Adevărata Ortodoxie

de Arhiepiscop Averchie de Jordanville

 
Articol apărut în periodicul ortodox francez ,,La Foi Transmise”, noiembrie 1968

 

Astăzi, puţini oameni ştiu că Biserica Ortodoxă nu este alta decât Biserica care a păstrat neatinse învăţăturile autentice ale lui Iisus Hristos, chiar învăţăturile transmise din generaţie în generaţie de credincioşi. Aceste învăţături au traversat secolele de la Sfinţii Apostoli până la noi, fiind explicate şi interpretate cu multă grijă de urmaşii lor legitimi - ucenicii lor şi, mai apoi, Sfinţii Părinţi -, păstrate neschimbate de Biserica noastră de Răsărit, care este singura capabilă de a dovedi dreptul ei de a fi numită ,,Biserica Ortodoxă”.

Întemeietorul dumnezeiesc al Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos, a grăit limpede: ,,Voiu zidi Biserica mea, şi porţile iadului nu o vor birui pre dânsa” (Matei 16, 18). Bisericii El i-a trimis Sfântul Duh; Duhul S-a pogorât asupra Apostolilor, Duhul Adevărului (potrivit Ioan 15, 26), care-i arată toate lucrurile ei şi o călăuzeşte pe ea (potrivit Ioan 16, 13), ferind-o pe ea de greşeală. Într-adevăr, acest Adevăr avea să arate oamenilor că Domnul a venit în lume, potrivit propriilor Sale cuvinte (Ioan 18, 37). Iar Sfântul Pavel confirmă acest fapt în epistola sa către ucenicul său, episcopul Timotei, când spune: ,,Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi întărire a adevărului” (I Timotei 3, 15).

Pentru că ea (Biserica) este ,,stâlp şi întărire a adevărului”, ,,porţile iadului nu o vor birui pre dânsa”. Rezultă deci că adevărata Biserică Creştină – în mod perceptibil unică, deoarece Hristos a întemeiat doar o Biserică – a existat dintodeauna pe pământ şi va exista până la sfârşitul veacului. Ea a primit făgăduinţa lui Hristos: ,,Iată eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Poate exista cea mai mică îndoială că Hristos se referă aici la Biserică ?

Orice judecată onestă şi sănătoasă, orice act de bună conştiinţă, orice persoană familiarizată cu istoria Bisericii Creştine şi cu învăţăturile teologice şi morale curate şi neschimbate ale religiei creştine trebuie să mărturisească că nu a existat decât o singură Biserică adevărată, întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, şi că ea a păstrat adevărul Său sfânt neschimbat. În plus, istoria relevă o legătură a harului, care poate fi urmărită de la Sfinţii Apostoli la urmaşii lor şi apoi la Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Spre deosebire de alte Biserici, Biserica Ortodoxă nu a introdus niciodată inovaţii în învăţăturile ei pentru a ,,ţine pasul cu vremurile”, a fi ,,progresistă”, ,,a nu fi lăsată la marginea drumului” sau pentru a se alinia exigenţelor şi modelor actuale care sunt întotdeauna pline de răutate. Biserica nu se modelează niciodată după cele ale lumii.

Într-adevăr nu, pentru că Domnul a spus ucenicilor Săi la cina cea de taină: ,,Din lume nu sunteţi” (Ioan 15, 19). Noi trebuie să păzim aceste cuvinte dacă vrem să rămânem credincioşi adevăratului creştinism - adevăratei Biserici a lui Hristos, care dintodeauna a fost, este şi va fi mereu străină de această lume. Fiind aparte de ea, Biserica este în măsură să transmită neschimbate învăţăturile dumnezeieşti, deoarece această separare (înstrăinare) a păstrat-o pe ea neatinsă, adică asemenea dumnezeirii imuabile. Ceea ce învăţaţii numesc ,,conservatorism” este principala şi, probabil, cea mai caracteristică trăsătură a adevăratei Biserici.

De vreme ce Adevărul ne-a fost dat o dată pentru totdeauna, datoria noastră este de a ni-l însuşi, mai degrabă decât de a-l descoperi. Ni s-a poruncit să ne întărim pe noi înşine şi pe ceilalţi întru Adevăr şi, în felul acesta, să-i aducem pe toţi la adevărata credinţă, Ortodoxia.

Din nefericire, au apărut chiar în sânul Bisericii, printre ierarhi, opinii exprimate de persoane binecunoscute care sunt în detrimentul Bisericii. Dorinţa de ,,a merge în pas cu vremurile” îi face pe aceşti oameni să se teamă că nu vor fi consideraţi ,,cultivaţi”, ,,liberali” şi ,,progresişti”. Aceşti apostaţi moderni de la Ortodoxie se ,,ruşinează” să mărturisească că Biserica noastră Ortodoxă este însăşi Biserica care a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, Biserica căreia îi aparţine marea făgăduinţă că ,,porţile iadului nu o vor birui pre dânsa”, şi căreia Hristos i-a încredinţat deplinătatea Adevărului dumnezeiesc.

Prin înşelăciunea şi falsa lor smerenie, prin blasfemia lor la adresa Mântuitorului, aceşti păstori mincinoşi şi cei împreună cu ei s-au înstrăinat de adevărata Biserică. Implicit, ei au dat glas ideii potrivit căreia ,,porţile iadului” au ,,biruit” Biserica. Cu alte cuvinte, aceşti apostaţi spun că sfânta noastră Biserică Ortodoxă este la fel de ,,vinovată” de ,,schisma dintre Biserici” ca celelalte Biserici şi se cuvine ca acum să se „pocăiască” pentru păcatele sale şi să intre în comuniune cu celelalte ,,Biserici Creştine” prin intermediul unor concesii făcute acestora, rezultatul fiind o nouă Biserică indivizibilă a lui Hristos.

Aceasta este ideologia mişcării religioase care a devenit atât de la modă în vremurile noastre şi este numită ,,Mişcarea ecumenistă”, printre ai cărei reprezentanţi se numără ortodocşi, chiar dintre clericii noştri. De mult timp, noi am aflat că ei aparţin acestei mişcări în scopul de ,,a mărturisi celor de alte credinţe adevărul sfintei Ortodoxii”, dar este dificil pentru noi să credem că această afirmaţie este altceva decât ,,praf aruncat în ochii noştri”. Frecventele lor declaraţii teologice din presa internaţională ne conduc la concluzia că ei nu sunt altceva decât nişte trădători ai sfântului Adevăr.

Din perspectivă istorică, ,,mişcarea ecumenistă” - al cărei organ suprem de conducere este Consiliul Mondial al Bisericilor - este o organizaţie cu sorginte pur protestantă. Aproape toate Bisericile Ortodoxe s-au alăturat ei, Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei fiind cea mai notabilă excepţie. Chiar şi Bisericile aflate ,,în spatele cortinei de fier” i s-au alăturat. Pentru câtva timp, Patriarhia Rusă a rezistat, lăudându-se singură cu puritatea Ortodoxiei ei, şi văzând într-un mod destul de firesc această mişcare ca fiind ostilă Ortodoxiei. Până când a devenit, la rândul ei, membră a acestei organizaţii.

Sinodul Rus a rămas aproape singur în opoziţia sa faţă de ,,mişcarea ecumenistă”. Cum putem explica izolarea lui de restul ,,Ortodoxiei globale” ? Trebuie să înţelegem situaţia în termenii ,,se cade să fie acestea” (Luca 21, 9), pentru că aceasta este ,,marea apostazie” prevestită cu limpezime de Domnul (Înţelepciunea lui Solomon II, 3-12). ,,Este îngăduită de Dumnezeu”, după cum spunea Sfântul Ignatie Briancianinov cu aproape un secol în urmă (Un alt părinte duhovnicesc, Teofan Zăvorâtul, vestea cu mâhnire că înspăimântătoarea apostazie va începe înlăuntrul Rusiei).

Sfântul Ignatie scria: ,,Suntem neputincioşi în a opri această apostazie. Mâinile neputincioase nu vor avea putere împotriva ei şi de nimic mai mult nu va fi nevoie decât de încercarea de a o opri. Spiritul vremurilor va dezvălui apostazia. Cercetează acestea, dacă vrei să te fereşti de ele, dacă vrei să scapi de aceste vremuri şi de ispitele lor. Cineva poate presupune, de asemenea, că instituţia Bisericii, care s-a clătinat atât de mult timp, se va prăbuşi teribil şi pe neaşteptate. Într-adevăr, nimeni nu este în măsură să oprească sau să preîntâmpine acest lucru. Mijloacele actuale de susţinere a Bisericii ca instituţie sunt împrumutate din elementele lumii, lucruri potrivnice Bisericii, iar consecinţa va fi doar grăbirea căderii ei. Cu toate acestea, Domnul păzeşte pe cei aleşi şi numărul lor restrâns se va plini”.

Duşmanul omenirii nu precupeţeşte nici un efort şi foloseşte toate mijloacele pentru a o zăpăci. El este ajutat prin totala cooperare a tuturor heterodocşilor neştiuţi şi nevăzuţi, în special a acelor preoţi şi ierarhi care-şi trădează înalta chemare şi jurământul, adevărata credinţă şi adevărata Biserică.

Respingerea şi păzirea de apostazie, care a făcut aşa progrese colosale, cere ca noi să stăm departe de duhul veacului (care poartă seminţele propriei sale distrugeri). Dacă nădăjduim să ne împotrivim lumii, mai întâi este necesar să înţelegem şi să păstrăm în permanenţă în cugetele noastre ideea că în aceste vremuri tot ceea ce poartă cel mai sfânt şi drag nume, al Ortodoxiei, nu este, de fapt, ortodox. Mai degrabă, este adesea ,,o Ortodoxie uzurpatoare şi frauduloasă” de care trebuie să ne temem şi să ne ferim de ea ca de foc. Spre deosebire de această credinţă contrafăcută, adevărata Ortodoxie ne-a fost dată şi trebuie să o primim fără inovaţie şi nimic nu trebuie acceptat ca învăţătură sau rânduială a Bisericii din cele ce sunt contrare Sfintelor Scripturi şi dogmei Bisericii Universale.

Adevărata Ortodoxie înţelege doar să-L slujească pe Dumnezeu şi să lucreze pentru mântuirea sufletelor şi nu este preocupată de bunăstarea seculară şi efemeră a oamenilor. Adevărata Ortodoxie este duhovnicească, nu fizică, psihologică sau pământească. În scopul de a ne feri pe noi înşine de ,,duhul veacului” şi de a ne păstra credincioşia faţă de adevărata Ortodoxie, se cuvine ca în primul rând şi cu toată puterea noastră să trăim fără de prihană; să ne angajăm total şi riguros faţă de Hristos, fără a ne abate de la poruncile dumnezeieşti sau de la legile sfintei Sale Biserici. În acelaşi timp, nu trebuie să ne rugăm împreună sau să avem legături duhovniceşti cu apostazia modernă sau cu orice ,,murdăreşte” sfânta noastră credinţă, nici măcar cu acei disidenţi care se numesc ei înşişi ,,ortodocşi”. Ei vor merge pe calea lor, iar noi pe a noastră. Trebuie să fim demni şi dârji, urmând calea cea dreaptă, nicicând părăsind-o pentru a fi plăcuţi oamenilor sau de teamă că am putea pierde unele avantaje personale.

Drumul sigur al pierzării este indiferenţa şi lipsa de principii, şi este numit eufemistic ,,calea cea largă”. În opoziţie cu această ,,cale largă”, noi punem ,,rigoarea cugetării” care, în contemporaneitate, este la modă a fi etichetată ,,îngustime” şi ,,fanatism”. Pentru a ne face înţeleşi, dacă cineva adoptă ,,mentalitatea modernă”, trebuie să-i considere pe sfinţii mucenici - al căror sânge este ,,liantul Bisericii” - şi pe Părinţii Bisericii - care s-au luptat întreaga lor viaţă împotriva ereticilor - nici mai mult, nici mai puţin decât nişte ,,înguşti” şi ,,fanatici”. Într-adevăr, există o mică diferenţă între ,,calea lată” cu privire la care ne-a avertizat Mântuitorul (potrivit Matei 7, 13) şi ,,calea cea largă” modernă. Hristos a numit „calea lată” drumul spre „gheenă”.

Bineînţeles, ideea de ,,gheenă” nu inspiră nici un fel de frică teologilor „liberali” şi avangardişti. Ei pot ,,teologhisi” cu aroganţă pe marginea ei, dar, discutând într-un mod nesăbuit şi absurd ,,noile căi ale teologiei ortodoxe” şi câştigându-şi câţiva ucenici, ei dau mărturie că nu mai cred în existenţa iadului. În realitate, acest nou soi de ,,ortodocşi” nu sunt altceva decât ,,scolastici” moderni.

Lumea 41

Judecata de Apoi. Frescă de pe peretele vestic al bisericii Mânăstirii Voroneţ, secolul al XV-lea

Din scaunul Judecăţii porneşte un râu de foc, cel al judecăţii spre osândire veşnică,
„focul cel nestins şi veşnic”, ,,focul gheenei, care nu se stinge” (Marcu 9, 47-48)

 

Cu alte cuvinte, calea acestor ,,progresişti” nu este calea noastră. Calea lor este amăgitoare şi, din nefericire, acest lucru nu este evident pentru toată lumea. ,,Calea lată” sau ,,largă” ne îndepărtează de Dumnezeu şi de adevărata Sa Biserică. Este calea care ne îndepărtează de Ortodoxie. Această cale este cumplită, inventată din invidie de vrăjmaşul nostru pentru a ne zădărnici mântuirea. Cu toate acestea, noi nu primim nici o inovaţie, ci alegem calea veche, dovedită, calea pe care au ales-o adevăraţii creştini pentru a-I sluji lui Dumnezeu, vreme de 2.000 de ani.

Alegem calea credincioşiei faţă de dreapta credinţă, nu ,,calea modernă”. Alegem credincioşia faţă de adevărata Biserică cu toate canoanele şi dogmele ei, care au fost primite şi confirmate de sinoadele ecumenice şi locale. Alegem sfintele datini şi tradiţii, bogăţiile duhovniceşti ale credinţei transmise în întregime nouă de la Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, moştenirea creştină a cinstiţilor noştri înaintaşi. Doar aceasta este credinţa adevăratului ortodox, diferită de ,,ortodoxia” contrafăcută, inventată de duşman. Noi primim numai credinţa apostolică, credinţa Părinţilor, credinţa ortodoxă.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 41/martie-aprilie 2008