Se întorc zeii ? (V)

Ca şi celelalte segmente ale societăţii, lumea ştiinţifică de astăzi se arată a fi din ce în ce mai mult susţinătoarea ideii ,,omul este măsura tuturor lucrurilor”. S-ar poate spune că oamenii de ştiinţă consimt să facă jocul omului contemporan, oferindu-i mereu noi jucării spre slavă deşartă. Deşi iniţial marile laboratoare şi institute din întreaga lume au luptat din răsputeri pentru a rezolva diferite probleme sociale, precum bolile incurabile şi sărăcia, ele sfârşesc astăzi prin a căuta soluţii pentru chestiuni ce nu mai ţin de supravieţuire şi uneori nici de îmbunătăţirea nivelului de trai, ci doar de dorinţele, mai mult sau mai puţin mărunte, ale omului fără de Dumnezeu.

Graţie acestor strădanii, astăzi sunt posibile transplantul de organe, fertilizarea in vitro pentru familiile ce nu pot avea copii, selecţionarea şi modificarea genetică a plantelor şi animalelor pentru îmbunătăţirea producţiilor la scară industrială, clonarea de organe şi chiar de animale, fără a mai vorbi de clonarea umană, şi, în final, îmbălsămarea şi congelarea trupului uman pentru a fi readus la viaţă ulterior.

Tehnologia şi metodele care stau la baza transplantului s-au dezvoltat într-o asemenea măsură încât aproape orice componentă a organismului uman poate fi sau va fi, într-un viitor apropiat, înlocuită. Aceste ,,piese de schimb” vor fi folosite, în primul rând, în caz de boală, dar şi pentru înlocuirea ,,pieselor” uzate sau nedorite. Pornind de la această perspectivă, ,,oricine se poate gândi că nu este decât un singur pas de la strictul necesar la lux”.

Posibilităţile nemaipomenite ale transplantului au determinat lumea ştiinţifică să caute noi donatori de organe, având în vedere numărul mic de donatori din lume. Deşi transplantul de organe de la animal la om a fost interzis multă vreme, din cauza eşecurilor lamentabile în plan practic, dar şi a unor probleme etice destul de grave, ultimele descoperiri ştiinţifice au convins numeroase guverne să renunţe la această interdicţie. Astfel, frontul susţinătorilor xenotransplantului (n.r.: transplantul de celule, ţesuturi sau organe de la animal la om) s-a lărgit considerabil în faţa celor care afirmă că folosirea de organe animale este imorală şi prezintă pericole necunoscute pentru om, şi chiar ţări precum România se pregătesc să-şi conceapă adevărate bănci de organe animale pentru transplanturi.

Specialiştii români de la Centrul de Cercetare pentru Medicină Comparată s-au gândit să pună bazele unei adevărate ferme în care vor putea fi crescuţi porci ale căror organe vor fi transplantate la om. Prin acest proiect, România va deţine monopolul în Europa Centrală şi de Est ca bancă de organe ce va alimenta spitalele mai multor ţări. Porcii constituie o specie preferată pentru xenotransplant, deoarece organele lor sunt similare ca mărime cu cele umane, uşor de cultivat, iar valvele de inimă de porc sunt folosite deja de zeci de ani pentru înlocuirea celor bolnave la oameni, deşi respingerea lor de către organismul uman este încă o problemă.

Însă xenotransplantul nu este complet funcţional, iar penuria mondială de organe necesare pentru transplant a condus la fenomene îngrijorătoare. În acest sens, în 2001, Marea Britanie a fost zguduită de scandalurile ce au urmat descoperirii că medicii britanici au preluat circa 40.000 de organe de la pacienţii decedaţi în spitale, fără a cere consimţământul rudelor acestora. ,,Unele din practicile de reţinere a organelor erau hotărâte de Serviciul Naţional de Sănătate, pentru pacienţi şi nu cu pacienţii”, a declarat principalul consilier pentru probleme de sănătate al guvernului britanic, Liam Donaldson. Guvernul britanic luase deja măsuri, publicând un cod de practică provizoriu, după un scandal similar din 1998. Profesorul Ian Rennedy, însărcinat cu anchetarea deceselor post-operatorii ale copiilor de la spitalul din Bristol, a declarat că actuala legislaţie este ,,complexă şi obscură” …

Tot în Anglia, investigarea publică a doctorului Harold Shipman, care a fost acuzat de omorârea a 466 de pacienţi, a ţinut capul de afiş al ziarelor britanice. O asemenea consecinţă tragică a lipsei mondiale de organe şi-a făcut simţită apariţia şi în China, unde, sub oblăduirea armatei, s-au făcut vreme de mulţi ani prelevări de organe de la cadavrele condamnaţilor la moarte, dar şi trafic de organe. Acestora le erau preluate corneea şi bucăţi de piele, dar şi rinichii, ficatul şi inima.

O altă posibilitate pe care o oferă ştiinţa modernă este fertilizarea in vitro. Tehnicile de fertilizare in vitro sunt menite să ajute familiile care nu pot avea copii în mod normal. Această tehnică a fost introdusă în practică în 1978, când s-a născut primul copil prin acest procedeu, iar astăzi ea este răspândită în întreaga lume. În România, există policlinici unde se realizează fertilizarea in vitro atât în Bucureşti, cât şi la Timişoara. Ca şi în cazul transplantului, utilizarea acestei tehnici a iscat numeroase controverse din cauza implicaţiilor morale, etice şi religioase, care nu au luat sfârşit nici astăzi, după câteva decenii de la apariţia acesteia.

În plus, în America s-au dezvoltat tehnologii menite să ofere părinţilor posibilitatea de a alege dacă vor fetiţă sau băiat, în vreme ce în ţările europene o astfel de metodă este interzisă din motive etice. În ciuda interdicţiilor existente, ca şi a tabuurilor societăţii creştine, geneticienii americani au creat ovulul artificial, care permite femeilor sterile să aibă copii, iar cei australieni au demonstrat că un copil se poate naşte fără aportul tatălui, folosindu-se material genetic doar de la mamă.

Un alt domeniu care s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani este cel al biotehnologiilor vegetale şi animale. Astfel, cercetătorii canadieni au obţinut, prin metode de inginerie genetică, ,,porci ecologici”, care miros mai frumos decât porcii obişnuiţi; oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Virginia au reuşit să introducă gene de şobolan în structura genetică a salatei, pentru ca acesta să fie mult mai bogată în vitamina C, iar cei britanici susţin că au realizat o varietate de roşii modificate genetic care protejează împotriva cancerului şi a bolilor de inimă.

În ciuda perspectivei pe care o oferă astfel de realizări ştiinţifice, unii specialişti avertizează că modificările genetice influenţează mediul înconjurător şi indirect pe oameni, dată fiind relaţia foarte strânsă dintre aceştia şi mediul ambiant. Plantele modificate genetic în laboratoare pot avea un impact negativ asupra mediului, chiar mai mare decât cel al compuşilor toxici; mai mult, aceste mutaţii şi modificări genetice sunt mult diferite de cele care apar pe cale naturală şi pot avea urmări nebănuite.

Oamenii politici au luat, de asemenea, poziţie împotriva selecţionării şi modificării genetice. Dând glas sentimentelor multora dintre compatrioţii săi, preşedintele Germaniei a avertizat asupra riscurilor manipulării genetice, de natură a resuscita amintirea atrocităţilor şi experimentelor medicale pe fiinţe umane practicate de nazişti. ,,Există anumite lucruri pe care pur şi simplu nu le putem face, indiferent de avantajele reale sau presupuse pe care le-am putea dobândi”, a spus el.

Realizările în acest domeniu nu s-au limitat la regnul vegetal şi animal, ci îşi îndreaptă, astăzi, atenţia către om. Una din posibilităţile oferite de acestea este selecţionarea genetică a embrionilor umani, astfel încât copilul ce se va naşte să nu fie purtătorul vreunei maladii grave sau incurabile. Însă ideea de a folosi ultimele cuceriri ale ingineriei genetice în scopuri nemedicale a atras atenţia întregii lumi. Unul dintre cei mai cunoscuţi geneticieni americani, George Church, profesor de genetică la Universitatea Harvard, partizanul îmbunătăţirii caracteristicilor copiilor pentru ca aceştia să fie mai frumoşi, mai inteligenţi, mai sănătoşi, a afirmat că o astfel de metodă se va ,,răspândi ca focul” în întreaga lume, imediat ce va fi tehnic posibilă şi disponibilă la un preţ rezonabil.

Această metodă presupune adăugarea unor noi gene sau ţesuturi în anumite părţi ale corpului uman, cum ar fi în sânge sau creier, ce vor genera îmbunătăţirea calităţilor fizice ale copilului ce se va naşte, dar care nu vor fi transmise generaţiilor următoare. ,,În anumite cazuri ar fi mai uşor să îmbunătăţim caracteristicile unui copil sau adult decât viitoarele generaţii”, a afirmat profesorul Church. ,,În plus, efectele se vor vedea mai rapid” …

Pe de altă parte, ciberneticienii s-au străduit să contribuie la această evoluţie a posibilităţilor pe care ştiinţa le oferă omului contemporan. Ei au creat roboţi care montează automobile, explorează fundul oceanului şi suprafaţa planetei Marte, ajută poliţia să dezamorseze bombele, spionează trupele inamice şi realizează operaţii microchirurgicale. De curând, o echipă de cercetători de la Universitatea Northwestern din Chicago a reuşit crearea unui cyborg (n.r.: creatură hibridă între un organism viu şi o maşină, cu abilităţi fizice deosebite), care combină un creier viu cu o structură electromagnetică de înaltă tehnologie. Acesta face parte dintr-un proiect mai amplu de a revoluţiona prostetica prin crearea de membre sau alte organe artificiale, care să fie conectate la creier într-un mod cât mai apropiat de cel natural.

De asemenea, cercetătorii ruşi de la Academia Internaţională de Ştiinţă a Informaţiei, uzitând de cele mai recente descoperiri în neurofiziologie şi neuromorfologie, au creat primul creier electronic din lume, o maşină care să gândească după modelul neuronului uman, capabil de evoluţie mentală. În sfârşit, cibernetica şi-a spus cuvântul şi în planul aplicaţiilor medicale, creând mâna bionică.

Toate aceste realizări ale ştiinţei – transplantul, fertilizarea in vitro, selecţionarea şi modificarea genetică a plantelor şi animalelor – reprezintă doar aspecte ale adevăratei aventuri contemporane: clonarea umană, deşi iniţial s-a urmărit doar clonarea animalelor în diferite scopuri. ,,Pharming”, o ramură relativ nouă a biotehnologiei, ce se ocupă cu introducerea de gene în capitalul genetic al animalelor, a deschis perspective spectaculoase în industria medicamentelor. Astfel, în 1997, a fost clonată o vacă modificată genetic, în laptele căreia există proteina numită lactoferină, care întăreşte sistemul imunitar al pacienţilor bolnavi de cancer sau SIDA.

Firma britanică specializată în biotehnologii PPL Therapeutics, din Edinburgh, a clonat oaia Tracy care are în laptele ei o proteină vitală pentru pacienţii al căror organism nu poate să o producă în cantitate suficientă şi la care se observă reducerea gradată a ţesutului pulmonar. Cercetătorii de la Universitatea de Ştiinţe Medicale din Portland, Oregon, au clonat, printr-o metodă nouă, o maimuţă, după care au urmat clonarea şoarecelui, clonarea porcului, experimente realizate de japonezi, americani şi britanici.

Un alt eveniment care a zguduit lumea ştiinţifică a fost anunţul doctorului J. Craig Venter, preşedinte al Institutului pentru Studiul Genomului din Gaithersburg, Washingthon, potrivit căruia echipa condusă de el se află la un pas de a crea o ,,bacterie din materie neînsufleţită”. Acest anunţ a fost precedat de o altă declaraţie a lui Venter: ,,Omenirea se află într-un moment de răscruce. Suntem foarte aproape să dăm viaţă unor celule vii din materie moartă”. La acea vreme, lumea a apreciat că dr. Venter este un aventurier care doreşte să schimbe teoriile creaţiei. Biserica a negat existenţa unei astfel de posibilităţi, organizaţiile pacifiste au reacţionat vehement pe considerentul că astfel de descoperiri pot avea aplicaţii militare îngrozitoare. ,,În câţiva ani vom anunţa că am produs pentru prima oară, in vitro, o fiinţă total artificială, chiar dacă cu un genom minimal” a fost concluzia lui Craig Venter.

În ciuda acestor realizări, oamenii de ştiinţă implicaţi în astfel de cercetări au avertizat asupra problemelor destul de grave pe care le ridică clonarea animalelor, cu atât mai mult cea umană. Jonathan Hill, veterinar şi profesor asistent în cadrul Departamentului de Reproducere a Animalelor de la Universitatea Cornell, a declarat că ,,cel puţin jumătate, dacă nu trei sferturi dintre experimente s-au dovedit a fi eşecuri”. Cercetătorii de la Institutul Roslin din Marea Britanie, care au ,,creat” oaia Dolly, primul animal clonat din lume, sunt de părere că ,,ideea de a clona fiinţe umane folosind aceleaşi tehnici utilizate în clonarea animalelor este periculoasă şi iresponsabilă”.

Într-un articol publicat în renumita revistă ştiinţifică ,,Science”, Rudolf Jaenisch şi Ian Wilmut au ţinut să precizeze că procedurile utilizate în clonarea animalelor dau un procent foarte scăzut de embrioni viabili, din care un număr foarte mare pot duce la naşterea unor feţi care vor muri foarte repede. Mai mult, oamenii clonaţi care vor supravieţui pot prezenta malformaţii majore. În 1999, la trei ani de la naşterea oiţei Dolly, cei implicaţi în clonarea acesteia aveau să demonstreze că Dolly se născuse bătrână şi suferea de îmbătrânire accelerată. Două oi clonate printr-o altă metodă au ridicat aceleaşi probleme.

În acest context destul de tulbure, oameni de ştiinţă precum doctorul american Panagiotis Zavos şi doctorul italian Severino Antinori, pe de o parte, iar pe de altă parte, Societatea Clonaid, din Las Vegas, şi-au anunţat intenţia de a se implica în clonarea umană. În ultimii 2-3 ani, presa a vehiculat adesea informaţii cu privire la naşterea de copii clonaţi, deşi nu a oferit dovezi clare în această privinţă.

Alături de clonare stă goana după nemurire, care este, de fapt, adevăratul scop al clonării umane. Omul a gândit însă, pe lângă clonare, şi alte căi de a ajunge la nemurire. Astfel, studiind caracteristicile celulei canceroase, o echipă de cercetători americani de la Universitatea Harvard au identificat o proteină care stă la originea secretului nemuririi acestor celule. În general, proteina poate fi considerată o moleculă a longevităţii cancerului şi este posibil ca şi alte celule să asimileze această moleculă pentru a-şi păstra nemurirea.

În alt context, oamenii de ştiinţă din Anglia au făcut o descoperire senzaţională, reuşind să inducă celulei umane schimbarea în sens invers a ceasului biologic, ceea ce înseamnă că celulele îmbătrânite pot fi întinerite. Iniţial, această descoperire a fost considerată atât de fantastică încât publicaţiile ştiinţifice britanice şi americane au refuzat să publice rezultatele experimentelor, relatează Itar-Tass, preluată de Rompres.

Într-un domeniu paralel se înscriu preocupările oamenilor de ştiinţă cu privire la posibilitatea păstrării intacte a corpurilor umane în timp. Astfel, cercetătorii de la Virginia Tech Center for Genomics au reuşit să deshidrateze celule umane, pe care le-au păstrat în această stare mai mult de o săptămână şi apoi le-au readus la viaţă prin rehidratare; iar un grup de promotori americani intenţionează să construiască un imens centru de congelare care să adăpostească 10.000 de corpuri ale clienţilor care speră să fie înviaţi în viitor. Circa 90 de persoane şi mai multe zeci de câini şi pisici sunt deja congelaţi în SUA, în speranţa unei reanimări sau, mai plauzibil, a unei clonări. Un complex modern ar fi ,,cheia împotriva îmbătrânirii”, susţine Fred Chamberlain, fondator al societăţii private ALCOR, care plasează oameni în suspensie criogenică din 1976. ,,În viitorii 5-10 ani, metoda va evolua şi va crea profunde schimbări în modul de a trăi”, afirmă el.

Pe de altă parte au evoluat tehnicile de conservare şi mumificare a corpului uman. Dr. Gunther von Hagens a expus la Berlin, în cadrul expoziţiei ,,Lumea trupului”, peste 200 de figuri anatomice îmbălsămate printr-o tehnică specială de conservare a cadavrelor, deosebită. De asemenea, vechile metode de mumificare sunt îmbunătăţite şi readuse în actualitate, existând chiar servicii funerare care oferă clienţilor astfel de tehnici. Ele au ajuns la o asemenea performanţă încât pot păstra aproape intact corpul uman, ultima dovadă a acestor realizări fiind chipul Papei Ioan al XXIII-lea, decedat în 1963 şi deshumat în 2001. Îmbălsămat prin metode speciale şi înmormântat în trei sicrie, unul din lemn de brad, unul din lemn de gorun şi unul de plumb, trupul lui este expus astăzi sub altarul capelei Sfântul Ieronim din Biserica Sfântul Petru din Roma.

Dar de ce am crede că toate aceste realizări ale ştiinţei moderne pot duce la slăvirea deşartă a omului ? Însă cum altfel am putea privi aceste lucruri, aceste posibilităţi nemaipomenite ? Este vreuna din aceste supertehnologii folositoare omului, îl pot ajuta să devină mai nobil, mai virtuos, mai înalt în ţelurile sale ? căci, la urma urmei, omul este, prin natura sa intrinsecă, filozofic şi nu doar trupesc. Prin darurile pe care le are – inteligenţă, creativitate, ingeniozitate –, omul ar trebui să-şi construiască lumea care îl înconjoară spre a-i sluji interesului său cel mai înalt, acela de a se înălţa cu mintea mai presus de cele vremelnice. Ştiinţa l-ar putea ajuta pe om să contemple frumuseţea acestei lumi şi să privească dincolo de ea, şi nu doar să slujească intereselor sale cele mai mărunte …

Unde sunt idealurile cele mai înalte ale omului ? S-au pierdut odată cu dorinţa acestuia de a fi mai frumos, mai atletic, mai tânăr, poate şi mai inteligent, dar nicidecum mai înţelept. De aceea, descoperirile ştiinţifice din ultimii ani, deşi au avut la origine un motiv umanitar, o dorinţă de a ajuta omul în nevoie şi de a construi o lume mai bună, sfârşesc prin a sluji mai degrabă poftelor umane, prin aceea că treptat omul contemporan denaturează mijloacele pentru a-şi atinge adevăratele scopuri …

Căci câte controverse au creat aceste descoperiri ştiinţifice în societatea umană ! parcă s-ar fi deschis cutia Pandorei de fiecare dată când oamenii de ştiinţă au reuşit să atingă o nouă culme a tehnologiei. Şi de ce s-ar fi tulburat într-atât apele lumii decât că toată această ,,ştiinţă” răscoleşte patimile cele mai profunde şi mai cumplite ale sufletului uman.

Cum va ajunge omul de mâine să gândească ? Va gândi el oare astfel: astăzi este bolnav, dar îşi poate face un transplant şi se vindecă; nu poate avea copii, dar poate apela la fertilizarea in vitro, eventual se foloseşte de posibilităţile ingineriei genetice şi alege ca copilul lui să fie băiat, blond cu ochii albaştri, frumos, atletic, deştept, şi se asigură că nu este purtătorul vreunei gene ,,nedorite” şi nefolositoare; apoi, ar putea să-şi cumpere nişte super-roboţi care să-i facă toată treaba în casă; îşi poate clona soţia, copilul sau pisica moartă ca să nu sufere pierderea lor; iar, spre sfârşitul vieţii, pe care şi-o poate prelungi prin tot felul de metode de întinerire, se asigură la vreo firmă că va fi congelat după moarte şi i se va păstra trupul vreme de decenii, pentru a ,,învia” cândva, când ştiinţa va putea realiza şi mai multe asemenea ,,minuni”. Şi, în final, dacă tot ceea ce are nu-l mulţumeşte, nu reuşeşte să-l facă fericit, ar putea să se eutanasieze …

Înţelepţii acestei lumi, fie ei păgâni sau creştini, au ajuns la concluzia că suferinţa este cea care-l face pe om să se ridice deasupra celor văzute şi vremelnice, şi-l înalţă către cele cereşti. Tot ceea ce se întâmplă în viaţa unui om are o cauză şi, prin urmare, un scop final. Iar dacă toate suferinţele şi necazurile din viaţa unui om îl fac pe acesta să privească dincolo de cele ale acestei lumi amăgitoare, ce motiv ar avea să le îndepărteze ? Însă, omul de astăzi, mai mult ca oricând în istoria umanităţii, vrea să trăiască clipa şi să se bucure de plăcerile acestei lumi, uitând cu totul de adevărata sa fire, închinându-se celor trupeşti şi alăturându-se dobitoacelor …

Teodor Ionescu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 29 (1/2004)