Un scenariu care intrigă

Amiciţia dintre Papa Paul al VI-lea, filozoful umanist

Jacques Maritain şi ideologul radical de stânga Saul Alinsky

 

Alte articole legate de acest subiect

 

Nici astăzi, la mai mult de un deceniu de la încheierea secolului XX, nu se poate spune că omenirea a dobândit o imagine de ansamblu asupra multitudinii de curente ideologice şi filozofice care au străbătut acest ultim veac. Încă pare deosebit de anevoios a aduna şi ordona într-o istorie fenomenele şi mişcările de anvergură, şi a le desluşi cauzele şi scopurile reale.

În această privinţă, trăim un adevărat paradox, având în vedere viteza cu care circulă astăzi informaţia, însă aceasta nu a fost nicicând mai tăinuită şi alterată cu scop şi fără scop de persoane, organizaţii şi autorităţi. Cel care se străduieşte să perceapă adevărul pare să se asemene unui arheolog, care descoperă un mozaic antic de sub straturile de particule depuse pe el de-a lungul miilor de ani. La suprafaţă, lucrurile sunt incoerente, însă imaginea care i se dezvăluie pas cu pas înaintea ochilor este înfricoşătoare şi neverosimilă.

Realitatea însăşi este atât de neverosimilă, încât poate trece uşor drept teorie a conspiraţiei. Pe măsură ce cercetătorul/arheologul înaintează, descoperă tot soiul de aspecte pe care nu le-a luat în calcul. Diverse acţiuni ale unor personalităţi, ca şi relaţiile dintre ele sunt extrem de bizare şi chiar nefireşti. Dar pe cât de incredibile sunt la prima vedere, doar acestea par să explice caracterul abominabil al celor petrecute în ultimul veac.

 

* * *

 

A existat o relaţie paradoxală între trei personalităţi, Saul David Alinsky, Jacques Maritain şi Arhiepiscopul Giovanni Battista Montini de Milano, care a devenit ulterior Papa Paul al VI-lea. Înainte de a descrie relaţia dintre ei, vom prezenta o scurtă biografie a fiecăruia.

 

Alinsky, un marxist radical

Saul David Alinsky (foto), evreu de origine rusă, a trăit între anii 1909-1972. El a fost un marxist devotat care a contribuit la instituirea tacticilor politice subversive care au caracterizat Statele Unite ale Americii în anii ’1960.Dogma 71 1

Potrivit lui Alinsky, revoluţia este un soi de organizare, care are scopul ca orice grup ‘oprimat’ de populaţie să obţină puterea prin transformarea radicală a structurii sociale şi economice a SUA.

Ca un revoluţionar subtil, el a evitat să-şi etaleze radicalismul sângeros, aşa cum este definit în cartea sa infamă Reguli pentru radicali. În schimb, pentru victoria marxismului, el îndemna la infiltrarea Bisericilor, sindicatelor şi partidelor politice pentru a le transforma dinlăuntru. Scopul său era de a zdrobi în cele din urmă orânduirea societăţii şi de a instala socialismul.

 

Maritain şi umanismul său integral

Filozoful catolic francez Jacques Maritain a trăit între anii 1882-1973. Protestant din familie, el s-a convertit la catolicism în 1906, în timpul studenţiei sale la Sorbona. Între 1945-1948, a fost ambasadorul Franţei la Vatican. Reputaţia sa de a fi un cunoscător erudit al operelor lui Thomas d’Aquino şi conferinţele ţinute la Institutul Pontifical de Studii Medievale i-au sporit prestigiul şi i-au facilitat accesul în preajma Papei Pius al XII-lea (1876-1958; papă între anii 1939-1958) şi la pro-secretarul său de stat, prelatul Montini, cu care adesea se vizita în particular. În 1948, el a revenit în America pentru a preda la Universitatea Princeton.

În 1936, Maritain şi-a expus gândirea sa liberală în filozofie politică într-o lucrare pe care a intitulat-o Umanismul integral. În aceasta, el promovează un nou creştinism înrădăcinat într-un pluralism centrat pe Dumnezeu, care ţine cont de drepturile omului ale iluminismului şi este îmbinat cu filozofia democraţiei. Crearea acestui umanism integral nu ar fi o încercare de a înfiinţa Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ – afirmă Maritain –, ci mai degrabă de a face lumea ,,un loc pentru o viaţă pământească adevărată şi deplină”.

Maritain propune ca oamenii de diferite religii şi filozofii să colaboreze pentru a dobândi binele comun. Societatea va fi guvernată de un consens pragmatic, conceput de membrii unei comunităţi care se presupune că vor depăşi diferenţele religioase sau filozofice pentru a trăi laolaltă în armonie.

El şi-a dezvoltat în continuare gândirea sa progresistă într-o a doua lucrare Omul şi Statul, publicată în 1951. În ultimile pagini ale cărţii, el cugetă la posibilitatea unui guvern mondial.

Teoriile lui Maritain impun o schimbare fundamentală a modului în care Biserica se priveşte pe sine, mai precis funcţia şi identitatea ei. Umanismul integral, asemenea teoriilor panteist-evoluţionistului Teilhard de Chardin (1881–1955), vede toate religiile convergând către un ideal uman unic, într-o civilizaţie mondială în care toţi oamenii vor trăi împăcaţi unii cu alţii, în iubire şi dreptate, şi care se presupune că îi va conduce către o împlinire tainică a Evangheliei.

În umanismul integral al lui Jacques Maritain, omul intră într-o frăţie universală în care Biserica Catolică nu cere sau nici măcar nu sugerează că ea este singura Biserică adevărată. Teoria lui Maritain este un apel către catolici de a lăsa deoparte diferenţele dogmatice şi de a dobândi unitatea dorită prin înţelegeri practice.

 

Maritain şi Alinsky

Din vremea Papei Pius al XII-lea, Vaticanul l-a lăudat şi l-a promovat pe Jacques Maritain. Toată viaţa, Papa Paul al VI-lea a fost un entuziast cu privire la teoriile lui Maritain. Gândirea lui Maritain despre umanismul integral şi drepturile omului adevereşte preocupările centrale ale vieţii şi activităţii lui Montini.

 

Dogma 71 3

Papa Paul al VI-lea îi urează bun venit lui Jacques Maritain
în ultima zi a Conciliului Vatican II
 

Papa Paul al VI-lea a acceptat bucuros influenţa profundă a gândirii teologului francez şi chiar a citat din Umanismul integral al lui Maritain în enciclica Populorum progressio. La încheierea Conciliului Vatican II (1962-1965), ,,Cuvântul către filozofi şi oamenii de ştiinţă” al papei a fost dedicat dragului său prieten şi mentor.

Gândirea lui Maritain a influenţat multe documente ale Conciliului Vatican II care se refereau la demnitatea umană, ecumenism şi relaţiile dintre Biserică şi stat. Expunerea drepturilor omului a lui Maritain constituie limbajul drepturilor utilizat în enciclica Dignitatis humanae.

Mulţi catolici nu cunosc prietenia strânsă de 30 ani dintre filozoful progresist Jacques Maritain şi agitatorul marxist Saul Alinsky. Încă de la prima lor întâlnire în anul 1940, ei au devenit ,,prieteni credincioşi”, se vizitau adeseori şi discutau chestiuni de dreptate socială. Cât timp a fost ambasadorul Franţei la Vatican, Maritain i-a trimis lui Alinsky Dogma 71 2copii ale tuturor articolelor şi discursurilor sale şi, în schimb, a revizuit manuscrisul lucrării lui Alinsky Reguli pentru radicali.

În organizaţiile lui Alinsky, Maritain a descoperit o întrupare aproape perfectă a structurilor de mediere pe care le-a conceput în Umanismul integral. Era, de asemenea, de acord cu metodele subversive ale lui Alinsky, aşa cum erau prezentate în Reguli pentru radicali.

 

Papa Paul al VI-lea, un admirator de o viaţă al lui Maritain

Giovanni Battista Montini a trăit între anii 1897-1978. El a fost pro-secretar de stat între 1922-1954 şi a fost protejat şi promovat de Papii Pius al XI-lea (1857-1939; papă între 1922-1939) şi succesorul lui, Pius al XII-lea. În 1954, Papa Pius al XII-lea l-a numit arhiepiscop de Milano. În 1958, Papa Ioan al XXIII-lea l-a făcut cardinal, o sincronizare perfectă pentru ca Montini să fie ales papă în 1963, după pontificatul scurt al lui Ioan al XXIII-lea.

Pe când se afla la Milano, arhiepiscopul Montini găzduia activităţi ecumeniste, în principal primind delegaţii succesive de teologi necatolici, majoritatea anglicani. Alt vizitator era Jacques Maritain, al cărui umanism integral îl promovau deja de 20 ani Montini şi Pacelli (n.r.: adică, Papa Pius al XII-lea).

 

Un scenariu care intrigă

În vara anului 1958, Maritain a adus la reşedinţa lui Montini o persoană pe care el o considera a fi ,,unul dintre cei 3 revoluţionari demni de acest nume, într-adevăr unul dintre puţinii oameni cu adevărat măreţi ai acestui secol”. Acest om era Saul Alinsky.

Maritain l-a sfătuit pe cardinalul Montini să-l consulte pe Saul Alinsky în privinţa organizării comunităţilor şi instruirii liderilor pentru lucrarea în domeniul dreptăţii sociale. Comunistul Alinsky, progresistul Maritain şi cardinalul de Milano au petrecut o săptămână întreagă discutând relaţiile Bisericii cu puternicul sindicat local comunist. Discuţia cu Alinsky şi Maritain l-a convins pe cardinalul Montini că soiul de revoluţie al lui Alinsky ar putea deveni parte a Bisericii Catolice.

Alinsky a numit aceasta ,,Biserica de astăzi şi de mâine”, care ar trebui să fie o Biserică liberă de dogmă. El afirma: ,,Detest şi mă tem de dogmă. Nimeni nu deţine adevărul şi, orice formă ar lua, dogma este duşmanul fundamental al libertăţii cunoscute”.

Astfel că îi găsim pe Alinsky, Maritain şi Montini împreună în palatul cardinalului explorând interesele comune care leagă comunismul şi Biserica Catolică, un scenariu care intrigă cu adevărat.

Întâlnim un apel ca cel al lui Alinsky pentru ,,evanghelizarea iubirii” la Sinodul din 1974, când cardinalul Karol Wojtyla (viitorul Papă Ioan Paul al II-lea) a participat ca teolog oficial. Intervenţia sa de început ,,Episcopii ca slujitori ai credinţei” respira umanismul integral al lui Maritain. Această nouă evanghelizare trebuie să înlăture dogma care se presupune că înstrăinează şi să caute în schimb să găsească un set de criterii morale fundamentale, cu care toţi ar putea fi de acord pentru a dobândi binele comun. Biserica Luptătoare devine Biserica Iubitoare.

O notă marginală de o importanţă surprinzătoare este că Barack Hussein Obama a fost un discipol devotat al celui trecut din această lume Saul Alinsky şi al urmaşului său Bill Ayers, care i-a fost student lui Saul Alinsky. Efectele distrugătoare ale doctrinei lui Alinsky în politica lui Obama sunt evidente. Vedem astăzi înfiinţarea unui stat socialist-autocratic, redistribuirea bogăţiei, persecutarea celor bogaţi, falimentul financiar apropiat al ţării, decadenţa morală, slăbiciunea militară şi multe alte rele.

Prin urmare, vedem braţele lungi ale învăţăturii lui Alinsky, care continuă să influenţeze atât statul, cât şi Biserica Catolică.

După ,,An Intriguing Scenario”, de profesor Remi Amelunxen

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 71/iulie-august 2012