Ce este Ortodoxia ?

de Arhiepiscop Averchie de Jordanville

 
Articol apărut în ,,Orthodox Life”, vol. 26, nr. 3 (mai-iunie 1976)

 

În prima duminică a Postului Mare, Biserica noastră prăznuieşte triumful Ortodoxiei, victoria adevăratei învăţături creştine asupra tuturor pervertirilor şi denaturărilor acesteia, care s-au transformat în erezii şi învăţături false. În a doua duminică a Postului Mare, acest triumf al Ortodoxiei este repetat şi aprofundat prin sărbătorirea unuia dintre cei mai mari stâlpi ai Ortodoxiei, Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, care prin vorbirea sa plină de har şi prin viaţa sa ascetică înaltă a ruşinat pe învăţătorii minciunii, care au îndrăznit să respingă însăşi esenţa Ortodoxiei, rugăciunea şi postul care luminează mintea omului cu lumina harului şi o face vas ales al slavei celei cereşti.

Vai ! Cât de puţini oameni sunt în vremurile noastre, chiar printre cei educaţi, chiar printre ,,teologii” contemporani şi cei ce aparţin clerului, care înţeleg corect ce este Ortodoxia şi în ce constă esenţa sa. Ei abordează această problemă într-o manieră cu totul formală, superficială şi o rezolvă prea simplist, chiar naiv, neglijând complet profunzimile ei şi nepricepând deloc plinătatea conţinutului ei duhovnicesc.

În ciuda opiniei superficiale a majorităţii oamenilor, Ortodoxia nu este doar una dintre multele ,,confesiuni creştine” care există astăzi, sau cum sunt numite ele aici în America - ,,denominaţiuni”. Ortodoxia este învăţătura lui Hristos în toată puritatea şi plinătatea sa – învăţătura de credinţă şi evlavie, care este viaţa potrivit credinţei.

Ortodoxia nu este doar suma tuturor dogmelor acceptate ca adevăr într-o manieră pur formală. Nu este numai teorie, ci şi practică; nu este numai dreapta credinţă, ci şi o trăire care se potriveşte în toate cu această credinţă. Adevăratul creştin ortodox nu este doar cel ce gândeşte într-un fel ortodox, ci cel care simte potrivit Ortodoxiei şi trăieşte Ortodoxia, care se străduieşte să întruchipeze adevărata învăţătură ortodoxă a lui Hristos în viaţa sa.

,,Graiurile (n.r.: cuvintele) care eu grăiesc vouă, duh sunt, şi viaţă sunt” - astfel le-a vorbit Domnul Iisus Hristos ucenicilor Săi despre învăţătura Sa dumnezeiască (Ioan 6, 63). Prin urmare, învăţătura lui Hristos nu este doar o învăţătură cu totul abstractă, separată de realitate, ci duh şi viaţă. Deci, numai cel ce gândeşte, simte şi trăieşte Ortodoxia poate fi considerat ortodox în realitate.

În acelaşi timp, trebuie să realizăm şi să ne aducem aminte că Ortodoxia nu este numai ceea ce este numit întotdeauna în mod oficial ,,ortodox”, pentru că în vremurile noastre mincinoase şi rele apariţia pretutindeni în lume a pseudo-Ortodoxiei, care îşi înalţă capul şi se statorniceşte printre oameni, este un fapt extrem de dureros, şi, din nefericire, incontestabil. Această falsă Ortodoxie se luptă ca o fiară să ia locul adevăratei Ortodoxii, aşa cum, la vremea sa, antihrist se va strădui să-L înlăture şi să-L înlocuiască pe Hristos cu sine.

Ortodoxia nu este un fel de organizaţie pur pământească ce este condusă de patriarhi, episcopi şi preoţi care au în mâinile lor slujirea în Biserica numită oficial ,,Ortodoxă”. Ortodoxia este ,,Trupul lui Hristos” cel mistic, al cărei Cap este Însuşi Hristos (potrivit Efeseni 1, 22-23 şi Coloseni 1, 18, 24), iar el nu este format doar din preoţi, ci din toţi cei care cred cu adevărat în Hristos, care au intrat pe o cale legiuită, prin sfântul botez, în Biserica pe care El a zidit-o, din cei ce trăiesc pe pământ şi cei ce au murit în credinţă şi smerenie.

Biserica Ortodoxă nu este un fel de ,,monopol” sau ,,afacere” a clerului, cum cred ignoranţii şi cei străini de duhul Bisericii. Ea nu este bunul unui ierarh sau preot, ci uniunea duhovnicească apropiată a tuturor celor care cred cu adevărat în Hristos, care se străduiesc să păstreze cu sfinţenie poruncile lui Hristos, cu singurul scop de a moşteni acea binecuvântare veşnică pe care Mântuitorul ne-a pregătit-o nouă, şi dacă păcătuiesc din slăbiciune, se căiesc sincer şi se luptă ,,să aducă roade vrednice de pocăinţă” (Luca 3, 8).

 

Lumea 40

Mântuitorul alungând zarafii şi neguţǎtorii din templu

,,Şi au intrat Iisus în biserica lui Dumnezeu şi au scos pre toţi cei ce vindeau şi cumpărau în biserică, şi mesele schimbătorilor de bani le-au răsturnat, şi scaunele celor ce vindeau porumbei. Şi au zis lor: scris este: casa mea, casă de rugăciune se va chema; iar voi o aţi făcut pre dânsa peşteră, tâlharilor” (Matei 21, 12-13)

 

Biserica, este adevărat, nu poate fi desprinsă cu totul de lume, pentru că oamenii care intră în ea trăiesc încă pe pământ, şi, prin urmare, elementul ,,pământesc” din structura şi organizarea sa exterioară este inevitabil; însă cu cât acest element ,,pământesc” este mai neînsemnat, cu atât va fi mai bine pentru ţelurile sale veşnice. În orice caz, acest element ,,pământesc” nu trebuie să întunece sau să înăbuşe elementul pur duhovnicesc - anume mântuirea sufletului spre viaţa veşnică, motivul principal pentru care Biserica a fost întemeiată şi există.

Primul criteriu fundamental pe care noi îl putem folosi precum o călăuză, pentru a deosebi Adevărata Biserică a lui Hristos de falsele biserici (care sunt atât de numeroase astăzi !), este faptul că ea a păstrat Adevărul neschimbat, nedistorsionat de sofismele umane, pentru că, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, Biserica este ,,stâlp şi întărire a adevărului” (I Timotei 3, 15) şi, prin urmare, în ea nu poate exista minciuna (potrivit Efeseni 5, 27). Orice care, în numele ei, proclamă sau adevereşte în mod oficial un neadevăr deja nu mai este Biserica. Nu numai înalţii slujitori ai Bisericii, ci şi credincioşii laici de rând trebuie să se ferească de orice neadevăr, amintindu-şi sfatul apostolului: ,,Drept aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele lui” (Efeseni 4, 25), sau: ,,Nu grăiţi minciună unul către altul” (Coloseni 3, 9).

Creştinii trebuie să-şi aducă aminte întotdeauna că, potrivit cuvintelor lui Hristos Mântuitorul, minciuna este de la diavol, care ,,mincinos este, şi tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Şi, prin urmare, unde este minciună nu este Adevărata Biserică Ortodoxă a lui Hristos ! Există, în schimb, o falsă biserică, pe care sfântul înaintevăzător cu duhul a zugrăvit-o limpede în Apocalipsa sa ca fiind ,,curva cea mare, care şade preste apele cele multe, cu care au curvit împăraţii pământului” (Apocalipsa 17, 1-2).

Chiar în Vechiul Testament, de la proorocii lui Dumnezeu, vedem că necredinţa în adevăratul Dumnezeu era adesea reprezentată prin imaginea preacurviei (de pildă, Iezechiil 16, 8-58 sau 23, 2-49). Şi este înfricoşător pentru noi nu numai să vorbim, ci chiar să gândim că în timpurile noastre nebune am putea remarca nu puţine încercări de a transforma adevărata Biserică a lui Hristos într-un ,,bordel” - şi aceasta nu doar în sensul figurat de mai înainte, ci chiar în sensul literal al cuvântului, când este atât de uşor să se justifice pe sine, când păcatul trupesc şi orice necurăţie nici nu mai sunt considerate păcate !

Am văzut un astfel de exemplu în aşa-numita ,,Biserică Vie” şi ,,inovatorii” din nefericita noastră patrie după revoluţia din octombrie 1917, iar acum vedem în persoana tuturor ,,moderniştilor” contemporani, care luptă să ,,uşureze” jugul cel uşor al lui Hristos (potrivit Matei 11, 30) pentru ei înşişi, şi trădează întreaga structură ascetică a Sfintei noastre Biserici, legalizând orice fărădelege şi necurăţie morală. Bineînţeles, a vorbi aici despre Ortodoxie este cu totul nepotrivit, în ciuda faptului că dogmele credinţei rămân neschimbate şi nevătămate !

Pe de altă parte, adevărata Ortodoxie este străină de orice formalism mort. În ea nu există ascultare oarbă faţă de ,,litera legii”, pentru că ea este ,,duh şi viaţă”. Unde, dintr-un punct de vedere superficial şi pur formal, totul pare corect şi strict legal, nu înseamnă că aşa este şi în realitate. În Ortodoxie nu există loc pentru sofisticăria iezuită; dictonul favorit al juriştilor: ,,Unde nu poţi încălca legea, ocoleşte-o” nu poate fi aplicat. Ortodoxia este singurul Adevăr, purul Adevăr, fără nici un adaos sau umbră de falsitate, minciună, răutate sau înşelăciune.

Cele mai importante lucruri în Ortodoxie sunt rugăciunea şi postul pe care Biserica le preamăreşte, în mod special, în timpul celei de-a doua săptămâni a Postului Mare, ca pe o ,,minunată sabie” cu două tăişuri cu care ne lovim duşmanii mântuirii noastre - întunecata putere demonică. Prin această nevoinţă, sufletul nostru este luminat de lumina dumnezeiască purtătoare de har, după cum ne învaţă Sfântul Grigorie Palama, care este prăznuit cu multă cinste şi bucurie de Biserică în a doua duminică a Postului Mare. Preamărind sfântă pomenirea sa, Biserica îl numeşte pe acest minunat ierarh ,,propovăduitor al harului”, ,,făclie a Luminii”, ,,propovăduitor al luminii dumnezeieşti”, ,,stâlp neclintit al Bisericii”.

Mântuitorul Însuşi a subliniat importanţa nevoinţei rugăciuni şi postului atunci când ucenicii Săi s-au dovedit neputincioşi în a scoate demonii dintr-un băiat nefericit, care era posedat. El le-a spus clar: ,,Acest neam (de demoni) nu iese, fără numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21). Tâlcuind acest pasaj din Evanghelie, marele nostru părinte ascet şi teolog, Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul se întreabă: ,,Putem crede că unde nu este post şi rugăciune, acolo se află deja un demon ?” Tot el răspunde: ,,Putem crede aceasta”.

Când intră într-o persoană, demonii nu-şi trădează întotdeauna prezenţa, ci se ascund, învăţând în taină pe cei ce-i au în stăpânire să facă cele rele şi să se întoarcă de la cele bune. Acea persoană poate fi convinsă că ceea ce face vine de la sine, în timp ce doar duce la bun sfârşit voia duşmanului său. Începe numai a te ruga şi posti şi duşmanul va pleca imediat, dar va aştepta din umbră un moment prielnic pentru a se întoarce; şi, într-adevăr, el se va întoarce, dacă rugăciunea şi postul sunt curând abandonate” (Cugetări pentru fiecare zi de peste an).

Din cele de mai sus se desprinde o concluzie directă: unde postul şi rugăciunea sunt uitate, neglijate sau complet înlăturate, nu există nici urmă de Ortodoxie – acela este teritoriul demonilor, care-l tratează pe om ca pe o biată jucărie.

Prin urmare, iată unde conduc ,,modernismele” contemporane, care revendică ,,reforma” în Biserica noastră Ortodoxă ! Toţi aceşti liber-cugetători liberali şi lacheii lor, care se străduiesc să minimalizeze importanţa rugăciunii şi postului, în orice caz mulţi dintre cei ce strigă şi proclamă pretinsa lor fidelitate faţă de învăţătura dogmatică a Bisericii Ortodoxe nu pot fi consideraţi cu adevărat ortodocşi, căci s-au arătat ei înşişi a fi apostaţi de la Ortodoxie.

Să ţinem minte întotdeauna faptul că Ortodoxia privită formal nu are nici un scop dacă nu are ,,duh şi viaţă” - iar ,,duhul şi viaţa” Ortodoxiei sunt, în primul rând, nevoinţa rugăciunii şi a postului; mai mult, postul autentic pe care-l propovăduieşte Biserica este înţeles ca o înfrânare în toate privinţele, şi nu numai a nu mânca bucate de dulce.

Fără nevoinţă nu există pe deplin creştinism adevărat, care este Ortodoxia. Iată ce spune Însuşi Hristos, primul nevoitor: ,,Cela ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine, şi să-şi ia crucea sa, şi să-mi urmeze mie” (Marcu 8, 34). Adevăratul creştin, creştinul ortodox, este doar cel care se străduieşte să-I urmeze lui Hristos în a-şi duce crucea şi este gata să se răstignească pe sine în numele lui Hristos. Sfinţii apostoli au propovăduit aceasta cu hotărâre. Astfel, Sfântul Apostol Petru scrie: ,,Ci dacă bine făcând şi pătimind, veţi răbda, aceasta este dar înaintea lui Dumnezeu. Că spre aceasta v-aţi chemat, că şi Hristos au pătimit pentru noi, nouă lăsându-ne pildă, ca să urmaţi urmelor lui” (I Petru 2, 20-21).

În acelaşi fel, Sfântul Apostol Pavel spune, în repetate rânduri, în epistolele sale, că toţi creştinii adevăraţi trebuie să fie nevoitori, iar truda ascetică a creştinului constă în a se răstigni pe sine în numele lui Hristos: ,,Iar care sunt ai lui Hristos, trupul şi-au răstignit împreună cu patimile şi cu poftele” (Galateni 5, 24). O expresie favorită a Sfântului Pavel este că trebuie să ne răstignim împreună cu Hristos ca să ne putem înălţa cu El. El a presărat acest gând în multe din epistolele sale.

Vedeţi, aşadar, că cel căruia îi place doar să-şi petreacă timpul distrându-se, şi nu se gândeşte la lepădare de sine şi nevoinţă, ci se scaldă încontinuu în tot felul de plăceri şi desfătări trupeşti este cu totul neortodox, necreştin.

Cu privire la aceasta, marele nevoitor al antichităţii creştine, Sfântul Isaac Sirul, învăţa astfel: ,,Calea către Dumnezeu este o cruce zilnică. Nimeni nu se urcă la ceruri trăind liniştit - confortabil, lipsit de griji, mulţumit de sine, fără luptă. Căci această cale liniştită ştim unde se sfârşeşte”. Aceasta este ,,calea largă şi lată”, care, după cum Însuşi Mântuitorul a spus, ,,duce în pierzare” (Matei 7, 13).

Aceasta este, deci, Ortodoxia sau adevăratul creştinism !

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 40/ianuarie-februarie 2008