,,Că trebuie să fie şi eresuri între voi ...” (I Corinteni 11, 19)

de Arhiepiscop Averchie de Jordanville

 
Articol apărut în ,,Orthodox Life”, vol. 44, nr. 4 (iulie-august 1994)

 

Cum trebuie înţelese aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel ? Este el, într-adevăr, de acord cu neînţelegerile dintre creştini sau le recunoaşte pe acestea ca fiind necesare sau de dorit ? Face oare din ele o regulă ? Dacă ar fi aşa, atunci cum se împacă aceasta cu faptul că, în nenumărate locuri în epistolele sale, el îi cheamă atât de convingător şi stăruitor pe creştini către o deplină înţelegere şi conglăsuire ?Lumea 42

,,Aceeaşi unul către altul cugetând” (Romani 12, 16). Sau: ,,Pliniţi bucuria mea, ca aceeaşi să cugetaţi, aceeaşi dragoste având, un suflet fiind, una cugetând” (Filipiseni 2, 2).

Mai mult, nu numai Sfântul Apostol Pavel, ci şi alţi apostoli i-au îndemnat pe creştini să fie de un cuget. Astfel, Sfântul Apostol Petru scrie direct creştinilor în prima sa epistolă: ,,Toţi să fiţi cu un gând” (I Petru 3, 8).

 

Sfântul Apostol Pavel. Frescă de Manuel Pansellinos, de la Mânăstirea Protaton, Muntele Athos, secolul al XIV-lea

 

Sfântul Apostol Pavel i-a chemat pe creştini la o unitate a cugetului, dar i-a avertizat, de asemenea, cu privire la oamenii ,,ce fac împerecheri şi sminteli împotriva învăţăturii, care voi v-aţi învăţat” (Romani 16, 17) şi îi îndeamnă să ,,se ferească de ei”, spunând că ,,unii ca aceia Domnului nostru Iisus Hristos nu slujesc, ci pântecelui lor; şi prin cuvinte bune şi prin cuvântare de bine, înşală inimile celor proşti” (Romani 16, 18).

Ce fel de ,,eresuri” pot exista printre adevăraţii creştini, când Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos s-a rugat pentru ei lui Dumnezeu Tatăl, în rugăciunea Sa ca mare preot: ,,Ca toţi una să fie; precum tu, Părinte, întru mine, şi eu întru tine, ca şi aceştia întru noi una să fie” (Ioan 17, 21). Iată ce unitate trebuie să existe între adevăraţii creştini: unitate asemenea unităţii Persoanelor Prea Sfintei Treimi!

Vă puteţi închipui că ar putea fi neînţelegeri între Persoanele Prea Sfintei Treimi ?

De aceea, înainte de a începe cel mai important moment din sfânta liturghie - marea taină a euharistiei, urmată de împărtăşirea credincioşilor cu Trupul şi Sângele lui Hristos - preotul spune: ,,Să ne iubim unii pre alţii, ca într-un gând să mărturisim !”, iar strana tâlcuieşte apoi pe cine mărturisim: ,,Pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, Treimea cea de-o fiinţă şi nedespărţită”.

Astfel, unitatea cugetului este făcută condiţia de căpătâi pentru comuniunea credincioşilor în taina euharistiei. Dacă nu există unitatea cugetului, ce fel de comuniune poate exista în această mare taină, în care credinciosul se uneşte în mod tainic cu Hristos şi devine una cu El ?

Dar de ce spunem înainte de orice altceva: ,,Să ne iubim” ? Bineînţeles, deoarece unitatea cugetului este cu neputinţă de atins fără adevărata dragoste creştină şi, de asemenea, pentru că adevărata dragoste creştină aduce după sine unitatea cugetului printre creştini. Adevărata dragoste creştină este manifestată mai presus de orice în unitatea în cuget. Unde există o astfel de dragoste, există, de asemenea, unitate în cuget, şi unde nu există unitate în cuget, nu există, prin urmare, nici dragoste creştină adevărată, ci doar o aparenţă a acesteia - doar fariseism !

Toate acestea ar trebui luate serios în considerare de toţi cei neclintiţi în ,,dragostea creştină”, şi apără, în acelaşi timp, în mod stăruitor şi cu tărie, din diferite motive, dreptul lor de ,,a nu fi de acord”. Din acest grup fac parte toţi teologii modernişti contemporani, care propovăduiesc ecumenismul sau imaginara ,,unitate a tuturor”, şi nu numai unitatea tuturor ,,creştinilor”, ci şi a evreilor, musulmanilor şi păgânilor. Pe scurt, aceasta este unitatea tuturor ereticilor, care-şi păstrează dreptul lor deplin de ,,a nu fi de acord”, aparent adeverind învăţătura sfintei noastre Biserici Ortodoxe, în persoana Sfântului Apostol Pavel.

La o aşa de limpede învăţătură eretică este adăugată acum, pe neaşteptate, ,,inter-comuniunea”, prin care celor care nu aparţin Sfintei Biserici Ortodoxe li se îngăduie să se apropie de sfântul potir, ceea ce este în totală opoziţie cu rânduiala sfintei liturghii hotărâtă de Biserica noastră. Potrivit acestei rânduieli binecunoscute, doar credincioşii pot primi împărtăşania, ci chiar doar ei pot fi prezenţi în biserică, în timpul tainei euharistiei. Oricine altcineva trebuie să părăsească biserica când preotul spune: ,,Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi”.

Iată cum aceşti oameni, care încalcă atât de arogant una dintre cele mai importante rânduieli ale Bisericii noastre, îndrăznesc chiar să se numească pe ei înşişi ,,ortodocşi” şi încearcă, prin tot felul de interpretări eronate ale Cuvântului lui Dumnezeu, să justifice ,,neînţelegerea” lor cu învăţătura de milenii a Bisericii Universale a lui Hristos. Şi ceea ce este îndeosebi înfiorător - ei se adăpostesc în spatele imaginarei lor ,,iubiri creştine” pentru ,,nonconformişti”.

O, cât de mare este răul pe care-l fac aceşti răufăcători contemporani, cât de mârşav îşi însuşesc pe nedrept, pentru ei înşişi, mărturia ,,dragostei creştine” şi pe toţi cei ce nu sunt într-un cuget cu ei îi acuză de lipsă de ,,dragoste creştină” şi chiar de fanatism !

Succesul remarcabil de care se bucură aceşti ,,mult iubitori răufăcători” în vremurile noastre poate fi explicat numai prin faptul că oamenii de astăzi, printre care mulţi ortodocşi, s-au îndepărtat foarte mult de adevărata credinţă în Dumnezeu, în Hristos şi în Biserică. Ei nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu şi nu sunt familiarizaţi cu învăţătura Sfinţilor Părinţi şi cu hotărârile Bisericii şi sunt uşor de indus în eroare, prin cuvinte dulci şi linguşire, cu privire la care Sfântul Apostol Pavel avertiza încă din vremea sa (potrivit Romani 16, 18). Există, de asemenea, printre ei oameni care au o mare slăbiciune pentru daruri şi cadouri şi urmează cu dragă inimă pe oricine le va oferi, neostenindu-se să cerceteze învăţătura lui, dacă este de la Dumnezeu (potrivit Faptele Apostolilor 5, 39).

Teologii contemporani modernişti şi ecumeniştii interpretează cu totul arbitrar aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel, ,,Că trebuie să fie şi eresuri între voi” (I Corinteni 11, 19), spre propriul lor folos, nederanjându-se să gândească că răstălmăcesc Cuvântul lui Dumnezeu şi, prin urmare, păcătuiesc de moarte.

Aceste spuse ale Apostolului Pavel sunt frumos tâlcuite de teologul ortodox cu adevărat remarcabil, episcopul Teofan Zăvorâtul, care a fost rector al Academiei Teologice şi a scris un comentariu complet şi extrem de profund la epistolele Apostolului Pavel. Iată cum tâlcuieşte el aceste cuvinte (citându-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur): ,,Prin cuvântul ’eresuri’, el (Sfântul Pavel) nu înţelege aici erori cu privire la dogme, ci neînţelegeri reale (şi asemănătoare). Dacă vorbea despre erori cu privire la dogme, oricum, nu ar fi dat ocazia de sminteală (prin cuvintele ,,că trebuie să fie”). Pentru că Hristos a spus: ,,Că nevoie este să vie smintelile” (Matei 18, 7), dar, în acelaşi timp, El nu a trecut peste voinţa noastră liberă şi nu a hotărât aceasta ca pe o necesitate sau ca ceva inevitabil pentru noi. El a proorocit cele ce se vor întâmpla din voinţa rea a omenirii, nu ca o consecinţă a proorociei Sale, ci din samavolnicia oamenilor decăzuţi. Smintelile au avut loc nu pentru că El le-a prevestit, ci mai degrabă El le-a prevestit pentru că ele urmau să aibă loc. Căci dacă smintelile au apărut în mod inevitabil şi nu potrivit voinţei celor care le-au pricinuit, atunci în zadar ar fi spus El: ,,Vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

Că, într-adevăr, Apostolul a numit ’eresuri’ aceste dezordini şi divergenţe din timpul meselor vedem limpede exprimat de el în afirmaţia anterioară. Pentru că el a spus: ,,Auz că se fac între voi împerecheri” (I Corinteni 11, 18). Cu toate acestea, nu s-a oprit aici. Vrând să explice la ce divergenţe se referă, el spune: ,,Că fiecare îşi pune cina sa mai înainte spre mâncare” (I Corinteni 11, 21). Este evident că el vorbeşte despre aceste dezordini, dar să nu vă surprindă că le numeşte dezbinări (schisme). Precum am spus, folosind o asemenea exprimare, el a vrut să aibă un efect mai mare asupra lor. Dacă s-ar fi referit la erezii dogmatice, nu ar fi vorbit cu atâta uşurinţă despre ele” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la prima Epistolă către Corinteni).

După cum vedem, episcopul Teofan tâlcuieşte cuvintele Apostolului Pavel prin cuvintele marelui învăţător şi ierarh al Bisericii Universale, Sfântul Ioan Gură de Aur şi, prin urmare, tâlcuirea este în mod special demnă de încredere pentru noi. Din aceasta este clar că ecumeniştii modernişti se folosesc în zadar de aceste cuvinte ale Apostolului Pavel pentru propriile lor scopuri ecumeniste. Ele se referă la incidente şi neînţelegeri particulare din timpul meselor de obşte, despre care vorbeşte Apostolul în capitolul 11 al epistolei sale. Aşadar, în mod categoric, nu există nici un temei pentru folosirea acestor spuse ale Apostolului Pavel pentru a justifica neînţelegerea cu privire la dogme şi, în special, pentru a justifica unirea tuturor ortodocşilor şi neortodocşilor în taina euharistiei în condiţiile existenţei unor diferenţe evidente de opinie, fapt ce face imposibilă, potrivit învăţăturii clare a Bisericii, recunoaşterea şi eventualitatea unei astfel de uniuni.

Acesta este unul dintre cele mai caracteristice exemple de cât de necinstit – asemenea sectanţilor – folosesc teologii contemporani modernişti textele Sfintei Scripturi, atribuindu-le acestora înţelesuri care nu le au.

Iar Apostolul Pavel nu se putea contrazice, spunând ceva într-o circumstanţă şi altceva într-alta. Precum am spus mai înainte, el condamnă limpede şi fără echivoc diferenţele de opinie dintre creştini şi îi cheamă pe toţi la o unitate absolută în cuget şi suflet. ,,Pliniţi bucuria mea – scrie el filipisenilor – ca aceeaşi să cugetaţi, aceeaşi dragoste având, un suflet fiind, una cugetând” (Filipiseni 2, 2).

Aşa ar trebui să fie între toţi creştinii adevăraţi, pentru că este ,,un trup şi un Duh, precum şi chemaţi sunteţi într-o nădejde a chemării voastre; Un Domn, o credinţă, un botez. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, care este preste toate şi prin toate şi întru noi toţi” (Efeseni 4, 4-6).

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 42/mai-iunie 2008