DICŢIONAR ORTODOX

Monah provine din termenul grecesc μονος care înseamnă singur şi se referă la acei creştini care au ales să vieţuiască în însingurare, iar monahismul este vieţuirea însingurată. De asemenea, cuvântul mânăstire are aceeaşi origine, însemnând sălaş însingurat. În monahism există mai multe moduri de vieţuire: viaţă de obşte, viaţă de sine, isihie (liniştire), sihăstrie, zăvorâre, pustnicie.

Viaţa de obşte este vieţuirea unei adunări numeroase de monahi, care au de obşte dumnezeieştile slujbe şi masa, aflându-se sub îndrumarea unui întâistătător. Viaţa de sine este vieţuirea unei adunări de monahi ce au în comun doar slujbele, de mâncare îngrijindu-se fiecare în parte. Liniştirea sau isihia este vieţuirea aparte într-o chilie a doi sau trei monahi, ce iau povăţuire unul de la altul sau de la un bătrân. Ei au de obşte masa, iar sâmbăta şi duminica merg la biserică la slujba de obşte. Sihăstria este vieţuirea monahului de unul singur în mânăstire. Când sihastrul se închide într-o chilie ce se află în mânăstire, el se numeşte zăvorât, iar când petrece într-o pustie nelocuită se numeşte pustnic, iar vieţuirea lui pustnicie.

Vieţuirea monahală, vieţuire mai presus de fire, prin care monahii tind să se asemene petrecerii lui Hristos pe pământ, este o lucrare dumnezeiască, ce a fost aşezată de Însuşi Mântuitorul, prin cuvintele: ,,de voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie” (Matei 16, 24). Monahismul a luat fiinţă încă din vremea apostolilor, monahi fiind numiţi la început ucenicii Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, ce se retrăgeau în pustiile Egiptului, alegând să trăiască în însingurare, departe de lume.

Monahii părăsesc, pe cât le stă în putinţă, toate îndeletnicirile pământeşti, pentru a se putea îndeletnici cu rugăciunea, iar, prin mijlocirea ei, să se unească cu Dumnezeu, după cuvintele apostolului: ,,Cel ce se lipeşte de Domnul un duh este cu Dânsul” (I Corinteni 6, 17). De asemenea, monahii lucrează necontenit spre plinirea poruncilor evanghelice, adăugând la acestea cele trei jurăminte ale monahismului: neagonisirea, curăţia şi ascultarea.

Monahal se referă la ceea ce aparţine monahului, privitor la monah.

Călugăr provine din termenul grecesc καλογερος, având acelaşi sens cu monah.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 20-21/noiembrie-decembrie 2000