Biserica - societate de binefacere ?


Un alt eveniment religios cu importante semnificaţii pentru viaţa politică şi socială a ţării i-a adunat pe reprezentanţii cultelor creştine la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Între 15-16 iunie, la iniţiativa organizaţiei ,,World Vision România”, s-a desfăşurat Conferinţa Bisericilor Creştine din România, ce a avut tema ,,Urmarea lui Hristos în viaţa de zi cu zi”.

Întrunirea poartă amprenta organizaţiei care a iniţiat-o, filială a organizaţiei ,,World Vision International”, ce se defineşte pe sine drept o ,,organizaţie creştin-umanitară”. Din acţiunile şi ideologia sa se deduce provenienţa neoprotestantă a acesteia, ca şi scopurile urmărite.

Astfel, ,,World Vision International” reprezintă ,,un parteneriat internaţional de creştini care şi-a asumat misiunea de a-L urma pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, lucrând cu cei săraci şi oprimaţi, promovând transformarea umană, dreptatea şi mărturisind Vestea cea Bună despre Împărăţia lui Dumnezeu”.

Înfiinţată în 1990, filiala română a devenit, în 1999, ,,birou naţional cu drepturi depline în cadrul parteneriatului”, condus de un Consiliu consultativ al cărui preşedinte este pastor al Bisericii Creştine Baptiste a surzilor din Bucureşti. De remarcat este faptul că printre membrii Consiliului consultativ se numără pastorul deputat Petre Dugulescu, unul dintre iniţiatorii şi susţinătorii proiectului fundaţiei ,,Misiunea Română pentru Europa” cu privire la interzicerea sărutării icoanelor, din noiembrie anul trecut.

Activitatea filialei române este îndreptată către ,,colaborarea creştină”, ea promovând ,,dialogul interconfesional şi reînvierea valorilor creştine” şi susţinând că misiunea Bisericilor este de a ,,se implica în viaţă comunităţii” şi ,,printre cei săraci”. În acest scop, ,,World Vision România” a realizat numeroase donaţii şi proiecte cu impact economico-social desfăşurate ,,în parteneriat cu Biserici de diferite confesiuni, asociaţii creştine şi comunităţi” şi a organizat ,,conferinţe creştine interconfesionale care au ca principal scop implicarea liderilor Bisericilor în probleme sociale şi spirituale ale comunităţii”.

Tema Conferinţei Bisericilor Creştine din anul 1998, ,,Întoarcerea creştinilor dinspre sine către lumea pentru care a murit Hristos”, este relevantă pentru ceea ce reprezintă şi urmăreşte această organizaţie neoprotestantă. Ideea temei, de întoarcere a creştinului dinspre sine spre lume, este una anticreştină, deoarece începutul vieţii duhovniceşti înseamnă tocmai întoarcerea creştinului dinspre lumea stăpânită de păcat spre sine. ,,Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pre voi din lume, de aceea lumea vă urăşte” (Ioan 15, 19).

Revenind la conferinţa desfăşurată anul acesta, ea trasează încă odată principiile şi direcţia care sunt şi vor fi impuse în viitor Bisericii Ortodoxe: trecând într-un plan secundar slăvirea lui Dumnezeu şi lucrarea de mântuire a omului, Biserica este transformată pe nesimţite într-o societate de binefacere pentru ajutorarea săracilor, o asociaţie socialistă care realizează parteneriate cu instituţiile statului secularizat şi cele ale Uniunii Europene, şi legitimează acţiunile acestora.

La conferinţă a participat ,,un număr de peste 1000 de reprezentanţi ai Bisericilor Creştine din România - ierarhi, preoţi, pastori şi credincioşi - precum şi mulţi lucrători creştini din domeniul asistenţei sociale”. După cele două zile de dezbateri în sesiuni plenare şi grupuri restrânse, de ,,rugăciuni pentru vindecarea naţiunii române”, participanţii au emis un mesaj comun al conferinţei, în care îşi exprimă ideile.

În primul rând, este subliniat faptul că, deşi iniţiativa întrunirii conferinţei a avut-o organizaţia ,,World Vision România”, aceasta reprezintă ,,rezultatul voinţei tuturor Bisericilor din România de a identifica şi lucra împreună pentru vindecarea gravelor maladii de care suferă ţara noastră în prezent”, ,,care se răsfrâng dramatic mai ales asupra copiilor”.

Concluzia conferinţei este că ,,principala cauză a acestor boli grave ale ţării este părăsirea lui Dumnezeu şi a voii Sale de către cei mai mulţi fii ai Săi”, motiv pentru care participanţii cer iertare lui Dumnezeu în numele întregii societăţi române şi a unor anumite categorii de oameni: părinţi, profesori, medici, ingineri, jurnalişti, politicieni, oameni de ştiinţă, filozofi şi slujitori ai Bisericii. ,,Noi, slujitorii Bisericii ştiind bine că judecata va începe de la casa lui Dumnezeu, ne mărturisim vina comodităţii şi a compromisului cu lumea, de a fi lucrat mai mult pentru noi decât pentru Tine, de a fi luptat mai degrabă unii împotriva altora, decât împotriva diavolului, a păcatului şi a morţii ! Doamne, Te rugăm iartă-ne !”

Desfăşurarea conferinţei şi mesajul adoptat sunt izbitor de asemănătoare ceremoniei iertării realizate la Vatican de Papa Ioan Paul al II-lea în primăvara acestui an. Bisericile Creştine din România şi-au cerut iertare asumându-şi păcatele întregii societăţi române. De asemenea, Declaraţia de la Snagov a fost semnată de reprezentanţii cultelor în numele societăţii civile, în ambele cazuri Biserica fiind privită ca o ,,reflectare a conştiinţei societăţii civile”.

Directorul ,,World Vision România”, Christopher Shore, a dat, de asemenea, un mesaj către participanţi cerându-le să acţioneze ,,conform statutului nostru (N.R.: de creştini) - oamenii aleşi şi răscumpăraţi ai lui Dumnezeu” … Mai mult, într-o perioadă în care ţara este din ce în ce mai săracă şi oamenii tot mai împovăraţi de grijile materiale, acesta îşi exprimă ,,extraordinara bucurie şi unitate simţită de toţi şi ... marea schimbare spirituală experimentată”, rugându-i pe participanţi să vestească ,,că anul de îndurare al Domnului a sosit şi că a venit timpul pentru mântuirea României prin mâna Domnului”. Cuvintele sale reflectă mentalitatea bolnăvicioasă neoprotestantă, lipsită de realism duhovnicesc şi, nu în ultimul rând, social.

Printre propunerile concrete de îmbunătăţire a situaţiei, făcute de reprezentanţii cultelor, se numără cea a ecumenismului social: ,,formarea unui Consiliu naţional al Bisericilor din România care să constituie o voce comună a tuturor Bisericilor care să ajute la mobilizarea ţării şi trezirea ei”; ,,crearea de parteneriate între instituţiile publice şi Biserică pentru soluţionarea problemelor sociale”. Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei sublinia acest aspect în mesajul său: ,,ecumenismul slujirii sociale este tot un ecumenism inspirat de Mântuitorul”.

Participanţii au mai afirmat faptul că ,,Bisericile trebuie să iasă dintre ziduri şi să propovăduiască Evanghelia într-un limbaj simplu, uşor de înţeles, dar plin de dragoste”. Neîndoios, felul în care neoprotestanţii îşi propovăduiesc mentalitatea este simplu şi uşor de înţeles, dar consecinţele însuşirii unei astfel de ideologii sunt deosebit de grave.

De asemenea, surprinde propunerea ,,de a se exclude, aşa cum se întâmplă în alte ţări, cei care au încălcat normele morale şi cuvântul lui Dumnezeu”, care se împleteşte cu căinţa instituţionalizată, realizată la comandă. Oare aceşti predicatori înflăcăraţi ai Evangheliei au uitat cuvintele Mântuitorului: ,,Nu cei sănătoşi ai nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Marcu 2, 17) ?

Rugându-L pe Hristos să îi ajute a ,,lepăda păcatele pentru totdeauna slujindu-L în deplină curăţie a inimii şi în smerită unitate şi conlucrare întreolaltă”, participanţii au ,,descoperit cu bucurie, în aceste două zile cât de puternic şi armonios poate fi glasul comun”. Din nefericire, ,,puternicul glas comun” nu s-a ridicat întru slăvirea lui Dumnezeu, ci în dorinţa de a transforma Biserica într-o societate de binefacere şi, prin urmare, de a-l slăvi pe om.


Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 14-15/mai-iunie 2000