----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 113 vizitatori și nici un membru online

Renaşterea harismatică ca un semn al vremurilor (VI)

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

 

Episodul anterior

 

,,Darurile duhovniceşti” care însoţesc experienţa ,,harismatică”

Principala pretenţie a adepţilor ,,renaşterii harismatice” este că ei au dobândit daruri ,,duhovniceşti”. Unul din aceste prime ,,daruri” care devine vizibil la cei ,,botezaţi cu Sfântul Duh” este o nouă putere şi îndrăzneală ,,duhovnicească”. Ceea ce le dă lor îndrăzneală este experienţa limpede de care nimeni nu se poate îndoi că au avut-o, cu toate că cineva se poate îndoi cu siguranţă de interpretarea pe care ei o dau acesteia. Iată câteva exemple tipice: ,,Eu nu am nevoie să cred în Cincizecime, pentru că am văzut-o”. ,,Amînceput să am sentimentul că ştiu exact ce să le spun celorlalţi şi ce au ei nevoie să audă ... Am descoperit că Sfântul Duh mi-a dat o îndrăzneală adevărată pentru a spune şi [aceasta] avea un efect evident”.,,Eram atât de încrezător că Duhul se va ţine de cuvânt, încât mă rugam fără să ţin cont de vreun ‘dacă’. Mă rugam spunând va şi vom şi în orice alt mod de afirmaţie declarativă”[1].

Un exemplu ortodox: ,,Ne rugăm pentru înţelepciune şi brusc suntem înţelepţi în Domnul. Ne rugăm pentru iubire şi simţim o dragoste adevărată pentru toţi oamenii. Ne rugăm pentru tămăduiri şi sănătatea a fost restaurată. Ne rugăm pentru minuni şi, crezând, am văzut minuni întâmplându-se. Ne rugăm pentru semne şi le primim. Ne rugăm în limbi cunoscute şi în limbi necunoscute”[2].

Aici, din nou, prin intermediul experienţei ,,harismatice” se pretinde a se obţine numaidecât o trăire ortodoxă autentică, dobândită şi încercată în ani lungi de nevoinţă ascetică şi maturizare în credinţă. Este adevărat, bineînţeles, că apostolilor şi mucenicilor le era dată o îndrăzneală nemaipomenită prin darul special al lui Dumnezeu; dar este ridicol când orice ,,creştin harismatic”, fără nici o idee despre ceea ce este darul dumnezeiesc, doreşte să se compare pe sine cu aceşti mari sfinţi. Bazându-se pe o experienţă a înşelării, îndrăzneala ,,harismatică” nu este decât o imitaţie ,,renăscătoare”, febrilă a adevăratei îndrăzneli creştine, şi ea doar serveşte drept alt semn de identificare a înşelării ,,harismatice”. Episcopul Ignatie scrie că o anume ,,încredere de sine şi îndrăzneală sunt de obicei vizibile la cei care sunt în înşelare de sine, crezând că ei sunt sfinţi sau că progresează duhovniceşte”. ,,O infatuare extraordinară apare la cei tulburaţi de această înşelare: ei sunt, ca să spunem aşa, îmbătaţi de ei înşişi, de starea lor de auto-înşelare, văzând în ea o stare de har. Ei sunt cufundaţi în ea, debordând de orgoliu şi mândrie, în timp ce par smeriţi multora care judecă după aparenţe fără a fi capabili să judece după roade”.

Dincolo de vorbirea în limbi în sine, cel mai comun dar ,,supranatural” al celor ,,botezaţi în Duhul” este receptarea directă a ,,mesajelor de la Dum­nezeu” în forma ,,profeţiilor” şi ,,interpretărilor”. O tânără catolică spune despre prietenii ei ,,harismatici”: ,,Pe câţiva dintre ei i-am văzut vorbind în limbi, dintre care pe unii i-am putut interpreta. Mesajele au fost întotdeauna de mare mângâiere şi bucurie de la Domnul”. O ,,interpretare” este rezumată astfel: ,,El vorbea cuvinte de la Dumnezeu, un mesaj de mângâiere”. Mesajele sunt înainte de toate îndrăzneţe; la o întrunire, ,,altă femeie tânără a transmis un ’mesaj de la Dumnezeu’, vorbind la persoana întâi”[3]. Un protestant ,,harismatic” scrie că în astfel de mesaje ,,Cuvântul lui Dumnezeu este grăit direct ! ... Cuvântul poate fi rostit fără veste de oricine dintre cei prezenţi, şi astfel, izbucneşte din adunare un ’aşa grăieşte Domnul’. De obicei, la persoana întâi (deşi nu întotdeauna), de genul ’Eu sunt cu voi ca să vă binecuvântez’”[4].

Câteva texte specifice de ,,profeţie” şi ,,interpretare” sunt date în cărţile apologetice ale mişcării ,,harismatice”:

 

1. ,,Fii asemenea unui copac care se pleacă cu voia Lui, înrădăcinat în puterea Lui, întinzându-se către dragostea şi lumina Lui”.

2. ,,Aşa cum Sfântul Duh S-a pogorât asupra Mariei şi Iisus a fost zămislit în ea, tot aşa Sfântul Duh Se pogoară peste voi şi Iisus este în mijlocul vostru” – transmis în limbi de un romano-catolic şi ,,interpretat” de un protestant.

3. ,,Paşii Celui care a umblat pe străzile Ierusalimului sunt în spatele vostru. Privirea Sa îi vindecă pe cei care se apropie, dar îi ucide pe cei care fug de El” – acesta a avut o semnificaţie specială pentru un membru al grupului de rugăciune[5].

4. ,,Întind mâna către tine. Tu trebuie doar s-o apuci şi eu te voi conduce” – acelaşi mesaj a fost dat cu câteva minute mai devreme unui preot romano-catolic în altă încăpere; el l-a notat şi a intrat în camera de rugăciune tocmai la timp pentru a-l auzi rostit în chiar cuvintele pe care le scrisese[6].

5. ,,Nu te îngrijora, eu sunt mulţumit de poziţia pe care ai luat-o. Aceasta este grea pentru tine, dar va aduce multă binecuvântare altuia” – acest mesaj a adus o asigurare finală unei persoane prezente cu privire la o decizie dificilă recentă[7].

6. ,,Soţia mea a intrat şi a început să cânte la orgă. Din senin, Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât asupra ei şi ea a început să vorbească în limbi şi să profeţească: ,,Fiul meu, eu sunt cu tine. Fiindcă ai fost credincios în lucrurile mici, te voi folosi într-un fel mai mare. Eu te călăuzesc ţinându-te de mână. Eu te călăuzesc, nu te teme. Eşti ţinta voinţei mele. Nu privi la stânga sau la dreapta, ci continuă în această privinţă” – această ,,profeţie” a fost însoţită de o ,,vedenie” şi a fost direct răspunzătoare pentru întemeierea unei organizaţii penticostale mari şi influente, Frăţia Evanghelică Internaţională a Oamenilor de Afaceri[8].

 

Noi putem crede foarte bine, potrivit declaraţiilor martorilor oculari care găsesc că astfel de mesaje li se aplică direct, că există ceva supranatural în ce priveşte o parte din ele, că ele nu sunt chiar ,,născocite”. Dar Sfântul Duh utilizează metode atât de artificiale pentru a comunica cu oamenii ? (,,Duhurile” de la şedinţe cu siguranţă da !). De ce limbajul este atât de monoton şi stereotipic, uneori demn de automatele cu fisă care prezic viitorul din cafenelele americane ? De ce mesajele sunt atât de vagi şi ca de basm, sunând într-adevăr ca cele rostite în transă ? De ce conţinutul lor este întotdeauna unul de ,,mângâiere”, ,,uşurare şi bucurie”, asigurare, în mod evident fără caracter profetic sau dogmatic – ca şi cum ,,duhul”, întocmai ca ,,duhurile” de la şedinţe, ar fi deosebit de mulţumit de audienţa sa neconfesională ? La urma urmei, cine este acel ,,Eu”, bizar de lipsit de trăsături distinctive, care grăieşte ? Greşim aplicând tuturor acestor lucruri cuvintele unui adevărat prooroc al lui Dumnezeu ? Aşa au zis Domnul: să nu vă înşele pre voi proorocii cei mincinoşti, care sunt între voi, şi să nu vă înşele pre voi vrăjitorii voştri ... că neadevărate proorocesc ei vouă întru numele meu, şi eu nu i-am trimis pre ei (Ieremia 29, 8-9).

Exact aşa cum un ,,botezat în Duhul” are de obicei capacitatea de a vorbi în limbi în rugăciunile sale particulare, şi în general este conştient că ,,Domnul” este în mod constant cu el, tot aşa chiar în afara atmosferei întrunirii de rugăciune el are adeseori ,,revelaţii” per­sonale, inclusiv voci pe care le poate auzi şi ,,prezenţe” tangibile. Astfel ,,profetul” ,,renaşterii harismatice” descrie una din experienţele sale: ,,Am fost trezit dintr-un somn adânc şi odihnitor de o voce care părea puternică şi limpede ... spunând clar: ’Dumnezeu nu are nepoţi’ ... Apoi părea ca şi cum ar fi fost cineva în camera mea şi prezenţa m-a făcut să mă simt bine. Deodată mi-am dat seama. Trebuie să fi fost Sfântul Duh cel care-mi vorbise”[9].

Cum poate explica cineva astfel de experienţe ? Sfântul Ignatie scrie: ,,Cel posedat de acest soi de înşelare duhovnicească îşi închipuie [cea de-a doua formă de înşelare se numeşte ’închipuire’, mnenie în rusă] că este plin de darurile Sfântului Duh. Această închipuire este alcătuită din concepte şi sentimente false, şi prin această trăsătură pe care o are ea aparţine pe deplin domeniului tatălui şi reprezentantului minciunii, diavolul. Cel care, în rugăciune, se străduieşte să descopere in inima sa sentimentul omului nou, neavând încă nici o posibilitate de a face aceasta, foloseşte pentru aceasta sentimente din propria plăsmuire, imitaţii, cărora acţiunea duhurilor căzute nu întârzie să li se alăture. Recunoscând simţămintele sale greşite, atât cele proprii, cât şi cele de la demoni, a fi adevărate şi date prin har, el primeşte concepte care corespund sentimentelor”.

Exact un astfel de fenomen a fost observat de scriitori că are loc în spiritism. Pentru cel care este implicat în mod serios în spiritism (şi nu numai mediumurile însele), vine un moment în care întreaga spiritualitate falsă care cultivă pasivitatea minţii şi deschiderea faţă de activitatea ,,duhurilor”, manifestată chiar în astfel de distracţii aparent nevinovate precum utilizarea unei mese de ouija[10], se transformă în posedarea efectivă a acestei persoane de un spirit invadator, după care încep să aibă loc fenomene indiscutabil ,,supranaturale”[11]. În ,,renaşterea harismatică”, acest moment de tranziţie este identificat cu experienţa ,,botezului Sfântului Duh”, care, atunci când este autentică, este tocmai momentul în care înşelarea de sine devine înşelare demonică şi victima ,,haris­matică” este asigurată realmente că de acum încolo ,,sentimentele religioase” înşelătoare ale sale pot aştepta un răspuns de la ,,Duhul” şi că va intra într-o ,,viaţă a minunilor”.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] Ranaghan, p. 40, 64 şi 67.

[2] Logos, aprilie, 1972, p.13.

[3] Ranaghan, p. 32, 181 şi 2.

[4] Williams, p. 27.

[5] Ford, p. 35.

[6] Ranaghan, p. 54.

[7] Sherill, p. 88.

[8] Logos, septembrie-octombrie 1971, p. 14.

[9] Du Plessis, p. 61.

[10] Masă cu litere şi un ac indicator, sau planşetă, pe care sunt scrise răspunsurile la întrebări chipurile de forţe spirituale.

[11] A se vedea Blackmore, Spiritism, p. 144-175, unde este dat un exemplu al unui preot romano-catolic care era urmărit fizic de o masă de ouija (pusă în mişcare, fireşte, de un demon) când el încerca să renunţe la a o mai folosi !

Episodul urmator