PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI

- Anul mântuirii 2009 -

 

Preacucernicului cler, întregului cin monahal şi iubiţilor fraţi întru Hristos

 

HRISTOS A ÎNVIAT !

 

„Să ne apropiem, purtătorilor de lumină, de Hristos,
Cel ce a ieşit din mormânt ca un mire şi să prăznuim,
împreună cu cetele iubitoare de praznice,
Paştile lui Dumnezeu, cele mântuitoare”
(Canonul Învierii, cântarea a 5-a)

 

Iubiţilor credincioşi,

Moartea şi Învierea Domnului trebuie privite împreună, ca un întreg. Aşa le-au privit Sfinţii Părinţi ai Bisericii, şi tot aşa le priveşte astăzi Biserica, în viaţa ei liturgică şi de rugăciune. Când pomeneşte de Cruce, ea nu uită de Înviere; iar când se bucură de Înviere, se gândeşte totodată şi la Cruce. Răstignirea şi moartea lui Hristos sunt taine ce cuprind într-însele începutul Învierii Sale, după cum ne-o adeveresc scrierile Sfinţilor Părinţi şi cântările Bisericii. Sfântul Proclu, patriarhul Constantinopolului, exprimă acest adevăr prin cuvinte de un dogmatism cutremurător. În ele se cuprinde ideea că, încă din ziua Răstignirii Sale – adică Vineri, Domnul biruieşte moartea şi iadul:

„Înfricoşate sunt tainele bătăliei acesteia. Înfricoşate sunt trofeele războiului de sub pământ. Mai presus de orice cugetare e biruinţa Celui ce S-a răstignit pentru noi. S-a înjugat cu moartea ca un mort, dar a jefuit iadul ca un Dumnezeu tare şi puternic ... Astăzi, iadul, din neştiinţă, a înghiţit veninul. Astăzi, moartea a primit pe mortul pururea viu. Astăzi, s-au dezlegat lanţurile pe care le-a făurit şarpele în rai. Astăzi, s-au slobozit robii cei din veac. Astăzi, tâlharul a pătruns în Edenul păzit de 5.500 de ani de sabia înflăcărată a heruvimului. Astăzi, „lumina în întuneric luminează” (Ioan 1, 5), şi a golit toată vistieria morţii. Astăzi, s-a săvârşit intrarea cea nouă a Împăratului în închisoare. Astăzi, Cel ce a fost înghiţit ca mort simplu şi a jefuit ca Dumnezeu-Cuvântul, „a sfărâmat porţile de aramă şi a frânt lanţurile de fier” (Psalmi 106, 16). Astăzi, Hristos, Piatra cea din capul unghiului, a clătinat temelia strămoşească a morţii, a smuls pe Adam şi pe Eva, surpând toată zidirea iadului”.

 

Editorial 48

IPS Mitropolit Vlasie

 

Răsărit-a lumii ca o „Lumină din lumină”, şi ca o Lumină „mai presus de lume. Învierea lui Hristos-Dumnezeu s-a arătat nouă, „ca să zică celor robiţi: Ieşiţi ! şi celor ce sunt în întuneric: Veniţi la lumină !” (Isaia 49, 9). Ca un Om S-au răstignit, dar moartea şi iadul nu L-au putut ţine, pentru că s-au biruit de Cel ce este din veac „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Deşartă este temniţa iadului; zadarnice sunt încuietorile şi peceţile puse pe piatra mormântului. Să strigăm cu Apostolul, zicând: „Unde îţi este moarte, boldul tău ? Unde îţi este iadule, biruinţa ta ?” (I Corinteni 15, 55). Arătatu-S-a lumii „Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut”; înviat-a astăzi pentru noi Cel ce „va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Căruia împărăţie nu va avea sfârşit”.

Răscumpărarea omului aştepta să fie desăvârşită prin întruparea, pătimirea şi învierea Celui necuprins cu mintea şi nescris împrejur, iar pentru aceasta, Fiul Omului se dă îngropării, ca un om, fiind înfăşurat în giulgiurile de îngropare. Mântuitorul Hristos Se pogoară la iad, dar nu ca un osândit, ci ca un Dumnezeu, ducând în acel adânc întunecat şi plin de durerea veşnicei despărţiri de Dumnezeu, viaţa şi lumina învierii, sfărâmând încuietorile iadului şi scoţându-i de acolo pe toţi cei ce din veac au crezut în El. În acelaşi timp, El este şi în Edem, cu tâlharul cel credincios, după făgăduinţa „astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 43), lucru ce arată că Hristos a pătimit pentru toţi cei zidiţi prin sfatul Sfintei Treimi, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, adică pentru întreg neamul omenesc – deopotrivă drepţi sau păcătoşi.

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este şi rămâne o Taină greu de înţeles pentru minţile groase ale ispititorilor, ce nu L-au primit nici atunci şi nici astăzi pe Hristos-Mesia, tăgăduindu-I minunile şi scularea cea din morţi. Astăzi, suntem părtaşi ai unui eveniment fără pereche în istoria creştinătăţii, şi oricât am vorbi despre Învierea Domnului, nu vom putea ajunge la o înţelegere deplină. Însemnătatea ei se află mai presus de tot ceea ce s-a scris în paginile istoriei lumii, ori urmează să se întâmple vreodată în acest univers, deoarece Învierea Domnului izvorăşte dintru sine iertarea păcatelor lumii – acest dar nepreţuit. Despre acest lucru ne încredinţează Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, spunând: „Fiind seară în ziua aceea întru una din Sâmbete, şi uşile fiind încuiate, unde erau Ucenicii adunaţi pentru frica Iudeilor, venit-a Iisus, şi a stătut în mijloc, şi a zis lor: Pace vouă (...) precum M-au trimis pre Mine Tatăl, şi Eu trimit pre voi.  Şi aceasta zicând, au suflat, şi au zis lor: Luaţi Duh Sfânt. Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor; şi cărora le veţi ţinea, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23).

 

Iubiţilor creştini,

Moartea lui Hristos cuprinde în sine începutul învierii noastre. Să preaslăvim pe Domnul în cântări, zicând: „Stăpânirea morţii ai zdrobit cu moartea Ta, Puternice, că de Tine s-au cutremurat portarii iadului” (Sedelna I, glasul 1, după catisma întâi de la Utrenie) şi „Cu crucea Ta ai stricat blestemul de pe lemn, cu îngroparea Ta ai omorât stăpânia morţii” (Stihira V, glasul 2, la Vecernie), sau cu Sfântul Proclu să zicem: „O, patimă curăţitoare a lumii ! O, moarte, pricină a nemuririi, ce ai odrăslit viaţa ! O, pogorâre la iad, punte spre înviere celor omorâţi din veac ! O, cruce, doftoria pomului ! O, cuie care aţi pironit lumea întru cunoştinţa de Dumnezeu şi aţi scos-o de la moarte ! ... O, burete care ai uscat şi ai şters păcatul lumii ! O, trestie, care scrii între cetăţenii cerului pe credincioşi şi ai zdrobit tirania şarpelui începător al răului. Strălucite sunt, aşadar, florile patimii de trei zile... Soarele a răsărit celor ce şedeau în întunericul şi în groapa cea mai de jos. Slăvită este petrecerea în prin­soarea Celui răstignit”.

Prin primirea morţii, moartea se biruieşte. Prin Învierea Celui fără de păcat se nimiceşte orice urmă a păcatului strămoşesc. Fiul Omului n-a pri­mit păcatul în firea Lui omenească, ceea ce înseamnă că n-a căutat nicicând cele ale omului, ci pe cele ale lui Dumnezeu. Prin Învierea Sa din morţi, Iisus Hristos a înviat pentru toţi oamenii şi pentru totdeauna. Suferinţa şi moartea, batjocura şi necredinţa, care au fost aruncate asupra numelui şi lucrării Sale în lume, s-au prăbuşit. „Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul” a biruit moartea şi a surpat pe diavol. Învierea Sa a nimicit socotelile nebuneşti ale celor care au gândit şi au voit să-L ascundă lumii. Ipocrizia s-a demascat, infamia s-a vădit, Hristos a înviat, martorii au mărturisit şi noi am crezut. Învierea lui Hristos a fost împotriva voinţei arhiereilor şi cărturarilor jidoveşti, împotriva îndoielii şi a necredinţei, fiind o biruinţă asupra morţii şi a diavolului. Prin Învierea lui Hristos, grija cea mare şi durerea au trecut. Hristos a Înviat, adevărul şi dreptatea nu mai pot fi pecetluite în nici un mormânt. Moartea şi răul s-au biruit, spaima cea mare a trecut. Hristos a înviat şi a biruit, iar prin aceasta şi noi, cei ce ne numim ortodocşi, credem şi biruim prin Moartea şi Învierea lui Hristos, adică murim pentru a învia şi înviem pentru a trăi în veci cu Hristos.

 

Iubiţilor fii duhovniceşti,

Să nu ne lăsăm înfricoşaţi de tumultul iscat de înainte-mergătorii lui antihrist, ce se grăbesc a-i găti şi a-i netezi acestuia calea către întunecarea şi vânarea sufletelor oamenilor.

Ştim cu toţii că se urmăreşte introducerea unui sistem unic totalitar de supraveghere a tuturor locuitorilor acestui pământ. Documentele biometrice îşi fac apariţia, iar introducerea acestora reprezintă apropierea vremii în care antihrist va domni pe pământ. Din lipsă de credinţă, oamenii parcă ar vrea să închidă ochii şi, într-o clipă, să se trezească într-o altă eră, în Raiul lui Dumnezeu, unde să nu mai fie îngroziţi de venirea lui antihrist. Iubiţilor, Raiul ne aşteaptă pe toţi, însă el trebuie dobândit, iar pentru aceasta, trebuie să ne sârguim fiecare după cum putem, în locul în care am fost sădiţi de dreapta cea purtătoare de biruinţă a Ziditorului nostru. Unii oameni s-au înconjurat cu nepăsare, ca şi cum proorociile ar fi nişte basme moderne despre cipuri sau electronică dezvoltată. Nu că unii ca aceştia nu ar cunoaşte adevărul, ci ei sunt trufaşi şi nu vor să creadă. Pentru aceştia zice Sfânta Scriptură: „Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi să o socotiţi; iar semnele vremilor nu puteţi” (Matei 16, 3).

Nu în zadar Dumnezeu a descoperit prin vedenie Sfântului Apostol Ioan sfârşitul lumii acesteia. Dureros e faptul că puţin câte puţin, proorocia se îndeplineşte. Să ne gândim doar la versetul ce se referă la semnul fiarei, ce va fi pus pe frunte sau pe mâna dreaptă în vremurile de apostazie, după cum se spune în Apocalipsă: „Şi face pe toţi cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să le dea lor semn peste mâna lor cea dreaptă, sau peste frunţile lor. Şi ca nimenea să nu poată cumpăra sau vinde, fără numai cel ce are semnul, sau numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aicea este înţelepciunea; cel ce are minte să socotească numărul fiarei; că număr de om este, şi numărul ei – 666 (Apocalipsa 13, 17-18). Trebuie să fim înţelepţi să înţelegem taina apocalipsei. Despre această fiară se spune că se va ridica din mare: „Şi am văzut suindu-se din mare o fiară, care avea şapte capete şi zece coarne şi peste coarnele ei zece steme şi peste capetele ei nume de hulă” (Apocalipsa 13, 1). Marea reprezintă apa sărată a acestui pământ şi trebuie ştiut, că fiara nu se va ridica până ce apele dulci ale Ortodoxiei nu se vor săra cu erezia ecumenismului şi a ateismului, care reprezintă numele de hulă despre care zice Apocalipsa. Numai aşa, fiara va prinde putere în mijlocul ereziei şi a apostaziei.

Ecumenismul de astăzi, spre care se îndreaptă Bisericile oficiale şi credincioşii lor, ca nişte oi fără păstor, este cea mai cutremurătoare rătăcire – o adevărată erezie a ereziilor. Dar putem vedea cum şi dintre cei dreptcredincioşi, există oameni care se pierd în noianul grijilor lumeşti. Mulţi pleacă până la marginile lumii, în căutarea unui trai mai bun, însă dau la schimb sufletul, întorcându-se acasă lepădaţi de credinţă. Aceşti necredincioşi sunt cei despre care spune Apocalipsa că „s-au închinat balaurului celui ce a dat putere fiarei, şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei ? Cine poate să se bată cu ea ?” (Apocalipsa 13, 5). Din toate acestea, numai credinţa în Hristos cel înviat ne mai poate izbăvi.

 

Iubiţilor creştini,

„Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga, pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se”. Să nu ne îngreunăm cu somnul necredinţei, ca să nu fim daţi morţii şi afară de Împărăţie să fim încuiaţi, ci să ne deşteptăm grăind:

 

„Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din mormânturi
Viaţă dăruindu-le”

 

Cu arhiereşti binecuvântări, al vostru rugător către Dumnezeu

 

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

VLASIE

 

HRISTOS A ÎNVIAT !

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 48/martie-aprilie 2009