Muzica rock privita dintr-o perspectiva creştina

de Episcop Alexander (Mileant)

 

PARTEA I

Introducere

 

Pentru a schimba obiceiurile oamenilor şi a le modifica
datinile, nu existǎ nimic mai bun ca muzica
Shu Ching, secolul al VI-lea î.Hr.
 

Scriptura istoriseşte cǎ atunci când Saul, împǎratul iudeilor, avea un acces de mânie, oamenii de la curtea sa îl chemau pe tânǎrul David sǎ cânte la ţitera sa (vechi instrument muzical) pentru împǎrat. Sunetele melodioase şi liniştitoare îl fǎceau pe împǎrat sǎ-şi vinǎ în fire. Chiar şi în acele zile de demult, oamenii ştiau cǎ melodiile domoale aveau un efect liniştitor asupra stǎrii sufleteşti a unei persoane.

Pe de altǎ parte, muzica contemporanǎ precum rock-and-roll – în special cea ,,heavy metal” – are exact efectul opus asupra ascultǎtorului: oameni liniştiţi devin violenţi, mânioşi şi rǎi. Rock-and-roll-ul s-a nǎscut cu aproximativ 40 de ani în urmǎ. De-a lungul acestei perioade, progresul acestei muzici a condus din ce în ce mai mult cǎtre pofta trupeascǎ. David Gergen caracterizeazǎ aceastǎ evoluţie astfel: ,,Diferenţa dintre muzica de ieri şi cea de astǎzi este saltul pe care îl face cineva de la înotul în Sports Illustrated la posterele nude din Hustler” (USA Today, 11 octombrie 1985).

Muzica rock a devenit un ritm mondial care a atras sute de milioane de adepţi. Pentru mulţi tineri, muzica rock şi varianta ei mai violentǎ ,,heavy metal” au devenit modul lor de viaţǎ, unde perversiunea, folosirea drogurilor, violenţa şi nihilismul (negarea întregii realitǎţi) sunt încurajate.

În acest articol, vom spune câteva cuvinte despre însemnǎtatea generalǎ a muzicii în viaţa duhovniceascǎ a unei persoane. Vom cita apoi opiniile psihologilor, medicilor şi personalitǎţilor publice cu privire la influenţa muzicii rock moderne asupra tineretului, în particular asupra comportamentului sexual şi violent. Ulterior, vom prezenta, dintr-un punct de vedere creştin, elementele anti-creştine, oculte şi chiar satanice din unele forme de muzicǎ rock. În final, vom arǎta cum pot pǎrinţii sǎ-şi ajute copiii sǎ recunoascǎ consecinţele grave ale influenţei unei asemenea muzici.

 

Puterea muzicii

Muzica este una dintre formele cele mai pline de inspiraţie ale artei frumoase. Prin ritmul, melodia, armonia şi dinamica sa, prin varietatea ei de sunete, umbre şi nuanţe, muzica transmite o gamǎ infinitǎ de sentimente şi senzaţii. Puterea muzicii stǎ în abilitatea sa de a ocoli raţiunea, pǎtrunzând direct în suflet, în subconştient, şi în a manipula sentimentele unei persoane. În funcţie de conţinutul sǎu, muzica poate evoca cele mai elevate şi nobile sentimente, precum crearea unei dispoziţii pentru rugǎciune, sau poate avea efectul opus, generând cele mai pǎcǎtoare şi josnice dorinţe.

Din vremuri imemoriale, muzica melodioasǎ a însoţit rugǎciunea şi slujba închinatǎ lui Dumnezeu (Facerea 4, 21; 31, 27; Ieşirea 32, 18, Judecǎtori 11, 34; Ecleziastul 2, 8). Împǎratul David a fost înzestrat de Dumnezeu cu un talent poetic remarcabil şi a compus mulţi psalmi-rugǎciune inspiraţi, acompaniindu-i cu muzica ţiterei sale. Când a ajuns împǎrat al lui Israil, David a introdus cântarea psalmilor în timpul slujbelor religioase şi a numit regulat cântǎreţi şi muzicieni care sǎ aibǎ aceastǎ rǎspundere.

Datoritǎ marii lor popularitǎţi, psalmii lui David au devenit parte integrantǎ a slujbelor bisericeşti, nu numai a celor din vremea Vechiului Testament, ci, de asemenea, au fost preluate în liturghia creştinǎ. Fiind puşi pe muzicǎ (în principal de compozitori ruşi), mulţi dintre psalmii lui David împodobesc slujbele Bisericii noastre.

Sfânta Scripturǎ încurajeazǎ cântarea liniştitǎ care creeazǎ o dispoziţie sufleteascǎ pentru rugǎciune. De pildǎ, Sfântul Apostol Iacov sfǎtuieşte: ,,Pǎtimeşte rǎu cineva între voi ? Sǎ se roage. Este cineva cu inimǎ bunǎ ? Sǎ cânte” (Iacov 5, 13). Sfântul Apostol Pavel dǎ un sfat asemenea: ,,Vorbind întru voi în psalmi şi laude şi cântǎri duhovniceşti, lǎudând şi cântând întru inimile voastre Domnului” (Efeseni 5, 19; asemenea I Împǎraţi 16, 16-23; II Împǎraţi 6, 5-23 şi 22, 1; I Paralipomene 6, 31; II Paralipomene 29, 25; Iacov 5, 13; Coloseni 3, 16).

Experimentele medicale contemporane au dovedit influenţa beneficǎ a muzicii clasice liniştite în procesul de recuperare a pacienţilor. Acest lucru a fost afirmat de dr. Clyde L. Nash Jr., chirurg la Spitalul Sfântul Luca din Cleveland, Ohio. Un alt medic, dr. Mathew H.M. Lee, director al Institutului pentru Recuperare Rusk de la Centrul Medical al Universitǎţii New York, spunea urmǎtoarele: ,,Am vǎzut confirmarea binefacerilor muzicii în ajutorul dat de aceasta pentru evitarea complicaţiilor grave din timpul bolii, în sporirea stǎrii bune a pacienţilor şi scurtarea timpului de şedere în spital a acestora”.

,,Bineînţeles, muzica nu este o magie, însǎ într-un spital sau acasǎ, pentru persoane tinere şi mai puţin tinere, ea poate fi un medicament puternic care ne ajutǎ pe noi toţi”, spunea un terapeut muzical de la Cleveland Deforia Lane (a se vedea Music's Surprising Power to Heal – Puterea surprinzǎtoare a muzicii de a tǎmǎdui, în Readers Digest, august 1992).Lumea 34-2

Acest articol conţine, de asemenea, alte fapte documentate cu privire la efectele pozitive ale muzicii liniştite. Cu câţiva ani în urmǎ, unele periodice americane prezentau articole care relatau experimente ce aveau ca obiect de studiu influenţa muzicii asupra plantelor. Aceste experimente au stabilit cǎ muzica liniştitǎ a ajutat la creşterea şi dezvoltarea unor arbuşti şi flori, în timp ce muzica violentǎ le-a fǎcut sǎ se veştejeascǎ. În Germania, unii fermieri au început sǎ foloseascǎ muzicǎ liniştitǎ în timpul mulsului. Aceste experimente aratǎ cǎ nu numai oamenii reacţioneazǎ la muzicǎ.

 

Manuscris din Muntele Athos, înfăţişându-l pe Proorocul David cu ţitera în mână

 

Renumitul filozof Platon (427-347 î.Hr.) credea cǎ Dumnezeu a înzestrat fiinţele umane cu o înclinaţie de a crea şi integra sunete nu într-un mod întâmplǎtor, ci sub influenţa armonioasǎ a lumii spirituale (Republica, Ion 534D, E). Aristotel (384-322 î.Hr.) semnala importanţa muzicii în lucrarea de educare a copiilor. În Politica, el scria cǎ influenţa muzicii este atât de mare, încât formele şi genurile sale variate pot fi clasificate corespunzǎtor cu influenţa asupra caracterului unei persoane. Muzicianul din secolul al VI-lea, M. S. Bothius scria: ,,Muzica este parte din noi, şi fie ne înnobileazǎ, fie ne degradeazǎ comportamentul” (De Institutione Musica). Iar A.W. Tozer remarca: ,,Dacǎ iubeşti şi asculţi un fel de muzicǎ nepotrivit, viaţa ta lǎuntricǎ se va ofili şi va muri” (The Closing of the American Mind – Sfârşitul conştiinţei americane, New York: Simon & Schuster, p. 68-81).

Dr. Howard Hansen, fost director al Scolii de Muzicǎ din Eastmont a publicat urmǎtorul comentariu în Revista Americanǎ de Psihiatrie (American Journal of Psychiatry, ch. 99, p. 317): ,,Muzica este o artǎ neobişnuit de subtilǎ cu nenumǎrate conotaţii emoţionale variate. Este alcǎtuitǎ din multe ingrediente, şi în funcţie de proporţiile dintre aceste componente, ea poate fi liniştitoare sau înviorǎtoare, înǎlţǎtoare, sau degradantǎ, filozoficǎ sau orgiasticǎ. Ea are putere de a determina rǎul, ca şi binele”.

Muzica nu este doar o formǎ de divertisment, ci într-un anumit grad o ,,predicǎ”. Ea este o expresie absolutǎ a perspectivei compozitorului asupra vieţii şi poate fi o armǎ puternicǎ pentru bine sau rǎu. Dumnezeu îi inspirǎ pe compozitori cu intenţii bune şi prin muzica lor influenţeazǎ stǎrile sufleteşti ale oamenilor. De asemenea, satan cautǎ sǎ obţinǎ aceasta (n.tr.: anume, sǎ influenţeze stǎrile sufleteşti ale oamenilor) prin oameni care s-au îndepǎrtat de Dumnezeu.

Deşi fiecare persoanǎ are dreptul de a avea gusturi personale în materie de muzicǎ, trebuie sǎ aplice, totuşi, un bun simţ al lumii sunetelor atunci când evalueazǎ obiectiv compoziţiile muzicale. Fiecare creştin trebuie sǎ aibǎ capacitatea de a face diferenţa între ceea ce este curat, neprihǎnit şi ceea ce este depravat, josnic în muzicǎ, ca şi în filme, artele frumoase şi literaturǎ. În mod frecvent, în aceste ramuri diferite ale artelor se poate vedea un amestec de bine şi rǎu, în vreme ce convingerile creştine trebuie sǎ dea putinţa de a face distincţia dintre cele douǎ. Sentimentul religios, cǎlǎuzit de Sfintele Scripturi, este ghidul credincios al creştinului.

 

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 34/martie-aprilie 2007

 

 

 

PARTEA A II-A

Puterea muzicii rock-and-roll de a produce tulburări mentale

Compozitorii contemporani de muzică rock sunt cu toţii de acord că melodiile lor au o putere colosală (Majoritatea faptelor şi referinţelor citate în continuare sunt extrase din cartea Adevărul despre muzica rock (The Facts on Rock Music), de John Ankenberg şi John Weldon, Harvest House Publishers, Eugene, Oregon USA, 1992). De exemplu, Frank Zappa scria în revista Life: ,,Căile prin care sunetul influenţează organismul uman sunt subtile şi nenumărate ... sunetele puternice şi luminile strălucitoare din zilele noastre sunt unelte înspăimântătoare de îndoctrinare” (revista Life, 28 iunie 1968). Slash, chitaristul principal al formaţiei Guns ’n’ Roses, declară: ,,Vorbesc serios, acesta este un lucru serios. Muzica mea afectează vieţile oamenilor într-un fel pe care nici măcar nu îl cunoaşteţi, fenomen care este, evident, un lucru înspăimântător. A avea atât de multă putere” (Ghid de studiu al clopotelor iadului (The Hell's Bells Study Guide), de Eric Holmberg, Gainesville, Fl Reel to Reel, 1990).

Unul dintre primii distribuitori de muzică rock, Hal Ziegler, scria în anii ’50: ,,Îmi dau seama că această muzică a avut succes la tineret, deoarece bătaia ritmului se potrivea cu marile ritmuri ale trupului omenesc. Ştiam aceasta şi ştiam că nimeni nu putea face nimic pentru a scoate acest ritm din ei. În plus, ştiam că ei vor purta acest ritm cu ei pentru tot restul vieţii lor” (revista Life, 28 iunie 1968).

Părinţii trebuie să nu ignore imensa influenţă pe care o are muzica rock asupra copiilor lor. Sistemul de valori al unei persoane se formează în perioada copilăriei şi adolescenţei.

Psihologii specialişti în domeniul influenţei muzicii asupra oamenilor sunt unanimi în avertismentele lor cu privire la muzica rock. Renumitul psiholog John Kappas arăta că oamenii ,,sunt, într-adevăr, sensibili la mesajele transmise cu bună ştiinţă dintr-o înregistrare şi că stările de excitaţie şi melancolie pot fi induse de o muzică încărcată senzorial ... De fiecare dată când împovăraţi mintea, persoana devine foarte influenţabilă. Ei vor primi orice le sugeraţi în acel moment, deoarece nu au nici o apărare împotriva acestor lucruri. Oamenii pot pleca de la concerte într-o stare hipersensibilă ... Muzica are tendinţa de a face mintea difuză şi de a crea dispoziţii sufleteşti. Şi, în schimb, mesajele se strecoară înlăuntru” (Ted Schwartz şi Duane Empey, Satanismul: familia dvs. este în siguranţă ? (Satanism: Is Your Family Safe ?), Gran Rapids, MI, Zondervan, 1989, p. 151-152; Allan Bloom, Sfârşitul minţii americane (The Closing of the American Mind), N.Y. Simon and Schuster, 1987, p. 68-81).

Medicii sunt îngrijoraţi din cauza influenţei negative pe care o are muzica rock-and-roll asupra tineretului. Studii recente au dus la concluzia că tinerii trebuie să depună eforturi de la o vârstă foarte fragedă pentru a dobândi standarde de comportament similare cu cele ale adulţilor. În acest context, muzica - un stimul puternic în viaţa unei persoane tinere - a mers într-o direcţie primejdioasă. Cuvintele unor cântece, saturate cu un conţinut imoral şi violent, intră într-un conflict deschis cu principiile generaţiei adulte, în ceea ce priveşte restricţiile şi comportamentul sensibil. Medicii trebuie să ţină seama de importanţa pe care o are muzica în vieţile tinerilor şi să folosească preferinţele lor muzicale ca repere pentru starea de sănătate emoţională şi mentală (Elizabeth F. Brown şi William Handee, Adolescenţii şi muzica lor: Perspectivă asupra sănătăţii adolescenţilor (Adolescents and Their Music: Insight into the Health of Adolescents), Journal of the American Medical Association, 22/29 septembrie 1989, p. 1659).

În cartea sa, Sfârşitul minţii americane, sociologul Allan Bloom îşi exprimă îngrijorarea cu privire la influenţa pe care o are muzica rock asupra copiilor, adolescenţilor şi tinerilor. Dr. Bloom confirmă faptul că tinerii care au idei imature despre viaţa conjugală nu vor putea să se dezvolte normal. Din contră, muzica rock îi asaltează cu mesaje de desfrânare şi chiar perversiuni, îndemnându-i să aibă un comportament senzual anormal. Ei acceptă aceste tendinţe într-o perioadă în care gândirea lor este încă în formare. În opinia dr. Bloom, muzica rock din cultura americană subminează autoritatea părinţilor cu privire la educaţia morală a copiilor lor (Allan Bloom, Sfârşitul minţii americane, p. 73-76).

Un expert şcolar cu o experienţă vastă în abordarea copiilor dificili confirmă: ,,Influenţa muzicii rock nu a încetat să iasă la suprafaţă în şedinţele mele de sfătuire cu elevii. Iară şi iară i-am văzut imitând, în acţiunile lor, comportamentul imoral al vedetelor rock preferate. Copiii îşi arată fidelitatea faţă de aceştia prin vocabularul pe care şi-l aleg, prin titlurile melodiilor inscripţionate pe coperţile cărţilor, prin afişele pe care le atârnă pe pereţii camerelor lor de acasă, prin muzica pe care o ascultă în maşinile lor şi prin hainele pe care le poartă” (Media Update, nov/dec 1989, p. 2-3).

Al Menconi, consultant şcolar şi specialist în muzica rock, declara: ,,Este trist faptul că majoritatea copiilor ,,creştini” cu care am avut de-a face au un ataşament mai puternic faţă de muzica lor decât faţă de Iisus Hristos. Muzica este limbajul generaţiei de astăzi ... Am crezut că am înţeles presiunea la care sunt supuse persoanele de o vârstă până când am observat-o direct la fiica mea de 12 ani, Ann. Presiunea exercitată asupra ei pentru a se conforma stilurilor de viaţă ale lui Bon Jovi, Guns ’n’ Roses, Bobby Brown, Madonna, George Michael este incredibil ... Zi de zi, copiii socotesc, după vedetele lor rock preferate, cine sunt ei înşişi. Eroii lor le influenţează valorile. Şi valorile pe care le au îşi spun cuvântul în ce priveşte personalitatea lor, cine sunt ei. Tinerii de astăzi nu ascultă muzică rock, ei o trăiesc. Muzica rock este identitatea lor” (Media Update, sept/oct 1989, p. 1-2).

O sursă foarte instructivă cu date documentate o constituie colecţia de interviuri ale grupurilor rock reprezentative din emisiunea ,,Rockumentary” a postului MTV. Aici, stilul de viaţă auto-distrugător al celor mai importante personalităţi rock poate fi văzut în toată splendoarea sa: abuzul de droguri, libertinajul, alcoolismul, nihilismul, hedonismul, nesupunerea, anarhia şi înclinaţia către ocultism. De pildă, pe 3 august 1991, componenţii grupului Motley Crew recunoşteau stilul lor de viaţă depravat, care a devenit normal pentru ei. Modul lor de viaţă i-a degradat până la un asemenea stadiu animalic încât, în cele din urmă, ei şi-au dat seama destul de limpede că sunt nevoiţi să aleagă una din două variante: fie să-şi schimbe modul de viaţă, fie să se pregătească pentru moarte ... Din nefericire, mult prea puţini înţeleg acest lucru, în timp ce stilurile de viaţă auto-distrugătoare ale vedetelor rock continuă să contamineze tineretul.

Influenţele unor forme de muzică rock sunt atât de grave, încât multe state din SUA cer ca toate înregistrările şi casetele potenţial periculoase să fie însoţite de o evaluare competentă a conţinutului lor (Howard C. Nielson, membru al Congresului, scrisoare datată 19 aprilie 1990). Nouăsprezece state americane au în vedere introducerea unor legi care să ceară ca avertizarea necesară, a cumpărătorului, să apară pe album. Organizaţii precum Asociaţia naţională a profesorilor părinţi, Academia americană de pediatrie şi Asociaţia generală a chirurgilor din SUA şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la influenţa negativă pe care o are acest gen de muzică asupra copiilor şi adolescenţilor. Propunerile de legi înaintate spre analizare Casei Reprezentanţilor oferă un rezumat folositor cu privire la problemele de care sunt preocupaţi oamenii:

1. ,,Muzica, versurile şi imaginile, separat, dar mai ales în combinaţie, au o influenţă profundă asupra societăţii şi a membrilor săi luaţi individual atât în bine, cât şi în rău, de la începutul istoriei înregistrate”,

2. ,,Anumite tipuri de muzică şi clipuri video promovează gândirea şi comportamentul negativ sugerând, sprijinind sau încurajând violenţa, vandalismul, violul, crima, abuzul de droguri, sinuciderea, sacrificiile omeneşti, degradarea femeii, copilului şi a vieţii umane, bestialitatea, sadismul, masochismul şi alte perversiuni”,

3. ,,Asemenea materiale necuviincioase şi negative au ca ţintă, prea adesea, tinerii în anii de adolescenţă şi chiar pre-adolescenţă, când aceştia sunt uşor impresionabili”,

4. ,,Asemenea materiale sunt aproape universal disponibile pentru oricine, fără restricţie de vârstă, dar cu bani suficienţi” (copia propunerii legislative, al 101-lea Congres, a 2-a sesiune, cu rezoluţia analoagă ataşată de Howard C. Nielson, membru al Congresului, 42390-1).

În principiu, în orice fel priveşte o persoană muzica rock, nimeni nu poate nega influenţa ei despotică în ce priveşte perspectiva asupra lumii şi comportamentul tinerilor. Clipurile video rock, concertele şi revistele lor sunt predici puternice care sunt recepţionate cu înfrigurare de adolescenţi. În următoarele câteva secţiuni vom schiţa fapte care vorbesc despre influenţa muzicii rock asupra sentimentelor, comportamentului şi cadrului religios al cugetului tineretului nostru.

 

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 35/mai-iunie 2007

 

 

 

PARTEA A III-A

Rock-ul şi desfrânarea

Faptele vădesc că muzica rock încurajează desfrânarea sporadică. În US News and World Report din 19 martie 1990, se relatează că, în prezent, există 13 formaţii rock numite după mădularul bărbătesc, 6 numite după mădularul femeiesc, 4 cu nume derivate de la sămânţa bărbătească, 8 cu nume care au legătură cu avortul, unul numit după o boală a pântecelui femeiesc. În plus, există 10 grupuri numite în ,,onoarea” diferitelor moduri de împreunare, în timp ce numele a 8 grupuri includ injurii la adresa mamelor.

Muzica rock contemporană este plină, până la refuz, de idei de convieţuire în afara căsătoriei, infidelitate, sadism şi masochism, sodomie, viol şi necrofilie. Adesea muzica rock îndeamnă la desfrânarea cu oricine ar fi pe placul cuiva. De la ultimul cântec al lui Marvin Gaye, ,,Vindecarea prin desfrânare” la ,,Limbajul trupului” al lui Queen, ,,Vreau să mă împreunez cu tine” al lui George Michael, ,,Reacţia chimică” a lui Madonna, ,,În liniştea nopţii” a lui White Snake*, la versurile lui Prince şi la nenumăraţi alţii, tema este aceeaşi: propagarea desfrânării.

În mod evident, elementele libertine cuprinse în majoritatea compoziţiilor rock sunt mascate astfel ca ele să poată fi oferite ca ceva atrăgător. În acelaşi timp cu şi în paralel cu aceasta, există o degradare totală a înţelegerii femeii ca mamă, fecioară, mireasă. Toate devin obiectele dorinţei trupeşti animalice, neînfrânate. De exemplu: ,,Mănâncă-mă de vie”, ,,Închisoarea plăcerii”, ,,Târfa este legată şi neajutorată, ea ţipă de mai multă dorinţă. Acea fată dulce şi nevinovată este cu adevărat un miez tare” şi titluri similare ridică în slăvi plăcerea trupească, unde un deviat apare cu un pistol şi îi forţează pe ceilalţi să facă ceea ce el doreşte.

Pentru a nu pune cititorul într-o situaţie stânjenitoare, vom trece peste alte pasaje care confirmă această faţetă a muzicii rock (John Ankerberg şi John Weldon, Date despre muzica rock (The Facts on Rock Music), Harvest House Publishing House, Oregon, 1992, p. 13-14).

Allan Bloom afirmă pe bună dreptate că ,,muzica rock cheamă la un singur lucru, printr-un mesaj sălbatic: la desfrânare trupească - nu dragoste ... ci împreunare trupească imatură şi grosolană ... rock-ul oferă copiilor, pe o tavă de argint, cu toată autoritatea publică a industriei de divertisment, tot ceea ce părinţii lor au obişnuit, dintotdeauna, să le spună că trebuie să aştepte până vor creşte mari ... Tineretul ştie că rock-ul are ritmul împreunării trupeşti ... Niciodată nu a existat o asemenea formă de artă îndreptată atât de exclusiv către copii ... În mod implicit şi explicit, cuvintele descriu mişcările trupului care duc la plăcerea trupească şi le tratează pe ele doar ca pe un apogeu natural şi cotidian pentru copiii care nu au încă nici cea mai mică reprezentare a iubirii, căsătoriei sau familiei. Aceasta are un efect cu mult mai puternic asupra tinerilor decât pornografia, pentru că aceştia nu au deloc nevoie să-i privească pe alţii făcând trupeşte ceea ce pot face ei înşişi atât de uşor. Voyeurismul este pentru bătrânii perverşi; împreunarea trupească este pentru cei tineri. Tot ceea ce au nevoie este să fie încurajaţi” (Allan Bloom, Sfârşitul minţii americane, p. 73-74).

 

Muzica rock şi violenţa

Un concert ţinut de formaţia ,,Guns N’ Roses” (pe data de 2 iulie 1991, în St Louis, Missouri) a luat sfârşit când o gloată furioasă de 2.500 de tineri a făcut un tărăboi, care s-a soldat cu vătămarea a 60 dintre ei. Revista Rolling Stone a anunţat că participanţii la acest concert ,,s-au transformat într-o mulţime furioasă de necontrolat, aruncând cu sticle, distrugând scaune, făcând praf tufişuri, spărgând şi dând foc la instrumente ... Acest tărăboi a continuat mai bine de o oră până când un detaşament special de poliţie a sosit, pentru a restabili ordinea (Rolling Stone, 22 august 1991, p. 15). Acest tip de violenţă este departe de a fi un incident izolat.

Uneori, acest tip de comportament frenetic la concertele rock conduce la omoruri. Într-un oraş numit Jefferson-Township (New Jersey), un tânăr pe nume Thomas Sullivan şi-a înjunghiat mama, Betty-Ann, până a omorât-o, în subsolul casei lor. Punând foc pe canapea cu scopul de a distruge casa şi omorându-şi tatăl şi fratele mai mic, el a fugit afară şi s-a sinucis tăindu-şi venele.

O săptămână întreagă înainte de acest măcel, Thomas a fredonat un cântec rock despre sânge şi uciderea mamei. Mai târziu, poliţia a aflat că Thomas era un elev talentat, un sportiv remarcabil şi făcuse parte dintre cercetaşi. El începuse să asculte întruna muzică rock ,,hard metal” şi, înainte de a comite crima, el le-a mărturisit prietenilor săi că i s-a arătat satan şi i-a poruncit să-şi omoare familia.

În muzica rock sunt în creştere diferite forme de violenţă. De exemplu, într-un cântec intitulat ,,Eu omor copii”, al formaţiei rock Dead Kennedy, noi auzim: ,,Eu omor copii, îmi place să-i văd murind. Eu omor copii ca să le fac pe mamele lor să plângă. Îi calc cu maşina şi îmi place să-i aud ţipând. Le dau să mănânce bomboane otrăvite şi le stric Halloween-ul. Eu omor copii, îi izbesc cu capetele de uşi. Eu omor copii, de-abia îi aştept pe ai voştri”. Pe albumul ,,Iadul aşteaptă” al formaţiei Slayer sunt versurile: ,,Fără nici un motiv aparent. Doar ucid iară şi iară. Supravieţuieşti ciopârţirii mele sălbatice. Te voi vâna până în sfârşit”.

Mascota grupului Iron Maiden este ,,Eddy”, un om mort care ucide cu multă plăcere. Potrivit satanistului şi ucigaşului violent Richard Ramirez (Vânătorul de noapte, ,,Night Stalker”), melodia ,,Jefuitorul din noapte” (,,Night Prowler”) a formaţiei rock AC/DC l-a motivat, în parte, să omoare 30 de persoane. El a spus că melodia l-a ,,inspirat”. ,,Jefuitorul din noapte” conţine strofa: ,,Nimeni nu te va avertiza, nimeni nu-ţi va striga ,,atac !”, iar tu nu poţi simţi cuţitul până când el nu-ţi atârnă în spate, eu sunt jefuitorul tău din noapte”.

Un studiu arăta că 700 dintre cele mai populare cântece de ,,heavy metal”, 50 % din ele vorbesc despre omoruri, 35 % de satanism şi 7 % de sinucidere. Sheila Davis, profesor de literatură lirică la Universitatea din New York, este convinsă că ,,este mai bine să se dea multă atenţie conţinutului cântecelor pop şi să se evalueze nu numai ceea ce spun versurile societăţii, dar, mai important, ceea ce ele îi pot face ei” (USA Today, 11 octombrie 1985, p. 10).

Consiliul Naţional al Bisericilor a publicat constatările sale despre comportamentul agresiv în creştere al tinerilor, care apare ca rezultat direct al conţinutului violent al filmelor şi muzicii contemporane (USA Today, 11 octombrie 1985).

În paralel cu agresivitatea lăuntrică, acest sentiment distrugător poate apare îndreptat împotriva celui care ascultă muzică. Unii compozitori de muzică rock propovăduiesc sinuciderea – uneori prin sugestii, alteori în mod direct. De exemplu, cântecul lui Ozzy Osbourne, ,,Soluţia sinuciderii” susţine sinuciderea: ,,Sinuciderea - aceasta este singura cale de a ieşi ...”. În ,,Sinuciderea este o alternativă”, se spune: ,,Sătul de viaţă - ea pute/Sătul şi obosit - nimănui nu-i pasă/Sătul de mine însumi - nu vreau să trăiesc/Sătul de a trăi - vreau să mor/Sinuciderea este o alternativă”. ,,Jertfeşte-ţi viaţa şi sinucide-te. Făcând aceasta în numele lui satan, tu vei deveni nemuritor, precum el !” sunt câteva din cuvintele unuia din cântecele ,,hard metal” dedicate lui Lucifer.

 

Lumea 36-2

Sfântul Prooroc şi Împǎrat David cântând psalmi. In vreme ce muzica bisericeascǎ are darul de a alina şi mângâia sufletul omenesc, apropiindu-l de Dumnezeu şi de cele cereşti, muzica contemporanǎ are cu totul alt ,,dar”, acela de a tulbura sufletul omenesc şi a-l face sǎ rǎtǎceascǎ printre iluziile acestei lumi, lipindu-l de cele pǎmânteşti

 

Psihologul pedagog dr. Hannelore Wass, considerat un expert în moarte şi a muri, a arătat că în timp ce doar 17 % dintre adolescenţi ascultă muzică cu versuri vădit distrugătoare, printre criminalii tineri această cifră atinge 40 %. Separat de aceasta, aproape 50 % dintre cei intervievaţi au admis posibilitatea că aceste tipuri de melodii ar putea într-adevăr să determine o persoană tânără dezechilibrată sau copleşită de durere să se sinucidă. Dr. Wass a conchis că aceste interviuri detaliate cu tineri arată necesitatea ca părinţii să fie atenţi la ce fel de muzică ascultă copiii lor şi să dea atenţie oricăror simptome ivite, de abatere de la normal (Wass şi colaboratorii, Interesul adolescenţilor (Adolescents' Interest), p. 186, a fost intervievat un eşantion de 700 de adolescenţi. Temele au fost: omucidere, sinucidere şi satanism).

Cercetări similare au determinat Asociaţia Naţională pentru Educaţie să conchidă că aproape 6.000 de sinucideri ale adolescenţilor pe an sunt cauzate de influenţa muzicii nihiliste şi fataliste (Informaţii pentru părinţi de la Centrul de Resurse Muzicale, Nashville, Tennessee, 1990).

Dr. Morton Kurlan, un psihiatru din Palm Springs, al cărui pacient, John McCollum, s-a sinucis după ce a ascultat o melodie a lui Ozzy Osbourne, a afirmat: ,,Sadismul, masochismul, sângele şi violenţa aduc mulţi bani producătorilor de clipuri video rock, dar asemenea lucruri pot împinge un copil suferind emoţional dincolo de limite (Arthur Lyons, Satan te vrea (Satan Wants You), New York, Mysterious Press, 1988, p. 171). Şi este binecunoscut faptul că milioane de tineri contemporani suferă de un tumult lăuntric. În acest punct se merită să luăm în considerare conţinuturile nihiliste şi distrugătoare ale stilului de muzică rock, care oglindesc, în realitate, temperamentul şi vieţile vedetelor rock.

De exemplu, biografia formaţiei Pink Floyd, Condimentat cu secrete (Saucerful of Secrets), scrisă de doi foşti lideri ai formaţiei dă exemple vii de tragedii personale care pot urmări vieţile celor care preamăresc excesul (potrivit interviului din 1991 oferit de Elton John lui David Frost). Autorii Schwarz şi Empey remarcă: ,,În discuţiile cu unii dintre muzicienii implicaţi în satanism, ca şi cu persoanele pe care ei le-au consultat – cercetători, psihologi şi mediumuri – devine clar un tipar. Ca atât de mulţi alţii care au ales satanismul în locul creştinismului, ei au o dorinţă pentru satisfacţie imediată şi realizare de sine. ,,Bani. Control. Putere. Ei vor fantezia de a fi capabili să trăiască o viaţă deosebită cu multă bogăţie”, a spus un psiholog a cărui practică include unele nume mari din lumea rock-ului. ,,Şi ei vor să moară tineri pentru a plăti. Ei cred că dându-şi viaţa devreme pot avea totul ...”.

Adevărul acestei declaraţii este evident când citim necroloagele vedetelor rock. Mulţi au murit de alcoolism, abuz de droguri sau accidente cauzate de faptul că ei se aflau sub influenţa unor astfel de produse (Schwarz şi Empey, Satanismul: este familia ta în siguranţă ? (Satanism: Is Your Family Safe ?), p. 154).

Chiar numele unor formaţii ,,heavy metal”, cunoscute de asemenea ca ,,death metal”, preamăresc moartea şi vorbesc despre distrugere. Iată câteva exemple: ,,Moartea binecuvântată”, ,,Carnivor”, ,,Judecătorul de instrucţie”, ,,Distrugere”, ,,Bastonul de poliţist”, ,,Intenţie criminală”, ,,Exces”, ,,Leşul putred”, ,,Jertfa”, ,,Violenţa” etc (potrivit Dave Hart, ,,Nebunia heavy metal” (Heavy Metal Madness), Media Update, iulie/august 1989, p. 5).

Brown şi Hendee au remarcat că ,,mai multe crime au fost corelate cu fascinaţia faţă de muzica heavy metal” şi că ,,alt studiu al comportamentului a descoperit că clipurile video muzicale violente i-au desensibilizat pe cei care le vizionează pentru a fi violenţi imediat după ce le-au văzut”.

Un psihiatru din Tennessee a prevenit comitetul senatului american că muzica heavy metal este ,,otravă” pentru adolescenţii tulburaţi, pentru a nu-i mai menţiona pe consumatorii de droguri. Este ,,ca şi cum a-i turna benzină pe focul urii şi al resentimentelor care ard deja”, a spus dr. Paul King, asistent de profesor de psihiatrie clinică pentru copii şi adolescenţi la Universitatea din Tennessee. Potrivit lui King, mai mult de 80 % dintre pacienţii săi adolescenţi au ascultat heavy metal intervale mari de timp, ca pe o rutină zilnică. Ei cunoşteau toate cuvintele şi le scriau pe caietele şi pupitrele lor, în timp ce ora era în desfăşurare (Wass şi colaboratorii, Interesul adolescenţilor; King, Muzica heavy metal).

Pentru un creştin nu există îndoială că blasfemia, vulgaritatea, depravarea şi violul adoptate de muzica rock contemporană curmă planul lui Dumneze de mântuire a omului.

 

* Am tradus puţin nuanţat titlurile cântecelor citate în acest articol, ca şi alte exprimări indecente, pentru că dorim ca măcar noi, ortodocşii, să nu proliferăm un limbaj obscen … Ne este îndeajuns modul trivial în care presa laică relatează diverse evenimente.

 

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 36/iulie-august 2007

 

 

 

PARTEA A IV-A

Muzica rock şi drogurile

În afară de desfrânare şi siluire, muzica rock încurajează abuzul de droguri. Încă în anul 1969, Time magazine (26 septembrie) comenta: ,,Cântăreţii de muzică rock folosesc adeseori droguri şi în public, iar cântecele lor fac referiri la droguri”. Cântece precum ,,Heroina”, al formaţiei Velvet Underground, i-a încurajat pe unii tineri să experimenteze droguri, nu de puţine ori cu urmări tragice (John Cale, Spin, mai 1990, p. 30).

După cum relata revista Life (3 octombrie 1969), Jimi Hendrix, a cărui filozofie de bază era aceea a desfrânării fără limite şi a consumului de droguri, afirma: ,,Poţi hipnotiza oamenii prin muzică şi când ajungi la punctul lor cel mai sensibil, poţi să-i înveţi în subconştient ceea ce vrem să spunem”.

Dar multe vedete rock faimoase au plătit un preţ foarte mare pentru abuzul de droguri. Printre cei morţi sunt Brian Jones de la Rolling Stones, Sid Vicious de la Sex Pistols, Dennis Wilson de la Beach Boys, Jimi Hendrix, Jim Morrison de la The Doors, Elvis Presley, Janice Joplin, Bon Scott de la AC/DC, Frankie Lymon, Tim Harden, Phil Lynott de la Thin Lizzie şi ar putea fi menţionaţi mulţi alţii. În ziua în care această broşură a fost terminată, liderul formaţiei Temptations, David Ruffin, a murit din cauza unei supradoze de cocaină. Dar în ciuda acestor lucruri, drogurile joacă încă un rol important în muzica rock, iar aceasta pare să aibă un efect vătămător asupra multora dintre cei care o ascultă.

De exemplu, un studiu de medicină post-universitară a concluzionat că ,,dovezile arată că o astfel de muzică (rock) promovează şi susţine modele de abuz de droguri, promiscuitate şi violenţă” (King, Muzica heavy-metal, Wass şi colaboratorii, Interesul adolescenţilor, p. 82).

Tragedia personală şi socială a abuzului de droguri contemporan este pur şi simplu inimaginabilă, şi totuşi muzica rock continuă să elogieze folosirea drogurilor. De fapt, se pot aduce argumente că muzica rock trebuie să-şi asume o mare parte a responsabilităţii pentru epidemia actuală de droguri. Ca şi în cazul desfrânării, cântăreţii de muzică rock eşuează în a-şi asuma responsabilitatea, după cum remarca Steven Tyler de la Aerosmith în Sober Times (octombrie 1988, p. 2). Cu toate că abuzul de droguri constituie o problemă colosală a societăţii noastre contemporane, muzica rock continuă să îl încurajeze. Este timpul ca liderii societăţii să înţeleagă că muzica rock poartă o mare parte din vină pentru abuzul curent de droguri.

 

Muzica rock şi ocultismul

Oricine poate remarca că în textele muzicii rock se întâlnesc multe noţiuni comune cu religia. Spre exemplu, această muzică recunoaşte o forţă superioară care conduce lumea. Cu toate acestea, faptul că nu Dumnezeu este Cel slăvit ca cea mai Înaltă Fiinţă Binefăcătoare devine evident cu repeziciune. Nu este vorba nici măcar despre ,,destinul” orb al poeţilor păgâni, ci despre o făptură întunecată şi plină de cruzime. La periferia curentului de bază al muzicii rock se află un grup care are înclinaţii extrem anticreştine. Cacofonia unor grupuri ,,heavy metal” este străbătută de motive oculte şi sataniste. Cei care care complac în a asculta acest gen de muzică înfricoşătoare sunt pe drept târâţi către iad.

Iată câteva exemple de practici rituale ale liturghiei negre. În timpul unui concert susţinut de formaţia ,,Gwart”, pe scenă, unul dintre participanţi a tăiat capul unui manechin uman şi apoi a început să stropească cu sânge spectatorii. Membrii formaţiei s-au mânjit cu sângele luat de la manechin şi l-au băut ! De asemenea, ei au adus pe scenă animale şi le-au smuls intestinele.

Chiar în 1966, John Lennon se fălea că se va sfârşi cu creştinismul, iar formaţia Beatles va deveni mai populară decât Hristos. El L-a descris pe Hristos sub înfăţişarea unui personaj pe care l-a numit ,,Jesus Pifco, un bastard catolic din Spania, mâncător de usturoi, urât mirositor, mic, galben, soios şi fascist” (John Lennon, A Spaniard in the Works, Simon & Schuster, New York, 1965, p. 14). Precum ştim cu toţii, el a murit tragic în 1980. David Bowie, una dintre cele mai mari vedete rock în 1976, a declarat: ,,Rockul a fost întotdeauna muzica diavolului”.

Potrivit revistei Spin (ianuarie 1991, p. 29), formaţia Danzig ,,întruchipează atât gloria din trecut a rock-ului, cât şi făgăduinţa viitorului lui”. În cântece precum ,,Sunt un demon”, ,,Mama” şi altele, ea preamăreşte ritualul şi sacrificiul ocult, violenţa şi anarhia spirituală. Într-un clip video blasfemiator, o femeie care priveşte către o cruce imensă, vede răstignit pe ea, cu braţele întinse, nu pe Hristos, ci o portretizare grafică a diavolului. Impresia imediată pe care o creează această imagine confuză este că Hristos a fost de fapt diavolul, sau că simbolistica crucii este satanică.

Se ştie că încă de la început, muzica rock a avut un conţinut rebel, sfidând autoritatea părintească şi socială. Astăzi, unele formaţii de rock mai noi cheamă făţiş la respingerea principiilor creştine tradiţionale. Într-unul din interviurile timpurii pe care revista Rolling Stones i l-a luat lui David Crosby, de la grupul ,,Crosby Stills and Nash”, acesta afirma: ,,Am considerat că singurul lucru pe care îl aveam de făcut era să le furăm copiii ... Când spun aceasta, nu mă refer la răpirea de copii, ci doar la schimbarea sistemului lor de valori, care-i va îndepărta de lumea părinţilor lor într-un mod foarte eficace” (Rolling Stone, vol. 1, p. 410). În jurnalul Jesserson Starship, Paul Kanter mărturiseşte: ,,Muzica noastră este gândită să adâncească prăpastia dintre generaţii, să-i înstrăineze pe copii de părinţii lor” (Documentarea expunerii (Documentation of Expose), p. 4).

Mick Jagger de la Rolling Stones a remarcat: ,,Nu există în muzica rock and roll nici un cântec liniştit, orientat către familie” (acelaşi jurnal, p. 5). Jon de la Bon Jovi afirma: ,,Am vrut să mă revolt împotriva a orice şi a toate, şi s-a întâmplat să pot face aceasta cântând rock and roll într-o formaţie” (Metal Edge, august 1987, p. 12). John Cougar se destăinuie: ,,Înjur pentru că ştiu că este un lucru neacceptat de societate. Urăsc lucrurile de genul: «Acesta este modul în care ar trebui să te comporţi». De aceea urăsc şcolile, guvernele şi bisericile” (Documentarea expunerii, p. 6).

Nikki Sixx de la Motley Crue declară: ,,Niciodată nu am plănuit să fim model pentru nimeni. Dar din moment ce am devenit aceasta, încercăm să dăm fanilor noştri ceva în care să creadă. În cel de-al doilea album al nostru, le-am spus să ,,strige la diavol” (Shout at the Devil). Mulţi ... cred că acel cântec este despre satan. Nu este adevărat. Este despre înfruntarea autorităţii, fie că sunt părinţii voştri, profesorii voştri sau şefii voştri. Cred că este un sfat destul de bun. Dar sunt sigur că orice părinte care aude aceasta va crede că este o trădare” (Rock Beat, 1989, p. 41).

Muzica rock respinge aproape în întregime criteriile şi convingerile creştine. De exemplu, să parcurgi un text precum Babilonul rock and roll (Rock and Roll Babylon) este la fel de deprimant ca atunci când citeşti Babilonul Hollywood (Hollywood Babylon); natura anticreştină a acestor subculturi este dezvăluită în termeni grăitori. De la ura batjocoritoare şi stridentă faţă de rugăciunea creştină a lui Jim Morisson de la The Doors, ,,Cerere către Domnul cu rugăciune” (Petition the Lord with Prayer), la melodia ,,Dilema Iisus” (Quicksand Jesus) a lui Skid Row (,,Suntem oare mântuiţi de cuvintele sfinţilor bastarzi ?”) până la blasfemiile şi mai explicite, cultura rock s-a identificat adesea cu aversiunea sa faţă de credinţa creştină. Ozzy Osbourne recunoaşte: ,,Nu sunt născut a doua oară creştin, ci Hitler” (Cream Metal, martie 1986, p. 12).

Iată mai multe citate din muzica ,,heavy metal”. În melodia ,,Jurământul” (The Oath) a formaţiei King Diamond se spune: ,,Mă lepăd de Iisus Hristos, înşelătorul, şi mă lepăd de credinţa creştină, dispreţuind toate lucrările ei”. În melodia ,,Posedat” a formaţiei Venom se spune: ,,Sunt posedat de tot ceea ce este rău. Cer moartea Dumnezeului vostru. Stau ... de-a dreapta domnului satan” şi ,,beau voma preotului, mă desfrânez cu o curvă muribundă, satan este stăpânul meu întrupat, salut şi slăvesc gazda mea spurcată”.

Billy Idol încearcă ,,să arate cât de vătămătoare este religia pentru om”. Leon Russell afirmă: ,,Creştinismul organizat a făcut mai mult rău decât orice altă forţă din lume la care m-aş putea gândi” şi propune ca religia rock and roll-ului să îi ia locul. Într-un interviu din Spin, Sinead O'Connor sublinia: ,,Este un abuz colosal să-i înveţi pe copii că Dumnezeu nu este înlăuntrul lor. Că Dumnezeu este poluare. Că Dumnezeu este mai mare decât ei. Că Dumnezeu este în afara lor. Aceasta este o minciună. Ea provoacă goliciunea copiilor” (Spin, noiembrie 1991, p. 51). Prin melodia ,,Hymn 43”, formaţia Jethro Tull a transmis acest mesaj: ,,Noi suntem propriii noştri mântuitori, şi dacă Iisus mântuieşte, atunci mai bine S-ar mântui pe El” (Cream Metal, martie 1986, p. 12). Nu există nici o limită la cantitatea de citate blasfemiatoare pe care cine le-ar putea găsi în aceste cântece.

 

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 38/noiembrie-decembrie 2007

 

 

 

PARTEA A V-A

Muzica rock şi ocultismul

În muzica rock & roll, ca şi în muzica ,,heavy metal”, există o influenţă ocultă puternică. Cyril Scott a fost un compozitor eminent în timpul vieţii sale. El a studiat religia ocultă cunoscută sub numele de teozofie şi a fost, de asemenea, interesat de posibilitatea de a utiliza muzica în scopuri magice.

Două dintre cărţile sale, Influenţa muzicii în istorie (The Influence of Music on History) şi Morala şi muzica: influenţa sa tainică de-a lungul vremii (Morals and Music: Its Secret Influence throughout the Ages), sunt scrise sub inspiraţia lumii spirituale, printr-una din călăuzele spirituale teozofice (ca şi pe Madame Blavatsky, fondatoarea mişcării teozofice în Rusia pre-revoluţionară). În cea de-a doua carte, din discuţiile sale cu acest spirit, Scott ne spune că el ,,acordă un interes deosebit evoluţiei muzicii apusene ... Într-adevăr, el consideră că este de dorit ca studenţii în ocultism din toate şcolile să devină mai conştienţi de marea importanţă pe care o are muzica ca forţă în evoluţia spirituală (iniţiatică) şi, în acest scop, a dezvăluit multe care nu trebuiau dezvăluite pe această lume şi care nu pot eşua în a se dovedi de maxim interes pentru toţi iubitorii de muzică”.

Scott însuşi este convins că ,,marii iniţiaţi (din lumea spiritelor) au planuri vaste şi impresionante pentru viitorul muzicii” (p. 199). Care este acesta ? Planul este de a folosi muzica ca o ambianţă magică prin care să se dezvolte stări alterate ale conştiinţei, abilităţi psihice şi contactul cu lumea spirituală. Scott explică: ,,În viitor, muzica trebuie folosită pentru a aduce oamenii într-o relaţie cât mai apropiată cu Devas (spirite); ei vor avea posibilitatea să se împărtăşească de influenţa benefică a acestor fiinţe, în timp ce asistă la concerte la care ele au fost invocate printr-un gen specific de sunete ... Oricum, muzica în cauză, socotită ştiinţific, va atinge îndoit scopul invocării spiritelor Devas, stimulând în acelaşi timp ascultătorilor acele facultăţi psihice prin intermediul cărora ei vor deveni conştienţi de ele şi receptivi la influenţa lor” (p. 200-201).

Scott îşi încheie cartea, citând cuvintele spiritului care i-a fost călăuză: ,,Astăzi, deoarece noi intrăm în această nouă eră (New Age), căutăm, în primul rând prin intermediul muzicii inspirate, să răspândim spiritul de unificare şi frăţietate ocultă şi, astfel, să stimulăm vibraţia spirituală a acestei planete” (p. 204). Acest gen de ,,muzică inspirată” poate fi găsită acum în magazinele de muzică locale. Unele melodii ,,New Age” sunt inspirate în mod spiritist pentru scopuri oculte specifice. ,,Compozitorii” de muzică New Age susţin că aceasta poate cultiva meditaţia, ajută la dezvoltarea puterii psihice, transformă conştiinţa, provoacă călătoria ,,astrală” şi metamorfozează personalitatea. Alţi muzicieni rock contemporani sunt paraleli cu aceste idei.

Multe dintre cele mai mari vedete ale muzicii rock au fost puternic implicate nu doar în ocultism, ci şi în satanism făţiş. Încercând să descrie propriul său proces de ,,inspiratie”, John Lennon spunea: ,,Este ca şi cum ai fi posedat: ca un clarvăzător sau medium ...”. Yoko Ono spunea despre Beatles: ,,Ei erau asemenea medium-urilor. Nu erau conştienţi de tot ceea ce spuneau, dar venea prin ei …”. Marc Storace, solistul formaţiei heavy-metal Krokus, declara în revista Circus: ,,Nu poţi descrie aceasta, poţi doar să spui că este ca o energie misterioasă care vine din planul metafizic şi intră în trupul meu. Este aproape ca şi cum aş fi un medium …”.

Little Richard a avut experienţe similare şi l-a identificat pe satana ca fiind sursa lui de inspiraţie: ,,Am fost îndrumat şi stăpânit de către o altă putere. Puterea întunericului … despre care mulţi oameni nu cred că există. Puterea diavolului. Satana”. Jim Morrison (The Doors) numea spiritele care îl posedau din când în când ,,Domnii” şi a scris o carte de poezii despre ele. Creativitatea cântăreţei folk-rock Joni Mitchell venea de la spiritul ei călăuză, ,,Aft”. Era atât de dependentă de ,,Aft”, încât atunci când el o ,,chema” nimic nu o putea opri.

Răspândirea unor astfel de ,,spirite” printre marile vedete rock pare să treacă dincolo de domeniul coincidenţei. Superstarul Jimi Hendrix, numit ,,cel mai mare chitarist rock” ... ,,credea că era posedat de un spirit”, potrivit lui Alan Douglas. Fosta prietenă a lui Hendrix, Fayne Pridgon, a spus: ,,El obişnuia să vorbească mereu despre un diavol sau ceva care era în el, asupra căruia nu avea nici un control, el nu ştia ce-l făcea pe el să se poarte cum se purta şi ce-l făcea pe el să spună lucrurile pe care le spunea, iar cântecele … doar ieşeau din el” (Dave Hunt, America: Noul ucenic al vrăjitorilor (America: The Sorcerers New Apprentice), Eugene, OR: Harvest House, 1988, p. 239-240).

Multe alte vedete rock practică ocultismul, iar compoziţiile lor descriu starea lor ca fiind posedaţi sau în transă (Larson, Cartea lui Larson despre rock (Larson’s Book of Rock), p. 125-135, Hunt, America: Noul ucenic al vrăjitorilor, p. 245-246). Astăzi este bine cunoscut faptul că un mare număr de cântăreţi îşi dă în vileag interesul pentru ocultism, vrăjitorie şi uneori chiar satanism. Câteva nume de formaţii ,,black metal” sunt asociate cu ocultismul. De exemplu, ,,Sabat”, ,,Îngerul negru”, ,,Demon”, ,,Maiestatea infernală”, ,,Posedat”, ,,Satana”, ,,Copită despicată” (de drac) şi altele (Detalii pentru oameni (Details for Men), iulie 1991, p. 100-101).

Ozzy Osbourne spunea: ,,Niciodată nu par să ştiu cu exactitate ce voi face în continuare. Îmi place doar să fac ceea ce spiritele mă pun să fac. Aşa, am întotdeauna pe cineva sau ceva pe care să dau vina” (Faces, noiembrie 1983, p. 24). Osbourne, fost solist la ,,Black Sabbath”, l-a invocat triumfalist pe satana la unul din concertele sale din Canada. ,,Câteodată mă simt ca un medium pentru o forţă din afară ...” (Documentarea expunerii, p. 21). De asemenea, la unele concerte, Black Sabbath a făcut chemări de la altar către Lucifer. În melodia ,,Stăpânul realităţii”, ei spun că el este ,,domnul acestei lumi” şi ,,preotul tău acum”.

Potrivit unui interviu din revista Rolling Stone, Peter Criss, primul şi cel mai faimos toboşar al formaţiei rock KISS declara: ,,Cred în diavol tot atât de mult ca şi în Dumnezeu. Poţi folosi pe oricare din ei pentru a isprăvi lucrurile” (Rolling Stone, 12 ianuarie 1978).

Un alt chitarist, când a fost întrebat: ,,De unde îţi iei puterea pentru o asemenea manifestare ?”, a răspuns: ,,Cel mai probabil de jos, sus nu există rock-and-roll”. Membrii formaţiei Iron Maiden recunosc deschis că sunt preocupaţi de ocultism, inclusiv de vrăjitorie (Cream, septembrie 1982). Un concert al grupului Iron Maiden în Portland, Oregon, a fost deschis cu cuvintele: ,,Bine aţi venit în sanctuarul lui satan”. Glenn Tipton din formaţia Judas Priest a mărturisit că atunci când se urcă pe scenă, îşi pierde minţile: ,,Este ca şi cum altcineva îmi ia în stăpânire trupul” (Hit Parade, toamna 1984).

Descriind cum este un concert Van Halen, David Lee Roth comenta: ,,Îmi voi lăsa spiritul pradă emoţiilor, ceea ce este, de fapt, ce încerc să fac. Te pregăteşti să intri în acea stare şi cazi în implorare către demonii zei” (Rock, aprilie 1984).

Chitaristul Mick Mars de la Motley Crue caracteriza formaţia sa ca ,,demonică, asta suntem noi” (Heavy Metal Times, mai 1983). Vorbind despre spectacolul lor, ,,Strigăt către diavol”, Nikki Sixx comenta: ,,Avem pe scenă cranii, pentagrame şi toate felurile de simboluri satanice ... Am cochetat cu diavolul întotdeauna” (Circus, 31 ianuarie 1984).

Stevie Nicks de la formaţia Fleetwood Mac a dedicat de mai multe ori vrăjitorilor lumii concertele lor. Un album al grupului rock Venom, intitulat ,,Bine aţi venit în iad”, conţine următoarele cuvinte pe coperta din spate: ,,Suntem posedaţi de tot ce este rău. Cerem moartea Dumnezeului vostru: scuipăm pe fecioara pe care o cinstiţi şi stăm de-a stânga domnului satan”. Albumul ,,Rune” al formaţiei Led Zeppelin prezintă pe copertă pe faimosul vrăjitor Aleister Crowley. Jimmy Page de la Led Zeppelin, un satanist declarat, a cumpărat vechiul conac al lui Crowley. John Bonham, unul dintre toboşarii formaţiei, a murit în această casă în 1980; după moartea lui, Robert Plant se spune că a desfiinţat formaţia şi a dat vina, pentru moartea lui, pe obsesia lui Page pentru magie.

Iubitorii de muzică ,,heavy metal” poartă adeseori talismane cu simbolurile mai sus-menţionate. Numele de ZOSO semnifică un câine cu trei capete, portarul de la uşile iadului, NATAS este numele lui satan scris invers; imaginea IL CORNUTO, cu degetul arătător şi degetul mic întinse înainte, este un simbol al lui satan.

 

Concluzie

Din cele mai vechi timpuri, muzica a exprimat sentimentele cele mai înalte şi nobile ale compozitorilor. Ea liniştea, aducea bucurie şi contribuia la naşterea unui simţământ de rugăciune înlăuntrul celui ce o asculta. Asemenea poeziei, muzica oglindea doar darurile creatoare înalte, ,,nu din această lume”.

Citim în Cartea Facerii că îngerii şi sfinţii cântă în rai slavoslovii lui Dumnezeu. Dar oare există muzică în iad ? Dacă da, aceasta ar aminti, fără îndoială, de muzica rock şi ,,heavy metal” ! Acest gen de muzică trezeşte groaza şi emoţiile trupeşti puternice. Ea tulbură străfundul întunecat al sufletului ascultătorului, scoţând la suprafaţă aptitudinile magice şi păcătoase ale acestuia. Aşa cum ne amintesc cuvintele din Apocalipsă: ,,Vai celor ce locuiesc pământul şi marea ! Că s-a pogorât diavolul la voi, având mânie mare, ştiind că puţină vreme are” (Apocalipsa 12, 12).

O persoană receptivă spiritual nu poate să nu vadă influenţa diavolului asupra muzicii contemporane, compoziţiei filmelor şi programelor TV, creşterii entuziasmului pentru misticismul oriental, meditaţia transcendentală şi yoga, popularitatea sporită a spiritismului, astrologiei şi formelor de vindecare extrasenzoriale. Tentaculele prinţului întunericului pătrund din ce în ce mai adânc în vieţile oamenilor de astăzi. ,,După roadele lor îi veţi cunoaşte”.

Copiii şi adolescenţii par a fi principalii ,,consumatori” ai muzicii contemporane violente. Din nefericire, majoritatea nu înţeleg semnificaţia şi nuanţa cuvintelor pe care le ascultă. Deoarece capacităţile lor de a judeca lucrurile sunt insuficient dezvoltate, este cu neputinţă pentru ei să înţeleagă alegoriile desfrâului, diversele exprimări depravate şi conceptele magice încorporate în astfel de cântece. Mai mult, ei nu sunt conştienţi de însuşirile satanice ale acestei muzici. Toată pofta lor se îndreaptă spre stimuli puternici; ceva nou şi interesant, şi ritmuri incitante ale muzicii rock care sunt acordate cu instinctele de bază ale firii lor.

Academia Americană de Pediatrie (AAP) a conchis că majoritatea muzicii moderne şi a clipurilor rock este o ameninţare mai mare pentru sănătatea copiilor şi adolescenţilor decât a fost poliomielita în urmă cu câţiva ani. În opinia reprezentanţilor AAP, ascultarea îndelungată a muzicii ,,heavy metal” poate avea drept consecinţă mutilarea spirituală a individului, lăsând cicatrici permanente în suflet. Cel mai rău, muzica rock şi ,,heavy metal” s-au transformat într-o avangardă a sentimentelor anticreştine.

Însă muzica contemporană frenetică ascunde, de asemenea, maladii mai grave ale societăţii noastre moderne. Cuvintele din muzica rock poate că plac tinerilor deoarece, respingând idealurile generaţiei mai vârstnice, ei nu au descoperit nici o aspiraţie demnă de urmat în viaţă. Ei arată faptul că au fost dezamăgiţi de părinţii lor folosind această muzică ca formă de protest.

În acest context, părinţii ar trebui să estimeze sinceritatea credinţei lor în Dumnezeu şi să vadă dacă priorităţile lor în cadrul familiei sunt în acord cu învăţăturile creştine. Se roagă toţi cei din familie lui Dumnezeu în mod regulat, merg la slujbele dumnezeieşti, se împărtăşesc, ţin post şi respectă praznicele Bisericii, citesc Sfânta Scriptură împreună şi vorbesc despre Dumnezeu ? Dacă nu, copiii vor rămâne cu un gol duhovnicesc evident, aşteptând să fie umplut cu orice le iese în cale.

Fireşte, influenţele din preajmă sunt destul de puternice şi adeseori părinţii sunt neputincioşi în a le ţine piept. Prin urmare, este necesar a vorbi cu copiii despre aceste probleme contemporane pentru a-i face să conştientizeze aceste pericole. Cel mai important lucru este să se roage lui Dumnezeu, astfel ca El să-i poată călăuzi pe calea către mântuire, căci ,,ce nu este cu putinţă la om, este cu putinţă la Dumnezeu”.

 

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 40/ianuarie-februarie 2008