Adevărul în oglinzi mobile

 
Alianţa Nord-Atlantică (NATO) a declanşat o agresiune împotriva Iugoslaviei pe motive umanitare,
încercând să protejeze şi să asigure respectarea drepturilor omului unei MAJORITĂŢI. Contemporan nouă,
războiul din Kosovo a fost regizat artistic, presa folosind efecte de lumini şi umbre impresionante.
Ale cui sunt oare cărţile pe care le joacă astăzi mass-media internaţională ?

 

A patra putere în stat în toate ţările democratice, mass-media, reprezentată de presa scrisă, radio şi televiziune, este recunoscută pentru capacitatea ei de a manipula opinia publică. Administrată de un grup restrâns de persoane, ea informează zilnic şi comentează cele mai importante ştiri de pe mapamond, pentru aproape 6 miliarde de oameni. Ca orice putere, presa este ţinta unei vânători pornite dintr-o pervertire a instinctelor de proprietate şi dominaţie asupra oamenilor. Neîndoios, ea a fost ,,curtată” şi atrasă în jocuri de interese. Ale cui sunt oare cărţile pe care le joacă astăzi mass-media internaţională ?

Contemporan nouă, războiul din Kosovo a fost regizat artistic, presa folosind efecte de lumini şi umbre impresionante. Astfel, ea a prezentat lumii anumite faţete ale conflictului interetnic, alte perspective ale acestuia fiind admirabil învăluite, iar azi, la câteva săptămâni după semnarea Acordului de pace de la Kumanovo, panorama este complet diferită faţă de cea de la începutul şi din timpul războiului, comentariile celor 11 săptămâni creionând o imagine de ansamblu stupefiantă.

În tot acest timp, presa a ,,bombardat” continuu mapamondul cu ştiri şi comentarii contradictorii, titrând de multe ori cu titluri de o şchioapă fapte de o importanţă îndoielnică, oferind analize politice, militare, economice bazate pe date inexacte – prin toate acestea ,,impresionând” raţiunea umană cu o viziune impusă. Atitudinea societăţii ,,educate” faţă de cei care n-au respectat linia directoare a ,,adevărului oficial” a răspuns aşteptărilor, mergând de la critică publică până la huiduieli şi linşaje. Dar cine impune ,,adevărul oficial” ? Cine dictează care sunt interesele lumii pe care presa trebuie să le protejeze ? În spatele uneia dintre oglinzi distingem întrepătrunderea nemijlocită dintre mass-media şi lumea politică – cele două ajungând chiar să se confunde: ,,CNN reprezintă al 16-lea membru al Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite”.

Lumea 03-1

Presa recunoaşte deschis rolul ei în manipularea mondială, voită sau nevoită. Orice jurnalist ce relatează noutăţile zilei are o perspectivă proprie, subiectivă, reflectând un adevăr parţial – al său. Fiecare dintre ei este o oglindă mobilă ce oscilează funcţie de mondenitatea societăţii. Prin oglinzile mobile, reporterul oferă lumii ţinte particulare – pentru fiecare om există o nadă adecvată – subiectivismul lui putând fi personal sau impus de raţiuni exterioare.

Pornind de la aceste realităţi, războiul din Kosovo poate fi desluşit într-o măsură controlată, din tot acest labirint creat cu abilitate. Alianţa Nord-Atlantică (NATO) a declanşat o agresiune împotriva Iugoslaviei pe motive umanitare, încercând să protejeze şi să asigure respectarea drepturilor omului unei MAJORITĂŢI. Motivul ,,sancţionării” este de-a dreptul perplex ! Cum au putut fi oprimaţi cei 90 % albanezi (conform datelor oficiale vehiculate chiar de ei) de cei mai puţin de 10 % sârbi, ţinând cont de faptul că, alături de sârbi şi albanezi, în Kosovo trăiesc şi macedoneni, turci şi romi ? Oare cei aproximativ 10 % sârbi erau cu toţii funcţionari publici ai aparatului de ,,opresiune” ? Mai mult decât atât, presa a relatat în nenumărate rânduri faptul că refugiaţii albanezi din interiorul provinciei nu au avut nici un fel de problemă cu forţele sârbeşti, ci chiar au fost ajutaţi de armata iugoslavă existentă în regiune. Îşi mai poate motiva NATO, în aceste condiţii, intervenţia ? Dar poate că nu are nevoie de nici un motiv, căci se află în drept . . . de a face orice.

Lumea 03-2

Intervenţia umanitară – conceptual o mişcare de apărare a celui mai slab, ca număr sau ca posibilităţi, de o eventuală agresiune – a condus în final la exodul atât al albanezilor majoritari cât şi al sârbilor. Şocant este că înainte de intervenţia aeriană a NATO, practic, în Kosovo nu se putea pune problema unui exod. La începutul războiului, mass-media a vehiculat, fără îndoială, cifre aberante, sensibilizând pe de o parte opinia publică prin cifrele astronomice, iar pe de altă parte creând confuzie datorită neconcordanţei dintre datele diferiţilor parteneri NATO: SUA a afirmat că 700.000 de kosovari au părăsit provincia, Franţa 200.000, în timp ce Javier Solana, secretarul general al NATO în Europa, declara că NATO nu dispune de o cifră exactă a refugiaţilor.

Rezultatul final al intervenţiei a fost o catastrofă umanitară de proporţii, de data aceasta o realitate în teren. ,,Bombardamentele etice” neagă în mod flagrant ideea de intervenţie umanitară. Cum ar putea moartea unor oameni să-i facă pe alţii fericiţi ? Sau oare acesta a fost unul din scopurile acestui conflict – acela de a-i extermina pe sârbii kosovari ? Întrebarea nu este lipsită de realism având în vedere genocidul la care au fost supuşi sârbii şi muntenegrenii din provincie între anii 1941-1944 de către miliţiile fasciste albaneze kosovare şi naţionaliştii din cadrul organizaţiei Bali Kombhtar. De ce mass-media nu suflă un cuvânt despre cei peste 600.000 de sârbi refugiaţi din Croaţia în Serbia ? Oare cum a putut civilizaţia occidentală, care ,,iubeşte” atât de mult drepturile omului, să bombardeze un obiectiv, iar după cinci minute să-l bombardeze din nou ştiind că acolo erau adunate ambulanţe, pompieri, jurnalişti … ?

Lumea 03-3

Practic, la începutul agresiunii nu a existat nici o cauză umanitară, ci a fost creată în urma bombardamentelor NATO. Aceasta a fost doar un pretext, Alianţa folosindu-se iniţial de o masă de oameni imaginară ce ,,dirija” opinia publică, în final exodurile reale ale populaţiei albaneze dând o notă de veridicitate afirmaţiilor organizaţiilor internaţionale. Odată încheiat conflictul, mass-media nu s-a ruşinat în a-şi descoperi manevrele murdare, mizând tot pe psihologia umană, şi anume pe principiul că este mult mai uşor să acreditezi o idee decât să o infirmi ulterior. Recent, autorităţile ONU au recunoscut că numărul refugiaţilor albanezi este mult mai mic decât s-a estimat.

Manipularea a fost vizibilă având în vedere că la nici o săptămână de la izbucnirea conflictului surse NATO vorbeau deja ,,de o jumătate de milion refugiaţi în rândul etnicilor albanezi, în timp ce la Tirana se vorbea de numai 60.000”. Presiunile făcute asupra sârbilor şi a opiniei publice mondiale au fost, de asemenea, evidente: ,,înalte oficialităţi albaneze cer intervenţia terestră imediată a forţelor Alianţei Atlantice”, titrau ziarele la 30 martie, după o săptămână de la izbucnirea conflictului. Dar ,,bombele nu aleg între albanezi şi sârbi”.

Efectele războiului sunt multiple, ele existând pe plan politic, economic, ecologic, psihologic, etnic şi religios, afectând atât Iugoslavia cât şi ţările vecine. În plan politic, ,,afacerea Kosovo oferă un pretext ideal … pentru noua legitimitate a NATO”, ,,SUA dorind să rămână o putere europeană”. În schimb, distrugerea fizică a Iugoslaviei dă ocazia astăzi concernelor internaţionale să-şi lărgească sferele de influenţă economică. Bombardamentele NATO au condus la epuizarea stocurilor de armament, înflorirea industriei producătoare de arme, facilitând testarea noilor tehnologii militare. În acelaşi timp, întreaga manevră militară a NATO a umplut buzunarele marilor comercianţi de arme din lume. Încă un motiv pentru ,,sancţionarea” neascultătorului ? Sau unul dintre scopurile atinse ?

Ţările vecine Iugoslaviei, printre care se numără Macedonia, Bulgaria şi România, au fost puternic afectate economic de ,,intervenţia umanitară” a NATO în Kosovo. Presa nu a încetat să sublinieze pierderile de miliarde survenite în urma tulburării transportului pe Dunăre, a legăturilor economice existente între aceste ţări. Economiile statelor balcanice au fost afectate în aşa măsură încât chiar dacă omul de rând este mai puţin interesat de problemele externe el a fost sensibilizat, în schimb, la conflictul din Kosovo prin degradarea nivelului de trai, creşterea şomajului şi pierderea schimburilor economice cu Iugoslavia. Oare şi acesta a fost un motiv pentru intervenţia aeriană în Kosovo ? Pe de o parte, Occidentul câştigă noi pieţe de desfacere – calamitând economiile ţărilor fost comuniste şi pe de altă parte încearcă să manipuleze mase de oameni prin una dintre cele mai vechi metode din lume – animalul înfometat se dresează uşor ? Oricât am încerca să citim printre rânduri, întreg adevărul privind scopul conflictului rămâne ascuns pentru mulţi dintre noi în labirintul virtual.

Războiul din Kosovo a dezvoltat multiple dimensiuni ale genocidului. Putem spune că NATO a întrecut măsura în ceea ce priveşte experimentele efectuate pe poporul sârb. Prin bombardarea sistematică a rafinăriilor, întreprinderilor petrochimice şi de fabricare a îngrăşămintelor, printre cele mai mari de acest gen din Europa de Sud-Est, NATO a pus în pericol viaţa câtorva sute de mii de oameni. Mari producătoare sau deţinătoare de substanţe chimice inflamabile sau toxice, precum clor, amoniac lichid, petrol, Lumea 03-4aceste ţinte civile au fost obiectul mai multor raiduri aeriene, deasupra Belgradului şi în împrejurimi formându-se un nor enorm de emisii toxice. Şi pentru a-şi încununa laşitatea şi perversitatea, ,,umanitariştii” au utilizat bombe cu grafit care degajă praf cancerigen, bombe radioactive cu uraniu sărăcit, bombe cu fragmentaţie, asemenea  minelor antipersonal, producând o adevărată catastrofă ecologică în Iugoslavia şi nu numai. Cum se împacă umanismul cu această atitudine scelerată ? Au vrut sau nu să pedepsească populaţia iugoslavă pentru faptul că s-a opus unui dictat al Occidentului ?

Mai grav decât distrugerea economică şi ecologică a regiunii este bombardarea a aproximativ 200 de şcoli, 300 de mânăstiri şi biserici şi a numeroase clădiri istorice, în special simbolurile naţiunii sârbe. În plus, pe lista ţintelor civile apar şi posturile de radio şi televiziune sârbă şi câteva ambasade. Oare există vreo legătură între Ambasada Chinei – ţară comunistă, simpatizantă a regimului Miloşevici – şi antenele televiziunii naţionale sârbe ?

Multe din întrebările pe care ni le punem astăzi, când forţa de pace din Kosovo (KFOR) guvernează practic regiunea, nu îşi găsesc răspunsul. Tot ceea ce cunoaştem azi despre conflictul din Kosovo se bazează pe informaţiile vehiculate de mass-media internaţională, dar oare ştim noi care este adevărul sau la ce atrocităţi s-au pretat ambele părţi implicate ? Presa a evidenţiat anumite laturi ale focarului Balcanilor, ameţind pe de o parte cititorul cu informaţie variabilă calitativ şi cantitativ, iar pe de altă parte uitând parcă de paradigmele teoriilor relaţiilor internaţionale, care au căutat dintotdeauna să cuprindă într-un scenariu mersul lumii.

Astfel, începutul anilor ’90 a fost marcat, în materie de relaţii internaţionale, de apariţia unui nou curent, ce reuşea, în mare parte, să explice sfârşitul Războiului Rece ca fenomen şi să prezică evoluţia mondială. Înlocuind noţiunea de stat cu civilizaţia, modelul oferă lumii 9 mari puteri: occidentală, latino-americană, africană, islamică, chineză, hindusă, ortodoxă, budistă şi japoneză, ,,în această lume nouă, politica locală fiind politica etnicităţii, iar politica globală – o politică a civilizaţiilor, rivalitatea dintre superputeri fiind înlocuită cu ciocnirea civilizaţiilor”.

Urmând logica unei viziuni întunecate asupra lumii pentru această nouă eră – ,,nu pot exista prieteni adevăraţi fără duşmani adevăraţi, căci dacă nu urâm ceea ce nu suntem, nu putem iubi ceea ce suntem” – este evident că ,,pentru cei care caută identitate şi reinventează etnicitate, duşmanii sunt esenţiali şi, potenţial, cele mai periculoase duşmănii apar în jurul liniilor de falie dintre marile civilizaţii ale lumii”. În acest context, iniţiatorul acestui curent enunţă paradigma relaţiilor internaţionale ale sfârşitului de mileniu: conflictele contemporane, posterioare Războiului Rece, au substrat etnic şi se datorează în principal ciocnirii civilizaţiilor. Dar cum au apărut aceste 9 mari civilizaţii ? Ele nu au fost generate, de fapt, de marile religii ale lumii ? Nu sunt trăsăturile unei civilizaţii: arta, cultura, educaţia, etica, morala şi valorile societăţii marcate de credinţă ? Oare omul crede că se poate dispensa aşa de uşor de propria-i identitate, aceea de creaţie a lui Dumnezeu ?

Paradoxal presa, marcată de propria sa ,,supercompetenţă”, a uitat subit de paradigma civilizaţiilor, îndelung dezbătută în ultimii 10 ani de specialiştii în relaţii internaţionale. Nume sonore ale politicii internaţionale, precum Henri Kissinger, Vaclav Havel, Andreas Papandreu, Richard Cohen, ca şi analişti politici de renume mondial, dintre care îl menţionăm doar pe Regis Debray, linşat pentru că a spus adevărul despre Kosovo, au polemizat asupra teoriei faliilor dintre civilizaţiile lumii de azi. Într-un moment de ,,zăpăceală”, mass-media a pierdut din vedere şi cauzele şi efectele, ca şi implicaţiile nebănuite ale divergenţelor de ordin religios, parcă dinadins eliminate de pe firmamentul problemelor actuale din Kosovo.

Încă o dată problemele omenirii au fost tratate în mod simplist, încercându-se încadrarea în şabloane logice. Mai şocant este că dintotdeauna specialiştii în politica relaţiilor internaţionale şi-au ridicat problema PREDICTIBILITĂŢII evenimentelor politice mondiale ! Vor cumva să ne convingă că este previzibilă evoluţia evenimentelor ca mai apoi să ni le ,,prezică” ei cum vor ? Privind unitar lumea contemporană – predictibilitatea mişcărilor politice internaţionale, curentele moderne ale biologiei, de la darwinism şi evoluţionism la sociobiologia ca ştiinţă, instaurată practic prin tehnicile ei de ,,ameliorare” a populaţiei umane: contracepţia, fertilizarea ,,in vitro”, eutanasia, clonarea, criogenia şi multe alte aspecte ale vieţii cotidiene – putem concluziona că ideea ce se încearcă a fi impusă azi lumii este aceea că omul este un animal, ce are limite, poate fi încadrat în tipare logice şi, ca atare, este predictibil.

Nu încercăm să dăm verdicte, nu dorim decât să tragem un semnal de alarmă, să privim cu mare atenţie în jurul nostru, la această lume aflată în derivă ...

Lumea 03-5

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 3/iunie 1999