----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Despre sărbătorile de peste an (IX)
 
Praznicele împărăteşti cu dată fixă ale Domnului nostru Iisus Hristos
 
III. Botezul Domnului
[Τα επιφανια. Epiphania]
 
Pe acelaşi subiect
ADEVĂRUL DESPRE MINUNILE DIN ŢARA SFÂNTĂ
Minunea întoarcerii Iordanului la Botezul Domnului

Râul Iordanului
Locul Botezului Mântuitorului Hristos
Mărturii istorice din primul mileniu creştin
Mărturii din al doilea mileniu creştin. Descoperiri arheologice din ultimul secol
 
Evenimente minunate din Vechiul Testament, care preînchipuie întoarcerea Iordanului la Botezul Domnului
Slujba de sfinţire a apelor Iordanului – ceremonia la care are loc minunea
Mărturii ale minunii
 
CELE ŞAPTE SFINTE TAINE ALE BISERICII
 

 

Al Prea Sfinţitului Antim Ivireanul
Mitropolit al Ţării Româneşti (1690-1716)

 

Foarte frumos şi cu adâncă inspiraţie istorisesc Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca Botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Botezul Domnului este pomenit de toţi cei patru evanghelişti: Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-22; Ioan 1, 29-34.

Iată ce citim în Evangheliile acestor doi apostoli despre botez: Iar în anul al cincisprezecelea al împărăţiei lui Tiberie Chesarului ... fost-a cuvântul lui Dumnezeu către Ioan fiul Zahariei în pustie (Luca 3, 1-3). Şi acest Ioan avea îmbrăcămintea lui din peri de cămilă, şi brâu de curea împrejurul mijlocului lui, iar hrana lui era acride (ακρίδες, lăcuste[1]) şi miere sălbatică (μέλι αγριον, mustul dulce din ramurile arborilor[2]) ...Şi se botezau în Iordan de la dânsul, mărturisindu-şi păcatele lor ... Atunci au venit Iisus din Galileea la Iordan către Ioan, ca să se boteze de la dânsul. Iar Ioan îl oprea pre el, zicând: eu am trebuinţă a mă boteza de tine, şi tu vii către mine ? Şi răspunzând Iisus, au zis către el: lasă acum, că aşa este cu cuviinţă nouă ca să plinim toată dreptatea. Atunci l-a lăsat pre el. Şi botezându-se Iisus, îndată au ieşit din089. Cuvant duhovnicesc. Despre sarbatorile de peste an IX apă; şi iată i s-au deschis lui cerurile şi a văzut pre Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumb şi venind preste dânsul; şi iată glas din ceruri zicând: acesta este Fiul meu cel iubit, întru care am binevoit (Matei 3, 4, 6, 13-17). Şi acest Iisus era ca de treizeci de ani (Luca 3, 23).

Iisus Hristos S-a botezat de la Ioan în apele Iordanului, ca de aici înainte să-Şi înceapă misiunea şi să se plinească cuvintele Proorocului Isaia zise cu mai mult de 700 ani înainte de Hristos: Glasul celui ce strigă în pustie: gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Dumnezeului nostru (Isaia 40, 3), şi ca să se plinească mai ales planul iconomiei dumnezeieşti pentru a noastră mântuire.

În amintirea acestei minuni a arătării celor trei Persoane dumnezeieşti, Biserica a rânduit unul din cele 12 praznice împărăteşti. De la începutul creştinismului, Botezul Domnului a fost sărbătorit în Răsărit şi Apus cu mare strălucire în ziua de 6 ianuarie[3], căci după tradiţie în această zi S-a botezat Domnul în râul sfânt[4]. Sărbătoarea se mai cheamă ,,Epifania” (τα επιφανια), adică ,,Arătarea Domnului” ca începător al mântuirii noastre şi provine din fragmentul apostolic Tit 2, 11: S-a arătat darul lui Dumnezeu cel mântuitor tuturor oamenilor.

Se zice şi ,,Teofania” (τα Θεοφανια) sau ,,Arătarea Lui cea dumnezeiască”, care provine din fragmentul I Timotei 3, 16: Dumnezeu s-au arătat în trup ... , fiindcă atunci s-a vădit dumnezeirea Sa prin venirea Sfântului Duh peste Dânsul şi prin mărturisirea Tatălui ceresc, că Iisus este Fiul Său cel iubit (potrivit Matei 3, 17).

În ziua Botezului lui Hristos, arătarea Sfintei Treimi şi cuvintele prea cinstitului Înaintemergător au constituit mărturia limpede că Fiul lui Dumnezeu este Cel ,,din Treime”, care S-a întrupat pentru izbăvirea neamului omenesc de păcat, de diavol şi de moarte.

Această sărbătoare în care dumnezeirea S-a arătat în trei feţe este instituită de Biserică şi ca o înfruntare a ereticilor manihei, arieni şi macedonieni, care tăgăduiau deofiinţimea celor trei Persoane dumnezeieşti.

Că la sfârşitul secolului al II-lea, sărbătoarea Botezului Domnului era cunoscută şi aşezată în ziua de 6 ianuarie, se vede în Stromata I a Sfântului Clement al Alexandriei, în care se vorbeşte despre această zi respectată în creştinism. Iar pentru timpurile de mai târziu ne folosesc de mărturie Constituţiile Apostolice în care citim: după sărbătoarea Naşterii Domnului, ,,cea mai însemnată zi, să vă fie Epifania, în care Domnul ne-a arătat dumnezeirea Sa; şi aceasta să fie în a 6-a zi a lunii a zecea”[5] (6 ianuarie, socotindu-se începutul anului la 1 aprilie).

Tot în Constituţii aflăm că ,,sărbătoarea Epifaniei să se ţină pentru că în ea s-a dovedit dumnezeirea lui Hristos, când Tatăl a mărturisit pentru El la botez, şi Mângâietorul în chip de porumb a arătat celor de faţă pe Cel mărturisit”[6]. Apoi şi istoricul roman Ammianus Marcelinus († 390), însoţind pe împăratul Iulian Apostatul în Galia într-o expediţie, mărturiseşte că pe când acest împărat († 363) se afla în acea ţară, mergea la biserică în zile de sărbători şi la ,,Epifania lui Hristos din luna ianuarie” [7].

În Biserica primară, această zi era una din cele hotărâte pentru luminarea catehumenilor cu sfântul botez, şi anume în noaptea ajunului; pentru aceea, Sfântul Ierarh Grigorie de Nazianz o numeşte ,,ziua sfântă a luminilor”[8]. Aşa o numeşte şi Sfântul Ierarh Grigorie de Nyssa[9]. Catehumenilor veniţi la botez li se spunea ,,pregătiţi spre luminare” (φωτιζομενοι), apoi botezul se numea ,,lumină” (φως şi φωτισμος).

În ziua Botezului Domnului, veneau ca şi astăzi creştini din toate părţile lumii, ca să se afunde în apele Iordanului[10]. În această zi, patriarhii şi mitropoliţii trimiteau episcopilor lor epistole prin care îi înştiinţau despre timpul sărbătoririi Paştilor, Cincizecimii şi altor sărbători cu dată mobilă[11]. Aceste epistole se numeau ,,pascale” şi multe din ele au ajuns până la noi de la Dionisie, Atanasie, Teofil şi Chiril, episcopii Alexandriei; apoi de la Inochentie, Leon, episcopii Romei ş.a.[12]. Cuvântări frumoase au rostit în această zi Sfinţii Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Ioan Gură de Aur, Leon cel Mare, Fericiţii Ieronim şi Augustin şi mulţi alţii[13]. Şi în acest praznic, ca şi în alte zile mari ale anului, împăratul Teodosie cel Mic a oprit spectacolele publice şi zgomotul petrecerilor[14]; aşa făcu şi împăratul Iustinian, adăugând ca Epifania să se respecte cum învaţă Sfinţii Părinţi, adică cu linişte şi evlavie[15].

Sărbătoarea Botezului este precedată de un ajun care se face în acelaşi chip cu ajunul Naşterii Domnului. Dacă ajunul se întâmplă sâmbătă sau duminică, slujba ceasurilor împărăteşti se face în vinerea precedentă cu liturghia Sfântului Vasilie cel Mare. În cântările şi citirile ajunului, Biserica ne pune înainte proorociile Vechiului Testament legate de Botezul Domnului.

Tot în ajun, după slujbă, preoţii fac sfinţirea apei, apoi merg pe la casele credincioşilor şi le sfinţesc, împreună cu cei ce locuiesc într-însele. Iar în ziua Botezului, după liturghie, preoţii cu poporul merg la râuri ori izvoare, cu prapuri, cruci şi cu cântări, în procesiune religioasă, şi acolo se face sfinţirea cea mare a apei, al cărei ritual ne-a rămas de la Sfântul Sofronie patriarhul Ierusalimului († 638).

Biserica sărbătoreşte în cultul ei 13 zile Botezul Domnului, şi anume de la 2 la 14 ianuarie. Astfel, praznicul are zile de înainte-prăznuire cu tropare şi canoane inserate în slujbe, praznicul propriu-zis şi perioada 6-14 ianuarie de prăznuire. În perioada praznicului, Biserica a rânduit ca toţi credincioşii să ia în fiecare zi agheasmă mare.

Cântările acestui praznic, alcătuite de Sfinţii Romano dulce cântătorul, Sofronie, Cosma, Anatolie al Tesalonicului etc sunt pline de frumuseţe şi dulceaţă duhovnicească. Ele ne amintesc de apele Iordanului, de Sfântul Ioan Botezătorul, de Botezul Mântuitorului şi importanţa lui pentru mântuirea noastră.

 


[1] Aceste insecte curate care se hrăneau numai cu iarbă erau îngăduite de Legea Veche (Leviticul 11, 22) pentru a fi mâncate de evrei.

[2] Ca să înţeleagă cititorul ce era mierea sălbatică, amintim că primăvara devreme copacii secretă sevă, care este dulce.

[3] A se vedea la praznicul Naşterii Domnului cum, la începutul creştinismului, cele două praznice erau sărbătorite împreună şi modul în care au fost despărţite.

[4] La locul unde spune tradiţia că S-a botezat Domnul se face liturghia şi sfinţirea apei la Bobotează de către patriarhul Ierusalimului în faţa miilor de credincioşi veniţi din toată lumea.

[5] Constituţiile Apostolice, cartea a V-a, cap. 13.

[6] Constituţiile Apostolice, cartea a VIII-a, cap. 33.

[7] ,,Mense Januario Christiani Epiphania”. Ammianus Marcelinus, Greppo, Notae ined. in Martigny, Diction. op. c. art. ,,Fetes immobiles”, p. 315, n. 2. Ammianus Marcelinus a scris Istoria împăraţilor romani în 31 cărţi, începând cu Nero şi încheind cu Valentinian. Cele dintâi 13 cărţi s-au pierdut.

[8] Sfântul Grigorie de Nazianz, Orat. XXXIX in sancta lumina: Η αγία των φωτων ημερα.

[9] Sfântul Grigorie de Nyssa, Orat. de Bapt. Christi: Εις την ημεραν των φωτων.

[10] Sfântul Ioan Gură de Aur, Homil. III ad popul. Antioch.

[11] Sfântul Ioan Cassian, Collation. patr., X, c. II. Intra Egypti regionem ... epistolae.

[12] Potrivit Sozomen, Istoria Bisericească, cartea a VIII-a, c. XI.

[13] Sfântul Grigorie de Nazianz, Orat. XXXIX in sancta lumina; Sfântul Grigorie de Nyssa, Orat. de Bapt. Christi; Sfântul Ioan Gură de Aur, Homil. XXIV. De Baptismo Christi; Fericitul Ieronim, in Ezechiel; Fericitul Augustin, De tempore; Sfântul Leon cel Mare, Serm. in Epiphania.

[14] Codex Theodosius, cartea a II-a, tit. VIII. De feriis, in interpret. legis. II: Epiphaniae sine forensi strepitu volumus celebrari.

[15] Codex Iustinianus, cartea a III-a, tit. XII. De feriis, leg. VII: Dies etiam Natalis atque Epiphaniorum Christi ... a cunctis jure celebratur.