Cine e online?

Avem 53 vizitatori și nici un membru online

 A fost retipărită Sfânta Scriptură, ediţia din 1914
 

Cu multă bucurie, vă aducem la cunoştinţă că tipografia noastră a dus la bun sfârşit retipărirea Sfintei Scripturi, ediţia sinodală din 1914, care poate fi găsită astăzi în magazinele noastre.

Această ediţie a Scripturii reproduce fără nici un fel de schimbare textul din 1914 (tipărirea a avut loc după ediţia din 1914 scanată, prin urmare, textul este autentic), doar cuvântul înainte, nota asupra ediţiei, ilustraţiile şi hărţile acestei ediţii fiind adăugate de editura noastră. Acestea au fost adăugate ca o necesitate, fiindcă Biblia de la 1914 nu avea nici cuvânt înainte, nici notă de lămurire cu privire la această ediţie, nici ilustraţii sau hărţi.

Prin urmare, puteţi găsi în magazinele noastre, de la mânăstire şi de la Gara de Nord, Sfânta Scriptură tipărită pe hârtie ivoare gălbuie, cusută şi legată în piele întoarsă, gravată sub presiune, la sec, cu însemne bisericeşti, la preţul de 150 de lei. Există şi o ediţie de lux, legată în piele obişnuită, cu etui din piele de acelaşi fel, la preţul de 500 lei. Exemplarele de lux se execută doar la comandă.

 

Editura AMD - Sf Scriptura1Editura AMD - Sf Scriptura2

 

* * *

 

Cuvânt înainte

,,Ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată încât harul Duhului să fi ţinut locul Scripturilor în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul cel Sfânt. Dar pentru că am îndepărtat harul acesta, haide să pornim pe o nouă cale, ca să-l dobândim iarăşi. Prima cale era negreşit mai bună; şi Dumnezeu a arătat aceasta şi prin spusele Sale, şi prin faptele Sale. Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam şi cu urmaşii lui, cu Iov şi cu Moisi, ci a vorbit cu ei faţă către faţă, pentru că a găsit curat sufletul lor. Când însă întregul popor a căzut în păcate grele, atunci da, atunci a fost nevoie de scrieri, de table, de însemnarea în scris a tuturor faptelor şi cuvintelor lui Dumnezeu. Şi vei vedea că acelaşi lucru s-a petrecut nu numai pe vremea sfinţilor din Vechiul Testament, ci şi pe vremea sfinţilor din Noul Testament. Dumnezeu n-a dat ceva scris apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului, zicând: ,,Acela pre voi vă va învăţa toate, şi va aduce aminte vouă toate cele ce am grăit vouă” (Ioan 14, 26). Şi ca să cunoşti că era mai bună această cale, ascultă ce spune Dumnezeu prin Proorocul Ieremia: ,,Iată vin zile, zice Domnul: şi voiu pune casei lui Israil şi casei lui Iuda legătură nouă de pace. Că acesta este aşezământul meu de pace, care voiu aşeza cu casa lui Israil după zilele acelea, zice Domnul: da-voiu legile mele în gândurile lor şi în inimile lor le voiu scrie, şi le voiu fi lor Dumnezeu şi ei vor fi mie popor” (Ieremia 31, 31, 33).

Pavel, de asemenea, arătând înălţimea şi superioritatea acestei căi, vorbea despre cum ar trebui să fie creştinii: ,,Arătându-vă că sunteţi carte a lui Hristos cea slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul lui Dumnezeu celui viu; nu în table de piatră, ci în tablele inimii celei trupeşti” (II Corinteni 3, 3). Cu vremea, însă, oamenii s-au abătut de la drumul cel drept; unii din pricina învăţăturilor greşite, iar alţii din pricina vieţii şi a purtărilor lor; de aceea a fost nevoie să fie însemnate iarăşi în scris faptele şi cuvintele lui Dumnezeu. Gândeşte-te cât de rău am ajuns ! Noi, care eram datori să vieţuim atât de curat, încât să nu mai fi avut nevoie de Sfintele Scripturi, ci în loc de hârtie să fi dat Duhului inimile noastre spre a scrie pe ele, am pierdut cinstea aceasta şi am ajuns să avem nevoie de scrieri. Şi, cu toate acestea, nici de acest de-al doilea leac, de Sfintele Scripturi, nu ne-am folosit cum trebuie. Noi suntem de vină că am avut trebuinţă de Sfintele Scripturi şi că n-am atras asupra inimilor noastre harul Duhului. Gândeşte-te acum ce mare vină avem că nu voim să dobândim harul Duhului, nici după ce am primit ajutorul Sfintelor Scripturi, ba, dimpotrivă, dispreţuim Scripturile, socotindu-le zadarnice şi fără de rost !”

Cu aceste cuvinte îşi începe Sfântul Ioan Gură de Aur omiliile la Evanghelia de la Matei, el, care, fără de tăgadă, a avut legile lui Dumnezeu scrise în inima sa şi s-a învrednicit de harul Sfântului Duh într-atât încât a fost numit cel cu gură de aur !

Şi pe drept cuvânt ne spune sfântul nouă, creştinilor, despre însemnătatea Sfintelor Scripturi şi ne mustră că nu luăm aminte la ele. Câtă importanţă trebuie să aibă, pentru viaţa omului, poruncile dumnezeieşti, de vreme ce Dumnezeu a rânduit ca primele table ale legii să fie scrise cu degetul Tatălui, precum Însuşi au zis: ,,Şi au zis Domnul către Moisi: suie-te la mine în munte şi stai acolo, şi voiu da ţie table de piatră, legea şi poruncile care le-am scris, ca să le pun lege lor” (Ieşirea 24, 12) ! Iar mai pe urmă, spre plinirea legii celei vechi, El Şi-a trimis Fiul Unul-Născut pentru a aduce legea cea nouă omenirii, Care a şi împlinit legea întru toate, spre adeverirea ei.

Şi cum ,,pricina tuturor relelor este necunoaşterea Sfintelor Scripturi”, iar în revers ,,cunoaşterea Scripturilor întăreşte duhul, curăţă conştiinţa, smulge patimile înrobitoare, seamănă virtutea, ne ridică deasupra săgeţilor diavolului, ne face să locuim aproape de cer, eliberează sufletul de legăturile trupului, dându-i aripi uşoare şi face să intre în sufletul celui ce le citeşte tot ceea ce s-a putut spune vreodată mai desăvârşit”, atunci şi noi să ne nevoim citindu-le, nădăjduind că vom dobândi aceste mângâieri în sufletele noastre.

Însă, Scriptura, pentru a aduce cu adevărat aceste roade în inimile noastre, şi încă mai multe, trebuie să fie neschimbată în litera ei, nestrămutată, aşa cum au primit-o înaintaşii noştri de la sfinţii legii celei vechi, şi mai apoi de la sfinţii apostoli şi părinţi ai legii celei noi. Căci, precum spune Sfântul Cuvios Teodor Studitul: ,,Să nu vă miraţi dacă un singur cuvânt dă naştere la erezie, căci îl auziţi pe Mântuitorul spunând: ,,Până ce va trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă nu va trece din lege, până ce vor fi toate” (Matei 5, 18)”. Şi Sfântul Apostol Pavel spune: ,,Trebuie să fie şi eresuri între voi, ca cei lămuriţi să se facă arătaţi între voi” (I Corinteni 11, 19).

Iar Sfântul Apostol Petru aşijderea: ,,Însă au fost şi prooroci mincinoşi întru norod, precum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor băga eresuri de pierzare şi se vor lepăda de stăpânul cel ce i-au răscumpărat pre dânşii, aducându-şi lor grabnică pierzare. Şi mulţi vor merge în urma înverşunărilor lor, prin care se va huli calea adevărului. Şi pentru lăcomia cu cuvinte amăgitoare pre voi vă vor precupi, a căror judecată încă de demult nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează” (II Petru 2, 1-3).

Istoria Bisericii adevereşte întru toate cuvintele apostolului: au doar proorocii mincinoşi, şi învăţătorii mincinoşi, şi alţii care au răstălmăcit cuvântul Sfintei Scripturi nu au căzut din dar, oricine ar fi fost ei, de la patriarhi la creştini de rând ? Au doar aceştia, prin fapta lor, nu s-au ridicat împotriva Sfântului Duh, care este Duhul Adevărului, şi au hulit pe Dumnezeu, ridicându-se cu îndrăzneală nemăsurată împotriva Stăpânului lor şi lepădându-se de El ? Şi nu şi-au adus loruşi grabnică pierzare ? Că s-au înverşunat în scornelile lor şi au hulit calea adevărului. Şi cu multe şi nenumărate cuvinte amăgitoare au căutat să întoarcă din calea adevărului pe creştini. Însă Dumnezeu a fost Cel care a îngăduit toate acestea, ,,ca cei lămuriţi să se facă arătaţi”.

Şi cine sunt ei ? Cei asemenea lui Arie, Nestorie, Dioscor, Sever, Evtihie, Apolinarie, Machedonie şi alţii, patriarhi, episcopi sau simpli monahi şi creştini. Iar aceştia au avut curat şi nestrămutat cuvântul Sfintei Scripturi, asemenea sfinţilor din vremea lor; ce vor face, prin urmare, cei ce nici măcar aşa ceva nu vor avea ?

Scriptura nu a rămas neştiutoare sau mincinoasă nici cu privire la schimbarea cuvântului ei, căci stă scris: ,,Care nu este altă, fără numai sunt oarecare ce vă tulbură pre voi, şi voiesc să strămute Evanghelia lui Hristos. Ci măcar şi noi, sau înger din cer de vă va binevesti vouă afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie. Precum am zis mai înainte şi acum iarăşi zic: oricine de vă va binevesti afară de ceea ce aţi luat, anatema să fie” (Galateni 1, 7-9).

Şi iarăşi: ,,Iar Duhul arătat grăieşte, că în vremile cele de apoi se vor depărta unii de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile cele drăceşti; ale celor ce întru făţărie grăiesc minciuni; fiind arşi la a lor ştiinţă” (I Timotei 4, 1-2). Şi într-alt loc: ,,Că va fi vreme când învăţătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor îşi vor alege loruşi învăţători, gâdilându-i la urechi. Şi de la adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basme se vor pleca” (II Timotei 4, 3-4).

Mai apoi, veacuri de-a rândul, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au vorbit despre strămutarea Scripturii: ,,Că iată, îţi zic ţie fiule, că vor veni zile când creştinii vor strica cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeieştilor Prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta” (Proloagele, volumul I, Învăţătură a prea cuviosului părintelui nostru Pamvo către ucenicii săi).

Aşadar, încă din vremea Sfinţilor Apostoli, s-au ridicat unii, cu înverşunare, spre a schimba cuvântul dumnezeiesc şi a-i face pe oameni să ia aminte mai degrabă la basme decât la învăţătura lui Hristos. Această primejdie, a schimbării cuvântului dumnezeiesc cu minciunăriile omeneşti, a existat dintotdeauna în Biserică, în vremea Sfinţilor Apostoli, apoi în vremea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi ea există până în zilele noastre. Iar cei care au îndrăznit a face aceasta sunt cei care n-au fost de un cuget cu Sfinţii Apostoli şi Părinţi ai Bisericii şi s-au depărtat de învăţătura lui Hristos, făcându-se pe sineşi eretici, adică străini de Biserica lui Hristos.

Despre ei vorbeşte Sfântul Apostol Pavel, când spune: ,,Drept aceea, luaţi aminte de voi şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-au pus pre voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, care o au câştigat cu sângele său. Că eu ştiu aceasta, că după ducerea mea vor intra lupi grei întru voi, care nu vor cruţa turma. Şi dintru voi înşivă se vor scula bărbaţi, grăind îndărătnicii, ca să tragă pre ucenici după dânşii” (Faptele Apostolilor 20, 28-30). Cum astăzi primejdia strămutării cuvântului dumnezeiesc este mai mare ca oricând, cu frică şi cu cutremur îndrăznim să tipărim din nou Scriptura, spre zidirea sufletească a creştinului. Şi ştiindu-ne mici în cuget şi în simţiri, nu ne-am încumetat la o nouă traducere a textelor scripturistice, dar nici nu ne-am încântat de mai noile traduceri ale acestora. Căci găsind că înaintaşii noştri au strălucit - mai presus de erudiţie şi alte calităţi - în credinţa şi trăirea lor duhovnicească, şi au fost mai învăţaţi în cele tainice ale lui Dumnezeu decât noi, cei care vieţuim în aceste timpuri, gândul ni s-a îndreptat către mai vechile traduceri săvârşite de ei.

Dintre acestea, am socotit că ediţia sinodală din 1914 a Sfintei Scripturi este cea mai bună şi potrivită traducere pentru zilele noastre. Ea are un grai apropiat de limba pe care o vorbim astăzi, spre deosebire de traducerile mai vechi, din secolele XVIII-XIX, care nu a pierdut nimic din frumuseţea deosebită a graiului bisericesc de altădată. Frumuseţea graiului ei şi limpezimea lui, bogăţia înţelegerii ce se revarsă din el, face ca această traducere să fie nepreţuită pentru Biserica noastră.

Unii poate vor zice, totuşi, că noile versiuni ale Sfintei Scripturi au un grai mai pe înţelesul omului, în vreme ce traducerile de odinioară sunt greoaie şi anevoioase. Noi credem că cine iubeşte cu adevărat cuvântul Scripturii va prefera să citească un text curat, neîntinat al vechilor cărţi bisericeşti, unde nu s-au strecurat erori care l-ar putea vătăma sufleteşte. Citind o traducere mai veche, neatinsă de curentul inovator şi modernist care a cuprins astăzi creştinătatea, omul se va şti la adăpost de înnoirile săvârşite în acest ultim secol sub umbrela ecumenismului.

Apoi, de ce s-ar speria cineva de nişte cuvinte vechi, care lesne le poate găsi în dicţionar, dacă nu le cunoaşte deja din alte cărţi bisericeşti sau din cântările şi slujbele ortodoxe ? În plus, limba cea veche este plină de înţelesuri, mult mai bogată decât limba pe care o vorbim noi astăzi, iar graiul Scripturii este atât de dulce încât se merită orice străduinţă din partea noastră pentru a-l înţelege şi a-i pătrunde sensul.

De fapt, noi, oamenii, nu înţelegem cele scrise în cărţile bisericeşti nu din pricina graiului vechi, ci din alt motiv despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel: ,,Iar de este şi acoperită evanghelia noastră, întru cei pieritori este acoperită. Întru care Dumnezeu au orbit minţile necredincioşilor veacului acestuia, ca să nu le lumineze lor lumina evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” (II Corinteni 4, 3-4).

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte astfel faptul că Scriptura este, în unele locuri luminată, iar într-alte locuri întunecată, şi cu anevoie a se înţelege: ,,Pricina întunecării de multe feluri este ... Întâi, pentru că Dumnezeu a vrut ca unii să fie dascăli, alţii ucenici. Iar dacă toţi toate ar şti, dascălul nu era necesar, şi aşa rândul lucrurilor ar fi tulburat ... Apoi întunecată este cunoştinţa adevărului, ca nu cumva să fie nebăgată în seamă. Că nebăgată în seamă este, dacă se înţelege de aceia care nici nu o iubesc, nici nu o păzesc. Drept aceea nu este ascuns adevărul în Scripturi, ci este întunecat, nu ca să nu-l afle cei ce-l caută, ci să nu-l afle cei ce nu voiesc să-l caute, ca acelora să fie spre mărire, care îl caută, pentru că l-au dorit şi l-au căutat şi l-au aflat; iar acelora spre osândă, care nu-l află, pentru că nici nu l-au dorit, nici nu l-au căutat, nici nu l-au aflat”.

Aşadar, să iubim şi să păzim cuvântul Scripturii şi să ne străduim a-l înţelege. Şi să ne nevoim a-i pătrunde înţelesurile cele adânci, iar în această lucrare să-i luăm pe Sfinţii Părinţi ajutători şi drept ocârmuitori ai cugetelor noastre spre adevărata cunoştinţă de Dumnezeu. Căci ,,toată scriptura este de Dumnezeu insuflată, şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea spre dreptate; ca să fie deplin omul lui Dumnezeu, spre tot lucrul bun desăvârşit” (II Timotei 3, 16-17).

Iar, la sfârşitul zilelor noastre să ne mângâiem şi să ne bucurăm de făgăduinţele Scripturii, care zice: ,,Păzeşte-te pre tine însuţi şi învăţătura, şi rămâi întru acestea; că acestea făcând şi pre tine te vei mântui, şi pre cei ce te vor asculta” (I Timotei 4, 16). Şi: ,,Drept aceea voi ce aţi auzit dintru început, întru voi să rămână. Şi de va rămâne întru voi ce aţi auzit dintru început, şi voi în Fiul şi în Tatăl veţi rămâne” (I Ioan 2, 24). Amin.

 

Notă asupra ediţiei

După cum am menţionat mai sus, volumul de faţă reproduce ediţia sinodală din 1914 a Dumnezeieştii Scripturi a Legii vechi şi a celei noi, tipărită în zilele regelui Carol I, la Bucureşti, de Tipografia Cărţilor Bisericeşti.

Ediţia noastră păstrează cele 1646 de pagini originale, la care se adaugă un canon din Pidalion, ilustraţii şi vignete în text dimpreună cu 9 hărţi afară din text. Hărţile folosite au fost preluate din Atlasul de geografie istorică a Ţării Sfinte, şi au fost preferate altor versiuni pentru că au fost publicate la doar câteva luni după Biblia sinodală, în 1915. Extrasul din Pidalion, sau Cârma corăbiei înţelese a Soborniceştii şi Apostoliceştii Biserici a Ortodocşilor, reproduce al 85-lea dintre canoanele Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, referitor la alcătuirea Sfintelor Scripturi.

Sfânta Scriptură de la 1914 nu a avut o introducere care să descrie modul de lucru folosit pentru editarea acestei versiuni istorice. Câteva informaţii suplimentare pot fi însă extrase din publicaţiile vremii pentru această notă. Detaliile esenţiale asupra ediţiei se regăsesc în adresa 112 din 27 mai 1914 a Sfântului Sinod către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunei, Administraţia Casei Bisericii, reprodusă în revista Biserica Ortodoxă Română, anul XXXVIII, nr. 4 din iulie 1914. Lucrarea de revizuire şi imprimare din nou cu litere latine a Vechiului şi Noului Testament a început în toamna anului 1908 şi a solicitat foarte mult comisiile sinodale şi chiar sinodul pentru discutarea noii ediţii. De pildă, sinodul complet a revizuit Facerea şi Eşirea în 19 şedinţe ţinute regulat şi în fiecare zi, până s-a hotărât alcătuirea unei comisii sinodale de 7 membri (din totalul de 19 care alcătuiau sinodul). Din mai 1911 şi până în luna mai a anului 1914, comisia s-a întâlnit de 257 de ori doar pentru revizuirea Vechiului Testament. Cu Vechiul Testament s-a şi început tipărirea Sfintei Scripturi, în 1911, în paralel cu revizuirea textului biblic.

În mai 1914, sinodul decide ca Noul Testament să nu se mai revizuiască din nou, ci să se retipărească în noua ediţie a Dumnezeieştii Scripturi, întocmai după ediţia sinodală din 1905, având ca normă textul revizuit al Noului Testament tipărit la Mânăstirea Neamţ în anul 1818. Hotărârea accelerează publicarea ediţiei sinodale, întemeiată, aşadar, pe următoarele vechi ediţii româneşti: Biblia de la Bucureşti (1688), Biblia de la Blaj (1795), Biblia de la Petersburg (1819), Biblia de la Sibiu (1855) şi Biblia de la Buzău (1854), confruntate cu textul Septuagintei şi al Vulgatei, dar şi cu textul ebraic, cu dicţionare, comentarii etc.

Textul revizuit a păstrat împărţirile pe capitole şi versete ale celei mai vechi ediţii româneşti, cea de la 1688, respectate de toate ediţiile de până atunci. Spre deosebire de versiunea din 1688 (sau de cea de la Sankt Petersburg, 1819), însă, ediţia de la 1914 are şi mici rezumate alături de titlurile fiecărui capitol. Explicaţiile lipsesc cu totul din text, iar paralelismele au fost incluse în note de subsol. Paremiile s-au păstrat întocmai după cum se aflau în anii aceia în Triod şi în Minei, aprobate de Sfântul Sinod. Toate corecturile textului revizuit s-au făcut după Septuaginta. Psaltirea şi Paremierul au fost admise după cum au fost retipărite în cărţile de cult aprobate de Sfântul Sinod, după ediţia de la Mânăstirea Neamţ, fără vreo revizuire.

Intenţia de căpătâi a Bibliei de la 1914 a fost să stabilească un text credincios Scripturilor vechi româneşti, păstrând însă pretutindenea ca normă, a nu se depărta de textul original, dar a exprima întotdeauna ideea corectă, atât în privinţa moralei, cât şi a dogmelor de credinţă, în cea mai curată şi clasică limbă românească. Generaţiile următoare ştiu că această monumentală lucrare a reuşit să împlinească aceste ţeluri, fiindcă şi azi, 100 de ani mai târziu, Biblia sinodală este probabil versiunea cea mai apreciată de creştinii ortodocşi. Iar pentru românii care păstrează calendarul iulian, adevărat ortodox, ediţia din 1914 este şi un fel de amintire a unei vârste minunate a Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit, când, cu toate greutăţile şi ispitele, unitatea Ortodoxiei rămăsese nesmintită.

Trebuie să subliniem că iniţiativa şi înfăptuirea acestei dumnezeieşti lucrări aparţine bunului nostru păstor, episcopul Flavian Ilfoveanul, fondatorul tipografiei şi Editurii ,,Adormirea Maicii Domnului”, care ne-a încredinţat coordonarea lucrărilor în vederea tiparului. Această ascultare a fost dusă la bun sfârşit astăzi, 11 iulie stil vechi, zi în care Biserica Ortodoxă dreptslăvitoare o prăznuieşte pe Sfânta Mare Mucenică Eufimia, prin care s-a întărit mărturisirea dreptei credinţe şi care a fost hotarul Sfinţilor Părinţi ca să nu treacă spre împărtăşirea celor rău-credincioşi.

 

Editura ,,Adormirea Maicii Domnului”

Bucureşti, 2008