----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 60 vizitatori și nici un membru online

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Omiliile Sfântului Grigorie cel Mare la

cartea Proorocului Iezechiil (LIX)

 

Episodul anterior

 

15. Atunci ce trebuie să facem noi, cei care suntem nenorociţi şi lipsiţi de orice curaj ? Iată, noi nu putem fi stâlpii acestei lectici deoarece nu străluceşte în noi nici curajul acţiunii, nici lumina propovăduirii. Noi nu avem căpătâiul de aur fiindcă nu percepem încă, precum este necesar, odihna slavei lăuntrice prin înţelegerea duhovnicească. Noi nu suntem suiş de porfiră pentru că nu reuşim să ne vărsăm sângele pentru Mântuitorul nostru.

Atunci ce este de făcut cu noi ? Ce nădejde va fi dacă nimeni nu ajunge la Împărăţie decât cel care va fi împodobit cu cele mai strălucite virtuţi ? Dar este şi mângâiere pentru noi. Haideţi să-L iubim pe Dumnezeu cât de mult putem, haideţi să-l iubim pe aproapele nostru şi totodată să ne întindem către lectica lui Dumnezeu, deoarece este scris acolo: ,,Înlăuntrul lui ţesătură aleasă din dragostea”. Atunci, ai cu adevărat dragoste şi vei ajunge neîndoios unde stă un stâlp de argint şi este ţinut un suiş de porfiră. Deoarece este arătat limpede că acest lucru este spus din cauza slăbiciunii noastre când adaugă direct: ,,Fetelor Ierusalimului”.

De vreme ce cuvântul lui Dumnezeu nu spune fii, ci fete, ce înţelege prin partea femeiască dacă nu părţile slabe ale minţilor noastre ? Aşadar fiindcă se spune a fi dragoste înlăuntru pentru fetele Ierusalimului acolo printre stâlpii de argint, căpătâiul de aur şi suişul de porfiră; acest lucru este înţeles aici prin 5 coţi între încăperi, deoarece dacă cei care sunt slabi în virtuţi nu neglijează a săvârşi cu dragoste faptele bune pe care le pot (face), nu sunt străini de zidirea lui Dumnezeu.

Apoi urmează: ,,Şi tindă întocmai cu trestia de lungă şi de lată” (Iezechiil 40, 7 – citatul folosit de Sfântul Grigorie este mai explicit: ,,Iar pragul porţii de lângă pridvorul porţii dinspre înăuntru, o trestie”).

16. Când despre pragul care este descris acum se spune că este lângă pridvorul porţii dinspre înăuntru, este arătat limpede că pragul care a fost menţionat mai sus era în afară. Dar dacă poarta este Domnul, ne putem întreba ce sunt pragurile porţii dinlăuntru şi dinafară ? Fiindcă oricine intră pe poartă (trece) peste prag. Şi ce sunt aceste două praguri dacă nu Părinţii Vechiului Testament şi Părinţii Noului Testament ? Cu adevărat nu numai aceia din care a binevoit Domnul să Se întrupeze, ci toţi Părinţii Vechiului Testament au fost pragul acestei porţi, deoarece aceia care s-au învrednicit să-L proorocească şi să nădăjduiască în El au deschis poarta credinţei tuturor celor care au venit către El, astfel că toţi cei care au crezut în Domnul deja au intrat, ca să spunem aşa, trecând pragul acestei porţi.

Dar de ce este menţionat mai întâi pragul dinafară şi apoi pragul dinăuntru decât că Părinţii Vechiului Testament au fost întâi şi apoi Dascălii Noului Testament ? Prin urmare, pragul dinafară indică pe drept pe Părinţii din Vechiul Testament pentru că faptele rele au fost pedepsite prin propovăduirea lor. Cu adevărat, prin cuvintele Noilor Părinţi, duhul fiecăruia este înfrânat de la gânduri necuviincioase când este arătat cum să fii desăvârşit în ce priveşte vina, ca şi în chibzuinţa inimii.

Într-adevăr, primii au avut grijă să apere sufletele ascultătorilor lor de fapte ruşinoase, de cruzimi şi tâlhării, dar de vreme ce ultimii au oprit nu numai faptele rele ci şi gândurile necuvenite, ce sunt ei pentru noi decât un prag dinlăuntru ? Din acest motiv Adevărul Însuşi grăieşte, spunând: ,,Auzit-aţi că s-a zis celor de demult: să nu ucizi, că cine va ucide, vinovat va fi judecăţii; iar eu zic vouă: că tot cel ce se mânie asupra fratelui său în deşert, vinovat va fi judecăţii” (Matei 5, 21-22).

Pragul dinafară îi simbolizează pe drept şi pe acei Părinţi care au fost departe în timp de însăşi Întruparea Mântuitorului nostru. Şi într-adevăr patima Bisericii a început deja de la sângele lui Avel, şi Biserica aleşilor care au fost înainte şi care urmează este una. Încă este spus ucenicilor: ,,Mulţi prooroci şi împăraţi au voit să vază cele ce vedeţi voi şi nu au văzut” (Luca 10, 24), deoarece Părinţii din vechime au stat, ca să spunem aşa, în afară şi nu au văzut fizic prezenţa Mântuitorului nostru. Astfel ei erau afară, şi totuşi nu erau separaţi de Sfânta Biserică, deoarece în cuget şi faptă, în propovăduire, ei deja ţineau tainele credinţei, ei percepeau înălţimea Sfintei Biserici pe care noi nu o percepem aşteptând-o încă, ci deja având-o. Căci exact aşa cum noi suntem mântuiţi prin Patima trecută a Mântuitorului nostru, ei erau prin credinţa că (ea) va avea loc. Aşadar, cei din afară nu sunt în afara tainei, ci în afara timpului.

17. Astfel, de asemenea în construcţia cortului mărturiei, pentru ca stâlpii de argint să stea înăuntru, s-a poruncit ca verigi de aramă să fie fixate de jur împrejur pe dinafară cu care cortul putea fi ţinut strâns. Apoi stâlpii de argint au fost fixaţi înăuntru şi verigile de aramă de jur împrejur cu funii legate de ele astfel încât cortul să rămână în poziţie, fără îndoială deoarece – ca apostolii să stea fermi în lumina propovăduirii lor, astfel încât întreg cortul, adică Sfânta Biserică, să rămână neclintită în deplinătatea credinţei – Părinţii şi Proorocii Vechiului Testament au fost fixaţi în afară, ca verigile de aramă, pentru a strânge (laolaltă) cugetele propovăduitorilor în fermitate prin funiile cuvintelor lor şi a lega această locuinţă a lui Dumnezeu într-o stare de credinţă.

Deci verigile sunt în afară fiindcă ei erau înainte de vremea acestei Sfinte Biserici. Însă ei îi leagă pe aceia care sunt înăuntrul ei pentru că, prin aceea că ei au proorocit tainele cereşti ce vor să vină, ei le-au făcut pe acestea credibile pentru toţi după ce ele s-au manifestat. Prin urmare, pentru ca stâlpii să poată sta nemişcaţi înăuntru, verigile de afară ţin funii, fiindcă – pentru ca sfinţii apostoli să creadă în chip desăvârşit taina Întrupării dumnezeieşti – a predominat propovăduirea celor care puteau vedea şi prooroci aceasta înainte de a se fi întâmplat. Din acest motiv şi cel dintâi dintre apostoli, cu adevărat un mare stâlp al adevăratului Cort, grăieşte pe drept, spunând: ,,Şi avem mai adevărat cuvântul cel proorocesc; la care bine faceţi luând aminte, ca la o lumină ce străluceşte în loc întunecos” (II Petru 1, 19).

În aceste cuvinte, el arată că deşi Biserica se va înălţa de pe culme la lucruri mai înalte, ea va continua neclintită, ancorată în credinţă. Dar această lumină a cuvântului proorociei într-adevăr străluceşte deja pentru aceia care-l înţeleg, şi rămâne încă acoperită de obscuritatea alegoriilor pentru cei care nu-l înţeleg. Astfel este spus de asemenea prin psalmist referitor la aceleaşi cuvinte ale proorocului: ,,Întunecoasă apă în norii văzduhurilor” (Psalmi 17, 13), cu siguranţă deoarece cunoaşterea este ascunsă printre prooroci.

Stâlpii au fost făcuţi în mod potrivit din argint şi verigile din aramă fiindcă ceea ce apostolii propovăduiesc acum deschis, proorocii au vestit în umbră, sub o înţelegere mistică. Aşadar, aceia care nu străluceau în propovăduirea lor sunt pe drept simbolizaţi prin aramă. Dar sfinţii apostoli, deoarece ei au deţinut lumina propovăduirii din taina Mântuitorului nostru, sunt înfăţişaţi prin stâlpii de argint. Şi trebuie remarcat că argintul răsună şi străluceşte, dar arama sună şi nu străluceşte, căci propovăduitorii din Noul Testament au vorbit deschis despre lucruri pe care de asemenea puteau să le arate. Desigur propovăduitorii din Vechiul Testament, pentru că au rostit cuvinte obscure despre taina cerească prin umbrele alegoriei, au răspândit, ca să spunem aşa, sunet fără lumină. Astfel, ceea ce este simbolizat acolo prin verigi şi stâlpi este însemnat aici printr-un prag exterior şi unul interior.

18. Cu adevărat, dacă în acest fragment acceptăm poarta a fi Sfânta Scriptură, ea are de asemenea două praguri, unul exterior şi unul interior, deoarece este împărţită între istorie şi alegorie. Căci pragul exterior al Sfintei Scripturi este istoria şi cel interior cu siguranţă este alegoria. Deoarece ea (Sfânta Scriptură, ca poartă) duce prin istorie către alegorie, ca şi cum noi venim dinspre pragul care este în afară către cel care este înăuntru. Şi există în ea multe lucruri care atât de mult zidesc mintea potrivit istoriei, încât mintea ascultătorului este trasă înăuntru prin ceea ce se petrece afară. Fiindcă acolo noi găsim lecţii în fapte şi pilde de virtute, acolo ni se spune de asemenea ce trebuie să facem trupeşte, acolo ni se arată în acţiunea bărbaţilor sfinţi şi curajoşi ce ni se porunceşte să facem, astfel încât după ce preceptele mai simple şi pildele drepţilor ne instruiesc spre faptele bune, apoi, dacă putem, ne întindem piciorul minţii noastre către pragul dinăuntru, adică înţelegerea mistică a contemplaţiei lăuntrice. Fiţi râvnitori, vă cer, preaiubiţi fraţi, spre a cugeta la cuvintele lui Dumnezeu, nu dispreţuiţi scrierile Ziditorului nostru care ne-au fost lăsate nouă. Este extrem de important ca duhul să fie prin aceasta stârnit spre râvnă ca nu cumva să amorţească în răceala propriei fărădelegi.

19. Când realizăm că strămoşii noştri plini de virtuţi au acţionat cu curaj, şi noi înşine suntem încinşi cu curajul faptelor bune, duhul cititorului este aprins de flacăra sfintelor exemple. Vede ce fapte pline de curaj au făcut ei şi este extrem de mânios pe sine că nu imită asemenea fapte. Astfel, este pe drept spus miresei în Cântarea cântărilor prin vocea mirelui: ,,Grumazul tău, ca turnul lui David cel zidit spre întărire; mii de scuturi atârnă pre el, toate arme de viteji” (Cântarea cântărilor 4, 4 – în citatul sfântului este ‘gât’, nu ‘grumaz’). Deoarece gâtul este în grumaz şi vocea în gât.

20. Deci ce se înţelege prin gâtul Sfintei Biserici dacă nu sfintele ei cărţi ? Când se spune că mii de scuturi atârnă pe el, numărul universal este arătat prin acest număr desăvârşit, deoarece apărarea noastră universală este conţinută în Sfânta Scriptură. Fiindcă acolo sunt învăţăturile lui Dumnezeu, acolo sunt pildele drepţilor. Dar dacă duhul este inert la dorinţa pentru Ziditorul său, lăsaţi-l să audă ce este spus: ,,Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău … cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău” (Matei 22, 37). Poate cade în ură faţă de un seamăn ? Să audă ce este spus: ,,Să iubeşti pre aproapele tău ca însuţi pre tine” (Matei 22, 38). Râvneşte bunurile altuia ? Să audă ce este scris acolo: ,,Să nu pofteşti … câte sunt ale aproapelui tău” (Ieşirea 20, 17).

Este mintea aprinsă de mânie de o jignire care este pricinuită de cuvântul sau fapta aproapelui ? Lăsaţi-o să audă ce este spus: ,,Să nu-ţi izbândeşti cu mâna ta, nici să ţii mânie asupra fiilor poporului tău” (Leviticul 19, 18). Este oare o minte, îmbătată neruşinat, mistuită de dorinţa trupului ? Ca nu cumva ochiul să urmeze minţii, lăsaţi-l să audă ce s-a spus puţin mai devreme: ,,Tot cela ce caută la femeie spre a o pofti pre ea, iată, a preacurvit cu dânsa întru inima sa” (Matei 5, 28). Poate cineva hotărăşte să-şi lase duhul în ură faţă de un duşman ? Să audă ce este scris acolo: ,,Iubiţi pre vrăjmaşii voştri, bine faceţi celor ce vă urăsc pre voi” (Luca 6, 27).

Dar poate cel care nu merge atât de departe încât să răpească bunurile altuia şi le ţine pe ale sale în mod greşit ? Lăsaţi-l să audă ce este spus acolo: ,,Vindeţi avuţiile voastre şi daţi milostenie” (Luca 12, 33). Doreşte duhul unui om slab să se bucure pe deplin de Dumnezeu şi această lume totodată ? Lasă-l pe el să audă ce este scris acolo: ,,Nimeni nu poate a sluji la doi domni” (Matei 6, 24). Altul păstrează avuţii nu din necesitatea de a plăti, ci pentru luxul dorinţei ? Să audă ce este scris acolo: ,,Fiecare dintre voi, care nu se leapădă de toate avuţiile sale nu poate fi ucenic al meu” (Luca 14, 33). Sunt desigur cei care părăsesc totul, dar mulţi de asemenea renunţă la averi fiindcă păstrează avuţiile pentru a le folosi astfel încât să nu se supună lor prin dorinţă.

Caută cineva să fie leneş şi evită să înceapă truda în numele Domnului chiar dacă poate ? Să audă ce este scris acolo: ,,Cela ce nu adună cu mine risipeşte” (Luca 11, 23). Aşadar, există mii de scuturi pe grumazul Bisericii, adică în propovăduirea Sfintei Scripturi, despre care se spune că este ca turnul lui David datorită întăririi şi înălţimii sale, deoarece toate preceptele sunt de asemenea apărări pentru pieptul nostru.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

Episodul urmator