Tainica Sfânta Sofia îi înspăimântă pe turci

 

Din clipa în care Constantinopolul a căzut în mâinile otomanilor şi sultanul Mahomed al II-lea a intrat în marea Biserică a Sfintei Sofia pe armăsarul său alb, el a rămas încremenit multă vreme privind la icoana Mântuitorului Hristos din turlă. Aceasta istorisesc sursele turce. Această biserică vastă a Ortodoxiei a devenit centrul multor mituri şi legende care circulă printre cuceritori, stârnind un sentiment profund de veneraţie pentru această realizare măreaţă a Ortodoxiei care este înconjurată acum de 4 minarete otomane.

În cursul ultimilor ani, anumite evenimente centrate pe Sfânta Sofia, şi mai cu seamă descoperirea surprinzătoare a unui înger în turlă în vara anului 2009, a stârnit printre turci un sentiment puternic de nesiguranţă şi teamă în ce priveşte viitorul.

Atunci, specialiştii au descoperit unul dintre cele 6 mozaicuri cu îngeri din Sfânta Sofia, care au stat ascunse vreme de 160 ani în spatele tencuielii şi a unei măşti de metal. Mozaicul, care măsoară 1,5 x 1 metri, a fost văzut ultima oară de sultanul Abdulmecid şi arhitectul elveţian Gaspare Fossati, care a condus lucrările de restaurare în Sfânta Sofia între anii 1847-1849.

 

Editorial 68 01

Biserica Sfânta Sofia la jumătatea secolului XIX

Editorial 68 02

 

După cucerirea Constantinopolului în 1453, otomanii au transformat Sfânta Sofia în moschee şi au acoperit mozaicurile cu tencuială, în loc să le distrugă. Când tencuiala care acoperea mozaicurile a început să cadă, sultanul Abdulmecid i-a angajat pe fraţii Gaspare şi Giuseppe Fossati să îndepărteze toată tencuiala veche, să restaureze mozaicurile şi să le acopere din nou, pentru a nu încălca tradiţiile musulmane care interzic reprezentarea oamenilor.

În 2009, specialiştii au fost surprinşi să vadă că mozaicul, despre care se crede că datează din secolul al XIV-lea, s-a păstrat atât de bine. Mozaicul se află în pandantiv, o zonă triunghiulară care susţine turla.

Cu această ocazie, au ieşit din nou la suprafaţă legendele care i-au şocat şi înspăimântat câteodată pe musulmani. Ei se tem că identitatea ortodoxă va renaşte, în ciuda faptului că până în 1931 biserica a fost folosită ca moschee.

În acest context, pe 20 ianuarie 2012, cotidianul turc de largă circulaţie Sampach a prezentat un articol mai degrabă neaşteptat despre ,,Tainele Sfintei Sofia”. Articolul înfăţişează într-un mod atrăgător această atmosferă de teamă care i-a copleşit pe turci în ultima vreme din cauza lucrurilor ascunse în biserică şi a celor ce se vor petrece în viitor.

Primul element semnificativ din articol este teama de nedescris a turcilor faţă de crucile ascunse, simbolice sau nu, care se găsesc în interiorul bisericii şi se văd de asemenea de sus pe planul bisericii. Mai mult, turcii manifestă o veneraţie aparte pentru aşa-numita ,,Cruce a Sfântului Apostol Andrei”. Aşa cum bine se ştie, el este întemeietorul Bisericii Constantinopolului. Potrivit cotidianului Sampach, o cruce a Sfântului Andrei se află pe acoperişul bisericii gravată pe diagonală. Este un simbol însemnat care nu numai că nu s-a pierdut în veacurile de dominaţie otomană, ci domină zona cu înţelesul său simbolic. În plus, ,,Crucea lui Iustinian” îi îngrozeşte pe turci. Legendele amintesc şi de o bijuterie foarte veche care se află în chip tainic în Sfânta Sofia, care provine din Egipt şi are putere mare.

 

Editorial 68 03

Timpanul şi bolta arcului de deasupra intrării în partea sudică a naosului
Pentru a acoperi crucile, Fossati a folosit modele ornamentale similare celor existente
pe mozaicul din vremea împăratului Iustinian găsite în naos şi nartex

 

Editorial 68 04

Timpanul şi bolta arcului de deasupra intrării în partea sudică a naosului
după îndepărtarea modelelor lui Fossati de către Institutul Bizantin
(după restaurarea realizată de fraţii Fossati în anii 1847-1849, a fost
întreprinsă o nouă restaurare între anii 1931-1949 de către Institutul
Bizantin, după ce Sfânta Sofia a devenit muzeu)

 

Vorbind în general, potrivit aceloraşi surse turce, construcţia acestei ,,capodopere arhitecturale ortodoxe măreţe” se bazează pe simbolul creştin al crucii şi această realitate stârneşte un sentiment de veneraţie şi teamă legat de viitoarea înapoiere a Sfintei Sofia proprietarilor săi tradiţionali, cu alte cuvinte cultului ortodox.

Pe lângă cruci, turcii au cunoştinţă şi de alte lucruri tainice şi de temut care se află în interiorul bisericii. Se ştie că după ce biserica a fost transformată în moschee, a fost construit binecunoscutul mihrab – locul musulman de rugăciune. El se află pe latura de răsărit a bisericii fiind îndreptat spre Mecca. Potrivit legendelor turce, în faţa mihrabului se află un loc care prezintă un foarte mare interes. Acolo este îngropată o raclă făcută din bronz şi poleită cu aur, în care se află trupul împărătesei Sofia. Cel mai probabil numele ei face referire la Sfânta Sofia. Această împărăteasă şi racla ei sunt legate de o poruncă care dăinuie de veacuri printre turci; porunca cere ca nimeni să nu deranjeze niciodată racla, nici măcar să o atingă. Dacă se va întâmpla una ca asta, atunci împărăteasa Sofia se va ridica. Un zgomot înfricoşător va zgudui întreaga biserică dând naştere unor fenomene seismice eshatologice care îi vor îngrozi pe turci.

Legenda împărătesei Sofia nu se încheie aici. Se spune că racla ei este păzită de 4 arhangheli care se află în turla bisericii. Aceşti arhangheli, despre care turcii cred că există, sunt: Tzemprael, Mihail, Israfel şi Azarael. Turcii spun că Tzemprael îi apăra pe împăraţii bizantini, Mihail apăra biserica de atacurile potrivnice, în timp ce Tzemprael şi Israfel vesteau evenimentele legate de războaiele duse de împăraţii bizantini. După căderea Constantinopolului, aceşti patru arhangheli au fost numiţi să apere racla împărătesei Sofia de pericolul ca un necunoscător să încerce să o deschidă şi să stârnească mânia lui Dumnezeu.

Altă legendă însemnată din folclorul turc este cea a ‘patriarhului ascuns’, asemănătoare celei greceşti a ‘preotului ascuns’. Potrivit acesteia, pe latura sudică a bisericii este un coridor îngust. Acest coridor duce la o uşă tainică acoperită cu o ţesătură foarte veche, numită ‘uşa închisă’. Când Mahomed al II-lea a intrat în Constantinopol, patriarhul ortodox din acea vreme, împreună cu soborul său, a intrat pe acea uşă care s-a închis în urma lui. Din acel moment, ei au dispărut, în timp ce uşa a rămas pecetluită şi nimeni nu îndrăzneşte să o deschidă. Potrivit cotidianului Sampach, în fiecare an, în timpul slujbei de Înviere, în faţa uşii apar ouă roşii. Legenda este întregită de proorocia – care îi înspăimântă pe turci – că atunci când uşa se va deschide, în biserică se vor auzi din nou cântările ortodoxe.

Cotidianul turc relatează de asemenea despre un tunel subteran tainic, care se află într-o poziţie centrală în interiorul bisericii. Acest tunel ar duce către Insulele Prinkoniso şi Insula Proti. Turcii îşi ridică o sumă de întrebări cu privire la cum a fost construit acest tunel şi ce rol a jucat în lunga istorie a bisericii.

Altă enigmă pentru turci este urma tălpii unui animal mare, poate un elefant, în zona sud-vestică a domului. Legendele turce leagă aceste lucruri de neînţeles sau tainice de istorii eshatologice. Potrivit turcilor, această urmă este a calului lui Mahomed al II-lea Cuceritorul, însă întrebarea este cum a putut ajunge acest cal atât de sus, pe turlă.

De asemenea, feluritele mozaicuri care au fost descoperite în Biserica Sfânta Sofia în toată slava lor în ultimii 10 ani stârnesc turcilor o teamă respectuoasă. Aceasta, în ciuda faptului că religia musulmană socoteşte un păcat crearea de imagini ale oamenilor legaţi de evenimente religioase. Ei au o veneraţie aparte faţă de mozaicul care Îl înfăţişează pe Iisus Hristos cu Fecioara Maria de-a stânga şi Sfântul Ioan Botezătorul de-a dreapta Sa. Turcii l-au numit ,,mozaicul apocalipsei”, susţinând că simbolismul său este extrem de profund.

O atenţie deosebită este acordată mozaicului care înfăţişează împăraţi bizantini cunoscuţi, precum este cel cu Iisus Hristos şi Ioan Comnenul sau împăratul Constantin Monomahul şi împărăteasa Zoe. Turcii sunt impresionaţi de acestea fiindcă ele vorbesc despre măreţia ortodoxă greacă şi puterea lăuntrică dăruită de credinţa ortodoxă. Pătrunşi de puternicul lor simbolism, ei se tem că Sfântul Imperiu Roman de Răsărit va renaşte, cu binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos.

În istoria sa de aproape 1.700 ani, Sfânta Sofia a adăpostit multe taine, care sunt scoase la lumină astăzi. În august 2009, o echipă de turci a cercetat rezervoarele care leagă faimoasa biserică bizantină de Palatul Topkapi şi Cisternele Yerebatan.

Mai întâi a fost deschis chepengul aflat aproape de intrarea în biserică, în podeaua naosului. Socotind după betonul din jurul lui, el nu a fost folosit de multă vreme. Potrivit datelor, în 1945 s-a încercat evacuarea apei de sub podea în scopuri de cercetare, însă tentativa a eşuat din cauză că nivelul apei nu a scăzut. După ce s-a ars pompa, s-a renunţat complet la acest proiect.

Prin urmare, chepengurile au fost deschise pentru prima oară în 64 ani şi pentru prima oară în istorie un scafandru a coborât sub Sfânta Sofia. Rezervorul aflat sub primul chepeng are 12 metri adâncime, iar sub cel de-al doilea există un alt rezervor cu coridoare către Palatul Topkapi şi Cisternele Yerebatan. Această cercetare a fost întreprinsă cu condiţia ca orice lucru găsit să fie lăsat la locul său şi să nu fie făcute nici un fel de modificări în structura clădirii.

Cercetările nu se vor opri aici, iar viitorul poate aduce descoperiri inedite. Neîndoios, sentimentele pe care le încearcă turcii nu sunt lipsite de temei. Cele relatate mai sus ne pot face să credem că turcii sunt un popor superstiţios, care a păstrat în folclorul său o sumedenie de legende. Însă ceea ce astăzi pare superstiţie sau legendă îşi are rădăcinile în felurite întâmplări minunate care au rămas consemnate în istorie şi prin care Dumnezeu le-a dezvăluit păgânilor măreţia Ortodoxiei şi îndeosebi puterea sfintei cruci.

Totodată, cele de mai sus vădesc faptul că ei se tem cu adevărat de cruce şi pe drept cuvânt, având în vedere că sunt potrivnici lui Hristos. Iar noi, ortodocşii, ar trebui să luăm aminte la respectul şi teama sfântă pe care le inspiră crucea printre păgâni şi să nu uităm nicicând să-i dăm cinstea care i se cuvine.

 

Imagini din 2009, din cadrul cercetărilor întreprinse

Editorial 68 05

Editorial 68 06

Editorial 68 07

Editorial 68 08

Editorial 68 09

Editorial 68 10

Editorial 68 11

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 68/ianuarie-februarie 2012