Martie 2009

Şcoala de la Frankfurt: conspiraţie pentru a corupe (I)

de Timothy Matthews

Articol apărut în Catholic Insight, martie 2009

Civilizaţia occidentală traversează în prezent o criză care este în mod esenţial diferită de orice a fost experimentat mai înainte. Alte societăţi din trecut şi-au schimbat instituţiile sociale sau credinţele religioase sub influenţa forţelor externe sau a dezvoltării lente a progresului intern. Dar nici o societate, asemenea celei a noastre, nu s-a confruntat vreodată în mod conştient cu perspectiva unei alterări fundamentale a credinţelor şi instituţiilor pe care se reazemă întreaga structură a vieţii sociale ... Civilizaţia este dezrădăcinată din temeliile ei în natură şi tradiţie şi este reconstituită într-o nouă organizaţie care este tot atât de artificială şi mecanică ca o fabrică modernă.

Christopher Dawson, Întrebări despre religie şi cultură

Satana are grijă ca cea mai mare parte a lucrării sale în lume să rămână ascunsă. Dar, recent, am zărit două raze mici de lumină, aruncate asupra lucrării sale. Prima a fost un articol succint în revista Asociaţiei Femeilor Catolice; a doua a fost o remarcă (care m-a surprins la început) a unui preot din Rusia care a afirmat că acum, în occident, noi trăim într-o societate comunistă. Aceste raze de lumină ajută îndeosebi la a explica atacul oficialităţilor care, în multe ţări din întreaga lume, au desfiinţat într-un mod atât de izbutit drepturile părinţilor de a fi principalii educatori şi apărători ai copiilor lor.

Revista Asociaţiei Femeilor Catolice examina lucrarea corozivă a Şcolii de la Frankfurt – un grup de învăţaţi germano-americani care au dezvoltat perspective extrem de provocatoare şi originale asupra societăţii şi culturii contemporane, inspirându-se din Hegel, Marx, Nietzsche, Freud şi Weber. Nu că ideea lor de ,,revoluţie culturală” era deosebit de nouă. ,,Până acum – scria Joseph, Comte de Maistre (1753-1821), care a fost vreme de 15 ani francmason – naţiunile erau ucise prin cucerire, adică prin invadare. Dar aici se ridică o problemă importantă: este posibil ca o naţiune să nu moară pe propriul pământ prin recolonizare sau invadare, ci permiţând muştelor descompunerii să corupă însăşi esenţa acelor principii originale şi constituente care o fac ceea ce este”.

Ce era Şcoala de la Frankfurt ? Ei bine, în zilele care au urmat Revoluţiei Bolşevice din Rusia, se credea că revoluţia muncitorilor se va întinde în Europa şi, în cele din urmă, în Statele Unite ale Americii. Dar nu s-a întâmplat astfel. Către sfârşitul anului 1922, Internaţionala Comunistă (Comintern) a început să analizeze care erau motivele. La iniţiativa lui Lenin, a fost organizată o întrunire la Institutul Marx-Engels din Moscova.

Scopul întrunirii era de a clarifica conceptul de revoluţie culturală marxistă şi a-l aduce la îndeplinire. Printre cei prezenţi erau Georg Lukacs (un aristocrat ungur, fiu al unui bancher, care a devenit comunist în timpul primului război mondial; fiind un bun teoretician marxist, el a dezvoltat ideea de ,,revoluţie şi eros” – instinctul sexual folosit ca un instrument de distrugere) şi Willi Münzenberg (care a propus ca soluţie ,,organizarea intelectualilor şi utilizarea lor pentru a face civilizaţia occidentală să duhnească. Doar atunci, după ce ei vor corupe toate valorile ei şi vor face viaţa imposibilă, noi putem impune dictatura proletariatului”). Scriitorul conservator şi cofondatorul publicaţiei National Review, Ralph de Toledano (1916-2007), spunea: ,,Această întrunire a fost, probabil, mai periculoasă pentru civilizaţia occidentală decât însăşi Revoluţia Bolşevică”.

Lenin a murit în 1924. Între timp, oricum, Stalin începuse să-i socotească pe Münzenberg, Lukacs şi alţii de un cuget cu ei ca fiind ,,revizionişti”. În iunie 1940, Münzenberg a fugit în sudul Franţei, unde, la ordinul lui Stalin, o echipă de asasini NKVD l-a prins şi l-a spânzurat de un copac.

În vara anului 1924, după ce a fost criticat pentru scrierile lui de către cel de-al V-lea Congres al Comintern-ului, Lukacs a plecat în Germania, unde a prezidat prima întrunire a unui grup de sociologi cu vederi comuniste, reuniune care avea să conducă la întemeierea Şcolii de la Frankfurt.

Această ,,Şcoală” (destinată a da o formă concretă programului lor revoluţionar) a fost întemeiată la Universitatea din Frankfurt, în cadrul Institutului pentru Cercetare Socială. Pentru început, institutul şi şcoala nu se deosebeau unul de celălalt. În 1923, institutul era înfiinţat în mod oficial, fiind fondat de Felix Weil (1898-1975). Weil s-a născut în Argentina şi la vârsta de 9 ani a fost trimis să urmeze şcoala în Germania. El a frecventat Universităţile din Tübingen şi Frankfurt, unde a dobândit titlul de doctor în ştiinţe politice. Pe când se afla la aceste universităţi, el a devenit din ce în ce mai interesat de socialism şi marxism. Potrivit istoricului Martin Jay, subiectul disertaţiei sale a fost ,,problemele practice ale implementării socialismului”.

Directorul institutului dintre anii 1923-1929, Carl Grünberg, era un marxist declarat, cu toate că institutul nu avea nici o afiliere politică oficială. Dar în 1930, Max Horkheimer şi-a asumat comanda şi el credea că teoria lui Marx ar trebui să fie baza cercetării institutului. Când Hitler a venit la putere, institutul a fost închis, iar membrii lui au fugit în Statele Unite ale Americii pe rute diferite şi au migrat către universităţile americane importante: Columbia, Princeton, Brandeis şi Berkeley, California.

Şcoala includea printre membrii ei pe guru noii stângi din anii ’1960, Herbert Marcuse (denunţat de Papa Paul al VI-lea pentru teoria sa a eliberării, care ,,deschide calea pentru libertinaj sub masca libertăţii”), Max Horkheimer, Theodor Adorno, scriitorul popular Erich Fromm, Leo Lowenthal, şi Jurgen Habermas – probabil cel mai influent reprezentant al Şcolii.

În mod fundamental, Şcoala de la Frankfurt a crezut că atâta vreme cât un individ are credinţa – sau măcar nădejdea credinţei – că darul său dumnezeiesc al raţiunii ar putea rezolva problemele cu care se confruntă societatea, atunci acea societate nu va ajunge niciodată la starea de disperare şi înstrăinare pe care reprezentanţii ei le considerau necesare pentru a provoca revoluţia socialistă. Prin urmare, sarcina lor era de a submina cât de repede posibil moştenirea iudeo-creştină. Pentru a face aceasta, ei au recurs la cel mai devastator şi negativ criticism posibil al tuturor sferelor vieţii, menit să destabilizeze societatea şi să doboare ceea ce ei socoteau a fi ordinea ,,asupritoare”. Ei sperau că politicile lor se vor răspândi asemenea unui virus – ,,continuând munca marxiştilor occidentali prin alte mijloace”, precum nota unul din membrii lor.

Pentru a favoriza progresul revoluţiei lor culturale ,,tăcute” – dar fără a ne da nouă idei despre planurile lor de viitor – Şcoala a recomandat (printre alte lucruri):

1. Crearea ofenselor rasiste,

2. Schimbarea continuă pentru a crea confuzie,

3. Educaţia sexuală şi despre homosexualitate pentru copii,

4. Subminarea autorităţii şcolilor şi profesorilor,

5. Imigrarea în număr foarte mare pentru a distruge identitatea,

6. Promovarea obiceiului de consuma în exces băuturi alcoolice,

7. Golirea bisericilor,

8. Un sistem legal nedemn de încredere îndreptat împotriva victimelor infracţiunilor,

9. Dependenţa de stat sau de beneficiile de la stat,

10. Controlul şi tâmpirea mass-media,

11. Încurajarea prăbuşirii instituţiei familiei.

Una dintre ideile esenţiale ale Şcolii de la Frankfurt era de a valorifica ideea ,,pansexualismului” a lui Freud – căutarea plăcerii, exploatarea diferenţelor dintre sexe, distrugerea relaţiilor tradiţionale dintre bărbaţi şi femei. Pentru a înlesni atingerea scopurilor lor:

- vor ataca autoritatea tatălui, vor nega rolurile specifice ale tatălui şi mamei şi vor smulge familiilor drepturile lor de principali educatori ai copiilor lor,

- vor aboli diferenţele dintre educaţia băieţilor şi cea a fetelor,

- vor aboli toate formele de dominaţie masculină – de aici prezenţa femeilor în forţele armate,

- vor declara că femeile sunt o ,,clasă asuprită”, iar bărbaţii ,,asupritori”.

Münzenberg a rezumat acţiunea pe termen lung a Şcolii de la Frankfurt astfel: ,,Noi vom corupe occidentul într-atât de mult, încât va duhni”.

Şcoala a socotit că există două tipuri de revoluţie: (a) politică şi (b) culturală. Revoluţia culturală dărâmă dinlăuntru. ,,Formele moderne de supunere sunt marcate de moderaţie”. Ei au văzut aceasta ca pe un proiect pe termen lung şi şi-au aţintit privirile cu claritate pe familie, educaţie, mass-media, sex şi cultura populară.