Ce daruri ne-a adus Papa de la Roma ?

 

Între 7-9 mai, Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat o vizită ecumenică în România. Pentru această vizită papală
s-au cheltuit sume imense pentru ,,cosmetizarea Bucureştiului” şi s-a mobilizat un impresionant număr de cadre
ale Ministerului de Interne. Imaginea papei a stăruit până la refuz pe ecranele televizoarelor şi pe primele pagini
ale ziarelor. Pornind de la întrebarea cine ne-a vizitat, de fapt, ţara am putea analiza obiectiv atât motivele
acestei vizite cât şi consecinţele reale ale acesteia

 

Între 7-9 mai, Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat o vizită ecumenică în România, care s-a concretizat în oficierea şi participarea la Sfintele Liturghii greco-catolică, ortodoxă şi romano-catolică, precum şi în întâlniri la nivel înalt cu prelaţii Bisericii Ortodoxe Române şi personalităţi politice.

Pentru această vizită papală s-au cheltuit sume imense pentru ,,cosmetizarea Bucureştiului”, apelându-se şi la fondul de rezervă al statului, şi s-a mobilizat un impresionant număr de cadre ale Ministerului de Interne, pe o perioadă de trei săptămâni. Acest eveniment a paralizat, practic, activitatea de zi cu zi a poliţiei, mii de poliţişti fiind angrenaţi în dispozitive complicate menite să asigure deplina securitate a vizitei papale, concentrându-se ,,700 de ofiţeri din Serviciul de Pază şi Protocol (ce reprezintă jumătate din efectivele sale) ce au colaborat cu reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, ai Ministerului de Interne, ai Serviciului Român de Informaţii, ai Serviciului de Informaţii Externe şi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale”, fiecare instituţie având sarcina ei specifică.

Acelaşi eveniment a bulversat şi viaţa bucureşteanului de rând, sub mai multe aspecte. Astfel, ,,cei mai afectaţi vor fi cetăţenii care locuiesc pe traseul şi în zonele unde se va deplasa Papa”, au titrat ziarele, fiindcă ,,ei nu vor avea voie să deschidă Editorial 02-1geamurile cu 4 ore înainte şi în timpul trecerii alaiului papal … căci acoperişurile vor fi pline cu lunetişti”. Mai mult decât atât, ,,sute de poliţişti au colindat canalele subterane pentru discuţii şi tratative cu aurolacii, copiii străzii şi beţivii care îşi duc viaţa acolo. Din spitalele de boli nervoase nu se mai fac externări, rudele celor aflaţi în libertate vor fi obligate să-i cazeze temporar. Poliţia Criminală i-a inventariat pe toţi indivizii care, în situaţii speciale, îşi dau în petic sau devin violenţi. Mai mult Poliţia va instala camere video şi orice încercare de subminare a legii sau ordinii publice va fi imortalizată”. Aşadar, Bucureştiul a fost asediat !

Un alt aspect, mai subtil, dar şi cu efecte mult mai puternice, a fost atacul mediatic: timp de trei zile, imaginea Papei a stăruit până la refuz pe ecranele televizoarelor şi pe primele pagini ale ziarelor, toate posturile de televiziune transmiţând în direct momentele vizitei Papei, comentarii şi reportaje despre semnificaţia vizitei, interviuri şi declaraţii. În plus, ca un preludiu al vizitei, mass-media a pregătit România pentru ,,momentul istoric al întâlnirii dintre ortodocşi şi catolici după 945 de ani”, prin diverse articole de fond, declaraţii şi reportaje cu personalităţi române, precum şi cu oficialii Vaticanului.

Am putea concluziona că în România a început o cruciadă modernă, mediatică, bazată pe o intoxicare perseverentă cu informaţii superficiale – rezumându-se în cele mai multe cazuri la aspecte organizatorice, statistici – ce se remarcă prin opulenţă şi seducţie, o seducţie golită de esenţa duhovnicească şi puternic pomădată material. Mergând mai departe, mass-media, mizând pe ignoranţa şi abrutizarea poporului român, a utilizat minciuna prin omisiune, debordând de afirmaţii incomplete, reportaje şi comentarii tendenţioase, lipsite de orice urmă de obiectivitate.

Urmărind această campanie de manipulare a poporului ortodox, am căutat măcar un filon de adevăr şi, cu regret, putem afirma că nu am găsit. Nicăieri în mass-media nu a fost prezentată istoria adevărată a Bisericii Catolice sau a instituţiei papale, conflictele dintre cele două Biserici, precum şi motivele care au condus la separarea lor. În cele de mai jos, vom încerca să ne erijăm în mesagerii adevărului istoric, din dorinţa de a-l reînscăuna. Pornind de la întrebarea cine ne-a vizitat, de fapt, ţara am putea analiza obiectiv atât motivele acestei vizite cât şi consecinţele reale ale acesteia.

Papa Ioan Paul al II-lea, în toată presa, este privit ca ,,omul ales, omul providenţial, omul bucuriei, omul care deschide mileniul trei al unităţii creştine”. Dar, mai presus de toate acestea, el este ,,Episcop al Romei, Vicar al lui Hristos, Succesor al Principelui Apostolilor, Suveran Pontif al Bisericii Universale, Patriarh al Occidentului, Primat al Italiei, Arhiepiscop şi Mitropolit al Provinciei Romane, Suveran al Statului Oraş Vatican”. Este capul unei Biserici ce păstoreşte un miliard de credincioşi, răspândiţi pe cele 5 continente. Al cui cap este, de fapt, Papa ?

Întorcându-ne pe firul istoriei, găsim că lumea creştină a fost condusă, la început, de o pentarhie alcătuită din patriarhatele Constantinopolului, Alexandriei, Romei, Antiohiei şi Ierusalimului, cei cinci patriarhi fiind egali în putere, iar hotărârile Bisericii Universale luându-se de către cei cinci, împreună cu Sfintele lor Sinoade. Problema supremaţiei Romei şi a episcopului său apare încă din secolul al V-lea, având loc divergenţe de opinie între patriarhii lumii, la baza acestora stând, întotdeauna, motive de ordin politic, şi nu teologic.

Biserica Catolică se desprinde din Biserica Universală în urma Marii Schisme, din anul 1054. ,,şi, de fapt, schisma nu a fost doar o ruptură, o destrămare a unităţii creştine datorită unei separaţii teologice între Roma şi Răsărit, ci mai degrabă, o uzurpare a scaunului papal ortodox al Vechii Rome de către franco-germani, proces care a durat mai multe secole până la înfrângerea romanităţii de către Occident”. Originea schismei a fost una pur politică: popoarele migratoare care au invadat Europa şi Imperiul Roman au vrut să distrugă structurile existente: statul şi religia creştină, în scopul impunerii propriei lor autorităţi. Ei au folosit inovaţiile teologice ca mijloace pentru atingerea ţelului lor. Astfel, prima inovaţie majoră a fost Filioque (,,Sfântul Duh, Domnul de viaţă Făcătorul, care din Tatăl şi Fiul purcede”), introdusă la sfârşitul secolului al VII-lea. ,,Pentru Carol cel Mare nu conţinutul dogmatic al lui Filioque era esenţial; pentru el, Filioque era simbolul progresului realizat în teologie în faţa ortodocşilor, era dovada superiorităţii culturale a francilor”. Papa Leon al III-lea s-a opus categoric acestui adaos şi a poruncit ca textul original al Simbolului de credinţă stabilit la primele două Sinoade Ecumenice să fie gravat pe două plăci de argint aşezate în Bazilica Sfântul Petru din Roma.

La Roma, Filioque a fost introdus oficial de Papa Benedict al XII-lea (1012-1024), această erezie fiind poarta prin care s-au strecurat apoi alte inovaţii, ce au atras după sine desprinderea de Biserica Universală, concretizată în schisma din 1054: ,,Incidentul din 1054 de la Constantinopol care dă numele schismei nu este decât autorizaţia de înhumare. Cruciadele, au fost, încă şi mai evident, tentative de a înlocui episcopii ortodocşi ai scaunelor romane din Răsărit cu episcopi latini, adică franco-germani”. Ele au adâncit prăpastia dogmatică şi au insuflat un spirit de ură şi dezbinare. În plus, cruciadele au făcut cunoscut, lumii întregi, scopul nou apărutei Biserici: acela de a conduce lumea; altfel cum ne-am putea explica miile de crime făcute în numele lui Hristos, Cel care S-a întrupat, S-a răstignit, a înviat şi S-a înălţat pentru mântuirea noastră, din dragoste faţă de creaţia Sa ? Cea mai teribilă dintre cruciade a fost a patra, în anul 1204, când ,,timp de trei zile oraşul-regină (N.R. Constantinopol) cunoaşte un jaf înspăimântător din partea ,,soldaţilor lui Hristos”.”

Biserica Catolică, în dorinţa ei nestăvilită de putere, a aplicat diferite metode de constrângere pentru opoziţiile diverse cu care s-a confruntat, astfel, prin cruciade ea propunându-şi să cucerească lumea ortodoxă şi, în special, locurile sfinte. Nereuşind prin teroare, istoria cunoaşte tentativele de unire cu ortodoxia, cele mai importante fiind prin Conciliul de la Lyon din anul 1274, apoi prin cel de la Florenţa din anii 1439-1445, unde au dat din nou greş. Un secol mai târziu, ,,uniatismul (N.R.: Uniatismul reprezintă mişcarea Bisericii Catolice de a aduce sub jurisdicţia instituţiei papale diferite confesiuni creştine, de exemplu convertirea forţată a ortodocşilor din fostul Imperiu Habsburgic la catolicism în urma căreia a luat naştere greco-catolicismul) a fost continuarea cu mijloace mai mult sau mai puţin directe a aceleiaşi politici”. În ce priveşte modalităţile de cucerire a altor teritorii, ele au diferit în funcţie de civilizaţia ce urma a fi ,,evanghelizată”. Ca urmare, a urmat evanghelizarea indienilor din Editorial 02-2America de Sud, a negrilor din Africa şi a popoarelor din Asia – războaie sângeroase în numele credinţei. Papii au evanghelizat având Biblia într-o mână şi sabia în cealaltă, ucigând în numele lui Hristos şi devastând civilizaţii întregi. Mai dureros a fost atunci când a trebuit să contracareze opoziţia din propria Biserică, problemele interne fiind reglate de inchiziţie.

Dacă în trecut catolicii au luptat cu sabia în mână pentru supremaţie, înecând în sânge omenirea în numele lui Hristos, astăzi ei ,,evanghelizează” prin seducţie, utilizând toleranţa şi accesibilitatea dogmei catolice, combinate cu ,,blidul de linte” al lumii materiale. Putem conchide că Papa este capul unei Biserici lumeşti, ce doreşte puterea materială, al unei Biserici care a scăldat cinci continente în sânge, incesturi şi homosexualitate. Azi, se încearcă ascunderea tuturor ororilor înfăptuite de catolici în trecut în spatele personalităţii actualului Papă. Dar credem că nimic din ce s-a întâmplat în trecut nu are o importanţă covârşitoare asupra modului în care trebuie privită azi Biserica Catolică şi instituţia papală, căci mult mai grav este faptul că şi astăzi fac exact aceleaşi lucruri, urmărind acelaşi scop josnic şi continuând să afirme că fac toate acestea în numele lui Hristos !

Prin urmare, cine ne-a vizitat ţara ? Reprezentanţii unei Biserici numită ,,soră” a Bisericii Ortodoxe, care afirmă că ,,nu există nici o diferenţă între bisericile Ortodoxă şi Catolică, în afara primatului papal”. Dar câtă minciună se ascunde în spatele acestor cuvinte ! Din 1054 până astăzi, prăpastia dintre catolici şi ortodocşi s-a adâncit continuu, căci precum frumos zice Fericitul Augustin, cel atât de apreciat de catolici: ,,Oamenii au ridicat două cetăţi: una închinată lui Dumnezeu, până la uitarea de sine, iar cealaltă închinată omului până la uitarea de Dumnezeu”. Biserica Catolică a adoptat, de-a lungul timpului, inovaţii precum Filioque, Sfânta Împărtăşanie cu pâine nedospită (azimă), infailibilitatea şi primatul papal, existenţa purgatoriului, imaculata concepţie şi rolul de comântuitoare al Maicii Domnului şi multe altele, îndepărtându-se şi chiar rupându-se de învăţătura Sfinţilor Părinţi şi a celor şapte Sinoade Ecumenice, pe care ei totuşi afirmă că le respectă. Mai mult decât atât, Biserica Catolică se consideră adevărata Biserică a lui Hristos, mistificând istoria după bunul plac şi făcând astfel afirmaţii stupefiante.

Deci, ce daruri ne putea aduce Papa de la Roma ? În primul rând, ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă cunoaşte istoria şi spiritualitatea poporului român, mai ales având în vedere cât caz a făcut mass-media de minusculele momeli aruncate de Papă sentimentaliştilor: faptul că a vorbit limba română (de observat că nu a vorbit-o liber nicicând, ci numai a citit) dând senzaţia că a făcut un efort în a se apropia de inimile noastre, că a ţinut să-l aibă alături de el pe cardinalul romano-catolic român Alexandru Todea, făcând apel, de asemenea, la sensibilitatea naţională. Dar, indiferent cât s-a încercat mediatizarea interesului lui pentru noi şi profundele cunoştinţe despre România, dorinţa Bisericii Catolice de acaparare a ortodoxiei a fost trădată de declaraţia că ,,unitatea în credinţă a românilor cu Roma papală s-a pierdut când aceştia au fost atraşi la ortodoxie de către bulgari”. Nu este prima oară când chiar Papa Ioan Paul al II-lea afirmă că noi am fost catolici şi convertiţi la ortodoxie de bulgari: ,,Făcând parte din biserica bulgară, a afirmat textual papa, românii s-au simţit de fapt în orbita Bizanţului, deja separat de Roma” într-un discurs către episcopii greco-catolici din România. Ce dar poţi duce unui om despre care, în realitate, nu ştii sau nu vrei să ştii nimic ?

Ce spune Papa ? ,,Vin pentru a vă propune nu iluzii facile, nu încântări de moment, nu utopii trecătoare, nu polemici sterile asupra puterii pământeşti, ci pe Acela care este Adevărul lui Dumnezeu, pe Iisus Hristos Domnul nostru, mort şi înviat pentru mântuirea lumii”. Suntem păgâni ? Oare noi pe cine cunoaştem de 2000 de ani şi cui ne închinăm ? Papa ştie că suntem creştinaţi în primul secol de chiar Sfântul Apostol Andrei, prin urmare, ce ne aduce nou, ce ne oferă azi ? Un alt Dumnezeu ? Politeism în Hristos ?

Cum vine Papa ? Înconjurat de poliţie şi forţe de securitate, într-o maşină blindată. Hristos a intrat în Ierusalim călare pe asin, a propovăduit noua lege mergând pe jos, din oraş în oraş. Dacă a venit în numele lui Hristos de cine se teme papa ? Ar fi fost mai cinstit să afirme că a venit, de fapt, ca un om de stat, pentru a rezolva problemele politico-catolice ale Balcanilor, căci este evident că nu l-au impresionat conflictele dintre supuşii săi, greco-catolicii, şi Biserica Ortodoxă Română, pentru că prelaţii Romei, interesaţi mai mult de venirea Papei în România decât de recuperarea lăcaşurilor de cult ale greco-catolicilor ,,au început să fie deranjaţi de radicalismul vindicativ exhibat de unii dintre greco-catolici”, această remarcă fiind făcută de cardinalul Silvestrini, Prefect al Congregaţiei Bisericilor Orientale, unul dintre sfetnicii apropiaţi ai Papei.

Şi, neştiind ce ne-a adus de la Roma, încercăm acum să întrezărim ce a semănat în urma lui. Capetele luminate ale naţiei române afirmă: ,,Românii ar avea mai multe avantaje dacă ar trece la catolicism”, iar ,,dacă s-ar face acest pas istoric, în puţinele luni care mai rămân până la prima noapte a anului 2000 iată ce s-ar întâmpla: Occidentul ne-ar primi cu braţele deschise”. Şi, în sfârşit, din dorinţa de a pricepe ce ne-a adus Papa de la Roma am aflat adevărul: ne-a adus ,,un blid de linte”.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 2/mai 1999