----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Rudimentele unui proiect ultra-ecumenist,

sau de ce Constantinopolul a trebuit să introducă noul calendar (II)

 

Partea I

Dezbinarea din lumea ortodoxă

Şi care era situaţia în Rusia la acea vreme ?

Situaţia din Rusia era dramatică. Când s-a aflat că aproape toate Bisericile Ortodoxe au trecut la noul calendar, patriarhul Tihon, care tocmai fusese eliberat din închisoare şi cu greu scăpase de mucenicie, a emis un decret prin care introducea noul calendar. Acest lucru se întâmpla în octombrie 1923. Dar câteva săptămâni mai târziu, la patriarhie au ajuns veşti că multe Biserici locale nu acceptaseră reforma. Atunci patriarhul a retras decretul privind introducerea noului calendar. Acest lucru a fost pricinuit nu numai de ştirile de la Ierusalim, ci şi de reacţia dură a turmei ortodoxe. Jumătatea anilor ’1920 a văzut apogeul confruntării dintre Biserica condusă de patriarhul Tihon, canonică, şi renovaţionişti, care erau susţinuţi de autorităţile bolşevice. Aşa-numitul ,,Sinodul al II-lea a toată Rusia”, care a fost convocat de renovaţionişti în 1923 şi care l-a caterisit în mod necanonic pe Sfântul Tihon, a salutat reforma. În iunie 1923, la puţine zile după ,,Congresul pan-ortodox” al lui Metaxakis, Consiliul Bisericesc Suprem Renovaţionist a proclamat introducerea calendarului iulian îndreptat. Printre altele, în timpul domniei următorului patriarh al Constantinopolului, Grigorie al VII-lea, Constantinopolul i-a recunoscut oficial pe renovaţionişti şi a sugerat ca patriarhul Tihon să demisioneze şi să desfiinţeze patriarhia ... Astfel, Fanarul a menţinut relaţii stabile cu renovaţioniştii.

Ideea este că, prin 1924, Constantinopolul a înţeles că nu avea rost să aştepte ajutor de la englezi. În acele circumstanţe, fanarioţii au căutat să stabilească contacte cu autorităţile sovietice în nădejdea de a câştiga sprijinul lor pentru a diminua presiunea kemaliştilor.

 

069. Rudimentele unui proiect ultra-ecumenist II 1

 

Ce s-a întâmplat cu celelalte ţări ortodoxe ?

Bulgaria şi Serbia au adoptat noul calendar, dar respectivele Biserici locale au continuat să-l folosească pe cel vechi. Biserica Greciei, patriarhiile Răsăritului şi ţările musulmane au adoptat de asemenea calendarul de stil nou, în timp ce Patriarhia Ierusalimului şi Sfântul Munte Athos au hotărât să păstreze calendarul iulian, precum au făcut Bisericile Ortodoxe ale Georgiei şi Rusiei.

Apoi Biserica Română a trecut la stilul nou împreună cu statul – s-a întâmplat chiar înainte de război. Şi după cel de-al doilea război mondial, în mod neaşteptat, Biserica Ortodoxă a Bulgariei a ales de asemenea calendarul nou[1]. În ce priveşte Biserica Ortodoxă Sârbă, aceasta nu a acceptat niciodată calendarul nou, deşi el a fost inventat de un sârb.

 

Deci, într-un fel, lumea ortodoxă este dezbinată în ce priveşte calendarul.

Aveţi dreptate. Unele Biserici Ortodoxe sărbătoresc Naşterea lui Hristos pe 25 decembrie, în timp ce altele o prăznuiesc pe 7 ianuarie. Astfel, când cineva spune: ,,Naşterea catolică”, răspund mereu: ,,Dar ce spuneţi despre greci ? Ei sunt ortodocşi, dar prăznuiesc Naşterea lui Hristos pe 25 decembrie”. Şi orice credincios ortodox poate sărbători Crăciunul de 2 ori, adică pe 25 decembrie şi 7 ianuarie, dacă vrea. Acest lucru se aplică de asemenea tuturor celorlalte praznice cu dată fixă. În mod paradoxal, calcularea datei praznicelor cu dată schimbătoare (cele dependente de Pascalia alexandrină) a rămas aceeaşi pentru ambele calendare. Astfel, cusurul acestei reforme este că, în timp ce a adoptat noul calendar, nu a elaborat Pascalia care să corespundă acestui calendar[2]. În prezent, ţările şi Bisericile Ortodoxe care au adoptat odinioară noul calendar se află într-o situaţie paradoxală. Ele folosesc calendarul iulian îndreptat pentru praznicele cu dată fixă şi calendarul iulian pentru praznicele cu dată schimbătoare. De aceea, ei au fenomene absurde precum dispariţia Postului Sfinţilor Apostoli şi alte contradicţii şi schimbări. Dar lucrul cu adevărat rău este divizarea tradiţiei[3].

Îndeajuns de curios, am văzut recent un proces invers. Astfel, în 2014, Biserica Ortodoxă Poloneză s-a întors la calendarul iulian. În 2015, cu binecuvântarea Vaticanului, catolicii din Ţara Sfântă au schimbat direct la Pascalia ortodoxă !

În mod esenţial, astăzi, chestiunea calendarului nu este nimic mai mult decât un ecou al unei tendinţe care s-a epuizat. Această tendinţă a implicat absorbirea civilizaţiei ortodoxe răsăritene de către civilizaţia apuseană.

 

Dar se pare că este exact invers: această tendinţă încă se dezvoltă cu succes astăzi.

Pe de o parte, evoluează deoarece nu s-a oprit încă. Dar, pe de altă parte, s-a epuizat ideologic. Potrivit acestei ideologii, proiectul bizantin şi civilizaţia ortodoxă au fost deficiente şi inferioare civilizaţiei apusene.

 

Dar graniţele acestei lumi s-au micşorat concret la graniţele Rusiei.

Da, acest lucru este limpede[4]. Dar mitul despre presupusa superioritate a civilizaţiei europene apusene asupra civilizaţiei europene răsăritene a fost împrăştiat la nivel ştiinţific, fundamental şi metodologic de înşişi oamenii de ştiinţă apuseni. Este universal recunoscut faptul că cultura europeană apuseană nu are nici un avantaj incontestabil asupra culturii bizantine, europene răsăritene. Dar ideile vechi sunt încă vii în opinia publică, în spaţiul de informare public. Ele sunt menţinute încă prin inerţie, dar au pierdut teren. În această situaţie, Rusia pare a fi singura purtătoare a tradiţiei bizantine vechi, deşi în mod involuntar. Şi lumea occidentală impulsionează în această direcţie.

Acest lucru este uluitor. Nu înţelegem de ce occidentul are o asemenea atitudine faţă de noi. Dar este foarte limpede pentru occident că la baza mentalităţii şi culturii ruse stau valori absolut diferite. Precum scria Ştefan Bathory[5] papei: ,,Creştinii ortodocşi sunt mai răi decât evreii”. Puteţi încerca şi reforma turma ortodoxă sau puteţi să-i aduceţi la punctul vostru de vedere, dar nu-i veţi schimba niciodată. Ortodocşii nu sunt ,,buni de nimic” pentru civilizaţia europeană apuseană. Singurul lucru pe care poţi să-l faci cu ei este să-i arunci la gunoi făcând naţiunile ortodoxe să se lupte între ele.

 

Un credincios şi un intrigant

Recent a ieşit la iveală că Patriarhul Meletie (Metaxakis) al Constantinopolului a fost mason. Este adevărat ?

Aceasta nu este nimic nou. Aproape toţi patriarhii greci din acea vreme erau masoni. Activităţile lui bisericeşti sunt mult mai nelegiuite – de exemplu, el a fost ales patriarh al Constantinopolului după ce fusese caterisit de Biserica Greciei[6].

 

Cum s-a întâmplat aceasta şi de ce ?

Această istorie este destul de complicată. Cel mai probabil a fost un conflict referitor la bani. Biserica Americană bogată fusese anterior sub omoforul Bisericii Ruse, căci ruşii au fost cei dintâi care au adus Ortodoxia pe continentul american[7]. După ce Rusia s-a retras din arena politică, grecii au pus mâna pe întreg continentul american. Biserica Greciei a fost prima care a făcut aceasta. În 1918, cu sprijinul prietenului său, prim-069. Rudimentele unui proiect ultra-ecumenist II 2ministrul grec Elefterie Venizelos, Meletie (Metaxakis) a devenit întâistătătorul Bisericii Greciei. În 1920, Venizelos a demisionat şi Meletie a fost caterisit. Apoi, plecând în SUA, el a înfiinţat Arhiepiscopia Americii şi, după ce a devenit patriarh al Constantinopolului, el a declarat că ia America în jurisdicţia Constantinopolului[8]. Astfel, Biserica Greciei a pierdut principala bază financiară a diasporei greceşti.

 

Patriarhul Meletie (Metaxakis) al Constantinopolului

 

Prin urmare, el a fost un împătimit al intrigii politice sau un ierarh care credea în Dumnezeu ?

El a fost o personalitate bizantină târzie clasică – un credincios şi un intrigant în acelaşi timp. Au fost mulţi ca el în toată istoria Bizanţului[9]. Precum văd, el era o persoană care credea sincer în Dumnezeu, îşi iubea poporul şi cultura, dar era complet lipsit de scrupule. Dacă ar fi trebuit să aleagă între interesele pragmatice şi tradiţie, el le-ar fi ales întotdeauna pe cele dintâi. Aceasta este vechea paradigmă bizantină a ,,clerului politic”, care a condus odinioară la Unirea de la Florenţa şi în cele din urmă la căderea marelui imperiu ortodox. Unii clerici erau isihaşti, în timp ce alţii erau politici. În istoria Bizanţului, aceşti poli separaţi sunt adeseori împletiţi şi interacţionează, deşi ei sunt două paradigme şi modele de valori diferite.

 

Care era prioritatea lor esenţială: politica sau spiritualitatea ?

Nu putem spune că ei erau mânaţi de interese personale, egoiste. Dar în activităţile lor politice şi bisericeşti, ei dădeau prioritate valorilor politice specifice care pot fi numite ,,patria mamă”. Pentru greci [acesta] este un concept foarte larg deoarece pentru ei înseamnă restaurarea Imperiului Bizantin şi preamărirea identităţii greceşti. Este aşa-numita ,,idee mare [megali idea]” a pan-elenismului[10].

Oricum, este ironic că pan-elenismul lor este în conflict cu Biserica şi valorile tradiţionale[11]. Esenţa chestiunii este aceea că bizantinii cred că ei sunt stăpânii tradiţiilor lor: ,,Noi le-am inventat şi noi le putem schimba după cum ne place”.

 

Dar Bizanţul nu mai există !

Pentru ei, Bizanţul este veşnic ! Patriarhii Constantinopolului folosesc vulturul bicefal bizantin imperial ca steag al lor[12]. Bizanţul este în inimile lor. La urma urmei, a fost o civilizaţie şi nu doar un stat sau fenomen politic. Ei sunt purtătorii acestei culturi, ai acestor valori şi ai acestei civilizaţii. Fie că trăiesc în America, Europa sau Turcia, ei069. Rudimentele unui proiect ultra-ecumenist II 3 pretind că sunt reprezentanţii civilizaţiei bizantine, nu americani sau turci.

 

Medalie rusă, emisă de ţarul Nicolai I în anul 1849 pentru ,,împăcarea Ungariei şi Transilvaniei”. Pe faţă este un triunghi strălucitor cu ochiul proniei dumnezeieşti (Atotputernicul Dumnezeu) aşezat deasupra unui vultur bicefal încoronat, cu aripile îndreptate în sus, cu scut de armură, cu sceptrul şi globul în ghearele sale. Pe medalie scrie: Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi (Isaia 8, 9).

 

Putem spune că Metaxakis a căzut în erezia filetismului ?

Ei sunt prea isteţi să se expună la o acuzaţie oficială de erezie. Într-adevăr este greu să-i acuzi oficial de slăvirea neamului lor, a naţiunii lor. Filetism este atunci când o naţiune pretinde a fi purtătoarea Bisericii, când naţionalitatea este reperul Bisericii. Orice grec, de exemplu, va folosi expresia ,,Biserica Greciei”, dar niciodată expresia ,,Biserica Greacă”. Căci în Biserica lui Hristos nu poate exista împărţire după naţiuni, ci doar după regiuni geografice. Dar Ucraina este foarte diferită şi filetismul făţiş prosperă şi înfloreşte acolo.

 

Constantinopolul pune totul în joc

Deci, se poate spune că într-un sens Ucraina a devenit câmpul de luptă al ideologiilor lumii bizantine pan-elene şi respectiv ruseşti, corect ?

Conflictul ucrainean nu este un conflict bisericesc. Este un conflict între civilizaţii. De fapt, Ucraina de astăzi este ,,zona de contact” dintre două civilizaţii uriaşe. Acest conflict este străin de Biserică pentru că ea nu cunoaşte hotare civilizaţionale. Este liberă de această paradigmă.

Şi tabăra Bisericii noastre este partea corectă în acest conflict, deoarece este de partea canoanelor şi tradiţiilor. Strict vorbind, Biserica noastră nu participă la acest conflict. Faptul că se află sub o mare presiune este altceva, dar ironia situaţiei este că nu trebuie să facă nimic pentru a câştiga. Tot ce trebuie să facă este să ţină piept atacurilor. În prezent este sub presiunea Constantinopolului, ,,ucrainismului” şi occidentului.

Când se ajunge la a rămâne credincioşi canoanelor şi a susţine tradiţiile, noi suntem în poziţia cea mai avantajoasă. Fiindcă acum Constantinopolul pune totul în joc. A pus destinul şi rolul său în lumea ortodoxă în joc.

 

Şi şi-a ştirbit reputaţia.

Nu, acum va rămâne devotat până la sfârşit, şi trebuie să fim pregătiţi pentru aceasta. Şi de asemenea ar trebui să fim pregătiţi pentru următoarele: la un moment dat, Constantinopolul poate dispărea ca centru coordonator al Ortodoxiei după pierderea deplină a autorităţii sale morale şi bisericeşti. Atunci Ortodoxia va avea nevoie de un nou centru coordonator.

 

Dar fanarioţii sunt suficient de isteţi şi trebuie să fi cântărit consecinţele. Atunci de ce au recurs la aceasta ?

Nu sunt foarte sigur. Dar, în opinia mea, cred că s-a făcut ca parte a unui mare joc geopolitic. Dar este foarte probabil că acest lucru este gândit ca prologul unui mare război. S-a decis împărţirea sau dezintegrarea lumii ortodoxe. Deşi pare realmente ca o sinucidere pentru Constantinopol; căci atunci când lumea ortodoxă îşi va reveni după aceasta, nu va mai fi loc în ea pentru ,,patriarhul ecumenic”.

 

069. Rudimentele unui proiect ultra-ecumenist II 4

Mihail Nesterov. Sufletul poporului

 

Cine va lupta în acest război mare ?

Nu contează. Ceea ce contează cu adevărat este că acest război se va duce pe teritoriile lumii ortodoxe. Fără îndoială, principala lui ţintă va fi Rusia.

 

Este Rusia pregătită pentru rolul său viitor ?

În opinia dvs., când ar putea începe acest război ?

Socotind după faptul că ei au început acum acest proces de dezintegrare, faza cea mai acută a crizei poate dura un an sau doi, şi se poate întâmpla ceva la apogeul crizei. În orice caz, este limpede că hotărârea nu a fost luată la Constantinopol.

Aţi avut dreptate spunând că ierarhii Constantinopolului sunt oameni inteligenţi şi prudenţi. Ei ştiu canoanele foarte bine. Patriarhul Bartolomeu deţine un doctorat în drept canonic. Şi dacă o persoană ca el pune deschis totul în joc, înseamnă că i-au fost date unele garanţii (nu lui personal; patriarhul Bartolomeu este grav bolnav). Ca un adevărat bizantin, el reprezintă interesele întregii tabere elene. Este foarte probabil să i se fi promis un premiu mare, ceva comparabil cu restaurarea Imperiului Bizantin sau 069. Rudimentele unui proiect ultra-ecumenist II 5dominaţia greacă în lumea ortodoxă. Dar înseamnă că această dominaţie va fi asigurată cu condiţia ca Rusia să fie neutralizată, dezintegrată sau izolată.

Aşadar, există planuri de distrugere a unităţii ortodoxe.

 

Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului

 

De ce au recurs la distrugerea unităţii ortodoxe, dacă pretind că sunt păstrătorii ei ?

Precum am spus, cel mai probabil li s-a promis ceva foarte serios – de exemplu, participarea în vreun proiect ecumenist epocal care va fi iniţiat în următorii 10 ani. La urma urmei, proiectul unificării tuturor confesiunilor creştine, care şi-a marcat recent centenarul, nu a fost niciodată eliminat din agendă. Mai mult, legăturile foarte strânse dintre Patriarhia Constantinopolului şi Bartolomeu personal şi respectiv Vaticanul dovedesc că nu există nici un dezacord real între ei. Pentru ei, singurul impediment este Rusia cu turma ei potenţial conservatoare şi ,,reacţionară”, care numără multe milioane. De îndată ce va fi neutralizată, integrarea va deveni reală. La urma urmei, aproape toţi ceilalţi creştini ortodocşi trăiesc în Uniunea Europeană, şi apropierea lor civilizaţională de europeni este în plină desfăşurare.

Pentru lumea ortodoxă, acest proiect va fi mult mai rău decât Unirea de la Florenţa. În consecinţă, Rusia va rămâne singura păstrătoare a tradiţiei ortodoxe. Întrebarea este dacă Rusia însăşi va fi pregătită pentru acest rol.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] Kuzenkov spune aici nişte neadevăruri istorice: statul român, pe atunci regat, a trecut la noul calendar în 1919, iar Biserica Ortodoxă Română în 1924. Apoi, Biserica Ortodoxă Bulgară a trecut la noul calendar abia în 1968, la 23 ani după încheierea celui de-al doilea război mondial, iar ruşii nu sunt deloc străini de această turnură a evenimentelor în lumea ortodoxă bulgară ... Nu numai atât, dar la vremea respectivă şi Biserica Rusă intenţiona să accepte noul calendar, fapt pe care Kuzenkov ‘omite’ să-l menţioneze.

[2] Nici nu este cu putinţă elaborarea unei Pascalii care să corespundă noului calendar, deoarece, aşa cum spunea Bolotov, ,,fie noul calendar, fie Pascalia”. A se vedea detalii în Chestiunea calendarului, la întrebarea: Ce este calendarul iulian îndreptat şi cum a fost el introdus în Biserica Ortodoxă ?

Biserica Ortodoxă Română a încercat să elaboreze o astfel de Pascalie şi l-a împuternicit pe Constantin Chiricescu să transpună vechea Pascalie, alexandrină, în calendarul îndreptat. A se vedea Aşezarea Pascaliei în calendarul îndreptat. Utilizarea acestei Pascalii a condus Patriarhia Română, în anii 1926 şi 1929, la serbarea Sfintelor Paşti la alte date decât cele prevăzute de Pascalia alexandrină, fiind la un pas de a intra în schismă faţă de restul lumii ortodoxe. A se vedea, de asemenea, Chestiunea calendarului, întrebările: Cum a fost introdusă reforma calendarului în Biserica Ortodoxă Română ? şiCe a hotărât Sinodul român cu privire la data Sfintelor Paşti ?

[3] A se vedea amănunte despre aceasta în O examinare ştiinţifică a calendarului Bisericii Ortodoxe, de ieromonah Casian, capitolul IX. Dezastrul liturgic produs de calendarul ,,nou iulian”.

[4] Atât cel care ia interviul, cât şi cel intervievat par să cadă de acord asupra faptului că civilizaţia ortodoxă, bizantină, poate fi regăsită astăzi doar în hotarele Rusiei. Noi i-am contrazice şi am zice că ea există doar pe alocuri, nu între nişte hotare aparte, ale Rusiei, Greciei sau ale altei ţări.

[5] Nota redacţiei Orthodox Christianity: La sfârşitul secolului al XVI-lea, el era regele Poloniei şi mare duce al Lituaniei, şi făcea incursiuni pe teritoriile ruse.

[6] Despre Meletie Metaxakis şi alţi ierarhi masoni greci:

 
Mitropolit, arhiepiscop, papă şi patriarh
 
Mason – Inovator – Ecumenist
 
Aspecte mai puţin cunoscute ale domniilor câtorva patriarhi ai Constantinopolului din anii 1910-1930
 
Declaraţiile, mesajele şi activităţile sale
 
 
Ştiind că lumea heterodoxă nu va renunţa niciodată la ereziile şi învăţăturile sale greşite, la începutul secolului XX, conducătorii ortodocşi au pornit o campanie vehementă de reformare a Bisericii Ortodoxe, pentru a putea săvârşi mult-dorita unitate a creştinilor – ideal de sorginte masonică. Ei aveau nevoie ca un Sinod Ecumenic să valideze toate modificările dogmatice şi canonice necesare protestantizării Ortodoxiei. Astfel, strădaniile lor pentru convocarea acestui Sinod s-au succedat neobosite, zădărnicite însă de circumstanţe politice, sociale, de orgolii ierarhice, ciocniri între ‘puternicii’ Ortodoxiei oficiale, dar susţinute de heterodocşii care îşi urmăreau propriile interese. Va reuşi oare mult-trâmbiţatul Sinod din zilele noastre să le împlinească visul, care echivalează cu prăbuşirea Ortodoxiei oficiale ?
 

[7] Nota redacţiei Orthodox Christianity: Strict vorbind, au existat alte manifestări ortodoxe în America înainte de luminarea rusă a teritoriului Alaskăi, precum aşezarea greacă din New Smyrna, Florida (majoritatea locuitorilor murind de boli) şi indivizi izolaţi în colonii precum colonelul Phillip Ludwell al III-lea. Cu toate acestea, în mod indiscutabil, Biserica Rusă a fost prima care a avut o prezenţă bisericească organizată în America şi în mod categoric prima care a avut o episcopie şi un episcop conducător.

[8] Mai multe detalii despre această istorie în biografia pe care am încercat s-o facem patriarhului mason. Despre Meletie Metaxakis şi Elefterie Venizelos, a se vedea şi Cea de-a 70-a aniversare a Congresului pan-ortodox de la Constantinopol. Un pas major pe calea către apostazie şi Ortodocşii de stil vechi şi apariţia conservatorismului religios în Grecia, de Dimitrie Kitsikis.

[9] Aceasta este o mică răutate la adresa figurii ierarhului grec bizantin – pe care o va stiliza în continuare –, aruncată eventual pentru a evidenţia indirect calităţile ierarhului rus. Meletie Metaxakis nu a fost asemenea multor altora din istoria Bizanţului; tocmai ‘calităţile’ sale, bine schiţate de fratele său mason Zervoudakis, l-au făcut să rămână în istorie ca o mare figură controversată.

[10] Despre acest concept, a se vedea Rusia şi Răsăritul ortodox la sfârşitul secolului XIX. Bătălia pentru Constantinopol (III), subtitlul ’Grecia – o altă moştenitoare a Bizanţului’. Tot acolo despre aspiraţiile ruşilor de a fi moştenitori ai Bizanţului, de unde rivalitatea existentă între ruşi şi greci.

[11] A se vedea în serialul de mai sus, partea a IV-a, că ceea ce spune Kuzenkov despre pan-elenism se poate aplica la fel de bine pan-slavismului.

[12] Vulturul bicefal imperial a fost folosit multă vreme şi de ruşi, chiar dinainte de domnia lui Ivan al III-lea (1462-1505).