În continuarea serialului ,,De vor tăcea aceştia, pietrele vor striga”, care a constituit o recenzie a cărţii arhimandritului Epifanie Theodoropoulos, ,,Cele două extreme: ecumenismul şi stilismul”, vom prezenta un document al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din Grecia, care tratează atât scrierea care a făcut obiectul serialului nostru, cât şi alte fenomene asemănătoare din Grecia, publicat de Centrul pentru Studii Ortodoxe Tradiţionale din Etna, California, în 2006

de Arhimandrit Chiprian Aghiochiprianitul

* * *

O ascundere intenţionată a pericolului reprezentat

de pan-erezia ecumenismului

A. Păcate echivalente ?

Un cleric evlavios aparţinând Bisericii Ortodoxe a Greciei de stil nou, binecunoscutul părinte Georgios A. Kalpouzos, în recenta sa carte dedicată sfintei taine a pocăinţei şi spovedaniei (1), săvârşeşte o greşeală foarte gravă.

1. În scopul de a-l ajuta pe cel ce vine să se spovedească, să facă o mărturisire precisă şi completă, el expune un sumar al ,,încălcărilor” caracteristice fiecăreia dintre cele 10 porunci (2).

2. Enumerând ,,încălcările primei porunci”, el aşează următoarea mărturisire pe buzele celui care se pocăieşte: ,,Am fost abătut de la calea cea dreaptă de învăţăturile schismaticilor şi ereticilor: romano-catolici, uniaţi, milenarişti (chiliaşti), protestanţi, evanghelici, penticostali, cei care ţin stilul vechi şi alţii (3).

3. Dacă Sfântul Teodor Studitul ar fi citit acest text al părintelui Georgios, cu siguranţă, el ar fi repetat ceea ce a scris ucenicului său, monahul Navkratie: ,,Mi se pare că aceasta nu este doar absurd, ci, de asemenea, ridicol”; ,,acestea sunt lucruri fără noimă” (4).

4. Cu alte cuvinte, părintele Georgios priveşte atât creştinismul apusean - care s-a îndepărtat de Ortodoxie pe diferite căi, cât şi stilul vechi ca aşa-zise păcate echivalente, ce îndrumă în mod fatal pe cineva în afara comuniunii cu Dumnezeul cel viu şi adevărat !

I. Ecumenismul: ,,Ceva mult mai rău decât o pan-erezie”

În primul rând, credem că se merită a pune următoarea întrebare:

,,De ce oare se află cei de stil vechi printre grupările periculoase care conduc pe oameni în mod intenţionat în schisme şi erezii, în timp ce nu se pomeneşte nimic de inovatori şi modernişti, pro-unionişti şi papofili, ecumenişti şi sincretişti, sau de adepţi ai dialogului inter-creştin şi inter-religios ?”

1. Suntem convinşi că părintele Georgios nu este în necunoştinţă de cauză în ce priveşte mulţimea de figuri strălucite care, mai ales în secolul trecut, au denunţat ca abateri înfricoşătoare de la credinţa ortodoxă chiar ideologiile pe care el, îndeajuns de ciudat, nu le menţionează, şi le-au caracterizat ca erezie sau pan-erezie şi ca

,,ceva mult mai rău decât o pan-erezie”; ,,ecumenismul este o călcare pe alături de drum, o amnistie, o desconsiderare, pentru a nu spune nimic despre o legitimare şi justificare a ereziilor”; ,,ecumenismul pe tărâmul sfânt al Ortodoxiei este o boală de moarte ! (...) Ecumenismul, această fiară cumplită a apocalipsei, această monstruozitate ecleziologică cu două capete, sufocă cu totul, cu tentaculele sale, întregul Trup neprihănit al Ortodoxiei. Pericolul reprezentat de ecumenism este, probabil, cel mai mare din istoria Bisericii Ortodoxe” (5).

2. În această privinţă, am vrea să-i amintim părintelui Georgios de cinstitul stareţ Philotheos de Paros, profesorii Konstanti­nos Mouratides şi Andreas Theodorou, arhimandritul Spyridon (Bilales) şi teologul dogmatic sârb Iustin Popovici.

3. Mai mult, nu este posibil ca părintele Georgios să fi uitat atât de repede recentul şi mult-discutatul ,,Congres inter-ortodox de la Thessaloniki” (20-24 septembrie 2004), care a avut ca temă a sa ,,Ecumenismul: Originea, aşteptările şi minciunile sale” şi care a fost organizat de Facultatea de Teologie pastorală şi socială de la Universitatea din Thessaloniki şi Societatea pentru Studii Ortodoxe.

4. După un număr de 60 de expuneri, acest congres academic, în constatările sale, a caracterizat ecumenismul, atât cel inter-creştin, cât şi cel inter-religios, ca fiind o ,,pan-erezie” şi ,,cea mai mare erezie ecleziologică din istoria Bisericii”, ,,cu repercusiuni foarte grave pentru soteriologie” (6).

5. În fapt, pericolul reprezentat de pan-erezia ecumenismului este de aşa natură şi de o asemenea magnitudine, că veşnicul de pomenire stareţ Paisie († 1994) ,,a rupt relaţiile cu, sau a evitat să se întâlnească cu clerul care a luat parte la rugăciuni în comun cu heterodocşii” (7).

6. Este binecunoscut tuturor faptul că ortodocşii ecumenişti, avându-i drept căpetenii pe patriarhii Constantinopolului, au participat, chiar de la începutul mişcării ecumeniste (n.r.: 1900-1910), în permanenţă într-un număr considerabil la nivel oficial – şi încă printr-o decizie pan-ortodoxă (!) – la rugăciuni în comun aranjate dinainte cu eretici de toate tipurile şi, mai mult decât atât, la cel mai înalt nivel.

II. ,,Închinarea la calendar” şi ecumenismul

Dacă ortodocşii care au rămas fideli calendarului tradiţional, pe care părintele Georgios îi numeşte ,,de stil vechi”, reacţionează cu bună ştiinţă şi se angajează în rezistenţa împotriva ecumeniştilor, potrivit etosului patristic, atunci nu numai că ei nu sunt periculoşi, ci sunt, de fapt, socotiţi demni de laudă de către tradiţia patristică şi sinodală a Bisericii: ,,Ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi (n.r.: cu dreaptă credinţă)” (8).

1. Dacă, pe de o parte, unii dintre ortodocşii care au rămas fideli calendarului tradiţional, animaţi de o ,,râvnă nu după cunoştinţă” (9), au ajuns, din nefericire, închinători la zile şi calendare, separând problema calendarului de cea a ecumenismului – adică, izolând-o, ridicând-o ca atare la o dogmă de mântuire şi adoptând un etos sectant – este necesar să facem unele diferenţe, pentru că acest gen de lucruri sunt evident periculoase.

2. Cu toate acestea, pericolul reprezentat de închinătorii la zile şi calendare, adică de anti-ecumeniştii depreciaţi, trebuie oricum alăturat pericolului despre care toţi ortodocşii mai înainte menţionaţi, nici unul dintre ei de stil vechi, spun că este reprezentat de ecumenişti şi sincretişti, şi cel mai mult pentru faptul că ecumenismul poartă întreaga responsabilitate pentru abaterile unor ortodocşi de stil vechi şi, fireşte, pentru ,,închinarea lor la calendar”. Iniţiind strădaniile sale anti-patristice de a înfăptui unirea cu neortodocşii, ecumenismul a divizat totodată pe ortodocşi cu privire la calendarul liturgic (1924) şi a ridicat o mare prigoană anti-creştină împotriva celor care nu au fost de acord cu agenda ecumenistă, în care nu a încetat nicicând să arunce cu vulgaritate piatra anatemei !

III. Ecumeniştii şi new-age

Dar dincolo de aceasta, este de datoria părintelui Georgios să admită că ecumeniştii şi sincretiştii sunt un pericol, deoarece, aşa cum în mod corect s-a remarcat, ei promovează, direct şi indirect, viziunea pan-religioasă a curentului new-age.

1. Congresul academic de la Thessaloniki, mai înainte menţionat, s-a folosit de ocazie pentru a afirma deschis şi cu absolută limpezime că

,,Ecumenismul, după succesul pe care l-a atins în dialogurile inter-creştine cu teoria ,,Ramurilor Bisericii” şi teoriile ,,Biserici-Surori” şi ,,teologie a botezului”, şi-a îndreptat acum atenţia asupra următorului obiectiv al creierelor din spatele mişcării new-age, anume unitatea inter-religioasă. (...) Întrunirile şi dialogurile inter-religioase au condus la un sincretism inadmisibil” (10).

2. În plus, în această secţiune a cărţii sale (,,Am fost abătut de la calea cea dreaptă ...”) (11), părintele Georgios îi socoteşte pe papişti şi protestanţi, tovarăşii ortodocşilor în mişcarea ecumenistă, drept eretici; de asemenea, în secţiunea următoare, el aşează în mod corect participarea la mişcările izvorâte din curentul new-age printre ,,încălcările primei porunci” (12).

IV. Ecumeniştii inovatori sunt ,,înstrăinaţi de Dumnezeu”

În orice caz, cei care reacţionează în mod legitim, în duhul Părinţilor, împotriva pan-ereziei ecumenismului sincretist, din care face parte schimbarea calendarului din 1924, nu sunt sub nici un chip închinători la zile şi calendare; nici nu este admisibil a-i caracteriza pe aceştia în mod peiorativ a fi ,,de stil vechi” (n.r.: sau stilişti), de vreme ce ei sunt şi sunt numiţi ortodocşi anti-ecumenişti, cu o identitate ecleziologică clară, stabilă şi bine fundamentată, prin harul lui Dumnezeu.

1. Ortodocşii anti-ecumenişti, în virtutea angajamentului lor în rezistenţa patristică şi plăcută lui Dumnezeu, sunt separaţi de ecumenişti şi sincretişti, iar separarea lor patristică nu constituie cu certitudine o schismă, ci este, mai degrabă, opusul schismei: ,,Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări” (13).

2. Orice erezie, inclusiv pan-erezia sincretistă a ecumenismului, provoacă schisme şi dezbinări în Biserică, deoarece ereticii nu numai că nu cugetă şi nu acţionează ,,împreună cu toţi sfinţii” (14), adică înlăuntrul hotarelor universalităţii ortodoxe, ci şi rup comuniunea lor cu Sfinţii Părinţi şi Mântuitorul nostru Hristos. În consecinţă, ei se înstrăinează de universalitatea ortodoxă: ,,Apostaziind [de la Sfinţi şi Părinţi]” - spune Sfântul Atanasie cel Mare - noi ne îndepărtăm de comuniunea cu ei” (15).

3. Ecumeniştii şi sincretiştii au zdruncinat edificiul dogmatic şi canonic al Ortodoxiei: ,,Îngerii nu îndrăznesc să provoace vreo tulburare, şi dacă ei provoacă tulburare, nu rămân neanatematisiţi (potrivit Sfântului Apostol Pavel, Galateni 1, 8-9) - spune Sfântul Teodor Studitul - şi aşa cum să nu fie înstrăinat de Dumnezeu orice om în trup, care înfăptuieşte tulburări şi inovaţii, şi mai ales asemenea inovaţii precum acestea ?” (16)

4. Se merită să ne întrebăm cum poate ignora, scăpa din vedere sau ascunde părintele Georgios tragicul adevăr că pan-erezia sincretismului i-a condus pe ortodocşii ecumenişti la concesii extrem de grave în materie de credinţă, în contextul unei comuniuni sincretiste foarte largi cu întreaga gamă de eretici.

5. Ne minunăm cum poate părintele Georgios să uite că ,,Sfântul Ioan Gură de Aur i-a numit, cu glas tare şi cu putere, pe cei care se află în comuniune cu astfel de persoane, nu doar eretici, ci şi duşmani ai lui Dumnezeu” (17).

V. Anti-rezistenţa şi ,,cumplita crimă a tăcerii”

În concluzie, părintele Georgios Kalpouzos poartă o enormă responsabilitate înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, deoarece prin această afirmaţie cu adevărat curioasă din recenta sa carte, el comite greşeli grave şi sfârşeşte prin a ,,încălca” mai multe ,,porunci”.

1. El prezintă cu dispreţ pe credincioşii care rămân fideli în mod neabătut rezistenţei ortodoxe şi plăcute lui Dumnezeu (18) împotriva ecumenismului în bloc ca ,,stilişti” şi ,,schismatici”; mai mult, el îi pune pe aceeaşi treaptă cu ereticii pe care îi identifică în Apus, atât papişti, cât şi protestanţi !

2. În acest fel, părintele Georgios devine un oponent al rezistenţei şi se întoarce împotriva Sfinţilor Părinţi, care ne asigură că ,,oricine rezistă şi pătimeşte de dragul adevărului”, nu numai că nu provoacă schismă în Biserică, ci ,,este bastionul şi preamărirea ei” (19).

3. Apoi, el ascunde gravitatea ereziei sincretiste a ecumenismului, ridicându-se din nou cu vehemenţă împotriva Părinţilor, deoarece ,,tăcerea înseamnă încuviinţare” (20) faţă de acţiunile ecumeniştilor, ,,trăgându-l pe el spre cumplita acuzaţie de crimă a tăcerii” (21).

4. Este evident că părintele Georgios Kalpouzos trebuie să se dezmeticească, căci ,,vreme este a tăcea şi vreme este a vorbi” (22).

Note

* Pentru a-i desemna pe cei de stil vechi, ortodocşii greci de stil vechi folosesc o serie de termeni, precum: ortodocşi aflaţi în rezistenţă patristică împotriva ecumenismului, susţinători ai calendarului tradiţional sau chiar vechi-calendarişti. Iar când se referă la ortodocşii de stil nou, îi numesc ortodocşi inovatori, susţinători ai noului calendar sau nou-calendarişti. Pentru uşurinţa cititorului român, unde am întâlnit aceste referiri specifice grecilor, le-am tradus simplu prin stil vechi şi stil nou.

1. Protopresbiter Georgios A. Kalpouzos, ,,Vreau o binecuvântare să mă împărtăşesc” (Qelw mia Euch na koinwnhsw), Kantza, Attika: Ekdoseis ,,Photodotes”, 2005.

2. Ibid., partea I, p. 26-44.

3. Ibid., p. 26.

4. Sfântul Teodor Studitul, ,,Epistola I.50, ’Către Navkratie, fiul său duhovnicesc’ ”, Patrologia Græca, vol. XCIX, col. 1093D.

5. Andreas Theodorou, ,,Ortodoxia ieri şi astăzi” (H Orqodoxia CqeV kai Shmeron), Atena: Ekdoseis ,,Orthodoxos Typos”, 1973, p. 21, 23.

6. OrqodoxoV TupoV, nr. 1577 (17 decembrie 2004), p. 5; Qeodromia (octombrie-decembrie 2004), p. 504-521; Parakataqhkh, nr. 38 (septembrie-octombrie 2004), p. 2-12.

7. Ieromonah Isaac, ,,Viaţa stareţului Paisie Aghioritul” (BioV GerontoV Paisiou tou Agioreitou), Muntele Athos, 2004, p. 690.

8. Canonul 15 al Sinodului I-II.

9. Romani 10, 2.

10. Idem nota 6.

11. Idem nota 3.

12. Kalpouzos, ,,Vreau o binecuvântare”, p. 27.

13. Idem nota 8.

14. Efeseni 3, 18.

15. Sfântul Atanasie cel Mare, ,,Epistolă către Dracontie”, Patrologia Græca, vol. XXV, col. 528B.

16. Sfântul Teodor Studitul, ,,Epistola I.36, ’Către Evprepian şi cei împreună cu el’ ”, Patrologia Græca, vol. XCIX, col. 1033D.

17. Sfântul Teodor Studitul, ,,Epistola I.39, ’Către Teofil Stareţul’ ”, Patrologia Græca, vol. XCIX, col. 1049A.

18. Ibid., col. 1045D.

19. Sfântul Teodor Studitul, ,,Epistola I.43, ’Către fratele său, Iosif Arhiepiscopul’ ”, Patrologia Græca, vol. XCIX, col. 1064C.

20. Ibid., col. 1065A.

21. Sfântul Teodor Studitul, ,,Epistola I.48, ’Către Atanasie, fiul său duhovnicesc’ ”, Patrologia Græca, vol. XCIX, col. 1076C.

22. Eclisiastul 3, 7.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 40/ianuarie-februarie 2008