Sunt termenii ’creştin’ şi ’ortodox’ folosiţi în mod corect în vremurile noastre ?

de Arhiepiscop Averchie de Jordanville

 
Articol apǎrut în “Orthodox Life”, vol. 25, nr. 3 (mai-iunie 1975)

 

Până nu demult, conceptele şi termenii ’creştin’ şi ’ortodox’ erau lipsiţi de ambiguitate şi plini de semnificaţie. Astăzi, însă, trăim vremuri atât de grozave, atât de pline de minciună şi înşelătorie, încât astfel de concepte şi termeni nu mai exprimă ceea ce este caracteristic, atunci când sunt folosiţi fără clarificări suplimentare. Ei nu reflectă esenţa lucrurilor, ci au devenit ceva mai mult decât nişte denumiri amăgitoare.

În zilele noastre, multe societăţi şi organizaţii se numesc ele însele ’creştine’, în ciuda faptului că nu există nimic creştinesc în ele, în aşa măsură că resping dogma de căpătâi a creştinismului - dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos, aşa cum fac câteva dintre cele mai noi secte, cărora însuşi duhul adevăratului creştinism, care reiese atât de firesc şi logic din învăţătura Evangheliilor, le este în mare parte cu totul străin.

În ultima vreme, de asemenea, termenul ’ortodox’ a încetat, în mare măsură, să exprime ceea ce ar trebui să exprime, deoarece chiar aceia care, în fapt, au apostaziat de la adevărata Ortodoxie şi au devenit trădători ai credinţei şi Bisericii Ortodoxe continuă să se numească pe ei înşişi ’ortodocşi’.

Aşa sunt toţi inovatorii, ce resping adevăratul duh al Ortodoxiei, toţi aceia care au pornit pe calea relaţiilor reciproce cu duşmanii Ortodoxiei, cei care propovăduiesc rugăciunea în comun şi chiar comuniunea liturgică cu cei care nu aparţin Sfintei Biserici Ortodoxe.

Aşa sunt ’reînnoitorii’ (1) şi ’neo-reînnoitorii’ contemporani, ’neo-ortodocşii’ (precum se autointitulează în mod public unii dintre ei), care vociferează despre cât de esenţial este a ,,reînnoi Biserica Ortodoxă”, despre unele feluri de ,,reforme în Ortodoxie”, care a devenit, chipurile, ,,închistată” şi ,,muribundă”. Ei stăruie asupra unor astfel de lucruri, în loc să ia aminte cu multă atenţie la reînnoirea esenţială autentică a propriilor suflete şi la reforma fundamentală a propriei firi păcătoase, cu dorinţele şi patimile ei.

Ei vorbesc cu insistenţă despre unirea cu ereticii, cu neortodocşii, şi chiar cu necreştinii. Ei propovăduiesc ,,unirea tuturor”, dar fără unitatea în duh şi adevăr care singură face posibilă o astfel de unire. Precum, de exemplu, în vremurile noastre, sunt patriarhii ecumenici ai Constantinopolului, care au recunoscut în trecut ,,Biserica Vie” din Rusia sovietică drept legală, iar acum îl recunosc pe papa Romei drept ,,cap al întregii Biserici creştine”, şi chiar îi primesc pe latinii papişti la sfânta împărtăşanie fără ca ei să fi fost mai întâi uniţi cu Sfânta Biserică Ortodoxă.

Aşa sunt toţi aceia care participă în mod activ la aşa-numita mişcare ecumenistă, care se străduieşte atât de ostentativ să creeze un fel de nouă pseudo-biserică din toate confesiunile existente astăzi. De asemenea, aşa sunt mulţi alţii care nu sunt pe deplin credincioşi Domnului şi Mântuitorului nostru şi Sfintei Sale Biserici, ci slujesc duşmanilor ei corupţi sau le fac pe plac într-un fel sau altul, ajutându-i să-şi atingă ţelurile anti-creştine într-o lume care s-a depărtat de Dumnezeu.

Cine va îndrăzni să ne tăgăduiască dreptul legitim de a nu recunoaşte astfel de oameni drept ortodocşi, chiar dacă ei pot stărui cu îndârjire în a folosi acest nume şi a purta diferite ranguri înalte şi titluri ? Noi ştim din istoria Bisericii că au existat destul de mulţi eretici şi chiar ereziarhi de rang înalt, ce au fost condamnaţi în mod solemn de Biserica Universală şi depuşi din treapta lor.

Dar ce vedem astăzi ?

Vedem cu tristeţe că aceasta este o epocă a concesiilor fără limite şi a colaborării lăturalnice, când chiar şi cele mai scandaloase activităţi sau declaraţii eretice de-abia deranjează pe cineva. Foarte puţini reacţionează la această apostazie vădită de la Ortodoxie aşa cum ar trebui, cât despre a-i condamna pe aceşti noi eretici şi apostaţi – nu are nici un sens să ne gândim măcar la aceasta. Astăzi, totul este îngăduit oricui şi nimic nu este interzis nimănui, excepţie făcând cazurile în care cineva este personal supărat, rănit şi batjocorit, când este relevată propria lor nebunie. Oh, în asemenea cazuri, aşa ceva este de neiertat ! Atunci îşi fac apariţia ameninţările, având drept temei acele canoane uitate, care altminteri sunt ,,demodate, depăşite şi inacceptabile” în epoca noastră avansată, progresistă !

Acesta este felul de dezintegrare morală, de adevărată monstruozitate duhovnicească cu care ne confruntăm. Adevărul este cu repeziciune tratat cu indiferenţă şi batjocorit cu neruşinare, în timp ce minciuna, cu aceeaşi repeziciune, prăznuieşte biruinţa sa triumfătoare şi râde cu bucurie de adevărul care a fost trântit şi călcat în picioare. Poate cineva să-şi împace conştiinţa cu această situaţie din zilele noastre ? Poate cineva să închidă ochii la toate aceste minciuni şi falsităţi şi să se poarte cu calm ca şi cum n-ar fi văzut nimic rău ?

Doar cei ale căror conştiinţe sunt slăbite sau cu totul pierdute pot face aceasta ! De aceea, este mai mult decât straniu să-i auzim pe unii, care se cred ortodocşi, că numesc Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora ,,vechi-credincioasă”, ,,schismatică”, ,,sute negre” (2), ,,retrogradă”, ,,obscurantistă” şi aşa mai departe, doar pentru că nu mergem în pas cu aceste vremuri şi îndrăznim să nu apostaziem de la Evanghelia lui Hristos şi de la învăţătura originară a Sfintei Biserici; şi, prin urmare, considerăm a fi o datorie de conştiinţă să condamnăm această minciună vădită şi limpede a vieţii contemporane, care a pătruns deja în Biserică.

 

Lumea 43

Mitropolitul Filaret Voznesensky († 1985), întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ruse
din Diaspora între anii 1964-1985, şi arhiepiscopul Averchie Taushev († 1976), în anul 1966

 

În fapt, nu noi suntem schismatici, ci toţi aceia care urmează duhul acestor timpuri şi prin aceasta se despart pe ei înşişi de Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, apostaziind de la credinţa apostolească, de la credinţa Părinţilor, de la credinţa ortodoxă, care a ţinut lumea ... În mod evident, aceşti oameni s-au îndreptat cu iuţime către prăpastia apostaziei – către abisul pierzării, împreună cu întreaga lume contemporană, îngropându-se pe ei înşişi în apostazia lor de la Dumnezeul cel dătător de viaţă.

Moderniştilor, auziţi cuvintele insuflate de Dumnezeu ale apostolului, atunci când încercaţi să strâmbaţi Evanghelia lui Hristos pentru a deveni cu repeziciune şi cu râvnă ,,conformă cu această lume”, nefastă şi ademenitoare ? Noi acceptăm cu uşurinţă acuzaţia voastră că suntem ,,vechi-credincioşi”, socotind-o o cinstire a tradiţionalismului nostru; dar cum se împacă conştiinţa voastră creştină cu inovaţiile voastre, care distrug esenţialmente vechea, adevărata credinţă şi Biserica cea neschimbătoare a lui Hristos ?

Nu a spus apostolul, avertizându-i pe creştini: ,,Şi să nu vă asemănaţi chipului veacului acestuia; ci vă schimbaţi la faţă întru înnoirea minţii voastre, ca să cunoaşteţi voi care este voia lui Dumnezeu cea bună şi plăcută şi deplin” (Romani 12, 2) ?

Noi suntem ,,vechi-credincioşi”, dar nu schismatici, pentru că nu ne-am despărţit nicicând de adevărata Biserică a lui Hristos. Noi suntem în uniune cu Capul nostru, Hristos Mântuitorul, cu Sfinţii Săi ucenici şi apostoli, cu părinţii apostolici, cu marii dascăli şi ierarhi ai Bisericii şi cu marii luminători şi stâlpi ai credinţei şi evlaviei patriei noastre mame, Rusia. Dar voi sunteţi în uniune cu unii învăţători autoproclamaţi şi inovatori, cărora le faceţi reclamă pretutindeni într-un mod atât de necinstit şi cu îndârjire, care subestimează şi uneori chiar îndrăznesc să critice pe adevăraţii luminători ai sfintei noastre Biserici, care au bineplăcut lui Dumnezeu şi au fost preamăriţi în multe lupte pustniceşti şi minuni de-a lungul istoriei ei de 2.000 de ani.

Aşa stând lucrurile, care dintre noi este cu adevărat schismatic ? Fireşte, nu aceia care sunt în duhul Ortodoxiei tradiţionale, ci aceia care au apostaziat de la dreapta credinţă în Hristos şi au respins duhul autentic al evlaviei creştine; chiar dacă toţi patriarhii contemporani, care au schimbat Ortodoxia noastră patristică, străveche, pot fi de partea ultimilor, ca şi majoritatea aşa-numiţilor creştini contemporani.

Într-adevăr, Hristos Mântuitorul nu a făgăduit mântuirea veşnică celor mai mulţi, ci, dimpotrivă, El a făgăduit aceasta ,,turmei Sale celei mici”, care va rămâne credincioasă Lui până la sfârşit, până în ziua celei de-a doua veniri a Sa, slăvite şi temute, când va veni ,,să judece viii şi morţii”. El a spus: ,,Nu te teme turmă mică” - zugrăvind înaintea ochilor minţii noastre înfricoşătoarea imagine a ultimelor vremuri de apostazie de la Dumnezeu şi prigonire a credinţei - ,,că bine au voit Tatăl vostru să vă dea vouă împărăţia” (Luca 12, 32).

De aceea, tot ceea ce am spus mai sus ne îndeamnă să reexaminăm terminologia care a fost acceptată până în prezent. În timpurile noastre, nu este suficient a spune doar ’creştin’, ci este necesar a caracteriza acest termen spunând ’creştin adevărat’. Într-un mod asemănător, nu este suficient a spune ’ortodox’, ci este esenţial a sublinia că nu este vorba de ’ortodoxul’ inovator şi modernist, ci de ’adevăratul ortodox’.

Toţi râvnitorii autentici ai dreptei credinţe, slujind doar lui Hristos Mântuitorul, au început deja să facă aceasta, atât cei din patria noastră mamă, înrobiţi de cumpliţii duşmani ai lui Dumnezeu, unde cei râvnitori se duc în catacombe, asemenea creştinilor din primele veacuri, cât şi cei din Grecia, naţiunea noastră soră, unde cei de ,,stil vechi” nu numai că refuză să primească noul calendar, ci resping, de asemenea, orice fel de inovaţie. Ei au o evlavie deosebită faţă de Sfântul Marcu, mitropolitul Efesului, acel apărător al Ortodoxiei prin a cărui credinţă nestrămutată a fost împiedicată ticăloasa unire de la Florenţa din 1439, cu Roma papală (3).

În poziţia noastră fermă pentru adevărata credinţă şi Biserică este esenţial însă a evita orice este personal: mândria, preamărirea de sine, care conduc în mod inevitabil la noi greşeli şi, în cele din urmă, chiar la o cădere; am fost deja martorii unei astfel de căderi în câteva cazuri. Nu trebuie să ne preamărim pe noi înşine, ci trebuie să preamărim credinţa curată şi neprihănită a lui Hristos. Aici nu este îngăduit nici un fanatism, întrucât acesta poate duce la orbirea ochilor duhovniceşti ai celor ce au ,,râvnă fără cunoştinţă”. În loc să întărească pe cineva în credinţă, acest fanatism orb îl poate adeseori îndepărta de ea.

Este important să ştim şi să ne aducem aminte că un adevărat creştin ortodox nu este cel care doar primeşte în mod formal dogmele Ortodoxiei, ci cel care - precum învăţa atât de frumos marele nostru ierarh rus, Sfântul Tihon de Zadonsk - cugetă în chip ortodox, simte în chip ortodox şi trăieşte în chip ortodox, întruchipând duhul Ortodoxiei în viaţa sa.

Acest duh de asceză şi lepădare de cele lumeşti, aşa cum este zugrăvit cu limpezime de Cuvântul lui Dumnezeu şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, este cel mai aspru şi cu îndrăzneală respins de modernişti, ’neo-ortodocşi’, care vor în orice aspect să ţină pasul cu duhul acestei lumi care zace în rău, al cărui prinţ, după cuvintele Domnului, nu este altul decât diavolul (potrivit Ioan 12, 31). Astfel, ei nu vor să-I placă lui Dumnezeu, ci ,,prinţului acestei lumi”, diavolul; şi, prin urmare, ei încetează de a fi adevăraţi creştini ortodocşi, chiar dacă se numesc pe ei înşişi astfel.

Dacă ne vom gândi serios şi profund la toate acestea, vom vedea că tocmai de aceea modernismul şi inovaţiile lui ne îndepărtează de Hristos şi de adevărata Sa Biserică. Să ne îngrozim de cât de repede a înaintat apostazia, cu toate că moderniştii nu văd sau nu simt, fiindcă ei înşişi iau parte în mod activ la ea. Şi să nu ne fie teamă să rămânem în minoritate, departe de toate titlurile şi funcţiile lor răsunătoare. Să ne amintim întotdeauna că însuşi Caiafa era mare preot al Dumnezeului celui adevărat şi cât de adânc s-a scufundat, până la înfiorătorul păcat al uciderii de Dumnezeu !

Însă, trăind în această lume care a apostaziat de la Dumnezeu, să ne luptăm, nu pentru slava omenească amăgitoare şi popularitatea banală, care nu ne vor mântui, ci numai pentru a fi înlăuntrul ,,micii turme” a lui Hristos.

 

Haideţi să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti !

 

Note

1. Numele membrilor mişcării ,,Biserica Vie”, susţinută de bolşevici în anii ’1920.

2. În mod literal, ,,sute negre”: ,,sutele negre” erau o organizaţie patriotică anti-revoluţionară din Rusia pre-revoluţionară. Bârfa populară pune egal între ele şi bandele iresponsabile care au săvârşit pogromuri. În realitate, ,,sutele negre” erau susţinute de Biserică şi se opuneau oricărui fel de brutalitate.

3. Este demn de remarcat că atât Biserica din Catacombe din Uniunea Sovietică (’Tihoniţii’), cât şi ortodocşii greci de stil vechi, între care poate exista cu greu comunicare, au început să se numească pe ei înşişi ,,adevăraţi creştini ortodocşi”.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 43/iulie-august 2008