,,Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor,

întru care nu este mântuire” (Psalmi 145, 2)

 

Actuala campanie electorală reprezintă un apogeu al colaborării politicienilor români cu ierarhii
Bisericii Ortodoxe. Ierarhii ortodocşi s-au implicat cu seriozitate în lupta politică, i-au susţinut deschis
pe candidaţi şi au primit în schimb promisiuni electorale şi sprijin financiar. Se poate vorbi de o
,,închiriere” a imaginii Bisericii pentru campania electorală, iar votul românilor a arătat
modul în care ei au perceput şi judecat atitudinea păstorilor lor duhovniceşti

 

În primii ani de după revoluţie, politicienii români au întrezărit posibilitatea de a folosi Biserica ca instrument de manipulare a credincioşilor săi în scopuri electorale. Ca urmare, campaniile electorale post-revoluţionare au început să abunde, treptat, de manifestări, acţiuni şi gesturi de convenienţă între lumea politică şi cea bisericească.

Actuala campanie electorală reprezintă un apogeu al colaborării puterii ecleziastice cu cea civilă, deoarece realizând o retrospectivă a evenimentelor ultimelor luni se întrevede o imagine înfricoşătoare a atitudinii plină de cupiditate a ierarhilor Bisericii şi a implicării lor deschise în maşinaţiunile luptei electorale.

Astfel, un prim reper în această analiză a campaniei electorale îl reprezintă folosirea de către politicienii români a oricărui prilej pentru a sta alături de ierarhii Bisericii, mai ales cu ocazia diferitelor praznice şi sărbători ortodoxe. De pildă, a devenit un obicei ca oamenii politici să participe la sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, la Iaşi, mai ales dacă este vorba de un an electoral, precum a fost 1996 sau 2000, ziarele remarcând acest fapt cu ironie: ,,ca în fiecare an electoral, politicienii dau buzna la moaştele Sfintei Parascheva” (,,Adevărul” din data de 13 octombrie 2000).

Printre politicienii care s-au închinat la moaştele sfintei s-au numărat prim-ministrul Mugur Isărescu, Ion Iliescu, liderul Partidului Democraţiei Sociale din România, Petre Roman, liderul Partidului Democrat, Valeriu Stoica, vicepreşedinte Partidului Naţional Liberal etc. În plus, praznicul Cuvioasei Parascheva a fost ,,îmbogăţit” cu numeroase manifestări de care să ,,beneficieze” liderii politici, printre care se numără marele bal şi ,,cocktailul tradiţional de Sfânta Parascheva, la care au fost invitate 750 de persoane, printre care şi oameni politici”.

Dintre politicienii cei mai activi ,,duhovniceşte” s-a remarcat premierul Mugur Isărescu, care a mai participat şi la alte sărbători religioase, precum praznicul Sfântului Andrei, la Galaţi, sau slujba de înscăunare a Mitropolitului Teofan al Olteniei, din data de 22 octombrie 2000. De asemenea, Theodor Stolojan a ales ca zi pentru a se lansa în cursa electorală data de 14 octombrie, astfel că nici el nu a ,,ratat” slujba Cuvioasei, după cum nota ,,Adevărul” din 16 octombrie: ,,primul loc în care târgoviştenii l-au putut vedea pe Theodor Stolojan a fost biserica, unde delegaţia liberală a asistat la slujba închinată Sfintei Parascheva”.

Nici candidaţii Convenţiei Democrate Române-2000 nu s-au lăsat mai prejos, participând ,,la slujbele religioase din diferite lăcaşuri de cult ale capitalei, cu ocazia sărbătorii creştine Sfântul Dumitru” (Evenimentul zilei din 30 octombrie 2000). Pe lângă participarea la slujbele religioase, candidaţii la fotoliile Parlamentului României s-au întâlnit în mod repetat cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi ai altor culte, făcându-le numeroase promisiuni electorale.

În semn de preţuire a atitudinii pline de bunăvoinţă faţă de Biserică, ierarhii ortodocşi i-au ,,cinstit” pe politicienii români cu numeroase medalii şi distincţii ecleziastice, cu mulţumiri şi slavă pentru nenumăratele binefaceri făcute Bisericii. Astfel, la 20 iulie 2000, Î.P.S. Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei i-a înmânat prim-ministrului Mugur Isărescu medalia ,,Crucea Moldavă”, la 27 septembrie el primind din partea P.S. Gherasim, episcopul Râmnicului, medalia de aur ,,Constantin Brâncoveanu”, iar la 30 noiembrie ,,Crucea Sfântului Andrei” din partea P.S. Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos.

Prin aceste gesturi, episcopii au încercat să dovedească că sunt la fel de mărinimoşi ca şi premierul român care, de-a lungul întregii sale campanii electorale, a deschis cu o dărnicie rară porţile vistieriei statului pentru a milui întreg poporul credincios. Astfel, la începutul lunii noiembrie, guvernul a aprobat, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificarea Legii 142/1999 privind sprijinul statului la salarizarea clerului, şefii cultelor religioase fiind asimilaţi demnitarilor. Această măsură a necesitat suplimentarea, începând cu data de 1 noiembrie 2000, a bugetului Secretariatului de Stat pentru Culte cu 8,2 miliarde lei lunar.

În aceeaşi lună, guvernul a dispus mărirea salariilor preoţilor cu 30 %, ca şi acordarea de fonduri pentru construcţia sau refacerea unor lăcaşuri de cult, precum şi pentru întreţinerea şi funcţionarea unor biserici cu venituri reduse, din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia guvernului. Prin aceste dispoziţii, premierul a atins toate nivelele pornind de la ierarhi, a căror salarii au devenit echivalente cu ale demnitarilor, preoţi şi sfârşind cu credincioşii de rând faţă de care şi-a arătat atenţia alocând fonduri pentru biserici.

De asemenea, el a ,,dăruit” anumitor scaune episcopale sume de ordinul miliardelor, Episcopia Alexandriei beneficiind de 6 miliarde de lei, Mitropolia Olteniei de 5 miliarde de lei etc.

Din aceeaşi strategie fac parte facilităţile fiscale acordate cultelor. Astfel, tot în luna noiembrie, guvernul a acordat cultelor scutiri de la plata impozitului pe profit pentru veniturile obţinute din chirii, cu condiţia utilizării sumelor respective pentru acţiuni specifice cultelor religioase.

La rândul lor, candidaţii au promis sprijin financiar Bisericii cu simpla condiţie de a fi aleşi. Este remarcabil faptul că aproape nimeni nu a acordat atenţie Legii cultelor sau altor acte normative ce reglementează viaţa cultelor religioase din România, singura promisiune de ordin legislativ fiind cea referitoare la Legea Lupu, în scopul recuperării terenurilor şi pădurilor confiscate Bisericii în perioada comunistă.

Un alt aspect al folosirii credinţei poporului de către oamenii politici a fost întemeierea discursului electoral pe mesajul creştin şi tipărirea de afişe electorale cu substrat religios. De pildă, cotidianul ,,România Liberă” din 20 noiembrie 2000 relatează următorul eveniment al cărui protagonist este Nicolae Noica, Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, care a vizitat judeţul Teleorman, însoţit de P.S. Galaction, episcopul Alexandriei şi Teleormanului: ,,El a chemat o fetiţă din mulţime şi a rugat-o să-i arate cum îşi face cruce. ,,Cu ce mână ţi-ai făcut tu cruce ?” a întrebat-o ministrul. ,,Cu dreapta”, a zis fetiţa. ,,Vedeţi, nici Dumnezeu nu vrea să vă faceţi cruce cu stânga”, a constatat Noica”.

Acest gest este motivat de mesajul afişelor electorale ale Convenţiei Democrate Române-2000, al cărui membru este Nicolae Noica: ,,Nici cruce nu-ţi poţi face cu stânga. E păcat ! Să nu zici că nu ţi-am spus ! Singuri împotriva stângii. CDR-2000”.

Pe de altă parte, dorind trasformarea Bisericii într-o societate de binefacere pe care să o poată manipula după voia proprie, politicienii au susţinut stabilirea unui adevărat ,,pact social” cu Biserica. Astfel, majoritatea candidaţilor s-au exprimat în favoarea unei implicări şi mai profunde a Bisericii în rezolvarea problemelor sociale ale societăţii româneşti: Mugur Isărescu i-a solicitat pe ierarhii clujeni ,,să se implice mai activ în acţiunile de ajutor social, propunând Bisericii să administreze un procent din banii alocaţi pentru protecţia socială”, Theodor Stolojan a declarat că ,,Biserica poate rezolva problemele sociale mult mai bine decât un stat corupt”, Convenţia Democrată Română-2000 propunând ,,un program concret de refacere moral-religioasă a societăţii şi sprijinind programe de asistenţă socială împreună cu Biserica” etc.

Însă, piatra de temelie a actualei campanii electorale a reprezentat-o susţinerea făţişă de către ierarhii ortodocşi a candidaturii premierului Mugur Isărescu la funcţia de preşedinte al României, printre aceştia numărându-se patriarhul Teoctist, Î.P.S. Bartolomeu, arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Î.P.S. Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, P.S. Gherasim, episcopul Râmnicului, P.S. Galaction, episcopul Alexandriei şi Teleormanului etc. O poziţie aparte a avut Î.P.S. Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei, care a apărut pe postul de televiziune Antena 1 ca agent electoral al lui Mugur Isărescu, stârnind vii dispute în lumea politică românească.

Singulară a fost atitudinea lui Ion Iliescu, care a adoptat o conduită în limitele bunului simţ faţă de ierarhii Bisericii, fapt pentru care se pare că nu a avut decât de câştigat. Astfel, deşi este cunoscut pentru vederile sale socialiste, precum şi pentru faptul că s-a declarat el însuşi ,,liber-cugetător”, participarea la slujbele religioase şi la diferite alte evenimente ecleziastice, susţinerea statutului de Biserică Naţională pentru Biserica Ortodoxă Română, echidistanţa şi abila sa diplomaţie faţă de culte în general i-au adus reputaţia de ,,cel mai credincios candidat la Cotroceni, după Vadim Tudor”, potrivit unui sondaj de opinie al Biroului de Cercetări Sociale.

De asemenea, imaginea pe care Corneliu Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare, şi-a construit-o în ultimii ani se disociază net de restul vieţii politice româneşti. Cu toate că este cunoscut faptul că el a fost unul dintre poeţii ,,de curte” ai fostului dictator şi ,,l-a susţinut pe Nicolae Ceauşescu în acţiunea sa dementă de demolare a bisericilor”, după cum notează ziarele, mesajul său electoral a reuşit să atragă atenţia românilor. Mai mult, prin manevrele sale politico-religioase, el a reuşit să fie considerat ca fiind cel mai credincios candidat la alegerile prezidenţiale de către un popor care este în majoritate ortodox, în condiţiile în care el aparţine unei familii de pocăiţi, ,,refuză să sărute icoanele sau moaştele sfinţilor” şi nu participă la slujbele religioase alături de ceilalţi reprezentanţi ai puterii civile.

Într-o analiză publicată în cotidianul ,,România Liberă” din 9 decembrie 2000 se scrie: ,,Vadim Tudor afişează formule religioase din registrul cultelor neoprotestante pentru a înşela buna credinţă a acestui culoar electoral şi pentru a-i prosti pe neoprotestanţii americani foarte atenţi la problema minorităţilor religioase, cu intenţia de a obţine dolari şi susţinere externă”. Astfel, aflându-se în contrast cu Ion Iliescu în ceea ce priveşte atitudinea sa faţă de religie - primul delimitându-se de aceasta, iar cel de-al doilea făcând abuz de faptul că este creştin - se pare că Vadim Tudor a reuşit să polarizeze acea parte din electorat care nu şi-a îndreptat atenţia către fostul preşedinte.

Este demn de remarcat şi faptul că, în ciuda susţinerii de către păstorii Bisericii a lui Mugur Isărescu, acesta nu a reuşit să ajungă nici măcar în turul doi al alegerilor prezidenţiale, românii preferându-i pe Ion Iliescu şi Vadim Tudor. Probabil că aceasta se datorează pe de o parte faptului că cei doi aspiranţi la Cotroceni s-au dovedit a fi originali în atitudinea lor, sinceri într-o măsură mai mare decât ceilalţi şi imprevizibili, putând oferi românilor ieşirea din cotidianul funebru în care îşi duc viaţa, iar pe de altă parte tocmai opţiunii ierarhilor Bisericii, pe care ei au respins-o cu hotărâre.

Prin urmare, votul românilor reprezintă răspunsul lor la atitudinea adoptată de păstorii Bisericii, ce a dezavuat cinica relaţie de afaceri dintre aceştia şi lumea politică. Mai mult, el vădeşte răcirea poporului de conducătorii lui duhovniceşti din cauza numeroaselor scandaluri şi afaceri din ultimii ani şi a înstrăinării lor de duhul Bisericii. Poate că, la urma urmei, poporul nu şi-a pus nădejdea la boieri …

 

Partenie Filipescu

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 20-21/noiembrie-decembrie 2000