Împărăţia lui Dumnezeu: ,,progres” sau cruce ?

de Arhiepiscop Averchie de Jordanville

 
Articol apǎrut în “Orthodox Life”, vol. 28, nr. 6 (nov-dec 1978)

 

Potrivit calendarului nostru bisericesc ortodox, pe 1 august, Sfânta Biserică începe prăznuirea nepreţuitei şi de viaţă dătătoarei Cruci a Domnului, care ajunge la apogeu pe 14 septembrie, la marea sărbătoare a Înălţării Crucii Domnului şi se încheie cu odovania sărbătorii pe 21 septembrie.

De ce această rânduială ? Nu este îndeajuns că pomenim Răstignirea Domnului în Vinerea Mare şi că Sfânta Biserică preamăreşte Crucea Domnului în fiecare zi de vineri ?

Un înţeles profund, lăuntric este ascuns în această prăznuire a Crucii Domnului: Sfânta Biserică, mama noastră plină de grijă, vrea să ne îndrepte atenţia îndeosebi spre acest mare şi mântuitor semn, împotriva căruia lumea, care ,,întru cel rău zace” (I Ioan 5, 19), a luptat întotdeauna, iar în zilele noastre continuă să ducă un război plănuit şi necruţător – lumea care s-a lepădat acum pe faţă de Hristos şi se pregăteşte să se închine lui antihrist.

Poate cineva să îndrăznească să se numească pe sineşi creştin dacă închide ochii la toate ororile care au loc astăzi în lume, şi să-şi liniştească conştiinţa şi conştiinţele celor din jurul lui cu asigurări că totul este un fenomen întâmplător şi trecător şi că, în general, lumea se îndreaptă către ,,progres”, către întemeierea ,,Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ” ?

Este înspăimântător să realizezi că, în zilele noastre, noi auzim din ce în ce mai des astfel de asigurări, nu numai din partea celor necredincioşi, nu numai din partea sectanţilor care sunt ‘chiliaşti’ (cei a căror dogmă include credinţa într-o împărăţie de 1000 de ani pe pământ), dar chiar din partea unor clerici ortodocşi, inclusiv a unora care poartă rangul de episcop !

Este dificil de spus ce cred aceşti oameni care au fost numiţi în mod evident pentru a învăţa poporul adevărata învăţătură a Cuvântului lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, şi de ce sunt atât de dispuşi, uneori defilând pe melodia sectanţilor, iar alteori cu cei care nu cred în Dumnezeu şi cu ,,progresiştii creştini”. Fie sunt extrem de naivi şi cu totul necunoscători ai învăţăturii limpezi a Cuvântului lui Dumnezeu, fie ei înşişi nu cred în nimic, dar spun ceea ce le cer stăpânii care-i susţin, pe care ei îi slujesc cu credinţă, temându-se că pierd acele bunuri pământeşti pe care le primesc de la ei: bani, titluri, funcţii, ranguri înalte în societate, plăceri etc.

Cuvântul lui Dumnezeu nu ne oferă nici cea mai neînsemnată temelie pentru credinţa în întemeierea unei ,,Împărăţii a lui Dumnezeu pe pământ”, sau în vreun progres pământesc al omenirii; dimpotrivă. Prevesteşte multă suferinţă pentru adevăraţii ucenici ai lui Lumea 48Hristos şi ,,purtarea crucii” în imitarea şi urmarea Domnului care a purtat crucea; iar pentru această lume, care zace în răutate, prevesteşte un sfârşit inerent. Făgăduita ,,Împărăţie a lui Hristos pe pământ” nu este câtuşi de puţin tangibilă, ci noetică – înlăuntrul sufletelor celor care cred cu adevărat în Hristos, pentru care Domnul a devenit Împărat.

 

Patimile lui Hristos

Novgorod, secolul al XV-lea

 

Fireşte că nu este în van faptul că, întocmind întregul curs al vieţii pământeşti a unui adevărat creştin, Mântuitorul nostru Hristos a spus: ,,Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine, şi să-şi ia crucea sa, şi să-mi urmeze mie (Marcu 8, 34); iar la Cina cea de taină înaintea pătimirii Lui pe Cruce, El i-a prevenit pe ucenicii Săi: ,,În lume necaz veţi avea” (Ioan 16, 33). Nici n-au grăit în van sfinţii apostoli – într-un cuget cu aceste cuvinte ale dumnezeiescului Învăţător – către creştini: ,,Prin multe necazuri se cade nouă a intra întru Împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 14, 22), sau ,,Şi Hristos au pătimit pentru noi, nouă lăsându-ne pildă, ca să urmaţi urmelor lui” (I Petru 2, 21).

Dar această lume pământească trecătoare în care ,,progresiştii”, în pofida mărturiei deplorabile a propriilor ochi, făgăduiesc oamenilor o viaţă cu totul iluzorie, fericită, ,,paradiziacă”, cu bunăstare şi prosperitate deplină pentru toţi, este sortită distrugerii în ,,ziua Domnului”, potrivit învăţăturii clare a Cuvântului lui Dumnezeu, când ,,cerurile cu sunet vor trece, stihiile arzând se vor strica şi pământul şi cele de pe dânsul lucruri vor arde” (II Petru 3, 10).

Gânditorii moderni nu vor să audă despre aceasta, spunând că aşa ceva s-ar putea întâmpla ,,cândva”, ,,multe milioane de ani de acum încolo”, dar ,,niciodată astăzi”. Prin astfel de afirmaţii, ei se aseamănă ,,batjocoritorilor” despre care vorbeşte şi sfântul apostol, atunci când îi avertizează pe creştini cu privire la pericolele ce pândesc moralitatea poporului creştin. ,,Aceasta mai înainte ştiind, că vor veni în zilele cele de apoi batjocoritori care vor umbla după poftele lor, şi vor zice: unde este făgăduinţa venirii lui ? Că de când părinţii au adormit, toate aşa rămân precum au fost din începutul zidirii” (II Petru 3, 3-4).

Este un indiciu semnificativ că cei care vorbesc astfel sunt oameni care ,,umblă după poftele lor” ! Ei s-au lăsat pradă unor asemenea ,,pofte”, întunecându-se ochii sufletelor lor astfel că ei nu mai văd nimic, fiindcă privesc totul doar din punctul de vedere strâmb al ,,poftelor” lor, care au pus stăpânire pe întreaga lor atenţie şi preocupare.

Încă, Însuşi Domnul nostru ne-a învăţat în mod clar să nu ne gândim să surghiunim cea de-a Doua Venire a Sa într-un viitor vag şi îndepărtat, ,,milioane de ani de acum încolo”, ci ne-a poruncit să-L aşteptăm mereu, asemuind venirea Sa în caracterul ei neaşteptat cu cea a unui tâlhar: ,,Deci privegheaţi, că nu ştiţi în care ceas Domnul vostru va veni. Iar aceasta să ştiţi, că de ar şti stăpânul casei în care ceas va veni furul, ar fi privegheat şi nu ar fi lăsat să-i sape casa lui. Pentru aceasta şi voi fiţi gata, că în ceasul care nu gândiţi, Fiul Omului va veni” (Matei 24, 42-44).

,,Sluga cea credincioasă şi înţeleaptă” nu spune niciodată că cea de-a Doua Venire va fi ,,cândva peste mulţi, mulţi ani”; şi astfel nu este necesar ca cineva să se frământe din pricina acestui gând, fiindcă ştie că Însuşi Domnul i-a interzis să spună: ,,Zăboveşte domnul meu a veni” (Matei 24, 48).

Deci, ce se poate spune despre aceştia care nu numai că nu iau în calcul posibilitatea apropierii sfârşitului lumii şi a Doua Venire a lui Hristos, pe care multe semne ne-o arată, ci cred într-un oarecare progres imaginar al omenirii şi accesul la o bunăstare şi prosperitate generală, cu toate că întreaga viaţă modernă – cu declinul ei total al adevăratei credinţe şi moralităţi, cu teribilele, distrugătoarele ei născociri care neguţătoresc moarte omului – strigă pur şi simplu împotriva acestora. Astfel de oameni sunt cu totul străini de creştinism, chiar dacă ei ocupă poziţiile şi poartă titlurile solemne de clerici şi ierarhi creştini !

Creştinul trebuie să ştie şi să-şi amintească că un asemenea ,,progres” pământesc, o asemenea bunăstare şi prosperitate iluzorie a omului pe pământ, făgăduieşte că o va da poporului antihrist, duşmanul lui Hristos. Slujitorii lui, care pregătesc domnia sa pe pământ, se străduiesc deja să influenţeze în acelaşi mod oamenii, strigând şi propovăduind pretutindeni despre acest ,,paradis pe pământ” pe care, după cum se crede, îl aşteaptă omenirea.

Şi toţi cei care se străduiesc pentru acest ,,progres” pământesc uită cuvintele lui Hristos: ,,Ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33), cei care evită să-şi ducă crucea după cum porunceşte Hristos şi se gândesc doar cum ar putea face lumea mai bună şi mai liberă, mai bogată şi mai lipsită de griji, bucurându-se de toate bunurile şi plăcerile pământeşti, sunt în aceeaşi tabără cu slugile lui antihrist care va să vină, lucrând în mod conştient sau inconştient pentru venirea şi domnia sa grabnică în lume.

Oameni ca aceştia nu sunt ai lui Hristos, ci ai lui antihrist. Dar noi, dacă suntem creştini adevăraţi şi nu purtăm în mod fals sau făţarnic numele de ,,creştin”, trebuie să privim neîncetat către Crucea lui Hristos, acest semn mântuitor al dragostei lui Dumnezeu pentru noi, dovada răscumpărării noastre, şi trăgând de acolo puteri din belşug şi dătătoare de har ,,ce sunt spre viaţă şi buna-credinţă” (II Petru 1, 3), să ne purtăm crucea precum ne-a poruncit Domnul şi să socotim această viaţă pământească trecătoare doar ca o şedere într-un han, de unde trebuie să ne întoarcem acasă în acele ,,palate cereşti” pe care Domnul le-a gătit pentru noi prin pătimirea Sa pe Cruce (potrivit Ioan 14, 2).

Împreună cu marele apostol, noi trebuie să ,,socotim [toate] gunoaie a fi, ca pe Hristos să dobândim” (Filipiseni 3, 8). Şi, în acest fel, să lepădăm toate preocupările noastre pur pământeşti, toate controversele, conflictele, disputele şi altercaţiile, din care nimeni nu câştigă nici un folos, ci doar vătămare sufletească. ,,Petrecerea noastră în ceruri este; de unde şi pe Mântuitorul aşteptăm, pe Domnul nostru Iisus Hristos” (Filipiseni 3, 20). Aceasta trebuie să avem neîncetat în cugetele noastre.

Curând totul va ajunge la un sfârşit – toată această lume pământească temporală, pasageră, stricăcioasă. Fără îndoială, nu trebuie să ne pierdem nădejdea în viaţa veşnică lăsându-ne pradă patimilor şi poftelor noastre meschine ! Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă astfel: ,,Cele de sus căutaţi, unde este Hristos şezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cele de sus gândiţi, iar nu cele pământeşti” (Coloseni 3, 1-2).

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 48/martie-aprilie 2009