Iunie 2007. Ierarhii au transformat

Biserica Ortodoxă Română într-o … peşteră de tâlhari !

 

Acest articol s-a născut în urma nenumăratelor ,,întâlniri” ale celor din redacţia noastră cu abuzuri
ale ierarhilor Bisericii oficiale, care ne-au îngrozit ! Este absolut incredibilă situaţia în care se află un
credincios care este nevoit să privească la spectacolul cumplit pe care-l oferă ierarhii săi. Simţim
o durere şi o mâhnire profundă: cât va mai răbda Dumnezeu palmele pe obrazul Bisericii Sale,
fără de prihană, pe care arhiereii români au transformat-o într-o peşteră de tâlhari ?

 

PARTEA I

În secolul XX, ierarhii ortodocşi au adaptat mesajul creştin circumstanţelor vremelnice pentru a ,,supravieţui”

În perioada comunistă, pentru a ,,supravieţui”, conducerea Bisericii, dar şi o mare parte a clerului, a făcut un pact mai mult sau mai puţin vizibil cu regimul ateu, concretizat prin tot felul de compromisuri (a se vedea articolul ,,Martie 2007. Simbioza dintre Biserica Ortodoxă ca instituţie a statului şi ateism nu a luat sfârşit (II)”). Din cauza adaptării mesajului creştin la circumstanţele vremurilor, limpezimea conştiinţei lor ortodoxe s-a alterat, fapt ce a condus treptat la o atitudine mai permisivă faţă de păcat şi diferite comportamente necreştine.

Alături de pactul cu regimul ateu, la metamorfozarea învăţăturii Bisericii oficiale a contribuit intrarea ei în Consiliul Mondial al Bisericilor şi participarea la acţiunile mişcării ecumeniste, care au presupus concesii, de această dată în plan ecleziologic şi dogmatic.

Cugetând că adaptarea învăţăturii Bisericii constituie singura posibilitate de a supravieţui circumstanţelor potrivnice vremelnice (n.r.: cine a mai auzit în istoria Bisericii Ortodoxe de o astfel de cugetare ? Care dintre cei care au îndrăznit să se atingă de învăţătura Sfinţilor Părinţi a sfârşit bine ?), ierarhii Bisericii Ortodoxe Române s-au lăsat pur şi simplu prinşi într-un joc al compromisului şi relativizării Ortodoxiei, care s-a împământenit în sânul Bisericii oficiale.

Perioada post-comunistă a adus un alt tip de secularizare, cel promovat de democraţia occidentală, în faţa căruia multe spirite, unele chiar alese, s-au frânt, acceptând o nouă adaptare a mesajului creştin la confortul acestei lumi, la bunăstarea materială în pofida celei duhovniceşti. Constrângerea extrem de puternică în plan material, dar mai ales cultural şi duhovnicesc impusă de regimul comunist, urmată de o libertate totală pe toate planurile, dublată de prăbuşirea etaloanelor morale ale societăţii, a reprezentat o strategie psihologică şi sociologică care a avut efecte devastatoare asupra României.

Pentru a oferi o perspectivă asupra consecinţelor pe care le-au avut aceste fenomene asupra Bisericii Ortodoxe Române – adică, compromisurile făcute în numele aşa-zisei salvări a Bisericii în vremea regimului comunist, concesiile făcute în cadrul mişcării ecumeniste şi, în fine, pierderea valorilor creştine din cauza modernizării, dar în principal a fenomenalei bunăstări materiale la care a ajuns ierarhia română – vom prezenta diverse cazuri relatate de mass-media.

Nu vom comenta cele de mai jos, ele vorbesc de la sine despre ceea ce se întâmplă în sânul Patriarhiei Române. Vom spune doar un singur lucru: de vreme ce izvorul învăţăturii bisericeşti a fost alterat, nici cei ce se hrănesc din el nu sunt îndeajuns de puternici pentru a face faţă tentaţiilor acestei lumi şi ispitelor de la acest sfârşit de veac. Fiindcă toate acestea au fost generate de inovaţiile primite de ierarhi în sânul Bisericii Ortodoxe, începând cu anii ’1920, dintre care prima mişcare oficială a fost schimbarea calendarului în 1924. Ea a fost urmată, pe nesimţite, de alte şi alte inovaţii, care au transformat mica şi nesemnificativa fisură în învăţătura Bisericii într-o … autostradă, pe care astăzi circulă nestingherite tirurile pline de mizeriile neortodocşilor.

 

Adaptarea a creat ierarhi de tip nou, care nu mai pun pe primul plan păstorirea credincioşilor

Ca urmare a acestor fenomene, clerul Bisericii oficiale a dezvoltat o mentalitate străină de cea creştină, după care şi-a potrivit cuvintele şi faptele. Învăţătura ortodoxă autentică se mai găseşte doar prin cărţi şi în cugetele unora dintre preoţii în vârstă sau a unora mai tineri, dar care au suferit foarte mult, eventual de pe urma sistemului corupt, iar prin suferinţă au gustat dulceaţa Ortodoxiei.

Ierarhii de tip nou, şcoliţi în universităţile apusene scolasticiste, lipsite de un duh autentic creştin, au o alianţă puternică cu lumea politicului şi cu conducătorii diferitelor confesiuni creştine şi, de asemenea, şi-au însuşit bunăstarea şi confortul material al societăţii occidentale.

Ei nu mai pun pe primul plan misiunea lor capitală - păstorirea şi călăuzirea turmei creştine, încredinţată lor de Mântuitorul, ci s-au transformat în veritabili afacerişti, ,,buni manageri” şi politicieni. Uitând de cererea de la liturghie ,,drept învăţând cuvântul adevărului Tău”, ei se folosesc de învăţătura Bisericii ca de un paravan pentru activităţile lor mult prea lumeşti ...

 

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei conduce în topul ,,afacerilor” bisericeşti, având un buget comparabil cu cel al unui minister

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, păstorită de un ierarh de tip nou, care nu mai aparţine de multă vreme Ortodoxiei prin duhul şi preocupările sale, dă tonul în astfel de afaceri. ,,S-au construit zeci de biserici şi mânăstiri, au fost înfiinţate şcoli teologice în marile oraşe şi s-au pus bazele unui trust de presă. Instituţia s-a implicat în numeroase activităţi misionare şi filantropice, patronând afaceri de zeci de milioane de lei, cu peste 400 de angajaţi”[1].

Principala sursă financiară a mitropoliei constă în numeroasele proprietăţi imobiliare pe care le deţine. Mitropolia are peste 4.500 de hectare de teren agricol, administrate de firma proprie, ,,Terra Crucis”, şi zeci de cereri pentru retrocedarea altor terenuri. La sfârşitul anului trecut, mitropolia a primit 5.200 de hectare de pădure în judeţul Vaslui[2], iar în iunie 2007, i s-au retrocedat 4.478 de hectare de pădure în zona Parcului Natural Dragoş Vodă de la Vânători, judeţul Neamţ. Mitropolia a decis desfiinţarea Ocolului Silvic Târgu Neamţ şi renunţarea la cei 70 de silvicultori care lucrau în cadrul acestuia[3].

În 1990, ea a primit de la stat 6 vile în staţiunea Durău şi o sală polivalentă neterminată, în 1993, a cumpărat hotelul ,,Cascada” (devenit ,,Pelerinul”) în aceeaşi staţiune, întreg complexul numindu-se Centrul Cultural Pastoral ,,Sfântul Daniil Sihastrul”. Acesta oferă cazare şi spaţiu pentru conferinţe, dotat ultraperformant cu instalaţie de sonorizare, instalaţie de traducere simultană în patru limbi, retroproiector, video şi acces la internet. În plus, mitropolia are o firmă proprie de turism, Centrul de pelerinaj ,,Sfânta Parascheva”, şi un hotel în cadrul Institutului Ecumenic ,,Sfântul Nicolae”. În 2005, a achiziţionat cu 3,4 milioane de euro o parte a Combinatului de utilaj greu Fortus din Iaşi, clădirile acestuia urmând a fi transformate în hotel[4].

Sectorul de comerţ este reprezentat de 5 brutării, 6 cantine sociale şi complexul Albina. De câţiva ani, mitropolia mai deţine fabrica de cherestea ,,Sfânta Troiţă” din comuna Vânători, judeţul Neamţ. În plus, instituţia dispune de un sistem privat de sănătate, alcătuit din 4 cabinete stomatologice la Dorohoi, Sihăstria, Războieni şi Iaşi şi Centrul medical Providenţa, un spital cu 36 de medici şi 8 cadre sanitare medii.

Trustul media al mitropoliei este reprezentat de Radio Trinitas (din 1998) cu 24 de licenţe în toată ţara, cotidianul Lumina (din 2005) şi planul pentru un viitor post de televiziune Trinitas TV.

Cunoscând miza financiară a imobilelor, mitropolia continuă să ducă un război aprig pe frontul retrocedărilor. Astfel, din aprilie 2007, ea a intrat în posesia unei averi evaluate la circa 7 milioane de euro în zona rezidenţială a municipiului Iaşi, fiind noul proprietar al sediului TVR Iaşi şi al anexelor acesteia, în care funcţionează TVR regional Iaşi şi o parte din studiourile şi birourile redacţionale ale postului Radio România pentru zona Moldova[5]. De asemenea, în februarie a.c., instituţia ecleziastică a solicitat clădirea Centrului Militar din Iaşi, situată în apropierea sediului mitropoliei, pentru a amplasa acolo Radio Trinitas[6], ce emite acum de la Complexul Golia.

Mitropolia Moldovei nu se dă înapoi nici de la a se război cu credincioşii de rând pentru terenuri. Pentru un milion de euro, ea este ,,în război cu sătenii atât vii, cât şi morţi” din Dobrovăţ, care fuseseră împroprietăriţi în 1991, în mod legal, cu terenuri care, înainte de 1959, au aparţinut preoţilor. După un proces comun, pierdut, mitropolia a dat în judecată individual pe cei 49 de posesori ai terenurilor, dintre care aproape jumătate sunt morţi. La citarea viilor şi morţilor, consilierul juridic al mitropoliei şoptea în sala de judecată: ,,Atunci când a revendicat terenul nostru era viu, acum a murit când trebuie să renunţe la teren. Ce treabă am eu că este mort ?”[7]

În goana sa megalomanică după acumularea de fonduri, imobile şi terenuri şi de construire de noi mânăstiri şi schituri, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a intrat în diferite procese cu fiscul[8] şi organizaţii de protecţie a mediului[9]. În această listă de proprietăţi şi activităţi a mitropoliei nu am menţionat tipografiile, fabricile de lumânări şi tămâie, producerea de icoane şi alte obiecte bisericeşti, activităţi fireşti pentru o instituţie ecleziastică.

 

Şi Arhiepiscopia Tomisului este condusă de un ierarh de tip nou, afacerist

Într-un mod asemănător a procedat un alt înalt ierarh al Bisericii oficiale, care însă nu se bucură de tot atâta succes în afaceri. Este vorba de Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, al cărui nume pare legat în mod inevitabil de scandaluri interminabile. Supranumit ,,Şpagoveanul” pe vremea când era Prea Sfinţitul Teodosie Snagoveanul, din cauza scandalurilor pe marginea examenului de admitere la Facultatea de Teologie din Bucureşti, el a fost ridicat în rang ,,în mod disciplinar”, şi a devenit arhiepiscop de Tomis.

Dorind să mărească ,,prestigiul” arhiepiscopiei, el a iniţiat construirea unui număr mare de biserici ,,în foste spaţii alimentare” sau ,,de-a valma, în parcuri şi între blocurile comuniste”[10]. De asemenea, având o colaborare strânsă cu autorităţile civile, el s-a bucurat de împroprietărirea, mai mult sau mai puţin legală, cu ,,terenuri vaste în judeţ”, printre care vii, livezi, împreună cu anexe şi accesorii (sector zootehnic, mecanic, tractoare), construcţii şi sume importante de la bugetul de stat[11]. ,,Arhiepiscopia nu plăteşte impozit pe profit şi TVA, funcţionând ca un ONG” şi are ,,afaceri proprii şi maşini de lux pentru capii preoţimii”[12].

Preoţimea arhiepiscopiei, nemulţumită de conducătorul ei, care numai ca un păstor duhovnicesc nu se poartă, a emis un protest în care a dezvăluit o serie de aspecte cel puţin nepotrivite cu rangul ecleziastic al acestuia: ,,Afacerile cu oamenii politici; presiunile făcute asupra preoţilor pentru a-i subvenţiona tot felul de chefuri şi petreceri, dezlănţuite în Postul Mare; spălarea unor sume de bani; gestionarea iresponsabilă a resurselor arhipiescopiei; folosirea preoţilor în tot felul de acţiuni ilegale”[13].

Ca urmare a unor astfel de activităţi, arhiepiscopul a intrat în vizorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa, care a iniţiat procedura de executare silită a Arhiepiscopiei Tomisului, pentru neplata către bugetul de stat a impozitului pe salarii şi a contribuţiilor aferente, în valoare de 9 miliarde de lei[14]. Şi acest lucru s-a petrecut în condiţiile în care angajaţii arhiepiscopiei au plătit din salarii impozitul şi cotele parte pentru asigurări sociale, medicale, pensie etc ... Pe 23 august 2005, inspectorii DGFP ,,au încercat să pună sub sechestru cele 13 autoturisme ,,Passat” ale arhiepiscopiei”[15] şi alte bunuri ale acesteia.

Într-un mod asemănător cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopia Tomisului a intrat în conflict cu arheologii şi ecologii. În primul caz, dorind să construiască un lăcaş de cult în Constanţa, arhiepiscopia a distrus ,,vestigii antice şi paleocreştine de o inestimabilă valoare” (perioada secolelor VI î.Hr. - VI d.Hr.), ,,morminte din epoca creştină timpurie”[16].

Fără a avea avize de la organele abilitate (de mediu şi arheologice), instituţia ecleziastică a iniţiat ridicarea unei mânăstiri în apropierea Cetăţii Histria (la 100 m de aceasta), zonă strict protejată ca sit arheologic. Deşi a fost amendată şi i s-a cerut sistarea construcţiei, ,,arhiepiscopia a continuat lucrările, lucrând pe fugă 1-2 ore pe zi, efectuând finalizarea fundaţiilor”[17].

Un alt conflict cu organizaţiile de protecţie a mediului a izbucnit la aflarea intenţiilor arhiepiscopului de a construi o mânăstire în vecinătatea Parcului Naţional Munţii Măcinului (la 200 m de acesta), zonă aflată sub protecţie ecologică strictă. Proiectul a fost aspru criticat de consilierul ştiinţific al parcului şi de alţi biologi, care au cerut ca lăcaşul de cult să fie ridicat la o distanţă mai mare de parc, pentru protejarea speciilor unice în lume, reptile, păsări etc, iar arhiepiscopia s-a arătat la prima vedere receptivă la cererile lor[18].

Situaţia nu este una particulară, generată de prezenţa arhiereului Teodosie în fruntea Arhiepiscopiei Tomisului, căci şi alte eparhii se confruntă cu probleme similare, fapt ce vădeşte o identitate de vederi a ierarhilor de tip nou, dornici de afaceri şi de a spori prestigiul lumesc şi puterea financiară a instituţiilor pe care le conduc, în dauna celor duhovniceşti.

 

Mitropolitul Teofan al Olteniei are simţ pentru afaceri

Mitropolia Olteniei deţine ,,o parte dintr-o firmă care tranzacţionează electricitate, iar cu profitul spune că sponsorizează pelerinaje şi un post de radio religios. (…) Prin firma Praxis, Biserica deţine aproape 13 % din Elcomex, o companie cu o cifră de afaceri de 52,5 milioane RON şi un profit net de 5,2 milioane RON în 2005”[19].

Mai mult, mitropolitul Teofan i-a îndemnat pe preoţii din mitropolia sa să revendice pădurile care au aparţinut bisericilor şi mânăstirilor. În urma retrocedărilor, acestea au obţinut mii de hectare de pădure (4146 ha numai în judeţul Dolj), însă repartizarea lor s-a făcut după bunul plac al conducerii. În primul rând, în 2001, pădurile care au aparţinut la trei parohii din Craiova au fost împărţite la 139 de biserici, mitropolia reţinând, în mod abuziv, o parte însemnată.

Apoi, în 2005, mitropolitul Teofan a cerut parohiilor care primiseră hectare de pădure să le cedeze Mitropoliei Olteniei, preoţii fiind obligaţi să semneze o adeziune prin care ,,fondul forestier să fie administrat şi gospodărit de Ocolul Silvic Eparhial în mod unitar şi solitar, împreună cu fondul forestier al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei şi al altor parohii şi mânăstiri. (…) În cazul în care, în urma exploatării va rezulta un eventual profit, suntem de acord ca acesta să fie direcţionat de către Sfânta Arhiepiscopie către construcţia şi restaurarea de biserici, activităţi sociale, postul de radio mitropolitan şi şcolile teologice”[20].

O parte a preoţilor olteni a fost nemulţumită de idee, dându-şi seama că banii rezultaţi din exploatarea pădurilor parohiilor lor nu vor ajunge la ei, ci vor fi folosiţi pentru sponsorizarea afacerilor şi planurilor de tip nou ale ierarhilor lor. Ca urmare a protestelor, ,,au început presiunile … ne-am trezit cu controale de la mitropolie, cu diverse şicane, până când unii dintre noi au cedat şi au semnat tabelul”, declară mai mulţi preoţi craioveni[21].

O altă ,,afacere” reuşită a Mitropoliei Olteniei este încasarea de bani de la stat pentru mânăstiri care nu există decât pe hârtie ! Cotidianul Adevărul a investigat această situaţie, notând că în Oltenia ar exista nouă aşezăminte monahale, pentru care ,,mitropolia primeşte sume de ordinul milioanelor de la bugetul de stat şi din donaţii”. Însă, patru dintre aceste lăcaşuri sunt fie simple biserici, fie clădiri obişnuite: una adăposteşte Seminarul Teologic, alta este sediul … podgoriilor Arhiepiscopiei Craiovei, alta este Catedrala Sfântul Dimitrie din Craiova (simplă biserică), iar a patra este Centrul Eparhial Craiova !

Aceste instituţii sau lăcaşuri nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate mânăstiri sau schituri (n.r.: un aşezământ monahal are, în ansamblul său, cel puţin o biserică, un corp de chilii, o sală de mese, alte anexe strict necesare existenţei aşezământului, eventual casă de oaspeţi, bibliotecă, muzeu, nu mai vorbim de vieţuitori). La Centrul Eparhial Craiova, care este reşedinţa mitropolitului, ,,locuiesc şi muncesc, în dispreţ faţă de legiuirile bisericeşti, atât femei, cât şi bărbaţi”, deşi oficial se numeşte Mânăstirea Duminica Tuturor Sfinţilor şi este mânăstire de maici ! De asemenea, la Schitul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe se află ,,podgoriile şi pivniţele arhiepiscopiei. Porţile aşezământului sunt bine ferecate, cu excepţia perioadei în care se recoltează strugurii şi se face vinul”.

Un stareţ din Dolj explică rostul acestor afaceri: ,,Este vorba de sume mari de bani. Pe lângă faptul că ierarhul locului îşi poate promova apropiaţii în funcţii de stareţ, post bine plătit, cu până la 20 de milioane de lei, fiecare dintre aceste aşezăminte primeşte sume importante de bani de la buget pentru întreţinere sau diverse lucrări. În medie, este vorba de până la 3-4 sute de milioane de lei pe an”.

Purtătorul de cuvânt al mitropoliei a declarat că cele patru mânăstiri ,,au statut aparte”: ,,Cele patru aşezăminte de care amintiţi dvs. au, într-adevăr, statut de mânăstiri de mai mult timp. Au un caracter mai aparte, în sensul că nu au o viaţă regulată de obşte, dar sunt tot mânăstiri[22]. Pre vorba lui Caragiale, economia noastră este sublimă, dar … lipseşte cu desăvârşire !!!

 

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor se luptă pentru retrocedarea pădurilor şi vinde … tutun şi băuturi alcoolice !

Mari valuri a stârnit în societate războiul dus de Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor pentru recuperarea pădurilor din zona sa: declaraţii incendiare pro şi contra autorităţilor statului în funcţie de poziţia acestora faţă de retrocedarea pădurilor, convocarea de marşuri şi mitinguri ale preoţilor şi stareţilor mânăstirilor bucovinene, ,,obligaţi să semneze convocatorul şi … strigaţi la apel precum se face în armată”, afirmaţii de genul ,,fondul forestier bisericesc este speranţa bolnavilor şi a bătrânilor” etc. Ziarele au titrat că ,,miza revendicării celor 192.000 hectare de teren are şi o componentă economică importantă. Specialiştii apreciază că, în urma exploatării acestei suprafeţe de masă lemnoasă, pot fi încasate peste 20 milioane de euro anual”[23].

De altfel, în ianuarie 2006, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a înfiinţat firma S.C. Diaconia S.R.L., ,,prima firmă din ţară în care acţionariatul este 100 % bisericesc”. Principala activitate a acestei firme este ,,tăierea şi impregnarea lemnului”, la care se adaugă ,,o serie de activităţi laice, cum ar fi comerţul cu ridicata de cafea, ceai, cacao şi condimente, al tutunului, al băuturilor, dar şi comerţul cu amănuntul al acestor produse. De asemenea, S.C. Diaconia S.R.L. şi-a propus să organizeze bâlciuri şi parcuri de distracţii, să activeze în domeniul publicităţii şi al telecomunicaţiilor, dar şi-a lăsat o portiţă şi pentru deschiderea de baruri şi restaurante” … Rugat de cotidianul Realitatea românească să explice implicarea Bisericii în afaceri cu caracter laic, ,,Î.P.S. Pimen a spus: «Nu vreau să comentez nimic despre acest lucru»”[24].

În trecut, de astfel de activităţi - vinderea tutunului şi băuturilor alcoolice, deschiderea de restaurante şi organizarea de bâlciuri - se ocupau duşmanii credinţei ortodoxe, pentru a-i atrage pe credincioşi spre patimi, dar iată că astăzi de ele se ocupă însăşi conducerea Bisericii ...

 

Ierarhi de tip nou pot fi întâlniţi, de fapt, pretutindeni pe întinsul ţării

Nici Mitropolia Ardealului nu se lasă mai prejos, de când este păstorită de mitropolitul ecumenist Laurenţiu Streza, apropiat în cuget al Mitropolitului Daniil al Moldovei şi Bucovinei. La sfârşitul anului trecut, păstorul ardelean anunţa deschiderea unui hotel dedicat exclusiv preoţilor şi ,,lansarea pe piaţa imobiliară, cu construcţia de locuinţe sociale prin mansardarea imobilelor pe care le deţine în centrul istoric al Sibiului”[25].

După exemplul unei mânăstiri din Germania, Episcopul Calinic al Argeşului şi Muscelului ,,vrea să deschidă o berărie în apropierea Palatului Episcopal de la Mânăstirea Curtea de Argeş”: ,,Ce s-ar mai zice dacă în Parcul Manole (din centrul oraşului Curtea de Argeş, lângă Palatul Episcopal) am întinde vreo 300 de mese şi am vinde bere de la berăria mânăstirii ? Cu ce ar sminti asta ? Aşa am văzut la Mânăstirea Weltenberg din Germania”. În plus, el a cerut ,,fiecărui aşezământ bisericesc să îşi facă planuri pentru a scoate bani din «activităţi gospodăreşti»”[26].

O ,,afacere” de succes a făcut însuşi Patriarhul Teoctist, care a donat banii Bisericii pentru … fotbal ! În 1981, Vasile Ianul, preşedintele Clubului Politehnica Iaşi a cerut ierarhului, pe atunci mitropolit al Moldovei, să sprijine financiar echipa pentru promovarea în Divizia A. Acesta a dat antrenorului 200.000 de lei (salariul mediu nu depăşea 2.000 de lei), iar echipa a trecut în Divizia A. Vasile Ianul a vrut să înapoieze banii patriarhului, însă acesta a refuzat, lăsându-i în dar echipei[27].

 

Notă

Cele scrise mai sus nu vin să vorbească despre faptul că noi, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, suntem împotriva gospodăririi lăcaşurilor de cult şi a eforturilor de auto-întreţinere a acestora. Din contră, fiecare creştin, fie el mirean sau monah, trebuie să se dovedească a fi harnic, gospodar şi să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi asigura cele necesarului traiului de zi cu zi.

Prin urmare, nu ne sunt străine eforturile de auto-întreţinere, în special, a aşezămintelor monahale, cu atât mai mult cu cât Biserica noastră nu beneficiază de fonduri din partea statului român. Însă acestea trebuie să se înscrie, mai întâi de toate, în morala şi decenţa creştină şi, apoi, în cele specifice lumii monahale. Care nu se poate preta la a deschide berării, restaurante, bâlciuri sau la a face comerţ cu cele nebisericeşti, activităţi de altfel interzise de canoanele Bisericii.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 35/mai-iunie 2007

 

 

 

PARTEA A II-A

,,Interacţiunea ierarhilor cu politicul este de-a dreptul perversă”, comenta un jurnalist

După revoluţia din decembrie 1989, relaţia ,,silită” a oamenilor Bisericii cu autorităţile comuniste s-a transformat într-o relaţie de afaceri şi interese de ambele părţi. Politicienii participă la slujbe, unde adoptă un comportament plin de evlavie, sunt pomeniţi de ierarhi în predicile rostite la diverse evenimente festive, tipăresc iconiţe cu siglele partidelor lor pe revers şi, în general, profită de încrederea oamenilor în Biserică pentru a acumula capital electoral. În schimb, ei donează sume mari de bani Bisericii şi abuzează de puterea politică pe care o deţin pentru a face favoruri însemnate ierarhilor.

De pildă, Mitropolitul Daniil al Moldovei şi Bucovinei a colaborat pe rând cu toţi cei care s-au succedat la putere, numele său apărând chiar în stenogramele Partidului Social Democrat. Iată ce spune despre el senatorul ieşean Ion Solcanu, într-un schimb de replici cu premierul Adrian Năstase:

,,Aş vrea să subliniez rolul foarte mare al Bisericii în referendum. Ne-a ajutat. Cel puţin la Iaşi, ce au făcut Mitropolitul Daniil şi Patriarhul Greciei în timpul slujbei, în faţa a zeci şi zeci de mii de oameni, este impresionant. Iar ieri am avut o sfinţire de biserică de o oră şi jumătate cu domnul preşedinte Valer Dorneanu, iarăşi, mitropolitul a făcut un apel. S-a comportat extraordinar şi cred că este bine să găsiţi dvs. timpul potrivit să le mulţumiţi individual (n.r.: adică premierul Adrian Năstase)”[28]. De asemenea, anul trecut, mitropolitul Daniil a găsit de cuviinţă să afirme că preşedintele Traian Băsescu este ,,întâiul pelerin al ţării” ...

Drept răsplată, el, dar şi alţi ierarhi grabnic lăudători de politicieni, au primit sume mari de bani, ca şi proprietăţi valoroase, uneori în mod ilegal. Mitropolitul Moldovei a primit imobile în staţiunea Durău şi alte zone, Arhiepiscopia Tomisului vii şi livezi în condiţii dubioase, Arhiepiscopia Târgoviştei a primit, în mod ilegal, 30 hectare de pădure în zona turistică Moroieni, judeţul Dâmboviţa, printr-un transfer ilegal de terenuri din zona Târgoviştei, iar Mânăstirea Nucet, tot ilegal, a primit 1 miliard de lei sponsorizare de la Romsilva, în campania electorală, prin intermediul unui deputat PSD, originar din Nucet[29].

Un alt ierarh implicat în tot felul de afaceri cu puterea politică este Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, care, atunci când cei aflaţi la putere aprobau retrocedarea fondului forestier, îi ridica în slăvi, iar când lucrurile erau tergiversate sau chiar anulate, se exprima extrem de urât la adresa lor. Adrian Năstase a fost, pe rând, ,,mare ctitor şi ocrotitor al mânăstirilor” şi un personaj ,,arogant şi foarte dispreţuitor”, în vreme ce un alt politician a fost catalogat de-a dreptul ,,diavol”[30].

Un politician favorit al ierarhilor este Gigi Becali. În schimbul sumelor însemnate de bani pe care acesta le donează bisericilor şi mânăstirilor, el este congratulat cu cuvinte precum: ,,omul providenţial”[31]; ,,sosirea lui Gigi Becali cu elicopterul înseamnă coborârea omului lui Dumnezeu aici, la Arbore”[32] (arhiepiscopul Pimen); ,,la fel ca Marele Mucenic Sfântul Gheorghe, domnul George Becali a biruit şi a învins”[33] (arhiepiscopul Teodosie) etc. De altfel, ultimul a pus corul bisericesc să cânte în cinstea omului politic pentru suma de 2 miliarde de lei[34] !

În plus, Becali a primit Crucea Sfântului Andrei şi Crucea Andrei Şaguna, cea mai înaltă distincţie pentru laici a eparhiei transilvănene, pentru suma de 1 milion de euro[35]. Şi acestea sunt doar câteva dintre cele mai recente şi cunoscute exemple ale relaţiilor dintre ierarhi şi politicieni.

 

Din prieteşugul cu lumea politică, ierarhii români au învăţat cum să lupte pentru putere ...

Prieteşugul îndelungat cu politicienii de ieri şi de azi a dat naştere la noi obiceiuri în rândul ierarhilor. Precum aluatul în covată, acestea au crescut, au dospit şi încep să devină manifeste cu surle şi trâmbiţe în biata societate românească. Asistăm astăzi la izbucniri ale ierarhilor în mass-media pe orice fel de motive, de la revendicări de imobile şi terenuri la pretenţii la scaune episcopale şi mitropolitane, şi aproape deloc pentru temeiuri duhovniceşti, spre apărarea moralei şi eticii societăţii, ce să mai vorbim despre păstorirea duhovnicească a credincioşilor sau apărarea dreptei credinţe (n.r.: pe credincioşii lor i-au lăsat în păstorirea Uniunii Europene, a cărei ideologie o studiază intens preoţii BOR, pentru a o putea propovădui pe larg oamenilor, iar apărarea dreptei credinţe au lăsat-o în seama ,,extremiştilor”, ,,retrograzilor” şi ,,fanaticilor”, care nu vor să se alinieze la mişcarea ecumenistă. Căci, într-adevăr, lor ce le-a mai rămas de apărat, după toate documentele ecumeniste pe care le-au semnat ?).

Mentalitatea de tip nou a ierarhilor este extrem de bine pusă în evidenţă cu ocazia alegerilor de episcopi, mitropoliţi etc. Aceasta nu mai are nici o legătură cu atitudinea pe care o aveau odinioară păstorii ortodocşi, care se considerau nevrednici de cinstea şi demnitatea la care îi chema Dumnezeu: ei se îmbulzesc la funcţii şi ranguri, nemaiaşteptând să fie rânduiţi de Dumnezeu, iar ,,împărţeala” se face între grupuri şi tabere, între care se duc adevărate lupte.

Un caz recent şi destul de tulburător a fost cel al alegerilor pentru Mitropolia Ardealului, care s-a soldat cu înfiinţarea unei noi mitropolii, a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (?). Cunoscând că noul mitropolit al Ardealului va influenţa alegerile pentru scaunul de patriarh al României, ,,s-a declanşat în Biserica Ortodoxă Română o luptă fără precedent”[36]. Tabăra care a pierdut alegerile nu s-a resemnat cu înfrângerea suferită, ci a răsturnat situaţia în mod spectaculos şi cu totul neduhovnicesc.

,,Nemulţumit de alegerea P.S. Laurenţiu ca mitropolit al Ardealului, Î.P.S. Bartolomeu a obligat sinodul să înfiinţeze o nouă mitropolie, cu sediul la Cluj”[37], astfel că Arhiepiscopul Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului a devenit, ,,forţând nepermis”, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Ziarele au consemnat faptul că Bartolomeu Anania a ameninţat cu ,,dizolvarea Adunării Naţionale Bisericeşti”[38] şi că Mitropolia Ardealului a fost ,,ruptă în două de luptele interne” din Biserică[39].

Permiţându-se ruperea mitropoliei, despre care mass-media nota că este ,,una din formele smintite ale luptei pentru putere din sânul BOR”[40], în afara aspectelor canonice şi duhovniceşti, s-a creat un precedent periculos, de care au încercat şi încearcă încă să profite mai multe arhiepiscopii, dintre care unele au fost desfiinţate pe vremea comuniştilor. Printre arhiepiscopiile ale căror ierarhi doresc să fie înălţate la rangul de mitropolii se numără: Arhiepiscopia Tomisului (lucru cerut încă din 2001 de întâistătătorul ei), Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor etc[41].

În aceste lupte au fost atraşi, de asemenea, preoţii şi credincioşii de rând care s-au alăturat taberelor ierarhiei, de bunăvoie sau siliţi de împrejurări. Astfel, ,,în zona Beiuşului s-a dus o politică de intimidare a preoţilor de către vicarul episcopiei, care i-a obligat să semneze şi să adere la înfiinţarea noii mitropolii”, clericii fiind ameninţaţi cu … caterisirea dacă nu semnează[42] !

Un alt obicei preluat de ierarhi de la clasa politică este schimbarea oamenilor din posturile aflate în preajma scaunelor episcopale, arhiepiscopale şi mitropolitane, odată cu întâistătătorul lor. De exemplu, noul episcop al Oradei, Sofronie Drincec, a schimbat deja patru protopopi, iar al cincilea îşi aşteaptă rândul, ceea ce l-a determinat pe un analist cunoscător al vieţii ecleziastice româneşti, Dan Ciachir, să scrie cu mâhnire: ,,Ierarhii tineri instalaţi în ultima perioadă nu vor să audă de continuitate. Ei se simt nişte premieri care vin la putere cu propriul guvern[43].

 

Abuzurile ierarhilor români depăşesc însă cu mult planul material, ca şi pe cel politic

Cele expuse până aici au fost abuzuri născute, în principal, din dorinţa de preamărire şi slavă deşartă, bunăstare materială şi putere financiară, ca şi din relaţia cu lumea politică. Ultima, care este o relaţie în care atât ierarhii, cât şi politicienii se folosesc de bunăvoie de cele dumnezeieşti pentru interesele proprii, deja aduce atingere Bisericii lui Hristos. Însă mult mai cumplite sunt abuzurile născute din folosirea puterii duhovniceşti pe care ierarhii o au asupra clerului şi indirect asupra credincioşilor.

O primă categorie de abuzuri este reprezentată de traficarea parohiilor şi diferitelor funcţii bisericeşti în avantajul rudelor şi prietenilor sau pentru bani. De exemplu, după ce vreme de 25 de ani a slujit ca al doilea preot în localitatea Nefliu, comuna Măgurele, judeţul Ilfov, preotul Mihai Niţă a pierdut postul la moartea preotului principal, deşi acesta îşi exprimase în scris dorinţa ca colegul său să-i păstorească în continuare pe credincioşi. În urma unui concurs desfăşurat în secret, postul a revenit unui proaspăt absolvent, hirotonit în 2006, deşi credincioşii trimiseseră un memoriu la arhiepiscopie pentru păstrarea preotului.

Secretarul consiliului parohial, Mihai Enache, afirma cu amărăciune: ,,Nimeni nu a ştiut de organizarea acestui concurs şi cum s-a pregătit acest dosar de numire, peste voinţa enoriaşilor. (…) Noi ştim că preotul Mihai Niţă, fiul adoptiv al parohiei noastre, şi-a pierdut dreptul de a ocupa acest post deoarece a refuzat să fie părtaş la acţiuni specifice fenomenului de simonie[44].

Preotul Constantin Maftei, arestat de securitate şi expulzat din ţară în anul 1978, oferă amănunte despre mafia posturilor: ,,Majoritatea preoţilor care au ocupat posturi la parohii din centrul capitalei sau la biserici importante ale Bucureştilor, înainte de 1989, au fost informatori ai securităţii. După 1990, dacă un preot valoros a dorit să ocupe un post într-o parohie din Bucureşti, el a fost nevoit să negocieze cu episcopul locului sau cu alţi samsari apropiaţi ai acestuia, să achite sume care au ajuns la nivelul zecilor de mii de euro, în anul 2000. Astăzi se plătesc preţuri de 40-50.000 de euro pentru un post în capitală[45].

În 2005, Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) a iniţiat o anchetă amplă la Episcopia Romanului, după primirea de amănunte despre hirotonii, numiri şi transferuri de preoţi pe diferite posturi pentru ,,sume de 5-7.000 de euro”[46]. Un alt preot dădea detalii despre fenomen: ,,Dacă nu îl cunoşti pe episcop (n.r.: episcopul locului, cel care face numirea) şi nu poţi să intervii direct la el, trebuie să te ajute consilierii … La mâna consilierilor eparhiali, sumele care s-ar practica sunt în jur de 3-5.000 de euro pentru o parohie nu prea înstărită. Dacă biserica este într-un oraş mare, ele pot sări până la 15.000 de euro”.

Aspectul cel mai şocant dezvăluit de acelaşi cleric este că sistemul corupt al ierarhiei bisericeşti funcţionează ca o mafie în sensul cel mai propriu al cuvântului: ,,Într-o parohie bună, un preot îşi scoate banii în maximum doi ani. Dacă a dat şpagă, este lăsat în pace câţiva ani, ca să facă banii la loc[47].

 

Astfel de abuzuri îndepărtează oamenii de Biserica lui Hristos ...

În 2005, locatarii blocurilor dintr-un cartier ieşean erau în conflict cu feţele bisericeşti, împotrivindu-se ridicării unei capele între blocuri. ,,Mulţi locatari susţin că toată ,,zbaterea” pentru biserica de pe Aleea Rozelor este, în fapt, o manevră pentru ca fiul protopopului să aibă parohie în Iaşi. «Este aranjat deja totul. Popii s-au dus cu geanta de bani la primărie şi au aranjat (n.r.: primăria să dea avizele necesare construcţiei). Acum e doar circul pentru noi, păcăliţii. Preoţii şi manevrele lor scârboase îndepărtează credincioşii de biserică», spune amărât unul dintre locatari”[48].

Transferurile, manevrele sau intervenţiile prin cunoscuţi sau prin oferirea unor sume însemnate de bani generează o reacţie în lanţ de nedreptăţi şi umilinţe la care sunt supuşi atât preoţii, cât şi credincioşii, unii dintre clerici fiind îndepărtaţi din parohiile lor, alungaţi, chiar caterisiţi atunci când îndrăznesc să se opună.

Un astfel de caz este cel al preotului Mihai Heroiu din parohia Dobreşti, judeţul Argeş. Devenind ,,indezirabil”, în 2001, după o viaţă în slujba Bisericii, a fost ,,pensionat împotriva voinţei sale”. Deşi în 2004, episcopul Argeşului şi Muscelului ,,a recunoscut că s-a greşit” în cazul său, lucrurile nu s-au îndreptat, ci s-au înrăutăţit datorită uneltirilor unui inspector eparhial[49]. Dacă nu i se face dreptate, preotul a ameninţat ,,cu dezvăluiri incendiare despre câtă minciună, viclenie, nedreptăţi şi corupţie există în Biserică, începând de la admiterea în seminar şi facultate şi până la ocuparea parohiilor”.

Alţi preoţi aflaţi în situaţii financiare dificile, dar care nu au ,,pile şi relaţii”, nu capătă parohii, ducându-şi cu greu zilele în mizerie. În Episcopia Aradului, un preot trăieşte cu familia din ajutorul social de handicap al fiului, căci dosarul depus pentru a primi parohie a rămas ani de zile nesoluţionat, în timp ce parohiile sunt ocupate de ,,preoţi încă elevi la seminariile teologice” sau sunt ţinute vacante[50].

Un alt preot nu are salariu de 6 ani de zile, deşi are 24 de ani de preoţie şi 4 copii. Ca urmare a insistenţelor, poziţiei sale mai demne şi a dezvăluirilor făcute în presă în mai multe rânduri, ,,a fost ameninţat cu moartea” şi ulterior caterisit de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Situaţia plină de nedreptăţi şi ilegalităţi nu este de mirare într-o episcopie, al cărei întâistătător declara: ,,Vă rog să transmiteţi, domnule inspector, domnului Nicolae Ceauşescu că noi preoţii ţinem cuvântul domniei sale şi al statului ca şi cuvântul Sfintei Scripturi” …

Iată ce scrie acest din urmă preot într-o scrisoare deschisă, adresată episcopului său: ,,Nu aveţi dreptul să treceţi peste preoţi şi peste familiile lor ca peste nişte cadavre pentru faptul că aveţi puterea. (…) M-am umilit să-mi cer transferul, din biserica al cărei ctitor sunt, la una din cele 12 parohii unde am avut cereri şi nu aţi dat nici un răspuns. În 4 iulie 2006, sătul de nedreptăţile pe care le-am suferit, mi-am cerut ieşirea din eparhie, fiind dorit în alte părţi şi nu am primit nici un răspuns. Prin toată atitudinea şi comportamentul pe care l-aţi adoptat în acest caz, nu aţi apărat Biserica şi interesele ei, ci corupţia şi degradarea continuă a acestei instituţii, pierderea credibilităţii Bisericii în faţa credincioşilor”[51].

Nedreptăţile şi ilegalităţile ierarhilor declanşează uneori conflicte grave între preot şi ierarh, sau între credincioşi şi ierarh, până la adevărate războaie. În Moisei, judeţul Maramureş, decizia de transferare a preotului-stareţ al mânăstirii din Moisei i-a determinat pe credincioşi să protesteze. Circa 9.000 de enoriaşi au încuiat biserica, ameninţând chiar cu ,,trecerea în masă la cultul greco-catolic” dacă preotul nu rămâne în sat. În cele din urmă ierarhia a cedat, acceptând cererile sătenilor[52].

Acestea nu sunt nişte excepţii, cazuri similare având loc în diferite zone ale ţării, însă nu întotdeauna preoţii şi credincioşii au dreptate. La Găineşti, în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, creştinii s-au răsculat împotriva unui preot impus; la Hidişelu de Sus, judeţul Bihor, un preot caterisit, susţinut de enoriaşi, nu vrea să plece şi a declarat parohia ,,independentă” de Biserica Ortodoxă Română; în protopopiatul Făgăraş, au avut loc alegeri trucate în favoarea nepotului unui consilier[53], în vreme ce unii preoţi ,,au fost maziliţi pentru că aveau dreptate”[54].

O altă situaţie este cea din Arhiepiscopia Tomisului: ,,Preoţii şi parohii sunt schimbaţi după cum cer interesele echipei manageriale conduse de înalt prea sfinţitul. ,,Mişcările de trupe” au generat adevărate războaie în satele din judeţ, unde o parte a locuitorilor îl doresc pe vechiul preot înapoi, iar restul pe noua faţă bisericească. Punctul culminant a fost atins acum vreo patru ani, atunci când Î.P.S. Teodosie a fost pur şi simplu blocat în biserică de mulţimea furioasă şi a fost nevoie de intervenţia trupelor DIAS pentru ca înalt prea sfinţitul să nu iasă «şifonat»”[55].

În 2005, Realitatea românească descria astfel această realitate dureroasă: ,,Nu de puţine ori, locuitorii unui sat se trezesc că preotul care le-a slujit mulţi ani este înlocuit de un altul. Nu de puţine ori credincioşii recurg la revolte pentru a-şi păstra duhovnicul. Iar cel care îşi doreşte o parohie merge până acolo încât nu se dă în lături de la nimic pentru a dezbina o comunitate, numai să-şi atingă scopul. Sunt deja cunoscute meciurile de box între preoţii care nu mai au loc în aceeaşi parohie”[56].

 

Corupţie în facultăţile de teologie

O altă categorie de abuzuri este cea a nedreptăţilor şi ilegalităţilor care au loc în facultăţile de teologie, de la examenele de admitere în facultate până la diploma de licenţă. Astfel, mass-media românească a adus în atenţia opiniei publice cazuri de examene de admitare cumpărate, examene din timpul facultăţii cumpărate, chiar şi diplome de licenţă acordate în schimbul unor sume de bani, în facultăţi unde se formează cei care vor păstori poporul român şi vor fi modele de cinste, corectitudine şi seriozitate.

De exemplu, presa a relatat pe larg faptul că, în toamna anului 1997, decanul de atunci al facultăţii, P.S. Teodosie Snagoveanul (astăzi arhiepiscop al Tomisului), ,,a patronat fraudarea admiterii la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (8-10.000 USD locul de student cu teza măsluită)”[57].

Lucrurile nu sunt mult diferite la Facultatea de Teologie din Sibiu, căci ,,meseria de preot-profesor se transmite din tată în fiu la Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu. De la decan până la episcopul Laurenţiu Streza (n.r.: actualul mitropolit al Ardealului), cinci cadre didactice ţin sub sutană, la facultate, fii, nepoţi sau gineri”.

Astfel, Laurenţiu Streza este profesor de liturgică la facultate, avându-l alături pe fiul său, Ciprian Streza, lector universitar, căruia i-a fost şi conducător de doctorat. Apoi, fiicele sale, Iuliana şi Olivia, sunt angajate ale universităţii, prima lucrând la biblioteca facultăţii de teologie, iar cealaltă la departamentul de pregătire continuă a cadrelor didactice din universitate. Întrebat cu privire la rudele angajate în cadrul universităţii, actualul mitropolit a răspuns: ,,Vă rog să nu-mi publicaţi numele în acest articol … Eu vă spun, e mai bine pentru liniştea dumneavoastră sufletească”.

Un alt caz este cel al profesorului Ilie Moldovan, al cărui fiu, Sebastian, este subalternul său direct, lector la catedra de morală. De asemenea, tatăl l-a îndrumat pe fiu la scrierea lucrării de doctorat. Cunoscător ,,fin” al problemelor de morală, fiul afirmă cu seninătate esenţa situaţiei existente: ,,Este o problemă etică, pentru că automat intervine subiectivitatea. Dar asta a fost tradiţia în rândul preoţilor[58].

Cea mai recentă situaţie de acest gen a apărut anul acesta şi este legată de numele actualului decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, preotul Nicolae Necula. La examenul de licenţă din 29 iunie a.c., s-a prezentat şi fiul acestuia Cristian Necula, care a ieşit din sală după numai o oră şi, cu ajutorul prodecanului facultăţii, Vasile Răducă, şi al secretarului-şef, Ion Lazăr, şi-a rescris teza.

Contactaţi de Evenimentul zilei, cei implicaţi au refuzat să comenteze, negând acuzaţiile, iar Vasile Răducă a declarat: ,,Nu a fost nimic. Nu sunt birou de informaţii, nu am ce să vă spun”. Acelaşi cotidian scrie că decanul ,,a refuzat să-şi dea demisia, pe motiv că mandatul său se încheie în octombrie şi nu mai are de gând să candideze”[59], afirmând aceasta într-o sfidare absolută a celui mai elementar bun simţ !

Tragic este că existenţa acestei corupţii şi perpetuarea ei – pe fundamentul unei lipse totale de ruşine, bun simţ, fără a mai adăuga conduita morală şi etică elevată care se presupune că trebuie să o aibă un păstor al Bisericii – le vorbeşte absolvenţilor acestor facultăţi despre starea actuală de lucruri din sânul Patriarhiei Române, la care ei vor fi nevoiţi, cât de curând, să se conformeze, dacă vor să trăiască în acest mediu. Ceea ce înseamnă că, dacă vor consimţi să intre în tagma preoţilor, vor pune în aplicare aceleaşi metode, pile şi relaţii pentru obţinerea unei parohii şi, mai târziu, pentru promovarea odraslelor lor. Cugetând pe marginea acestei situaţii fără ieşire, unul din absolvenţii facultăţii de teologie a afirmat: ,,Important este ca după terminarea cursurilor Facultăţii de Teologie din Bucureşti să-ţi păstrezi credinţa în Dumnezeu” ...

 

Notă

Din nou, ne vedem nevoiţi să facem unele precizări pe marginea celor prezentate în acest articol. Cele de mai sus cu privire la ,,tradiţia în rândul preoţilor” au un sâmbure de adevăr, anume acela că, în istoria Bisericii Ortodoxe, s-au întâlnit adeseori familii binecuvântate, care au dăruit Bisericii mulţi dintre fiii lor. De asemenea, au fost familii care, din tată în fiu, au dat preoţi.

Prin urmare, se poate vorbi de o tradiţie în rândul familiilor de preoţi, dar de aici şi până la măsluirea examenelor de admitere, licenţă şi doctorat, distanţa este colosală. În plus, dacă, într-adevăr, Dumnezeu binecuvântează o familie, ca ea să dea Bisericii slujitori ai sfântului altar, pentru ce este nevoie de falsuri în acte şi intervenţii lumeşti ?

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 36/iulie-august 2007 

 

 

 

PARTEA A III-A

La încălcarea canoanelor Bisericii cu privire la activităţile gospodăreşti ale slujitorilor sfântului altar, amestecul acestora cu lumea politică, numirea preoţilor şi altele, se adaugă uşurătatea cu care clericii nesocotesc rânduielile bisericeşti liturgice şi de post

În lipsa zidului de apărare al credinţei în integralitatea ei, de la abaterile canonice care par, la prima vedere, nesemnificative, se ajunge treptat la încălcări grosolane ale tradiţiei ortodoxe. Aşa se face că alături de tot felul de activităţi economice şi politice nepermise clerului bisericesc de către canoanele Bisericii, şi o conduită morală şi etică care capătă, în unele situaţii, cele mai josnice înfăţişări, stă, cu seninătate, desconsiderarea faţă de rânduielile liturgice şi de post ale Ortodoxiei.

Dintre cele mai grave, care aduc atingere atât canonic, cât şi dogmatic învăţăturii Bisericii Ortodoxe sunt împreună-slujirea clericilor ortodocşi cu cei heterodocşi de ierurgii şi chiar taine ale Bisericii. Apoi, simpla slujire a tainelor Bisericii Ortodoxe de către clericii săi nu mai respectă canoanele Sfinţilor Părinţi, un exemplu constituindu-l botezul săvârşit fără cele trei cufundări (a se vedea articolul ,,Aprilie 2007. Recunoaşterea botezului heterodox presupune o redefinire a hotarelor Bisericii (II)).

De asemenea, prietenia apropiată a ierarhilor cu oamenii politici şi de afaceri conduce la dezlegarea altor rânduieli, precum dispensa de a săvârşi taina cununiei în post. Canoanele Bisericii interzic acest lucru, căci nunta este un moment de bucurie deosebită care nu se potriveşte cu postul, deoarece implică sărbătorirea printr-o masă îndestulătoare oferită familiei şi celor apropiaţi, fără a mai menţiona aspectele trupeşti ale căsătoriei.

Astfel, ,,fotbalistul Claudiu Niculescu şi Diana Munteanu s-au căsătorit cu dispensă de la arhiepiscopie în post, deşi canoanele interzic acest lucru. Şi deputatul Cristian Boureanu s-a căsătorit în post, nunta fiind oficiată de P.S. Vicenţiu”. Referitor la acest subiect, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al patriarhiei, declara senin: ,,Biserica mai dă derogări. Păi, dacă nu dădea dispensă, Claudiu Niculescu era şi acum în păcat, că a plecat imediat în cantonament, şi când se mai căsătorea ?! Nu doar domnul Boureanu a obţinut o dispensă, ci şi vreo trei muncitori, dintre care unul electrician, pe care le-am obţinut eu. Când sunt cazuri deosebite, pleacă omul la muncă în străinătate, nu poate amâna, mai se dau dispense”[60].

Aşadar, putem face rabat de la canoanele şi rânduielile Bisericii, adică de la credinţă, pentru orice fel de problemă, căci în ziua de astăzi, Dumnezeu şi credinţa în El sunt pe ultimul loc, toate celelalte aspecte ale vieţii sunt mai importante ! Şi pentru a ne justifica atitudinea şi a ne linişti conştiinţa, facem tot felul de afirmaţii puerile de la faptul că ne grăbim să nu mai fim în păcat ... până la aprecieri personale cu privire la rânduielile bisericeşti, pe care le socotim mai presus decât ce-au hotărât sfinţii ...

Deoarece credincioşii de astăzi, de tip nou precum ierarhii lor, nu cunosc într-amănunt slujbele, nefiind interesaţi de acestea sau pur şi simplu plictisindu-se în timpul lor, clericii le scurtează. Din experienţă proprie şi din relatărilor celor din Biserica oficială, preoţii nu mai împlinesc slujbele ierurgiilor (n.r.: de pildă, slujba înmormântării sau sfeştania) aşa cum le găsim în molitfelnice, socotind că acestea sunt prea lungi şi împovărătoare.

În ce priveşte încălcarea rânduielilor de post ale Bisericii, acestea sunt cotidiene. De exemplu, în Postul Mare, patriarhul Teoctist a permis ca elevii bucureşteni (circa 60.000) să mănânce de dulce pentru a beneficia de programul ,,cornul şi laptele” oferit gratuit de guvern. Prefectul capitalei, Gabriel Oprea declara: ,,Am luat legătura cu patriarhia, prea fericitul părinte comunicându-mi că este vorba despre copii fără prea multe păcate şi că, oricum, Biserica oferea dezlegare în această situaţie[61].

Încălcarea rânduielilor de post nu se limitează la copii, căci şi mirenilor li se îngăduie să nu postească. Spre exemplu, în Bucureşti, în Postul Mare, a intrat în obicei să se procedeze astfel: pentru a se putea împărtăşi, credincioşii postesc cu ,,binecuvântare” de la preot trei zile, se mărturisesc, se împărtăşesc, iar apoi revin la mâncarea de dulce, obişnuită.

Din nefericire, preoţii şi oamenii Bisericii în general ,,se bucură” de aceste dezlegări. Persoane din Mitropolia Banatului, au declarat, sub acoperirea anonimatului că la Festivalul Naţional de Muzică Sacră ,,Cu noi este Dumnezeu”, desfăşurat la sfârşitul anului trecut, la Orăştie, mai mulţi preoţi şi cântăreţi bisericeşti din Timişoara ,,au mâncat de dulce[62].

Alt obicei cu totul neduhovnicesc, care s-a înrădăcinat în Biserica oficială, este mâncarea de carne în mânăstiri. Deşi rânduielile vieţii monahale ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii spun limpede că monahii nu au voie să mănânce carne, în prezent, în România, această regulă nu mai este respectată decât în foarte puţine mânăstiri, în general cu viaţă mai aspră, precum Mânăstirea Frăsinei.

Atât de puţin cunoscută şi respectată a ajuns această rânduială, încât ea a dispărut aproape cu totul din cunoştinţele generale ale românului despre viaţa călugărilor. Însă, regula era ţinută cu stricteţe în mânăstirile româneşti până în anii ’1910-1920, după cum se poate afla din diferite documente istorice ale aşezămintelor monahale de atunci. Astăzi, ea nu mai este respectată nici măcar de ierarhi, care sunt monahi, care trebuie să dea tonul în ce priveşte conduita morală, dar mai ales duhovnicească.

Un alt aspect al încălcării flagrante a canoanelor bisericeşti este folosirea de către preoţi a unor metode oculte. ,,Fenomenul cel mai periculos cu care se poate confrunta o Biserică este acela al preoţilor-ghicitori. Un ,,prăvilar”, un preot care «deschide cartea» sau «învârteşte cheia» comite un act de trădare faţă de Dumnezeu şi faţă de chemarea şi menirea sa”[63].

De pildă, preotul Claudiu Vasilache din comuna Moreni, judeţul Neamţ, a fost acuzat de ,,practici neortodoxe, precum ghicitul viitorului”, şi a părăsit oficial eparhia, continuând să dea ,,consultaţii” în apartamentul deţinut în oraşul Roman, unde şi-a deschis o biserică. Însă, el încă slujeşte uneori în biserica parohiei de unde a plecat, iar reprezentanţii Episcopiei Romanului au avut o poziţie stranie. ,,Îl mai tolerăm şi noi în felul acesta pe preotul Vasilache, până când îşi va găsi o parohie pe teritoriul unei alte eparhii”, a declarat un inspector eparhial[64].

Alt caz este cel al preotului Alexandru Pop din satul Zoreni, judeţul Bistriţa-Năsăud, care practică ,,deschisul pravilei”. Vestea despre el s-a răspândit cu repeziciune şi sute de oameni vin la el pentru ajutor. Ca urmare, preotul câştigă sume mari de bani din escrocatul oamenilor, pe care îi amăgeşte că le spune viitorul şi îi ajută pentru rezolvarea problemelor şi necazurilor[65].

Nici poziţia superiorilor săi ecleziastici nu este mai fericită, vădind, nu pentru prima oară, că în Biserica oficială domneşte haosul, nepăsarea, uneori chiar susţinerea celor aflaţi în culpă. Întrebat despre cazul preotului din Zoreni, protopopul a răspuns că nu ştia nimic despre el: ,,Săracul de el … Să ştiţi că noi nu putem controla preocupările extra-bisericeşti ale preoţilor. Ghicitul nu ţine de domeniul Bisericii, iar Biserica condamnă aceste practici … este înşelătorie”. Însă, protopopul nu a putut declara dacă se va iniţia o anchetă în acest caz, ,,motivând că aceste aspecte ţin de episcopie”[66].

 

Ceea ce ierarhii săvârşesc la nivel de eparhii, preoţii înfăptuiesc la nivel de parohii şi protopopiate

Preoţii, asemenea ierarhilor lor, au suferit un proces de adaptare la noile ,,rânduieli” ale Bisericii, rezultate din compromisurile făcute înaintea oamenilor politici, comunişti şi democraţi deopotrivă, şi a mişcării ecumeniste.

Încă de la intrarea pe băncile seminariilor şi facultăţilor de teologie, ei încep să ia cunoştinţă de situaţia existentă în sânul Bisericii Ortodoxe Române. Urmează apoi momentul găsirii unei parohii şi încercările de supravieţuire în acest mediu clerical. În contextul creat, pare firesc (n.r.: ceea ce este cumplit, dacă nu chiar înfricoşător) ca preoţii să calce pe urmele ierarhilor şi să aplice, la nivelul lor, tot ceea ce au ,,învăţat” pe băncile şcolii.

Astfel, surse din interiorul Bisericii au pus la dispoziţia presei informaţii abundente şi documentate, cu dovezi solide referitoare la ,,afacerile necurate” în care este implicat consilierul economic al arhiepiscopiei capitalei. Sursele susţin că, prin afacerile efectuate de acesta, s-au adus ,,grave prejudicii de natură financiară, cât şi imaginii de ansamblu a Patriarhiei Române”. Printre acestea se numără: afacerea cu instalaţia de fabricat lumânări (în care arhiepiscopia a fost prejudiciată cu 69 milioane de lei), afacerea ,,Cuptor” (pagubă de 350.000 USD), neelucidată până în prezent, afacerea bisericii particulare de lângă Mânăstirea Pasărea, afacerea cu obiecte bisericeşti aduse din Grecia, ca donaţii pentru arhiepiscopie, dar vândute într-un magazin particular, afaceri cu diferite spaţii comerciale din Bucureşti.

Ele au oferit informaţii şi despre modul în care acest consilier economic, care este preot, a fost numit, prin intermediul relaţiilor, la o importantă parohie din capitală, de unde l-a eliminat pe preotul principal prin maşinaţiuni. De asemenea, pentru a-şi putea tăinui afacerile, el i-a înlăturat pe contabilul-şef şi casierul eparhial, care începuseră să realizeze cu ce se ocupă.

Aceleaşi surse mai afirmă că ,,pentru a-şi ascunde adevărata faţă în gestionarea frauduloasă a averii Arhiepiscopiei Bucureştilor, el a dovedit un zel deosebit în a servi interesele arhiereilor sau chiar venind cu iniţiative corespunzătoare intereselor acestora”. Ca urmare, preotul-consilier este acoperit de conducerea arhiepiscopiei: ,,Patriarhul nu a cunoscut adevărata situaţie, nici canonică şi nici administrativă, a Arhiepiscopiei Bucureştilor. Dar şi atunci când a luat cunoştinţă de unele aspecte de corupţie nu a întreprins acţiuni ferme şi până la capăt în a verifica realitatea, a lua măsurile ce se impuneau în vederea stârpirii răului de la rădăcină şi a pedepsirii factorilor implicaţi”[67].

De asemenea, în urma articolelor din presă, care dezvăluiau afacerile consilierului, Arhiepiscopia Bucureştilor a luat poziţie publică, afirmând: ,,Fiecare dintre problemele economice semnalate a fost analizată încă din anul 2005 de către Consiliul Eparhial, dovedindu-se că acuzaţiile formulate sunt false. (…) Există documente justificative care denotă reaua intenţie a «surselor» folosite. Activitatea părintelui îl recomandă drept un administrator capabil şi corect al bunurilor bisericeşti”[68].

Protopopul Ioan Ciocan din Făgăraş desfăşoară o activitate asemănătoare, având o vilă cu piscină (!), brutărie, gater, turme de capre şi imobile. Deţine o firmă, S.C. Ciserv S.R.L., cu mai multe domenii de activitate, comerţ, creşterea animalelor, silvicultură, fabricarea berii, comerţ cu autoturisme, activităţi cu metale etc, fiind ,,cunoscut mai degrabă ca un om de afaceri prosper, păstor de capre, decât ca un păstor de suflete”. Deşi susţine că firma sa are o activitate modestă, construcţiile personale sunt înfloritoare, iar lucrările la catedrala din Făgăraş stagnează ,,din lipsa fondurilor”, deşi există numeroase donaţii pentru aceasta.

Deranjat de faptul că ziariştii de la Monitorul de Făgăraş au început să analizeze modul în care gestionează banii destinaţi lăcaşului de cult, protopopul i-a atacat verbal de două ori în cadrul liturghiei duminicale. Vreme de jumătate de oră, cu ,,o furie nestăvilită”, el a susţinut că jurnaliştii din redacţie ,,sunt cuprinşi de demoni” şi că ,,aceştia complotează cu un grup de preoţi greco-catolici împotriva Bisericii Ortodoxe”[69].

 

Preoţii s-au molipsit de patima afacerilor imobiliare, de la ierarhii lor

Imobilele şi terenurile sunt ţinte predilecte ale preoţilor afacerişti, care se luptă cu mijloace mai mult sau mai puţin legale pentru a le dobândi. De exemplu, preotul şi primarul din comuna Iteşti, judeţul Bacău, se luptă cu înverşunare pentru un depozit de armament dezafectat de pe raza comunei, ce cuprinde 124 de clădiri, teren şi pădure. ,,Miza este imensă întrucât locaţia este la câţiva kilometri de municipiul Bacău, iar terenul, peste 60 de hectare, are o valoare de inventar de aproape 70 miliarde de lei vechi. La preţurile actuale, valoarea terenului se ridică, după aprecierile agenţilor imobiliari, la peste 150 miliarde de lei vechi”. Cazarma a fost dată în folosinţă preotului în mod gratuit, el având o asociaţie, la care este vicepreşedinte, iar soţia preşedinte, şi prin care ar desfăşura activităţi culturale şi proiecte sociale în acest loc, însă, la faţa locului se remarcă că ,,totul este în paragină”[70].

Doi preoţi din judeţul Braşov colaborează pentru a pune mâna pe diferite imobile pentru afaceri. Unul dintre ei, Aurelian Reit a reuşit să treacă pe numele său casa parohială, care aparţine Bisericii şi a fost îngrijită şi renovată de enoriaşi, şi o foloseşte pentru turism. Nici plângerile înaintate la mitropolie nu au putut schimba această situaţie. În prezent, Aurelian Reit a plecat din parohia cu pricina, iar noul preot al parohiei stă cu chirie.

Tovarăşul de afaceri al lui Aurelian Reit, preotul Aurel Colceriu, a reuşit, în mod ilegal, să intre în posesia casei parohiale a Bisericii Sfânta Treime din Braşov. Deşi aceasta era monument istoric, el a dat chiriaşii afară, care aveau contract până în 2008, a demolat clădirea şi a construit o nouă casă, de cărămidă. Un braşovean care locuieşte într-o altă clădire ce aparţine aceleiaşi parohii, Sfânta Treime, ,,îi acuză pe preoţii Aurel Colceriu şi Aurelian Reit că au dat mai mulţi oameni afară din case, ca să şi le treacă pe numele lor”. Deşi cei doi afirmă că intenţionează să deschidă un cămin de ocrotire socială, ,,în clădirea în care locuieşte preotul Colceriu a apărut din senin un SRL, care nu ştiu cu ce se ocupă. În plus, toţi scheienii ştiu că cei doi preoţi şi-au trecut pe numele lor două case de pe strada Ilie Birt, ce aparţinuseră parohiei”, afirmă enoriaşul, care crede că va fi dat afară din locuinţă pentru că a dezvăluit aceste fapte[71].

Afaceri necurate au loc şi pe meleagurile tulcene. Cântăreţi, paracliseri şi clopotari din mai multe parohii din judeţul Tulcea au vrut să renunţe la muncă lor în cadrul Bisericii, din cauza neprimirii salariului extrem de mic de mai bine de un an de zile. Când au cerut să le fie desfăcute contractele de muncă şi să li se dea carnetele de muncă, au avut parte de o surpriză neplăcută. Preoţii şi protoiereii lor i-au trimis de la unul la altul, pentru a-i face să renunţe, ceea ce unii au şi făcut, încadrându-se în alte locuri de muncă.

Cotidianul România liberă, care prezintă cazul, explică dedesubturile acestuia: ,,Preoţii tulceni susţin că pentru a primi banii de salarii li se impune virarea unor sume foarte mari de bani din donaţii către arhiepiscopie. Cum cele mai multe parohii din satele tulcene sunt sărace, ele nu reuşesc să adune sumele solicitate de şefii lor din Constanţa cu titlul de donaţie şi, din acest motiv, nu primesc cu lunile fondurile bugetare alocate de guvern pentru plata salariilor angajaţilor parohiilor”[72].

Un alt gen de afacere bănoasă este închirierea de spaţii care aparţin lăcaşurilor de cult unor firme cu diferite profile. Ca urmare, în curtea bisericilor poţi întâlni lucruri neaşteptate. Cu binecuvântarea Episcopului Calinic al Argeşului şi Muscelului, parohul Bisericii Mavrodolu din judeţul Argeş a închiriat cancelaria preoţească unei firme de înmatriculări auto, iar preotul Bisericii Sfântul Ilie din Piteşti a închiriat spaţiul destinat unei biblioteci a lăcaşului de cult unei firme care organizează cursuri de calculatoare, percepând o chirie de 200 de euro pe lună[73].

Nu mai insistăm asupra subiectului, există nenumărate cazuri, care pot fi prezentate nu într-un singur articol, ci în mai multe, de genul: preot prins în flagrant dând mită poliţistului pentru a-i face pierdute dosarele penale[74], preoţi acuzaţi de fals, uz de fals şi fals în înscrisuri oficiale[75], pictarea unor persoane cu dare de mână în lăcaşurile de cult în schimbul unor sume mari de bani[76], plecarea preoţilor la muncă în străinătate[77] (din nefericire, în unele cazuri, în parohiile respective nu se slujeşte pe perioada în care preotul este plecat), escrocarea credincioşilor cu diferite sume de bani[78] etc.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 37/septembrie-octombrie 2007

 

 

 

PARTEA A IV-A

Ca urmare a diferitelor probleme interne, relaţia dintre păstor şi păstoriţi scârţâie

Odată cu apariţia statului modern, relaţia dintre Biserică şi stat s-a transformat, astfel că preoţii au început să primească venituri stabile de la autorităţile civile. Şi în prezent clericii au venituri de la bugetul de stat, sub forma unui salariu şi de la credincioşi, sub formă de donaţii, pentru faptul că preotul este mijlocitor între Dumnezeu şi om.

Însă, preoţii de astăzi nu se mai mulţumesc cu ceea ce primesc (n.r.: este adevărat că salariul pe care-l au este neîndestulător, însă românii au fost dintotdeauna darnici şi nicicând nu şi-au neglijat păstorii) şi emit pretenţii de la credincioşi, generând uneori situaţii grozave. Preotul de tip nou pare că nu-i mai consideră pe enoriaşi fiii lui duhovniceşti pe care trebuie să-i păstorească, ci doar nişte oameni care-i datorează bani. Aşa se face că el cere tarife pentru diferite slujbe trebuincioase credinciosului, sfinte taine sau ierurgii, iar atitudinea lui faţă de cel păstorit merge până acolo unde dacă omul nu plăteşte cât i se cere, preotul nu săvârşeşte pentru el slujba cerută.

Sunt cumplite situaţiile în care oamenii nu au banii solicitaţi şi sunt jigniţi şi umiliţi de preoţi, mai ales atunci când este vorba de o înmormântare, circumstanţă tragică în care preotul ar trebui să aline durerea credincioşilor şi nu să-i calce în picioarele sentimentele. În acest context, se cuvin menţionate şi ,,afacerile” cu locurile de veci din cimitire, pe care preoţii le vând de mai multe ori, sau cer sume imense pentru ele.

De exemplu, un preot din municipiul Huşi a fost reclamat la patriarhie că ,,face afaceri cu pământul din cimitir”. Credincioşii au apelat la patriarhie, deoarece controlul făcut de Episcopia Huşilor l-a absolvit de ,,păcat”. Cimitirul a fost donat, în 1927, de un proprietar de terenuri credincioşilor din episcopie, special pentru a fi folosit ca cimitir. Însă ,,acest preot s-a apucat să vândă cimitirul pe bucăţi, cu toate că există documente legale prin care se prevede că în acest cimitir nu trebuie să se încaseze vreo taxă de acest fel”[79].

Un caz groaznic este cel al preotului Vasile Oprescu de la parohia Tudor Vladimirescu Canal, Bucureşti. Un credincios, a cărui soră a fost îngropată de preot, a refuzat să plătească o ,,donaţie” de 6 milioane de lei peste banii plătiţi pentru locul de veci şi slujba de înmormântare. Familia a reclamat cazul prin numeroase memorii la Protoieria I din capitală, care în cele din urmă a dispus efectuarea unei investigaţii care a dat dreptate familiei. Înştiinţat de rezultatul anchetei, preotul a trimis o notificare familiei cerându-i nici mai mult, nici mai puţin decât să … dezgroape moarta[80].

În urma publicării acestui caz de către cotidianul Gardianul, redacţia a primit mai multe scrisori în care alţi credincioşi relatau abuzurile aceluiaşi preot. De exemplu, groparii parohului se plâng că acesta ,,le-a oprit bani pentru asigurările sociale, dar nu i-a virat către stat”. Tot groparii susţin că preotul ,,a vândut mai multe locuri de veci în mai multe rânduri. Cu de la sine putere, Vasile a deshumat 8 cadavre înainte de expirarea celor 7 ani legali de la înhumare” !

Preotul Oprescu este învinuit de Arhiepiscopia Bucureştilor şi de alte păcate, printre care consumul de băuturi alcoolice în sfântul altar, în cancelaria parohială şi diferite restaurante, relaţii de concubinaj etc[81]. Ziarele au relatat şi alte afaceri făcute de preoţi cu locurile de veci. Astfel, un preot de la cimitirul Ghencea a fost surprins când a cerut şi a primit 3.500 de euro pentru un loc de veci[82].

Un alt caz îngrozitor este relatat de Adevărul: ,,Acum 7-8 ani, un preot, cu parohia undeva la marginea Braşovului, s-a dus cu lopeţile în cimitir şi a dezgropat un rob al lui Dumenzeu care abia fusese înhumat cu câteva ceasuri mai devreme. Părintele nu-şi dăduse acordul, pare-se, din motive legate de rivalităţi mult prea lumeşti cu parohia vecină”[83]. Acest caz s-a încheiat însă cu caterisirea vinovatului, dar, din nefericire, pedepsirea vinovaţilor de către forurile bisericeşti este un fenomen destul de rar.

 

Pentru botez se plăteşte o sumă de bani stabilită în consiliul fiecărei parohii

Şi în cazul tainei botezului, credincioşii sunt obligaţi să plătească o taxă. La parohia Sfântul Antonie cel Mare este afişată o listă cu cele necesare: ,,Cruciuliţe pentru cei prezenţi, pânză albă şi faşă, prosop de bună calitate – două bucăţi, săpun – două bucăţi, ulei de măsline, păturică pentru dezbrăcat copilul, taxă cu chitanţă - 50 de lei noi, taxă fără chitanţă - 320 de lei noi, plus 10 lei pentru cel care încălzeşte apa”.

,,Pentru a boteza un copil în Bucureşti trebuie să achiţi la biserică o sumă de bani stabilită şi votată anual în consiliul fiecărei parohii, pentru care primeşti şi o chitanţă. De multe ori, pe lângă aceasta apare şi o altă taxă, care diferă de la biserică la biserică, în funcţie de nevoi”, notează Evenimentul zilei[84]. Taxele pentru săvârşirea sfintelor taine în bisericile din Bucureşti sunt mari, spre exemplu, la Domniţa Bălaşa, o cununie costă 20 de milioane de lei vechi[85].

Un alt caz de abuz a fost înfăptuit de preotul din satul Bucura, judeţul Mehedinţi, care a refuzat să boteze un copil, de supărare că tatăl acestuia nu îi reparase autoturismul distrus într-un accident rutier. La insistenţele naşilor şi ale rudelor, popa a cerut o ,,garanţie de 20 de milioane de lei vechi”. În urma presiunilor oamenilor, cărora li s-a alăturat presa, preotul a botezat copilul. La întrebările ziariştilor, el a răspuns sec: ,,Şi care-i problema ? Nu mai erau alţi preoţi ? Trebuia să găsească pe altul ! Problema cu maşina e cu totul altceva şi nu vreau să mai comentez nimic !”[86]

 

O nouă practică: preoţii Bisericii oficiale oferă indulgenţe !

Confruntându-se cu tot felul de situaţii dificile din punct de vedere duhovnicesc din partea celor pe care-i păstoresc şi neavând un bagaj de cunoştinţe care să-i ajute să-i îndrume pe aceştia către o viaţă curată, preoţii Bisericii oficiale apelează la metode inedite. De frică să nu-şi piardă enoriaşii, dar neştiind nici cum să-i sensibilizeze faţă de rânduielile bisericeşti obişnuite, unii preoţi au inventat taxe sau plăţi, pentru a-şi constrânge fiii duhovniceşti să înceteze a mai păcătui.

De exemplu, preotul din comuna Valea Sării, judeţul Vrancea, împreună cu consiliul parohial, a inventat ,,taxa de preacurvie”, o sumă de bani pe care trebuie să o plătească mirii care au păcătuit înainte de nuntă, iar suma nu este tocmai mică[87].

O metodă similară este practicată în Bucovina atât de preoţii ortodocşi, cât şi de cei catolici. Credincioşii fac un ,,contract scris cu Dumnezeu” la biserică. Oamenii merg la preot, îi expun problema (băutură, ţigări, jocuri de noroc, femei), ,,ascultă o rugăciune cu mâna pe Biblie şi cu o lumânare aprinsă în faţă, după care semnează hârtia care îi leagă de Dumnezeu. Se obligă astfel ca, pentru o perioadă oarecare de timp, să nu bea mai mult decât cantitatea de alcool prevăzută în adeverinţă. Apoi semnează, dau ,,un mic dar impus de preot sau cât te lasă inima” şi ies în lume mai curaţi”, relatează cotidianul Curentul.

Spre exemplu, pe o adeverinţă, care poartă ştampila Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, scrie: ,,Adeveresc prin prezenta că numitul Cristi a jurat că nu mai consumă băuturi alcoolice mai mult decât un litru de bere pe zi şi 100 de grame de tărie pe zi, până la data de 11 august 2007”. Unii credincioşi afirmă că ,,unii preoţi fac jurământul ăsta numai pentru a câştiga bani. Când te legi, plăteşti, când te dezlegi (n.r.: te poţi dezlega câteva zile, spre exemplu pentru un caz deosebit, un botez, o cununie), plăteşti. Sunt preoţi care pun taxa 50.000-100.000 de lei şi ai voie măcar puţin alcool”[88].

Comportamentele nepotrivite ale preoţilor faţă de credincioşi pot depăşi cu mult limitele celui mai elementar bun simţ. Şi acest lucru se întâmplă deoarece preoţii par să nu mai priceapă deloc însemnătatea misiunii pe care o au în lume şi responsabilitatea lor faţă de cei pe care-i păstoresc. De exemplu, un preot din comuna Ursoaia, judeţul Iaşi, a fost alungat cu pietre de credincioşii din această localitate. În noaptea de Paşti, el a ieşit din biserică şi nu a dat lumină credincioşilor. Consilierul local relatează: ,,Le-a spus la toţi că sunt nişte păcătoşi, bărbaţii sunt beţivi, iar femeile sunt amatoare de bărbaţi. Nici pasca nu a sfinţit-o din acelaşi motiv. A spus că sătenii se uită toată ziua şi noaptea la televizor, la filme desfrânate, lucru spus şi elevilor, la orele de religie”. De remarcat că şi în satul anterior în care a fost paroh, el a păţit acelaşi lucru din partea credincioşilor[89].

 

Preoţii nu numai că încuviinţează păcatele, dar le şi săvârşesc

Presa relatează, de asemenea, cazuri de preoţi care fură din propriile biserici, mai ales obiecte de patrimoniu pe care le vând în străinătate pentru sume foarte mari de bani. Astfel, un preot din comuna Obârşia, judeţul Bacău, a făcut ,,dispărute” 40 de icoane datând din 1870[90], în timp ce preotul din comuna Bahna, judeţul Neamţ, a furat aproape 100 de icoane din anii 1780-1800 şi 20 de cărţi bisericeşti, vechi de peste 100 de ani[91].

Alţi preoţi se „îndeletnicesc” cu furtul banilor lăcaşului de cult în care slujesc, precum a făcut un preot din judeţul Constanţa, care şi-a însuşit suma de 39.750 de lei noi, alocaţi de primărie pentru terminarea bisericii. Nefiind la prima abatere de acest gen, cu banii sustraşi, el a plecat în vacanţă în străinătate[92].

Un alt păcat care afectează tagma preoţească este curvia. Ştiind că noul preot impus de Episcopia Buzăului şi Vrancei a fost transferat tocmai datorită unui scandal cu acest substrat, sătenii din comuna Răstoaca au refuzat să-l primească, au pus lacăt pe uşa bisericii şi au ameninţat: ,,Preferăm să ne ducem morţii la groapă fără preot, decât să-l acceptăm pe acest derbedeu, care a dat mită la episcopie 10.000 de euro ca să fie paroh la noi. Vrem un preot fiu al satului, nu mai vrem preot navetist şi nici preot fără soţie. Noi am construit cele două biserici din sat, din sărăcia noastră, şi nu le deschidem decât unui preot curat, nu unei satane”, declara un consilier parohial. Sătenii au mai spus: ,,Noi vrem să ne alegem preotul nostru, dacă nu, ne lepădăm de biserică şi trecem la sectanţi”[93].

Acesta este doar unul din cazurile relatate de presă, de preoţi cunoscuţi că au căzut în păcatul curviei, fapt care, potrivit canoanelor, îi împiedică de la a mai putea sluji vreodată cele ale preoţiei. Nu mai vorbim de preoţi beţivi, cu comportamente violente (bătăi chiar între preoţi), unii chiar ucigaşi: unul şi-a ucis soţia[94], altul a ucis un tânăr şi după o primă condamnare de 13 ani, a fost eliberat[95], iar exemplele ar putea curge în continuare.

 

Nici lăcaşurile monahale nu au scăpat neatinse de aceste plăgi ale modernismului

Şi la nivel monahal se resimt problemele semnalate la preoţi şi ierarhi: goana după bani, slava deşartă, prietenia cu oameni importanţi şi, bineînţeles, atitudinea îngăduitoare faţă de păcatele de moarte. De exemplu, stareţul Mânăstirii Neamţ, părintele Benedict, este acuzat de ,,executarea unor construcţii în zona lăcaşului de cult, fără a avea autorizaţii în acest sens”, problema principală fiind aceea că mânăstirea este monument istoric[96]; stareţul Mânăstirii ,,Movila lui Burcel” din Moldova este, de asemenea, în conflict cu autorităţile de mediu, mânăstirea fiind situată în rezervaţia naturală ,,Movila lui Burcel”[97] etc.

Astfel, în timp ce se construiesc o mulţime de lăcaşuri noi, cele vechi sunt lăsate în paragină sau sunt tratate cu multă indiferenţă. În unele cazuri, este vorba despre lipsa fondurilor pentru restaurare, însă în altele, nepăsarea şi/sau diverse interese lumeşti îşi spun cuvântul. De pildă, Mânăstirea Sfântul Nicolae din Hagieni, judeţul Ialomiţa, construită între anii 1881-1882, se află într-o stare destul de avansată de degradare. Monahii din acest sfânt lăcaş au strâns o sumă mare de bani de la enoriaşi pentru refacerea lăcaşului. Dar, între timp, s-au răzgândit şi au ridicat un lăcaş nou, ,,dotat cu un sistem audio performant, antene de satelit, termopane şi aer condiţionat”, iar biserica veche a fost transformată în … ,,magazie de legume şi depozit pentru materiale de construcţii”.

Complexul monahal de la Dălhăuţi era alcătuit, până în 1959, din trei biserici, dintre care una ridicată între anii 1840-1855. Desfiinţarea lăcaşului a dus la ruinarea sa (sfânta masă sfârşind prin a fi acoperită de bălării), fenomen petrecut şi cu clădirile seminarului monahal de aici. Deşi Episcopia Buzăului şi Vrancei invocă lipsa fondurilor, în municipiul Buzău, în apropierea catedralei episcopale, în 2006, au fost ridicate două lăcaşuri de cult imense, iar monahii episcopiei au investit ,,sume de ordinul miliardelor în construcţii noi, gen pensiune, pentru turişti[98].

De asemenea, între monahi şi autorităţi sau săteni izbucnesc adesea conflicte serioase, generate de retrocedările de pământ şi pădure, precum este cel de la Mânăstirea Neamţ[99] sau Agapia[100] (în cazul Mânăstirii Agapia, aceasta a primit pământ în vatra satului, unde oamenii au case).

Apoi, conducătorii şi monahii unor mânăstiri sunt implicaţi în afaceri necurate. Stareţa Mânăstirii ,,Dintr-un Lemn” ,,a eliberat acte false şi a contribuit la nejusta deposedare a terenurilor unei familii”[101]; la Mânăstirea Sangeap-Basaraba, de lângă Hârlău, judeţul Iaşi, a izbucnit un scandal de proporţii, conducerea lăcaşului fiind acuzată de ,,falsificarea grosolană a mai multor file din registrul agricol al comunei Scobinţi pentru a obţine aproape 50 de hectare de vie, care nu au fost niciodată în proprietatea mânăstirii”[102] etc.

O altă „afacere” monahală este construirea de pensiuni sau chilii de lux pentru turişti. În obiceiul mânăstirilor româneşti a fost dintotdeauna primirea de oaspeţi, mai ales cu ocazia marilor praznice şi a hramurilor, ospătarea drumeţilor şi a celor doritori să se hrănească duhovniceşte din bogăţia Ortodoxiei. Însă, acest obicei frumos, născut din dragostea de aproapele a monahului şi milostenia pe care el o poate face faţă de semenii lui, a fost transformat într-o afacere. Astfel, în vreme ce unele mânăstiri nu cer nimic de la cei care se bucură de ospitalitatea lor, precum este cazul Mânăstirii Dobrovăţ, sau au taxe modice, altele oferă cazare la preţuri foarte mari.

De pildă, de Paşti, la Mânăstirea Agapia, o noapte costă 15 lei, la Durău şi Putna 70 de lei. La Mânăstirea Neamţ, tariful pentru ,,un apartament mobilat şi utilat la centrul socio-cultural ajunge până la 30 de euro pe noapte”[103]. În apropierea praznicului Învierii Domnului, ziarele scriau: ,,Chiliile sărăcăcioase de altădată au devenit amintire. Termopane, draperii verticale, paturi duble cu saltele relaxa, covoare pluşate şi băi moderne sunt doar o parte din condiţiile de care pot beneficia pelerinii care aleg să se cazeze la mânăstire. Gresia, faianţa şi cabinele de duş au luat locul băilor comune din spatele chiliilor, iar în sălile de mese, credincioşii pot urmări, dacă vor, chiar programe TV pentru că unele mânăstiri au programe prin satelit. «Ne-am adaptat şi noi cerinţelor, ca pelerinii care vin la noi să se simtă ca acasă»”[104], declara o monahie.

Această modernizare a lăcaşurilor monahale face parte, de fapt, din planul de aliniere a lumii ortodoxe la mentalitatea seculară a societăţii contemporane. Astfel, în vreme ce credinciosul de odinioară mergea la mânăstire şi regăsea în acel spaţiu duhul autentic ortodox, înscris în tradiţia şi asceza locului, astăzi el găseşte în mânăstiri acelaşi duh al lumii de unde a venit, plin de confort şi lipsit de orice urmă de ortodoxie.

 

Ca urmare a abaterii de la regulile sale, lumea monahală dezvoltă, la rându-i, probleme inedite

O altă problemă întâlnită în mânăstirile Bisericii oficiale sunt abuzurile de tot felul pe care le săvârşesc conducătorii asupra monahilor lor. Acestea încep de la abuzuri verbale, pedepse corporale, abuzuri fizice pentru ,,educarea de tip nou” a monahilor, până la acte care depăşesc orice imaginaţie. Cei ,,încăpăţânaţi” sau care „recidivează” sunt, în general, îndepărtaţi din mânăstiri[105].

Un exemplu îl reprezintă cele relatate de o monahie în scrisoarea următoare: ,,M-am plecat cu multă smerenie maicii stareţe, rugând-o să mă primească din nou în mânăstire. Maica stareţă nu voia să mă mai primească, spunea că a primit ordin de la prea sfinţitul să nu mă primească. Iar eu iarăşi am stăruit foarte mult pe lângă maica stareţă să mă primească în mânăstire, cerându-mi singură canon. Maica stareţă m-a primit, mi-a dat canon 3 ani de zile să muncesc la grajd. După 3 ani de canon, m-am întâlnit cu prea sfinţitul la mânăstire, cerându-i iertare şi blagoslovenie pentru a vieţui în continuare la mânăstire. Prea sfinţia sa a fost bun ca de fiecare dată. Îi mulţumesc, rugându-l pe bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să-i dea sănătate şi ani lungi de păstorire. După 6 ani de zile, am fost exclusă din mânăstire pe acelaşi motiv din anii trecuţi”. „Cu adâncă smerenie, vă rog să binevoiţi prin prezenta cerere a-mi aproba revenirea în mânăstire, fiind vieţuitoare din anul 1990. Menţionez că am făcut ascultare cu dragoste, acolo unde mi s-a cerut, şi doresc până la sfârşitul vieţii să rămân vieţuitoare în această mânăstire. Cu smerite metanii, vă sărut mâna, monahia F.”

Abuzurile nu se opresc aici. Nu este prima oară când ajunge la urechile românilor că s-ar petrece astfel de fapte cu totul reprobabile în sânul Bisericii Ortodoxe Române. Însă cotidianul de largă audienţă România liberă consemnează pe larg aceste lucruri, având dovezi. Într-o scrisoare adresată ziarului, un preot ortodox, ,,intelectual cu înaltă conştiinţă eclesială”, declara:

,,Poate se va face ceva să se pună capăt sclavagismului monahal ortodox. Nu uitaţi că patriarhul Teoctist, dar şi alţi câţiva ierarhi au făcut şi fac comerţ cu călugăriţe, pe care le trimit ierarhilor din Grecia, Cipru şi Ierusalim. În palatele multor ierarhi greci de acolo sunt sclave călugăriţe românce. De altfel, cu câţiva ani în urmă, de la Patriarhia greacă din Ierusalim a fost trimisă o călugăriţă în coşciug. Toate aceste călugăriţe românce sunt servitoarele şi sclavele ierarhilor greci ! Mai mult, până şi mitropolitului grec dintr-un mare centru european i-a fost trimisă o călugăriţă româncă. Trebuie spus adevărul întreg: călugăriţele intră în monahism nu doar să gătească, ci să spele lenjeria ierarhilor şi să fie folosite la orice (…). În România, ca şi în eparhiile ierarhilor români de peste hotare, măicuţele sunt folosite ca sclave. Când este trimis un ierarh român peste hotare, pleacă însoţit de cel puţin o măicuţă. În prezent, atât ierarhii români din ţară, cât şi cei din străinătate, au în ascultare mai multe călugăriţe servitoare …”[106].

O altă plagă a lumii monahale este sodomia, ascunsă şi tolerată de stareţi sau chiar practicată de aceştia. Un exemplu îl constituie stareţul de la Mânăstirea Cernica, în jurul căruia s-a dezvoltat în urmă cu câţiva ani un scandal enorm. Presa mai relatează şi alte mărturisiri grozave, despre care nici nu vrem să mai vorbim …

 

Surprinzător şi nu prea, „simptomele” prezente în sânul Bisericii Ortodoxe Române sunt manifeste şi în sânul altor Biserici Ortodoxe surori

Situaţia Bisericii Ortodoxe Române nu este un caz singular printre Bisericile Ortodoxe surori, care împărtăşesc aceeaşi mentalitate, de tip nou. Fără a intra în amănunte, vom da doar câteva exemple. În Patriarhia Moscovei, Mânăstirea Nicolo-Ugreshsky, direct subordonată patriarhiei, a câştigat, în 1995, 350 de milioane de dolari din vânzarea alcoolului, în vreme ce Departamentul de relaţii externe al Patriarhiei Moscovei a câştigat 75 de milioane de dolari din vânzarea tutunului, fapt ce i-a atras porecla Tobacco-Chiril, şefului acestui departament, Mitropolitul Chiril de Smolensk. De asemenea, patriarhia rusă face comerţ cu diamante, aur şi petrol, în combinaţie cu Lukoil[107].

În 2005, Biserica Ortodoxă a Greciei a fost zguduită de un scandal monstruos. Ierarhii şi preoţii greci au fost acuzaţi de fapte grave de corupţie, desfrânare şi sodomie, trafic de droguri, conturi ilegale, fiind arestaţi mitropoliţi şi ajungându-se cu ancheta până la apropiaţi ai Arhiepiscopului Hristodul al Atenei şi întregii Grecii[108].

 

Din cauza ieşirii din hotarele Tradiţiei sale şi a încălcării rânduielilor şi canoanelor, Biserica Ortodoxă Română se află într-un impas fără precedent în istorie

În acest serial, am încercat să prezentăm, pe scurt, diferite fapte petrecute în sânul Bisericii oficiale, rămânând ca într-un viitor apropiat, în măsura posibilităţilor, să prezentăm diferite învăţături propovăduite de păstorii ei, neconforme cu tradiţia ortodoxă. Scopul nostru nu a fost de a denigra Biserica oficială, nici de a o pune la stâlpul infamiei, ci de a contura, cu realism, problemele cu care se confruntă.

Am scris cu mâhnire rândurile de mai sus, ca un creştin care nu are cum să se bucure când citeşte cele relatate, cu atât mai mult cu cât se întâmplă în ţara lui şi într-o Biserică care aparţine Ortodoxiei. Însă, trebuia să prezentăm această pleiadă de fapte, chiar dacă dureroase, uneori chiar ruşinoase, pentru a mărturisi adevărul: toate acestea se întâmplă, fac roade şi chiar rădăcini în Biserica Ortodoxă Română, pentru că ierarhii ei au deschis uşa modernismului şi duc Biserica în forţă către secularizare. Precum spune Însuşi Mântuitorul: ,,Cum poate cineva să in­tre în casa celui tare şi vasele lui să le jefuiască, de nu întâi va lega pre cel tare ? Şi atunci va jefui ca­sa lui” (Matei 12, 29).

Într-adevăr, tari au fost întotdeauna ierarhii ortodocşi care au stat neclintiţi în credinţă şi au respectat cu stricteţe rânduielile apostoleşti şi soborniceşti ale Ortodoxiei. Dar atunci când ei şi-au plecat cugetul şi paşii către cele străine de învăţătura dumnezeiască – ceea ce echivalează cu înrobirea (legarea) lor – duşmanii Bisericii au putut jefui averea ei ...

Se merită, de asemenea, precizat faptul că cele de mai sus nu conduc la concluzia că tot clerul Bisericii oficiale face astfel de fapte, sau că toţi credincioşii de stil nou sunt asemenea păstorilor lor. Cu siguranţă, există oameni cu adevărat credincioşi în Biserica Ortodoxă Română, clerici şi laici deopotrivă, care se străduiesc să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. De altfel, cum vieţuim pe aceleaşi plaiuri, ortodocşi de stil vechi şi de stil nou, fiecare dintre noi avem cunoscuţi în preajma noastră şi ştim că aşa stau lucrurile.

Însă, având în vedere că uşa Bisericii oficiale este deschisă către tot felul de încălcări ale Tradiţiei, care deja îi afectează viaţa, mărturie stând tocmai faptele expuse în acest serial, orice credincios care trăieşte în sânul ei se află în pericol. Deoarece, prin ceea ce lucrează, păstorilor lui li se potrivesc prea bine cuvintele Mântuitorului:

,,Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici ! Că zeciuiţi izma şi mărarul şi chimenul, şi aţi lăsat cele mai grele ale legii: judecata şi mila şi credinţa; acestea se cădea să le faceţi, şi acelea să nu le lăsaţi”,

,,Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici ! Că vă asemănaţi mormânturilor celor văruite, care din afară se arată frumoase, iar dinlăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de toată necurăţia. Aşa şi voi: dinafară vă arătaţi drepţi oamenilor, iar dinlăuntru sunteţi plini de făţărie şi fărădelege”,

,,Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici ! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi” ! (Matei 23, 23, 27-28 şi 14)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 38/noiembrie-decembrie 2007

 

Sofia Petcu



[1] Evenimentul zilei, 16 octombrie 2006, ,,Mitropolia Moldovei S.R.L.”; www.catholica.ro, 2 martie 2007, ,,Î.P.S. Daniil, posibilul patriarh”.

[2] Curentul, 15 decembrie 2006, ,,Mitropolia Moldovei a obţinut în instanţă peste 5000 hectare de pădure”.

[3] Gândul, 18 iunie 2007, ,,După ce a mai primit aproape 4,5 mii hectare de pădure, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei desfiinţează Ocolul Silvic Târgu Neamţ”.

[4] Adevărul, 16 mai 2005, ,,Mitropolia Moldovei a cumpărat o parte din fostul CUG Iaşi cu 3,4 milioane euro”.

[5] Gândul, 24 aprilie 2007, ,,Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a câştigat sediul TVR Iaşi”.

[6] Gândul, 26 februarie 2007, ,,Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cere clădirea Centrului Militar din Iaşi pentru Radio Trinitas”.

[7] România liberă, 21 noiembrie 2006, ,,Mitropolia Moldovei execută morţii. Business de un milion de euro pentru sutanele Iaşiului”.

[8] România liberă, 1 iulie 2006, ,,Mitropolia Moldovei a pierdut procesul cu Finanţele Publice Iaşi”.

[9] Curentul, 22 septembrie 2006, ,,WWF acuză: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei construieşte ilegal în Parcul Ceahlău”.

[10] România liberă, 13 august 2005, ,,ONG-ul bisericesc al lui Î.P.S. Teodosie are datorii de 9 miliarde de lei. Arhiepiscopia Tomisului, în executare silită”.

[11] România liberă, 22 ianuarie 2005, ,,Atentat la patrimoniul cultural constănţean”.

[12] Idem 10.

[13] România liberă, 2 aprilie 2005, ,,Situaţie explozivă în Arhiepiscopia Tomisului. Un grup de iniţiativă pregăteşte acţiuni pentru debarcarea lui Teodosie”.

[14] Idem 10.

[15] Adevărul, 25 august 2005, ,,De la Maglavit la Constanţa, sechestru pe Casele Domnului”.

[16] Idem 11.

[17] România liberă, 25 ianuarie 2005, ,,Lângă Cetatea Histria, construcţii abuzive. Arhiepiscopia Tomisului plesneşte două dintr-o lovitură: mediul şi situl arhieologic”.

[18] România liberă, 12 iulie 2005, ,,Ecologiştii, în conflict cu Arhiepiscopia Tomisului. Mânăstirea din Munţii Măcinului pune în pericol vieţuitoare unice în lume”.

[19] Cotidianul, 2 decembrie 2006, ,,Biserica Ortodoxă vinde curent electric”.

[20] România liberă, 26 noiembrie 2005, ,,Aspirând la moştenirea scaunului patriarhal, ,,Prinţul” Teofan ,,împărat” peste proprietăţile Mitropoliei Oltenia”.

[21] Adevărul, 27 februarie 2007, ,,Pământurile parohiilor din Dolj şi Gorj, la colectivă !”

[22] Adevărul, 7 mai 2007, ,,Sute de milioane de lei pentru mânăstiri inexistente”.

[23] Adevărul, 5 mai 2006, ,,Marşul sutanelor”.

[24] Realitatea românească, 14 martie 2006, ,,Dumnezeu S-a privatizat. Vinde ţigări şi băutură”.

[25] România liberă, ediţia de Transilvania, 20 decembrie 2006, ,,Mitropolia Ardealului intră în forţă pe piaţa imobiliară”.

[26] Gardianul, 13 martie 2007, ,,PS Calinic vrea să facă berărie în incinta Mânăstirii Curtea de Argeş”.

[27] Cotidianul, 5 mai 2005, ,,Teoctist a băgat bani în fotbal”.

[28] www.catholica.ro, 2 martie 2007, ,,Î.P.S. Daniil, posibilul patriarh”.

[29] România liberă, 13 iunie 2007, ,,Lăcaşuri de cult împroprietărite ilegal de PSD”.

[30] Evenimentul zilei, 21 decembrie 2006, ,,Gigi Becali, pomenit în Pastorala de Crăciun !”

[31] Gândul, 29 august 2006, ,,Î.P.S. Pimen îl pune pe Gigi Becali în rândul domnitorilor”.

[32] Idem 30.

[33] Adevărul, 24 aprilie 2007, ,,Gigi Becali, comparat cu Sfântul Gheorghe !”

[34] Gândul, 26 februarie 2007, ,,Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cere clădirea Centrului Militar din Iaşi pentru Radio Trinitas”.

[35] Adevărul, 25 aprilie 2007, ,,Biserica, de la Ceauşescu la Becali”.

[36] Cotidianul, 2 noiembrie 2005, ,,Alegeri la Mitropolia Ardealului: bătălia pentru patriarhie”.

[37] Evenimentul zilei, 5 noiembrie 2005, ,,Lupta din Biserică duce la înfiinţarea unei noi mitropolii !”

[38] România liberă, 12 noiembrie 2005, ,,Dacă nu va fi recunoscut ca mitropolit, în februarie 2006, Î.P.S. Bartolomeu ameninţă cu dizolvarea Adunării Naţionale Bisericeşti”.

[39] Adevărul, 7 noiembrie 2005, ,,Mitropolia Ardealului, ruptă în două de luptele interne din BOR”.

[40] Idem 39.

[41] Idem 37; Evenimentul zilei, 21 ianuarie 2005, ,,S-a deschis «sezonul» la mitropolii. După înfiinţarea mitropoliei de la Cluj, alte eparhii ortodoxe doresc să fie înălţate în rang”.

[42] România liberă, 21 ianuarie 2006, ,,Protest în faţa Episcopiei Oradei. Preoţi ameninţaţi cu caterisirea”.

[43] Ziua, 26 iulie 2007, ,,Dezamăgire cruntă la Oradea”.

[44] Ziua, 8 iunie 2007, ,,Simonie la Nefliu”.

[45] Idem 28.

[46] Gândul, 9 decembrie 2005, ,,DNA la Episcopia Romanului”; Curentul, 12 decembrie 2005, ,,Anchetă la Episcopia Romanului”.

[47] Cotidianul, 3 octombrie 2006, ,,Meseria lor este una sfântă, dar practicile la care recurg pentru a o putea practica nu sunt întotdeauna ortodoxe”.

[48] România liberă, 12 iulie 2005, ,,Război la Iaşi pentru o biserică”.

[49] România liberă, 18 iunie 2005, ,,Pensionat fără voia sa, în semn de protest, preotul Mihai Heroiu i-a returnat ,,Gramata de vrednicie” Episcopului Calinic al Argeşului”.

[50] România liberă, 12 iulie 2005, ,,Cazul impresionant al preotului C. Mariş. O rugăminte către Episcopia Aradului”.

[51] Gazeta de Bucureşti, 19 februarie 2007, ,,Către redacţia ziarului Bună ziua, Ardeal !

[52] Evenimentul zilei, ediţia de Transilvania, 28 martie 2007, ,,Ortodocşii şi-au reluat protestele la Moisei”; Evenimentul zilei, ediţia de Transilvania, 17 aprilie 2007, ,,Nouă parohie la Moisei”.

[53] România liberă, 4 decembrie 2003, ,,Cazuri grave de abuzuri bisericeşti, pe care nu le poate rezolva doar închinarea la sfintele moaşte”.

[54] România liberă, 26 ianuarie 2004, ,,Corupţia din ,,Justiţia clericală” a permis trucarea alegerii protopopului de Făgăraş”; Evenimentul zilei, 28 ianuarie 2004, ,,Preoţi maziliţi pentru că aveau dreptate”.

[55] România liberă, 13 august 2005, ,,ONG-ul bisericesc al lui Î.P.S. Teodosie are datorii de 9 miliarde de lei. Arhiepiscopia Tomisului, în executare silită”.

[56] Realitatea românească, 6 ianuarie 2005, ,,Şomeri cu patrafir”.

[57] România liberă, 13 februarie 2004, ,,Decanul P.S. Teodosie ,,Şpagoveanul”, falsificator de documentaţie judiciară”; România liberă, 17 noiembrie 2003, ,,Corupţia din Biserică şi simonia instituţionalizată”.

[58] Cotidianul, 12 octombrie 2005, ,,Bisericuţe de familie la facultatea de popi”.

[59] Evenimentul zilei, 10 iulie 2007, ,,Hoţie la Teologie”; Ziua, 12 iulie 2007, ,,Dezonoarea părintelui Necula”.

[60] Evenimentul zilei, 10 iulie 2007, ,,Mirii pleacă în Caraibe. Î.P.S. Daniel a rămas în Italia”.

[61] Adevărul, 4 martie 2003, ,,În Postul Paştelui, «corn şi lapte» pentru elevi cu «dezlegare» de la patriarh”.

[62] Jurnalul naţional, 6 noiembrie 2006, ,,Timiş - Preoţi «pedepsiţi» cu dizenterie”.

[63] Ziua, 28 septembrie 2005, ,,Urâciunea ocultismului”.

[64] Curentul, 21 aprilie 2005, ,,Roman. Preot cu biserica la domiciliu”.

[65] România liber`, edi\ia de Transilvania, 19 septembrie 2006, ,,Ghicitorul în Psaltire de la biserica din Zoreni”.

[66] Gazeta de Bistriţa, 19 septembrie 2006, ,,Oracolul din Zoreni în straie preoţeşti”.

[67] România liberă, 19 ianuarie 2005, ,,Consilierul economic al arhiepiscopiei capitalei este implicat în afaceri necurate”; Jurnalul naţional, 23 ianuarie 2007, ,,Preotul fără nici un Dumnezeu”.

[68] Jurnalul naţional, 2 februarie 2007, ,,Arhiepiscopia Bucureştilor - susţinere bisericească”.

[69] Curentul, 25 mai 2005, ,,La Făgăraş, preotul afacerist Ciocan foloseşte biserica pentru a se război cu presa”.

[70] Gardianul, 25 iunie 2007, ,,Un popă şi un primar ,,se bat” pe o cazarmă de 5 milioane de euro”.

[71] România liberă, 14 martie 2007, ,,Locuinţele parohiale, ochiul dracului. Şmen cu popi în Schei”.

[72] România liberă, 15 august 2006, ,,Afaceri necurate în parohiile tulcene”.

[73] Adevărul, 20 februarie 2007, ,,Biserici transformate în birou pentru activitatea unor S.R.L.-uri !”

[74] Ziua, 20 februarie 2006, ,,Preot prins în flagrant”.

[75] Jurnalul naţional, 12 septembrie 2005, ,,Preot cu diplomă falsă cercetat penal”; Gândul, 10 octombrie 2005, ,,Un profesor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a vândut diplome de licenţă false cu o mie de dolari bucata”; Ziua, 16 mai 2007, ,,Feţe bisericeşti la mare ananghie: doi preoţi au încălcat poruncile «să nu furi» şi «să nu fi desfrânat»”.

[76] Gândul, 15 martie 2007, ,,Pereţii bisericilor din Vâlcea, năpădiţi de «sfinţi» cu bani”.

[77] Gândul, 12 octombrie 2006, ,,Preoţi bistriţeni, căpşunari în concediu”; Adevărul, 23 octombrie 2006, ,,Preoţii fug de bisericile fără bani”.

[78] Adevărul, 14 februarie 2006, ,,Un preot din Constanţa şi-a ţepuit enoriaşii cu 200.000 de euro”.

[79] Ziua, 18 februarie 2006, ,,Preot reclamat de enoriaşi”.

[80] Gardianul, 19 iulie 2006, ,,Sutana S.R.L. – o afacere comercială fără contabilitate”.

[81] Gardianul, 12 august 2006, ,,Preotul Vasile din Drumul Taberei, acuzat de beţii, preacurvie şi falsuri în acte”.

[82] Idem 80.

[83] Adevărul, 14 decembrie 2006, ,,Globalizare în lumea celor drepţi”.

[84] Evenimentul zilei, 16 ianuarie 2007, ,,Necesar pentru botez”.

[85] Idem 84.

[86] Adevărul, 23 octombrie 2006, ,,Preotul din Bucura-Mehedinţi cere garanţii de milioane ca să boteze”.

[87] Evenimentul zilei, 7 decembrie 2006, ,,Taxa pe preacurvie”.

[88] Curentul, 23 august 2005, ,,Beţivii cu dezlegare de la Dumnezeu. Preoţii din Bucovina fac ,,contracte” scrise cu enoriaşii împotriva băuturii şi negociază numărul de pahare pe care le acceptă Cel de sus”.

[89] Gardianul, 25 aprilie 2007, ,,Un preot ieşean a fost alungat din sat cu pietre”.

[90] Gândul, 2 august 2005, ,,Icoane din biserica satului, vândute de un preot băcăuan în Italia”.

[91] Evenimentul zilei, ediţia de Moldova, 12 decembrie 2006, ,,Fost preot urmărit penal pentru furt de icoane şi cărţi bisericeşti”.

[92] Gândul, 10 noiembrie 2006, ,,Preot, cercetat pentru furtul banilor bisericii”.

[93] Evenimentul zilei, 27 mai 2005, ,,Preot izgonit pentru că este prea iubăreţ”; România liberă, 31 mai 2005, ,,Din cauza unui preot adulterin impus cu forţa, enoriaşii au ferecat cu lanţuri două biserici”.

[94] Adevărul, 10 august 2005, ,,În Episcopia Huşilor, preoţii se ţin de drăcii”.

[95] Gardianul, 25 iulie 2005, ,,Un preot, condamnat iniţial la 13 ani de închisoare pentru crimă, a fost pus în libertate”.

[96] Gardianul, 13 iunie 2007, ,,Stareţul Mânăstirii Neamţului, părintele Benedict, ar putea fi urmărit penal”; Curentul, 13 iunie 2007, ,,Judecata”.

[97] România liberă, ediţia de Moldova, 21 martie 2006, ,,Stareţul Guşă e hotărât să ridice două biserici”.

[98] Jurnalul naţional, 14 iunie 2007, ,,Lăcaşe de cult vechi de sute de ani, în paragină”.

[99] www.trinitas.ro, 1 iunie 2007, ,, Abuz al autorităţilor din Neamţ faţă de pădurile din vatra Mânăstirii Neamţ”.

[100] Curentul, 13 iunie 2007, ,,Până la Dumnezeu, te mănâncă feţele bisericeşti !”

[101] Curentul, 20 octombrie 2005, ,,Afaceri necurate la Mânăstirea ,,Dintr-un Lemn” ”.

[102] România liberă, 1 februarie 2006, ,,Conducerea Mânăstirii Sangeap-Basaraba, strânsă cu uşa. Preoţii ,,au aranjat” registrul agricol”.

[103] Evenimentul zilei, ediţia de Moldova, 3 aprilie 2007, ,,Pelerinii au luat cu asalt mânăstirile din Moldova”.

[104] Adevărul, 21 martie 2007, ,,Sfintele Paşti sărbătorite la mânăstire în regim hotelier”.

[105] România liberă, 29 iunie 2005, ,,Sclavagism monahal la începutul mileniului trei”.

[106] România liberă, 2 iulie 2005, ,,Un preot ortodox ne-a trimis o scrisoare consternantă. Unii ierarhi fac comerţ cu călugăriţe”.

[107] The National Interest, summer 2003, ,,A low, dishonest decadence - Letter from Moscow”.

[108] România liberă, 12 martie 2005, „Sfântul Sinod al Atenei a cerut statului să verifice conturile fiecărei parohii”; Cotidianul, 21 martie 2005, „Scandal sexual şi corupţie în Biserica Greacă”; Evenimentul zilei, 22 martie 2005, „Scandaluri în valuri zguduie Biserica Ortodoxă a Greciei”.