iezechiil, ţinând un filacteriu în mână cu profeţia şi arătând către ,,uşa încuiată”. Icoană din secolul al XVIII-lea, făcând parte din iconostastul Mânăstirii Kizhi, Rusia

 

Astfel, Domnul spune prin El Însuşi: ,,În casa Tatălui meu multe lăcaşuri sunt” (Ioan 14, 2). Cu toate acestea, cei care au fost duşi în vie, chiar dacă au venit la momente diferite, au primit un dinar. Atunci prin ce judecată se potrivesc multele lăcaşuri cu un dinar decât că vredniciile cetăţenilor binecuvântaţi sunt într-adevăr diferite, dar pacea răsplăţii veşnice este una ? Căci chiar dacă nu este asemenea vrednicia persoanelor, nu va exista nici o deosebire a bucuriilor fiindcă deşi unul se bucură mai puţin şi celălalt mai mult o singură bucurie îi desfătează pe toţi la vederea Ziditorului lor.

7. Acest lucru trebuie de asemenea înţeles, fie că este vorba de părinţii Vechiului Testament fie de cei ai Noului Testament, că deşi calea răsăritului are trei încăperi de o parte şi trei de alta, ele sunt de o măsură deoarece aceeaşi credinţă şi aceeaşi vrednicie erau în inimile celor care au fost înainte aşa cum umplea inimile celor care au urmat, aflaţi sub Noul Legământ, precum este spus de Sfântul Pavel: ,,Având acelaşi duh al credinţei, precum este scris: crezut-am, pentru aceea am şi grăit; şi noi credem, pentru aceea şi grăim” (II Corinteni 4, 13).

Căci acei părinţi duhovniceşti au crezut în Atotputernicul Dumnezeu, Treimea, că este precum părinţii cei noi au vestit deschis aceeaşi Treime. Cu adevărat, Isaia a auzit cetele îngereşti strigând în cer: ,,Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot” (Isaia 6, 3 – sfântul are, în loc de Domnul Savaot, Domnul Dumnezeu al oştirilor; ‘Savaot’ este unul din numele lui Dumnezeu şi înseamnă în ebraică ‘Dumnezeul oştirilor’). Apoi pentru ca Treimea Persoanelor să poată fi văzută este rostit un întreit ,,sfânt”, dar pentru ca substanţa Treimii să poată apărea ca Una, nu este spus a fi Domnii oştirilor, ci Domnul Dumnezeu al oştirilor.

De asemenea Sfântul David, înţelegând în acelaşi fel, a spus: ,,Binecuvântează-ne pre noi Dumnezeule, Dumnezeul nostru; binecuvântează-ne pre noi Dumnezeule” (Psalmi 66, 6). Când el a spus Dumnezeu a treia oară, pentru a arăta că El este Unul, a adăugat: ,,Şi să se teamă de dânsul toate marginile pământului” (Psalmi 66, 6).

Şi Sfântul Pavel vorbeşte, spunând: ,,Că dintr-însul şi printr-însul şi întru dânsul, sunt toate” (Romani 11, 36). Dintr-Însul, categoric din Tatăl, printr-Însul, prin Fiul, şi întru Dânsul, întru Sfântul Duh. Apoi când a vorbit despre El a treia oară, a adăugat: ,,Aceluia slava în veci. Amin”. Deci el nu spune ,,Acelora”, ci ,,Aceluia”; spunând ,,Lui” de 3 ori el a deosebit Persoanele, şi adăugând ,,Aceluia slava”, el nu a împărţit substanţa.

Prin urmare, deoarece credinţa părinţilor Vechiului şi Noului Testament este Una, măsura celor trei încăperi este vestită pe drept a fi una. Acest lucru este repetat cu cuvinte diferite cu adăugirea: ,,Şi o măsură la pridvor de o parte şi de alta” (Iezechiil 40, 11).

8. Măsura pridvorului de o parte şi de alta deoarece părinţii noştri, venind fie dinainte din Vechiul Testament, fie acum din Noul Testament, consimt într-o singură credinţă în Mijlocitor. Aceştia care, fiindcă sunt plini de dragoste, supun trupul cu înfrânarea, luminează inimile ascultătorilor lor cu lumina propovăduirii lor, săvârşesc minuni, rodesc virtuţi prin aceea că faptele lor bune ajung să ne fie cunoscute nouă până departe, nu sunt numiţi pe nedrept pridvoarele acestei zidiri cereşti. Deoarece tot ce este acum arătat deschis este un pridvor, astfel ca să poată fi tinda clădirii care este lăuntric rezervată pentru noi.

De aceea este spus despre Sfânta Biserică în Cântarea Cântărilor: ,,Ca coaja rodiei obrazul tău, sub vălul tău” (Cântarea Cântărilor 6, 6 – însă Sfântul Grigorie foloseşte alt citat: ,,Ca coaja rodiei obrazul tău, afară de ce este ascuns înlăuntrul tău”). Într-adevăr, obrajii Sfintei Biserici sunt părinţii duhovniceşti care acum strălucesc în ea cu minuni şi, ca să spunem aşa, apar pe faţa ei ca vrednici de cinste. Când vedem mulţi săvârşind minuni, prevestind evenimente viitoare, părăsind cu desăvârşire lumea şi arzând de năzuinţe cereşti, obrajii Sfintei Biserici roşesc asemenea cojii unei rodii.

Dar ce este tot ceea ce admirăm în comparaţie cu acelea despre care este scris: ,,Cele ce ochiul nu a văzut, nici urechea nu a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, acestea au gătit Dumnezeu celor ce îl iubesc pre dânsul” (I Corinteni 2, 9) ? Aşadar admirând obrajii Bisericii, el a adăugat pe drept: ,,Afară de ce este ascuns înlăuntrul tău”. Dar dacă ar fi fost să fie spus deschis: Într-adevăr acele lucruri din tine care nu sunt ascunse sunt mari, dar cele care sunt ascunse sunt cu neputinţă de descris în cuvinte.

Apoi urmează: ,,Şi a măsurat lărgimea uşii porţii de zece coţi, şi lărgimea porţii de treisprezece coţi” (Iezechiil 40, 12 – sfântul are ,,lungimea porţii de treisprezece coţi”).

9. Noi am spus deja mai sus multe despre semnificaţia porţii, dar trebuie să înţelegem într-o oarecare măsură un lucru prin care s-ar putea pătrunde de asemenea alte chestiuni prin chibzuinţa cititorului. Deoarece s-a spus că poarta poate indica Sfânta Scriptură. Dar trebuie acum să ne străduim să discutăm de ce lărgimea uşii porţii are zece coţi şi lungimea porţii treisprezece. În plus, în acest fragment, înălţimea porţii este numită lungime, exact aşa cum spunem că ceea ce vedem ca înalt este înalt (lung) în statură. Fiindcă nu se poate spune despre lungimea unei porţi, a cărei lărgime este arătată a fi de 10 coţi, că este de-a curmezişul.

Atunci ce era lărgimea uşii porţii decât Legea Vechiului Testament, şi lungimea porţii decât harul Noului Testament ? Pentru că atunci când Sfânta Scriptură, în timp ce înfrâna ofensele faptelor prin Vechiul Testament, poruncea să fie plătite zeciuieli, prin poruncile sale umile se lăsa jos, ca să spunem aşa, pe lărgimea uşii. Dar când prin Noul Testament a înfrânat gândurile rele şi a poruncit ca toate să fie lepădate şi viaţa trupului să fie dispreţuită în această vreme de acum pentru Dumnezeu, poarta noastră s-a ridicat, ca să zicem aşa, la înălţimea lungimii. Deoarece prin Lege au fost date poporului lui Israil învăţături mai mici, când Moisi le-a grăit la loc şes. Domnul a dat sarcini mai mari sfinţilor apostoli, când El i-a învăţat pe munte despre poruncile pentru viaţă.

Aşadar, cu adevărat, Mântuitorul nostru vorbeşte prin Evanghelie: ,,Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau proorocii; nu am venit să stric, ci să plinesc” (Matei 5, 17). Deci El a venit să plinească Legea adăugând har dreptăţii ei, astfel că ceea ce ea poruncea în lucruri mici, El a ajutat să fie desăvârşite în lucruri mari, şi El a tăiat din inimă ceea ce ea oprea din faptă. Prin urmare, când este înţeleasă, Legea care se lasă jos pe lărgime se ridică la înălţime. Dar însăşi recunoaşterea lui Dumnezeu care a fost însuşirea sa (a Legii) printre părinţii duhovniceşti nu era cunoscută întregului popor evreu. Deoarece atunci când proorocii au propovăduit, poporul nu-L cunoştea pe Atotputernicul Dumnezeu, adică Sfânta Treime; el ţinea numai Decalogul din Lege, necunoscând credinţa Treimii.

Prin urmare, fie ca lărgimea uşii porţii să măsoare zece coţi fiindcă poporul împietrit la inimă, necunoscător al fineţii credinţei, se supunea poruncilor Decalogului. Cu adevărat, fie ca lungimea porţii să măsoare treisprezece coţi deoarece prin Noul Testament cunoştinţa Treimii a sporit în inimile poporului credincios mai presus de poruncile Decalogului pe care ei într-adevăr le-au respectat. Şi ei au dus la desăvârşire poruncile Legii pentru că au crezut că Treimea este Atotputernicul Dumnezeu.

10. Apoi ne putem întreba în mod rezonabil de ce ulterior el a adăugat că lărgimea uşii porţii, despre care a spus mai înainte că are o trestie, măsoară zece coţi, şi apoi adaugă că lungimea porţii este de treisprezece coţi. Deoarece o trestie, precum am spus deja adeseori, măsoară şase coţi şi o palmă, dar zece coţi au propria dimensiune care depăşeşte o trestie şi treisprezece este cu siguranţă mai mult decât zece.

Atunci de ce mai întâi uşa porţii măsoară o trestie, apoi lărgimea ei este de zece coţi şi în sfârşit şi lungimea ei este de treisprezece coţi, decât că Sfinţii Părinţi, pe care-i cunoaştem din Sfânta Scriptură că au fost înainte de Lege, au recunoscut cu adevărat un Dumnezeu Atotputernic, adică Treimea, dar nu au propovăduit deschis aceeaşi Treime pe care O cunoşteau ? Supunându-se poruncilor Sale şi păstrând curăţia vieţii, ei au avut, ca să zicem aşa, desăvârşirea lucrării pentru cei şase coţi ai trestiei, şi cum ei vedeau adeseori îngeri au avut palma contemplaţiei. Fiindcă atunci când Legea a fost dată, acel popor străvechi al evreilor s-a străduit să respecte poruncile Decalogului, dar el nu era încă învăţat în ce priveşte cunoştinţa Sfintei Treimi. Şi deşi părinţii duhovniceşti O cunoşteau cu desăvârşire, marea mulţime a Sinagogii nu a putut nici să descopere taina Treimii, nici nu a ştiut să o caute.

11. Deci, venind harul prin Noul Testament, tot poporul credincios Îl cunoaşte pe Unul Dumnezeu a fi Treimea, şi prin recunoaşterea Lui ei au desăvârşit virtutea Decalogului. Prin urmare, mai întâi uşa porţii măsoară o trestie, apoi lărgimea ei este de zece coţi şi în sfârşit lungimea porţii este de treisprezece coţi deoarece Sfinţilor Părinţi dinainte de Lege nu le-a lipsit viaţa activă şi viaţa contemplativă, şi poporul, necunoscător al tainei esenţei dumnezeieşti dincolo de Decalogul Legii, l-a slujit în lărgimea poruncilor sale. Şi acum, sub har, când poruncile Decalogului sunt respectate mai cu adevărat, oricine a venit la credinţă recunoaşte tainele Sfintei Treimi.

12. În această privinţă, noi trebuie să realizăm de asemenea că cunoştinţa părinţilor duhovniceşti a sporit cu trecerea veacurilor. Întrucât Moisi era mai învăţat în cunoaşterea Atotputernicului Dumnezeu decât Avraam, proorocii mai mult decât Moisi, şi apostolii mai mult decât proorocii. Mă înşel dacă Scriptura însăşi nu ar spune: ,,Se vor învăţa mulţi, şi se va înmulţi mintea” (Daniil 12, 4 – sfântul foloseşte un citat mai limpede: ,,Mulţi vor trece, şi cunoaşterea se va înmulţi”).

Dar haideţi, dacă putem, să dovedim aceste lucruri pe care le-am grăit despre Avraam, Moisi, prooroci şi apostoli, din cuvintele Scripturii. Deci cine nu ştie că Avraam a vorbit cu Dumnezeu ? Şi totuşi Domnul îi spune lui Moisi: ,,Eu sunt … Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov … şi numele meu Domnul nu l-am arătat lor” (Ieşirea 3, 6; 6, 3 – sfântul are, în loc de Domnul, Adonai; ‘Adonai’ este alt nume al lui Dumnezeu şi înseamnă în ebraică ‘domn’, ‘stăpân’). Iată că El i-a dezvăluit mai multe lui Moisi decât lui Avraam, spunându-i lui Moisi un lucru despre Sine despre care El a spus că nu i l-a arătat lui Avraam.

Dar haideţi să vedem dacă proorocii puteau pătrunde cunoştinţa dumnezeiască mai mult decât Moisi. Fără îndoială psalmistul spune: ,,Cât am iubit legea ta Doamne, toată ziua gândirea mea este” (Psalmi 118, 97). Şi adaugă: ,,Mai mult decât toţi cei ce mă învaţă am înţeles; că mărturiile tale gândirea mea este” (Psalmi 118, 99). Şi din nou: ,,Mai mult decât cei bătrâni am priceput” (Psalmi 118, 100). Astfel el spune că gândeşte la Lege şi dă mărturie că a înţeles-o mai presus de învăţătorii şi bătrânii săi deoarece el arată o cunoaştere dumnezeiască mai mare decât cea primită de Moisi.

Atunci cum dovedim că sfinţii apostoli erau mai cunoscători decât proorocii ? Cu siguranţă Adevărul spune: ,,Mulţi prooroci şi împăraţi au voit să vază cele ce vedeţi voi şi nu au văzut şi să auză cele ce auziţi şi nu au auzit” (Luca 10, 24). Deci ei au ştiut mai mult decât proorocii despre cunoştinţa de Dumnezeu fiindcă aceştia au văzut doar prin Duhul dar aceia au văzut trupeşte. Prin urmare, cuvântul lui Daniiil pe care l-am citat mai sus este împlinit: ,,Mulţi vor trece, şi cunoaşterea se va înmulţi”.

Atunci fie ca măsura trestiei, care este de şase coţi şi o palmă, să fie condusă la zece coţi, şi măsura de zece coţi va ajunge în final la treisprezece, deoarece cu cât lumea merge către sfârşit cu atât intrarea cunoaşterii veşnice este mai deschisă pentru noi.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei