Despre cum funcţionează relaţia stil nou - stil vechi

 

PROLOG

În vreme ce putem întâlni pe internet o sumedenie de site-uri unde se pot găsi tot felul de acuze la adresa noastră – multe dintre ele fiind pur şi simplu informaţii neverificate, dar care sunt vehiculate cu o promptitudine şi siguranţă fenomenală doar pentru că vin din sânul Bisericii oficiale – , şi, de asemenea, în timp ce alţii ne învinovăţesc că nu avem relaţii cel puţin amiabile cu Biserica oficială, ţinem să aducem la cunoştinţă cititorilor noştri modul în care consideră de cuviinţă să se poarte şi să procedeze cei din Biserica oficială când vine vorba de noi, cei de stil vechi.

Cele de mai jos sunt informaţii sigure, extrase din documente oficiale care au circulat între cele două Biserici. Şi îi anunţăm pe cei care au găsit de cuviinţă să se comporte astfel, ca şi pe cei care sunt tentaţi să o facă de acum încolo, că nu ne vom opri aici, ci vom dezvălui întreaga mârşăvie şi batjocură la care suntem supuşi.

Concret, în ultima vreme au existat mai multe încercări din sânul Bisericii de stil nou de a-şi însuşi cartea ,,Ortodoxia şi ecumenismul, sau de ce un creştin ortodox nu poate fi ecumenist”, ce-i are ca autori pe arhimandriţii Serafim Alexiev († 1993) şi Serghie Iazadjiev († 2008). Amintim cititorilor noştri că cei doi părinţi bulgari aparţin Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din Bulgaria, care este singura moştenitoare legitimă a scrierilor celor doi părinţi.

De asemenea, drepturile exclusive de autor pentru cartea în speţă aparţin Bisericii noastre, care le-a primit de la Biserica-soră din Bulgaria. De comuniunea deplină şi frăţească dintre Biserica noastră şi Biserica-soră din Bulgaria vă puteţi încredinţa navigând pe site-ul nostru, unde puteţi găsi informaţii şi imagini cu privire la relaţia dintre cele două Biserici.

Am adus la cunoştinţă celor interesaţi de prezentarea cărţii pe internet în format pdf, ca şi celor care au dorit să o tipărească că noi deţinem drepturile. Unii dintre aceştia au dat dovadă de înţelegere şi le mulţumim din nou pe această cale pentru fair-play. Alţii însă s-au crezut în drept, fiind mai mulţi şi mai puternici – după cuvintele părintelui Epifanie Theodoropoulos, să treacă cu vederea acest lucru. Aşa se face că astăzi, pe piaţa românească de carte religioasă, şi-a făcut apariţia lucrarea ,,Ortodoxia şi ecumenismul”, tipărită în sânul Bisericii oficiale.

Însă, lucrurile nu s-au oprit aici. Pe această carte, editată într-o formă pirat – deoarece nu este precizată nici tipografia, nici editura la care a apărut – scrie că apare cu blagoslovenia mitropolitului nostru !

Şi încă, pe câtă vreme prima ediţie a acestei scrieri, tipărită în 1997 de editura mitropoliei noastre, cuprindea o adendă, având articolele:

 

- Episcopul Hrisostom de Etna, ,,Despre Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Bulgaria”

- ,,Postfaţă către poporul rus credincios”

- ,,Arătarea Sfintei Cruci la Atena, 1925”

- ,,Cum să înţelegem calendarul nostru bisericesc”

- Episcopul Fotie de Triadiţa”, ,,Un pas fatal pe calea apostaziei”

 

această nouă ediţie le-a înlocuit cu … un cuvânt al părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa şi câteva citate din părintele Dumitru Stăniloae !

Fireşte, articolele din prima ediţie, care făceau o legătură clară între ecumenism şi schimbarea calendarului nu aveau cum să fie pe placul celor care au înfăptuit acest furtişag. Dar s-ar fi cuvenit să se abţină de la o asemenea mârşăvie de a tipări, chipurile cu blagoslovenia mitropolitului nostru, cuvinte ale unor părinţi de stil nou.

În final, ţinem să precizăm că orice ediţie a acestei lucrări care se află în prezent pe piaţa de carte românească se află la limita legalităţii, dar orice nouă încercare de furt intelectual va atrage după sine măsuri drastice din partea noastră. Cu alte cuvinte, orice ediţie apărută, având dată ulterioară anului 2008, va declanşa din partea noastră o acţiune în instanţă, în temeiul Legii pentru Protecţia Dreptului de Autor, nr. 8/1996, iar acest lucru se va face indiferent de editura care va realiza reeditarea acestei cărţi.

 

Editura Adormirea Maicii Domnului

 

Iată unul din documentele oficiale care fac dovada discuţiilor existente

între cele două Biserici cu privire la cartea în speţă

Editorial 47-1

Editorial 47-2

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 47/ianuarie-februarie 2009 

 

 

 

Despre cum funcţionează relaţia stil nou - stil vechi

O paralelă concisă între varianta originală şi cea pirat a cărţii ,,Ortodoxia şi ecumenismul”,
scrisă de arhimandriţii Serafim Alexiev (†1993) şi Serghie Jazadjiev († 2008),
aparţinând Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a Bulgariei

 

Mai de folos i-ar fi lui ca să-şi spânzure o piatră de moară la grumazul lui
şi să se înece întru adâncul mării. Vai lumii de sminteli ! Că nevoie este să
vină smintelile; dar vai omului aceluia prin care vine sminteala !
Matei 18, 6-7

 

PARTEA I

Din 1990 încoace, de când noi, ortodocşii de stil vechi, am avut posibilitatea de a ne desfăşura în voie, de a ne manifesta liber credinţa şi a ne ridica lăcaşuri de cult, am pătimit multe nedreptăţi din partea celor din Biserica oficială. Am socotit foarte adesea să trecem cu vederea cele petrecute şi să le facem uitate; nu am ţinut să facem cunoscute aceste lucruri, nici să ne războim cu nimeni. Astăzi, însă, suntem nevoiţi – pentru a nu ne face mai degrabă vinovaţi că am tăcut cu privire la lucruri asupra cărora nu trebuie păstrată tăcerea – să vorbim.

Subiectul articolului de faţă îl constituie conţinutul variantei pirat a cărţii ,,Ortodoxia şi ecumenismul, sau de ce un creştin ortodox nu poate fi ecumenist”, scrisă de arhimandriţii Serafim Alexiev († 1993) şi Serghie Jazadjiev († 2008). Lucrarea în speţă este considerată de Biserica noastră o carte-document, o comoară nepreţuită şi o moştenire legitimă a înaintaşilor noştri, fiindcă înfăţişează din punct de vedere dogmatic şi duhovnicesc motivele pentru care Biserica Ortodoxă nu trebuie să aibă nici cea mai mică părtăşie cu mişcarea ecumenistă. Ca urmare, tipărirea ei într-o variantă pirat – ca să nu o numim tâlhărească, deşi aşa este – care nici măcar nu este reproducerea fidelă a textului original constituie un afront deosebit la adresa Bisericii noastre.

Vom încerca, în cele ce urmează, să prezentăm pe cât de succint permite prezentarea în paralel a două cărţi – căci se poate spune, pe bună dreptate, că această variantă pirat este o altă carte decât varianta originală – modul samavolnic şi grotesc în care a fost desfigurată lucrarea celor doi părinţi bulgari. Pentru concizie, vom prezenta pe puncte principalele caracteristici ale acestui mod de a trata munca altora, mergând de la cele mai puţin grave către cele care schimbă cu totul sensul textului original.

 

Editorial 47-3

Coperta şi prima pagină a originalului cărţii, apărut la Editura ,,Schimbarea la Faţă”
a Mânăstirii Slătioara, în 1997 (blagoslovenia mitropolitului nostru se află pe prima pagină pe verso)
 

Editorial 47-4

Coperta şi prima pagină a variantei pirat a cărţii,
apărută în 2007 şi ai cărei editori nu s-au prezentat

 

Cine sunt autorii acestei lucrări

Mai înainte de a expune aceste caracteristici, se cuvine să spunem cine sunt autorii cărţii.

 

Arhimandritul Serafim Alexiev (1912-1993) a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Sofia, apoi ale Facultăţii de Teologie a Universităţii din Sofia. Primind o bursă, el îşi continuă studiile la Facultatea de Teologie a Universităţii din Berna, Elveţia, unde va primi titlul academic de doctor în teologie. După terminarea studiilor, este numit profesor la Seminarul Teologic din Plovdiv, apoi este transferat la Seminarul Teologic din Sofia.

În 1947 este numit şef al Departamentului de Cultură şi Educaţie al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, un post pe care îl va ocupa până în anul 1960. Între anii 1960-1969, arhimandritul Serafim este profesor la catedra de teologie dogmatică a Academiei Teologice ,,Sfântul Clement de Ohrid” din Sofia. În 1969, el se va retrage din activitatea sa de profesor şi din întreaga viaţă ecleziastică oficială, din pricina schimbării calendarului care a avut loc în Biserica Bulgară la finele anului 1968. Astfel, din 1969 şi până la trecerea sa la Domnul, în 1993, el va vieţui în Mânăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Kneajevo (a se vedea articolul Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe Bulgare de Răsărit), o mânăstire de maici care a păstrat stilul vechi, unde va sluji ca preot şi îşi va continua preocupările sale cărturăreşti.

Părintele Serafim Alexiev a fost un scriitor prolific, lăsând în urma lui nenumărate scrieri duhovniceşti şi dogmatice, dintre care vom enumera doar câteva: numeroase articole pe diferite teme şi studii teologice ce vor apărea în periodice precum Jurnalul Misionar Ortodox, Cultura duhovnicească, Anuarul Academiei Teologice, manualul catehetic ,,Credinţa noastră” (1950) care va rămâne vreme de decenii singurul catehism cuprinzător din Bulgaria, broşura despre taina spovedaniei ,,Leacul uitat” (1953), îndreptarul pentru păstori ,,Îndreptarul duhovnicului” (1955), cărţile născute din predicile sale ţinute pentru întărirea şi luminarea credincioşilor bulgari ,,Nădejdea noastră” (1957), ,,Dragostea noastră” (1958), iar după retragerea sa la mânăstirea din Kneajevo: ,,Viaţa după viaţă”, ,,Rugăciunea noastră”, ,,Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul în lumina dogmei patristice”, ,,Punctul de vedere ortodox cu privire la vechiul şi noul calendar” şi studiul său teologic capital ,,Ortodoxie şi ecumenism”, alcătuit în colaborare cu arhimandritul Serghie Jazadjiev.

Celor care-l cunosc deja pe arhimandritul Serafim Alexiev din cărţile apărute la editurile Sophia şi Predania, ţinem să le aducem la cunoştinţă că aceste edituri tipăresc cărţile părintelui bulgar cu îngăduinţa noastră, a ortodocşilor români de stil vechi. Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Bulgaria ne-a oferit drepturile de autor asupra tuturor cărţilor arhimandritului Serafim, însă fiindcă nouă ne este refuzată distribuirea pe scară largă a cărţilor tipărite de noi, am socotit de cuviinţă să dăm aceste drepturi unor edituri de carte religioasă care ţin de Biserica oficială, ca măcar într-acest chip românii, fie ei pe nou sau pe vechi sau de altă credinţă decât cea ortodoxă, să se folosească de scrierile lui duhovniceşti.

Aşa se face că editura Sophia l-a făcut cunoscut românilor pe Serafim Alexiev, precizând vag doar în prima dintre cărţile tipărite - ,,Leacul uitat. Sfânta taină a spovedaniei”, Editura Sophia, Bucureşti 2003 – că el aparţine stilului vechi. De asemenea, editura Predania a preluat o parte din lucrările părintelui, însă acordul cu aceste edituri s-a făcut numai în privinţa scrierilor duhovniceşti, cele teologice şi dogmatice socotind că aparţin exclusiv moştenirii noastre. Din acest motiv, cartea sa de căpătâi ,,Ortodoxia şi ecumenismul, sau de ce un creştin ortodox nu poate fi ecumenist” s-a aflat întotdeauna în grija editurilor noastre. Vom reveni în final asupra motivelor care ne-au determinat să procedăm astfel.

 

Arhimandritul Serghie Jazadjiev (1924-2008) a absolvit ca mirean Facultatea de Filologie clasică a Universităţii din Sofia, iar mai târziu, pe când era ierodiacon, a devenit student şi mai apoi absolvent al Academiei Teologice ,,Sfântul Clement de Ohrid” din Sofia, unde a urmat şi cursuri post-universitare şi a predat exegeza Noului Testament. În 1960, el a fost numit profesor asociat în aceeaşi specialitate, ca în 1969 să părăsească academia, asemenea părintelui Serafim Alexiev, din pricina intrării Bisericii Ortodoxe Bulgare în mişcarea ecumenistă.

El a publicat câteva studii teologice valoroase, ca şi articole pe diferite teme, dintre care noi am publicat Monoteismul şi ,,Teoria Ramurilor” Bisericii Creştine). Cea mai importantă lucrare a sa este cartea scrisă împreună cu arhimandritul Serafim, despre erezia ecumenismului, pe când amândoi părinţii se refugiaseră în mânăstirea din Kneajevo, aflată în apropiere de Sofia.

 

Prin urmare, autorii nu sunt nişte persoane neavizate, fapt care se remarcă de asemenea din stilul şi conţinutul cărţii. Bine documentaţi, cunoscători ai fenomenelor existente în cadrul mişcării ecumeniste, ei prezintă – sub forma a 16 principii – motivele dogmatice, canonice, liturgice şi istorico-bisericeşti pentru care Biserica lui Hristos nu trebuie să aibă nici o tangenţă cu mişcarea ecumenistă. Ei expun în mod limpede şi pertinent problemele pe care le discută şi explică consecinţele încălcării diferitelor rânduieli ale Bisericii.

Mai mult, observaţiile lor vădesc o cunoaştere a vieţii bisericeşti şi profunzime duhovnicească. Lucrarea lor este, într-adevăr, un document dogmatic, dar şi duhovnicesc, fiind scrisă cu grijă păstorească şi atenţie faţă de detalii. Cartea conţine numeroase tâlcuiri extrem de profunde ale unor aspecte ale învăţăturii creştine, ca şi ale unor fenomene din cadrul ecumenismului – motiv pentru care atât cei care citesc această lucrare, cât şi cei care vor citi exemplificările noastre de mai jos trebuie să ia aminte cu multă atenţie la cuvinte, fraze, topica frazei şi contextul în care sunt făcute unele afirmaţii.

Traducerea cărţii a fost realizată din varianta sa în limba rusă. Deşi conţine imperfecţiuni, de genul că numele proprii nu sunt corect transliterate (n.r.: din pricina faptului că ruşii, în scrierile lor, transcriu cumva fonetic numele proprii) şi fraza nu este întotdeauna bine construită, ea surprinde mesajul autorilor, pe care reuşeşte să-l redea cu fidelitate. De altfel, prima ediţie a cărţii, tipărită în 1997 de editura mitropoliei noastre, este epuizată de mulţi ani, ceea ce dovedeşte că, în ciuda acestor mici imperfecţiuni, cartea s-a bucurat de multă apreciere din partea cititorilor.

Din nefericire, aceste lucruri au fost trecute cu vederea de cei care au realizat ediţia pirat a cărţii. În primul rând, ei au înfăptuit un furt intelectual, deoarece drepturile de autor ne aparţin, şi au nesocotit erudiţia autorilor şi chiar faptul că ei au fost nişte personalităţi ale vieţii bisericeşti bulgare. Pe bună dreptate, ne întrebăm dacă şi-ar fi permis să facă un asemenea lucru dacă cei doi autori nu ar fi aparţinut stilului vechi ...

În al doilea rând, ei nu au purces la retipărirea fidelă a cărţii, ci şi-au permis să modifice textul original, vădind dispreţ faţă de autori – socotindu-se eventual mai învăţaţi ca cei doi părinţi –, dar şi faţă de conţinutul cărţii în sine. Însă şi un măcelar poate fi iscusit în ceea ce face sau se poate dovedi lipsit de orice pricepere în munca lui. Căci măcelarul iscusit ştie cum să taie carnea şi să o porţioneze pentru a o vinde sau a o pregăti, pe când măcelarul nepriceput – orice fel de carne ar avea şi sub orice formă i-ar fi adusă – tot un măcelar nepriceput se dovedeşte a fi.

Prin cele ce vor urma, vom dovedi că, în cazul acestei cărţi, avem de-a face cu nişte măcelari lipsiţi cu totul de pricepere, căci altfel nu pot fi numiţi !

 

Sunt autorii variantei pirat mai învăţaţi ca cei doi părinţi bulgari ?

Mai înainte de a vedea dacă autorii acestei piraterii au avut vreun motiv temeinic pentru care să modifice textul original, să spunem câteva cuvinte despre cum a fost schimbat acest text. Prin cantitatea şi calitatea intervenţiilor asupra cărţii originale, se poate vorbi de fapt, precum am spus mai sus, despre două cărţi: cea a părinţilor bulgari şi cea a autorilor variantei pirat.

Astfel, s-au operat (vom da exemple edificatoare pentru fiecare caz): eliminări, adăugiri sau schimbări de cuvinte, care nu sunt sinonime cu cele înlocuite şi care s-au soldat uneori cu dezacorduri gramaticale, neconcordanţa între fragmentele rămase şi cele inserate şi schimbarea sensului; încărcarea frazelor cu cuvinte adăugite; modificări esenţiale de topică a frazei; eliminările şi schimbările efectuate în paragrafe au afectat elocvenţa şi concizia textului şi au rupt cursivitatea logicii expunerii; de asemenea, o astfel de metamorfozare a textului a condus la pierderea importanţei dogmatice a unor subiecte dezbătute; modificarea citatelor din text, şi chiar a citatelor unor sfinţi, unele fiind de-a dreptul răstălmăcite; adăugirea de cuvinte şi fraze prin care pur şi simplu pun cuvinte în gură autorilor; eliminarea unor fraze şi chiar a unor paragrafe întregi. Toate acestea au izgonit stilul şi duhul autentic ortodox în care a fost scrisă cartea, dându-i o altă direcţie.

Să vedem pentru început câteva exemple concrete care vădesc lipsa unei culturi generale în ce priveşte istoria Bisericii Ortodoxe din ultimul secol şi mişcarea ecumenistă.

 

1. Un prim exemplu îl constituie înlocuirea Arhiepiscopului Athenagora de Thyateira şi Marea Britanie cu Patriarhul Athenagora al Constantinopolului, fiindcă probabil nu aveau cunoştinţă de existenţa primului. Astfel, la pagina 65/78 (n.r.: prima este pagina în original, a doua este pagina în varianta pirat. Vom pune unele sub altele citatele, pentru a se vedea clar diferenţele, notând cu O: textul original şi cu P: varianta pirat) scrie:

 

O: ,,De exemplu, arhiepiscopul de Tiatira, Athenagor, reprezentantul patriarhului Constantinopolului la Londra, declară făţiş ...”

P: ,,De exemplu, Patriarhul Constantinopolului Athenagoras, declară făţiş ...”

 

Aceeaşi substituire are loc la pagina 171/206:

O: ,,Pentru mulţi spiritul laic al ecumenismului devine de nesuportat, şi chiar un ecumenist consacrat precum arhiepiscopul de Tiatira, Athenagor, a obiectat”

P: ,,S-a ajuns ca spiritul laic din mişcarea ecumenistă să o depărteze chiar de direcţiile ecumenismului, ceea ce l-a făcut pe Patriarhul Athenagoras să obiecteze”

 

În al doilea caz, se poate observa şi schimbarea sensului frazei. Pe câtă vreme în original se vorbeşte despre faptul că spiritul laic al ecumenismului devine de nesuportat pentru cei care participă la el, în varianta pirat se subliniază că acesta îndepărtează mişcarea ecumenistă de la scopurile sale. Noul sens minimalizează de fapt efectul extrem de nociv al acestui spirit laic, sau mai bine spus lumesc al ecumenismului, care ajunge să-i deranjeze până şi pe ecumeniştii convinşi, şi distrage atenţia cititorului către aşa-zisele scopuri ale acestuia.

Întorcându-ne la arhiepiscopul Athenagora de Thyateira, transliterat Tiatira din pricina traducerii din limba rusă, trebuie să spunem că nu este un personaj neînsemnat, ci unul faimos în spaţiul ortodox ecumenist. El a devenit extrem de cunoscut ca autor al cărţii ,,Mărturisirea de la Thyateira”, apărută în 1975 cu aprobarea şi binecuvântarea specială a sinodului Patriarhiei Constantinopolului şi a patriarhului ecumenic, care la acea vreme nu mai era Athenagora (1948-1972), ci Dimitrie (1972-1991). Nenumăratele abateri de la Ortodoxie existente în ,,Mărturisirea de la Thyateira” – care este un document fundamental al mişcării ecumeniste – au făcut mare vâlvă în Biserica Ortodoxă.

Probabil neavând cunoştinţă despre acest ierarh ortodox şi documentul elaborat de el, autorii variantei pirat au preferat să-l înlocuiască cu la fel de binecunoscutul patriarh al Constantinopolului cu acelaşi nume.

 

2. Un alt document ecumenist necunoscut lor, sau pe care-l confundă, este Charta Oecumenica. Oricine s-a familiarizat câtuşi de puţin cu mişcarea ecumenistă, cu proiectele şi scopurile ei, ştie că aceasta are mai multe foruri de coordonare, pornind de la nivel regional până la nivel internaţional. La nivel european întâlnim Conferinţa Bisericilor din Europa (KEK sau CEC) alcătuită în principal din protestanţii şi ortodocşii din spaţiul european, care poartă dialoguri cu forul european al catolicilor, Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE). Charta Oecumenica este un document semnat de cele două organizaţii, în 2001.

Prin urmare, această cartă nu are nici o legătură cu Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), şi nici nu este constituţia revizuită a acestui for mondial. Cu toate acestea, autorii variantei pirat au operat următoarea modificare în textul original. La pagina 109/131, în cadrul unui citat din Mitropolitul Nicodim al Leningradului, scrie (n.r.: diferenţele care se pot observa, în general, între citatele din original şi cele din varianta pirat sunt cauzate de modificarea topicii frazei):

 

O: ,,... în constituţia revizuită a CEB, în care se acordă multă atenţie enumerării funcţiilor acestui organ ...”

P: ,,... în constituţia CEB [astăzi Charta Oecumenica], se acordă multă atenţie enumerării funcţiilor acestei organizaţii ...”

 

În cele de mai sus se pot remarca două lucruri. Primul este acela că, pe parcursul cărţii, cei doi autori au folosit mai multe titulaturi pentru Consiliul Mondial al Bisericilor: Consiliul Ecumenic de la Geneva, Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB) – titulaturi mai vechi ale acestui for, şi Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) – titulatura actuală a organizaţiei, care s-a impus în ultimele 2-3 decenii. Prin urmare, CEB este una din titulaturile acestui organ ecumenist, iar în citatul de mai sus se vorbeşte despre constituţia sa revizuită, în care sunt enumerate funcţiile acestuia.

Al doilea lucru este acela că documentul ecumenist Charta Oecumenica este un document de nivel european, care conţine diverse angajamente ale celor două organizaţii semnatare – CEC şi CCEE – şi nicidecum constituţia sau enumerarea funcţiilor vreuneia dintre ele sau a CMB.

Fiindcă această adăugire dovedeşte că ei nu au avut cunoştinţă nici de conţinutul Chartei Oecumenica, nici de instituţiile semnatare, credem că ar fi fost mai înţelept să se abţină de la a insera în text cuvintele ,,astăzi Charta Oecumenica”. Este posibil să se fi lăsat ghidaţi doar de numele documentului în sine, care trimite la ideea de convenţie sau pact fundamental, şi să fi crezut că aceasta este constituţia CMB. Însă cărţile nu se scriu pe presupuneri şi opinii personale, ci pe documente şi informaţii veridice.

 

3. O altă personalitate creştină din ultimul secol necunoscută sau cunoscută prea puţin autorilor pirateriei este teologul protestant Adolf von Harnack (1851-1930). Von Harnack este o personalitate de primă mărime a lumii creştine a secolului XX, teolog protestant şi istoric german de seamă, care a aparţinut şcolii raţionalismului biblic şi a influenţat puternic prin opera lui teologia epocii sale. Raţionalismul biblic a fost un curent care a devastat pur şi simplu creştinismul occidental, prin aceea că nega veridicitatea Sfintei Scripturi, a minunilor relatate de ea, mergând până la a nega existenţa revelaţiei dumnezeieşti. Ca reprezentant din secolul XX al acestui curent aflat la limita cu ateismul, von Harnack a făcut o afirmaţie demnă de a fi citată, ceea ce au şi făcut cei doi părinţi bulgari. La pagina 144/173, ei scriu:

 

O: ,,Chiar şi un raţionalist ca teologul protestant Adolf Garnack recunoştea: ’Noi am eliminat taina spovedaniei. În locul ei am pus conştiinţa personală despre căinţă ... Dar conştiinţa noastră personală a căinţei nu înseamnă nimic’ ”

P: ,,Chiar teologul protestant Adolf Garnack recunoaşte: ...”, eliminând cuvântul ,,raţionalist”.

 

Cu toate că numele teologului este transliterat greşit, noi am recunoscut în Adolf Garnack pe Adolf von Harnack, aşa cum credem că l-ar identifica oricine a auzit de el. Faptul că el era raţionalist, deci aparţinea curentului raţionalismului biblic german are un tâlc profund pentru cei care cunosc influenţa extrem de vătămătoare a acestuia în sânul creştinismului apusean. Apoi, este extrem de important faptul că până şi un raţionalist ca von Harnack – care neagă în genere veridicitatea Scripturii, darmite existenţa Tainelor Bisericii şi altele – recunoaşte existenţa tainei spovedaniei în sânul Bisericii, ca şi faptul că protestanţii au scos-o din rândul Tainelor Bisericii înlocuind-o cu ,,conştiinţa personală a căinţei”, pe câtă vreme documentul ecumenist BEM (a se vedea articolul Negarea lui Hristos XII), care a fost semnat şi de ortodocşi, o trece sub tăcere. Exact despre acest lucru vorbesc părinţii bulgari în contextul dat.

 

4. Ar mai fi de remarcat necunoaşterea rangurilor clericale existente în diferite confesiuni creştine, ca şi a celor mai importante teze ecumeniste. Astfel, autorii variantei pirat au eliminat din textul original termenul de ,,episcop anglican” şi l-au înlocuit cu cel de ,,cardinal anglican”, deşi în Biserica Anglicană nu există rangul de cardinal. Aşa se face că ,,episcopul anglican Gloucester” de la pagina 145/175 devine ,,cardinalul anglican Gloucester”, iar ,,conferinţa din Lambet a episcopilor anglicani” de la pagina 148/179 se transformă într-o conferinţă a ,,cardinalilor anglicani”. În acelaşi ton, ,,Roger Etcegarey, fost arhiepiscop al Marsiliei” de această dată din spaţiul catolic devine ,,fost cardinal al Marsiliei”, deşi la catolici rangul de arhiepiscop nu este egal cu cel de cardinal, ci sunt funcţii diferite.

De asemenea, acolo unde au întâlnit în text ,,Biserica Autonomă Finlandeză” (n.r.: paginile 214-215 în original, şi 254-255 în varianta pirat) au înlocuit cuvântul ,,autonom” cu ,,autocefal”, deşi cele două cuvinte nu înseamnă acelaşi lucru. O biserică autocefală este o biserică independentă, de sine stătătoare, pe când o biserică autonomă se află în jurisdicţia unei alte biserici. Deşi în text se afirma cu claritate faptul că Biserica Finlandeză se află sub jurisdicţia Patriarhiei Constantinopolului şi este subordonată ei, autorii pirateriei au înlocuit ,,autonom” cu ,,autocefal”, vădind o incultură crasă.

În ce priveşte necunoaşterea celor mai importante teze ecumeniste, vom exemplifica ulterior, în alt context.

 

Dar să trecem la modificări mai grave ale textului, considerând că cele de mai sus ar putea fi chiar trecute cu vederea. Cu toate acestea, ţinând cont că textul pe care l-au modificat nu le aparţinea, iar ei nu au putut face dovada că modificările lor au îmbunătăţit câtuşi de puţin originalul, ci dimpotrivă, se fac vinovaţi de aroganţă şi dispreţ faţă de munca altora.

 

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 47/ianuarie-februarie 2009 

 

 

 

PARTEA A II-A

Eliminări, adăugiri şi alte modificări ale cuvintelor şi frazelor

Asupra textului s-au efectuat o multitudine de schimbări, multe dintre ele fiind pur şi simplu gratuite, altele având un oarecare scop. Iată câteva din schimbările gratuite, în care se vede clar că termenii din varianta pirat nu sunt sinonimi cu cei din textul original şi adeseori este schimbat sensul (n.r.: primul este cuvântul original, iar al doilea, îngroşat, este cuvântul din varianta pirat):

 

- ,,creştin ortodox neiniţiat/nelicenţiat în teologie”;

- ,,pierzându-şi puritatea/adevărul credinţei ortodoxe”;

- ,,popoare cu diferite culturi şi psihologii/zeităţi”;

- ,,Biserica ... crede în unanimitate/unicitate, de parcă ar avea un singur suflet şi o singură inimă”;

- ,,ei subestimează/răstălmăcesc adevărul”;

- ,,neglijează/neagă dogmele”;

- ,,ştirbesc dogmatic bogăţia/împuţinează moştenirea duhovnicească, dogmatică, cultică şi canonică lăsată de apostoli”;

 

şi multe altele. În câteva locuri, modificările lor se află la limita dogmatică:

 

- ,,toate cele trei Ipostasuri ale Sfintei Treimi sunt una, căci Ele toate în esenţă sunt/alcătuiesc Adevărul” (Dumnezeu, în cele trei Ipostasuri, nu alcătuieşte adevărul, ci este Adevărul !);

- ,,spre a se face părtaş firii/energiilor dumnezeieşti a Domnului Iisus Hristos Mântuitorul” (II Petru 1, 4) (până şi citatul din Scriptură indicat, adică Sfântul Apostol Petru spune că ne facem părtaşi firii dumnezeieşti, şi nu energiilor !);

 

Iar în alte locuri, schimbările sunt ilare, precum:

 

- ,,discursul papal ... nu conţine nici o fărâmă de mărturisire îndrăzneaţă a lui Hristos, măcar că însuşi papa/papalitatea poartă numele marelui apostol al lui Hristos, Pavel”, de unde reiese că papalitatea poartă numele de Pavel, şi nu Papa Ioan Paul al II-lea !

 

- la pagina 85/101 scrie:

O: ,, ... bunăoară, în slujba închinată Sfântului Arhistrateg Mihail şi celorlalte puteri cereşti netrupeşti (8/21 noiembrie)”

P: ,, ... bunăoară, în slujba închinată Sfântului Arhistrateg Mihail şi celorlalte puteri cereşti netrupeşti (21 noiembrie)”

 

Este ilar faptul că nu au luat aminte nici măcar la lucruri elementare. Autorii precizează atât data praznicului pe vechi – 8 noiembrie, cât şi cea corespunzătoare acesteia pe nou – 21 noiembrie. Ei au şters data pe vechi, însă au lăsat-o pe cea de pe nou. Dacă au socotit să facă acest lucru pentru a indica ziua praznicului în calendarul lor, atunci au greşit, fiindcă au sfârşit prin a mărturisi că praznicul Sfinţilor Arhangheli are loc de fapt la data pe stil vechi.

 

sau au ieşit invers:

 

O: ,,Orice învăţătură religioasă neortodoxă este neplăcută lui Dumnezeu şi de-a dreptul păgubitoare, căci substituie îndrăzneţ prin minciună eretică învăţătura mântuitoare revelată de Dumnezeu. Prin aceasta ea mânie pe Dumnezeu şi Îl îndepărtează”

P: ,, ... căci înlocuieşte îndrăzneţ minciuna eretică cu învăţătura mântuitoare revelată de Dumnezeu. Prin aceasta se aduce mânia lui Dumnezeu şi îndepărtează harul Duhului Sfânt”

 

Şi în original, vorbind despre şiretlicurile ecumeniştilor menite să-i păcălească pe ortodocşi, autorii scriu:

O: ,,Ne întrebăm: de ce a trebuit în general să se găsească un temei ’comun’ ? Probabil, pentru a arunca praf în ochi ortodocşilor, care nu-şi pot imagina credinţa creştină fără dogme şi canoane !”

Iar ei au scris:

P: ,,Probabil, pentru a arunca praf în ochi ortodocşilor, care-şi pot imagina credinţa Bisericii fără dogme şi canoane !”

 

Adăugiri de note de subsol

Pe lângă adăugirile din text, autorii variantei pirat au inserat note de subsol. Este de remarcat faptul că originalul nu are note, pe câtă vreme ei au extras o parte din text şi l-au transformat în note de subsol, la care au adăugat texte inexistente în lucrarea părinţilor bulgari. Din cele 39 de note, 12 le aparţin exclusiv. Dintre acestea, câteva sunt remarcabile prin conţinutul lor, deoarece ele nu aveau cum să le fie cunoscute părinţilor bulgari la vremea scrierii acestei lucrări.

,,Ortodoxia şi ecumenismul” a văzut lumina tiparului în 1992, iar notele în speţă fac referiri la evenimente ulterioare acestui an. De pildă, în nota 18 de la pagina 102 (n.r.: vom da, fireşte, doar pagina din varianta pirat, de vreme ce notele sunt inexistente în original) se vorbeşte despre molitfelnicele editate de Biserica Ortodoxă Română după anul 1992, an după care au fost eliminate rânduielile de lepădare a eresurilor şi de primire prin taina botezului şi mirungerii a celor de altă credinţă decât cea ortodoxă.

În nota 23 de la pagina 192, autorii pirateriei aduc în discuţie interzicerea de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a difuzării prin magazinul ,,Cuvântul Vieţii” a cărţilor tipărite de editurile Evanghelismos, Egumeniţa şi Credinţa strămoşească. Acesta este un eveniment ulterior anului 2000 şi, prin urmare, cu totul necunoscut părinţilor bulgari la vremea scrierii cărţii.

Apoi, în nota 24 de la pagina 264 se face referire la Papa Benedict al XVI-lea. Amintim cititorilor că Papa Benedict a devenit capul Bisericii Catolice în 2005, după moartea Papei Ioan Paul al II-lea, şi este din nou un eveniment ulterior anului 1992. În aceeaşi categorie intră nota 28 de la pagina 278 în care se vorbeşte despre vizita rabinului Arthur Schneier la Iaşi în 2002.

Precizăm că cele 12 note inserate de autorii variantei pirat nu sunt semnalate ca aparţinând traducătorului, editorului sau eventual corectorului lucrării, ci sunt prezentate ca fiind ale părinţilor bulgari (n.r.: în general, dacă notele aparţin traducătorului, sunt marcate prin abrevierea n.tr.; dacă aparţin editorului – n.ed.; dacă aparţin redacţiei unei publicaţii – n.r.. Acestea sunt abrevieri standard utilizate în limba română).

 

Citate modificate

Deşi textul este plin de prelucrări, atât ale cuvintelor celor doi arhimandriţi, cât şi ale citatelor date de ei, am ales câteva modificări flagrante, pentru a arăta până unde s-a ajuns cu această operaţie.

 

1. De exemplu, într-un citat al Sfântului Teofan Zăvorâtul, de la pagina 8/9, scrie: ,,În curând se vor împlini o mie de ani de când credem în Domnul”, sfântul vorbind despre poporul rus, care a fost creştinat în jurul anului 988 şi a sărbătorit de curând 1020 de ani de la creştinarea slavilor. Neţinând cont nici măcar de faptul că sunt cuvintele unui sfânt, autorii variantei pirat au modificat citatul, scriind: ,,În curând se vor împlini două mii de ani de când credem în Domnul”, probabil neînţelegând trimiterea către poporul rus.

 

2. În alt citat de la pagina 25/30, de această dată din arhimandritul Iustin Popovici, în original scrie: ,,Biserica întemeiată de El şi pe El ...”, în noua variantă fiind eliminate cuvintele ,,şi pe El”. Această modificare este cu totul lipsită de sens şi, de altfel, ceea ce spune părintele Iustin este adevărat: Biserica este întemeiată pe piatra Hristos, deci ,,pe El”. Pentru ce au scos din text această precizare şi cum de şi-au permis să modifice citatul ?

 

3. O modificare mai grosolană găsim la pagina 16/19, unde este citat protopresbiterul Ştefan Ţankov, care spune:

O: ,,În pofida dogmelor, la unitatea ’nevăzută’ a Bisericii lui Hristos sunt raportate deseori confesiuni heterodoxe, indiferent de eresurile lor dogmatice, care le îndepărtează de comuniunea cu Biserica lui Hristos

P: ,,În pofida dogmelor, la unitatea ’nevăzută’ a Bisericii lui Hristos trebuiesc raportate şi confesiunile neortodoxe, care, indiferent de eresurile lor dogmatice, nu sunt departe de comuniunea cu Biserica lui Hristos

Diferenţa dintre original şi variantă este mare şi practic i se pun cuvinte în gură părintelui Ţankov. El face o afirmaţie atunci când spune că ,,sunt raportate deseori”, or ei scriu că el cere ca acestea să fie raportate, căci asta se înţelege prin verbul ,,trebuiesc”. Apoi, el îşi continuă afirmaţia, spunând că pur şi simplu, din punctul de vedere al ecumeniştilor, confesiunile heterodoxe sunt înglobate în Biserica lui Hristos, indiferente de eresurile lor dogmatice, care nu le permite comuniunea cu aceasta din urmă. Or, ei dau cu totul alt sens cuvintelor lui, accentuându-le mult în contextul dat, ceea ce nu este un lucru corect.

 

4. Însă următorul exemplu de citat modificat depăşeşte cu mult atributul de ,,grosolan”. La principiul 8, subcapitolul ,,Staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile”, cei doi părinţi bulgari prezintă atât dogmatic, cât şi duhovnicesc primejdia îndepărtării de învăţătura ortodoxă pe care am moştenit-o prin tradiţie. În acest context, la pagina 107/128, ei scriu: ,,E drept, Adevărul dumnezeiesc, singur de la sine, nu ne va salva, dacă nu-l vom traduce în fapte. Sfântul Simeon Noul Teolog, reproducând gândul patristic ,,Ce folos e să fii cucernic în credinţă şi păcătos în viaţă”, îl parafrazează: ,,Ce folos e să crezi drept, dar să trăieşti în fărădelege ? Această idee este întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu, căci Mântuitorul zice: ,,Nu orişicine-Mi zice: Doamne, Doamne ! va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri ...” ş.a.m.d..

Prin urmare, ei îl citează pe Sfântul Simeon Noul Teolog care reproduce şi parafrazează, adică dă o explicaţie într-o formulare personală a gândului patristic amintit. Cu alte cuvinte, a parafraza înseamnă a spune acelaşi lucru, dar cu cuvinte proprii. Ceea ce se şi poate observa în textul original.

Autorii variantei pirat au modificat pur şi simplu citatul din Sfântul Simeon Noul Teolog, după cum urmează: ,,Sfântul Simeon Noul Teolog întreabă: ,,Ce folos e să fii înşelat în credinţă şi cucernic în viaţă ?” Şi răspunde: ,,La fel de osânditor ca a crede drept, dar a trăi în fărădelege”. Este absolut inimaginabil cum de şi-au permis să schimbe cuvintele sfântului ! Ce diferenţă este între ei şi cei care interpolau scrierile sfinţilor în primele veacuri creştine ? Dacă au crezut că printr-o asemenea modificare fac un bine cititorilor, ei bine, asta se numeşte în limbaj duhovnicesc înşelare !

Sensul pe care l-au dat cuvintelor sfântului se află dincolo de hotarele învăţăturii ortodoxe, fiindcă nu se poate pune nicidecum egal între erezie şi orice alt păcat. Orice creştin care alunecă în păcat, chiar dacă trăieşte în fărădelege ani de zile, este primit de Biserică şi chiar chemat să se adape din hrana ei dătătoare de viaţă, pentru a se îndrepta, pe când ereticul se îndepărtează de Biserică şi este izgonit din comunitatea credincioşilor, ca unul ce nu poate avea părtăşie cu cele dumnezeieşti.

Aşadar, ,,să crezi drept, dar să trăieşti în fărădelege” are leac, căci de fapt, cei care se află în dreapta credinţă se luptă întreaga viaţă cu păcatul, sub diferite forme, dar având puterea darului lui Hristos şi hrănindu-se la sânul Bisericii Lui au şansa mântuirii. Însă, ,,să fii înşelat în credinţă şi cucernic în viaţă” înseamnă să nu ai credinţă, deci să te lipseşti de o temelie sănătoasă a faptelor bune. Căci trăirea duhovnicească şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu se întemeiază pe dreapta credinţă, iar lupta cea bună se câştigă doar de cei ce luptă după lege, cum spune apostolul (II Timotei 2, 5).

Arhimandritul Serafim Alexiev are, de altfel, o carte intitulată ,,Trăire duhovnicească şi înşelare”, apărută la Editura Sophia, Bucureşti 2008, în care explică importanţa covârşitoare pe care o are dreapta credinţă în viaţa creştinului. Fără ea, practic, noi nu ne putem apropia de Dumnezeu, deci despre ce mai poate fi vorba ?

 

5. O altă prelucrare a textului original care aduce atingere învăţăturii ortodoxe găsim la pagina 114/137:

O: ,,Înainte însă de această ultimă încercare a moralităţii omeneşti de către Judecata lui Dumnezeu, va fi cea de la vama a 19-a, în care vor fi cercetate păcatele împotriva credinţei, şi înainte de toate ereziile şi învăţăturile false. Prin urmare, cel care n-a trecut peste a 19-a vamă, nu va fi lăsat până la a 20-a, ultima vamă. În felul acesta, cei care se împotrivesc dreptei credinţe nu vor fi îndreptăţiţi ...”

P: ,,Înainte însă ca Judecata lui Dumnezeu să încerce moralitatea omenească, vor fi cercetate păcatele împotriva credinţei şi, înainte de toate, ereziile şi învăţăturile false. În felul acesta, cei care se împotrivesc dreptei credinţe nu vor fi îndreptăţiţi ...”

Aşadar, a fost eliminat cuvântul ,,vamă” din textul original şi modificată fraza de aşa natură pentru a acoperi metamorfozarea conţinutului. Îi întrebăm pe cei care au făcut aşa ceva: pentru ce motiv în lume au eliminat cuvântul ,,vamă” ? Neagă cumva existenţa vămilor văzduhului, aşa cum o fac şi marii duhovnici ai Bisericii oficiale, precum arhimandritul Teofil Pârâian (n.r.: vom dezbate pe larg această problemă în cadrul serialului ,,Învăţătura marilor duhovnici ai BOR nu mai este în duhul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii”) ?

Nu vom comenta mai mult această modificare a textului, lăsând la latitudinea fiecăruia modul în care o va aprecia. Doar vom aminti titlurile a două cărţi tipărite de edituri de carte religioasă care ţin de Biserica oficială. Prima este cea a protosinghelului Nicodim Mândiţă, ,,Vămile văzduhului”, în 2 volume în care sunt expuse pe larg toate vămile şi păcatele de care vom fi întrebaţi la fiecare vamă. A doua, de dată recentă, este cea a lui Jean-Claude Larchet, ,,Tradiţia ortodoxă despre viaţa de după moarte”, apărută la Editura Sophia, Bucureşti 2006, în care există un capitol, al 4-lea, intitulat ,,Răstimpul dintre a treia şi a noua zi: călătoria prin văzduhul de sub cer. Vămile”, care se întinde pe mai mult de 50 de pagini şi expune tradiţia ortodoxă a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii cu privire la trecerea prin vămile văzduhului. În acest context, ţinem să precizăm că Jean-Claude Larchet – un autor francez extrem de mediatizat în ultima vreme şi ale cărui cărţi sunt tipărite de editura Sophia – aparţine stilului vechi, mai precis Bisericii Ortodoxe Ruse din Franţa.

Cei care se îndoiesc câtuşi de puţin de existenţa vămilor văzduhului pot cerceta oricare dintre aceste două cărţi, pe care le-am putea numi capitale, şi se pot convinge că această învăţătură face parte din Tradiţia ortodoxă.

 

O problemă aparte: Sfânta Scriptură

Pe măsură ce am avansat în compararea celor două cărţi, am remarcat o atitudine aparte faţă de Sfânta Scriptură. O vom prezenta şi noi în ordinea apariţiei problemelor în carte.

 

1. Astfel, la pagina 250/301 întâlnim chiar în titlul principiului 14 următoarea alterare a textului:

O: ,,Principiul 14 - Scopul ecumenismului e acela de a uni toate religiile într-o singură religie antihristică. Propovăduind chipurile ,,dragostea”, el greşeşte şi împotriva adevărului, şi împotriva dragostei, iar prin traducerile ecumenice ale Bibliei distruge credinţa în Hristos”

P: ,,Principiul 14 - Scopul ecumenismului este unirea credinţelor într-o singură religie antihristică. Propovăduind ,,dragostea”, ecumenismul păcătuieşte şi distruge credinţa în Hristos”

Aşadar, pe lângă celelalte modificări existente, în varianta lor lipsesc cu desăvârşire cuvintele: ,,iar prin traducerile ecumenice ale Bibliei”.

 

2. După încă 20 de pagini, mai precis la pagina 270/324, întâlnim altă schimbare legată de Scriptură:

O: ,,Biserica Ortodoxă ar trebui ... . Din păcate, în timpul nostru, prin traducerea ecumenică amintită a Bibliei, ei ise impune, pe linia CEB, textul masoretic evreiesc al Vechiului Testament, stabilit de tradiţia rabinică”

P: ,,Biserica Ortodoxă trebuie ... . Din păcate, în timpul nostru, prin traducerea ecumenistă a Bibliei, se impune pe linia CEB ca textul Vechiului Testament să fie stabilit de tradiţia masoretic-rabinică”

Eliminând cele 2 cuvinte ,,ei i”, ei au înlăturat din text faptul că Bisericii Ortodoxe – menţionate în propoziţia anterioară – ei i se impune pe linia CEB textul masoretic.

 

3. Apoi, la pagina 281/337, au aruncat la gunoi cuvintele autorilor şi şi-au tipărit propriile cugetări alipindu-le în mod samavolnic de trupul cărţii; şi au procedat astfel în două locuri. În primul caz, vorbind despre faptul că ecumeniştii apelează la evrei pentru explicarea Scripturii, autorii scriu: ,,Cum se poate să apelezi la ei pentru a ţi se explica Biblia ?”, spunând în propoziţia anterioară că ei nu cred în Hristos, deci n-au cum înţelege cuvântul Scripturii, iar Vechiul Testament este de neînţeles fără Hristos, căci ,,sfârşitul legii este Hristos” (Romani 10, 4). Ei expun cu delicateţe şi în chip duhovnicesc motivele pentru care nu este posibil să apelăm la evrei pentru tâlcuirea Scripturii, iar această expunere este distrusă pur şi simplu de înlocuirea grotescă făcută de autorii variantei pirat, care elimină fraza de mai sus a arhimandriţilor şi scriu în locul ei: ,,Cum poate călăuzi un orb pe altul fără a cădea în prăpastie ?”

Nu se înţelege prea bine din cuvintele lor, dar i-au făcut oare orbi şi pe ortodocşi ?

 

4. Dar netrebnicia acestora nu se opreşte aici. Pe aceeaşi pagină mai jos operează următoarea ciopârţire a textului:

O: ,,Ce fel de lămurire a pasajelor dificile din Biblie poţi pretinde tâlcuitorilor evrei medievali de tipul lui Rachel, Kimhi, John Ezdra ... şi bibliştilor evrei contemporani ? Căci iudeii din Evul Mediu pururea au fost duşmanii înverşunaţi ai lui Hristos, iar actualii biblişti evrei sunt în majoritate masoni şi discipoli fideli ai masoreţilor şi talmudiştilor”

P: ,,Ce fel de lămurire a pasajelor dificile din Biblie poţi pretinde tâlcuitorilor evrei medievali de tipul lui Rachel, Kimhi, John Ezdra sau bibliştilor evrei contemporani, cu toţii orbiţi de o ură talmudică viscerală împotriva creştinilor şi a lui Hristos ? Cum putem fi aşa de orbi încât să nu vedem cum evreii vor să ne schimbe Scriptura ca să ne depărteze de Biserică ? Cum am ajuns să ne vindem credinţa celor care l-au cumpărat pe Hristos cu treizeci de arginţi ?

Prin urmare, ei elimină explicaţiile concrete ale bulgarilor, care continuă şi în frazele imediat următoare, şi îşi toarnă – prin cuvintele adăugite – propriul venin, fiind cu totul neîndreptăţiţi în ceea ce au înfăptuit. Dar să vedem şi ultima prelucrare a textului legată de Scriptură şi apoi vom expune concluziile noastre.

 

5. La pagina 284/340, ei au realizat următoarea metamorfozare:

O: ,,Cu îndrăzneală neobrăzată este tratată şi revelaţia dumnezeiască, din care până acum credincioşii îşi dobândeau cunoştinţele despre Dumnezeu, iar astăzi celor ce s-au lepădat de adevărata credinţă ecumeniştii le propun să alcătuiască ,,alte evanghelii”, pentru a introduce în ele propriile rătăciri şi a-şi argumenta, prin ,,scripturi” false, alcătuite după bunul loc plac, propriile născociri profanatoare. Urmărind îngrozitoarele abateri de la adevăr (II Tesaloniceni 2, 3), care se promovează deja făţiş în domeniul inviolabil al înseşi Revelaţiei dumnezeieşti, ne amintim cuvintele sinistre, pe care le-a auzit o cunoscută a noastră (ortodoxă rusă) în anii 1950, în Belgia, de la un influent ecumenist occidental: ,,Către sfârşitul secolului XX creştinii vor citi de-acum o nouă biblie” !”

P: ,,Cu mare îndrăzneală este privită de către ecumenişti învăţătura dumnezeiască, cea din care până acum credincioşii ortodocşi dobândeau cunoaşterea lui Dumnezeu, încât au ajuns să alcătuiască ,,noi evanghelii” pentru a-şi justifica, după bunul lor plac, propriile născociri profanatoare, ca nu peste mult timp creştinii să fie îndemnaţi a citi o nouă biblie !”

 

Toate aceste maltratări ale textului în ce priveşte Sfânta Scriptură nu indică cu claritate atitudinea celor care le-au săvârşit. Cu toate acestea, vom reliefa câteva lucruri care reies din cele de mai sus. Din primul context ei elimină cuvintele ,,prin traducerile ecumenice ale Bibliei”; din cel de-al doilea context – scoţând cuvintele ,,ei i” – acoperă faptul că Bisericii Ortodoxe i se impune de către mişcarea ecumenistă să preia textul masoretic; în cea de-a patra situaţie creată de ei, fac caz de faptul că evreii vor să schimbe Scriptura pentru a ne depărta de Biserică; iar în ultima ascund din nou că ecumeniştii sunt cei care le propun ,,celor care s-au lepădat de adevărata credinţă” să alcătuiască alte evanghelii şi îi scot cu totul vinovaţi pe primii, cei din urmă neexistând (?), ca şi faptul că o credincioasă ortodoxă mărturiseşte că un ecumenist influent a făcut o afirmaţie clară că spre sfârşitul secolului XX creştinii vor citi o altă biblie.

În consecinţă, avem de-a face cu o poziţie mai degrabă laşă, căci se neagă, se ascunde, se trece sub tăcere o realitate: aceea că, în general, Biserica Ortodoxă a renunţat la traducerea realizată de cei 70 de tălmăcitori, cunoscută sub numele de Septuaginta, şi a adoptat textul masoretic. Părinţii bulgari semnalează acest lucru cu privire la traducerea Scripturii în limba rusă, iar noi putem spune acelaşi lucru despre traducerea Scripturii în limba română !

Şi atunci ne întrebăm: cu ce drept fac caz de faptul că unii sau alţii – fie ei evrei, fie ei activişti ecumenişti – vor să le schimbe Scriptura ? Scriptura tipărită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române urmează de peste 20 de ani textul masoretic. De fapt, ultima ediţie sinodală despre care avem cunoştinţă că urmează traducerea Septuagintei este cea din 1914 ! Deci, cu ce drept vorbesc despre modificarea Scripturii, ei care au primit deja alterarea ei ? Ei, care citesc practic alţi psalmi – atât de schingiuiţi sunt ! – şi folosesc deja alte rugăciuni !

Există cineva – oricine ar fi, cleric, monah sau mirean – din Biserica oficială care să vorbească despre faptul că Scriptura folosită de ei este deja schimbată ? Noi nu avem cunoştinţă de nici un fel de poziţie luată în acest sens. Iar pentru cei care vor să vadă o primă dovadă, să citească afirmaţiile celor doi arhimandriţi de la pagina 275/330 despre citatul din Isaia 3, 10 şi să-l caute în Scriptura sinodală ... Vom reveni, în măsura posibilităţilor, asupra acestei teme extrem de importante, a alterării Cuvântului lui Dumnezeu.

Deci, la ce se rezumă atitudinea lor ? La nişte cuvinte aruncate într-o carte scrisă de alţii şi pe care se află blagoslovenia cuiva care nu-i implică în nici un fel ? Căci altfel, până şi în această carte – deşi semnată de alţii – caută în fel şi chip să ascundă adevărul ! Dar nu ! Ei s-au dovedit a fi laşi până la capăt, fiindcă nici măcar aici, la adăpostul şi pe seama celor de stil vechi, nu au fost în stare să se facă părtaşi unei mărturisiri de credinţă şi fidelitate faţă de învăţătura Mântuitorului.

 

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 49/mai-iunie 2009 

 

 

 

PARTEA A III-A

Eliminarea frazelor şi paragrafelor în care se fac referiri la stilul vechi

Dacă nici măcar în privinţa Scripturii autorii pirateriei nu au putut spune adevărul, cu atât mai puţin au făcut-o în ce priveşte schimbarea calendarului. Neţinând cont în nici un fel de faptul că această lucrare este scrisă de doi arhimandriţi de stil vechi, ei au eliminat din text cuvinte, fraze şi chiar paragrafe întregi în care părinţii fac referire la schimbarea calendarului sau la stilul vechi.

Dar chiar mai înainte de a face asta, şi-au luat libertatea de a vorbi în numele lor. Nu se poate spune cu precizie dacă ei au dorit să ascundă cititorilor că cei doi părinţi bulgari aparţin stilului vechi, sau dacă doar s-au erijat în autorii lucrării, mânaţi de ’râvna’ nemaivăzută care s-a făcut simţită neîncetat pe măsură ce am comparat originalul cu varianta compusă de ei.

Să vedem câteva răstălmăciri ale declaraţiilor pe care le fac cei doi arhimandriţi.

 

1. În introducere, la pagina 5/5, părinţii prezintă comparativ adevăratul ecumenism, sau mai bine spus universalitatea sau sobornicitatea Bisericii Ortodoxe, şi ecumenismul actual, care nu este decât o umbrelă sub care s-au adunat toate credinţele pământului, un nou Babilon:

O: ,,Noi îndrăznim să afirmăm că întru totul ţinem de acest adevărat ecumenism, antic şi veşnic nou, adică de universalitatea Sfintei Biserici Ortodoxe”

P: ,,Noi, creştinii ortodocşi, îndrăznim să afirmăm totdeauna că ţinem întru totul de acest adevărat ecumenism după Hristos, veşnic nou, adică de universalitatea Sfintei noastre Biserici Ortodoxe”

În primul rând, vom remarca că probabil nu au înţeles de ce acest adevărat ecumenism este ,,antic şi veşnic nou” şi au înlocuit cuvântul ,,antic” cu ,,după Hristos”. Însă, exprimarea originală este frumoasă şi profund duhovnicească, trimiţând la ideea că Hristos este ,,ieri şi astăzi acelaşi, şi în veci” (Evrei 13, 8), şi asemenea Lui este şi învăţătura Sa. Aceeaşi idee se regăseşte la Sfântul Vichentie de Lerins († cca 450), care spune că adevărul universal este ,,crezut pretutindeni, întotdeauna şi de către toţi”. Prin urmare, şi acest adevărat ecumenism, această universalitate sau sobornicitate a Bisericii este ,,antică şi veşnic nouă” (n.r.: am putea expune multe locuri în text în care aceşti samavolnici au distrus înţelesul duhovnicesc al cuvintelor autorilor).

Apoi, ei n-au înţeles că cele de mai sus sunt o mărturisire de credinţă a autorilor, şi nu a creştinilor ortodocşi per total.

 

2. În schimb, la pagina 17/21, ei socotesc lucruri în numele autorilor:

O: ,,Iată cu ce fel de ’creştini’ colaborează la conferinţele ecumenice, în numele viitoarei ’biserici’, reprezentanţii ortodocşi !”

P: ,,Iată cu ce fel de ’creştini’ colaborează la conferinţele ecumenice, în numele nostruşi al viitoarei ’biserici’, reprezentanţii ortodocşi !”

Aici se pare că ei uită că această carte este scrisă de nişte ortodocşi de stil vechi anti-ecumenişti, care n-au avut nicicând nici un fel de relaţii cu lumea ecumenistă. Pentru ce socotesc că reprezentanţii ortodocşi întreprind tot ceea ce întreprind şi în numele autorilor, sau al nostru, al celor de stil vechi ? Sau ei au intrat cumva în pielea celor care vorbesc în această lucrare ?

 

3. În încheierea cărţii, la pagina 300/360, procedează la fel:

O: ,,Potrivit celor 16 principii expuse mai sus: dogmatice, canonice, liturgice, istorico-bisericeşti ş.a., noi declarăm că nu putem fi ecumenişti”

P: ,,Potrivit celor şaisprezece principii dogmatice, canonice, liturgice, istorico-bisericeşti expuse până acum, declarăm cu toată credinţa în Iisus Hristos că ortodocşii nu pot fi ecumenişti”

Şi în frazele imediat următoare, ,,noi” este înlocuit cu ,,creştinii ortodocşi”, cu toate că este vorba din nou de o mărturisire de credinţă făcută de cei doi arhimandriţi.

 

4. Pe aceeaşi pagină, mai jos:

O: ,,Noi ne desolidarizăm cu fermitate de mişcarea ecumenică şi de participarea în cadrul CEB”

P: ,,Noi, creştinii ortodocşi, ne desolidarizăm cu fermitate de mişcarea ecumenistă şi de dialogurile în cadrul CMB”

Dacă până la acest citat, afirmaţiile făcute în numele creştinilor ortodocşi au fost rezonabile, în acest caz se poate spune că se întrece orice măsură. Căci am vrea să ştim şi noi când şi cum s-au desolidarizat – cu fermitate ! – ortodocşii de mişcarea ecumenistă şi dialogurile din cadrul CMB. Noi, cei care realmente ne desolidarizăm cu totul de ecumenism, precum au făcut-o şi autorii acestei cărţi, cel mai adesea nici nu suntem socotiţi printre ortodocşi, ci suntem categorisiţi de teologi de ’seamă’, precum regretatul părinte Petre David, drept sectanţi, eretici şi cine ştie mai cum. Aşa se face că – în mâinile unor plăsmuitori ca cei care au măcelărit această carte-document – adevărul devine minciună, iar minciuna este ridicată la rangul de Adevăr !

 

Dar să vedem câteva eliminări din text a unor referiri la stilul vechi.

 

1. La pagina 84/101: ,,Cererea marii ectenii are cu totul alt sens – să ne cheme la rugăciune pentru unirea frăţească a Sfintelor Biserici Ortodoxe locale, deoarece, după cum arată istoria bisericească, ele au fost afectate de dezbinări şi schisme (schisma bulgară, dezbinările din cadrul Bisericilor Rusă, Greacă, Română)”. Din varianta pirat lipseşte paranteza în care sunt enumerate dezbinările şi schismele din ultimul secol: schisma bulgară şi dezbinările cauzate de schimbarea calendarului în cazul Bisericilor Greacă şi Română, şi de instaurarea regimului bolşevic în cazul Bisericii Ruse. Nu am înţeles prea bine motivul pentru care a fost exclusă paranteza în speţă. Să fie oare din cauză că bulgarii afirmă că Biserica se roagă pentru îndepărtarea acestor schisme, ceea ce ar implica şi rezolvarea problemelor dintre noi şi ei ?

 

2. O altă îndepărtare din text a unor cuvinte o întâlnim la pagina 121/146: ,,Această revendicare a fost susţinută mai cu seamă de mitropolitul Samosului, Irineu, ierarh al Bisericii din Elada, cu care ne-am aflat în corespondenţă”. Ei au tăiat cuvintele ,,cu care ne-am aflat în corespondenţă”, dintr-un motiv numai de ei ştiut.

 

3. Apoi, de la pagina 214/254 lipseşte următoarea frază, pentru care nu mai este nevoie de nici un comentariu: ,,După congresul nesăbuit de la Constantinopol care a introdus ,,noul stil calendaristic”, Biserica Finlandeză a adoptat şi ,,pascalia” gregoriană, pe care o urmează şi azi, constituind o excepţie în rândul Bisericilor Ortodoxe locale”.

 

4. Acelaşi lucru s-a petrecut la pagina 230/276, unde a dispărut fraza: ,,Schimbarea sau mutarea zilelor sărbătorilor bisericeşti a şi început prin introducerea în unele Biserici locale a aşa-numitului ,,stil nou calendaristic”, ceea ce a provocat vrajbă şi dezbinare”. Se cuvine să spunem că era vorba despre antihrist, despre care Proorocul Daniil a spus: ,,Şi cuvinte va grăi asupra celui Preaînalt, şi pe sfinţii celui Preaînalt va amăgi şi va cugeta să schimbe vremile şi legea” (Daniil 7, 25) ...

Şi am putea continua cu tot felul de exemple, însă vom pune punct aici acestei prezentări şi vom expune concluzia noastră cu privire la intenţiile celor care au săvârşit această nelegiuire.

 

* * *

 

Cripto-ecumenismul existent în lumea ortodoxă contemporană

Istoria Bisericii Ortodoxe a ultimului secol, plină de frământări dintre cele mai profunde şi de ameninţări pe măsură, a aruncat lumea ortodoxă – şi pe fiecare ortodox în parte – într-un vârtej de înclinaţii, atitudini şi opinii. Cei care nu au fost smulşi de curentul ateu care a bântuit vreme de decenii Europa ortodoxă şi au rămas în sânul Bisericii au fost învolburaţi de alt fenomen: ecumenismul. Astfel, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, asupra Bisericii Ortodoxe s-a năpustit balaurul cu nenumărate capete ale ereziei şi a stârnit un zbucium sufletesc de o profunzime surprinsă doar de marii trăitori ortodocşi ai veacului trecut.

Aşa se face că tulburarea şi spaima pricinuită de această hidră a întunericului a răspândit turma dreptcredincioasă a lui Hristos, făcând-o să caute cu disperare un adăpost pentru sufletele lor. Unii şi-au pus nădejdea în ierarhii lor şi în instituţia bisericească oficială, crezând că aceasta le-ar putea oferi un liman duhovnicesc; alţii, mult mai puţini la număr, au socotit că oamenii acestui veac, fie ei şi ierarhi, pot fi amăgiţi, cumpăraţi sau covârşiţi pur şi simplu de greutatea vremurilor şi, în consecinţă, se pot abate de la calea cea dreaptă.

Astăzi, însă, noi talazuri se ridică deasupra Bisericii Ortodoxe, care-i silesc pe credincioşi să caute din nou un liman prielnic. Această situaţie nu este deloc una uşoară, ci este cu mult mai grea decât cea creată la începutul secolului XX, prin apariţia mişcării ecumeniste (n.r.: nu vom lua în discuţie schimbarea calendarului ca fiind una din problemele care a creat dezbinare în Ortodoxie, fiindcă ea face parte, de fapt, din strategia ecumenistă şi nu poate fi desprinsă din acest context). De ce nu este uşoară ? Fiindcă a mărturisi astăzi că eşti cu adevărat ortodox, implică realmente stigmatizarea.

Această stigmatizare se face simţită chiar şi în mediul ecumenist. Oricine ia aminte la evenimentele sau discuţiile care se poartă în lumea ecumenistă şi care-i implică pe ortodocşi, va remarca faptul că ortodocşii sunt mereu marginalizaţi, înjosiţi, dispreţuiţi, şi prea adeseori credinţa lor este socotită una venită din secolul trecut, sau chiar din vremuri imemorabile, şi, ca urmare, este socotită învechită, depăşită, prăfuită. Ortodocşilor din spaţiul ecumenist li se cere cu insistenţă, prin orice fel de metode – directe sau indirecte – să-şi plece capul în faţa hidrei ecumeniste.

Cu atât mai mult se petrece acest lucru atunci când credinţa ortodoxă este mărturisită în deplinătatea ei, neatinsă, neprihănită de nici unul din curentele nocive ale acestor vremuri. Şi aşa a fost dintotdeauna în istoria Bisericii lui Hristos, şi aşa este şi astăzi.

Deci, ce opţiuni are un ortodox în ziua de astăzi ? Nu are decât două posibilităţi: sau va mărturisi adevărul curat şi se va dezice – precum spun şi părinţii bulgari – cu fermitate de curentul ecumenist şi de nenumăratele curente moderniste care bântuie neîncetat Biserica, ceea ce înseamnă că se va afla în situaţii adeseori grele, apăsătoare şi, fireşte, stigmatizante, însă va nădăjdui la limanul nemincinos – Hristos, care a făgăduit că va fi cu noi până la sfârşitul veacului (n.r.: va fi cu cei care fac voia Tatălui Lui, Celui din ceruri, şi va da biruinţă celor ce luptă după legea Lui); sau se va adăposti în Biserica oficială, care pe zi ce trece – din pricina compromisurilor peste compromisuri şi a alterării continue a învăţăturii dumnezeieşti – devine o corabie ce poate naufragia oricând ...

De fapt, aceste două posibilităţi au existat dintotdeauna: sau ne aventurăm pe marea acestei vieţi, adesea plină de vârtejuri şi greutăţi fără număr, dar nădăjduind cu putere către Dumnezeu; sau ne găsim un loc căldicel, unde să putem duce o viaţă aparent creştină, dar în realitate putredă.

În aceste noi condiţii, create de avansarea spectaculoasă în arena creştină a ecumenismului, a apărut în lumea ortodoxă contemporană un nou liman, dar care este de fapt vechi de când lumea. El se numeşte cripto-ecumenism şi se caracterizează prin aceea că, în vreme ce flutură sus şi tare opoziţia faţă de ecumenism, în străfunduri este un curent pro-ecumenist, şi aceasta din pricină că a pierdut cu totul nădejdea în Dumnezeu.

Cum se manifestă concret acest cripto-ecumenism ? Printr-o atitudine care are următoarele două trăsături: 1) Acolo unde nu este nevoie de fermitate – fiindcă adevărul este limpede, vorbeşte de la sine şi, prin urmare, nu este nevoie de argumente suplimentare sau întăriri – se manifestă duritate în exprimare, ajungându-se până la fanatism; şi 2) Acolo unde este nevoie de fermitate – nu pentru că adevărul nu ar fi limpede, ci fiindcă este necesară neclintire în apărarea poziţiei ortodoxe şi îngrădire vizibilă şi chiar pipăibilă de învăţăturile străine – se face simţită moliciunea şi îngăduinţa faţă de tot felul de fenomene care pun în pericol puritatea credinţei ortodoxe. Fireşte, cripto-ecumenismul poate conţine multe alte simptome, însă noi ne-am oprit asupra acestora două, socotindu-le definitorii.

 

Autorii ediţiei pirat sunt cripto-ecumenişti, ceea ce înseamnă că ei şi-au însuşit o învăţătură care nu le aparţine !

Cei care au mutilat lucrarea părinţilor bulgari se înscriu în acest curent cripto-ecumenist, sau ecumenism mascat. În continuare, vom expune dovezile pentru această afirmaţie, începând cu cele care se înscriu în prima trăsătură a cripto-ecumenismului.

Cine nu cunoaşte textul original, este posibil să nu priceapă tâlcul acestei cărţi, care este unitară în esenţa ei. Ea este o înşiruire logică şi duhovnicească de argumente pentru care un ortodox nu poate fi ecumenist. În urma nenumăratelor intervenţii asupra ei, autorii variantei pirat au transformat-o într-o învălmăşeală de informaţii, care şi-au pierdut caracterul unitar şi adeseori îşi pierde ţinta, fiindcă se îndeletniceşte prea adesea cu aruncatul de invective, ce nu fac decât să vădească fanatismul celor care au măsluit-o. În general, cuvintele schimbate sunt mult mai caustice şi dau altă direcţie textului decât cea originală.

Să vedem câteva exemple concrete: ,,esenţă demonică”, ,,învăţături pline de toată viclenia”, ,,îndrăcire”, ,,grozave hule”, ,,hulitoarele şi smintitoarele adunări”, ,,autoadmiraţie luciferică”, ,,grupări cu credinţe înşelătoare”, ,,răutăţi eretice”, ,,ură talmudică viscerală” – cuvinte care nu există în original.

O altă categorie de adăugiri grosolane sunt cele cu tentă politică, care nu-şi găsesc locul în această lucrare dogmatico-duhovnicească. În modificările de mai jos, se poate remarca stilul agresiv al frazei:

 

O: ,,ideologii parareligioase”

P: ,,ideologii politice, militare şi parareligioase”

 

O: ,,Epistola CEB ... încearcă să sugereze ideea că omul ar putea depăşi nenorocirile şi suferinţele cu ajutorul ştiinţei, al tehnicii etc. În circulară se subliniază că, în răstimpul săptămânii rugăciunii pentru ,,unitatea creştină”, credincioşii trebuie să se ocupe de probleme pur politice, economice şi comerciale, adică laice”

P: ,,Epistola CEB ... ,,divinizează” progresul spunând că omul ar putea depăşi singur nenorocirile şi suferinţele cu ajutorul ştiinţei, al tehnicii etc. Se subliniază că prin prisma ,,săptămânii rugăciunii ecumeniste”, credincioşii trebuie să vadă problemele politice, economice sociale şi comerciale, adică să adopte viziunea globalistă a societăţii de consum

 

O: ,,Biserica Ortodoxă ... care o vând de dragul unor avantaje materiale personale, cochetând cu heterodocşii la forurile ecumenice”

P: ,,Biserica Ortodoxă ... care o vând şi o trădează de dragul unor avantaje materiale personale sau interese naţionale sau politice, ,,înfrăţindu-se” cu ereticii la forurile ecumenice”

 

O: ,,Ei şi până în ziua de astăzi stăruie în aceste false speranţe, care îi deosebesc de adevăraţii adepţi ai lui Hristos, care nu au aici cetate stătătoare, ci o caută pe aceea ce va să fie (Evrei 13, 14)

P: ,, ... stăruie în aceste false speranţe de iudaizare şi supunere a lumii” !!!

 

De asemenea, au fost eliminate din text cuvinte socotite ca aparţinând spaţiului ortodox, atunci când se fac referiri la lumea heterodoxă. Acesta este motivul pentru care autorii variantei pirat au scos din carte termenul de ,,episcop anglican”, ca şi pe cel de ,,arhiepiscop” catolic, pe care l-au înlocuit cu cel de ,,cardinal”, deşi rangurile nu sunt echivalente. La fel au procedat în cazul ,,episcopatului francez al Franţei” – a cărui denumire oficială este Conferinţa Episcopală a Franţei, iar în limbajul nostru comun sinodul catolic francez, pe care l-au substituit complet prin termenii ,,catolicism”, ,,latini”, ,,papism”, ,,papistaşi”. Se poate spune că din textul lor nu se înţelege că este vorba despre sinodul catolic francez, deci un sinod catolic local, ci reiese că este vorba de întreaga Biserică Catolică.

Aceeaşi operaţie de redenumire au suferit-o termenii ,,Biserica Catolică” şi ,,Biserica Anglicană”. Deşi nu le socotim Biserici, considerăm de cuviinţă să le dăm titulaturile de mai sus – şi noi, ca şi mulţi alţii – pentru ca cititorii să priceapă că este vorba despre Vatican sau ,,Comunitatea Anglicană” – cum se auto-denumesc oficial anglicanii. Plini de râvnă în a nu le acorda titulatura de Biserici, aşa cum n-au dorit să le-o dea nici pe cea de episcopi, autorii pirateriei au înlocuit în mare parte termenii ,,Biserica Catolică” şi ,,Biserica Anglicană” cu ,,instituţia religioasă catolică”, ,,gruparea romano-catolică”, ,,secta anglicană” şi altele. Însă văzând astfel de titulaturi, cititorul nu-şi dă seama despre ce instituţie este vorba !

În aceeaşi idee, au înlocuit ,,Sinoadele Ecumenice” cu ,,Sinoadele Ortodoxiei” – ca să reiasă clar cui aparţin sinoadele în speţă ..., în loc de credincioşi au scris ,,binecredincioşi” sau ,,dreptcredincioşi”, ş.a.m.d.. Un exemplu extrem de concludent este cel legat de cuvântul ,,ortodoxie”, de la pagina 96-97/116:

 

O: ,,Protestanţii nu au nevoie de Ortodoxia noastră. Însăşi noţiunea de ’Ortodoxie’ a pierdut pentru ei acea profundă semnificaţie dogmatică pe care i-o atribuim noi. Ei nu recunosc Ortodoxia noastră ca fiind identică adevărului, căci, în opinia lor, există o mulţime de ’ortodoxii’. După cum am arătat mai sus, protestanţii denumesc fără ezitare bisericile monofizite, ca fiind ortodoxe orientale, manevrând abil diferenţa aparentă dintre cuvintele ’oriental’ şi ’răsăritean’ ... ”

P: ,,Protestanţii nu au nevoie de învăţătura noastră ortodoxă. Însăşi noţiunea de ’Ortodoxie’ a pierdut pentru ei acea profundă semnificaţie dogmatică pe care i-o atribuim noi. Ei nu recunosc Ortodoxia ca fiind identică adevărului, căci, în opinia lor, există o mulţime de ’adevăruri’. După cum am arătat mai sus, protestanţii denumesc fără ezitare bisericile monofizite, ca fiind ortodoxe orientale, manevrând abil diferenţa aparentă dintre cuvintele ’oriental’ şi ’răsăritean’ ... ”

 

Din context, reiese clar că fiecare cuvânt îşi avea rostul. Cine nu cunoaşte textul original, riscă să-i scape această paralelă ingenios făcută între adevărata Ortodoxie şi diferitele ’ortodoxii’ promovate de ecumenişti. Cei doi arhimandriţi continuă această paralelă interesantă şi în cele ce urmează, însă autorii pirateriei trunchiază din nou textul:

 

O: ,,Filipp Potter scria fără echivoc: ,,Eforturile făcute în ultimele decenii îşi propuneau drept scop să cuprindă mai profund diferite ’ortodoxii’ în mişcarea ecumenică pentru înnobilarea lor reciprocă şi corectare (!) ... Încercând să prezentăm lumii o mărturie generală, noi descoperim aspecte noi, comune ale credinţei, ce ne permit să formăm o ortodoxie sau o mărturisire mai plenară a credinţei noastre”. După cum rezultă din acest text, pentru ecumenişti ’Ortodoxia’ ca atare nici nu există, ci abia se formează”

P: ,,Filipp Potter scria fără echivoc: ,,Eforturile făcute în ultimele decenii îşi propuneau drept scop să cuprindă mai profund diferitele adevăruri ale credinţelor în mişcarea ecumenică pentru înnobilarea lor reciprocă şi corectare. Încercând să prezentăm lumii o mărturie generală, noi descoperim aspecte noi, comune, ale teologiei, ce ne permit să formăm o mărturisire mai unitară a credinţei noastre”. După cum rezultă din acest text, pentru ecumenişti ’Ortodoxia’ ca atare nici nu există, ci abia se formează”

 

După cum se poate vedea de mai sus, deşi au înlăturat din citatul lui Potter cuvântul ,,ortodoxie” şi au schimbat practic sensul cuvintelor lui, au păstrat în final concluzia părinţilor bulgari, care îşi pierde cu totul înţelesul în absenţa cuvântului ,,ortodoxie” în citatul lui Potter ! Să ne fie iertată exprimarea, dar se poate spune că sunt cu adevărat proşti şi orbi şi nu au priceput o iotă din ce scrie în această carte ! Ţinând cont de interminabilele intervenţii asupra textului, chiar nu pricepem cum de au lăsat totuşi unele pasaje intacte ! Şi apoi, dacă au fost atât de efervescenţi în iniţiativa lor, de ce nu au scris la urma urmei o carte, în care să-şi expună nestânjenit toate ideile pe care le vehiculează ?

 

A doua trăsătură definitorie a cripto-ecumenismului: moliciunea acolo unde este nevoie de fermitate

Să vedem câteva exemple de îndepărtare a unor cuvinte, spre atenuarea înţelesului sau chiar anularea lui totală:

 

O: ,,Urmând calea ecumenismului, heterodocşii nu dobândesc adevărul, iar ortodocşii care îl posedă se depărtează de el”

P: ,,Urmând calea ecumenismului, neortodocşii nu dobândesc adevărul, iar ortodocşii se depărtează de el”

- unde nu recunosc că există ortodocşi care nu mai posedă adevărul, ci sunt ortodocşi numai cu numele

 

O: ,, ... adică compromisuri în domeniul credinţei, ceea ce Ortodoxia nu trebuie să facă

P: ,, ... compromisuri în domeniul credinţei, lucru pe care Ortodoxia nu l-a făcut până acum

- unde neagă că Ortodoxia a făcut compromisuri până în prezent, deşi le stau împotriva numeroase documente ecumeniste semnate de ortodocşi şi prin care aceştia sunt de acord cu chestiuni care ating chiar dogmele Bisericii

 

O: ,, ... pentru activitatea Bisericii în perioada actuală a negocierilor şi compromisurilor actuale

P: ,, ... pentru activitatea Bisericii în perioada actuală a ,,negocierilor” ”

- unde neagă din nou că s-au făcut deja compromisuri

 

O: ,,Ecumeniştii subminează conştient convingerea că revelaţia dumnezeiască ...”

P: ,,Ecumeniştii protestanţi subminează în mod conştient convingerea că învăţătura dumnezeiască ...”

- unde afirmă că doar protestanţii subminează ..., ortodocşii care fac parte din ecumenism nu !

 

O: ,,Cu ajutorul unei astfel de metode apostaţii ar putea renunţa ...”

P: ,,Cu ajutorul unei astfel de metode apostate s-ar putea renunţa ...”

- iată la ce modificări ale textului s-au putut preta ...

 

O: ,,Un adevărat creştin ortodox, urmărind un ,,serviciu divin”, atât de profanator, ar fi trebuit s-o rupă pentru totdeauna cu ecumenismul

P: ,,Un adevărat creştin ortodox, urmărind un ,,serviciu divin”, atât de profanator, ar trebui să înţeleagă care sunt roadele ecumenismului

- unde este vorba de liturghii îmbinate cu piese de teatru despre diverse aspecte din viaţa Mântuitorului, iar ei au găsit de cuviinţă să manifeste îngăduinţă faţă de asemenea blasfemii

 

O: ,,După aceasta devine cu neputinţă participarea ortodocşilor la Consiliul Mondial al Bisericilor, care întotdeauna a susţinut ideea ’preoţiei’ feminine”

P: această frază lipseşte din varianta pirat

- să fie oare posibil ca această propoziţie să fi fost sortită tăierii din pricina lui ,,devine cu neputinţă” ? Excluzând afirmaţia de mai sus, nu schimbă cu nimic faptul că ei participă încă în Consiliul Mondial al Bisericilor

 

O: ,,Un creştin ortodox nu are voie nici să se gândească să participe la mişcarea ecumenică

P: ,,Un creştin ortodox trebuie să cunoască adevăratele planuri ale mişcării ecumenice

- unde am putea să spunem că sunt puse în paralel duhul autentic ortodox al textului original, al cărui singur scop a fost de a demonstra că ,,un creştin ortodox nu poate fi ecumenist” – adică, cele două apartenenţe se exclud reciproc: sau eşti ortodox, sau eşti ecumenist –, cu adevărata mentalitate a plăsmuitorilor, care socotesc că un ortodox trebuie să cunoască adevăratele planuri ale mişcării ecumeniste, şi cam atât !

 

O: ,,Dacă deocamdată abaterea (apostazia) nu s-a înfăptuit iremediabil, aceasta o va face neapărat tânăra generaţie de ecumenişti ortodocşi, căreia i s-a implantat acest virus

P: ,,Dacă până acum apostazia de la Ortodoxie nu s-a înfăptuit, cu siguranţă noua generaţie tânără de ortodocşi ecumenişti va împlini acest lucru”

- unde neagă din nou că apostazia de la Ortodoxie a avut loc şi scot afirmaţia cu privire la infectarea noilor generaţii de ortodocşi cu virusul ecumenismului. Cuvântul ,,iremediabil” are de altfel un tâlc mai profund în contextul dat, ca şi ideea infectării în sine

 

Însă, în opinia noastră, cea mai mare măsluire din această serie este următoarea:

O: ,,Răspunderea noastră ... nu este nicidecum mai mică decât răspunderea generaţiilor viitoare de ecumenişti ,,ortodocşi”, care vor duce până la capăt crearea ,,bisericii celor ce viclenesc” (Ps. 25, 5), adică a ,,adunării necredincioşilor”, pe temelia pusă de părtaşii ,,ortodocşi” de astăzi ai mişcării ecumenice !

P: ,,Răspunderea noastră ... nu este nicidecum mai mică decât răspunderea generaţiilor viitoare de ecumenişti ,,ortodocşi”, care vor duce până la capăt crearea ,,bisericii celor ce viclenesc” (Ps. 25, 5)”

 

Şi mai departe:

O: ,,Din această cauză răspunderea primilor părtaşi ai ecumenismului, care au făcut abateri pretins ,,neînsemnate” de la canoane şi dogme, nu numai că nu este mai mică, ci, posibil, este mult mai mare (datorită ,,imperceptibilităţii” ei) decât răspunderea generaţiilor viitoare de ecumenişti ,,ortodocşi” care le urmează exemplul !

P: ,,Pentru aceasta, răspunderea primilor paşi spre ecumenism, nu numai că nu este mai mică, ci este mult mai mare decât răspunderea generaţiilor viitoare care le urmează exemplul”

 

Prin modificările întreprinse au şters cu totul vina ,,părtaşilor” la ecumenism – pe care i-au transformat în PAŞI – care au făcut abateri pretins ,,neînsemnate” de la canoane şi dogme, au şters şi faptul că aceste lucruri se petrec imperceptibil, ca nu cumva cineva să ia aminte !, şi au îndepărtat şi faptul că este vorba despre ortodocşii ecumenişti.

Este inimaginabil la ce s-au putut preta pentru a se acoperi înaintea oamenilor ! Rămâne de văzut cum se vor disculpa înaintea Judecătorului celui drept. Că noi scriem astăzi acest articol, iar mâine toată lumea va uita şi de articolul nostru şi de cartea în speţă; dar ce se fac ei că toate acestea nu vor fi trecute cu vederea înaintea scaunului de judecată ?

 

Cele prezentate până aici au fost modificări ale cuvintelor şi frazelor. Iată mai jos câteva paragrafe eliminate cu totul din varianta tâlhărească.

 

1. La pagina 168, într-un subcapitol ce are titlul ,,Geneva începe a dicta condiţii Bisericii Ortodoxe”, autorii pun pe puncte câteva probleme grave. La punctul 4, ei vorbesc despre o epistolă trimisă de CMB Bisericilor Ortodoxe locale cu privire la săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, ce are loc între 18-25 ianuarie în fiecare an. În această epistolă, ei evită ,,sensibilităţile” ortodoxe şi pun câteva întrebări perfide. Autorii dau un astfel de exemplu, care lipseşte din varianta pirat: ,,De pildă: ,,Nu e cazul oare să abandonăm ceea ce ne-a devenit scump ? ... Angajamentul nostru (probabil, faţă de CEB) nu înseamnă oare un renunţ radical la tradiţie ?” Prin aluzii de acest gen CEB pregăteşte creştinii ortodocşi pentru a renunţa la Sfânta Tradiţie, care îi apără, ca un zid salvator, de rătăcirile heterodoxe”.

 

2. La pagina 266, la principiul 14, subcapitolul ,,C) ,,Dragostea” ecumenică şi ,,îngăduinţa” faţă de adevărul şi dragostea lui Hristos”, autorii oferă la un moment dat un exemplu cu un ... preot ortodox român, exemplu care a fost de asemenea îndepărtat: ,,În acest context este caracteristică o întâmplare de dată recentă. În iulie 1989 un creştin ortodox plin de evlavie, venind la Bucureşti, a făcut cunoştinţă aici cu un preot ortodox român, care îşi făcea studiile la Institutul ecumenic din Bossey (în apropiere de Geneva). Aflând că un institut ecumenic similar se construieşte şi la Bucureşti, alături de Institutul teologic ortodox, el şi-a exprimat nedumerirea şi consternarea. Drept răspuns, preotul român a luat pur şi simplu şi l-a sărutat. În clipa de rămas bun, mireanul i-a cerut binecuvântarea sa preoţească, la care acela a spus că sărutul înseamnă mult mai mult decât binecuvântarea, şi a refuzat să-l binecuvânteze ... Oare respectivul caz nu este o dovadă a influenţei păgubitor-corupătoare a spiritului ecumenic, care pune ,,dragostea” sentimentală, mai exact – amabilitatea, mai presus de cele duhovniceşti ?”

 

3. La sfârşitul cărţii, la pagina 299, unde autorii discută despre viitorul sumbru, lipseşte încă un paragraf: ,,Cu toate acestea, în rândul ortodocşilor, şi chiar al arhiereilor, se găsesc trădători. Vom da un singur exemplu. La o adunare a creştinilor ortodocşi un ecumenist din vest ţinea o predică în prezenţa unui arhiereu ortodox ecumenist. Predicatorul a atins în treacăt şi tema ,,teologiei dumnezeului mort”. Arhiereul s-a ridicat, s-a apropiat de el, însă în loc să-l înfrunte şi să-l demaşte, l-a rugat amabil în şoaptă pe englezeşte să nu vorbească pe această temă, deoarece ,,poporul nu este pregătit” ... Oare nu e culmea ?”

 

* * *

 

Epilog

Nădăjduim că cele de mai sus au fost expuse îndeajuns de clar pentru oricine şi că ele oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care a fost mutilată cartea părinţilor bulgari. Ţinem să mărturisim că ne-am exprimat pe cât posibil prudent şi diplomatic în această conjunctură cu totul nefericită. Cine se îndoieşte de acest fapt poate compara singur cele două variante şi se poate convinge că am manifestat cumpătare în felul în care am criticat-o.

De asemenea, nădăjduim că am fost înţeleşi în ce priveşte scopul acestui articol: am fost animaţi doar de dragostea de adevăr şi de faptul că aceşti oameni şi-au bătut joc pur şi simplu de moştenirea noastră duhovnicească legitimă, ca să nu mai vorbim despre afrontul adus celor doi părinţi bulgari, fraţii noştri de o credinţă.

Să luăm aminte la motivul invocat de mitropolitul nostru pentru a nu da dreptul de tipărire a cărţii celor din Biserica oficială: ,,Considerăm că decizia dumneavoastră de a edita această carte, fără acordul nostru, a fost nelegitimă şi inoportună - în primul rând, fiindcă aţi nesocotit cele duhovniceşti de căpătâi pentru orice credincios ortodox; în al doilea rând, fiindcă această lucrare reprezintă o piesă de rezistenţă a tezaurului duhovnicesc ortodox-tradiţionalist, în care dumneavoastră nu vă găsiţi o justificare ecleziologică şi în care nu vă încadraţi, ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române”.

Dar, în ciuda a orice au săvârşit – că au preluat cartea celor doi arhimandriţi, că au mutilat textul ei într-un mod de neconceput şi de nedescris în cuvinte, şi că s-au folosit de numele mitropolitului nostru pentru a tipări varianta lor tâlhărească – ei nu au reuşit să se îmbogăţească pe sineşi cu nimic, nici să ne prejudicieze pe noi în vreun fel. De şi-au însuşit textul cărţii, asta nu înseamnă că au devenit moştenitorii legitimi ai învăţăturii cuprinse în ea. Iar de ne-au pus pe noi în vreo situaţie neplăcută, asta nu înseamnă că noi nu vom depăşi şi nu vom lăsa în urmă şi acest lucru – aşa cum am lăsat în urmă interminabilele acuze, dispreţul şi batjocura care ne-au însoţit oricând şi oriunde în ultimii 80 de ani.

Şi, la urma urmei, în spatele cui s-au ascuns pentru a tipări această carte-document, chiar şi într-acest chip mutilată ? În spatele proştilor, neînvăţaţilor, retrograzilor, necunoscătorilor ai învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi neascultătorilor de stilişti ?

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 50/iulie-august 2009 

 

Un articol în 3 părţi, scris în colaborare: ,,Editura Adormirea Maicii Domnului” şi ,,Catacombele Ortodoxiei”, la cererea expresă a arhipăstorului nostru, P.S. Flavian Ilfoveanul