----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 35 vizitatori și nici un membru online

SFINŢII PĂRINŢI ŞI EREZIILE

Sfântul Marcu al Efesului şi falsa unire de la Florenţa (IX)

 

Episodul anterior

 

Scrisoarea enciclică a Sfântului Marcu al Efesului

 

Multe scrieri ale Sfântului Marcu pricinuite de falsa Unire de la Florenţa sunt o sursă de informaţii importantă pentru toţi cei care vor să înţeleagă poziţia Bisericii lui Hristos împotriva ereziilor Bisericii Romane, ca şi împotriva pseudo-Ortodoxiei care proclamă că ,,nimic nu ne desparte” tocmai în punctele în care Părinţii au rostit anatema.

Scrisoarea de faţă a fost scrisă probabil în iulie 1440 drept răspuns la promulgarea falsei Uniri în Constantinopol.

 

* * *

 

Către toţi creştinii ortodocşi de pe continent şi din insule:

De la Marcu, episcopul Mitropoliei de Efes,

Bucuraţi-vă întru Hristos !

 

Cei care v-au ademenit într-o robie rea şi doresc să ne ducă departe în Babilonul riturilor şi dogmelor latine nu ar putea, fireşte, să îndeplinească întru totul aceasta, văzând de îndată că ceea ce era puţin probabil să se întâmple, în realitate era pur şi simplu cu neputinţă; dar oprindu-se undeva la mijloc, atât ei cât şi cei care i-au urmat, ei nici nu au mai rămas ceea ce erau, nici nu au devenit altceva. Fiindcă părăsind Ierusalimul, o credinţă tare şi neclintită, dar nefiind în nici un chip şi nedorind a deveni şi a fi numiţi babilonieni, ei s-au numit astfel pe ei înşişi, ca şi cum ar fi de drept, ,,greco-latini”, şi în popor ei sunt numiţi ,,latinizatori”.

Şi astfel aceştia dezbină poporul, ca centaurii mitici, mărturisesc împreună cu latinii că Sfântul Duh purcede de la Fiul şi Îl are pe Fiu drept Principiu al existenţei Sale, şi încă împreună cu noi mărturisesc că El purcede de la Tatăl. Şi spun împreună cu ei că adăugirea la Crez (a Filioque) a fost făcută canonic şi cu binecuvântare, şi încă împreună cu noi nu permit a fi rostită. (În plus, cine s-ar abate de la ceea ce a fost canonic şi binecuvântat ?!) Şi spun împreună cu ei că pâinea nedospită este Trupul lui Hristos, şi totuşi împreună cu noi nu îndrăznesc să accepte [acest lucru]. Aceasta nu este suficient pentru a dezvălui spiritul lor, şi cum că nu în căutarea Adevărului (pe care, avându-l în mâinile lor, l-au trădat) s-au împăcat cu latinii, ci dintr-o dorinţă de a se îmbogăţi şi de a încheia nu o Unire adevărată, ci una falsă ?

 

II

 

Dar cineva ar trebui să cerceteze în ce mod s-au unit cu ei; fiindcă orice este unit cu ceva diferit este în mod firesc unit prin intermediul vreunui punct de mijloc între ei. Şi astfel şi-au închipuit că se unesc cu ei prin intermediul vreunei socotinţe privind Sfântul Duh, exprimând împreună cu ei opinia că El Îşi are existenţa şi de la Fiul; dar orice altceva între ei este divergent, şi nu există între ei nici un punct de mijloc, nici altceva în comun. Exact aşa cum sunt rostite deja două Crezuri divergente; tot aşa sunt săvârşite două liturghii, divergente şi discordante una cu cealaltă; una cu pâine dospită, cealaltă cu pâine nedospită; divergente sunt şi botezurile: unul săvârşit cu întreită cufundare, celălalt prin turnare deasupra capului de mai sus, şi unul cu ungerea cu mir, celălalt cu totul fără; şi toate riturile sunt în toate [privinţele] divergente şi discordante unul cu celălalt, şi de asemenea posturile şi obiceiurile bisericeşti şi alte lucruri asemenea.

Ce fel de unitate este aceasta, când nu există nici un semn evident şi clar al ei ? Şi în ce mod s-au unit cu ei, dorind de asemenea să le păstreze pe cele proprii (fiindcă în aceasta ei au fost unanimi) şi totodată să nu urmeze tradiţiile Părinţilor ?

 

III

 

Dar care este propria lor opinie ,,înţeleaptă” ? ,,Niciodată – spun ei – Biserica Greacă nu a spus că Sfântul Duh purcede numai de la Tatăl; ea a spus simplu că El purcede de la Tatăl, neexcluzând astfel participarea Fiului în purcederea Sfântului Duh. Prin urmare (spun ei) atât înainte, cât şi acum noi manifestăm unitate”.

Vai, ce absurditate ! Vai, ce orbire ! Dacă Biserica Greacă, primind învăţătura de la Hristos Însuşi şi de la Sfinţii Apostoli şi Părinţi, a spus că Duhul purcede de la Tatăl, dar nu a spus nicicând (fiindcă ea nu a primit aceasta de la nimeni) că Sfântul Duh purcede de la Fiul, atunci ce altceva semnifică aceasta decât că ea afirmă că Sfântul Duh purcede numai de la Tatăl ? Căci dacă El nu este de la Fiul, în mod evident, El este numai de la Tatăl.

Ştiţi ce se spune despre naştere ? ,,Născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii”. Ar adăuga cineva aici ,,numai din Tatăl” ? Totuşi este întocmai astfel şi în nici un alt chip că noi înţelegem aceasta, şi, dacă este cazul, o vom exprima. Pentru că noi am fost învăţaţi că Fiul nu este născut din nimeni altcineva, ci numai din Tatăl. De aceea şi [Sfântul] Ioan Damaschin spune, în numele întregii Biserici şi al tuturor creştinilor: ,,Noi nu spunem că Sfântul Duh este de la Fiul”[1]. Şi dacă noi nu spunem că Duhul este şi de la Fiul, atunci este limpede că noi spunem astfel că Duhul este doar de la Tatăl; aşadar, cu puţin înainte de aceasta el spune: ,,Noi nu-L numim pe Fiu Principiu”[2], şi în capitolul următor: ,,Singurul Principiu este Tatăl”[3].

 

IV

 

Ce altceva ? ,,Niciodată – spun ei – nu i-am considerat pe latini eretici, ci doar schismatici”. Dar şi pe aceasta au luat-o de la ei (latinii), fiindcă cei din urmă, neavând nimic cu care să ne acuze în dogma noastră, ne numesc schismatici deoarece noi ne-am depărtat de ascultarea [faţă] de ei care, aşa cum socotesc ei, noi ar trebui să o avem. Dar haideţi să examinăm chestiunea. Va fi corect ca şi noi să le arătăm lor bunăvoinţă şi să nu-i învinuim în materie de credinţă ?

Ei au fost cei care au dat motive pentru schismă făcând făţiş adăugirea (Filioque), pe care până atunci ei o spuneau în taină; însă noi eram primii care ne despărţeam de ei, sau mai curând, care ne despărţeam şi ne tăiam din Trupul comun al Bisericii. De ce, aş putea întreba ? Fiindcă ei au dreapta credinţă sau au făcut adăugirea (la Crez) într-o manieră ortodoxă ? Cu siguranţă oricine ar începe să vorbească aşa nu ar fi cu mintea întreagă. Ci mai degrabă din cauză că au o opinie absurdă şi lipsită de cuviinţă şi fără nici un fel de motiv au făcut adăugirea. Şi astfel noi ne-am depărtat de ei ca de eretici şi i-am evitat.

Ce altceva este necesar ? Canoanele evlavioase grăiesc astfel: ,,El este un eretic şi supus canoanelor împotriva ereticilor care se abat chiar puţin de la credinţa ortodoxă”[4]. Dacă, deci, latinii nu se depărtează câtuşi de puţin de credinţa dreaptă, noi ne-am separat de ei în mod evident pe nedrept; dar dacă ei s-au abătut profund (de la credinţă) – şi aceasta în legătură cu teologia Sfântului Duh, blasfemie împotriva Căruia este cea mai mare dintre toate primejdiile – atunci este limpede că ei sunt eretici, şi noi ne-am separat de ei ca de eretici.

De ce îi ungem cu mir pe aceia dintre ei care vin la noi ? Nu este limpede că facem aceasta pentru că ei sunt eretici ? Deoarece canonul 7 al celui de-al II-lea Sinod Ecumenic afirmă: ,,Pe cei ce din eretici se adaugă la ortodoxie, şi la partea celor ce se mântuiesc îi primim, după supus urmare, şi obicei. Pe arieni adică, şi pe machedonieni, şi pe savatieni, şi pe navatieni, pe cei ce se zic pe sineşi curaţi [cathari], şi mai buni [aristeri], şi pe cei patrusprezecelnici [quartodecimani], adică tetradiţi (mercurieni), şi pe apolinarişti îi primim dându-şi libele [libelli, adică retractări în scris], şi anatematisind pe tot eresul, care nu cugetă, precum cugetă Sfânta Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica lui Dumnezeu. Şi pecetluindu-i mai înainte cu Sfântul Mir, pe frunte, pe ochi, şi pe nări, şi pe gură, şi pe urechi, şi pecetluindu-i pe ei, zicem: Pecetea Darului Sfântului Duh”.

Vedeţi cu cine îi numărăm noi pe cei care vin de la latini ? Dacă toţi aceştia (enumeraţi în canon) sunt eretici, atunci este limpede că aceştia (latinii) sunt la fel. Şi ce spune preaînţeleptul patriarh al Antiohiei, Teodor Balsamon, despre aceasta în răspunsul către preasfinţitul patriarh al Alexandriei, Marcu ? ,,Latinii întemniţaţi şi alţii care vin la bisericile noastre soborniceşti cer împărtăşania cu dumnezeieştile taine. Noi dorim să ştim: este îngăduit acest lucru ?” (Răspuns:) ,,Cela ce nu este cu mine, împotriva mea este, şi cela ce nu adună cu mine, risipeşte (Matei 12, 30; Luca 11, 23). Deoarece cu mulţi ani în urmă vestita Biserică Romană s-a separat de comuniunea cu celelalte 4 sfinte patriarhii, apostaziind în obiceiuri şi dogme străine Bisericii Soborniceşti şi neortodoxe (din acest motiv papa nu era socotit vrednic de a face parte din pomenirea numelor patriarhilor răsăriteni la dumnezeieştile slujbe[5]), – prin urmare noi nu trebuie să sfinţim pe unul din tagma latină prin dumnezeieştile şi preacuratele daruri (date) de mâini preoţeşti, decât dacă el se va hotărî mai întâi să se lepede de dogmele şi obiceiurile latine şi va fi catehizat şi se va alătura celor ale Ortodoxiei”[6].

Aţi auzit cum ei s-au depărtat nu numai în obiceiuri, ci şi în dogme străine de cele ale Ortodoxiei (şi ce este străin dogmei ortodoxe este, bineînţeles, învăţătură eretică), şi că, potrivit canoanelor, ei trebuie catehizaţi şi uniţi cu Ortodoxia ? Şi dacă este necesar a catehiza, atunci în mod evident este necesar a unge cu sfântul mir. Cum ni s-au înfăţişat ei brusc ca ortodocşi, ei care pentru atât de mult timp şi potrivit judecăţii unor atât de mari Părinţi şi Dascăli [ai Bisericii] au fost consideraţi eretici ? Cine i-a ,,făcut” pe ei atât de uşor ortodocşi ? Este aurul, dacă voi vreţi să recunoaşteţi adevărul, şi propria sete de câştig; sau, pentru a o exprima mai bine: nu i-a făcut pe ei ortodocşi, ci v-a făcut pe voi asemenea lor şi v-a dus în tabăra ereticilor.

 

V

 

,,Dar dacă – spun ei – noi am născocit o poziţie intermediară (compromis) între dogme, atunci datorită acestui lucru noi ne-am unit cu ei şi am săvârşit treaba noastră minunat, fără să fi fost siliţi câtuşi de puţin a spune nimic cu excepţia a ceea ce corespunde obiceiului şi care a fost moştenit (de la Părinţi)”. Aceasta este exact modalitatea prin care mulţi, dintre cei de odinioară, au fost înşelaţi şi determinaţi să-i urmeze pe cei care i-au condus către abisul abrupt al hulei; crezând că există un fel de poziţie intermediară între două învăţături care pot împăca contradicţii evidente, ei au fost expuşi primejdiei ...

Dacă dogma latină este adevărată, că Sfântul Duh purcede şi de la Fiul, atunci a noastră este falsă, că susţine că Sfântul Duh purcede de la Tatăl (şi acesta este tocmai motivul pentru care noi ne-am separat de ei); şi dacă a noastră este adevărată, atunci fără îndoială a lor este falsă. Ce fel de poziţie intermediară poate exista între două astfel de judecăţi ? Nu poate exista nici una, decât dacă era un soi de cugetare potrivită atât cu una, cât şi cu cealaltă, asemenea unui bocanc care se potriveşte la ambele picioare. Şi aceasta ne va uni pe noi ? ...

 

VI

 

Dar, va spune cineva, cum ar trebui să-i privim pe acei greco-latini moderaţi care, menţinând o poziţie intermediară, favorizează făţiş unele rituri şi dogme latine, favorizează dar nu vor să accepte altele, şi dezaprobă în întregime încă altele ? Trebuie să fugiţi de ei aşa cum fuge cineva de un şarpe, ca şi de latinii înşişi, sau, poate, de cei care sunt încă mai răi decât ei – ca de cumpărătorii şi vânzătorii lui Hristos. Fiindcă ei, precum spune apostolul, socotesc a fi câştig creştinătatea (I Timotei 6, 5), la care el adaugă: fugi de acestea (I Timotei 6, 11) pentru că ei trec în tabăra adversă la ei (latinii) nu pentru a învăţa, ci pentru câştig. Ce împreunare are lumina cu întunericul ? Sau ce unire are Hristos cu veliar ? Sau ce parte este credinciosului cu cel necredincios ? (II Corinteni 6, 14-15).

Iată cum noi, împreună cu [Sfântul Ioan] Damaschin şi cu toţi Părinţii, nu spunem că Duhul purcede de la Fiul[7]; în timp ce ei, împreună cu latinii, spun că Duhul purcede de la Fiul. Şi noi, împreună cu dumnezeiescul Dionisie, spunem că Tatăl este singurul Principiu al dumnezeirii mai presus de fire[8]; în timp ce ei spun împreună cu latinii că Fiul de asemenea este Principiul Sfântului Duh, prin aceasta excluzând în mod clar Duhul din dumnezeire. Şi noi, împreună cu [Sfântul] Grigorie Teologul, deosebim pe Tatăl de Fiul în capacitatea Sa de a fi Principiu[9]; pe câtă vreme ei împreună cu latinii Îi unesc pe Ei în una în capacitatea de a fi Principiu.

Şi noi, împreună cu Sfântul Maxim şi romanii din timpul lui şi Părinţii apuseni, ,,nu-L facem pe Fiul Principiul Duhului”[10]; în timp ce ei, în hotărârea lor sinodală (Actul Unirii), Îl proclamă pe Fiul ,,în greacă, Cauza, şi în latină, Principiul” Duhului. Şi noi, împreună cu [Sfântul] Filozof şi Mucenic Iustin, afirmăm: ,,Aşa cum Fiul este din Tatăl, tot aşa este Duhul din Tatăl”[11]; pe câtă vreme ei spun împreună cu latinii că Fiul purcede din Tatăl în mod nemijlocit, şi Duhul din Tatăl în mod mijlocit. Şi noi, împreună cu [Sfântul Ioan] Damaschin şi cu toţi Părinţii, mărturisim că nu ne este cunoscut în ce constă diferenţa dintre naştere şi purcedere[12]; în timp ce ei, împreună cu Toma (Aquinas) şi latinii, spun că diferenţa constă în aceasta, că naşterea este nemijlocită, şi purcederea mijlocită.

Şi noi afirmăm, într-un glas cu Părinţii, că voinţa şi energia firii dumnezeieşti necreate sunt necreate; în timp ce ei, împreună cu latinii şi cu Toma, spun că voinţa este identică cu firea, dar că energia dumnezeiască este creată, fie că ea este numită dumnezeire, sau lumină dumnezeiască şi nematerială, sau Sfântul Duh, sau orice altceva de această natură, şi într-un fel aceste biete făpturi ,,venerează” ,,dumnezeirea” creată şi ,,lumina dumnezeiască” creată şi ,,Sfântul Duh” creat. Şi noi spunem că nici sfinţii nu primesc Împărăţia şi binecuvântările de negrăit pregătite deja pentru ei, nici păcătoşii nu sunt trimişi deja la iad, ci ambii îşi aşteaptă soarta lor care va fi primită în veacul viitor după înviere şi judecată; pe când ei, împreună cu latinii, doresc ca imediat după moarte să primească după meritele lor, şi pentru aceia [aflaţi] într-o situaţie intermediară, care au murit în pocăinţă, ei dau un foc purgatorial (care nu este identic cu cel al iadului), astfel încât, precum spun ei, fiind curăţite sufletele lor în el după moarte, ei de asemenea împreună cu cei drepţi se vor bucura de Împărăţie (Cerurilor); această învăţătură este cuprinsă în Hotărârea Sinodală (Actul Unirii).

Şi noi, ascultând de apostoli, care au interzis-o, evităm pâinea nedospită evreiască; pe câtă vreme ei, în acelaşi Act al Unirii, proclamă că ceea ce este folosit în slujbele latinilor este Trupul lui Hristos. Şi noi spunem că adăugirea la Crez a apărut necanonic şi anticanonic şi potrivnic Părinţilor; în timp ce ei susţin că este canonică şi binecuvântată – într-un asemenea grad sunt ei necunoscători cum să se conformeze Adevărului şi lor înşişi ! Şi pentru noi papa este ca unul din patriarhi, şi aceasta doar dacă el este ortodox; pe când ei cu multă seriozitate îl proclamă pe el Vicar al lui Hristos, Părinte şi Învăţător al tuturor creştinilor. Fie ca ei să fie mai norocoşi decât Părintele lor, cei care sunt de asemenea ca el: fiindcă lui nu-i merge prea bine, având un antipapă care este cauza a suficientă supărare; şi ei nu sunt fericiţi să-l imite.

 

VII

 

Şi astfel, fraţilor, fugiţi de ei şi de comuniunea cu ei; căci ei sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, închipuindu-se întru apostolii lui Hristos. Şi nu este de minunat; că însuşi satana se preface în Înger de lumină. Nu este dar lucru mare de se prefac şi slujitorii lui ca slujitorii dreptăţii; cărora va fi sfârşitul după faptele lor (II Corinteni 11, 13-15). Şi în altă parte acelaşi apostol spune despre ei: Că unii ca aceia Domnului nostru Iisus Hristos nu slujesc, ci pântecelui lor; şi prin cuvinte bune şi prin cuvântare de bine, înşală inimile celor proşti. Însă temelia cea tare a lui Dumnezeu stă, având pecetea aceasta (Romani 16,18; II Timotei 2, 19). Şi într-alt loc: Păziţi-vă de câini, păziţi-vă de lucrătorii cei răi, păziţi-vă de tăiere (Filipeni 3, 2). Şi apoi, în altă parte: Ci măcar şi noi, sau Înger din cer de vă va binevesti vouă afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie (Galateni 1, 8).

Vedeţi ceea ce a fost prevestit în mod profetic, că înger din cer ... astfel ca nimeni să nu poată cita în apărarea sa o poziţie îndeosebi înaltă. Şi iubitul ucenic vorbeşte astfel: Oricine va veni la voi, şi nu va aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi lui: bucură-te; că cel ce îi va zice lui bucură-te, se va face părtaş faptelor lui celor rele (II Ioan 10-11).

Prin urmare, în măsura în care aceasta este ceea ce vi s-a poruncit prin sfinţii apostoli, staţi cum trebuie, ţineţi cu fermitate tradiţiile pe care le-aţi primit, atât scrise cât şi prin cuvântul gurii, ca să nu fiţi lipsiţi de tăria voastră când ajungeţi ademeniţi de înşelările celor fără de lege. Fie ca Dumnezeu, care este Atotputernic, să-i facă şi pe ei să cunoască înşelarea lor; şi izbăvindu-ne pe noi de ei ca de neghinele rele, fie ca El să ne adune în grânarele Sale asemenea grâului curat şi folositor, întru Iisus Hristos Domnul nostru, căruia I Se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, cu Tatăl Său care este fără de început, şi Atotsfântul şi bunul şi de viaţă dătătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] [Sfântul] Ioan Damaschin, Patrologia Græca, v. 94, col. 832.

[2] Ibid.

[3] Ibid., col. 849b.

[4] Nomocanonis tit. XII, c. 2. Pitra, Juris ecclesiastici Græcorum, v. 11, p. 600.

[5] Adică, numele său nu se afla în diptice.

[6] Theodor Balsamon, Responsa ad interrogationes Marci, n. 15, Patrologia Græca, v. 138, col. 968.

[7] [Sfântul] Ioan Damaschin, Patrologia Græca, v. 36, col. 252.

[8] Dionys., Patrologia Græca, v. 3, col. 641.

[9] Patrologia Græca, v. 36, col. 252.

[10] Patrologia Græca, v. 91, c. 136.

[11] Just. Mart., Patrologia Græca, v. 6, c. 1224.

[12] Patrologia Græca, v. 94, c. 824.