----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 39 vizitatori și nici un membru online

Noul răspuns al stângii faţă de boala mintală: uciderea oamenilor

de Wesley Smith, 18 aprilie 2017

 

 
Alte articole de Wesley Smith
 

Eutanasia/sinuciderea asistată NU are legătură cu boala terminală. Chestiunea este despre normalizarea uciderii ca răspuns la suferinţa umană.

Neîndoios, propaganda iniţială va restricţiona moartea administrată de medic sau moartea prescrisă pentru cei aflaţi pe patul de moarte. Dar aceasta se face doar cât să-i faci pe oameni să se obişnuiască cu ideea. De îndată ce o societate acceptă principiul, logica îl duce cu repeziciune către o permisiune largă pentru eutanasie.

Canada este un prim exemplu. Înainte ca Curtea Supremă să impună ţării un drept la eutanasie la nivel naţional, dezbaterea era în întregime despre boala terminală. Dar acum, că eutanasia este legea pretutindeni în ţară, se fac presiuni pentru a permite medicilor să ucidă persoanele bolnave mintal care cer să moară.

Jurnalistul Andre Picard, care scrie articole pro-eutanasie la publicaţia Globe and Mail, foloseşte sinuciderea unei persoane bolnave mintal pentru a promova această agendă. Din articolul său ,,Bolnavii mintal trebuie să facă parte din dezbaterea privind sinuciderea asistată” (The Mentally Ill Must Be Part of the Assisted Suicide Debate):

,,Noi nu ar trebui să discriminăm sau să negăm oamenilor drepturile din cauză că nu ne convine sau din cauza prejudecăţilor noastre. Acest caz ne aminteşte chiar cât de gravă poate fi boala mintală. ‘Non-existenţa este mai bună decât aceasta’, a spus dl. Maier-Clayton. ‘De îndată ce nu există o calitate a vieţii, viaţa este apropiată de o existenţă lipsită de sens’. Opozanţii morţii asistate argumentează că cei care suferă de boli mintale nu pot lua decizii raţionale, că ei au nevoie să fie protejaţi de ei înşişi.

Dar noi nu vorbim despre permiterea morţii asistate pentru cineva care are halucinaţii, sau care suferă de psihoză sau cineva care este deprimat şi poate fi tratat. Suferinţa trebuie să fie de durată şi chinuitoare, deşi nu neapărat iminent letală. Mă grăbesc să adaug, precum este definită de persoana care vrea să se sinucidă şi fără a ţine cont de tratamente de ameliorare care ar putea fi administrate. Dar oricine care vrea să se sinucidă crede că suferinţa lui sau a ei este insuportabilă. Altfel, ei nu ar vrea să moară”.

Această permisiune pentru moarte care se lărgeşte continuu este doar logică. Dacă uciderea este într-adevăr răspunsul acceptabil pentru suferinţă, cum poate fi limitată strict la persoanele diagnosticate cu o boală terminală ? La urma urmei, mulţi oameni suferă mult mai tare şi o perioadă mult mai lungă de timp decât cel care stă să moară.

Olanda, Belgia, Elveţia şi acum Canada demonstrează că în timp nu va mai exista [această limitare].

Între timp, California are o reglementare care cere spitalelor psihiatrice de stat să înlesnească sinuciderea asistată pentru pacienţii lor încredinţaţi involuntar cu boli terminale – în ciuda presupuselor protecţii din lege pentru cei cu boli mintale care ar putea să le afecteze deciziile.

Gândită a fi plină de compasiune, sinuciderea asistată este în realitate abandonarea cea mai mârşavă. Compasiune înseamnă ,,a suferi împreună cu”. Eutanasia este despre eliminarea suferinţei prin eliminarea persoanei care suferă. Sau, pentru a exprima altfel, eutanasia aprobă sinuciderea. Nu este o alegere, ci sfârşitul tuturor alegerilor.

În orice caz, aceasta este dezbaterea pe care ar trebui să o purtăm. Fie că cineva este de acord sau nu cu poziţia mea, cu siguranţă, noi în SUA ar trebui să dezbatem chestiunea cu integritate şi onestitate intelectuală. Dar nu o vom purta deoarece forţele pro-eutanasie ştiu că ar pierde. Afirmaţia uluitoare că sinuciderea asistată se va aplica doar pentru persoanele bolnave în stadiu terminal, pentru care nimic altceva decât moartea nu mai poate elimina suferinţa, este doar linguriţa de miere care ajută cucuta să alunece ...

 

* * *

 

Iată un exemplu concret despre cum lucrurile o iau razna, derapând neîncetat, iar societatea omenească o tot ia la vale într-o direcţie cumplită: aceea a nepăsării faţă de semenul suferind sau infirm, a îngăduirii şi chiar susţinerii crimei.

 

7 iunie 2017                          

Companiile de asigurare refuză să plătească pentru tratament, dar se oferă să acopere financiar sinuciderea

Dr. Brian Callister, profesor asociat de medicină internă la Universitatea Nevada, a relatat pentru Washington Times că două companii diferite de asigurări au refuzat cererea lui de a transfera pacienţi către California şi Oregon pentru proceduri care nu se realizează în spitalul lui. ,,Şi în ambele cazuri, directorul medical de asigurări mi-a spus: ‘Brian, noi nu vom plăti acea procedură sau transferul, dar ce-ar fi să iei în calcul sinuciderea asistată ?’”, a spus dr. Callister.

Pacienţii pe care vroia să-i transfere nu se aflau în faza terminală a bolii; dimpotrivă, ,,şansa lor de vindecare – vindecare, nu doar prelungire a vieţii – era de circa 50% într-un caz şi 70% în celălalt caz”.

Această situaţie a apărut în timp ce peste o duzină de state americane iau în discuţie în mod activ propuneri de a legaliza sinuciderea asistată de medic, inclusiv statul Nevada, unde dr. Callister a depus mărturie împotriva proiectului de lege, care a fost votat de Senatul Nevadei pe 23 mai 2017.

În luna februarie, Montana a devenit cel de-al 6-lea stat american care introduce o asemenea lege, alăturându-se statelor California, Colorado, Oregon, Vermont şi Washington. Curtea Supremă din Montana a hotărât că ,,a ajuta” pacienţii în fază terminală a bolii să-şi pună capăt vieţii nu încalcă legea statului.

Lupta împotriva eutanasiei şi sinuciderii asistate se dezlănţuie în lume; chiar în ultimele câteva săptămâni, un proiect de legalizare a fost înfrânt în Tasmania şi un altul a fost respins în Maine.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei