,,Am susţinut legea eutanasiei, dar m-am înşelat teribil”,

declară astăzi profesorul de etică olandez Theo Boer

 

În urmă cu câteva săptămâni, la Simpozionul de Eutanasie din Ottawa, jurnalistul olandez Gerbert van Loenen[1]
a declarat: ,,Legalizarea eutanasiei şi sinuciderii asistate medical a declanşat o evoluţie pe care nu am
prevăzut-o. Vechiul hotar ‘să nu ucizi’ a fost abandonat, un nou hotar trebuie încă să fie găsit”

 

Anul 2014 a marcat noi evoluţii pe frontul eutanasiei, poate nu extrem de spectaculoase, însă importante pentru războiul înverşunat purtat de activiştii pro-eutanasie.

La începutul anului, Belgia a devenit prima ţară din lume care a aprobat eutanasierea copiilor de orice vârstă. Parlamentarii belgieni au adoptat o lege controversată cu 86 voturi pentru şi 44 împotrivă. Legea se aplică tuturor minorilor care cer eutanasia, fiind necesar consimţământul părinţilor. Se aplică şi copiilor cu vârste mici care cer eutanasia, după ce un medic a confirmat faptul că respectivul copil înţelege pe deplin implicaţiile deciziei.

Alex Schadenberg, directorul executiv al Coaliţiei pentru Prevenirea Eutanasiei, a numit legea ,,o formă de abandon”: ,,Belgia şi-a abandonat vârstnicii, iar acum spune că vrea să-şi abandoneze şi copiii”.

 

Consecinţe în ţările în care practica este legală

În ţările în care eutanasia este permisă prin lege precum Belgia, Olanda, statul Oregon, iese tot mai limpede la iveală faptul că dispoziţiile legii nu pot opri în nici un fel excesele. De la an la an sunt ucişi tot mai mulţi oameni, în Olanda înregistrându-se o creştere anuală de 15% (4.800 persoane în 2013 şi peste 25.000 persoane în 12 ani). Apoi motivele pentru care persoanele cer să fie eutanasiate sunt tot mai aberante. Au început să fie eutanasiate persoane cu probleme mintale, precum pacienţi bolnavi de demenţă (97 cazuri în Olanda în 2013), pacienţi cu probleme psihiatrice (46 cazuri în Olanda în 2013). Cer eutanasia tot mai multe persoane care nu sunt bolnave în fază terminală, ajungând să susţină că îmbătrânirea sau vieţuirea într-o instituţie de îngrijire (primul caz în august 2014) reprezintă pentru ei o ,,suferinţă insuportabilă”.

Un alt fel de exces este eutanasia dublă. Au apărut cazuri în care un pacient este bolnav în fază terminală şi cere să fie eutanasiat, iar soţul/soţia afirmă că ,,nu vrea să continue să trăiască fără cel drag” şi cere să fie eutanasiat împreună cu el. Medicii, cu mentalitate bolnavă, nu au pregetat să-i ucidă pe amândoi.

În plus, în aceste ţări, se fac presiuni de diferite naturi asupra persoanelor vulnerabile. Un medic olandez citează cazul unui pacient care ezita în privinţa eutanasiei după ce a obţinut acordul comisiei medicale pentru aceasta. El a primit un mesaj de la Clinica pentru Sfârşitul Vieţii, care îl soma să se hotărască: ,,Dacă continuaţi să ezitaţi, va trebui să treceţi din nou prin procesul de primire a acordului. Nu putem garanta că acesta va avea loc cu aceeaşi echipă”. Ca urmare, pacientul a acceptat să fie eutanasiat imediat.

Un alt caz de presiune este relatat de o olandeză care a participat la un seminar pe teme de eutanasie în 2013. Ea a istorisit că mama ei a ales să fie eutanasiată. Înainte de eutanasie, medicul care urma să efectueze procedura i-a întins un formular prin care ea urma să-şi dea de bunăvoie creierul pentru cercetare. Nici ea, nici fiica ei nu au dorit acest lucru, dar medicul a refuzat să facă eutanasia dacă formularul nu era semnat. Prinsă în capcană, şi profund nefericită, ea a semnat.

Presiuni se fac şi asupra celor care îndrăznesc să pună întrebări privind eutanasia şi consecinţele ei tot mai îngrozitoare şi mai vizibile. De pildă, persoanele din sistemul medical belgian sunt ameninţate cu pierderea nu numai a locului de muncă într-un spital, ci în tot sistemul de sănătate din Belgia, precum a fost cazul infirmierei Claire-Marie Luu-Etchecopar. Criticii politicilor de eutanasie din Belgia simt că nu-şi pot permite să se exprime public pentru că afirmaţiile lor par terifiante. În faţa unei culturi a fricii şi tăinuirii, consultanţii şi jurnaliştii se tem chiar să vorbească despre îngrijorările lor la o ceaşcă de cafea.

 

Tot mai multe ‘personalităţi’ vorbesc despre raţionalizarea îngrijirii şi datoria de a muri

Ani de zile, activiştii pro-eutanasie au vorbit despre ucidere din milă şi dreptul de a muri, ca şi despre faptul că această practică este şi va fi una benevolă. În tot acest timp, ei au negat categoric că va exista vreo obligaţie de a muri, ba chiar s-au simţit ofensaţi de afirmaţiile criticilor care au avertizat că de la dreptul de a muri se va trece la datoria de a muri.

Însă astăzi se ridică voci care exprimă tocmai faptul că omenirea ar trebui să se gândească la datoria de a muri. Unii susţin că trebuie să lăsăm loc generaţiilor viitoare, alţii cred că trebuie să lăsăm loc balenelor şi Dogma 87 1altor fiare cărora le-am ocupat arealul.

Ezekiel Emanuel (foto), unul dintre principalii artizani ai reformei sistemului de sănătate din SUA, Obamacare, care se transformă tot mai mult într-un fiasco, susţine raţionalizarea îngrijirii. În articolul ,,De ce nădăjduiesc să mor la 75 ani” apărut în publicaţia The Atlantic, el încearcă să ne convingă să procedăm ca el:

,,Iată un adevăr simplu faţă de care mulţi dintre noi par să se împotrivească: şi a trăi prea mult este o pierdere. Ne face pe mulţi dintre noi, dacă nu infirmi, cel puţin cu paşi şovăitori şi în declin, o stare care poate să nu fie mai rea ca moartea, dar este totuşi plină de lipsuri. Ne răpeşte creativitatea şi capacitatea de a contribui la muncă, societate, lume. Transformă modul în care ne privesc oamenii, au relaţii cu noi şi, cel mai important, cum îşi amintesc de noi. Nu-şi mai amintesc de noi ca fiind energici şi angajaţi, ci slabi, neputincioşi, chiar patetici.

Când voi ajunge la 75 ani, voi fi trăit o viaţă deplină. Voi fi iubit şi voi fi fost iubit. Copiii mei vor fi mari şi în toiul propriilor lor vieţi bogate. Îmi voi fi văzut nepoţii născându-se şi începându-şi vieţile lor. Îmi voi fi urmărit proiectele vieţii şi voi fi făcut ce contribuţii, importante sau nu, intenţionez să fac. Şi nădăjduiesc că nu voi avea prea multe limitări mintale şi fizice. A muri la 75 de ani nu va fi o tragedie. Într-adevăr, plănuiesc să-mi fac slujba de înmormântare înainte de a muri. Şi nu vreau nici un plâns sau tânguit, ci o adunare caldă, plină de amintiri vesele, istorii ale stângăciei mele şi prăznuiri ale unei vieţi bune”.

Cuvintele lui sunt o expresie a intoleranţei crescânde faţă de vârstnici, care neagă demnitatea şi importanţa lor şi adoptă ideea că bătrânii sunt o povară, dispreţuind printre altele o anumită înţelegere a vieţii pe care alţii o pot dobândi îngrijindu-i pe cei dragi vârstnici. Cuvintele lui Ezekiel Emanuel vădesc sistemul de valori pe care se întemeiază reforma Obamacare şi alte politici publice de îngrijire a sănătăţii. În plus, ele mărturisesc existenţa unei mentalităţi bolnăvicioase, morbide care se răspândeşte cu repeziciune în societatea contemporană în urma distrugerii oricărei temelii creştine.Dogma 87 2

În acest ‘cor’ se înscrie ministrul sănătăţii din Lituania, Rimante Salaseviciute (foto), membră a unui partid marxist. Într-un interviu acordat în vară televiziunii naţionale, ministrul a declarat că ,,eutanasia este o soluţie pentru pacienţii săraci aflaţi în fază terminală care nu-şi permit să plătească îngrijirea paliativă şi nu vor să-şi vadă familia agonizând din cauza suferinţei lor”. Ea a adăugat că ar trebui luată în calcul eutanasia copiilor după model belgian[2].

 

Progrese privind legalizarea practicii în diferite ţări

Pe 5 iunie 2014, Quebec a devenit prima provincie canadiană care a legalizat eutanasia. Adunarea Naţională din Quebec a votat cu 94-22 pentru a permite medicilor să-şi omoare pacienţii sub denumirea de ,,ajutor medical în moarte”. Opozanţii şi-au exprimat mâhnirea vorbind despre ,,o zi neagră”, ,,sfârşitul civilizaţiei”, ,,dezastru” etc. Unul dintre critici a afirmat: ,,Această lege arată cel mai limpede că viaţa umană a fost retrogradată de la ‘sfântă’ şi ‘inalienabilă’ la ‘utilitaristă’ şi ‘neimportantă’. Acesta nu este un pas înainte către cultură şi civilizaţie, ci un pas uriaş înapoi către barbarism cu toată cruzimea şi brutalitatea lui”.

La sfârşitul lunii iunie a.c., s-a dat verdictul în cazul medicului de urgenţă francez Nicolas Bonnemaison, de 53 ani. El a fost acuzat de otrăvire, pentru că în perioada 2010-2011 a ajutat 7 pacienţi aflaţi în fază terminală să moară. Medicul şi-a recunoscut vina nădăjduind că va declanşa o dezbatere asupra problemei. Putea să fie condamnat la închisoare pe viaţă, însă judecătorul a fost ‘milostiv’ şi l-a achitat pe Bonnemaison. Activiştii pro-ucidere şi-au exprimat satisfacţia pentru sentinţă şi speră ca acest caz să accelereze dezbaterea privind legalizarea eutanasiei în Franţa.

Legalizarea eutanasiei este unul dintre punctele programului electoral al preşedintelui Hollande. De caz a profitat şi purtătorul de cuvânt al guvernului Stephane Le Foll, care a declarat: ,,Acest caz întăreşte nevoia de a dezvolta cadrul nostru legislativ”.

 

Lordul Falconer introduce un nou proiect de legalizare a eutanasiei în Marea Britanie

Conflictul în războiul privind eutanasia s-a înteţit puternic anul acesta în Marea Britanie unde, pe 15 mai 2014, Lordul Charles Falconer de Thoroton a introdus un nou proiect de lege privind sinuciderea asistată şi eutanasia. Acest proiect ar modifica Actul de Sinucidere din Marea Britanie din 1961, care susţine că este o infracţiune a ajuta o persoană să se sinucidă, infracţiune pedepsită cu până la 14 ani închisoare.

Legea lui Falconer este formulată după modelul celei din statul american Oregon şi permite medicilor să prescrie medicaţie letală pacienţilor cu diagnostice terminale, despre care se crede că vor mai trăi mai puţin de 6 luni şi care sunt ,,în totalitatea facultăţilor mintale” pentru a cere medicamentele letale.

Între timp, Curtea Supremă a Marii Britanii s-a confruntat cu cazuri de persoane bolnave în fază terminală, care cer modificarea Actului de Sinucidere pentru a putea fi ajutaţi să se sinucidă. Cazurile sunt ale unor persoane vulnerabile manipulate, ale căror situaţii sunt promovate puternic de organizaţiile pro-eutanasie. La sfârşitul lunii iunie, Curtea Supremă a hotărât să păstreze interdicţia pe sinuciderea asistată. Însă judecătorii au stabilit că legea este incompatibilă cu legile privind drepturile omului şi au îndemnat Parlamentul să examineze legea actuală, fapt care ar putea însemna deschiderea dezbaterii legale în ce priveşte eutanasia.

Pe 18 iulie, proiectul lordului Falconer a trecut prin a doua citire în Camera Lorzilor şi urmează să fie programat pentru analiză în comisiile Camerei Lorzilor. Va urma o a treia citire şi, după vot, va fi trimis spre dezbatere în Camera Comunelor.

În timp ce proiectul de lege se află în dezbateri, directorul Procuraturii Publice, Alison Saunders, a modificat recomandările privind sinuciderea asistată medical. Astfel, medicii şi infirmierele care ajută persoanele aflate în fază terminală a bolii sau foarte infirme să-şi pună capăt vieţii nu vor mai fi acuzaţi în tribunal. Medicii englezi susţinători ai eutanasiei s-au bucurat şi au afirmat că ,,recomandările le vor face viaţa mai uşoară”.

Pe 18 iulie 2014, ministrul îngrijirii Normal Lamb a declarat că susţine proiectul Lordului Falconer. Afirmaţia lui că sinuciderea asistată este o opţiune de tratament pentru infirmi şi vârstnici a stârnit multă îngrijorare. Declaraţia ministrului Lamb a fost făcută în aceeaşi zi în care 4 organizaţii de caritate care îi reprezintă pe vârstnici şi infirmi au trimis Camerei Lorzilor o scrisoare în care avertizau asupra pericolelor introducerii legii Falconer.

 

Dogma 87 3

Protestatari faţă de legea lordului Falconer

Pe afişele lor scrie: Ucideţi legea, nu pe noi

Dogma 87 4

 

Legea eutanasiei este susţinută cu putere de socialişti şi atei

După cum era de aşteptat, societatea britanică s-a împărţit în două tabere. Legea este susţinută nu numai de lobby-ul internaţional şi organizaţiile britanice pro-eutanasie, ci în general de tabăra de stânga. De asemenea, tabăra seculară – prin organizaţiile sale Societatea Seculară Naţională şi Asociaţia Umanistă Britanică – acordă un sprijin puternic introducerii acestei legi.

Oarecum surprinzător, taberei pro-eutanasie s-a raliat fostul arhiepiscop de Canterbury, George Carey. Pe 14 iulie 2014, el a publicat un articol în The Daily Mail favorabil practicii. ,,Vechile certitudini filozofice s-au prăbuşit în faţa realităţii suferinţei inutile. Suferinţa m-a făcut să mă întreb de motivele mele din dezbaterile anterioare. Trebuia să pun doctrina înaintea compasiunii, dogma înaintea demnităţii umane ?” se întreabă prelatul. Dar oare ce s-a schimbat în lumea de astăzi în ce priveşte suferinţa şi credinţa, decât că omul contemporan şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu şi nu mai vede rostul suferinţei …

Presa britanică a comentat afirmaţiile înaltului prelat, remarcând că a vorbit în afara oricărui cadru teologic, are vagi referiri la principiile creştine ale bunăvoinţei şi compasiunii, şi menţionează doar în treacăt numele lui Iisus Hristos. De fapt, el oferă un sfat din disperare, lipsit de credinţa şi nădejdea creştine.

Arhiepiscopul emerit de Cape Town, Africa de Sud, Desmond Tutu[3], îi ţine hangul. Unul din argumentele sale în favoarea eutanasiei vorbeşte despre datoria de a muri: ,,A muri face parte din viaţă. Trebuie să murim. Pământul nu ne poate susţine pe noi şi milioanele de oameni care au fost înaintea noastră. Trebuie să lăsăm loc pentru cei care urmează să se nască. … Dar de ce este prelungită o viaţă care se sfârşeşte ? De ce sunt cheltuiţi astfel banii ? Ar putea fi cheltuiţi mai bine pentru o mamă care naşte sau pentru un transplant de organ de care are nevoie un tânăr. Banii ar trebui cheltuiţi pentru cei care sunt la început sau în floarea vârstei”.

 

Cine face parte din tabăra împotriva eutanasiei ?

Confesiunile creştine, alte religii, organizaţiile de caritate au făcut front comun împotriva legii. Reprezentanţii acestora au trimis scrisori şi au depus mărturie, avertizând Camera Lorzilor că introducerea eutanasiei este un lucru periculos pentru societatea britanică şi în general pentru orice societate.

În mod remarcabil, marea majoritate a medicilor britanici se opune legalizării eutanasiei. Aceeaşi poziţie o au organizaţiile medicilor britanici precum Asociaţia Medicală Britanică, Colegiul Regal al Medicilor, Colegiul Regal al Medicilor Generalişti, Asociaţia pentru Medicină Paliativă şi Societatea Geriatrică Britanică.

La începutul lunii iulie 2014, Asociaţia Medicală Britanică şi-a reafirmat opoziţia fermă faţă de legalizarea sinuciderii asistate după noi apeluri pentru modificarea legii. Un sondaj efectuat în luna august a.c. a testat poziţia medicilor din Marea Britanie. El a descoperit că o mare majoritate se opune unei schimbări a legii, în timp ce numai 19% afirmă că ar fi dispuşi să asiste pacienţi în sinucidere sau să-i eutanasieze.

În timp ce mai puţin de 1 din 5 medici declarau că şi-ar ucide pacientul dacă li s-ar cere, aproape jumătate au spus că în ultimele 6 luni au avut cel puţin un pacient care le-a spus că ar prefera să moară decât să trăiască, şi 37% dintre ei au afirmat că ei cred că în Marea Britanie au deja loc sinucideri asistate şi eutanasii.

 

Vreţi să nu fiţi resuscitaţi ?

În perioada fierbinte a dezbaterilor, cotidianul The Daily Mail a mai făcut o dezvăluire şocantă care vine în sprijinul acestei afirmaţii. În prezent, în Marea Britanie, din birourile medicilor generalişti sunt trimise infirmiere districtuale cu instrucţiuni de la Serviciul Naţional de Sănătate (National Health Service, NHS) pentru a cere vârstnicilor să completeze – deocamdată, dacă vor – formulare DNR (do not resuscite)[4]. NHS pretinde în mod inocent că aceste formulare sunt făcute doar să ,,îmbunătăţească îngrijirea bătrânilor şi să-i ţină departe de spital”.

Roy Lilley, analist de politică de sănătate şi fost preşedinte de filială NHS, a cărui mamă a fost vizitată de o infirmieră cu un astfel de formular, a spus că această ,,politică este crudă”. El a declarat: ,,Unor persoane bătrâne, fragile, dar altminteri sănătoase li se cere, de oameni complet străini, să semneze un formular prin care să-şi dea acordul să nu fie resuscitate. Este groaznic. Oamenii vor fi speriaţi de moarte gândind că infirmierele ştiu ceva ce ei nu ştiu şi se vor simţi obligaţi să semneze formularul pentru a nu fi consideraţi o pacoste”. Lilley îi avertizează pe pacienţi şi familiile lor să nu semneze formularele, spunând că procedând astfel ,,renunţă la vieţile lor”.

Acesta este doar vârful icebergului eutanasiei pasive în azilele de bătrâni. Acest fel de presiune devine comun în lumea occidentală[5]. Este comun mai ales în locuri care au ajuns să depindă exclusiv de îngrijirea medicală finanţată de guvern, al cărui scop este de a cheltui cât mai puţini bani. S-a scris mult despre faptul că bătrânii sunt ameninţaţi cu ‘trierea’ fiindcă principiile strict utilitariste ale bioeticii îi privesc doar ca pe nişte poveri economice.

,,Din nefericire, atitudinea societăţii faţă de bătrâni şi persoanele care au nevoie de îngrijire se înrăutăţeşte, în timp ce guvernul încearcă să controleze costurile medicale analizând noi căi de a încuraja oamenii să refuze îngrijirea de bază”, afirmă Alex Schadenberg. ,,A devenit o experienţă comună ca oamenii care au nevoie de îngrijire medicală să fie hărţuiţi dacă ei hotărăsc că vor îngrijire medicală şi să fie susţinuţi şi încurajaţi dacă hotărăsc că nu mai vor îngrijire medicală” …

 

Dogma 87 5

Organizaţia de caritate Îngrijire nu Ucidere (Care Not Killing) a realizat un protest inedit
faţă de proiectul de lege al Lordului Falconer: a expus scaune cu rotile şi încălţări alături de panouri
cu motive care vor duce la eutanasia persoanelor vulnerabile: ‘Eram o povară’, ‘Eram deprimat’,
‘Cost prea mult’, ‘Am fost silit’, ‘Eu urmez’, ‘Nu am avut nici un sprijin’, ‘Nu am fost preţuit’

 

Mărturia profesorului de etică Theo Boer din Olanda

În acest conflict aprins, cu mărturii şi declaraţii din partea ambelor tabere pro şi contra eutanasiei, a apărut un martor complet neaşteptat: Theo Boer. El este profesor de etică la Universitatea Teologică Protestantă din Groningen. Timp de 9 ani, a făcut parte dintr-un comitet regional de control al cazurilor de eutanasie din Olanda şi a demisionat în septembrie 2013. În această perioadă, el a evaluat peste 4.000 dosare de pacienţi eutanasiaţi.

În iulie 2014, profesorul Boer (foto) a adresat o scrisoare deschisă Camerei Lorzilor în care i-a îndemnat pe parlamentarii britanici să nu facă aceeaşi greşeală ca Olanda: ,,Nu votaţi legea în Marea Britanie. De îndată ce duhul iese din lampă, probabil că nu va mai intra niciodată la loc”.Dogma 87 6

Deşi nu se declară neapărat împotriva practicii eutanasiei[6], profesorul îşi arată îngrijorarea faţă de faptul că, în ţara lui, eutanasia a scăpat de sub control şi cere cel puţin o perioadă de evaluare şi reconsiderare a legii.

În noiembrie 2014, într-un interviu amplu acordat cotidianului protestant Trouw, profesorul şi-a exprimat din nou îndoielile privind eutanasia. El este îngrijorat că tendinţele actuale din Olanda banalizează eutanasia într-o asemenea măsură, încât mulţi dintre cei care au luptat pentru legalizarea ,,uciderii din milă” în anii ’1990 îşi exprimă acum în particular opinia că s-a mers prea departe. Şi admite că va fi greu a da ceasul înapoi.

După 9 ani de cercetare a cazurilor, el afirmă că imaginea reală a situaţiei din Olanda ,,este mai alarmantă” decât se vede la prima vedere şi este preocupat de mai multe consecinţe ale introducerii legii: rolul crescând al Clinicii pentru Sfârşitul Vieţii, extinderea criteriilor pentru eutanasie, creşterea numărului de pacienţi eutanasiaţi etc. Mai grav este că în spaţiul public nu există nici un ecou al îngrijorărilor lui.

În acest interviu, Theo Boer afirmă că este ,,bântuit” de unele cazuri. În timp, a început să trăiască în mod crescând un lucru pe care nu l-a simţit deloc când s-a alăturat comitetului regional de control: ,,A merge acasă cu un nod în stomac, a medita la un caz peste noapte, gândindu-te la numele tău pus pe acel dosar”. Sentimentul de a putea ,,accepta obiectiv o decizie a majorităţii” cu care nu era de acord a dispărut treptat: ,,Devii un străin pentru tine însuţi”.

Profesorul Boer crede că ,,punctul critic a fost deja depăşit” şi pledează pentru o întrerupere a noilor evoluţii. ,,Întrebarea este dacă noi ne vom permite să facem publice efectele secundare nedorite ale morţii democratizate” …

 

* * *

 

Iată încă o dovadă, dacă mai era nevoie de vreo dovadă, că toate ideile aşa-zis umaniste – prin care marii
’iubitori’ ai omenirii au încercat să convingă lumea că este mai bine pe calea umanistă decât pe cea a unui
Dumnezeu dur, răzbunător, aspru, de neînţeles – sunt praf în ochi. Iată aşa-zisa compasiune umanistă unde duce ...
Duce, în realitate, la sinucidere, ca şi la crimă. Orice principiu pe care omul îl foloseşte, zicând că este mai bun
decât legea lui Dumnezeu, că este mai uman, arată mai multă înţelegere, este în realitate fals şi nici nu are
cum să funcţioneze. Sunt nebuni cei care cred că ei iubesc omenirea mai mult decât Dumnezeu ...
 

 

Scrisoarea profesorului Theo Boer

Am susţinut legea noastră a eutanasiei, dar m-am înşelat teribil

 

În 2001, Olanda a fost prima ţară din lume care a legalizat eutanasia şi alături de ea, sinuciderea asistată. Au fost stabilite diferite măsuri de precauţie pentru a arăta cine este autorizat şi medicii care acţionau în conformitate cu aceste măsuri de precauţie nu erau urmăriţi penal. Pentru că fiecare caz este unic, au fost înfiinţate 5 comitete regionale de control pentru a evalua fiecare caz şi a hotărî dacă respectă legea.

Timp de 5 ani după ce legea a intrat în vigoare, numărul morţilor provocate de medic a rămas constant şi chiar a scăzut în unii ani. În anul 2007 am scris că ‘nu trebuie să existe o pantă alunecoasă când este vorba de eutanasie. O lege bună privind eutanasia combinată cu procedura de evaluare a eutanasiei oferă garanţiile pentru un număr stabil şi relativ scăzut de eutanasii’. Majoritatea colegilor mei au tras aceeaşi concluzie.

Dar noi nu am avut dreptate, în realitate am greşit teribil. Privind retrospectiv, stabilizarea numărului [de eutanasii] a fost doar temporară. Începând din 2008, numărul acestor morţi dezvăluie o creştere de 15% în fiecare an. Raportul anual al comitetelor pentru anul 2012 a înregistrat 4.188 cazuri în 2012 (comparativ cu 1.882 în 2002). Anul 2013 a cunoscut o continuare a acestei tendinţe şi mă aştept ca valoarea de 6.000 [de cazuri] să fie depăşită anul acesta sau anul viitor. Eutanasia este pe cale să devină un mod stabilit dinainte de a muri pentru pacienţii bolnavi de cancer.

Alături de această escaladare au avut loc alte evenimente. Sub numele de Clinica pentru Sfârşitul Vieţii, Societatea Olandeză pentru Dreptul de a Muri a înfiinţat o reţea de medici ambulanţi care efectuează eutanasii. În timp ce legea implică (dar nu cere) o relaţie existentă între medic şi pacient, prin care moartea să poată fi doar sfârşitul unei perioade de tratament şi interacţiune, medicii de la Clinica pentru Sfârşitul Vieţii au doar două opţiuni: să administreze medicamente pentru a pune capăt vieţii pacientului sau să alunge pacientul. În medie, aceşti medici văd un pacient de 3 ori înainte să administreze medicamentele pentru a le pune capăt vieţii. Sute de cazuri au fost supravegheate de Clinica pentru Sfârşitul Vieţii. Societatea în speţă nu dă nici un semn că ar fi mulţumită chiar şi cu aceste progrese. Ei nu se vor opri până când nu vor obţine ca o pastilă letală să devină disponibilă pentru oricine cu vârsta peste 70 ani care doreşte să moară. Unele pante sunt cu adevărat alunecoase.

Alte evoluţii includ o comutare în tipul de pacienţi care primesc aceste tratamente. În timp ce în primii ani după 2002 apăreau foarte rar în rapoarte pacienţi cu boli psihiatrice sau demenţă, numărul acestor pacienţi creşte acum brusc. Au fost raportate cazuri în care o mare parte a suferinţei celor care au primit eutanasie sau sinucidere asistată a constat în a fi vârstnici, singuri, sau oameni cărora le-a murit cineva apropiat. Unii dintre aceşti pacienţi ar mai fi putut trăi ani sau decenii.

În timp ce legea consideră sinuciderea asistată şi eutanasia ca pe o excepţie, opinia publică se deplasează către a le privi ca drepturi, cu îndatoririle corespunzătoare pentru medici de a acţiona. O lege aflată acum în stadiul de proiect obligă medicii care refuză să administreze eutanasia să trimită pacienţii către un coleg dispus să o facă. Presiunea asupra medicilor, de a se conforma dorinţelor pacienţilor (sau în unele cazuri dorinţelor rudelor pacienţilor), poate fi puternică. Presiunea din partea rudelor, combinată cu o preocupare a pacientului pentru sănătatea celui drag, este în unele cazuri un factor important din spatele unei cereri de eutanasie. Nici măcar comitetele de control, în ciuda muncii grele şi conştiincioase, nu au fost capabile să oprească aceste evoluţii.

Odinioară am fost un susţinător al legii. Dar acum, cu 12 ani de experienţă, privesc altfel lucrurile. Măcar aşteptaţi o analiză cinstită şi satisfăcătoare din punct de vedere intelectual a motivelor din spatele creşterii explozive a numărului de cazuri. Oare numărul a crescut din cauză că legea ar fi trebuit să aibă măsuri de precauţie mai bune ? Sau din cauză că simpla existenţă a unei asemenea legi este o invitaţie pentru a privi sinuciderea asistată şi eutanasia ca pe o normalitate în loc de ultimă instanţă ? Înainte de a se răspunde la aceste întrebări, nu vă îndreptaţi către aşa ceva. De îndată ce duhul iese din lampă, probabil că nu va mai intra acolo niciodată.

 

Adrian Popovici

 

Surse
- 5 iunie 2014, ,,Quebec legislature votes 94-22 to enshrine euthanasia as ‘medical aid in dying’”
- 4 iulie 2014, ,,British Medical Association reaffirms its opposition to assisted suicide”
- 9 iulie 2014, ,,UK Assisted Suicide Bill nears House of Lords approval: urgent action requested”
- 16 iulie 2014, ,,I supported our euthanasia law, but I was terribly wrong: Dutch ethicist”
- 29 iulie 2014, ,,Allow ‘lethal injection’ for poor to save on palliative care: Lithuanian health minister”
- 21 august 2014, ,,’Do you want us to let you die ?’: The bleak new reality in care homes for the elderly”
- 27 august 2014, ,,Dutch woman euthanized who feared going to a nursing home”
- 28 august 2014, ,,Majority of UK doctors oppose assisted suicide: poll”
- 28 august 2014, ,,The fear of challenging the Belgian euthanasia law”
- 19 septembrie 2014, ,,Obamacare advisor: We should die at 75”
- 10 noiembrie 2014, ,,Euthanasia in the Netherlands is getting out of hand: ethicist who screened over 4,000 euthanasia cases”
2. http://rt.com, 25 iunie 2014, ,,France closer to legal euthanasia ? Doctor acquitted after giving lethal injections”
3. www.telegraph.co.uk, 16 octombrie 2014, ,,Assisted suicide guidelines relaxed by Director of Public Prosecutions”
 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 87/noiembrie-decembrie 2014

 


[1] Jurnalistul este un susţinător al eutanasiei, dar în acelaşi timp un observator obiectiv al evenimentelor din Olanda, lucru extrem de important pentru prezentarea unei imagini cât mai precise a situaţiei îngrozitoare din această ţară.

[2] Eutanasia nu este permisă în Lituania. În 2012, activiştii au încercat introducerea eutanasiei în Lituania. În parlament a fost depus un proiect de lege, care a fost respins cu 94-14.

[3] Desmond Tutu este laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi activist politic de stânga. Prin urmare, este firesc ca el să susţină drepturile homosexualilor, reforme privind încălzirea globală şi, după cum se vede, eutanasia.

[4] Întrebarea pusă de infirmiere: ,,Vreţi să nu fiţi resuscitaţi ?” se poate exprima mai direct: ,,Vreţi să vă lăsăm să muriţi ?”

[5] Există multe mărturii ale rudelor vârstnicilor aflaţi în azile, care afirmă că acestora li se cere să completeze formulare DNR şi, dacă refuză, sunt hărţuite şi chemate în mod repetat la întruniri cu conducerea azilului până când se răzgândesc şi completează formularul.

[6] El consideră că eutanasia poate fi aplicată pacienţilor aflaţi în fază terminală care au suferinţe insuportabile, la cererea acestora.