Sodoma cucereşte lumea, cu sau fără voia noastră

 

I. Despre parteneriatele sau uniunile civile* ale celor fără de lege

II. Acte legislative care fac referire la homofobie şi la drepturile legale ale uniunilor civile

III. Tipurile de uniuni civile existente astăzi în lume şi drepturile care decurg din legiferarea acestora. Adopţiile copiilor

IV. Promovarea sodomiei la nivel de şcoli, licee şi universităţi ca urmare a legislaţiei existente

V. Consecinţe imediate ale introducerii pretutindeni şi la orice nivel a unei mentalităţi extrem de permisive faţă de sodomie:

A. unde există poligamie astăzi pe glob ? Comunităţi poligame în ţări de tradiţie creştină

B. promovarea ‘căsătoriei în grup’ nu se face doar prin articole de presă, seriale de televiziune sau documentare favorabile, ci şi prin cazuri concrete de căsătorii sau aranjamente multiple, care fac înconjurul lumii

C. O altă consecinţă imediată a promovării legislaţiei pro-sodomie: eliminarea cuvintelor ‘căsătorie’, ‘mire’, ‘mireasă’, ‘soţ’, ‘soţie’ din documentele oficiale şi vocabularul curent. În Europa, Marea Britanie se află în fruntea ţărilor ce scot din documentele oficiale termenul ‘căsătorie’. Tradiţiile milenare ale societăţii creştine se prăbuşesc una după alta, sub asaltul letal al sodomiei. După ‘căsătorie’, ‘soţ/soţie’, ‘mire/mireasă’, a venit rândul eliminării din viaţa noastră a cuvintelor ‘mamă’ şi ‘tată’

D. Legislaţia pro-sodomie aduce cu ea încă o noutate: de acum, vom putea să ne definim singuri … genul. Cazuri concrete de schimbare a genului în documentele oficiale

E. Tulburări de ‘identitate de gen’ la … copii. De la grădiniţă la colegiu, copiii nemulţumiţi de genul pe care-l au se confruntă cu tot felul de probleme. În alte părţi ale lumii, copiii care suferă de tulburări de ‘identitate de gen’ sunt trataţi cu medicamente care blochează pubertatea, ceea ce le oferă posibilitatea de a trece mai uşor către o schimbare de sex

 

 

PARTEA I

Despre parteneriatele sau uniunile civile* ale celor fără de lege

* Vom numi căsătoriile care nu se înscriu în Tradiţia Bisericii lui Hristos, adică nu sunt între un bărbat şi o femeie, parteneriate sau uniuni civile, aşa cum sunt de altfel numite de legislaţia modernă. De asemenea, le vom numi căsătorii între persoane de acelaşi gen, adică sau doar de gen masculin, sau doar de gen feminin, pentru a evita cu totul unele cuvinte, ce nu se cad a fi întâlnite în paginile unei reviste ortodoxe

 

Un subiect fierbinte pe agenda de lucru a multor asociaţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, care erodează deosebit de caustic şi într-un ritm alarmant ceea ce a rămas din civilizaţia creştină este legalizarea pretutindeni şi din toate punctele de vedere a sodomiei.

În cele ce urmează, vom încerca să schiţăm un tablou al evenimentelor petrecute pe plan mondial în ultima perioadă, perspectivă care ne-a condus la concluzia că Sodoma va cuceri lumea, cu sau fără voia noastră. Pentru aceasta, vom trece în revistă cele consemnate de mass-media de la începutul anului până acum, în final prezentând câteva aspecte ale paradei care a avut loc în iunie 2007, în Bucureşti.

Nu vom insista asupra celor pe care le vom expune, pentru a nu transforma aceste rânduri într-o hazna, dar şi pentru că lucrurile vorbesc de la sine şi nu necesită comentarii suplimentare.

 

Pretutindeni în lume, de câţiva ani, a început o campanie agresivă de promovare a uniunilor civile

De la un capăt la celălalt al lumii circulă un curent pro-uniuni civile, care, aparent, pe alocuri, întâmpină rezistenţă. Astfel, se întâlnesc state în lume, unde se fac eforturi pentru împiedicarea legalizării unor astfel de uniuni civile, prin introducerea unui amendament în constituţia ţării respective, care să specifice faptul că o căsătorie se poate încheia doar între un bărbat şi o femeie.

Deşi asemenea iniţiative sunt de natură să ne bucure şi am putea să ne declarăm mulţumiţi de starea lucrurilor, nu o putem face; este doar o aparenţă, o întârziere a implementării sodomiei legalizate pretutindeni în lume, permisă doar pentru a nu crea tensiuni şi eventuale mişcări de masă.

Iar timpul este de partea celor care susţin acceptarea la nivel mondial a sodomiei, deoarece conştiinţa creştină este erodată pe zi ce trece şi, odată cu aceasta, rezistenţa faţă de fărădelegea înaintea lui Dumnezeu. Sondajele de opinie care se realizează regulat vorbesc despre creşterea permisivităţii societăţii omeneşti faţă de toate apucăturile omeneşti, considerate până nu demult perversiuni sau fapte nefireşti.

 

Pe continentul american, 27 de state ale SUA au votat pentru introducerea unui amendament constituţional

La sfârşitul anului trecut, un sondaj de opinie semnala faptul că o majoritate covârşitoare a americanilor se opune recunoaşterii legale a uniunilor civile. Rezultatele sunt aproximativ la fel cu cele din 2005, însă ele sunt mult diferite de cele înregistrate în urmă cu 10 ani. Astăzi, 39 % dintre americani susţin recunoaşterea legală a uniunilor civile, ceea ce înseamnă o creştere cu 12 procente, faţă de 27 % de acum 10 ani.

În plus, dezbaterile pe marginea acordării unor astfel de drepturi celor care practică sodomia degenerează în acuzaţii din ce în ce mai grave la adresa celor care se opun. În societatea americană contemporană, începe să se pună egal între aşa-zisa discriminare la care sunt supuşi adepţii sodomiei şi refuzul de a da drepturi negrilor în trecut, precum şi cu prohibiţia existentă cu privire la căsătoriile interrasiale.

În acest context, pe continentul american, diferite state se îndreaptă în diferite direcţii. La începutul anului 2007, Associated Press anunţa faptul că legiuitorii din statul Massachusetts - singurul stat american unde este permisă căsătoria între persoane de acelaşi gen - au dat undă verde unei propuneri de amendament constituţional, care ar urma să interzică uniunile civile. În ciuda unui astfel de demers, este de specificat faptul că, până în prezent, în Massachusetts deja s-au încheiat legal 8.000 de astfel de uniuni civile.

Pe de altă parte, în noiembrie 2006, încă 7 state ale SUA au votat împotriva uniunilor civile, prin introducerea de amendamente constituţionale care să protejeze conceptul scripturistic de sfântă cununie, aceea dintre un bărbat şi o femeie. Cele 7 state care au adoptat amendamente sunt: Colorado, Idaho, Carolina de Sud, Dakota de Sud, Tennessee, Virginia şi Wisconsin. Cei din Colorado au făcut încă un pas, respingând cu fermitate un referendum care ar fi permis dobândirea de noi beneficii pentru partenerii domestici, care ar fi reprezentat o portiţă pentru uniunile civile.

Astfel, în prezent, 27 de state americane au votat pentru un amendament constituţional spre protejarea căsătoriei tradiţionale. Însă alte state, precum New Jersey, Vermont şi Connecticut, permit aşa-numitele parteneriate civile, care le îngăduie celor angajaţi în ele să aibă anumite drepturi similare cu cele ale familiilor.

Într-o situaţie aparte se află statul California, unde legiuitorii merg înainte cu agenda lor pro-uniuni civile, în ciuda opoziţiei întâmpinate din partea votanţilor şi a guvernatorului. Aici autorităţile se dedau la încălcări flagrante ale legii şi alte tactici pentru a-şi promova agenda.

Karen England, director executiv la Capitol Resource Institute, a afirmat că legea pe care aceştia doresc s-o propulseze sfidează în mod făţiş voinţa oamenilor: ,,Încă o dată, legislatura Californiei a arătat că va ignora cu aroganţă voinţa poporului. Chiar dacă cea mai mare parte a cetăţenilor se opun uniunilor civile, activiştii radicali continuă să-şi promoveze agenda”.

 

După ce, în 2005, a legalizat uniunile civile, Canada încearcă astăzi să restaureze legislativ instituţia căsătoriei tradiţionale

Odată cu alegerea unui guvern conservator, creştinii canadieni au început să se organizeze pentru a cere noii guvernări să revină asupra deciziei din 2005, de a permite uniunile civile. Ca urmare, a luat naştere un proiect iniţiat de Familiile Unite din Canada, pentru a restaura legislativ instituţia căsătoriei tradiţionale; ele trebuie să convingă actualul parlament să voteze rediscutarea subiectului uniunilor civile, care au fost legalizate prin Legea C-38, în 2005.

În acest scop, Familiile Unite din Canada au întocmit o petiţie naţională pentru restaurarea căsătoriei creştine, spre a fi semnată de canadieni şi trimisă ulterior parlamentului. Printre motivele prezentate în petiţie se numără faptul că, în 2005, înainte ca parlamentul de atunci să legalizeze uniunile civile, nu au fost luate în considerare cu grijă şi multă atenţie consecinţele negative ale unei astfel de legi asupra generaţiilor viitoare de canadieni.

Într-o lucrare intitulată ,,Divorţul de căsătorie: dezvăluirea pericolelor din noile experimente sociale din Canada” (Divorcing Marriage: Unveiling the Dangers in Canada’s New Social Experiments), publicată de Institutul pentru Studiul Căsătoriei, Legii şi Culturii, se notează: ,,Căsătoriile între persoanele de acelaşi gen vor fi, în realitate, o declaraţie publică şi legală a guvernelor conform căreia copiii nu au nevoie de mame şi de taţi. Că formele de familie alternativă nu sunt numai la fel de bune, ci chiar similare cu cea dintre un bărbat şi o femeie, care dau naştere la copii. (...) Căsătoria este instituţia socială fundamentală pentru protejarea copiilor. Uniunile civile echivalează cu un experiment social vast pe copii. Rescrierea regulilor de bază ale căsătoriei îi pune în pericol pe toţi copiii, nu numai pe cei crescuţi în astfel de uniuni civile. Nu vă aşteptaţi ca băieţii să devină bărbaţi de familie într-o societate patriarhală care crede, aşa cum a fost învăţată, că bărbaţii sunt opţionali în viaţa de familie”.

Canadienii au pierdut căsătoria creştină în doar câţiva ani: în 1999, parlamentul a votat o rezoluţie care sprijinea căsătoria tradiţională, dintre un bărbat şi o femeie, cu 216 voturi pro şi 55 contra; apoi, în 2000 câteva naţiuni europene, în frunte cu Olanda, au legalizat uniunile civile şi presiunea a determinat Canada să facă acelaşi lucru, sub pretextul ,,egalităţii” şi ,,toleranţei”. Pe lângă activişti de tot felul, propunerea a fost susţinută puternic de guvernul liberal, mass-media şi, cel mai important, de judecătorii liberali din întreaga Canada.

Începând din provincia British Columbia în 2003, aceşti judecători de la instanţele provinciale şi teritoriale au început să distrugă legile care limitau căsătoriile doar la cele între un bărbat şi o femeie, pretinzând că acest lucru le-a fost cerut de Cartă. În cele mai multe dintre aceste cazuri, guvernarea provincială nu şi-a făcut aproape deloc datoria de a apăra aceste legi. Guvernământul federal a lăsat să expire perioada de 120 zile pentru apel fără să facă nimic. Apoi, reclamând necesitatea pentru ,,uniformitate” naţională, guvernul federal a început să facă presiuni pentru o lege naţională care să legalizeze uniunile civile.

În 2004, guvernul a trimis propunerea de lege, cunoscută sub numele de C-38, către Curtea Supremă, spre analiză. Curtea a spus că parlamentul ar putea să definească căsătoria dar, în mod semnificativ, a evitat să se pronunţe asupra chestiunii dacă nu cumva Carta a cerut legalizarea uniunilor civile. Cu toate acestea, guvernul a pretins în întreaga documentaţie referitoare la această lege că impunerea introducerii parteneriatelor civile a fost cerută de Cartă.

Aceasta este doar una dintre multele tactici necinstite, false şi înşelătoare folosite de adepţii uniunilor civile. Ca urmare, în iunie 2005, legea a fost adoptată cu 158 voturi pentru şi 133 contra. La puţin timp după aceea, guvernul liberal Martin a căzut, iar conservatorii au promis în timpul campaniei electorale să revină asupra subiectului.

 

Urmările imediate ale legalizării uniunilor civile în Canada

Într-o scrisoare deschisă, adresată ,,liderilor şi cetăţenilor lumii”, canadienii au cerut iertare tuturor pentru faptul că au permis legiferarea uniunilor civile în ţara lor: ,,Noi, poporul Canadei, susţinem căsătoria exclusiv ca o uniune între un bărbat şi o femeie, şi cerem iertare popoarelor lumii pentru răul pricinuit prin legalizarea, în Canada, a parteneriatelor civile. Ne pare rău şi regretăm impactul negativ înregistrat asupra instituţiei fundamentale a căsătoriei în ţările şi culturile de pretutindeni. Înţelegem că, întrucât Canada nu cere persoanelor să aibă cetăţenie sau să fie rezidente pentru a se putea căsători, oameni din întreaga lume vin în Canada pentru a încheia astfel de uniuni civile, cu intenţia de a se întoarce în ţările lor de origine şi a contesta legislaţia naţională cu privire la căsătorie”.

Ceea ce susţin canadienii în scrisoarea adresată întregii lumi este adevărat. Într-adevăr, precum afirmă preşedintele Coaliţiei pentru Acţiunea în favoarea Familiei din Canada, Charles McVety, ,,s-a creat o platformă pentru activiştii din alte ţări, în sensul că aceştia pot contesta acum legislaţiile naţionale”. De asemenea, Gwendolyn Landolt, vice-preşedintele asociaţiei Femeile Adevărate din Canada, a declarat pentru WorldNetDaily că 55 % dintre uniunile civile contractate în provincia British Columbia au implicat cetăţeni străini.

În plus, legalizarea uniunilor civile în Canada a fost urmată de acţiuni similare în Belgia şi Olanda, în vreme ce Israel şi Irlanda s-au confruntat cu cereri de revizuire a legislaţiei lor, din cauza unor perechi căsătorite în Canada.

Pe plan local, potrivit legislaţiei canadiene, astăzi, uniunile civile sunt prezentate în şcoli ca un echivalent al căsătoriei autentice. Complicaţiile pentru asociaţiile religioase, care oferă o gamă largă de servicii sociale, sunt uriaşe, un singur exemplu fiind acela că ele sunt obligate acum să accepte şi parteneri ai unor asemenea uniuni. Asociaţiile religioase din domeniul adopţiilor sunt, la rându-le, forţate de legislaţie să încredinţeze copii unor familii apărute din astfel de uniuni civile. Instanţele locale au creat un haos cu privire la drepturile părinteşti, pe care le-au extins asupra acestor noi ,,familii”. Dar asupra acestui subiect vom reveni, într-un episod viitor.

 

Europa promovează cu multă asiduitate agenda Sodomei

Trei state din Uniunea Europeană, Olanda, Belgia şi Spania, au legalizat uniunile civile. Marea Britanie, Germania şi alte câteva ţări europene au acordat o anumită recunoaştere legală celor care practică sodomia şi au format parteneriate. Printre puţinele ţări care se opun legiferării uniunilor civile se numără Grecia, considerată ,,obtuză şi în ce priveşte respectarea drepturilor minorităţilor ori a libertăţii de conştiinţă şi religie”, Italia şi Polonia, ţări cu o puternică tradiţie catolică, şi România.

Însă, pe termen lung, pe continentul european, tendinţa către acceptarea la nivel de lege a sodomiei este ireversibilă. Statele care se opun încă vor fi, eventual, constrânse prin intermediul Uniunii Europene, care le va cere, în numele drepturilor omului, să nu-i discrimineze pe cei doritori de fărădelege, ci să-i îngăduie, să le permită din punct de vedere legal convieţuirea, ba chiar să-i socotească printre cei aleşi ai naţiunilor lor ...

 

Italia se împotriveşte încă curentului sodomizator

La începutul lunii februarie a.c., guvernul italian a aprobat proiectul legislativ referitor la uniunile civile. Legea în cauză urmează să asigure celor implicaţi în astfel de uniuni drepturi legate de pensie şi asigurare medicală, drepturi la locuinţă în condiţii similare cu restul populaţiei ş.a.m.d.. Agenţia Reuters aprecia că începe ,,o bătălie fără milă pentru eradicarea familiei tradiţionale”, în vreme ce săptămânalul Vaticanului, L’osservatore Romano, publica în paginile sale un editorial, în care acuza autorităţile şi clasa politică de ipocrizie, pentru că asigură publicul că vor apăra familia tradiţională, în timp ce plănuiesc recunoaşterea uniunilor civile (n.r.: potrivit unui sondaj de opinie din 2005, peste 70 % dintre italieni nu sunt de acord cu uniunile civile).

Vaticanul nu s-a oprit aici. Agenţia CWNews anunţa că preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene, cardinalul Camillo Ruini, a convocat episcopii italieni pentru a pregăti o declaraţie cu privire la legislaţia propusă, ce va conduce la recunoaşterea uniunilor civile. Într-un interviu acordat cotidianului italian Corriere della Sera, rectorul Universităţii Pontificale Laterane, episcopul Rino Fisichella, a criticat propunerea guvernului şi a afirmat că ,,episcopii vor aminti parlamentarilor catolici de obligaţia lor de a respinge proiectul”. Într-un alt interviu, pentru publicaţia La Repubblica, cardinalul Stanislaw Dziwisz a afirmat că Papa Ioan Paul al II-lea ar fi reacţionat la legalizarea parteneriatelor civile într-un mod similar cu Papa Benedict al XVI-lea.

Pe 11 februarie 2007, 10.000 de persoane au protestat la Roma faţă de presiunile exercitate de Vatican asupra politicienilor italieni. Printre participanţi s-au numărat parlamentari din Partidele Comunist şi Socialist. Ulterior, protestele faţă de atitudinea Vaticanului au luat altă turnură, în aprilie, agenţia CWNews informând opinia publică despre diverse acte de vandalism anti-catolic în Italia.

Acestea au avut ca ţintă principală pe arhiepiscopul Angelo Bagnasco de Genova, noul preşedinte ale Conferinţei Episcopale Italiene, care conduce acest forum bisericesc din martie anul acesta şi şi-a făcut publică poziţia sa fermă împotriva uniunilor civile. Protestatarii – cetăţeni ai Sodomei sălăşluiţi în Italia – au scris sloganuri pe Biserica Preasfântul Nume al lui Iisus din Torino, catedrala din Genova şi alte biserici din Italia, de genul: ,,Bagnasco, ruşine ţie”, ,,Ruini, Bagnasco, Ratzinger: asasini”, ,,Nazistul Ratzinger”, ,,La lei cu creştinii” etc.

Apoi, la mijlocul lunii mai 2007, în deschiderea celei de-a 57-a Adunări a Episcopilor Italieni din Roma, arhiepiscopul Angelo Bagnasco a declarat că acuzaţiile potrivit cărora Biserica ar fi homofobă sunt ,,ideologice şi false”. Pe parcursul ultimelor luni, arhiepiscopul a primit mai multe ameninţări, inclusiv cu moartea, pentru că susţine ideea căsătoriei tradiţionale, dintre un bărbat şi o femeie.

Pe 11 mai 2007, într-o declaraţie de solidarizare cu organizatorii unei reuniuni anti-uniuni civile din Roma, rabinul Yehuda Levin, purtătorul de cuvânt al Alianţei Rabinice a Americii şi al Uniunii Rabinilor Ortodocşi din Statele Unite ale Americii şi Canada, afirma: ,,Încercarea de sodomizare a Ţării Sfinte cu parade sacrilege în Ierusalim, un afront adus tuturor religiilor, precum şi constantele asalturi specifice în umbra Vaticanului, după cum o demonstrează desfrâul celebrărilor sodomite din Roma din anul 2000, şi acum din nou această legislaţie, constituie o calculată defăimare internaţională la adresa religiei, a valorilor religioase şi a liderilor religioşi”.

 

Nici Franţa nu rămâne cu totul indiferentă la problema legiferării uniunilor civile

La mijlocul lunii februarie a.c., liderii religioşi creştini, evrei şi musulmani din Franţa s-au întrunit pentru a semna o declaraţie comună cu privire la rolul fundamental al căsătoriei tradiţionale şi pentru a arăta că se opun ferm uniunilor civile. Familia, ca ,,fundament de referinţă al umanităţii”, este o instituţie esenţială care ,,nu poate fi supusă fluctuaţiilor curentelor de gândire”, deoarece ea ,,se situează deasupra diferenţelor dintre religii şi diviziunilor ideologice”.

Cu toate acestea, în Franţa, ca şi în Germania sau Marea Britanie, sunt îngăduite parteneriatele civile între persoane de acelaşi gen, care protejează membrii cuplului în caz de deces sau separare ...

 

Letonia încearcă să preîntâmpine legalizarea sodomiei

Parlamentul Letoniei a avizat o iniţiativă legislativă menită să împiedice posibila legalizare a uniunilor civile. Cu toate că astfel de uniuni nu erau recunoscute în această ţară, letonii au considerat necesară amendarea constituţiei pentru definirea strictă a căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

În Letonia, problema legalizării uniunilor civile s-a ridicat pentru prima oară cu ocazia primului marş al partizanilor sodomiei, care a avut loc la Riga în iunie 2006. Marşul, care a fost blocat de mii de protestatari, s-a încheiat la biserica anglicană din Riga, cu o slujbă religioasă ecumenistă condusă de preotul Juris Calitis, care, din cauza acestui gest, a fost excomunicat ulterior din Biserica Luterană a Letoniei.

 

România încearcă să calce pe urmele Letoniei în ce priveşte un astfel de amendament constituţional

Şi în România s-a iniţiat un proiect legislativ cu un conţinut similar, având scopul de a bloca legiferarea uniunilor civile, dar şi a poligamiei. Astfel, în primăvara anului 2006, un comitet de iniţiativă civică a început demersurile pentru amendarea articolului 48 din constituţia României, referitor la familie, prin includerea paragrafului: ,,În România, poligamia este interzisă, iar căsătoria este permisă doar între un bărbat şi o femeie”.

La 21 iunie 2006, Monitorul Oficial a publicat iniţiativa de modificare a constituţiei, iar la 21 decembrie, aceasta a fost înregistrată la Parlamentul României. Pe 9 februarie 2007, proiectul a ajuns la Curtea Constituţională, urmând ca el să fie discutat în parlament, care, dacă va da curs acestei iniţiative, se va ajunge la referendum naţional pentru modificarea constituţiei.

Comitetul de iniţiativă al proiectului a ales calea constituţională, deoarece referirile la diferenţele dintre bărbat şi femeie apar doar în legi obişnuite, care pot fi modificate de parlament, fără consultarea cetăţenilor. În acest fel a fost posibilă legalizarea uniunilor civile în Canada şi în Cehia, unde populaţia nu a avut nici un cuvânt de spus.

 

Conflictul dintre stat şi Biserică, cu privire la uniunile civile, este inevitabil şi merge într-o singură direcţie

Într-un articol recent, publicat de Weekly Standard, Maggie Gallagher, preşedintele Institutului pentru Căsătorii şi Politică Publică, a studiat problema interferenţei statului cu instituţiile religioase, care obiectează împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi gen. După ce a discutat cu experţi din domeniile juridic şi academic, ea a concluzionat că ,,libertatea religioasă este în pericol să piardă semnificativ teren în faţa campaniilor anti-discriminare”.

De asemenea, Anthony Picarello, preşedintele Fondului Becket pentru libertate religioasă, una dintre cele mai cunoscute firme de avocatură care apără libertatea religioasă, a afirmat: ,,Impactul va fi serios şi universal. (…) Această situaţie va afecta fiecare aspect al relaţiilor dintre Biserică şi stat. (…) Deoarece căsătoria are urmări în aproape orice domeniu legal, uniunile civile vor crea puncte de conflict în toate aceste domenii”.

La rândul său, Marc Stern, consilier general al Congresului Evreilor Americani, opina: ,,Ameninţările la adresa libertăţii religioase nu pot fi respinse ca «isterie». Uitaţi-vă peste tot în lume, până şi dreptul la a predica este nesigur. În America, nimic nu poate fi cert”.

 

Surse
1. www.wnd.com, 8 noiembrie 2006, ,,7 more states say no to 'gay marriage' ”.
2. www.wnd.com, 11 aprilie 2007, ,,Homosexual marriage minces west to California”.
3. www.restoremarriagecanada.ca, site al Familiilor Unite din Canada.
4. Ziua, 22.02.2007, ,,Parteneriatul dintre homosexuali: două paralele divergente”.
5. Gardianul, 13 ianuarie 2007, ,,Vaticanul acuză guvernul italian că vrea eradicarea familiei tradiţionale”.
6. www.catholica.ro, 14 februarie 2007, ,,Episcopii italieni pregătesc o declaraţie despre uniunile civile”.
7. www.catholica.ro, 13 aprilie 2007, ,,Acte de vandalism anti-catolic în Italia”.
8. Gardianul, 26 mai 2007, ,,Angelo Bagnasco: Biserica nu este homofobă”.
9. www.catholica.ro, ,,1.000 de rabini americani salută evenimentele pro-familie”.
10. www.catholica.ro, 19 februarie 2007, ,,Liderii religioşi ai Franţei împotriva căsătoriei homosexuale”.
11. Gardianul, 27 ianuarie 2007, ,,Letonii pun capăt, prin lege, căsătoriilor homosexuale”.
12. www.homosexualitate.ro, 2 martie 2007, ,,Letonia: amendament constituţional pentru interzicerea căsătoriilor între homosexuali”.
13. Cotidianul, 19 februarie 2007, ,,Referendum pentru interzicerea căsătoriilor homosexuale”.
14. Evenimentul zilei, 20 februarie 2007, ,,Biserica face constituţia”.
Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 42/mai-iunie 2008

 

 

 

PARTEA A II-A

Acte legislative care fac referire la homofobie şi la drepturile legale ale uniunilor civile

Faptul că diferite state ale lumii au diferite poziţii faţă de legiferarea uniunilor civile este, în realitate, lipsit de importanţă. Afirmăm aceasta deoarece la nivel federal, al Statelor Unite ale Americii, Canadei sau Uniunii Europene, există legi care obligă la adoptarea unei atitudini pozitive faţă de sodomie. În fapt, ele încalcă drepturile omului pentru a acorda drepturi celor fără de lege ...

Înainte de vorbi despre ce fel de drepturi li se oferă celor care practică sodomia, să aruncăm o privire peste rezoluţiile, legile şi urmările acestora în plan practic, pentru a ne face o imagine realistă asupra modalităţii în care Sodoma va cuceri lumea, cu sau fără voia noastră.

 

În 2006, Uniunea Europeană a ratificat o rezoluţie cu privire la homofobie

La 18 ianuarie 2006, Parlamentul European a adoptat cu majoritate de voturi o rezoluţie referitoare la homofobie. Acest act defineşte homofobia ca fiind ,,teama iraţională şi aversiunea” faţă de sodomie şi cei care o practică, pe baza prejudecăţilor, şi o consideră similară cu rasismul, xenofobia şi antisemitismul”.

Potrivit acestui act legislativ, este interzisă incitarea la ură faţă de cei care practică sodomia, incitare la ură putând fi considerată orice opinie negativă la adresa acestora, inclusiv cele care au la bază citate din Sfânta Scriptură. În plus, ea specifică faptul că uniunile civile înregistrate într-o ţară membră a Uniunii Europene trebuie recunoscute în orice altă ţară membră, ceea ce aduce la un numitor comun problema uniunilor civile în întreaga Europă.

Rezoluţia face referire la: obligaţiile internaţionale şi europene legate de drepturile omului (convenţiile ONU şi convenţia europeană), legea Uniunii Europene a drepturilor omului (în special, Carta drepturilor fundamentale şi articolele 6 şi 7 ale Tratatului Uniunii Europene), articolul 13 al Tratatului de constituire al Comunităţii Europene (care investeşte comunitatea cu puterea de a adopta măsuri pentru combaterea discriminării şi promovarea egalităţii), directivele Consiliului Europei 2000/43/EC din 29 iunie 2000 şi 2000/78/EC din 27 noiembrie 2000 (privind tratamentul egal al persoanelor la locul de muncă), articolul 21 al Cartei drepturilor fundamentale (care interzice orice fel de discriminare).

Apoi, documentul vorbeşte despre o sumă de contexte în care homofobia este manifestă: ,,Homofobia se manifestă în sferele vieţii publice sau particulare în forme diverse, cum ar fi discursul de tip ură şi incitare la discriminare, ridiculizare şi violenţă verbală, psihică şi fizică, persecuţie şi ucidere, discriminare prin încălcarea principiului egalităţii şi limitări nejustificate şi nerezonabile ale drepturilor, care sunt ascunse adesea în spatele justificărilor bazate pe ordinea publică, libertatea religioasă şi dreptul de a obiecta pe motive de conştiinţă”.

Sunt menţionate, de asemenea, ,,o serie de evenimente îngrijorătoare, care au avut loc în unele state membre, prezentate pe larg de mass-media şi organizaţiile neguvernamentale, de la interzicerea de manifestaţii până la utilizarea de către politicieni de frunte şi conducători religioşi a unui limbaj incitator sau ameninţător sau a discursului de tip ură, eşecul poliţiei de a oferi protecţie sau chiar întreruperea unor demonstraţii paşnice ale partizanilor sodomiei, demonstraţii violente ale unor grupări homofobice şi introducerea de amendamente constituţionale special pentru a interzice uniunile civile”.

El precizează faptul că ,,în statele membre, uniunile civile nu se bucură de toate drepturile şi măsurile de protecţie ale căsătoriilor tradiţionale şi, în consecinţă, sunt supuse discriminării şi sunt dezavantajate” şi că ,,nu toate statele membre au introdus în sistemele lor juridice măsuri care să protejeze drepturile unor astfel de persoane (...) şi nu luptă contra discriminării şi nici nu promovează egalitatea”.

În concluzie, ,,este necesară o acţiune suplimentară în Uniunea Europeană şi la nivel naţional pentru a se eradica homofobia şi a se promova o cultură a libertăţii, toleranţei şi egalităţii cetăţenilor şi a sistemelor legislative”. Prin urmare, Uniunea Europeană ,,condamnă ferm orice discriminare bazată pe «înclinaţiile» unei persoane”; ,,cere statelor membre să asigure protecţia celor care practică sodomia”; ,,cere cu fermitate statelor membre şi Comisiei Europene să condamne discursul de tip ură homofobică sau incitator la ură şi violenţă”; ,,cere statelor membre şi Comisiei Europene să facă încă un pas împotriva homofobiei prin educaţie, prin campanii împotriva homofobiei în şcoli, universităţi şi mass-media, ca şi prin mijloace administrative, juridice şi legislative”; ,,cere în mod ferm Comisiei Europene să ia în considerare folosirea de pedepse penale în cazul încălcării directivelor bazate pe articolul 13 al Tratatului”; ,,cere în mod ferm statelor membre să introducă o legislaţie care să elimine discriminarea faţă de parteneriatele civile în domeniile moştenirii, dreptului la proprietate, închirierilor de spaţii, pensiilor, taxelor, asigurărilor sociale etc”.

Ulterior ratificării acestei rezoluţii cu privire la homofobie, la începutul lunii mai a anului 2006, Uniunea Europeană a emis încă o lege prin care a cerut efectiv statelor membre să recunoască uniunile civile încheiate pe teritoriul altei ţări. ,,Graţie” acestui act, partenerii vor putea invoca legile europene pentru a determina un stat suveran să le recunoască uniunea civilă. Comisarul european pentru justiţie, Franco Frattini, a avertizat statele membre asupra faptului că legea este ,,aplicabilă imediat”, adică nu este nevoie de ratificarea ei de către parlamentul fiecărei ţări.

 

Astfel de legi se aplică deja, pentru a se genera exemple

Legile de mai sus se alătură altor acte legislative şi noi reguli ale societăţii omeneşti, menite să evite orice formă de discriminare – printre care putem menţiona propunerea ca lui Dumnezeu să nu I se mai spună Tatăl nostru, ci Tatăl-Mama noastră, decizia ca felicitările oficiale din perioada sărbătorilor de iarnă să nu mai cuprindă referiri la Naşterea lui Hristos, Maica Domnului, pruncul Iisus sau închinarea magilor, ci doar diferite urări, recomandările de a nu se mai folosi termenul de soţ/soţie a unei persoane, ci de partener, pentru a nu leza sentimentele celor care practică sodomia etc.

Ele sunt impuse direct, la nivel juridic, deci instituţional, iar pentru a se demonstra că se vorbeşte foarte serios în privinţa celor legiferate, se generează exemple. Astfel, în iulie 2003, pastorul penticostal suedez Ake Green a ţinut, în biserica sa din Borgholm, o predică care a avut ca temă păcatul sodomiei. În această predică, el a afirmat că sodomia este ,,o tumoare canceroasă oribilă pe trupul societăţii” şi că ,,nimeni nu poate fi sodomit şi creştin în acelaşi timp”.

Ca urmare, a fost dat în judecată de mai multe grupuri de lobby, care au susţinut că ,,libertatea religioasă nu ar trebui să fie niciodată motiv pentru defăimarea unor categorii de oameni”. Iniţial, pastorul a fost condamnat la o lună închisoare pentru incitare la ură împotriva unei minorităţi, însă ulterior a fost declarat nevinovat. Cazul său a ajuns la Tribunalul Suprem din Stockholm, care, pe 29 noiembrie 2005, l-a declarat nevinovat.

Un alt caz este cel al pensionarilor Joe şi Helen Roberts, din comitatul Lancashire, Marea Britanie. În decembrie 2005, cei doi britanici s-au plâns de politica pro-Sodoma a autorităţilor din zona în care rezidenţiază, printre care şi pentru faptul că se distribuie materiale de propagandă, şi au întrebat dacă pot distribui materiale creştine în aceleaşi locuri. Autorităţile locale au sesizat poliţia cu privire la afirmaţiile soţilor Roberts, deoarece au considerat că cei doi pensionari ,,au manifestat atitudini potenţial homofobe”. Ca urmare a acestei sesizări, soţii Roberts au fost interogaţi de poliţie vreme de o oră şi jumătate asupra vederilor lor homofobe şi avertizaţi de aceasta că acţiunile lor ,,se situează aproape de crima de ură”.

Tot în decembrie 2005, un funcţionar de la poliţia metropolitană a sunat-o pe scriitoarea Lynette Burrows la reşedinţa sa din Cambridge, după ce aceasta a participat la o emisiune BBC, unde a afirmat că partenerii dintr-o uniune civilă nu sunt buni pentru a fi părinţi adoptivi pentru băieţi. Funcţionarul a anunţat-o pe doamna Burrows că opinia ei a fost raportată ca ,,incident homofob”.

În fine, la începutul anului 2006, Tribunalul corecţional din Lille, Franţa, l-a condamnat pe deputatul Christian Vanneste la plata unei amenzi de 3.000 de euro şi a unor daune în valoare de 6.000 de euro pentru ,,injurii la adresa celor care practică sodomia”. Pe lângă amendă, deputatul francez a fost obligat să plătească câte 2.000 de euro celor 3 organizaţii care l-au dat în judecată şi să publice textul hotărârii tribunalului în două cotidiene de circulaţie naţională.

Cauza acestei condamnări a fost opoziţia lui Christian Vanneste faţă de adoptarea, la sfârşitul anului 2004, a unei legi care pedepseşte insultele şi discriminările homofobe, în acelaşi mod cu insultele cu caracter rasist. În acest context, deputatul a acordat interviuri presei, declarând că ,,sodomia este inferioară tradiţiei” (n.r.: ca să ne exprimăm decent) şi periculoasă pentru omenire ,,dacă i se dă caracter universal”. În faţa tribunalului, Vanneste nu a recunoscut în întregime citatul pentru care a fost acuzat, afirmând că el nu a vorbit nicicând despre ,,inferioritatea celor care practică sodomia”, ci doar de ,,inferioritatea morală şi socială a comportamentului sodomit în raport cu cel tradiţional, care se concretizează în căsătorie şi procreare”.

După decizia Tribunalului corecţional din Lille, deputatul francez a declarat: ,,Astăzi, oricărui cetăţean îi este interzis prin lege să exprime o părere negativă cu privire la comportamentul sodomit. Aceasta înseamnă că nici un creştin, evreu sau musulman nu pot exprima în această privinţă o convingere care izvorăşte din însăşi credinţa lor”.

 

Canada pare a fi premergătoare Europei în impunerea acestor noi reguli

Şi în Canada se folosesc tactici psihologice de intimidare şi inducere a fricii în rândul celor care îndrăznesc să vorbească împotriva sodomiei. Acestea se aplică în special liderilor religioşi şi celor din sistemul de învăţământ – ambele categorii având un cuvânt greu de spus în societate şi ocupându-se de educarea şi formarea caracterelor.

Astfel, în 2005, au fost acuzaţi câţiva lideri religioşi, printre care şi episcopul romano-catolic de Calgary, Fred Henry. El a fost convocat în faţa Tribunalului pentru drepturile omului din Alberta, pentru o pastorală citită de la amvonul bisericii sale, ce cuprindea învăţătura romano-catolică cu privire la desfrânare. Episcopul a fost avertizat de autorităţile fiscale canadiene să se abţină de la comentarii pe marginea uniunilor civile, pentru că altfel biserica lui poate pierde dreptul de exceptare de la plata impozitelor.

Un alt exemplu este cel al impunerii unui curent de promovare al ,,valorilor” Sodomei în şcolile canadiene, în acest sens existând nenumărate exemple. Un district şcolar din Vancouver a fost acţionat în instanţă de către un angajat, un educator de grădiniţă cetăţean al Sodomei, căruia autorităţile şcolare i-au interzis să folosească în cadrul orelor materiale ce promovau uniunile civile. Curtea Supremă a decis ca autorităţile şcolare să reevalueze în mod nepărtinitor materialele în cauză. Ulterior, alte două cetăţene ale Sodomei au dat în judecată consiliul şcolar, pentru că acesta a permis unor părinţi creştini, sikh şi hinduşi să-şi exprime îngrijorarea faţă de utilizarea unor astfel de materiale.

Într-un mod asemănător, un alt profesor a depus o reclamaţie la acelaşi Tribunal pentru drepturile omului, în care a cerut modificarea întregii programe şcolare din provincia British Columbia. El doreşte includerea la toate clasele şi la toate materiile, inclusiv în şcolile confesionale, de studii şi modele aparţinând ,,culturii” create de cei care practică sodomia.

Un caz terifiant este cel al profesorului canadian Chris Kempling, care, pe data de 9 mai 2002, a fost eliminat din consiliul profesoral al provinciei British Columbia, pentru că a vorbit despre pericolul promovării sodomiei în societate. Între aprilie 1997 şi iulie 2000, el a scris un articol şi 6 scrisori către editorul ziarului din oraşul în care locuia, Quesnel, furnizând informaţii publice cu privire la promiscuitatea şi răspândirea bolilor în rândul celor care practică sodomia. În plus, având pregătire în domeniu, el a oferit consiliere celor care doresc să părăsească păcatul sodomiei.

Ulterior, deoarece Chris Kempling a continuat să-şi susţină punctul de vedere, Colegiul profesorilor din British Columbia i-a aplicat mai multe penalizări. Astfel, pe 31 martie 2005, el a fost chemat să explice consiliului educaţional din Quesnel de ce a criticat în public decizia guvernului de a legaliza uniunile civile, în calitatea sa de purtător de cuvânt al partidului din care face parte. Kempling a fost suspendat fără plată pentru 3 luni, chiar dacă nu a existat nici o reclamaţie din partea nimănui cu privire la luarea sa de poziţie. În final, el a fost constrâns de circumstanţe să se angajeze ca şofer de camion, pentru a se putea întreţine, pentru că vreme de 9 ani de zile a dus o campanie de informare a opiniei publice cu privire la pericolul răspândirii sodomiei în societate.

Chris Kempling a luptat pe cale legală pentru a-şi recăpăta statutul de profesor; în 2004, Curtea Supremă a provinciei British Columbia a respins apelul său, iar în 2006, Curtea Supremă a Canadei a decis, la rândul ei, să nu-i dea lui Kempling posibilitatea de a contesta decizia tribunalului provincial. Ambele curţi au considerat că afirmaţiile fostului profesor ,,au fost dăunătoare educaţiei publice ca întreg”, deşi el nu le-a expus în sala de clasă. Gwen Landolt, vice-preşedinte al asociaţiei Femeile Adevărate din Canada, a declarat: ,,Decizia instanţei vădeşte un dublu standard al curţilor de judecată. Ea arată că instanţa consideră că nimeni nu poate critica public comportamentul sodomit”.

 

În Statele Unite ale Americii se aplică, de asemenea, noile reguli cu privire la homofobie

Un ultim caz este cel al unei adolescente de 16 ani din statul american Illinois, care a fost acuzată de crimă de ură cu circumstanţe agravante, pentru tipărirea unor fluturaşi care conţineau comentarii la adresa sodomiei şi distribuirea acestora într-un liceu din Crystal Lake.

Astfel, pe 11 mai 2007, fata, împreună cu o colegă de aceeaşi vârstă, a fost arestată de poliţia locală, după ce a împărţit fluturaşii realizaţi de ea în parcarea şcolii. Tribunalul a trimis-o iniţial la un centru de detenţie pentru minori, însă, ulterior, i-a permis să se întoarcă acasă, rămânând sub supraveghere strictă. Judecătorul a cerut monitorizarea completă a convorbirilor telefonice şi a traficului internet ale fetei, a obligat-o să poarte pentru o perioadă un dispozitiv de monitorizare ataşat de gleznă şi a decis ca ea să primească consiliere psihologică.

 

Surse
1. www.europarl.europa.eu, Texts adopted by Parliament, 18 January 2006, ,,European Parliament resolution on homophobia in Europe”
2. www.worldnetdaily.com, 1 februarie 2006, ,,Christians slam 'homophobia' resolution. European Parliament's action equates condition to racism, anti-Semitism”
3. www.lifesite.net, 28 aprilie 2007, ,,Homophobia in Europe. European Parliament resolution of 26 April 2007 on homophobia in Europe”
4. www.ziaruldemures.ro, 30 aprilie 2007, ,,UE – uniunea fără Dumnezeu”
5. www.cbn.com, 10 septembrie 2004, ,,Swedish Pastor Sentenced for 'Hate Speech' ”
6. www.kreuz.net, 12 mai 2005, ,,Die Homo-Ideologie verträgt sich nicht mit der Redefreiheit”
7. www.melaniephillips.com, 7 septembrie 2006, ,,How Britain is turning Christianity into a crime”
8. www.brusselsjournal.com, 11 septembrie 2006, ,,Gay Dictatorship”
9. www.365gay.com, 23 decembrie 2006, ,,Town Council Pays $20,000 For Gay Hate Speech”
10. http://tetuplus.tetu.com, 23 decembrie 2005, ,,Propos homophobes : Christian Vanneste devant le tribunal correctionnel de Lille”
11. www.kreuz.net, 1 februarie 2007, ,,Die Homo-Diktatur steht”
12. www.actupparis.org, 14 mai 2007, ,,L’UMP soutient Vanneste : pour Sarkozy, l’homophobie est éligible”
13. www.bcptl.org, British Columbia Parents and Teachers for Life website
14. www.chp.ca, 23 noiembrie 2003, ,,The Great Divide: Ethical Divisions between Social Liberals and Social Conservatives Regarding Sexual Behaviour”
15. www.narth.com, ,,Canadian Teacher Harrassed for Expressing Personal Views on Homosexuality”
16. http://am.novopress.info, 22 martie 2005, ,,Freedom of Conscience and Religion?”
17. www.narth.com, ,,The “Privilege of Speech” in a “Pleasantly Authoritarian Country”: How Canada’s Judiciary Allowed Laws Proscribing Discourse Critical of Homosexuality to Trump Free Speech and Religious Liberty”, document pdf cu diverse cazuri asemănătoare cu cel al profesorului Chris Kempling (http://www.narth.com/docs/PrivilegeofSpeechClausen090.pdf)
18. www.chicagotribune.com, 16 mai 2007, ,,Teens face hate-crime charge for anti-gay flier”
19. www.teachthefacts.org, 24 mai 2007, ,,Felony hate crime: not so simple”
20. www.nwherald.com, 23 mai 2007, ,,Student still in custody on hate-crime charges”
21. www.nwherald.com, 20 iunie 2007, ,,Hate crime dropped against one CL South girl for anti-gay flier”
Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 43/iulie-august 2008

 

 

 

PARTEA A III-A

Tipurile de uniuni civile existente astăzi în lume şi drepturile care decurg din legiferarea acestora. Adopţiile copiilor

 

Alături de legile care fac referiri la homofobie se situează prevederile existente în legislaţia mai multor state ale lumii, care introduc diverse forme de uniune civilă

Pentru a înţelege pe deplin consecinţele includerii în sistemul legislativ al unor dispoziţii referitoare la uniunile civile, vom prezenta, pe scurt, situaţia existentă în lume cu privire la acestea.

De-a lungul ultimelor 2-3 decenii, mai multe state ale lumii au dat celor care practică sodomia dreptul legal de a contracta uniuni civile, oferindu-le drepturi, beneficii şi responsabilităţi similare, uneori chiar identice cu cele existente în cadrul căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie. Terminologia utilizată pentru a desemna astfel de uniuni civile nu este standardizată, astfel că acestea sunt întâlnite sub diferite denumiri în diferite state ale lumii: uniuni civile, parteneriate civile, parteneriate înregistrate, parteneriate domestice, relaţii reciproc avantajoase, relaţii adulte interdependente, parteneriate de viaţă, uniuni stabile, pacte civile de solidaritate ş.a.m.d.. De asemenea, în cadrul legislaţiei aceluiaşi stat se pot întâlni două sau chiar trei forme de uniuni civile, cu grade diferite de implicare, dar şi de drepturi oferite prin lege.

Cu toate că termenii utilizaţi pentru uniuni civile sunt sinonimi, ei oferă informaţii despre gama de drepturi şi beneficii acordate de lege. Astfel, cele mai avantajoase contracte legale între parteneri de acelaşi gen sunt cele identice căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie, care sunt numite chiar căsătorii între persoane de acelaşi gen. În prezent, în Europa, doar Olanda (2001), Belgia (2003), Spania (2005) au legalizat căsătoria între persoane de acelaşi gen, în vreme ce în Statele Unite ale Americii, doar statul Massachusetts (2004).

Olanda a fost prima ţară din lume care a legalizat căsătoria sodomită, prin legea aprobată la 1 aprilie 2001. Căsătoria sodomită este egală în drepturi cu cea tradiţională, excepţie făcând adopţia copiilor. Dacă unul dintre parteneri are un copil, celălalt nu va fi considerat în mod legal ca al doilea părinte al copilului, decât în cazul în care acesta îl adoptă, caz în care va fi recunoscut ca părinte vitreg.

Belgia a fost a doua ţară din lume care a permis în mod legal căsătoriile sodomite, legea cu privire la acestea fiind aprobată în anul 2003. Ea prevede unele restricţii cu privire la drepturile de părinte pe care le au partenerii, similare cu cele existente în legislaţia olandeză. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, primul paragraf al articolului 143 al codului civil belgian a devenit: ,,Căsătoria poate fi contractată între două persoane de gen diferit sau de acelaşi gen”.

În 2004, odată cu venirea la putere a guvernului socialist al premierului mason Jose Luis Rodriguez Zapatero, în Spania a început, de asemenea, un proces de legalizare a căsătoriilor sodomite. Ca urmare, pe 30 iunie 2005, a fost aprobată legea prin care se permitea celor care practică sodomia să se căsătorească. În Spania, pe lângă legea cu privire la căsătoria sodomită, există legi pentru concubinaj, ca şi pentru parteneriat civil, care presupun un grad mai scăzut de implicare în relaţie al celor doi parteneri, dar oferă şi mai puţine drepturi.

 

Deşi există mai multe tipuri de uniuni civile, iar legislaţia diferă de la stat la stat în funcţie de permisivitatea naţiunii respective faţă de sodomie, tendinţa generală este de acceptare a ideii de căsătorie sodomită

Cu toate că foarte puţine state ale lumii permit căsătoria sodomită, legislaţiile multor ţări sunt permisive. În Europa, există legi care permit diverse tipuri de uniuni civile în următoarele state: Danemarca (1989), Norvegia (1993), Suedia (1995), Islanda (1996), Franţa (1999), Finlanda (2001), Portugalia (2001), Germania (2001), Luxemburg (2004), Andorra (2005), Marea Britanie (2005), Republica Cehă (2006), Slovenia (2006), Elveţia (2007) şi altele care au în legislaţie doar forme incipiente şi simpliste, de concubinaj neînregistrat şi înregistrat.

În Danemarca, uniunile civile au fost introduse prin legea din 7 iunie 1989, prima lege de acest gen din lume. Ele au fost numite parteneriate înregistrate, dar aveau aproape aceleaşi caracteristici cu cele ale unei căsătorii tradiţionale, excepţie făcând câteva aspecte: partenerii nu pot adopta copii, decât dacă una dintre părţi are copii biologici, iar cealaltă parte o adoptă; nu pot primi custodia comună a unui copil, decât în cazul de mai înainte; legile care fac referiri explicite la genul partenerilor nu se aplică parteneriatelor înregistrate; reglementările prin tratate internaţionale nu se aplică decât dacă toţi semnatarii sunt de acord. Divorţul pentru partenerii înregistraţi urmează aceleaşi reguli ca divorţurile obişnuite.

În Franţa, legea nr 99-944 din 15 noiembrie 1999 cu privire la pactul civil de solidaritate (n.r.: aşa sunt denumite uniunile civile în Franţa) a fost votată de parlamentul francez, după controverse aprinse. În vreme ce fusese propulsată în parlament, în 1998, de guvernul prim-ministrului Lionel Jospin, cea mai mare parte din formaţiunile de dreapta din Franţa, care susţin valorile familiei tradiţionale, s-au opus cu vehemenţă. În cadrul controverselor iscate de lege, Christine Boutin a afirmat: ,,Toate civilizaţiile care au admis şi confirmat sodomia ca fiind un stil de viaţă normal s-au confruntat cu decadenţa”.

Această lege, a pactului civil de solidaritate, permite astăzi celor care practică sodomia, dar şi celorlalţi, să formeze un astfel de parteneriat. Partenerii se angajează să se ajute reciproc, sunt responsabili împreună pentru îndatoririle gospodăriei şi primesc, prin lege, o seamă de beneficii: impozitare comună, asistenţă socială, drept de imigrare după un timp de parteneriat etc. Legea nu permite custodia comună a unui copil, nici adopţia copiilor partenerului sau a altor copii.

De asemenea, legislaţia din Germania permite, începând cu anul 2001, încheierea de parteneriate de viaţă între persoanele de acelaşi gen. Partenerii îşi pot schimba numele şi pot avea aceleaşi drepturi de moştenire, deşi nu au aceleaşi scutiri de impozite pentru moştenire, precum au cei căsătoriţi. Legea germană permite custodia comună pentru copilul pentru care un partener are deja custodie, deşi drepturile de custodie oferite partenerului de viaţă al părintelui au mai puţină importanţă decât drepturile de custodie ale părintelui. Ea mai oferă recunoaşterea dreptului (partenerilor) de cea mai apropiată rudă, eligibilitate comună pentru unele beneficii de securitate socială; drepturi similare în domeniul proprietăţii; concesii de imigrare pentru partenerul străin etc.

Prin actul din 15 martie 2001, legislaţia Portugaliei oferă posibilitatea atât celor care practică sodomia, cât şi celorlalţi, de a încheia uniuni civile şi, în cadrul acestora, o serie de drepturi şi responsabilităţi. Diferenţa dintre drepturile oferite celor două categorii este aceea că celor care practică sodomia nu li se permite adopţia copiilor. Notabil este faptul că actul din martie 2001 este o lege ,,multi-person”, care protejează, în fapt, oricare 2 sau mai multe persoane care doresc să trăiască într-o economie comună, bucurându-se de cele mai multe din drepturile uniunii de facto.

În Statele Unite ale Americii, întâlnim următoarea pleiadă de ,,oferte” legislative: căsătorie sodomită: Massachusetts (2004); uniuni civile: Vermont (2000), Connecticut (2005), New Jersey (2007), New Hampshire (2008); parteneriate domestice (Districtul Columbia (1992), California (1999), Maine (2004), Washington (2007), Oregon (2008); beneficii reciproce: Hawaii (1997). Pe întinsul Americii găsim chiar oraşe sau ţinuturi care oferă parteneriate domestice. De pildă, pe 7 iulie 1997, Rudolph Giuliani, pe atunci primar al oraşului New York, a semnat o lege care permite locuitorilor new-yorkezi de acelaşi gen să contracteze uniuni civile. De asemenea, oraşul San Francisco oferă un statut de parteneriat domestic, separat de cel oferit de stat; locuitorii oraşului pot alege între cele două forme existente.

Aşadar, condiţiile cerute şi oferite de legislaţie variază de la ţară la ţară, însă, per ansamblu, contează permisivitatea faţă de ideea de alianţă legală sau căsătorie sodomită. Chiar dacă unele legi nu permit, prin construcţia lor, crearea unei paralele perfecte între alianţa sodomită şi căsătoria tradiţională, tendinţa generală este de acceptare a ideii de căsătorie sodomită, ceea ce reprezintă o premieră mondială în istoria omenirii. Nicicând, în nici o cultură, tradiţie sau civilizaţie existentă pe pământ, nu a existat o permisivitate atât de mare a societăţii omeneşti faţă de sodomie, nici măcar în vremea cetăţilor Sodomei şi Gomorei. Nicicând nu au existat legi care să permită încheierea unor uniuni civile între persoane de acelaşi gen, nici măcar în vremuri în care prinţi, regi sau chiar împăraţi au manifestat înclinaţii sodomite ...

 

Pe lângă faptul că existenţa unor astfel de legi creşte permisivitatea societăţii faţă de sodomie, drepturile de care încep să se bucure cei care o practică contribuie colosal şi cimentează acceptarea acesteia la nivel de societate

Legislaţia cu privire la uniunile civile oferă celor care practică sodomia o gamă largă de drepturi, asemănătoare sau chiar identice cu cele de care se bucură cei căsătoriţi. Astfel, partenerii din cadrul uniunilor civile pot primi dreptul de cea mai apropiată rudă (adică, partenerul este considerat cea mai apropiată rudă, precum soţia este considerată cea mai apropiată rudă a soţului), iar din acesta derivă o sumă de alte drepturi: dreptul de a-şi schimba numele după căsătorie, drepturi în ce priveşte tutela copiilor partenerului, dreptul de a-şi vizita partenerul la închisoare sau spital, de a lua decizii cu privire la medicaţia lui, de a autoriza autopsia şi donarea de organe, de a lua decizii cu privire la tratarea trupului celui decedat (înmormântare sau incinerare), de a face aranjamente funerare etc. De asemenea, există drepturi legate de moştenire, chiar şi în cazul lipsei unui testament, compensaţii băneşti de care se bucură, în general, fostele soţii sau văduvele: pensie de urmaş, pensie de securitate socială, pensie de veteran de război şi o serie de servicii oferite soţiilor, ca şi scutiri sau micşorări de taxe etc.

Cu toate acestea, cel mai adesea, legile cu privire la uniunile civile nu oferă maximum de drepturi, adică toate drepturile pe care le au cei căsătoriţi. De pildă, în Statele Unite ale Americii, deşi la nivel de oraş, ţinut sau stat, uniunile civile au un statut similar celei al căsătoriei, la nivel federal, există peste 1.000 de drepturi oferite celor căsătoriţi, pe care partenerii din cadrul unei uniuni civile nu le au. Situaţii asemănătoare există şi în alte state federale, precum Australia, Canada şi Elveţia, care, la nivel de provincie, teritoriu sau stat, oferă o gamă de drepturi, iar la nivel federal o altă gamă de drepturi, eventual mai redusă. De asemenea, diferite state, chiar fără a fi federaţii, nu oferă uniunilor civile toate drepturile celor căsătoriţi.

În ciuda faptului că nu se poate pune încă semnul egal între uniunea civilă a celor fără de lege şi căsătoria tradiţională, faptul că există, în legislaţiile lumii, posibilitatea contractării unei astfel de uniuni pătrunde încet, dar sigur printre uzanţele societăţii omeneşti. Astfel, diverse categorii de angajaţi se familiarizează zilnic cu acest concept: funcţionarii publici ai primăriei unde se semnează actul de uniune civilă, funcţionarii din cadrul sistemelor de asigurări sociale şi medicale care fac cunoştinţă cu drepturile acestora de a beneficia de asigurarea socială sau medicală a partenerului, personalul închisorilor şi spitalelor, firmele de pompe funerare şi crematoriile etc.

Deci, existenţa la nivel de legislaţie a acestor reglementări infuzează societatea la nivel de tradiţie, cultură şi civilizaţie şi are un impact imediat asupra mentalităţii omului de rând. Pe lângă aceşti factori psihologici care acţionează asupra gândirii omeneşti, apar o seamă de consecinţe ulterioare ale legiferării uniunilor civile.

 

Urmare a legiferării relaţiilor sodomite, agenţiile de adopţii sunt obligate să ofere copii partenerilor angajaţi în uniuni civile

Anul trecut, arhidioceza catolică din Massachusetts a fost nevoită să-şi închidă agenţia de adopţii, pentru a evita să-i fie impuse de către stat adopţiile către ,,familiile” sodomite. Biserica Catolică a cerut autorităţilor civile să absolve agenţia sa de adopţii de obligaţia de a încredinţa copii sodomiţilor, pe temeiul libertăţii religioase şi de conştiinţă, însă acestea au refuzat. Cotidianul Boston Globe a adus la cunoştinţa publicului divergenţele dintre autorităţi şi Biserica Catolică, autorul articolului întrebându-se: ,,Să fie acesta un preambul al unor lucruri viitoare ? În numele nediscriminării, vor apărea şi alte state care să forţeze organizaţiile religioase să-şi încalce principiile sau să-şi înceteze activitatea ?”

De asemenea, Mary Ann Glendon, profesor de drept la Universitatea Harvard, scria în 2004: ,,Experienţa din alte ţări arată că, odată ce astfel de lucruri devin legale, dispare toleranţa faţă de cei care nu se conformează. Susţinătorii căsătoriilor sodomite folosesc argumentele deschiderii, ale toleranţei şi diversităţii, dar efectul previzibil al succesului lor este apariţia unei noi intoleranţe şi discriminări. (...) Orice persoană sau religie care nu se aliniază va fi socotită bigotă şi, prin urmare, discriminată făţiş. Noua situaţie îi va afecta cel mai mult pe credincioşii diferitelor religii, care nu se vor conforma. Instituţiile religioase vor fi acţionate în justiţie dacă vor refuza să facă concesii”.

Nu numai arhidioceza catolică din Massachusetts s-a confruntat cu astfel de constrângeri, arhidioceza de San Francisco, ca şi cea de Boston s-au aflat în situaţii similare. Dar, în vreme ce arhidioceza din Boston şi-a închis, la rândul ei, agenţiile de adopţie, cea din San Francisco a avut o poziţie favorabilă faţă de această problemă. Astfel, pe 7 februarie 2007, arhiepiscopul de San Francisco, George Niederauer, a afirmat, la un post local de radio, KCBS, că ,,este fericit că a găsit un plan de compromis”, care permite angajaţilor de la instituţiile de caritate din arhidioceza sa să încredinţeze copii spre adopţie cuplurilor sodomite.

Atitudinea arhiepiscopului este contrară hotărârilor documentului ,,Consideraţii cu privire la propunerile de a da recunoaştere legală uniunilor dintre sodomiţi”, emis în anul 2005 de cardinalul Joseph Ratzinger, actualul papă, la acea vreme preşedintele Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Acest act susţine că Biserica Catolică nu aprobă şi nici nu doreşte să fie părtaşă la adopţiile de copii de către sodomiţi. În ciuda unor astfel de documente oficiale ale Vaticanului, diferiţi episcopi, arhiepiscopi şi cardinali propagă, în plan faptic, idei ce fac parte din agenda activiştilor pro-Sodoma. Însă, problemele create de propaganda sodomită internaţională şi pătrunderea ei în sânul Bisericii Catolice şi nu numai vor face subiectul unui episod ulterior.

 

Nici bătrânul continent nu a fost ocolit de constrângerile ce decurg din legislaţia cu privire la uniunile civile

La începutul anului 2007, conducătorii Bisericii Catolice din Anglia l-au avertizat pe prim-ministrul Tony Blair că agenţiile de adopţie catolice ar putea să-şi închidă porţile, dacă guvernul implementează o nouă lege anti-discriminare care cere un tratament egal pentru cuplurile sodomite ce doresc să adopte copii. Cardinalul Cormac Murphy-O’Connor de Westminster a scris prim-ministrului britanic pentru a-i cere să se prevadă o dispoziţie prin care agenţiile de adopţie ale Bisericii să fie exceptate de la noua lege, care va intra în vigoare în luna aprilie a acestui an.

Arhiepiscopul Vincent Nichols de Birmingham a susţinut aceeaşi idee, afirmând că a plasa copii spre adopţie cuplurilor sodomite ,,nu este un serviciu pe care agenţiile catolice să-l poată oferi, din cauza principiilor care sunt binecunoscute şi larg răspândite”. Arhiepiscopul nu a atacat direct justeţea noii politici a guvernului, dar a declarat că exceptarea agenţiilor catolice de la obligativitatea de a încredinţa copii sodomiţilor ,,nu va afecta drepturile legale ale cuplurilor sodomite ce caută să adopte copii”. De asemenea, cardinalul Murphy-O’Connor a subliniat faptul că, în absenţa unei exceptări de la lege, agenţiilor administrate de Biserică li se cere să ,,acţioneze împotriva învăţăturii Bisericii şi a propriei lor conştiinţe” ...

Noua lege anti-discriminare, intitulată ,,Actul egalităţii 2006”, interzice discriminarea celor care practică sodomia în oferirea de bunuri, facilităţi şi servicii. În Marea Britanie există mai multe agenţii catolice de plasament a copiilor orfani, care, în virtutea noii legi, sunt obligate să ofere copii spre adopţie sodomiţilor. Biserica Anglicană a intervenit în controversa iscată între guvernul britanic şi Biserica Catolică, susţinând opinia catolicilor. Astfel, într-o scrisoare adresată premierului Tony Blair (membru al Societăţii Fabiene, participant la întâlnirea Clubului Bilderberg din Atena, 1993, ca şi la întâlniri ale grupului Bohemian Grove, ambele de sorginte masonică), arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, şi cel de York, John Sentamu, au afirmat că ,,drepturile ce ţin de conştiinţă nu pot să devină subiect al legislaţiei”. Episcopii anglicani au atenţionat asupra faptului că ajunge să se ridice problema dacă oamenii care au convingeri religioase mai pot sau nu să fie implicaţi în probleme sociale.

În cadrul congresului internaţional ,,Conştiinţa creştină în sprijinul dreptului la viaţă”, care a avut loc între 23-24 februarie 2007 la Vatican, cercetători, profesori universitari şi teologi au dezbătut teme de mare actualitate, printre care s-a numărat cea a dreptului credincioşilor de a recurge la obiecţia de conştiinţă. Episcopul Elio Sgreccia, preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă a declarat: ,,Este necesar, în primul rând, scoaterea în evidenţă a identităţii conştiinţei creştine, adică a ceea ce înseamnă să fii creştin, să ai un mod creştin de a gândi, capabil să îndrume persoana în viaţa cotidiană. Conştiinţa este cartea de identitate, busola unei persoane în actualul pluralism de idei; este ultima fortăreaţă într-o democraţie”.

Chestionat cu privire la problemele cu care se confruntă agenţiile catolice de adopţie, episcopul a afirmat: ,,În Europa se conturează acest risc, în contextul răspândirii unei mentalităţi care îl exclude pe Dumnezeu, promovând legi şi structuri care contrazic libertatea religioasă şi cea de conştiinţă. La nivel legislativ, în Europa se asistă la o omogenizare; de pildă, toate recomandările şi directivele Parlamentului European încep cu fraza: «Se invită guvernele la uniformizarea legilor în privinţa prezentei chestiuni». (...) Este curios că, în vreme ce, în mod just, se acordă o mare atenţie să nu rănească sensibilitatea religioasă a imigranţilor, în schimb, când este vorba de propria judecată morală, se abdică printr-o comportare aberantă”.

 

Diverşi cercetători şi oameni de ştiinţă au avertizat asupra pericolului încredinţării de copii spre adopţie sodomiţilor

Există o seamă de studii publicate de Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Sodomiei (în engleză, National Association for Research & Therapy of Homosexuality, prescurtat NARTH, cu site-ul oficial www.narth.com), care atrag atenţia asupra problemei încredinţării de copii spre adopţie sodomiţilor. Astfel, dr. Dean Byrd, membru în Comisia de experţi ştiinţifici a NARTH, susţine că ,,nu există aspect mai dovedit în literatura de specialitate decât acela că minorii se dezvoltă cel mai bine atunci când sunt crescuţi de un bărbat şi o femeie, căsătoriţi”. Dr. Byrd vorbeşte, de asemenea, despre faptul că cei care practică sodomia sunt persoane care prezintă riscuri fizice şi emoţionale semnificative, din cauza duratei de viaţă mai scurte, abuzului de alcool şi droguri, depresiei şi violenţei domestice.

Astfel, copiii crescuţi în cadrul unor aşa-zise familii întemeiate prin uniuni civile sunt supuşi multor presiuni psihice şi chiar pericole, de genul: stres generat de faptul că părinţii lor suferă de diferite probleme psihologice sau abuzează de alcool şi droguri; stres generat de traiul împreună cu persoane care suferă de diferite boli contactate ca urmare a practicării sodomiei (a se vedea articolul Ne îndreptăm oare către Sodoma ? (VII)) ; stres generat prin expunerea la diferite activităţi care nu se cuvin a fi săvârşite în preajma minorilor (nu mai vorbim despre legalitatea unor astfel de activităţi: corupere de minori, constrângere etc) etc.

În fine, autorul subliniază faptul că în domeniul adopţiei, copiii au nevoie să fie plasaţi în cămine stabile, cu o mamă şi un tată, fără probleme fizice şi mentale asociate unui comportament sodomit. El afirmă: ,,În ceea ce priveşte complementaritatea genurilor şi creşterea copiilor, tradiţia şi ştiinţa cad de acord: mamele şi taţii oferă o dezvoltare optimă pentru copii”.

 

Copii ce au crescut în cuplurile sodomite mărturisesc despre riscurile sesizate de NARTH. În plus, drepturile oferite de legislaţie conduc deja la abuzuri de tot felul

În ultimii ani, mai multe persoane care au crescut în mediul sodomit vin să aducă mărturie că riscurile despre care vorbesc cercetătorii şi oamenii de ştiinţă sunt reale şi manifeste. Astfel, cazul lui Dawn Stefanowicz, o tânără crescută de tatăl său sodomit, a făcut înconjurul lumii. În cadrul mărturiei publice pe care a făcut-o, ea a afirmat că, în timpul copilăriei sale, a fost deseori martoră la ,,desfrânare în grup, travestism, sodomie, nuditate, racolare de minori, voyeurism şi exhibiţionism, sado-masochism”.

Un caz similar este cel al lui Charles Mitchell şi a doi dintre fraţii săi, care au fost adoptaţi de copii de către doi bărbaţi. Mitchell a numit adopţia de către sodomiţi ,,un experiment social tragic” şi a spus că ,,sodomia a distrus în noi posibilitatea de a duce o viaţă normală”.

Pe lângă astfel de cazuri tragice, care vorbesc despre faptul că adopţia copiilor de către cuplurile sodomite pune în pericol viaţa trupească şi sufletească a copiilor, apar noi şi noi cazuri de abuzuri născute din drepturile oferite deja de legislaţia mondială sodomiţilor. De exemplu, pe 22 martie 2006, Curtea Regională Vereeniging din Africa de Sud (n.r.: unde există, de asemenea, legi cu privire la uniunile civile) le-a condamnat pe Engeline de Nysschen şi Hanelie Botha pentru uciderea băieţelului de 4 ani al ultimei dintre ele, Jandre Botha. Engeline de Nysschen l-a omorât în bătaie pe Jandre, pentru că acesta a refuzat să îi spună ,,tată”.

Jandre a murit din cauza rănilor, despre care expertul în traume profesorul Mohammed Dada a spus că erau similare cu celei ale unei persoane care a căzut de pe o clădire cu două etaje. Băieţelul avea răni cumplite, incluzând o fractură craniană, soldată cu afecţiuni cerebrale, ca şi ambele picioare rupte şi urme de agresiune pe mâini, clavicule şi bazin. Mama lui Jandre, Hanelie Botha, a fost condamnată pentru faptul că nu a făcut nimic pentru a-şi apăra copilul. De altfel, curtea a aflat că ea a minţit pe Elna Gibson, unul dintre medicii care l-au îngrijit pe Jandre cu puţin timp înainte de a muri, spunându-i că băieţelul s-a rănit alunecând în baie … Tot în timpul procesului a ieşit la iveală că, de fapt, băieţelul a fost bătut în repetate rânduri de Engeline, iar mama lui nu a făcut nimic pentru a-l proteja …

Este notabil faptul că Jandre Botha se afla în custodia celor două femei, după ce mama lui a câştigat custodia în defavoarea tatălui copilului în urma unui proces îndelungat.

 

Surse
1. Informaţii generale despre uniunile civile:
2. www.narth.com, 21 martie 2006, ,,'Boston Globe' Columnist concerned over Freedom of Conscience and Gay Adoption”
3. www.stonewall.org.uk, ,,Countries that recognise or proposed to recognise same-sex relationships”
4. www.legislation.cnav.fr, ,,Loi no 99/944 du 15 novembre 1999 relative au pacte civil de solidarite”
5. www.chiefminister.act.gov.au, 2 decembrie 2005, ,,Act to legislate for civil unions”; ,,Civil union fact sheet”
6. http://artsweb.aut.ac.nz, 1 mai 2007, ,,Civil unions ’social apartheid’, says Waring”
7. www.traditioninaction.org, 7 februarie 2007, ,,Another Compromise in San Francisco”
8. www.directionstoorthodoxy.org, 23 ianuarie 2007, ,,Catholic agencies, cardinal Murphy-O’Connor warned”
9. www.catholica.ro, 24 ianuarie 2007, ,,Dilemă pentru agenţiile catolice de adopţie din Marea Britanie”
10. www.crestinortodox.ro, 28 ianuarie 2007, ,,Biserica Anglicană sprijină Biserica Catolică în Marea Britanie”
11. Cristina Martin, ,,Clubul Bilderberg. Stăpânii lumii”, Editura Litera Internaţional, Bucureşti 2007
12. www.infowars.com, 21 septembrie 2005, Blair revelations reiterate elite occult obsession”
13. www.infowars.com, 29 iulie 2006, Blair to attend Bohemian Grove this weekend ?”
14. www.infowars.com, 20 octombrie 2006, ,,Blair quizzed on Bilderberg”
15. www.catholica.ro, 26 februarie 2007, ,,Conştiinţa, ultima fortăreaţă într-o democraţie”
16. www.homosexualitate.ro, 2 februarie 2007, ,,Respingerea homosexualităţii din motive religioase - o problemă juridică ?”
- ,,Review of Research on Homosexual Parenting, Adoption, and Foster Parenting”, by George A. Rekers, Ph.D., Professor of Neuropsychiatry & Behavioral Science, University of South Carolina School of Medicine, Columbia, South Carolina
- ,,The Binary Nature of Marriage: The Point of two”, by Warren Throckmorton, Ph.D.
- 18 iunie 2004, ,,What’s to become of Children in Gay Marriages ?”
- 6 iulie 2004, ,,Judges rule in favor of Lesbian Partner as «Dad»”
- 19 noiembrie 2004, ,,Children need both a Mother and a Father”
18. www.thestar.co.za, 23 martie 2006, ,,Slain because he refused to call his mother's lesbian lover `Daddy'”
19. www.catholic.org, 4 iunie 2006, ,,Adopting chaos”
20. www.publicadvocateusa.org, 27 aprilie 2006, ,,The terrifying story of Dawn C. Stefanowicz”
Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 44/septembrie-octombrie 2008

 

 

 

PARTEA A IV-A

Promovarea sodomiei la nivel de şcoli, licee şi universităţi ca urmare a legislaţiei existente

 

O altă consecinţă a legiferării uniunilor civile este includerea în programele şcolare a ideii că acestea reprezintă un stil de viaţă alternativ, normal

Ca urmare a legislaţiei existente, noţiunea de uniune civilă, ca şi cea de căsătorie sodomită, pătrunde în sistemul educativ, de învăţământ. Pentru a familiariza copiii cu astfel de noţiuni, activiştii pro-Sodoma au făcut apel la metode simple, dar extrem de eficiente, precum scrierea de basme pentru copii, benzi desenate etc, în care protagoniştii sunt cei care practică sodomia.

De pildă, noua programă susţinută de Ministerul Educaţiei din Marea Britanie este concepută pentru a ajuta şcolile să se conformeze unei legi noi, care prevede promovarea comportamentului sodomit în şcolile britanice. Astfel, copiii din clasele primare iau cunoştinţă de un basm, intitulat ,,Regele şi regele”, despre un prinţ care respinge 3 prinţese, pentru ca, în final, să se îndrăgostească şi să se ,,căsătorească” cu un alt prinţ. Părinţii din Marea Britanie sunt îngrijoraţi şi chiar revoltaţi de noua programă şcolară.

Stephen Green, director al Asociaţiei Christian Voice, afirmă: ,,Aceasta este culmea abuzului la adresa copiilor. Întregul proiect nu este altceva decât o propagandă menită să-i facă pe copii să simpatizeze comportamentul sodomit”. Green remarcă o problemă şi mai gravă, aceea că programul în cauză îi poate predispune pe micuţi la agresiuni de tot felul, având în vedere că el prezintă ideea că ,,doi băieţi care se ating ... este ceva normal”.

În 2006, Asociaţia Accept a încercat să promoveze în şcolile ieşene un manual cu idei asemănătoare. Însă, încercarea de implementare a acestuia s-a lovit de refuzul profesorilor de a le prezenta celor mici astfel de lucruri.

O altă strategie eficientă este lansarea pe piaţă de benzi desenate, ce sunt extrem de îndrăgite de copii, în care eroii sunt sodomiţi. De exemplu, după apariţia lui Superman, Spiderman, Batman şi chiar Batwoman, a fost lansată pe piaţă o serie de benzi desenate în care Batwoman se întoarce fiind ... sodomită. ,,Oricine are copii ştie că uneori copiii se joacă de-a Superman sau Batman şi Robin. (...) Batwoman cea sodomită iese afară din raft şi intră în imaginaţia copiilor noştri”, afirmă un părinte îngrijorat de apariţia acestor benzi desenate.

El remarcă în continuare: ,,În mod limpede, agenda revoluţionară globalistă este de a legaliza căsătoria sodomită în toate ţările, iar pentru a face aceasta, ei trebuie să ajungă la minţile tinerilor noştri. (...) Dacă noi vom permite acestor oameni depravaţi şi organizaţiilor lor să pună stăpânire pe cugetele şi chiar trupurile copiilor noştri - făcând primul pas prin câştigarea unei influenţe asupra imaginaţiei lor prin cuvinte şi desene animate - atunci Cerul este limita, hotarul pentru aceşti perverşi ,,politic corecţi”, înclinaţi spre a trage după ei pe copiii noştri în iad. Noi – părinţii şi societatea în general – trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a apăra viitoarea noastră investiţie, un lucru valoros numit copilărie, o comoară fără de preţ”.

 

Promovarea sodomiei în şcoli nu se rezumă la basme şi benzi desenate, ci pătrunde în aproape orice gen de informaţie destinată educării celor mici. În plus, ea se bucură de susţinere din partea autorităţilor civile

În noiembrie 2006, Lily Del Pinto, mama unei fetiţe de 5 ani, s-a alarmat când copilul ei a adus acasă ,,And Tango Makes Three”, o carte despre doi pinguini ... sodomiţi. Mama fetiţei şi alţi părinţi au sugerat că o astfel de carte ar trebui să se afle în rafturile de cărţi din librării pentru care copiii au nevoie de permisiunea părinţilor. În schimb, superintendentul şcolii, Jennifer Filyaw consideră cartea ca fiind ,,adorabilă” şi potrivită pentru copii cu vârste între 4 şi 8 ani.

Tot în noiembrie 2006, fetiţa de 8 ani a lui Emer O’Shea, elevă în clasa a III-a la Şcoala Elementară din Franklin, s-a şocat în urma unei lecţii despre travestiţi, despre cum un bărbat se poate îmbrăca în femeie şi chiar poate deveni ... femeie. Fetiţa i-a spus mamei sale că nu mai poate dormi noaptea, pentru că are coşmaruri, fiindu-i frică că surioara ei s-ar putea transforma într-o zi în băiat.

Emer O’Shea a căutat să-şi apere copilul de viitoare astfel de situaţii şocante. În acest scop, ea a discutat mai întâi cu directoarea şcolii, apoi cu inspectorul şcolar, dar oriunde a mers s-a lovit de ,,eschivare, ignorare, bagatelizare, încercări de a o izola, de a o face să bată în retragere, de a o pune într-o lumină proastă, ca şi cum ea ar fi agresorul intolerant, neînţelegător, retrograd”. După nenumărate tergiversări, Emer şi-a retras fetiţa de la şcoala publică, pentru a o înscrie la o şcoală particulară, deşi costurile sunt mai mari.

Un caz similar este cel al David Parker, tatăl unui băieţel de grădiniţă, care s-a revoltat faţă de promovarea sodomiei în rândul copiilor. El a fost arestat pe 27 aprilie 2005 pentru că a încălcat proprietatea campusului şcolii elementare la care învăţa fiul său, în timpul unei şedinţe a conducerii şcolii. Aceasta se întrunise pentru a discuta faptul că Parker a obiectat că fiul său este învăţat despre familiile sodomite. El le-a spus directorului şcolii şi responsabilului pentru educaţie al oraşului că nu va pleca până când nu va primi asigurări că i se va aduce la cunoştinţă când sunt discutate subiecte sodomite la orele de clasă ale fiului său. Cei doi au respins cererea lui şi au chemat poliţia.

Băieţelul de 6 ani al lui David Parker venise de la şcoală cu un ,,ghiozdănel şcolar al diversităţii”, care includea o carte intitulată ,,Cine este în familie ?”. Cartea prezenta imagini cu diferite familii, printre care se aflau şi o serie de poze cu un băiat numit Robin, care avea doi taţi: Clifford şi Henry.

Pe lângă cărţi în care li se explică copiilor despre familiile ,,alternative”, activiştii pro-Sodoma s-au gândit că ar fi potrivit ca cei mici să afle despre figurile istorice importante care au avut înclinaţii sodomite. Astfel, la începutul anului 2006, organizatorii Lunii istoriei sodomiei au dobândit sprijinul Scotland Yard-ului şi al departamentelor guvernamentale din Marea Britanie pentru a-i învăţa pe copii despre diverse personalităţi istorice care au fost sodomite. Potrivit unei relatări a lui Steve Doughty din cotidianul Daily Mail, această lună specială, de istorie a sodomiei, a primit subvenţionare de la Departamentul de Educaţie 20.000 de lire sterline, Departamentul Sănătăţii susţinând, de asemenea, financiar acest proiect.

Ca urmare, luna februarie a anului 2006 a devenit luna în care copiii din Marea Britanie au luat cunoştinţă de istoria sodomiei, ca şi de alte aspecte ale acestei lumi aparte. Daily Mail notează faptul că cei mici, în vârstă de 7 ani, vor fi învăţaţi că diferite figuri istorice au fost sodomite, chiar dacă nu există dovezi că au fost ... Tot Daily Mail scrie că elevii mai mari de 7 ani vor fi învăţaţi şi alte lucruri, precum cuvinte obscene şi semnificaţiile lor sau că oamenii nu sunt întotdeauna bărbaţi sau femei, ci şi indivizi al căror gen variază ...

 

Alte tipuri de materiale propagandistice: filme documentare şi cărţi

O altă modalitate extrem de eficientă de promovare a sodomiei în şcoli sunt filmele documentare. Un astfel de film este ,,It’s Elementary” (Este elementar), care a rulat în 6 şcoli primare şi medii din New York până în San Francisco. Principalele mijloace folosite de acest film sunt discuţiile cu copii şi adolescenţi, foarte bine puse în scenă: realizatorii înregistrează efectiv participarea elevilor la activităţi legate de probleme sodomite dintr-o perspectivă pozitivă şi plină de iniţiativă din partea celor tineri. Discuţiile cu părinţi, profesori şi administratori sunt de importanţă secundară, dar bine puse în evidenţă. Puţinii participanţi la activităţile prezentate, care au o atitudine ezitantă sau negativă, poartă însemnele ignoranţei sau ale necesităţii unei educaţii pro-Sodoma.

Pe marginea acestui film propagandistic, Karen Jo Gounaud, preşedintele Family Friendly Libraries, scria: ,,După ce am văzut filmul împreună cu părinţii unui tânăr sodomit, cei doi l-au etichetat ca fiind un mijloc ,,bait and switch” (n.r.: ,,bait and switch” este o metodă de manipulare folosită de vânzători, pentru a-i determina pe clienţi să cumpere un produs mai scump). Ei au remarcat că ,,It’s Elementary” pare a îndemna la respect pentru cei care practică sodomia; în realitate, el a propovăduit respectul pentru condiţia sodomită. Ei cred că producătorii au folosit un proces subtil de reeducare eficace şi înşelătoare a copiilor, în special a celor tineri, mergând până în punctul de a accepta un comportament care, în mod obişnuit, ar fi fost considerat anormal”.

,,Părinţii au afirmat că persoanele din film, care reprezintă o autoritate, i-au îndemnat evident pe tineri să creadă că a fi sodomit nu poate fi ceva rău, datorită lucrurilor bune pe care sodomiţii le-au făcut de-a lungul timpului. Această «prezentare igienizată» a sodomiei, precum au descris-o părinţii intervievaţi, a avut clar intenţia de a face dificil, pentru copiii care au urmărit filmul, să discearnă faptele de propagandă. Ei au menţionat declaraţia unui băiat, care descria efectul pe care l-a avut această lecţie asupra lui: «Este ca atunci când îţi plac legumele: nu ştii cum este până nu încerci»”.

Cărţile se numără, de asemenea, printre materialele de propagandă folosite de activiştii pro-Sodoma. Este notabil faptul că, în general, cărţile (n.r. : cel puţin cele despre care avem cunoştinţă) tratează două probleme extrem de sensibile ale comunităţii sodomite: relaţiile dintre copii şi adulţi, adică pedofilia, şi relaţiile dintre Biserica creştină şi comunitatea sodomită. Astfel, în 1981, la Alyson Publications, Boston, a văzut lumina tiparului ,,The Age Taboo” (Vârsta tabu), o carte ce conţine eseuri ce promovează pedofilia. De altfel, încă de la începutul anilor ’1990, periodicul The Journal of Homosexuality publica reportaje lungi pe tema ,,intimităţii dintre generaţii”, un eufemism pentru relaţiile adulţilor cu minori ...

Din anii ’1990 până astăzi, au apărut o serie întreagă de articole, eseuri şi cărţi, care tratează problema pedofiliei, încercând să o prezinte cititorului ca fiind un fenomen normal, firesc. Însă, de ceva vreme au început să apară cărţi care caută să ofere rădăcini în istorie acestei perversiuni. De exemplu, în 2005, Haworth Press a publicat cartea ,,Dorinţa şi dragostea dintre bărbaţi în antichitatea greco-romană şi în tradiţia clasică a occidentului”. Lucrarea include numeroase articole scrise de învăţaţi aleşi, care cred că pederastia poate avea un impact pozitiv asupra tinerilor băieţi. Astfel de opinii vin chiar din rândul medicilor, psihologilor şi sociologilor, mai ales al celor care ocupă poziţii cheie în diferite asociaţii de importanţă naţională sau internaţională.

Unul dintre autorii prezentaţi în carte, Bruce Rind, Ph. D., afirmă: ,,Pederastia a fost considerată cea mai nobilă dintre relaţiile umane, favorabilă, dacă nu esenţială pentru cultivarea maturizării fizice şi intelectuale reuşite a adolescentului” ... Haworth Press a mai publicat cartea ,,Intimitatea bărbătească dintre generaţii: perspective istorice, socio-psihologice şi legale”.

 

* * *

 

Lucrarea ,,Uniunile civile în Europa premodernă” este de departe cel mai incisiv material propagandistic pe care l-am întâlnit până în prezent. Cartea a apărut în 1994, la Random House Books, New York, şi este scrisă de John Boswell, directorul din acea Dogma 45-1vreme al Departamentului de Istorie al Universităţii Yale. Ea se află printre materialele bibliografice oferite spre studiu studenţilor înscrişi la cursurile de istorie medievală şi susţine că sodomia era tolerată în primele secole ale creştinismului, iar căsătoriile sodomite era săvârşite liturgic în Evul Mediu.

 

Coperta cărţii îi înfăţişează pe Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah, despre care Boswell afirmă în mod blasfemiator că erau sodomiţi

 

O altă carte de-a lui John Boswell, ,,Creştinismul, toleranţa socială şi sodomia”, apărută în 1980, a devenit o referinţă standard pentru cei care cred că Biserica a avut o altă învăţătură cu privire la sodomie şi doresc ca aceasta să se întoarcă la tradiţia sa ,,autentică”. Această carte, despre care autorul a admis că a scris-o pentru a dovedi că sodomia era acceptată în tradiţia catolică apuseană de la începutul erei creştine până în secolul al XIV-lea, a câştigat Premiul cărţii americane pentru istorie din 1981.

Ce susţine Boswell în cărţile lui ? Cum arată ,,istoria după Boswell” ? Precum am spus mai sus, el a încercat să dovedească că sodomia era tolerată în primele secole de creştinism. În plus, cartea sa din 1994 ridica întrebarea dacă anumite ritualuri medievale ale Bisericii greceşti sau bizantine, pe care Boswell le-a numit ,,căsătorii sodomite” erau binecuvântări ecleziastice de uniuni sodomite. El nu s-a oprit aici cu afirmaţiile blasfemiatoare, ci a continuat afirmând că în istoria Bisericii au existat o seamă de cupluri sodomite binecunoscute, precum Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah, Sfintele Perpetua şi Felicitas, pentru a nu mai vorbi despre insinuările sale oribile cu privire la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi la Însuşi Mântuitorul şi iubitul Său apostol Ioan.

În articolul său ,,Rescriind istoria pentru a sluji agendei sodomite”, Marian Therese Horvat scrie: ,,Una dintre tendinţele cele mai deranjante din mediul academic de astăzi este practicarea în masă a revizionismului istoric, sau a ceea ce a fost descris ca fiind «erudiţia în slujba unei agende sociale şi politice». (...) Ne confruntăm pur şi simplu cu «principiul plăcerii adoptat de istorici», adică cu istoria aflată la bunul plac al istoricilor. Astfel, există astăzi istorii feministe - istoria rescrisă dintr-o perspectivă feministă, sau istorii «negre» - care sunt centrate pe perioadele de opresiune a negrilor, sau istorii marxiste - care înfăţişează orice eveniment ca făcând parte din ciocnirea inevitabilă dintre proletariatul exploatat şi capitaliştii exploatatori. Există chiar o «nouă» istorie, precum recenta ,,Sabie a lui Constantin”, care susţine că principalul scop al creştinismului, după moartea lui Hristos, a fost prigonirea evreilor”.

,,Aceste metode absurde de «rescriere» a istoriei nu sunt doar tolerate, ci acceptate şi lăudate în mediul academic. Asemenea istoriilor marxiste, feministe şi negre, istoriile «sodomite» precum cele ale lui Boswell sunt concentrate pe «politici», iar aceste lucrări scolastice au devenit instrumente în lupta pentru influenţă şi dreptul de cetăţenie. Oricum, ceea ce ei intenţionează să răstoarne este întregul cod de etică şi moralitate al civilizaţiei creştine. Cărţi precum cele ale lui Boswell sunt doar istorie «proastă», în orice sens al cuvântului. Iar practica istoriei proaste este chiar mai periculoasă decât practica medicinei proaste, deoarece otrava sa se strecoară în toate sufletele civilizaţiei creştine” ...

 

Polonia se împotriveşte promovării sodomiei în şcoli, Uniunea Europeană răspunde cu o nouă rezoluţie împotriva homofobiei

La începutul lunii martie a.c., cu ocazia unei întâlniri a miniştrilor educaţiei din Uniunea Europeană, vicepremierul polonez şi ministru al Educaţiei Naţionale, Roman Giertych, a declarat presei germane că ,,Polonia nu va face pasul înapoi în ceea ce priveşte interzicerea avorturilor şi sodomiei”. El a condamnat ,,propaganda sodomită, care a inundat scena culturală europeană, acest lucru fiind un rezultat al neînţeleptei corectitudini politice”. ,,Trebuie limitată propaganda sodomită pentru a oferi copiilor o perspectivă corectă asupra familiei”, a mai spus el.

Acţiunile vicepremierului polonez în această privinţă nu s-au oprit la declaraţii. Sub conducerea sa, Ministerul Educaţiei Naţionale din Polonia a pregătit un proiect de lege, potrivit căruia directorii de şcoli riscă măsuri disciplinare dacă permit activităţi de propagandă sodomită în şcoli. Această propunere legislativă avea ca scop menţinerea dreptului părinţilor de a-şi creşte copiii potrivit propriului sistem de valori.

Ca rezultat, Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European a decis investigarea viitoarei legi poloneze, pentru a stabili dacă aceasta încalcă legile Uniunii Europene, mai precis o directivă din 2002 care interzice discriminarea la locul de muncă. De altfel, Polonia se află în atenţia Uniunii Europene în ce priveşte atitudinea sa anti-sodomită încă din 2006, când înaltul for european a emis o a doua rezoluţie împotriva homofobiei, la 15 iunie 2006. Prin acest act, ea cerea Centrului European de Monitorizare a Rasismului şi Xenofobiei să întreprindă o anchetă cu privire la ,,climatul de intoleranţă rasistă, xenofobică şi homofobică din Polonia”.

Având în vedere că rezoluţiile referitoare la homofobie din ianuarie şi iunie 2006 nu au caracter obligatoriu şi nu prevăd sancţiuni explicite, Uniunea Europeană a emis, la 26 aprilie 2007, o nouă rezoluţie, mai tranşantă decât primele două. Prin aceasta, a solicitat Comisiei Europene să acţioneze în instanţă statele membre care încalcă prevederile europene, a cerut autorităţilor poloneze să renunţe la o legislaţie anti-sodomită şi să condamne public luările de poziţie anti-sodomite ale politicienilor polonezi şi a cerut Conferinţei Preşedinţilor să trimită o delegaţie cu misiune de constatare în Polonia, pentru a analiza situaţia la faţa locului.

Iată paragrafele rezoluţiei care fac referire la acţiunile prezentate mai sus:

- 5) solicită Comisiei Europene să urgenteze implementarea directivelor anti-discriminare şi să instituie acţiuni judecătoreşti împotriva statelor membre în cazul încălcării obligaţiilor lor faţă de legea Comunităţii Europene;

- 10) solicită autorităţilor poloneze să se abţină de la a propune sau adopta o legislaţie, precum cea descrisă de vicepremierul polonez, sau de la a implementa măsuri de intimidare a organizaţiilor sodomite;

- 11) cheamă autorităţile poloneze să condamne public şi să ia măsuri împotriva declaraţiilor personalităţilor publice, care incită la discriminare şi ură împotriva sodomiţilor; crede că orice alt comportament va constitui o încălcare a articolului 6 al Tratatului Uniunii Europene;

- 13) cere Conferinţei Preşedinţilor să autorizeze trimiterea unei delegaţii în Polonia cu misiune de constatare, cu scopul de a obţine o imagine clară a situaţiei şi de a intra în dialog cu toate părţile implicate.

 

Agenda politică europeană susţine promovarea sodomiei, neţinând cont în nici un fel de opiniile diferitelor naţiuni

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, comisar pentru justiţie şi afaceri interne, a anunţat în faţa Parlamentului European că ,,naţiunile care nu elimină toate formele de discriminare împotriva sodomiţilor, inclusiv refuzul de a aproba ,,căsătoriile” sodomite, vor fi sancţionate şi, în final, excluse din Uniunea Europeană”.

Franco Frattini a luat locul, în cadrul Comisiei Europene, lui Rocco Buttiglione, politicianul creştin-democrat italian, a cărui nominalizare, în 2004, a fost respinsă, pentru că acesta a spus că sodomia este un păcat. Discutând pe marginea modului în care au decurs audierile sale în Parlamentul European, Rocco Buttiglione a afirmat: ,,Ce s-a întâmplat este foarte grav, pentru că ei mi-au spus că, din moment ce sunt credincios, nu pot fi comisar european. Trebuie să luăm atitudine pentru a nu veni o zi în care oamenii să afle că nu pot deveni profesori sau învăţători, deoarece sunt catolici. Noul totalitarism «moale» promovat dinspre stânga doreşte să impună o religie de stat. Este o religie atee, nihilistă, dar o religie obligatorie pentru toţi”.

Să mai amintim doar faptul că Ramon Torres Izquierdo, Suveranul Mare Comandor al Consiliului Suprem de gradul 33 al Ritului Scoţian din Spania a declarat de curând că ,,Parlamentul European are în structura sa un procent de masoni de până la 60-70 %” ...

 

Surse
1. www.homosexualitate.ro, 15 martie 2007, ,,Basme cu homosexuali în şcolile din Marea Britanie”
2. www.narth.com, 6 ianuarie 2006, ,,LGBT History Month approved for Children in Britain”
3. www.traditioninaction.org, ,,Lesbian Batwoman comes ‘out of the Closet’ and into our Children’s Imaginations”
4. www.townonline.com, 8 noiembrie 2006, ,,Nightmare at Franklin”
5. www.narth.com, 20 noiembrie 2006, ,,'Gay' Penguin Children's Book troubles Parents; Professor disciplined for Imposing Gay Advocacy on Students”
6. www.narth.com, 29 aprilie 2005, ,,Massachusetts Parent and California Teacher: Victims of Gay Activism in Public Schools”
7. www.family.org, ,,It's Elementary: Gay and Lesbian Issues in the Classroom”
8. www.traditioninaction.org, ,,Must-see Video ! Homosexuals Brainwashing our Children”
9. www.narth.com, 19 septembrie 2005, ,,The Haworth Press publishes Book promoting Pederasty”
10. www.traditioninaction.org, ,,Rewriting History to serve the Gay Agenda”
11. www.catholica.ro, 7 martie 2007, ,,Vicepremierul polonez împotriva avortului şi propagandei”
12. www.c-fam.org, ,,Catholic Family and Human Rights Institute: Homosexual Hands off Poland”
13. Gardianul, 23 iunie 2007, ,,Tinerii polonezi sunt credincioşi şi nu acceptă homosexualitatea, clonarea şi sinuciderea asistată”
14. www.worldnetdaily.com, 1 februarie 2006, ,,Christians slam 'homophobia' resolution. European Parliament's action equates condition to racism, anti-Semitism”
15. www.lifesite.net, 26 aprilie 2007, ,,European Parliament Passes Resolution Vowing to Take 'Homophobic' Countries to Court. Slams Poland as "Hateful" for Failing to Allow Promotion of Homosexuality in Schools”
16. www.lifesite.net, 28 aprilie 2007, ,,Homophobia in Europe. European Parliament resolution of 26 April 2007 on homophobia in Europe
17. www.europarl.europa.eu, 26 aprilie 2007, ,,Poland urged to drop new law banning 'homosexual propaganda' in schools”
18. www.ziaruldemures.ro, 30 aprilie 2007, Uniunea Europeană – uniunea fără Dumnezeu”
Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 45/noiembrie-decembrie 2008

 

 

 

PARTEA A V-A

Consecinţe imediate ale introducerii pretutindeni şi la orice nivel a unei mentalităţi extrem de permisive faţă de sodomie

Pe câtă vreme informaţiile despre legislaţia sodomită existentă astăzi în lume sunt destul de aride, consecinţele ei imediate sunt evidente şi concrete. Continuăm acest serial cu o schiţare a fenomenelor care se propagă în societatea contemporană ca urmare a permisivităţii faţă de sodomie, fenomene care vorbesc de la sine despre nocivitatea fără egal a acestei patimi

 

Informaţiile cu privire la promovarea sodomiei pretutindeni în lume curg încontinuu, lună de lună adăugându-se noi pagini acestei istorii. În cele ce urmează, vom încerca să surprindem principalele consecinţe ale acestei propagande, care să ofere o imagine de ansamblu asupra a ceea ce se petrece pe acest ‘front’.

 

După ce cuplurile sodomite au primit oarecare drepturi legale, poliamoriştii îşi cer şi ei drepturile

Poliamorişti se autointitulează cei care susţin că practică ,,un stil de viaţă ce implică a fi deschis către mai multe relaţii intime de iubire concomitente, în care toţi partenerii sunt în cunoştinţă de cauză şi îşi exprimă acceptul”. Termenii de poliamor, respectiv poliamorist, sunt extrem de puţin cunoscuţi, fiind introduşi în dicţionarele de limbă engleză precum Oxford sau Merriam-Webster abia în 2006.

În genere, este cunoscut termenul de poligamie, care înseamnă căsătorie în acelaşi timp a unui bărbat cu mai multe femei, sau a unei femei cu mai mulţi bărbaţi. Însă, fiindcă poligamia, ca şi bigamia, nu este legală în cele mai multe ţări din lume – excepţie făcând câteva ţări de tradiţie islamică –, cei care adoptă acest stil de viaţă, dar fără a se căsători îşi spun poliamorişti.

 

Unde există poligamie astăzi pe glob ?

În genere, poligamia există astăzi în cele mai multe ţări de tradiţie islamică, în procentaje diferite. De pildă, în Egipt, circa 3 % din bărbaţi au mai mult de o soţie, în Indonezia 10 %, dar în alte ţări procentul este mai mare. Republicile musulmane din fosta Uniune Sovietică, în care poligamia a fost scoasă în afara legii de conducerea comunistă, cunosc astăzi o întoarcere la practicile culturale şi religioase tradiţionale. Chiar şi în vremea regimului comunist, existau familii poligame, însă erau foarte rare, iar persoanele implicate duceau o viaţă foarte retrasă în raport cu cea a comunităţii.

În Tadjikistan, ţară în care poligamia a fost interzisă în anii ‘1970, desprinderea de fosta Uniune Sovietică, războiul civil din anii ‘1990 şi emigrarea bărbaţilor tadjici către Rusia pentru locuri de muncă a condus la o renaştere puternică a practicii poligamiei. Astăzi, căsătoriile poligame pot fi întâlnite la orice pas în Dushanbe, capitala Tadjikistanului.

În Kirghiztan, altă republică fostă sovietică cu populaţie majoritar musulmană, ministrul Justiţiei, Marat Kaipov, a propus ca poligamia să fie legalizată. În 2006, el a cerut să se anuleze articolul din codul penal care atrage o pedeapsă de până la 3 ani detenţie pentru poligamie, însă parlamentul kirghiz a respins cererea sa. Kaipov a afirmat deschis că poligamia este practicată în Kirghiztan şi este nevoie de legalizarea ei: ,,În fiecare an, aproape 30.000 de copii se nasc în afara căsătoriei. De când Kirghiztan a devenit un stat independent, mulţi bărbaţi au avut 2 sau 3 familii. Copiii din această categorie de căsătorii nu au nici un fel de drepturi”.

Acelaşi fenomen are loc în Cecenia, o ţară devastată de război. Într-un interviu dat unui post de radio rusesc, Ecoul Moscovei, Ramzan Kadyrov, viceprim-ministru al Republicii Cecene, a spus că depopularea Ceceniei din pricina războiului justifică legalizarea poligamiei. Ca răspuns la această sugestie, un parlamentar rus a spus că ideea introducerii poligamiei în Cecenia este ,,absolut corectă” şi a propus să fie răspândită în întreaga Rusie: ,,Trebuie să salutăm această idee şi să răspândim poligamia în toată Rusia fiindcă avem 10 milioane de femei singure”. Dacă în Rusia a fost doar propunerea unui parlamentar, în Canada, Departamentul Federal al Justiţiei a recomandat legalizarea poligamiei ...

 

Comunităţi poligame în ţări de tradiţie creştină

Există poligamie şi în lumea creştină, apărută din două direcţii diferite. O primă ‘sursă’ de poligamie în Europa o constituie imigranţii musulmani, care emigrează alături de soţiile lor. Astfel, se întâlnesc familii musulmane poligame în Franţa, Olanda, Norvegia, Marea Britanie etc, iar atitudinea autorităţilor civile ale acestor ţări este în general permisivă până la acceptarea şi chiar legalizarea acestor căsătorii.

De exemplu, în Franţa, aproximativ între 200.000 şi 400.000 din cei peste 5 milioane de musulmani trăiesc în familii poligame. După cel de-al doilea război mondial, pentru a da avânt dezvoltării economice, Franţa a acordat vize la liber familiilor de imigranţi poligami. Ulterior, din pricina problemelor de integrare în societate şi a infracţionalităţii crescute a acestei comunităţi, autorităţile franceze au fost nevoite, în cele din urmă, să interzică poligamia, în 1993. Cu toate acestea, multe soţii poligame continuă să intre ilegal în ţară. Imigranţii musulmani din Franţa vin, în cea mai mare măsură, din ţări africane, precum Mali, Senegal şi Gambia, unde se practică poligamia.

Recent, când Franţa s-a confruntat cu probleme serioase venite din partea comunităţii musulmane, unii politicieni au comentat că poligamia este o sursă de tulburare şi delincvenţă. Acuzate de rasism şi discriminare pe temei religios, autorităţile franceze au transformat problema poligamiei într-un subiect tabu.

Norvegia se confruntă cu o situaţie similară. Directoratul Imigrării din Norvegia a raportat că, în ciuda faptului că poligamia este ilegală în Norvegia, ea devine din ce în ce mai răspândită printre cetăţenii ei. Reprezentantul directoratului a explicat că bărbaţii ce călătoresc în străinătate întâlnesc şi se căsătoresc cu femei în ţări unde poligamia este legală, iar apoi îşi aduc noile soţii acasă, în Norvegia, pentru a se alătura haremurilor lor.

Cotidianul olandez Handelsblad nota, la începutul lunii august 2008, că două oraşe olandeze – Rotterdam şi Amsterdam – au dat instrucţiuni arhivarilor lor de căsătorii să recunoască căsătoriile poligame ale imigranţilor care au avut loc în ţări unde a avea mai mult de o soţie este legal, precum Maroc.Deşi poligamia este interzisă în Olanda, căsătoriile musulmanilor care au mai multe soţii sunt recunoscute astăzi de autorităţile olandeze din cele două oraşe. Până acum, arhivarii din oraşele mari au înregistrat căsătoriile neobişnuite ale imigranţilor, dar Biroul Central pentru Statistică, unde căsătoriile sunt înregistrate pe plan naţional, le-a îndepărtat din arhivele sale, pornind de la prezumţia că au apărut nişte erori administrative. Consiliile oraşelor Amsterdam şi Rotterdam au informat biroul că înregistrările acelor căsătorii nu sunt nişte erori. În prezent, biroul analizează situaţia cu care se confruntă, anume dacă să recunoască sau nu căsătoriile bigame şi poligame.

Însă dacă autorităţile din Franţa, Norvegia sau Olanda au atitudini permisive, Marea Britanie încurajează în mod făţiş poligamia. Cotidianul britanic Daily Mail semnala, la începutul acestui an, că a fost votată o lege, trecută aproape în secret prin parlament, potrivit căreia bărbaţii care au mai multe soţii, adică musulmanii, vor primi alocaţii de stat pentru fiecare soţie. Ei pot câştiga până la 10.000 de lire sterline pe an, dacă au 4 soţii. Acesta nu este singurul câştig pe care-l au bărbaţii poligami, legea prevăzând înlesniri la acordarea unei locuinţe sociale şi a beneficiilor sociale. De asemenea, legea stipulează că, deşi bigamia şi poligamia sunt considerate infracţiuni în Marea Britanie, căsătoriile de acest fel pot fi recunoscute oficial de stat cu condiţia ca ele să fi fost încheiate într-o ţară unde o astfel de uniune este legală. Se estimează că în Marea Britanie există cam 1.000 de căsătorii poligame, deşi cifra exactă nu este cunoscută cu precizie.

A doua ‘sursă’ de poligamie în lumea creştină vine din direcţia Bisericii lui Iisus Hristos a Sfinţilor Ultimelor Zile, ai cărei adepţi sunt cunoscuţi sub numele de mormoni. Mormonii, care s-au stabilit în 1846 în statul american Utah, au practicat poligamia încă dinainte ca Utah să devină un stat independent. Ulterior, în 1890, practica poligamiei a fost abandonată de biserica mormonă ca o condiţie a statalităţii, care a fost dobândită 6 Dogma 48-1ani mai târziu. Astăzi, deşi bigamia, şi implicit poligamia, este considerată infracţiune în Utah, există încă anumite grupări mormone – care s-au desprins de biserica mamă – care aleg să trăiască în căsătorii poligame, statul tolerând această stare de fapt, atâta vreme cât nu se discută sau manifestă public.

 

Lăcaşul de cult al Bisericii Fundamentaliste a lui Iisus Hristos a Sfinţilor Ultimelor Zile din Eldorado, Texas

 

Astfel, grupări precum Biserica Fundamentalistă a lui Iisus Hristos a Sfinţilor Ultimelor Zile – care are mai multe comunităţi în statele americane Utah, Arizona, Texas şi în provincia canadiană British Columbia –, Fraţii Apostolici Uniţi, Societatea Cooperativă din districtul Davis, care îşi au obârşia în mormonism, practică încă poligamia. Ele s-au confruntat chiar în aceste luni cu măsuri severe din partea autorităţilor, care au fost sesizate cu privire la infracţiuni precum căsătorie cu minore, molestare fizică şi sexuală a copiilor, incest şi viol.

Dogma 48-2Liderul Bisericii Fundamentaliste, Warren Jeffs (foto), a fost plasat, în mai 2006, pe lista FBI a celor mai căutate 10 persoane din Statele Unite ale Americii, iar în august 2006 a fost arestat. I s-au adus acuzaţii de aranjare a unei căsătorii ilegale între un adult şi o fată de 16 ani, incest şi comportament sexual nepotrivit faţă de minori, în final fiind condamnat pentru două cazuri de viol în care a fost complice. Warren Jeffs nu este singurul mormon urmărit în justiţie pentru diferite abuzuri asupra minorilor; în boza acuzaţilor, alături de el, au stat încă 4 discipoli ai lui.

Recent, în aprilie 2008, autorităţile texane au efectuat un raid la ferma ‘Dorul de Sion’ din micul oraş Eldorado, care a fost cea mai mare incursiune a poliţiei în comunităţile poligame din ultimii mai bine de 50 de ani. Sesizate de un apel anonim că în comunitatea mormonă din Eldorado o minoră a fost molestată, ele au luat toţi copiii familiilor mormone, în număr de peste 400, în custodie protectivă până la sfârşitul investigaţiilor.

Incursiunea poliţiei a scos la iveală ‘gradul’ de poligamie al acestor comunităţi. Astfel, un lider mormon care avea mai multe soţii în zona Arizona-Utah (n.r.: la graniţa dintre statele Utah şi Arizona există două comunităţi mormone: în Hildale, Utah şi Colorado City, Arizona) a fost găsit ca având 21 de soţii în Texas şi un număr de 35 de copii …

 

Există pe glob şi comunităţi poliamoroase ?

Poliamorişti există pretutindeni în lume, ca şi mici comunităţi poliamoroase, dar nu atât de bine delimitate ca societăţile musulmane sau mormone. De exemplu, în Maryland există o mică comunitate poliamoroasă, însă nu se cunoaşte numărul membrilor ei, din pricina stigmatizării la care este supusă o persoană care-şi dezvăluie o astfel de înclinaţie. Dar ce este, de fapt, poliamorul şi când au apărut primii poliamorişti ?

 

Câteva caracteristici ale poliamorului

Poliamorul îşi trage obârşia din mişcările anti-monogamie din anii ‘1960-70, ca şi din cele feministe, iar primii poliamorişti au apărut în comunităţile hippie, în grupurile de susţinători care s-au dezvoltat în jurul nuvelei scrise în 1962 de Robert Rimmer, Experimentul Harrad, care promova dragostea liberă, fără limite, şi printre adepţii lui Bhagwan Shree Rajneesh (1931-1990, mistic indian). Mişcarea poliamoristă modernă a luat naştere la mijlocul anilor ‘1990, în parte datorită dezvoltării internetului care a oferit şansa creării de astfel de relaţii, dar în paralel cu şi inspirată din mişcarea care milita pentru căsătoria sodomită.

De altfel, se poate spune că poliamorul este un fel de frate al sodomiei. Născut din desfrânare, poliamorul cuprinde atât toate deviaţiile de la normal care pot fi întâlnite într-un cuplu bărbat-femeie, cât şi pe cele întâlnite în relaţiile sodomite. Astfel, din curentul numit ‘poliamor’ fac parte o sumedenie de relaţii între bărbaţi şi femei, cam câte a putut zămisli imaginaţia omului lăsată slobodă: bărbaţi cu mai multe consoarte, femei cu mai mulţi consorţi, cupluri bărbat-femeie care adoptă în sânul lor un sodomit sau o sodomită, sau chiar un cuplu de sodomiţi etc.

Susţinătorii poliamorului afirmă că un asemenea stil de viaţă nu este lipsit de valori, astfel că în sânul unor asemenea relaţii există ideea de polifidelitate – cu alte cuvinte sunt fideli mai multor persoane (?), loialitate, încredere şi demnitate umană. Mai mult, unii au căutat să arate că acest curent are un fundament filozofic. În realitate, filozofia acestui stil de viaţă are la bază, după cum se poate vedea din teoriile pe care le invocă apărătorii poliamorului, filozofii orientale, concepte ce aparţin noilor curente ale psihologiei ce studiază meditaţia, nivelele superioare de conştiinţă şi chiar fenomenele parapsihologice etc, noţiuni ce fac parte din avangarda mişcării new-age.

 

Surse
1. http://ro.wikipedia.org, ,,Poliamor”
2. http://ro.wikipedia.org/, ,,Abraham Maslow”
3. www.ship.edu, ,,Abraham Maslow (1908-1970)”
4. www.beyondmarriage.org, site-ul declaraţiei ,,Beyond Same-Sex Marriage. A new strategic vision for all our families & relationships”, 26 iulie 2006
5. http://ssrn.com/abstract=506242, februarie 2004, University of Chicago – Law School, Elizabeth F. Emens, ,,Monogamy’s Law: Compulsory Monogamy and Polyamorous Existence”
6. www.brusselsjournal.com, 27 septembrie 2005, ,,First Trio ‘Married’ in The Netherlands”
7. www.brusselsjournal.com, 1 noiembrie 2005, ,,Dutch Minister not to prevent Polygamy”
8. www.alternet.org, 10 martie 2006, ,,Is Three Wives a Crowd ?”
9. www.alternet.org, 14 aprilie 2006, ,,Three’s Company”
10. http://wjz.com, 20 iulie 2006, ,,Eyewitness News Investigates: Polyamory”
11. http://entertainment.timesonline.co.uk, 27 iulie 2006, ,,Shop till you're dropped right in it”
12. http://deseretnews.com, 19 august 2006, ,,Youths defend plural marriage”
13. www.nytimes.com, 13 noiembrie 2006, ,,After a Century, Public Polygamy is re-emerging in Tajikistan”
14. http://tampabay.com, 18 februarie 2007, ,,A love triangle ? Try a hexagon”
15. www.interfax-religion.com, 23 iulie 2008, ,,Kyrgyz minister calls for legalization of polygamy”
16. www.nationalreview.com, 31 octombrie 2006, ,,The Confession. Have same-sex-marriage advocates said too much ?”
17. www.gaycitynews.com, 25 octombrie 2007, ,,When three’s no crowd”
18. Gândul, 5 februarie 2008, ,,Norocoşii cu harem, susţinuţi financiar de guvernul de la Londra”
19. www.religion.info, 13 mai 2008, ,,U.S.A.: Latter-Day Saint polygamous groups face uncertain future after Texas raid”
20. http://insidecatholic.com, 23 iunie 2008, ,,Gay Marriage and the Slippery Slope to Polygamy”
- 8 octombrie 2004, ,,Gay Men's Group to present Sessions on S&M at National Religion Conference”
- 3 octombrie 2006, ,,Same-Sex Marriage Debate fueling calls for Multiple Parenting, Polyamory and Polygamy”
- 24 octombrie 2006, ,,Bisexual Feminist describes her Journey back to Monogamy”
- 14 noiembrie 2007, ,,Poly Pride Week Celebrated in New York City”
- 8 februarie 2008, ,,Polyamorists Want Rights, Too”
- 23 martie 2004, ,,UN: Don't Worry About our Support for Gay 'Marriage'; We Support Polygamy Too”
- 27 ianuarie 2005, ,,The Broken Windows Theory of Marriage”
- 4 februarie 2005, ,,Provincial Attorney-General Warns Canada's Polygamy Law Open to Legal Challenge”
- 21 februarie 2005, ,,Liberal MP Tom Wappel Smashes Same-Sex ‘Marriage’ Arguments; Warns Polygamy Next”
- 28 februarie 2005, ,,Polygamy Study Driven by Liberal Concern over Gay “Marriage” Legislation”
- 30 septembrie 2005, ,,Dutch Couple Contracts with Second Woman in Netherlands’ First Legal Polygamy”
- 15 noiembrie 2005, ,, Norway’s Polygamy Problem a Sign of Things to Come”
- 5 ianuarie 2006, ,,Polygamy next, Canadian Liberals Fear”
- 13 ianuarie 2006, ,,Russia May Legalize Polygamy for ’10 Million Lonely Women’ ”
- 27 iulie 2006, ,,A Look Into the Future? Dutch Party Pushes Pedophilia, Pornography, Bestiality, Soft/Hard Drugs”
- 30 mai 2008, ,,The Tragic Stories of Children of Polygamy”
- 14 august 2008, ,,Netherlands Recognises Polygamous Marriages of Muslims reports Dutch Newspaper”
- 10 aprilie 2006, ,,Indonesian Polygamy ?”
- 12 aprilie 2006, ,,’Boston Legal’ Polygamy”
- 17 aprilie 2006, ,,Saskatchewan Columnist on Polygamy”
- 24 iunie 2006, ,,Group Marriage: The Slow Drip continues”
- 10 noiembrie 2006, ,,From Scotland: Death in a triad”
- 4 august 2003, ,,Beyond Gay Marriage”
- 31 mai 2004, ,,Going Dutch ?”
- 26 decembrie 2005, ,,Here come the Brides”
- 5 iunie 2006, ,,Polygamy versus Democracy
- 28 iulie 2008, ,,Five members of polygamous sect surrender”
- 4 august 2008, ,,Lawsuit filed over polygamist sect school in B.C.”
- 18 august 2008, ,,Texas Officials Want 8 Sect Kids Back in Custody”
Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 48/martie-aprilie 2009

 

 

 

PARTEA A VI-A

Consecinţe imediate ale introducerii pretutindeni şi la orice nivel a unei mentalităţi extrem de permisive faţă de sodomie

Pe câtă vreme informaţiile despre legislaţia sodomită existentă astăzi în lume sunt destul de aride, consecinţele ei imediate sunt evidente şi concrete. Continuăm acest serial cu o schiţare a fenomenelor care se propagă în societatea contemporană ca urmare a permisivităţii faţă de sodomie, fenomene care vorbesc de la sine despre nocivitatea fără egal a acestei patimi

 

Care este situaţia actuală a poliamoriştilor în lume ? Ce ştie omul de rând despre poliamor ?

În ultimul deceniu, poliamoriştii au devenit din ce în ce mai vizibili în societatea contemporană. Putem afla despre oameni implicaţi în astfel de relaţii dintr-o varietate de surse. De exemplu, dintr-o ştire din septembrie 2006, care informează cu privire la moartea unei studente poloneze ce trăia în Glasgow, Scoţia, aflăm că ea era implicată într-o triadă, din care făcea parte ea şi o pereche căsătorită. Coperta din 19 iunie 2006 a săptămânalului New Yorker înfăţişează 3 mirese zâmbind şi un mire strălucitor conducând o maşină decapotabilă pe care scrie ‘proaspăt căsătoriţi’. Episoade din diferite seriale cunoscute sau chiar seriale întregi de televiziune vorbesc despre poligamie sau poliamor.

Episodul din 28 martie 2006 al serialului de televiziune Boston Legal, aşa cum este difuzat în Statele Unite ale Americii, a înfăţişat favorabil o familie formată dintr-un soţ, două soţii şi câţiva copii. Judecătorul care prezida cazul în care soţul era acuzat de bigamie era de acord cu avocatul apărării care afirma că vremurile s-au schimbat, iar femeile de astăzi au nevoie de perioade de linişte din partea soţilor lor, pe când copiii cu mai mulţi părinţi au posibilitatea de a fi mai fericiţi decât cei crescuţi în familii monogame sau dezbinate.

Un serial de televiziune care a făcut vâlvă în America este Dragoste mare. În martie 2006, HBO a lansat acest serial creat de doi activişti radicali pro-căsătorie sodomită (n.r.: aripa radicală a mişcării sodomite luptă nu neapărat pentru legalizarea căsătoriei sodomite, ci mai degrabă pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în sine, după cum va reieşi din cele ce urmează). Socotit de jurnaliştii americani a fi un semnal al lucrurilor ce vor să vină, Dragoste mare a dat naştere unei dezbateri publice despre poligamie, care se poate spune – fără a forţa lucrurile – că s-a finalizat cu redactarea documentului ,,Dincolo de căsătoria sodomită” (Beyond Same-Sex Marriage), despre care vom vorbi mai jos.

Dragoste mare nu este singurul serial de televiziune care abordează tema poligamiei; el face parte dintr-o ‘serie’ de seriale care au rolul de a familiariza publicul cu acest subiect şi a aduce în atenţia lui diferite aspecte ale căsătoriei multiple. De pildă, în timpul lunii ramadanului din 2001, în America a rulat serialul egiptean Familia lui Hagg Metwalli, care zugrăvea viaţa unui bărbat poligam care avea trei soţii. Un alt film, indonezian de această dată, cu un titlu sugestiv, Împarte-ţi bărbatul, prezintă trei bărbaţi din cercuri sociale foarte diferite care aleg să aibă o a doua, a treia sau a patra soţie.

Din această campanie de promovare a căsătoriei poligame nu lipsesc nici documentarele. Pe Channel 4, un documentar intitulat Te iubesc pe tine. Şi pe tine. Şi pe tine prezenta două familii poliamoroase din Seattle: Terisa şi cei doi prieteni ai ei, şi Jerome cu soţia sa, cele două fiice şi cele două amante trăind sub acelaşi acoperiş. Filmul în sine şi-a propus să ridice probleme pertinente ale unor astfel de relaţii poliamoroase. În acelaşi fel, emisiunea Eyewitness News a postului de televiziune CBS a vorbit americanului de rând despre practica poliamorului şi impactul acestui stil de viaţă asupra familiei în sine. Producătorii emisiunii au încercat chiar să contacteze comunitatea poliamoristă din Maryland, dar nimeni nu le-a răspuns la apeluri.

Un alt documentar new-yorkez pe această temă, Trei inimi: o familie post-modernă, relatează povestea adevărată a doi bărbaţi şi o femeie care au avut o relaţie poliamoroasă vreme de 13 ani. Cei doi bărbaţi, sodomiţi, au întâlnit într-o bună zi o femeie cu care au format o triadă din care s-au născut doi copii. Cu toate că femeia s-a căsătorit cu unul dintre ei, cei trei au săvârşit o ceremonie în care s-au angajat unii faţă de alţii. Mesajul final al documentarului este: ,,Familia este tot ceea ce dorim să creăm” …

 

Promovarea ‘căsătoriei în grup’ nu se face doar prin articole de presă, seriale de televiziune sau documentare favorabile, ci şi prin cazuri concrete de căsătorii sau aranjamente multiple, care fac înconjurul lumii

Pe lângă diferitele ‘asociaţii’ poliamoroase care încep să răsară pretutindeni, se merită precizate două cazuri care interferă cu sfera legală. Primul a făcut, într-adevăr, înconjurul lumii: pe 23 septembrie 2005, Victor de Bruijn, de 46 ani, şi soţia sa Bianca, de 31 ani, s-au prezentat la un notariat public din oraşul Roosendaal, aflat la graniţa olandeză, pentru a încheia un contract de coabitare cu … o prietenă de-a lor, Mirjam Geven, de 35 ani. Cazul lor a fost îndelung dezbătut în Olanda şi peste hotare. Unii politicieni olandezi au cerut ministrului Justiţiei să intervină şi să anuleze contractul de coabitare dintre soţii De Bruijn şi Mirjam Geven, însă acesta s-a opus, confirmând în fapt uniunea civilă dintre cei trei.

Celălalt caz a avut loc în Statele Unite ale Americii, în care o curte judecătorească a respins o căsătorie multiplă. În statul Utah, două persoane erau deja căsătorite şi doreau să includă încă o femeie în mariajul lor, printr-un certificat de căsătorie din Salt Lake City. Curtea judecătorească le-a refuzat cererea, însă ei au dat în judecata instanţa. Avocatul lor a afirmat: ,,Această interdicţie a relaţiilor poligame este la fel de neconstituţională ca interdicţia din Texas asupra sodomiei, deoarece incriminează o relaţie particulară între adulţi care-şi dau consimţământul”.

 

Organizaţii şi manifestaţii ale poliamoriştilor pentru obţinerea legalizării stilului lor de viaţă

Bigamia şi cu atât mai puţin poligamia nefiind practici acceptate de societate, adepţii unui asemenea stil de viaţă au format organizaţii asemănătoare celor sodomite, care cer astăzi ca membrii lor să dobândească dreptul de a se căsători sau de a forma uniuni civile sau parteneriate. De exemplu, poliamoriştii din America se adună în grupuri de susţinere, formate pe internet; un site poliamorist are circa 6.000 de membri în plan naţional, un alt site pretinde că are 6.500 de membri, iar o carte care tratează acest subiect, Târfa etică, s-a vândut în 60.000Dogma 49-1 de exemplare. Există chiar cărţi pe care poliamoriştii le dau copiilor lor, precum este Else-Marie şi cei şapte tătici ai ei (foto)

De asemenea, comunitatea poliamoristă americană editează un magazin naţional, Iubind mai mult (Loving More), care a apărut în urmă cu două decenii şi este distribuit la circa 1.200 de persoane.

Cea mai cunoscută organizaţie poliamoristă este Asociaţia Poliamoristă Mondială, al cărei preşedinte, Janet Kira Lessin, afirmă: ,,Societatea noastră suferă de ignoranţă pluralistă. Facem un lucru, în vreme ce declarăm un altul. Poliamorul este doar o altă mlădiţă a oamenilor care sunt sătui până peste cap că trebuie să mintă”. Janet şi soţul ei Sasha, un psihoterapeut, oferă consiliere cu privire la relaţii şi poliamor şi învaţă tantra în Maui; cu alte cuvinte, traduc în practică filozofiile orientale păgâne care stau la baza poliamorului.

O altă organizaţie este Unitarienii Universalişti pentru Poliamor, care militează atât pentru căsătorii sodomite, cât şi pentru căsătorie în grup şi drepturile aferente. De altfel, Biserica Unitariană, care îşi are cartierul general în Boston, a jucat un rol important în legalizarea căsătoriei sodomite în statul Massachusetts, făcând campanie în favoarea căsătoriei sodomite, prin predici şi activism, şi chiar săvârşind ceremonii de uniune religioasă a sodomiţilor.

Asociaţia Unitarienii Universalişti pentru Poliamor s-a înfiinţat în vara anului 1999, iar efectul de ecou al luptei pentru căsătoria sodomită asupra mişcării poliamoriste începe încă mai devreme. Primul grup de discuţii al unitarienilor pro-poliamor s-a întâlnit în Hawaii, în 1994, în zorii primei decizii a unei curţi supreme americane în favoarea căsătoriei sodomite. ,,Viziunea noastră este să devenim prima denominaţiune religioasă care salută poliamorul”, se afirmă pe site-ul asociaţiei. Iar această viziune o traduc în practică în faptul că unii preoţi unitarieni săvârşesc deja ,,ceremonii de unire” pentru familiile poliamoroase !

Pe lângă întruniri pentru a discuta diferite aspecte ale relaţiilor poliamoriste, adepţii acestui stil de viaţă organizează manifestări asemănătoare celor sodomite. De exemplu, în 2004, în San Francisco a avut loc o paradă a poliamorului, iar în ultimii ani, paradele sodomite s-au unit cu cele poliamoriste. Un alt gen de manifestare este weekend-ul poli (Poly Pride Weekend), organizat an de an, în Central Park din New York; în 2008, weekend-ul poli a avut loc pentru a 8-a oară, între 3-5 octombrie.

 

Lupta pentru legalizarea poliamorului a început deja

Astăzi, după cum declară chiar poliamoriştii, ,,trei sau mai multe persoane pot forma şi lua parte la o relaţie în mod legal în majoritatea ţărilor, excepţie făcând ţările cu legi împotriva sodomiei”. Această afirmaţie este extrem de interesantă, fiindcă subliniază cum poliamorul urmează sodomiei: odată introdusă o legislaţie favorabilă sodomiei, poliamorul se poate strecura prin uşa deja deschisă desfrânării de orice tip. În plus, practica de a avea mai mulţi parteneri neconjugali, chiar în cazul unei persoane căsătorite, este legală în majoritatea ţărilor, din pricina legilor concubinajului.

 

Dogma 49-2

Răspândirea legislaţiei pro-sodomite în lume
Alb – ţările unde sodomia este legală, roşu – ţările unde sodomia este ilegală
Majoritatea ţărilor în care sodomia nu este incriminată există legislaţie
favorabilă creării de uniuni civile sau parteneriate între sodomiţi

 

Prin urmare, legi pentru concubinaj, uniuni civile, asociere legală a mai multor persoane, parteneriate domestice extrem de laxe care permit deja crearea de uniuni poliamoroase – iată ce gamă largă de legi fac să mai fie doar un pas până la căsătoria în grup. Legislaţiei favorabile unui asemenea concept i se alătură şcoala academică dominantă în materie de drept al familiei din Statele Unite ale Americii. Astfel, profesori universitari de renume din domeniul legislaţiei familiei militează pentru legalizarea oricărui fel de căsătorie.

Începând din 2003, de la decizia Curţii Supreme a Statelor Unite ale Americii în cazul Lawrence vs. Texas (n.r.: acesta este un caz de referinţă al Curţii Supreme a SUA, în urma căruia legile împotriva sodomiei din statul Texas au fost abolite. Ulterior, alte state americane au invalidat legile împotriva sodomiei citând cazul Lawrence vs. Texas), ei au pornit o campanie agresivă pentru dezincriminarea, reglementarea şi recunoaşterea ,,poligamiei patriarhale” practicată astăzi de mormonii fundamentalişti, ca şi recunoaşterea uniunilor multiparteneriale, adică a poliamorului.

Este extrem de interesant faptul că această şcoala de drept dominantă îşi are rădăcinile conceptuale în argumentele activiştilor radicali sodomiţi, care se opuneau odinioară căsătoriei sodomite. De exemplu, Paula Ettelbrick, care predă dreptul la Universitatea din Michigan, Universitatea din New York, Barnard şi Columbia, era la începutul anilor ’1990, unul dintre activiştii radicali cunoscuţi de multă vreme. Pe atunci, ea afirma că sodomiţii nu trebuie neapărat să se căsătorească, fiindcă astfel ei vor fi înghiţiţi de normele societăţii americane, ci trebuie mai degrabă să-i facă pe americani să priceapă diferenţa sodomită: ,,A fi sodomit înseamnă a împinge parametrii sexului şi familiei, iar în acest proces a transforma chiar structura societăţii”.

Potrivit ideologiei Paulei Ettelbrick, promovarea poliamorului este modul ideal de a ,,schimba radical viziunea societăţii asupra familiei”. O declaraţie similară a făcut Michael Bronski, profesor universitar radical, susţinător de mult timp al căsătoriei sodomite, care a spus că este în favoarea acesteia pentru potenţialul ei de a destabiliza principiile organizatoare tradiţionale ale culturii occidentale. Alături de ei stau alte nume răsunătoare ale dreptului american: Nancy Polikoff, profesor la şcoala de drept de la Universitatea Americană, Martha Fineman de la Universitatea Cornell, David Chambers de la Universitatea din Michigan, Martha Ertman de la Universitatea din Utah etc. Ultima chiar a întocmit un model legal pentru un sistem de contracte cuprinzătoare de relaţii. Aceşti oameni sunt printre cei mai faimoşi teoreticieni în ce priveşte dreptul familiei din America.

De ce sunt importanţi aceşti oameni ? Fiindcă ei sunt cei care influenţează legislaţia şi curţile judecătoreşti în America şi chiar în Canada. Prima victorie a lor pe acest front al poliamorului a avut loc în Canada în 1997. În acel an, parlamentul canadian a înfiinţat Comisia Legală a Canadei care să deservească Parlamentul şi Ministerul Justiţiei ca un fel de comitet de consiliere în ce priveşte reforma legală. În decembrie 2001, comisia a trimis parlamentului un raport numit ,,Dincolo de conjugalitate” (Beyond Conjugality), care a fost la un pas de a recomanda abolirea căsătoriei în Canada.

Acest raport conţine 3 recomandări: 1. Judecătorii trebuie să ia aminte dacă indivizii sunt ,,interdependenţi funcţional” indiferent de statutul lor marital. Cu alte cuvinte, un cămin format dintr-un copil adult şi mama lui pot fi trataţi ca un cuplu căsătorit şi pot beneficia de drepturile acestuia; 2. Să se stabilească o structură legală prin care oamenii să poată înregistra relaţiile lor personale în mod legal. Adică, nu numai cuplurile căsătorite, ci şi copiii adulţi care trăiesc cu părinţii lor, fraţii sau prietenii care împart aceeaşi locuinţă şi formează un cămin să se poată înregistra ca o familie. Fireşte, numărul nu este limitat la 2 persoane; 3. Să se legalizeze căsătoria sodomită.

Textul raportului, bibliografia lui şi alte publicaţii ale Comisiei Legale a Canadei relevă fără tăgadă influenţa teoreticienilor radicali care domină astăzi disciplina dreptului familial.

În SUA, există o comisie asemănătoare celei din Canada, Institutul de Drept American, formată din avocaţi ale căror recomandări configurează în mod curent reformele legislative importante. În 2000, institutul a promulgat un raport intitulat ,,Principiile legii disoluţiei familiei”, recomandând ca judecătorii să treacă pur şi simplu cu vederea distincţia dintre cuplurile căsătorite şi cele care coabitează de mult timp. Deşi acest raport nu merge atât de departe încât să propună un sistem de înregistrare a parteneriatelor pentru a înlocui căsătoria, el creează cadrul pentru recunoaşterea unei largi varietăţi de parteneriate, asemenea documentului canadian.

Cel mai tulburător aspect al raportului este portiţa către poligamie şi poliamor: raportul nu oferă nici un mod de excludere a coabitanţilor poligami sau poliamorişti de la recunoaştere. Se spune că reformele care au la bază acest raport sunt bazate pe necesitatea recunoaşterii modelelor de relaţii ,,crescânde statistic”. Potrivit acestui standard, creşterea coabitării poliamoriste va necesita în curând recunoaşterea legală a poliamorului.

 

Declaraţia ,,Dincolo de căsătoria sodomită” este ‘vârful de lance’ al căsătoriei multiple

În aprilie 2006, susţinători ai sodomiei şi/sau poliamorului s-au întrunit pentru a redacta un manifest, cunoscut sub numele de ,,Dincolo de căsătoria sodomită” (Beyond Same-Sex Marriage). Documentul a fost dat publicităţii pe 26 iulie 2006 şi a fost semnat de sute de membri ai organizaţiilor sodomite, activişti aliaţi acestora, profesori universitari (peste 90 de profesori, mulţi dintre ei de la universităţi americane de mare prestigiu, gen Harvard, Yale, Princeton, Universitatea din Chicago, Columbia, Cornell etc), avocaţi, scriitori, artişti, jurnalişti etc. Printre alte lucruri, declaraţia în speţă a făcut apel pentru recunoaşterea ,,familiilor iubitoare, angajate, în care există mai mult de un partener conjugal”.

Faptul că a fost semnat acest manifest este, într-adevăr, semnificativ pentru tendinţa actuală, însă şocant este alt aspect: discuţiile de pe blogurile populare şi în special din presa comunităţii sodomite provocate de publicarea acestui manifest confirmă că, de fapt, ţinta reală a activiştilor pro-sodomie nu este căsătoria sodomită, ci distrugerea căsătoriei în sine. Cu alte cuvinte, schimbarea din temelii a principiilor care guvernează societatea contemporană, principii care în esenţă sunt creştine.

De asemenea, aceste discuţii au scos la iveală faptul că activiştii sodomiţi radicali au impus cenzura şi auto-cenzura în propria comunitate, pentru a putea promova, la momentul potrivit, programul radical care să poată conduce la redefinirea căsătoriei. Pentru ei, căsătoria sodomită nu este un scop în sine, ci doar o etapă către o societate post-căsătorie. Acest fapt a fost subliniat de diferiţi comentatori; de exemplu, filozoful conservator Robert George de la Universitatea Princeton a afirmat că manifestul ,,a divulgat un secret atunci când a dezvăluit că dincolo de căsătoria sodomită se află poliamorul”. De asemenea, Maggie Gallagher, un critic vehement al căsătoriei sodomite, a remarcat: ,,Aceasta este ceva absolut nou şi extraordinar ... M-am aflat în dezbaterea pe marginea căsătoriei multă vreme, fără să văd vreodată nici măcar un apărător public vizibil al poligamiei. Acum avem o declaraţie importantă, semnată de principalii gânditori liberali, sugerând că aceasta este acum poziţia consolidată a stângii”.

În concluzie, militanţii pro-sodomie şi-au ascuns până acum adevăratele scopuri. Abia ,,Dincolo de căsătoria sodomită” a dezvăluit realitatea radicalismului în ce priveşte căsătoria, iar această dezvăluire a avut loc fiindcă, precum scrie Times, aceşti radicali ,,simt din ce în ce mai tare că ei nu au nimic de pierdut vorbind deschis având in vedere că ’a fost biruinţă după biruinţă politică’.”

 

Orice schimbare în percepţia căsătoriei modifică conceptul de paternitate

Un nou raport al Institutului pentru Valori Americane descrie într-amănunt redefinirea culturală a familiei pe întregul mapamond. Raportul intitulat ,,Revoluţia în paternitate. Conflictul global apărut între drepturile adulţilor şi nevoile copiilor” zugrăveşte tendinţa crescândă din ţări precum SUA, Canada, Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă de normalizare a paternităţii sodomiţilor, paternităţii psihologice (care dă dreptul de a fi părinte unui partener care nu este părintele natural al copilului) etc.

De asemenea, el oferă o imagine de ansamblu asupra acţiunilor legislative luate de diferite guverne, care redefinesc cu totul familia şi responsabilităţile părinţilor în creşterea copiilor. Cele mai semnificative schimbări care au avut loc pretutindeni în lume sunt alimentate de eforturile de legalizare a căsătoriei sodomite.

Principalul investigator în acest raport, Elizabeth Marquardt, a afirmat: ,,Este evident că atunci când societatea schimbă căsătoria, schimbă paternitatea ... Legalizarea căsătoriei sodomite, în timp ce uneori este văzută ca fiind o mică schimbare care afectează doar câteva persoane, ridică perspectiva înspăimântătoare a rupturii fundamentale a instituţiei legale a căsătoriei de orice legături cu paternitatea biologică” …

(Aceleaşi surse ca la partea a V-a)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 49/mai-iunie 2009

 

 

 

PARTEA A VII-A

Consecinţe imediate ale introducerii pretutindeni şi la orice nivel a unei mentalităţi extrem de permisive faţă de sodomie

Pe câtă vreme informaţiile despre legislaţia sodomită existentă astăzi în lume sunt destul de aride, consecinţele ei imediate sunt evidente şi concrete. Continuăm acest serial cu o schiţare a fenomenelor care se propagă în societatea contemporană ca urmare a permisivităţii faţă de sodomie, fenomene care vorbesc de la sine despre nocivitatea fără egal a acestei patimi

 

O altă consecinţă imediată a promovării legislaţiei pro-sodomie: eliminarea cuvintelor ‘căsătorie’, ‘mire’, ‘mireasă’, ‘soţ’, ‘soţie’ din documentele oficiale şi vocabularul curent

Următoarea ‘escală’ făcută de legislaţie pe drumul către desfiinţarea căsătoriei este eliminarea termenilor legaţi de aceasta. Canada, una dintre ţările care se află în avangarda introducerii de reglementări pro-sodomie, îşi schimbă în prezent regulamentele pentru îndepărtarea acestor cuvinte din legislaţia ei.

Astfel, la începutul anului 2005, guvernul provinciei Ontario a promovat o schimbare revoluţionară în felul în care toate legile, programele şi instituţiile guvernamentale trebuie să se refere la căsătorie şi persoanele căsătorite. În urma acesteia, orice referire la soţi trebuie să fie neutră din punct de vedere al genului: nu se mai poate vorbi despre un cuplu căsătorit la modul ‘soţ şi soţie’ sau ‘bărbat şi femeie’; termenii ‘văduv’ şi ‘văduvă’ au fost îndepărtaţi din legi şi documentele oficiale; în locul acestora se utilizează termenul ‘spouse’, care înseamnă în limba engleză atât soţ, cât şi soţie, şi este, prin urmare, o referire neutră.

Aceste noi reglementări operează înlocuirile termenilor utilizaţi anterior în numeroase locuri din 73 de legi ale provinciei Ontario, după cum urmează: ‘văduvi’, ‘văduve’ sunt înlocuiţi cu ‘soţi supravieţuitori în viaţă’; ‘o persoană de sex opus’ cu ‘o persoană’; ‘soţ sau soţie’ cu ‘spouse’; ‘soţ şi soţie’ cu ‘soţi’; ‘un bărbat şi o femeie’ cu ‘două persoane’; ‘convieţuind ca bărbat şi femeie’ cu ‘convieţuind ca un cuplu căsătorit’; ‘partener de acelaşi gen’ cu ‘soţ’, ş.a.m.d..

Dintre actele civile afectate de cerinţele de redefinire a limbajului, cele mai importante sunt: actul de identitate, schimbare a numelui, căsătorie, deces, actele standard de angajare, actele de proprietate, o sumă de acte ce ţin de taxele către stat, asigurări, ipoteci, sănătate, pensie etc.

În acest fel sunt introduse pretutindeni în legislaţia provinciei Ontario cuplurile sodomite, alături de cele formate din bărbat şi femeie. Aceste regulamente noi au fost comentate de apărătorii căsătoriei tradiţionale, care au afirmat că redefinirea noţiunii de soţ/soţie conduce către redefinirea conceptului de căsătorie, mergând până la suprimare.

 

Guvernul din Ontario a dat doar ‘tonul’. Ulterior, toate celelalte provincii canadiene au îndepărtat din legislaţia lor orice termen referitor la căsătorie

În mai 2008, Insula Prince Edward a fost ultima dintre provinciile canadiene care s-a aliniat cerinţelor existente la nivel federal. Astfel, guvernul provinciei a adoptat o lege intitulată Actul relaţiilor domestice, care schimbă definiţia noţiunii de ‘soţ/soţie’ pentru a recunoaşte şi include în legislaţie căsătoriile sodomite. Ca urmare, 60 de acte legislative au fost rescrise pentru a se elimina cuvintele ‘soţ’, ‘soţie’, ‘mire’ şi ‘mireasă’ cu termenul ‘spouse’, neutru din punct de vedere al genului.

Rapiditatea cu care politicienii Canadei au operat toate aceste schimbări i-a determinat pe jurnalişti să facă o investigaţie cu privire la cererea de căsătorii sodomite. Surprinzător sau nu, cererea pentru certificate de căsătorie sodomită a scăzut drastic în jurisdicţiile în care s-a aprobat legislaţie favorabilă acestora. În 2007, în oraşul Toronto, un singur cuplu sodomit canadian s-a căsătorit, ceea ce a însemnat o scădere faţă de cele 107 certificate de căsătorie sodomită emise de oraş cu un an înainte către canadieni. Un raport al agenţiei de ştiri Reuters afirmă că majoritatea celor care obţin un astfel de certificat în Canada sunt străini. Ţinând cont de aceste statistici, presa a ridicat întrebarea de ce politicienii canadieni au urgentat implementarea legislaţiei pro-sodomie, când cererea de astfel de căsătorii s-a dovedit a fi aproape inexistentă.

 

În Europa, Marea Britanie se află în fruntea ţărilor ce scot din documentele oficiale termenul ‘căsătorie’

În ianuarie 2006, în Marea Britanie, la scurt timp după aprobarea parteneriatelor civile sodomite, oficiile stării civile au început să elimine termenul ‘căsătorie’ din actele lor. În numărul din 20 ianuarie 2006, Birmingham Post relata despre această decizie: ,,Pe câtă vreme legea recunoaşte că parteneriatele civile homosexuale sunt egale cu căsătoria heterosexuală, limbajul se luptă să prindă din urmă această măsură. În lumina noii legi, cuvântul ‘căsătorie’ este şters cu repeziciune din registrele stării civile din întreaga ţară”. Ulterior, tot Birmingham Post găzduia în paginile sale un articol intitulat ,,Un cuvânt josnic, sau doar perimat în Marea Britanie de astăzi ?”, în care autorul acestuia se întreabă dacă nu cumva ‘căsătoria’ a devenit, în zilele noastre, un cuvânt obscen … ,,Termenul ‘căsătorie’ pare să fi căzut victimă maniei moderne pentru corectitudine politică”.

Într-un alt articol pe această temă, autoarea unei serii de studii despre căsătorie, Patricia Morgan afirmă: ,,Scopul este de a înlătura căsătoria. Prin îndepărtarea cuvântului, îl îndepărtezi din gândirea oamenilor şi din comportamentul lor”. De asemenea, Jill Kirby, din grupul de experţi ai Centrului de studii politice, a spus: ,,Guvernul nu încearcă doar să extindă beneficiile căsătoriei pentru cuplurile sodomite, ci şi să înjosească statutul căsătoriei şi să-l îndepărteze din limbaj”.

În avangardă, alături de Marea Britanie se află Olanda, care a introdus o altă măsură cu totul inedită. În iulie 2008, serviciul civil olandez a anunţat că termenul ‘nume de fată’ nu este un termen legal adecvat, având în vedere că Olanda a legalizat căsătoria sodomită încă din 2001. În consecinţă, pe certificatul de căsătorie, termenul ‘nume de fată’ – folosit până în prezent pentru a indica numele de familie al unei fete înainte de căsătorie – va fi înlocuit oficial cu ‘nume de naştere’.

 

Nici Statele Unite ale Americii nu au fost ocolite de această nouă plagă

În septembrie 2007, senatul statului California a aprobat legislaţia care înlocuieşte expresia ‘soţ şi soţie’ cu ‘două persoane’ în toate referirile statului la căsătorie. Schimbări similare au fost introduse în Massachusetts, unde legea permite căsătoria sodomită (n.r.: din cele 50 de state care fac parte din federaţia americană, doar California şi Massachusetts permit căsătoria sodomită), însă în California lucrurile au dobândit în scurt timp un aspect înfiorător.

Potrivit unei directive guvernamentale, începând cu data de 17 iunie 2008, funcţionarii californieni au început să emită certificate de căsătorie revizuite pentru a include cuplurile sodomite. Directiva, trimisă de Janet McKee, arhivar de stat şi şef al Biroului de înregistrări vitale, spune: ,,Din 17 iunie 2008, doar noile forme anexate pot fi emise pentru eliberarea de certificate de căsătorie în California”; ea furniza copii ale formularelor care au înlocuit termenii ‘mire’ şi ‘mireasă’ cu mult-anticipatele denumiri ‘parte A’ şi ‘parte B’.

Însă, dacă introducerea unor astfel de reglementări pare a se petrece departe de noi, oamenii de rând, punerea lor în practică ne loveşte direct şi într-un mod necruţător. De exemplu, doi californieni, Gideon Codding şi Rachel Bird, s-au căsătorit recent în districtul Placer, în apropiere de Sacramento. Surprinşi de noile forme ale certificatului de căsătorie create de birocraţii statului, cu ‘parte A’ şi ‘parte B’, ei le-au completat în mod explicativ cu cuvintele ‘mire’ şi ‘mireasă’. Dar certificatul lor de căsătorie a fost returnat pastorului Bird, care a oficiat căsătoria, împreună cu o scrisoare tip în care se afirma că certificatul ,,nu este conform cu legile de înregistrare ale statului California”.

La începutul lunii octombrie 2008, cei doi tineri au dat în judecată statul California fiindcă nu le-a fost recunoscut certificatul de căsătorie care era completat cu termenii ‘mire’ şi ‘mireasă’ şi au cerut instanţei să ordone autorităţilor districtului Placer să le înregistreze căsătoria. Dacă statul nu le recunoaşte căsătoria, ei nu au acces la beneficiile existente pentru cuplurile căsătorite. Brad Dacus de la Institutul de justiţie pacifistă, care lucrează la acest caz, afirma că, după ce statul californian a legalizat căsătoria sodomită, ,,mulţi au crezut că nu am putea merge mai jos de atât. Am descoperit că, de fapt, putem”.

Pastorul Bird, cel care a oficiat căsătoria, a spus că autorităţile ţinutului i-au transmis că termenii ‘mire’ şi ‘mireasă’ au condus la o ,,alterare inacceptabilă’ a formularului. ,,Ce urmează ? – scrie pastorul Bird într-o scrisoare din 4 septembrie – Va obliga statul California slujitorii să folosească termenii ‘parte A’ şi ‘parte B’ la ceremonia în sine ?” Sau – am completa noi – vor ajunge oamenii să se lipsească de certificatul de căsătorie şi de toate beneficiile şi drepturile sociale care decurg din aceasta, pentru a-şi putea păstra cât de cât demnitatea şi respectul de sine ? Şi toate acestea doar pentru a-şi putea permite să-şi spună mire şi mireasă, soţ şi soţie ...

 

Tradiţiile milenare ale societăţii creştine se prăbuşesc una după alta, sub asaltul letal al sodomiei. După ‘căsătorie’, ‘soţ/soţie’, ‘mire/mireasă’, a venit rândul eliminării din viaţa noastră a cuvintelor ‘mamă’ şi ‘tată’

Una dintre ţările europene care excelează în introducerea de reglementări anti-creştine este Spania. După ce în 2005 a legalizat căsătoria sodomită, la începutul lunii martie 2006, guvernul spaniol a dat un ordin ministerial potrivit căruia noile naşteri vor fi înscrise în registrele de stare civilă din Cartea familiei având, în loc de rubricile ‘mamă’ şi ‘tată’, rubricile ‘părinte (progenitor) A’ şi ‘părinte (progenitor) B’. Cartea familiei, sau Libro de Familia, este registrul civil al Spaniei care cuprinde naşterile, căsătoriile şi decesele tuturor cetăţenilor ei.

Juan Fernando Lopez Aguilar, ministrul spaniol al Justiţiei, a afirmat că, de vreme ce guvernul a modificat ,,statutul căsătoriilor civile pentru a permite uniunea cuplurilor de acelaşi gen, era necesar un nou format pentru Cartea familiei, şi unul care să utilizeze termeni precum ‘părinte A’ şi ‘părinte B’ în loc de ‘tată’ şi ‘mamă’”. Cu alte cuvinte, deoarece statul a introdus o legislaţie care să includă căsătoria sodomită în registrul civil, spaniolii nu mai pot spune despre ei înşişi că sunt taţi, nici mame ale copiilor lor.

După anunţul public al introducerii unui nou format pentru Cartea familiei, mass-media a ridicat întrebarea dacă acest nou format va coexista cu cel vechi. În vreme ce guvernul spaniol a răspuns afirmativ la această problemă, susţinătorii familiei tradiţionale subliniază că această posibilitate nu este menţionată în ordinul ministerial publicat în Buletinul Oficial al Statului. Pe lângă curioasa etichetare a ‘mamelor’ şi ‘taţilor’, textul ordinului nu pomeneşte nimic despre o Carte a familiei suplimentară, cu toate că sugerează că pot exista modificări ale ordinului aprobat iniţial.

Mass-media a comentat emitarea acestui nou act al guvernului spaniol: ,,Nu numai că avem o lege nouă, anti-naturală, şi o definiţie anti-istorică a căsătoriei în Spania, dar acum suntem în pericol de a transforma ‘taţii’ şi ‘mamele’ doar în nişte expresii”. De asemenea, presa a remarcat că situaţia din Spania este similară celei din Canada în privinţa cererii de căsătorii sodomite. În ciuda reclamei continue pe care o fac sodomiei cotidienele de mare tiraj, potrivit unor rapoarte oficiale, doar circa 400 cupluri sodomite au cerut emiterea de certificate de căsătorie în Spania.

 

Serviciul naţional de sănătate din Scoţia elimină din vocabularul angajaţilor săi termeni precum ‘mamă’ şi ‘tată’

Cotidianul britanic Daily Mail din 3 decembrie 2006 aducea la cunoştinţă cititorilor săi că Serviciul naţional de sănătate din Scoţia a publicat o directivă care interzice cadrelor sanitare să folosească termeni precum ‘căsătorit’, ‘soţ’, ‘soţie’, dar şi ‘mamă’ şi ‘tată’. Noile reglementări au la bază o broşură emisă de Serviciul naţional de sănătate în colaborare cu organizaţia sodomită Stonewall, intitulată ,,Drept pentru toţi – o schimbare mai cuprinzătoare: Practica bună LGBT în Serviciul naţional de sănătate”.

Broşura în cauză cheamă la o ,,politică de toleranţă zero faţă de limbajul discriminatoriu” în sistemul de sănătate scoţian. Din limbajul discriminatoriu fac parte cuvintele care fac referire la structura de familie tradiţională de mamă, tată şi copii. În consecinţă, cadrelor sanitare li se cere să folosească mai degrabă cuvinte precum ‘părinţi’, ‘purtători de grijă’ sau ‘tutori’, decât ‘mamă’ sau ‘tată’. De asemenea, directiva subliniază că utilizarea termenilor ‘soţ’, ‘soţie’ şi ‘căsătorie’ nu este acceptabilă, deoarece exclude persoanele LGBT. În locul lor, angajaţii trebuie să utilizeze termenii ‘partener, prieten apropiat sau rudă apropiată’.

În aceeaşi linie corectă politic, broşura cere ca ,,formele de monitorizare” a identităţii sexuale să fie incluse în toate procedurile de înregistrare ale angajaţilor, dar şi ale pacienţilor. Ea recomandă 5 opţiuni de răspuns la întrebarea cu privire la orientarea sexuală: ‘lesbiană’, ‘homosexual’, ‘bisexual’, ‘heterosexual’ şi ‘alta’. De asemenea, secţiunile de înregistrare a genului trebuie schimbate pentru a avea 3 opţiuni de răspuns: ‘bărbat’, ‘femeie’, sau ‘altul’, ,,unde oamenii îşi pot defini propriul gen” !

În fine, pentru a asigura implementarea unor astfel de măsuri, se precizează că ,,se vor folosi resurse, dacă există rezistenţă la schimbarea cerută” … Cu alte cuvinte, se vor lua măsuri disciplinare împotriva angajaţilor care nu se aliniază noilor reguli. În plus, directiva cere ca descrierea postului de conducător al administraţiei să includă un angajament obligatoriu de a combate orice limbaj sau atitudine ,,discriminatorie” din partea echipei.

 

Sistemul de învăţământ este, de asemenea, ‘curăţat’ de termenii homofobi ‘mamă’ şi ‘tată’

Tot în Scoţia, în iunie 2006, guvernul a luat în considerare recomandarea ca cei mici să aibă ore de ,,anti-homofobie” şi să fie pus la punct un sistem care să ofere protecţie copiilor care afirmă că sunt sodomiţi (!). La doar o lună după aceea, guvernul spaniol afirma că autorizează şcolile să predea copiilor de 10 ani stilul de viaţă sodomit, pentru a evidenţia normalitatea relaţiilor homosexuale. În 2007, statul australian Victoria a făcut presiuni pentru a scoate din planurile de învăţământ ale şcolilor cuvintele ‘mamă’ şi ‘tată’, la recomandarea ghidului ,,Învaţă să incluzi”, realizat de activiştii sodomiţi.

În ianuarie 2008, cotidianul Daily Mail nota că o măsură similară celei introduse în Serviciul naţional de sănătate din Scoţia în decembrie 2006 se va introduce în şcolile din Marea Britanie. De această dată, Ministerul Învăţământului, în colaborare cu organizaţia sodomită Stonewall, a emis noi directive, potrivit cărora profesorii britanici nu vor mai avea voie să folosească termenii ‘mamă’ şi ‘tată’. Ca urmare, începând cu vârsta de 4 ani, copiii vor afla că există căsătorie heterosexuală, ca şi homosexuală, şi că ,,nu toţi copiii au o mamă şi un tată”. De asemenea, şcolile trebuie să încurajeze şi să prezinte drept model persoanele sodomite din rândul cadrelor didactice, părinţilor sau personalităţilor publice. Este demn de remarcat faptul că aceste directive sunt lansate la 5 ani după o lege a guvernului britanic care interzicea promovarea sodomiei în şcolile din Marea Britanie.

În California, încă se dă o bătălie strânsă pe acest front. În martie 2006, o organizaţie care luptă pentru păstrarea valorilor tradiţionale, Capitol Resource Institute (CRI), îi avertiza pe californieni că un proiect de lege ce urmează să fie votat ,,poate cere în mod potenţial toalete neutre din punct de vedere al genului în şcoli şi îndepărtarea tuturor referirilor la ‘soţ’ şi ‘soţie’ sau ‘mamă’ şi ‘tată’ din manualele şcolare ca fiind regula”. Printr-o astfel de lege, se va exclude din şcolile publice orice referire negativă la gen şi orientare sexuală, care poate merge până la prezentarea pozitivă a unor aspecte legate de acestea.

Directorul CRI, Karen England, a declarat: ,,Acest proiect de lege este cel mai extrem efort de până acum de a transforma şcolile noastre publice în instituţii de îndoctrinare care desconsideră toate noţiunile familiei tradiţionale. SB 1437 (n.r.: proiectul de lege în speţă) caută să elimine toate ‘stereotipurile’ familiei tradiţionale, astfel încât copiilor să le fie spălate creierele pentru a crede că familiile cu mame şi taţi sunt neînsemnate. Experimentul social pe care l-au închipuit activiştii pro-sodomie pentru copiii noştri este uluitor !”

Proiectul de lege SB 1437 cere ca elevii de clasele I-XII să înveţe despre ,,contribuţiile persoanelor LGBT la dezvoltarea economică, politică şi socială a Californiei şi SUA”. În plus, termenii ‘mamă’ şi ‘tată’, ‘soţ’ şi ‘soţie’ trebuie eliminaţi din toate textele; echipele de sport şi de majorete trebuie să fie neutre din punct de vedere al genului; regii şi reginele de la balurile de absolvire vor fi interzise sau vor trebui să fie neutre din punct de vedere al genului astfel ca regele să poată fi femeie, iar regina bărbat; trebuie să existe toalete neutre din punct de vedere al genului, pentru elevii care sunt confuzi cu privire la identitatea de gen; de asemenea, unui bărbat care crede că el este, de fapt, femeie trebuie să i se permită accesul la toaleta femeilor, şi invers; informaţiile ştiinţifice, de genul statisticilor care arată numărul celor bolnavi de SIDA din comunitatea homosexualilor, pot fi interzise.

Asociaţia tradiţională Campania pentru copii şi familii a atras atenţia asupra altui proiect de lege, AB 606, care ,,va da o putere nepotrivită, draconică Administraţiei învăţământului public din statul California de a opri în mod unilateral fondurile de stat spre districtele şcolare din California care nu promovează LGBT potrivit ‘standardelor’ ei arbitrare. Şi deoarece două treimi din fondurile unui district şcolar vin de la stat, AB 606 va tulbura şi distruge procesul de învăţământ al milioanelor de copii de şcoală din California, dacă şcolile ‘nu se supun’”. Randy Thomasson, preşedintele Campaniei pentru copii şi familii, a spus că aici nu este vorba de ,,siguranţă” sau ,,discriminare”, ci despre ,,ducerea copiilor în confuzie sexuală şi distrugerea respectului lor faţă de familia naturală”.

În 2006, cele două proiecte de lege, SB 1437 şi AB 606, au fost aprobate de legiuitorii californieni, dar au fost respinse de guvernator. În 2007, ele au revenit pe masa de lucru a acestora, sub alte indicative, SB 777 şi AB 394, de această dată devenind legi. Directorul CRI, Karen England, nota că încă înainte ca aceste propuneri legislative să fie aprobate, şcolile din Los Angeles implementaseră cele mai multe din cerinţe.

 

Familia şi statul intră în conflict pe tema educaţiei copiilor. Cine va câştiga oare această bătălie ?

La sfârşitul lunii ianuarie 2008, prima Curte de Apel mobilă a Statelor Unite ale Americii a fost de acord cu o hotărâre a unui judecător de anul trecut, potrivit căreia o şcoală poate expune copiii unor idei contrare celor susţinute de familia lor, fără a încălca drepturile părinţilor lor de a-şi exercita credinţele religioase. Această sentinţă a fost dată în cazul soţii Parker vs. statul Massachusetts.

Precum scriam într-un episod anterior (partea a IV-a), în 2005, David Parker a ripostat faţă de faptul că băieţelul lui de 6 ani învăţa la grădiniţă despre familiile sodomite. Soţii Parker au dat în judecată districtul şcolar din Lexington în 2006, însă au pierdut procesul, judecătorul conchizând că şcolile au obligaţia de a-i învăţa pe copii, potrivit legislaţiei în vigoare, să accepte şi să aprobe sodomia. Ca urmare, soţii Parker s-au adresat primei Curţi de Apel mobile, însă au pierdut din nou procesul.

În decembrie 2007, într-un alt caz în care părinţii au revendicat dreptul de a-şi învăţa copiii propriile valori, judecătorul Patrick Brady de la Curtea Superioară din Norfolk şi-a dat acordul ca şcolile publice din Cohasset să meargă mai departe cu educaţia specială a unui elev de clasa a VIII-a, chiar dacă părinţii s-au opus planului de învăţământ.

Aceeaşi tendinţă se face simţită în ţările europene aflate în fruntea celor care promovează sodomia. În martie 2006, în vreme ce guvernul spaniol avansa o nouă Carte a familiei care să includă cuplurile sodomite, secretarul general pentru educaţie, Alejandro Tiana, a lansat un atac asupra drepturilor părinţilor ca principali educatori ai copiilor lor, afirmând: ,,Statului nu i se poate da un rol secundar în ce priveşte familia” …

În această privinţă, California se află din nou în prima linie a frontului. La doar câteva luni după ce s-au votat legile care permiteau promovarea susţinută a sodomiei în grădiniţe şi şcoli şi eliminarea oricărei tendinţe discriminatorii faţă de homosexuali, a fost iniţiată o campanie numită Exodul din California, condusă de Ron Gleason, pastor al Bisericii Presbiteriene Grace din Yorba Linda, ce are drept scop crearea unor alternative educative pentru copiii californieni. Socotind că adoptarea acestor legi echivalează cu ,,renegarea a 2.000 de ani de moralitate creştină”, acestei campanii i s-au alăturat diverse organizaţii ce luptă pentru păstrarea valorilor tradiţionale, precum Campania pentru copii şi familii, al cărei preşedinte, Randy Thomasson, a afirmat că de acum încolo şcolile publice ,,nu mai sunt pentru copii un mediu sigur din punct de vedere emoţional”.

Bruce Shortt, autorul cărţii Adevărul crud despre şcolile publice şi membru în conducerea organizaţiei Mandatul Exod, a spus: ,,Acum, copiilor li se va spune că orientarea lor sexuală şi genul sunt de asemenea relative. Copiii crescuţi în aceste şcoli nu vor mai înţelege că Dumnezeu ne-a făcut bărbat şi femeie cu roluri diferite, dar complementare. Astfel, copiilor li se va spune că deoarece există multe orientări sexuale şi identităţi de gen, ei trebuie doar să ajungă la propriile concluzii despre care ‘posibilităţi’ de orientare sexuală şi gen sunt ‘bune pentru ei’. Împreună cu aceasta va veni mesajul că nu poţi spune cu adevărat dacă îţi place ceva dacă nu ai încercat. Consecinţele verosimile ale acestui lucru pentru copii, instituţia familiei, bisericile şi cultura noastră sunt înspăimântătoare”.

Ca urmare, campania Exodul din California îşi propune să ,,extragă cu succes 600.000 de elevi din şcolile publice în acest an” (n.r.: 2008). Această cifră reprezintă circa 10 % din totalul elevilor existenţi în şcolile publice californiene şi corespunde procentajului populaţiei care reclamă apartenenţa la protestantismul evanghelic. O problemă similară şi-o ridică baptiştii americani. Pastorul Wiley Drake, vicepreşedintele comitetului executiv al Convenţiei Baptiste Sudice, remarca: ,,În general, creştinii trebuie să conceapă un viitor educaţional creştin pentru copiii noştri … Cine crede că puţinele ore de grup de tineret şi biserică vor avea mai multă influenţă asupra credinţei şi perspectivei asupra lumii a unui copil decât 40 până la 50 de ore pe săptămână de ore la şcoala publică, activităţi şi teme de acasă, pur şi simplu nu este sincer cu el însuşi. În al doilea rând, colaborarea deschisă dintre activiştii sodomiţi şi multe districte şcolare, împreună cu nivelul total de crimă şi violenţă din şcolile publice, fac ca aceste şcoli să fie un loc nesigur pentru copiii noştri”.

 

Surse
- 25 februarie 2005, ,,’Man and Woman’, ‘Wife’, ‘Husband’, ‘Widow’, ‘Widower’ banished from all Ontario Law”
- 18 noiembrie 2005, ,,P.E.I. Amending Marriage Laws to Replace ‘Husband’, ‘Wife’, ‘Bride’, ‘Groom’ with Gender-Neutral ‘Spouse’”
- 10 martie 2006, ,,First Gay ‘Marriage’ legalized, now Spain bans Terms ‘Mother’ and ‘Father’”
- 19 iunie 2006, ,,Scotland to indoctrinate School Children with Anti-Homophobia Education”
- 17 ianuarie 2007, ,,Spain fast becoming Europe's Worst Place for Families”
- 16 februarie 2007, ,,Use of ‘Mom’ and ‘Dad’ Too ‘Homophobic’, Scottish Nurses told”
- 14 noiembrie 2007, ,,Terms ‘father’, ‘mother’, ‘wife’, ‘husband’ being legally suppressed in more Nations by Homosexuals”
- 21 mai 2008, ,,Land of Anne of Green Gables, Prince Edward Island, Re-writes Laws To Recognize Same-Sex Marriage”
- 29 mai 2008, ,,No More "Brides" and "Grooms" When California Opens Wide Gates to Same-Sex Marriage June 17”
- 18 iulie 2008, ,,Dutch Replace Maiden Name with "Birth Name" to Accommodate Homosexual "Marriage"”
- 9 septembrie 2008, ,,Mexico City Passes ‘Express Divorce’ and ‘Gender Identity’ Legislation. ‘Transgenders’ will be able to change the sex listed on their birth certificate”
- 9 martie 2006, ,,’Mom, dad’ to be axed from school textbooks ? Zelda’s revenge: Gender-neutralizing bill could also jeopardize prom kings, queens”
- 4 mai 2006, ,,Bill to ban ‘mom, dad’ from texts advances California law would remove sex-specific terms from books, mandate pro-homosexual lessons”
- 11 mai 2006, ,,Bill barring ‘mom, dad’ from texts passes California Senate approves, state Assembly expected to OK”
- 25 mai 2006, ,,Arnold to veto bill nixing ‘mom, dad’ Homosexual-rights measure removes ‘sex-specific’ terms from schoolbooks”
- 27 aprilie 2007, ,,Ban on ‘mom’ and ‘dad’ considered - again California agenda would require K-12 ‘gay’ indoctrination”
- 1 februarie 2008, ,,Judges: ‘Gay’ exposure OK for kindergarteners”
- 7 februarie 2008, ,,’Mom’, ‘dad’, banned; now 600,000 students could go”
- 3 octombrie 2008, ,,’Bride’, ‘groom’ can’t marry in California”
- 8 decembrie 2006, ,,Scotland forbids Nurses to use ‘Mum’ or ‘Dad’ in Health Care”
- 24 ianuarie 2006, British Government Officials Erasing 'Marriage' In Documents
4. The Birmingham Post, ,,A dirty word, or just obsolete in UK today ?”
5. The Birmingham Post, ,,Removing the word removes it from minds
6. The Birmingham Post, ,,All part of legal recognition
7. Gardianul, 24 martie 2007, ,,Cuvintele ‘mamă’ şi ‘tată’, interzise de homosexuali în Scoţia”
8. Ziua, 30 ianuarie 2008, ,,Expresia ‘mamă şi tată’ interzisă în Marea Britanie”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 50/iulie-august 2009

 

 

 

PARTEA A VIII-A

Consecinţe imediate ale introducerii pretutindeni şi la orice nivel a unei mentalităţi extrem de permisive faţă de sodomie

Pe câtă vreme informaţiile despre legislaţia sodomită existentă astăzi în lume sunt destul de aride, consecinţele ei imediate sunt evidente şi concrete. Continuăm acest serial cu o schiţare a fenomenelor care se propagă în societatea contemporană ca urmare a permisivităţii faţă de sodomie, fenomene care vorbesc de la sine despre nocivitatea fără egal a acestei patimi

 

Legislaţia pro-sodomie aduce cu ea încă o noutate: de acum, vom putea să ne definim singuri … genul

Într-un articol din 7 noiembrie 2006, intitulat ,,New York plănuieşte să facă din alegerea genului o opţiune personală”, cotidianul The New York Times consemna următoarele: ,,Separând anatomia de ceea ce înseamnă a fi un bărbat sau o femeie, New York City merge înainte cu un plan de a permite cetăţenilor săi să-şi schimbe genul pe certificatele de naştere, chiar dacă ei nu au suferit o operaţie de schimbare de sex. Potrivit regulii care este luată în considerare acum de Comisia de Sănătate a oraşului şi care, după cât se pare, va fi adoptată curând, cei născuţi aici vor putea să-şi schimbe genul pe certificatele de naştere aducând un afidavit (n.r.: în unele state, declaraţie scrisă sub jurământ în faţa instanţei judecătoreşti) de la un medic şi un specialist în sănătate mentală care să expună de ce pacienţii lor ar trebui socotiţi membri ai sexului opus şi care să afirme că schimbarea propusă de ei va fi permanentă”.

Este de remarcat că, prin acest plan, oraşul New York se alătură puţinelor state ale lumii care nu cer operaţie de schimbare de sex pentru modificarea certificatelor de naştere. În New York, această propunere vine după 4 ani de discuţii în cadrul unei comisii de experţi şi este o consecinţă a presiunii exercitate de comunitatea transsexualilor. Aceştia din urmă susţin necesitatea unei astfel de legislaţii, fiindcă unii dintre ei sau nu deţin posibilităţile financiare pentru a face o operaţie de schimbare de sex, sau pur şi simplu nu simt nevoia de a trece printr-o asemenea operaţie şi se definesc pur şi simplu pe ei înşişi ca membri ai sexului opus.

De asemenea, este notabil faptul că pe măsură ce astfel de propuneri avansează în front, ele nu mai suscită interesul multora, nici nu mai generează dezbateri aprinse, cu toate că ating probleme din ce în ce mai delicate ale fiinţei umane. Iată ce perspectivă are asupra acestui fenomen George Reisman, profesor la Universitatea Pepperdine, cu toate că formaţia sa filozofică este antagonică celei creştine: ,,Aici nu este vorba despre o problemă ca indivizii să fie liberi să-şi permită tot felul de fantezii (...) în particular. Ceea ce se află în această regulă luată în discuţie de Comitetul de Sănătate al oraşului New York este o încercare de a impune fantezia unor oameni tuturor celorlalţi. Este o încercare de a ridica fantezia la nivelul realităţii prezente şi de a constrânge pe oricine altcineva să o accepte ca şi cum ar fi realitate”.

El continuă: ,,Validitatea acestei concluzii este demonstrată de relatarea din The Times despre un tânăr care susţine că este femeie şi care a afirmat că ,,ea a vrut un certificat de naştere nou pentru a preîntâmpina confuzia, pentru a-i opri pe profesori, poliţişti şi alte figuri ale autorităţii de la a o mai pune în situaţii jenante în public sau de la a o mai acuza de furt de identitate”. The Times relatează că atunci când acest individ a vizitat recent un birou de asistenţă socială, ,,ea a inclus o notă cu cererea ei pentru asistenţă publică solicitând ca atunci când îi va veni rândul să i se spună ‘domnişoară’. Nu a ţinut. Femeia care s-a ocupat de cazul ei i s-a adresat în mod repetat cu ‘domnule’”. The Times susţine, de asemenea, că ,,cei 8 experţi care au analizat problema certificatului de naştere au recomandat cu tărie ca schimbarea să fie făcută, tocmai pentru raţiunile practice pe care acest individ le-a identificat” !”

În concluzie, o astfel de legislaţie va constrânge pe oricine va avea de-a face cu un astfel de caz să i se adreseze unui tânăr ca acesta ca unei femei, să-i spună ‘domnişoară’ şi să se poarte cu el ca şi cum ar fi femeie. Cine refuză să facă astfel poate fi chemat în instanţă pentru ,,crimă de ură”. O gamă largă de angajaţi se vor afla în această situaţie: vânzători, şoferi de taxi, ospătari, medici şi surori medicale, poliţişti şi pompieri, funcţionari publici. Pentru a nu încălca legea şi a evita o posibilă persecuţie, oamenii vor fi puşi în situaţia de a nega evidenţa simţurilor lor ! Legea îi va obliga să nege ceea ce au văzut cu propriii ochi şi să afirme că este adevărat ceea ce ei ştiu că este fals. Acest lucru nu este nici mai mult nici mai puţin decât violarea minţii umane.

O altă persoană – de această dată de orientare creştină – care a comentat ştirea din The New York Times, nota o altă latură a fenomenului: ,,Această ştire vine în urma unei relatări de acum câteva săptămâni că oraşul New York permite acum oamenilor să aleagă ce gen au atunci când merg la o toaletă publică în mijloacele de transport în comun. Şocant în această noutate este însă faptul că acum statul şi-a asumat puterea de a schimba genul unei persoane. Aşadar, dacă statul are puterea de a schimba genul unei persoane, înseamnă că are puterea de a face aceasta fie că el sau ea vrea sau nu.

Dar ar trebui să ne aşteptăm la astfel de acţiuni din partea unui stat care s-a declarat în afara autorităţii lui Dumnezeu. În 2003, ministrul Justiţiei Roy Moore a fost îndepărtat din funcţie pentru că L-a recunoscut pe Dumnezeu în calitatea sa de funcţionar al statului. Funcţionari guvernamentali creştini şi necreştini deopotrivă au susţinut că este greşit ca statul să-L recunoască pe Dumnezeu. Argumentul a fost acela că statul trebuie să fie neutru faţă de Dumnezeu. Cu toate acestea, nu este posibil ca ceva să fie neutru faţă de Dumnezeu. Dacă adevăratul Dumnezeu – cel al creştinilor – nu este slăvit, atunci omul va fi slăvit” …

 

Alte oraşe şi state introduc astfel de prevederi. Unde conduc acestea în plan concret ?

În septembrie 2008, Mexico City, oraş a cărui legislaţie a decriminalizat recent avortul la cerere în primele 12 săptămâni de sarcină, introduce acum legislaţie extrem de laxă pentru divorţ şi, mai nou, pentru ‘identitatea de gen’. De asemenea, s-a aprobat o măsură care va permite schimbarea genului înscris pe certificatele de naştere. Se poate remarca din nou că aceste reguli sunt implementate la scurt timp după introducerea unei legislaţii favorabile uniunilor civile sodomite (n.r.: în 2007).

Însă cel mai intrigant aspect al regulii cu privire la schimbarea genului pe certificatele de naştere îl dezvăluie consecinţele concrete ale acesteia. De exemplu, în statul Minnesota există 3 căi prin care se poate opera schimbarea genului pe actul de naştere: 1. Se aduce un document autentificat sau un afidavit semnat de chirurgul care a făcut schimbarea de sex; 2. Se aduc dovezi documentare de un anumit tip că solicitantul a trăit o viaţă de sex opus cel puţin 7 ani; 3. Se obţine o hotărâre judecătorească prin care înregistrarea naşterii este amendată. Dacă primele două variante se află la discreţia Departamentului de Sănătate, care le poate aproba sau nu, în cazul ultimei este nevoit să opereze schimbarea.

Acestor posibilităţi li se alătură o lege care permite modificarea datelor oricărei persoane, în caz că acestea sunt incomplete, incorecte sau modificate. Potrivit acestei legi, după schimbarea genului sau modificarea oricărei alte părţi din actele unei persoane, dacă acestea s-au făcut printr-o hotărâre judecătorească, datele anterioare devin confidenţiale, ceea ce înseamnă că o persoană îşi poate schimba genul fără ca ulterior să i se cunoască adevăratul gen ! Copia autentificată a certificatului de naştere schimbat spune că unele date au fost amendate prin hotărâre judecătorească, dar nu specifică ce date au fost corectate. Dacă cineva doreşte să afle care sunt acestea, trebuie să obţină o hotărâre judecătorească pentru a se putea uita la documentul original, caz în care titularul este informat şi poate contesta dreptul oricui de a vedea originalul.

 

Cazuri concrete de schimbare a genului în documentele oficiale

În 2007, Curtea Supremă a Irlandei a hotărât că statul irlandez a încălcat articolul 8 al Convenţiei europene a drepturilor omului, din cauza faptului că nu a permis unui cetăţean al său să-şi schimbe genul în documentele oficiale, după ce a suferit o operaţie de schimbare de sex. Este cazul Lydiei Foy, de 59 ani, care s-a născut bărbat şi a suferit o operaţie de schimbare de sex în urmă cu 16 ani, cerând ulterior dreptul de a-şi schimba numele şi genul pe certificatul de naştere. Având în vedere faptul că legea irlandeză actuală nu permite transsexualilor să-şi schimbe genul în documentele oficiale, dr. Foy a fost nevoit să se adreseze Curţii Supreme, care a cerut legiuitorilor irlandezi să revizuiască regulamentele cu privire la cetăţenii transsexuali, sau să facă faţă acţiunilor ulterioare în curţile europene pentru drepturi civile.

Schimbarea genului pe certificatul de naştere al dr. Foy atrage după sine câteva probleme actuale şi viitoare. Printre cele actuale se numără faptul că el ar putea pierde asigurările sociale sau alte drepturi, dacă autorităţile irlandeze îl vor acuza că nu şi-a prezentat corect identitatea. Printre cele viitoare se numără chestiunile legate de familia sa. Foy s-a căsătorit în 1977, separându-se de soţia sa după operaţia de schimbare de sex din 1992, şi este tatăl biologic a 2 fete. El a înaintat cerere de divorţ în 2006, însă procesul a fost amânat din cauza procesului său împotriva statului. Modificarea genului lui pe certificatul de naştere ar putea avea urmări neprevăzute asupra căsătoriei sale şi drepturilor de moştenire ale celor două fiice.

În iulie 2008, Curtea Constituţională Federală a Germaniei a hotărât că cei care au suferit terapie de ,,schimbare de gen” pot acum să-şi schimbe numele şi genul în documentele oficiale, în timp ce se află încă în căsătorii legale. Anterior, legea permitea recunoaşterea schimbării genului doar în cazul persoanelor necăsătorite. Situaţia a fost creată de un bărbat, al cărui nume nu a fost dezvăluit de presă, care a suferit o operaţie de schimbare de sex în 2002, dar care nu a dorit să se despartă de soţia sa pentru a-i fi recunoscută schimbarea genului.

Bărbatul s-a născut în 1929, are 3 copii adulţi şi a fost căsătorit vreme de 56 de ani. Curtea a hotărât că guvernul german trebuie să schimbe legea până în 2009. Legea actuală spune că o schimbare legală a genului cere ca persoana să fie necăsătorită, permanent infertilă şi să fi ,,suferit o operaţie prin care caracteristicile sexuale exterioare sunt schimbate într-o măsură semnificativă la aparenţa celuilalt gen”. În trecut, curţile germane au hotărât modificarea altei prevederi a legii în cauză, care cerea ca persoana să aibă cel puţin 25 de ani.

În octombrie 2008, un bărbat care a suferit o operaţie de schimbare de sex a dat în judecată autorităţile malteze, într-o încercare de a le forţa să emită acte de căsătorie pentru el şi partenerul său. În 2007, ca urmare a operaţiei suferite, Joseph Cassar a obţinut o hotărâre judecătorească care cerea Oficiului stării civile din Malta să-i schimbe numele din Joseph în Joanne şi genul din masculin în feminin pe certificatul de naştere. La scurt timp după acest demers, el a obţinut o altă hotărâre judecătorească care solicita directorului aceluiaşi oficiu, Anthony Geraldi, să emită acte de căsătorie pentru Joseph/Joanne Cassar şi partenerul său.

Geraldi a făcut recurs, care a răsturnat hotărârea iniţială a curţii, susţinând afirmaţia directorului că schimbările de pe certificatul de naştere al lui Cassar au fost îngăduite doar pentru a-i proteja intimitatea şi că operaţia sa de schimbare de sex este cosmetică.Având în vedere această hotărâre şi faptul că sodomia şi uniunile civile sodomite sunt ilegale în Malta, lui Cassar i-a fost respinsă cererea de a i se emite certificat de căsătorie. În final, Cassar a declarat că el a fost supus unui tratament inuman şi i-au fost încălcate drepturile fundamentale din cauza lipsei de legi din Malta cu privire la ,,dreptul” unui ,,nou sex” de a se ,,căsători” ...

 

Surse
1. www.nytimes.com, 7 noiembrie 2006, ,,New York Plans to make Gender Personal Choice”
2. http://georgereisman.com/blog/, 1 decembrie 2006, ,,Pick your Gender and we’ll enforce your Choice, says New York City’s Board of Health”
3. www.worldmag.com, 9 decembrie 2006, ,,Pick and choose”
4. http://persevero.blogspot.com, 8 noiembrie 2006, ,,State plays God with Gender”
5. www.cinews.ie, ,,Ireland found in violation of European policy on sex-change”
6. www.lifesitenews.com, 25 iulie 2008, ,,German Government must Recognise ‘Sex-Change’ of Married ‘Transsexuals’”
7. www.lifesitenews.com, 23 octombrie 2008, ,,Man Claiming to Be a Woman Sues Maltese Authorities for Refusing Same-sex ‘Marriage’”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 51/septembrie-octombrie 2009

 

 

 

PARTEA A IX-A

Consecinţe imediate ale introducerii pretutindeni şi la orice nivel a unei mentalităţi extrem de permisive faţă de sodomie

Pe câtă vreme informaţiile despre legislaţia sodomită existentă astăzi în lume sunt destul de aride, consecinţele ei imediate sunt evidente şi concrete. Continuăm acest serial cu o schiţare a fenomenelor care se propagă în societatea contemporană ca urmare a permisivităţii faţă de sodomie, fenomene care vorbesc de la sine despre nocivitatea fără egal a acestei patimi

 

Tulburări de ‘identitate de gen’ la … copii

În episodul anterior, am prezentat câteva cazuri concrete de schimbare a genului în actele de identitate, care au avut ca beneficiari persoane adulte. Acestora li se adaugă încercări de a introduce astfel de modificări în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Primul nivel la care se poate remarca prezenţa informaţiilor cu privire la posibilitatea schimbării genului unei persoane este cel educativ. Copiii învaţă de la grădiniţă sau şcoală că ei pot avea ce gen doresc. De exemplu, Reţeaua Educaţională pentru Heterosexuali, Homosexuali şi Lesbiene din Statele Unite ale Americii[1] a pus la dispoziţia sistemului de învăţământ o programă intitulată Prevenind prejudecata: ghid pentru plan de lecţie LGBT[2] pentru şcolile elementare, destinată copiilor de grădiniţă şi celor de şcoală până în clasa a III-a. Din această programă face parte cartea Fusta de vis a lui Jesse de Bruce Mark, despre un băiat căruia îi place să poarte rochiile mamei sale şi îşi doreşte o fustă a lui. Planul de lecţie care însoţeşte cartea afirmă că mesajul cheie al cărţii este: ,,Respectul înseamnă să ţinem minţile noastre deschise. A avea minţile deschise înseamnă a da oamenilor libertatea de a fi ceea ce ei vor să fie”.

Întreaga programă constă din 16 planuri de lecţie testate în condiţii concrete şi elaborate de învăţătorii de şcoală elementară, incluzând subiecte precum: ,,Ce este un băiat/o fată ?”; ,,Ce face o familie ?”; ,,Libertatea de a te căsători”; ,,A ieşi in public”. Ea are menirea de a-i învăţa pe copii să fie extrem de permisivi faţă de sodomie şi, mai mult decât atât, de a crede că oamenii au posibilitatea ,,de a fi ceea ce ei vor să fie” ...

O altă lecţie despre îmbrăcarea cu haine specifice sexului opus şi îmbrăcămintea neconformă cu vreun gen, numită unisex, lansată de aceeaşi reţea educaţională sodomită în şcolile din Los Angeles, este intitulată ,,Ce este cu rochia, Jack ?”. Ea relatează o istorie despre tribul amerindian Assiniboin care îşi încuraja copiii să poarte ,,hainele care li se potriveau cel mai bine şi juca jocurile care le plăceau cel mai mult, fără limitări la rolurile stereotipice legate de gen”. Ea este destinată copiilor de grădiniţă şi celor de şcoală până în clasa a VI-a şi propune o serie de întrebări care îi încurajează pe copii să nu accepte standardele societăţii pentru rolurile adecvate genului sau haine adecvate genului.

În cadrul lecţiei, copiii sunt provocaţi cu întrebări de genul: ,,Ce ne face să credem că unele haine, activităţi şi lucruri sunt doar pentru fete sau doar pentru băieţi ?”, ,,Puteau bărbaţii să poarte rochii în trecut, şi astăzi nu ?” În final, copiilor li se cere să înveţe cuvinte precum spirit, spirit dublu – termen folosit de amerindieni pentru a desemna un sodomit efeminat, gen şi stereotip, având conotaţiile create de lecţie.

În alt colţ al Americii, o şcoală cu clasele V-VIII a fost nevoită să anuleze o zi a îmbrăcării cu haine specifice sexului opus sau a ,,schimbării de gen”, după ce părinţii au ridicat obiecţii cu privire la aceasta. Gimnaziul Adams din Brentwood plănuise ca, în ultima zi a ,,Săptămânii spiritului”, băieţii să poarte haine de fată, iar fetele să poarte haine băieţeşti.

 

De la grădiniţă la colegiu, copiii nemulţumiţi de genul pe care-l au se confruntă cu tot felul de probleme

În ultimii ani, ziarele şi revistele occidentale au adus în atenţia cititorilor apariţia unui nou fenomen: copii, fete sau băieţi, sunt nemulţumiţi de genul pe care-l au şi din acest motiv se confruntă cu tot felul de probleme. De exemplu, numărul din primăvara anului 2005 al revistei Teaching Tolerance publica un articol intitulat ,,Caroline este băiat”, despre o fată pe nume Caroline, care şi-a schimbat numele în John. Încă de pe băncile liceului, Caroline s-a transformat în John, ajungând ulterior să studieze la Universitatea din Rochester, care manifestă o mai mare toleranţă faţă de tinerii transsexuali.

Experienţa prin care a trecut Caroline/John nu este singulară, iar vârsta copiilor care încep să manifeste nemulţumire faţă de genul pe care-l au este zguduitor de fragedă. O educatoare de grădiniţă din Amherst, Massachusetts, istoriseşte că o fetiţă din clasa sa, pe nume Celia, s-a prezentat într-o bună zi ca fiind băiat, fapt pe care colegii ei l-au primit cu multă tulburare. ,,Unii copii erau realmente înnebuniţi. Ei veneau la mine şi îmi spuneau cum ea arăta ca un băiat şi se purta ca un băiat, dar era de fapt fată”, a spus Lauren Mattone, educatoarea Celiei.

Dacă, în astfel de cazuri, reacţia celor mici este în mod constant puternic negativă, cea a părinţilor, educatorilor, învăţătorilor, profesorilor şi medicilor este cutremurător de permisivă. Astfel, Elizabeth Bauchner, o scriitoare independentă din New York, spune că se consideră norocoasă că fiul ei de 6 ani, Adrian, a avut educatori care l-au susţinut şi înţeles. De la vârsta de 3 ani, lui Adrian i-a plăcut să poarte rochii şi haine cu volănaşe şi paiete. ,,Mergem la cumpărături şi vedem lucruri roz şi purpurii şi ne jucăm de-a machiatul, iar aceste lucruri îi plac mai mult decât orice altceva”, a spus Elizabeth Bauchner.

În noiembrie 2006, The Miami Herald relata un caz asemănător. Specialiştii în sănătate mintală au diagnosticat un băieţel de 5 ani ca având tulburare de ‘identitate de gen’, iar părinţii şi administratorii şcolii la care merge copilul au căzut de acord că este spre binele lui ca el să vină la şcoală îmbrăcat ca o fată. După 2 ani de examinări, medicii au conchis că băieţelul nu este pur şi simplu efeminat sau trece printr-o perioadă tranzitorie.

Teoriile cu privire la tulburările de ‘identitate de gen’ sunt extrem de elaborate în zilele noastre, ajungând să afirme că acestea ,,pot avea loc în timpul dezvoltării fetusului în pântece” şi, prin urmare, se pot manifesta oricât de devreme în viaţă. Deşi asemenea supoziţii au o bază ştiinţifică fictivă, ele nu au limită în ce priveşte fundamentarea homosexualităţii şi a transsexualităţii, mergând până la a susţine că aceste tulburări de ‘identitate de gen’ sunt o condiţie genetică, deci cei care le au se nasc cu ele[3].

Ca o consecinţă a unor astfel de teorii, sistemele şcolare din diferite părţi ale lumii adoptă politici care să uşureze viaţa elevilor care prezintă tulburări de ‘identitate de gen’. De exemplu, băieţelul va putea folosi toalete unisex, va fi chemat pe un nume neutru din punct de vedere al genului, se va putea îmbrăca în haine unisex etc. El este probabil cel mai tânăr copil transsexual recunoscut de o şcoală din Florida de Sud, dar nu este singurul; aici există un număr de adolescenţi transsexuali declaraţi, în cea mai mare parte băieţi care cred că sunt fete. Tony Valido, un specialist de la Departamentul de deservire a elevilor de la şcolile din ţinutul Miami-Dade, spune că, în ultimii ani, ,,elevii aparţinând minorităţilor sexuale ies în public din ce în ce mai devreme, chiar şi la 10 ani”. Fiecare liceu din acest ţinut are o reţea a minorităţii sexuale, prin care elevii LGBT pot apela la un consilier sau profesor pentru ajutor; această reţea există de cel puţin 15 ani şi se doreşte extinderea ei şi la nivelul şcolilor elementare (cu clasele I-IV).

 

În ciuda permisivităţii crescute a adulţilor, copiii receptează negativ schimbarea de gen a altor copii

În mai 2009, o şcoală catolică din statul Nebraska a fost nevoită să nu permită întoarcerea în cadrul şcolii a unui băiat de 8 ani, a cărui mamă a cedat cererilor repetate ale copilului de a fi îmbrăcat şi tratat ca o fată. Cancelarul arhidiecezan, părintele Joseph Taphorn a spus că băiatul ,,este binevenit, dar ar fi inacceptabilă schimbarea genului copilului şi prezentarea lui ca fetiţă”, unul dintre motive fiind tulburarea pe care ar provoca-o celorlalţi copii.

În anii anteriori, băieţelul a venit la şcoală în uniformă de băiat, dar în urma refuzului şcolii catolice de a-l primi în haine de fată, va merge la o şcoală publică care acceptă această schimbare de gen.

Într-o situaţie asemănătoare se află un băiat de 12 ani din Marea Britanie: în septembrie 2009, el s-a întors la şcoală ca fată, după ce şi-a schimbat genul în timpul vacanţei de vară. Profesorii au convocat o adunare generală de urgenţă pentru a cere colegilor lui să-l trateze ca pe o fată. Băiatul – ai cărui părinţi i-au schimbat numele într-unul de fată în mod legal – a sosit într-o rochie, cu părul lung în cozi împodobite cu panglici.

În cadrul adunării, profesorii au cerut copiilor să se poarte cu băiatul ca şi cu o fată, să i se adreseze pe numele lui de fată şi au fost ameninţaţi cu acţiuni disciplinare dure dacă nu se vor conforma. Câţiva copii, extrem de tulburaţi de acest eveniment, au izbucnit în lacrimi.

Părinţii şi-au exprimat indignarea faţă de felul în care au fost trataţi copiii lor, care s-au tulburat, s-au speriat şi au plâns după ce conducerea şcolii a anunţat că un băiat este acum fată. Ei au spus că directorul şcolii trebuia să-i informeze cu privire la această ,,schimbare de gen”, astfel încât ei să-şi poată pregăti fiii şi fiicele. Eşecul administraţiei şcolii de a face aceasta l-a afectat şi pe băiatul în cauză, care a fost supus unui stres şi confruntări dure cu opiniile de tot felul ale celorlalţi copii.

De asemenea, părinţii copilului au declarat pentru The Sun: ,,Suntem hotărâţi să-i asigurăm copilului nostru tot ce este mai bun” ... Psihoterapeutul James Caspian a spus că, în Marea Britanie, băiatului nu i se va permite tratamentul hormonal decât după ce trece de pubertate. În acest moment, cel mai tânăr transsexual din lume este germanul Kim Petras, născut Tim, care a suferit o operaţie de schimbare de sex la începutul anului 2009, la doar 16 ani.

 

În alte părţi ale lumii, copiii care suferă de tulburări de ‘identitate de gen’ sunt trataţi cu medicamente care blochează pubertatea, ceea ce le oferă posibilitatea de a trece mai uşor către o schimbare de sex

Spitalul de Copii din Boston deţine o Clinică de Servicii de Administrare a Genului, ale cărei servicii includ a-i trata pe copiii cu tulburări de ‘identitate de gen’ cu medicamente de întârziere a pubertăţii, astfel încât ei să câştige timp pentru a-şi alege genul. Publicaţia spitalului, intitulată Vederi pediatrice, nota: ,,Unică în emisfera vestică, clinica va avea grijă de asemenea de copiii şi tinerii care se prezintă ca transsexuali – aceia care nu au nici o dereglare anatomică sau biochimică cunoscută, însă se simt ca un membru al sexului opus”.

Endocrinologul Norman Spack de la Spitalul de Copii din Boston declara pentru Boston Globe: ,,Medicamentele de întârziere a pubertăţii acţionează cel mai eficient la începutul procesului, în mod specific la vârsta de 10-12 ani pentru o fată şi 12-14 ani pentru un băiat”. Spack admite însă că, după toate probabilităţile, procedura de întârziere a pubertăţii va lăsa pacientul infertil: ,,Când tinerii îşi opresc pubertatea înainte ca trupurile lor să se fi dezvoltat, şi apoi iau hormoni ai sexului opus vreme de câţiva ani, ei vor fi probabil infertili”.

Nu puţine critici a ‘cules’ această procedură de întârziere a pubertăţii. În primul rând, se ridică problema vârstei fragede a copiilor, care sunt practic incapabili să aibă o judecată matură şi să ia decizii cu privire la viitorul lor, ca de pildă dacă vor dori sau nu să aibă copii când se vor face mari. Ce poate crede un copil de 10-12 ani despre fertilitate ? Apoi, însuşi Spack a declarat anterior că doar 20% dintre copiii care manifestă tulburări de ‘identitate de gen’ continuă să treacă prin această confuzie la maturitate.

De fapt, domeniul ,,tulburări de ‘identitate de gen’” este extrem de puţin investigat, iar specialiştii sunt circumspecţi cu privire la eficienţa tratării celor diagnosticaţi astfel. Într-un articol din 2004 din periodicul First Things, dr. Paul McHugh, profesor de psihiatrie la Universitatea Johns Hopkins – a cărei Facultate de Medicină a fost unul dintre promotorii de frunte ai ,,transsexualităţii” şi chirurgiei de schimbare de sex – afirma: ,,Am asistat la o mulţime de prejudicii cauzate de schimbarea de sex. Copiii transformaţi din constituţia lor bărbătească în roluri de femeie au îndurat durere şi suferinţe îndelungate, deoarece ei au simţit atitudinile lor fireşti. Părinţii lor trăiau de obicei cu vina pentru deciziile lor şi cumva jenaţi de falsul atât chirurgical, cât şi social, pe care l-au impus fiilor lor”. El conchide, spunând că operaţiile de ,,schimbare de sex” mai degrabă păgubesc decât tămăduiesc pe cei care se luptă cu identitatea lor sexuală. ,,Noi, psihiatrii, cred eu, am face mai bine să ne concentrăm pe încercarea de a le repara minţile, nu ... altele”, scria McHugh.

De asemenea, studierea amănunţită a simptomelor pe care le au aceşti copii confuzi în ce priveşte genul lor nu vădeşte cu claritate că este vorba despre o tulburare autentică. Într-un articol din 2001, dr. Richard Fitzgibbons de la Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii[4], a subliniat că băieţii – care sunt mai susceptibili la astfel de tulburări decât fetele – nu se comportă ca fetele normale de aceeaşi vârstă, ci imită femeile mature. Specialistul afirmă că acest lucru indică mai degrabă o aversiune excesivă faţă de propriul gen decât o identificare autentică cu a fi fată.

,,Aceşti copii cu probleme resping unele tipuri de jocuri şi îmbrăcăminte tocmai fiindcă sunt asociate cu genul lor, şi ei adoptă activităţi fiindcă ele sunt asociate în mintea lor cu sexul opus”, a spus el. El afirmă că soluţia este să ajutăm copiii să preţuiască propriul gen: ,,Un băieţel trebuie să se simtă bine să fie băiat şi că devine un bărbat”[5].

 

Medicamentele de blocare a pubertăţii sunt promovate intens, ca tratament

La începutul anului 2009, The New Scientist anunţa că o organizaţie medicală internaţională a recomandat administrarea medicamentelor care blochează schimbările fizice ale pubertăţii chiar şi copiilor de 12 ani care îşi ridică întrebări cu privire la identitatea lor sexuală. Această dispoziţie vine ca parte a unui set de instrucţiuni, primul de acest tip, publicat de Societatea de Endocrinologie şi intitulat Instrucţiuni pentru organizaţiile de sănătate însărcinate cu servicii de tratament pentru persoanele transsexuale.

Documentul cheamă administratorii din domeniul medical din întreaga lume să asigure acoperire totală pentru procedurile hormonale şi cosmetice cerute de transsexuali. El recomandă ,,ca adolescenţii care îndeplinesc criteriile pentru schimbarea de sex să urmeze mai întâi un tratament de suprimare a dezvoltării pubertale”. De asemenea, copiilor sub 16 ani, care ar avea nevoie în mod normal de consimţământul părinţilor, trebuie să le fie permis tratamentul împotriva dorinţei părinţilor lor, dacă un medic a considerat că ei se află în cazul Gillick[6].

Este interesant de remarcat faptul că aceste recomandări se bazează pe rezultatele experienţelor dintr-o clinică olandeză, unde blocatorii de pubertate au fost administraţi la mai mult de 70 de copii cu vârste sub 16 ani, dintre care unul chiar de 11 ani[7]. În prezent, Canada, Australia, Germania şi unele clinici din SUA permit administrarea medicamentelor de blocare a pubertăţii. Se preconizează că efectele acestei medicaţii dispar dacă pacientul întrerupe tratamentul, dar efectele pe termen lung ale pubertăţii întârziate chimic sunt de fapt necunoscute.

Dr. Russell Viner de la Institutul pentru Sănătatea Copilului a avertizat că manipularea timpurie a dezvoltării naturale ar putea interfera cu percepţia de sine a copilului în creştere. Pe de altă parte, bioeticianul Wesley Smith a declarat că încurajarea folosirii de medicamente netestate, ce intervin asupra dezvoltării biologice normale, trece dincolo de o graniţă primejdioasă: ,,Ştim ce impact va avea această interferenţă hormonală extrem de gravă asupra sănătăţii copiilor şi tinerilor ? Dacă nu, nu este acesta hotarul dincolo de care se află experimentarea umană lipsită de etică ?”

 

În cadrul unui experiment legat de gen, un cuplu suedez nu va spune copilului lor dacă este băiat sau fată

În martie 2009, într-un interviu acordat cotidianului Svenska Dagbladet, un cuplu suedez a spus că refuză să dezvăluie copilului lor de 2 ani şi jumătate dacă este băiat sau fată. Ei au spus că decizia lor, luată în momentul naşterii copilului, a avut la bază teoria feministă că genul este o ,,construcţie socială” ,,nemiloasă” care încorsetează copiii în roluri artificiale (!?!).

Mama copilului a declarat: ,,Noi vrem ca Pop să crească mai liber şi să evităm să fie constrâns de un şablon al genului specific de la început. Este crud să aduci pe lume un copil cu o ştampilă bleu sau roz pe fruntea lui”. Părinţii afirmă că nu folosesc niciodată pronume personale, referindu-se la el sau ea doar cu numele de Pop.

Criticii spun că experimente similare cu copii au avut consecinţe tragice. De exemplu, David Reimer, cel care a fost crescut ca o fetiţă în copilărie, la sugestia unui aşa-zis specialist în studii de gen, s-a sinucis în 2004, la vârsta de 38 ani. În timpul vieţii, el a făcut cunoscută tragedia prin care a trecut, pentru a preîntâmpina alte experimente de acest gen ...

 

Surse selective
1. www.narth.com, 27 mai 2004, ,,GLSEN promotes Cross-Dressing for Elementary School Children”
2. www.tolerance.org, Teaching Tolerance Magazine, nr. 27 (primăvara 2005), ,,Caroline is a Boy”
3. www.plannedparenthood.org, 18 noiembrie 2005, ,,Boys will be Girls”
4. The Miami Herald, 7 noiembrie 2006, ,,School says Transgender Boy, ok to dress as Girl”
5. http://parolesottovetro.blogspot.com, 24 octombrie 2007, ,,Baby homosexual. E scoppia la polemica. Strano !”
6. http://thestar.com, 25 octombrie 2007, ,,Gay newborn poster sparks row in Italy”
7. www.catholicnewsagency.com, 2 noiembrie 2007, ,,Middle school cancels “gender-switch” day after parents object”
8. www.cnsnews.com, 10 octombrie 2008, ,,Chicago to Create Tax-Funded High School for Homosexual and Transgender Students”
9. www.massresistance.org, ,,State-supported "Transgender Prom" for kids ("22 or younger") in Boston City Hall: Your worst nightmare”
10. www.thesun.co.uk, 18 septembrie 2009, ,,Boy, 12, turns into girl”
- 21 aprilie 2008, ,,Children's Hospital Boston Offers ‘Sex Change’ to Adolescents”
- 11 septembrie 2008, ,,A Sex Change for Mr. Clean ?”
- 24 septembrie 2008, ,,2008-2009 Television Season to More than Double Homosexual Characters”
- 9 octombrie 2008, ,,UN Issues Stern Warning to UK on ‘Homophobic Bullying’”
- 5 ianuarie 2009, ,,Doctors Urge Puberty Blockers for Children Considering Sex Change”
- 20 mai 2009, ,,Omaha Catholic School Disallows 8-Yr-Old Boy to be Dressed/Treated as Girl”
- 29 mai 2009, ,,Homosexual Boy Named “Prom Queen” at Fairfax High School, L.A.”
- 29 iunie 2009, ,,Swedish Parents Won't Tell if Child is Boy or Girl as Gender Experiment”
- 5 august 2009, ,,APA Officially Rejects Reorientation Treatment for Homosexuals”
- 14 august 2009, ,,The Psychological Profession and Homosexuality: Lunatics Running the Asylum?”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 52/noiembrie-decembrie 2009

 

Partenie Filipescu

 


[1] Gay, Lesbian, and Straight Education Network (GLSEN).

[2] Comunitatea LGBT, adică comunitatea lesbienelor, homosexualilor (gay), bisexualilor şi transsexualilor.

[3] S-a vehiculat extrem de mult ideea că ar exista o genă a homosexualităţii (a se vedea articolul Există o genă a homosexualităţii ? din numărul 29 al revistei noastre), idee care, în ciuda lipsei temeiului ştiinţific, a avut efecte dintre cele mai periculoase. Astăzi, ca urmare a răspândirii fenomenale a acestei opinii, mulţi oameni cred că homosexualii s-au născut aşa şi nu există nici o posibilitate ca ei să fie altfel decât sunt.

Lansarea unor astfel de concepte eronate, în scopuri bine ţintite, nu este lipsită de sens. Au fost realizate mai multe studii care au demonstrat că dacă o serie de persoane citeşte un paragraf care oferă o aşa-zisă explicaţie ştiinţifică pentru un fenomen dat, majoritatea îşi schimbă instantaneu opinia.

[4] National Association for Research & Therapy of Homosexuality (NARTH).

[5] Astfel de observaţii denotă existenţa unor probleme mult mai profunde şi eventual de altă natură.

[6] Prin cazul Gillick vs. West Norfolk şi Wisbeach din 1985 s-a stabilit următorul precedent: dacă un copil este găsit a avea înţelegerea adecvată, se poate trece peste necesitatea consimţământului părinţilor pentru anumite tratamente.

[7] Se pare că Europa se află în mod tacit cu un pas înaintea Americii. Pe câtă vreme, demersurile din spaţiul american sunt vizibile, cele de pe bătrânul continent se petrec departe de ochii opiniei publice. Nu am găsit nicăieri altundeva referiri la experimentele pe copii cu blocatori de pubertate din această clinică olandeză ...