Păstraţi credinţa ortodoxă lăsată moştenire nouă de Sfântul Cneaz Vladimir

de Arhiepiscop Averchie de Jordanville

 

Popor ortodox rus ! Acum este vremea de a vorbi pretutindeni, ca toţi să audă, despre acele lucruri despre care, din cauza sentimentelor false de ruşine, mulţi nu doresc să vorbească, pe care ei se tem să le spună epocii noastre rele – o epocă a tuturor felurilor de concesii şi compromisuri ale conştiinţei noastre.

Omul are doar două căi pe pământ: calea adevărului sau calea minciunii, calea vieţii sau calea morţii, calea mântuirii sau calea osândirii. Nu există cale de mijloc, nici compromis între aceste două căi, nici nu poate exista. Hristos Mântuitorul nostru a venit pe pământ anume, potrivit propriilor Sale cuvinte, pentru a da mărturie despre adevăr (potrivit Ioan 18, 37), pentru a arăta oamenilor calea adevărului, calea vieţii, calea mântuirii. Şi Biserica întemeiată de El, în cuvintele sfântului apostol, este stâlp şi întărire a adevărului (I Timotei 3, 15). Prin urmare, pentru a merge pe calea adevărului, calea vieţii, calea mântuirii cu credinţă, este absolut esenţial a aparţine Bisericii întemeiate de Hristos Mântuitorul – nu acelor nenumărate organizaţii din zilele noastre care în mod nelegitim şi fără nici o temelie şi-au însuşit numele de ‘biserică’ pentru ele însele, ci Uneia, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti Biserici, care, păstrând în sine acel adevăr care i-a fost dat de Hristos Mântuitorul Însuşi, menţine o legătură fermă, continuă cu sfinţii apostoli şi urmaşii lor legitimi: oamenii apostolici şi Sfinţii Părinţi.

Ca oameni, noi suntem cu toţii slabi şi neputincioşi, suntem cu toţii înclinaţi spre păcat, avem cu toţii putinţa de a cădea şi a greşi. Însă, acest lucru în sine nu este înspăimântător, căci calea mântuitoare a pocăinţei care duce la calea mântuirii este prin unirea cu Biserica de care ne-am depărtat prin săvârşirea păcatului.

Este îngrozitor când ne îndepărtăm cu bună ştiinţă de adevăr, când stăm cu bună ştiinţă pe calea minciunii şi ne construim întreaga viaţă, întreaga noastră activitate pe temelia unei minciuni, dispreţuind adevărul lui Hristos care este păstrat doar de Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.

Aşa a pornit Roma papală pe calea neadevărului, începând să-şi construiască viaţa şi activităţile pe premise false, proclamând minciuna că Sfântul Apostol Petru a fost prinţul mai presus de apostoli şi că papa Romei, ca urmaş al său, nu a fost un simplu patriarh, egal în dar cu toţi ceilalţi episcopi, ci a fost vicarul infailibil al lui Iisus Hristos pe pământ. Această minciună s-a bazat pe documente false care şi-au câştigat în istorie numele de ,,Falsele Decretale ale lui Isidor”. La fel de false sunt toate încercările de a întemeia această minciună pe Sfânta Scriptură, care mărturiseşte atât de limpede că Însuşi Domnul Iisus Hristos a tăiat din rădăcină orice năzuinţă către supremaţie între apostoli, insuflându-le ideea că toţi erau egali şi fraţi între ei (potrivit Matei 20, 20-27; 23, 8-12). Prevăzând întocmai preamărirea de sine nemăsurată a prelaţilor romani, sfântul apostol scrie către romani: Tuturor celor ce sunt întru voi, a nu cugeta înalt afară decât li se cade a cugeta (Romani 12, 3).

De asemenea, protestantismul, cu nenumăratele secte cărora le-a dat naştere, a pornit pe calea neadevărului, proclamând minciuna că numai credinţa, fără fapte bune, este suficientă pentru mântuire şi că fiecare persoană în mod individual, şi nu Biserica, este criteriul adevărului. La fel de false sunt încercările sale de a întemeia această minciună pe Sfânta Scriptură, în ciuda faptului că, odată pentru totdeauna, Domnul Iisus Hristos a spus limpede: Nu tot cel ce îmi zice mie: Doamne ! Doamne ! va intra întru împărăţia cerurilor, ci, cela ce face voia Tatălui meu, carele este în ceruri (Matei 7, 21). Şi Bisericii în unitatea ei care cuprinde pe toţi, şi nu fiecărui credincios în parte, i-a făcut El făgăduinţa: Porţile iadului nu o vor birui pre dânsa (Matei 16, 18) şi de nu va asculta nici de sobor [Biserică], să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş (Matei 18, 17), căci Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi întărire a adevărului (I Timotei 3, 15).

Tot aşa adepţii Bisericii Vii, renovaţioniştii, şi toţi moderniştii ce cugetă după mintea lor, care au apărut recent în Biserica Ortodoxă în număr mare, au pornit pe calea falsităţii, proclamând minciuna reconcilierii adevărului lui Hristos cu înşelăciunea acestei lumi care zace în răutate. Ei au uitat pe deplin cuvintele lui Hristos, potrivit cărora creştinii trebuie să fie oameni nu din lume (Ioan 15, 19), iar mustrarea apostolului: Şi să nu vă asemănaţi chipului veacului acestuia; ci vă schimbaţi la faţă întru înnoirea minţii voastre, ca să cunoaşteţi voi care este voia lui Dumnezeu cea bună şi plăcută şi deplin (Romani 12, 2) este singura înnoire îngăduită şi poruncită nouă.

La fel, ‘patriarhia’ sovietică, care a fost înfiinţată în Uniunea Sovietică de comuniştii atei, a pornit pe calea neadevărului, proclamând minciuna că autoritatea bolşevică urâtoare de Dumnezeu ,,este de la Dumnezeu”, chiar dacă Sfântul Apostol Pavel (ale cărui cuvinte ei le citează în mod necinstit) spune limpede că purtătorul autorităţii legale este un slujitor al lui Dumnezeu care încurajează binele şi pedepseşte răul (potrivit Romani 13, 3-4), şi nu un ateu care acţionează în sens contrar, precum vedem în cazul bolşevicilor. Această ‘patriarhie’ laudă în mod înşelător autoritatea celor din urmă şi îi face propagandă în toată lumea, încercând prin aceste mijloace să ducă pe căi greşite întreaga omenire.

De asemenea, toţi ‘neo-creştinii şi neo-renovaţioniştii’ au pornit pe calea neadevărului, care, la instigarea ateilor şi slujitorilor puterilor întunericului, s-au plasat pe ei înşişi în afara uneia Biserici Ortodoxe Ruse din Diaspora. Ei au respins o mie de ani de tradiţie patristică şi au înlocuit-o cu propriile sofisme, uitând povaţa sfântului apostol: Socotiţi ca să nu vă fure pre voi cineva cu filozofia şi cu înşelăciunea deşartă, după predania oamenilor, după stihiile lumii şi nu după Hristos (Coloseni 2, 8) şi avertismentul său: O Timotee, lucrul cel încredinţat ţie păzeşte-l, depărtându-te de glasurile deşarte, cele spurcate, şi de vorbele cele potrivnice ale ştiinţei celei cu nume mincinos. Cu care unii lăudându-se, întru credinţă au rătăcit (I Timotei 6, 20-21). Şi într-adevăr, în aceşti propovăduitori ai glasurilor celor deşarte ale ştiinţei celei cu nume mincinos s-a împlinit proorocia marelui apostol: Că va fi vreme când învăţătura cea sănătoasă nu o vor primi; ci după poftele lor îşi vor alege loruşi învăţători, gâdilându-i la urechi; şi de la adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basme se vor pleca (II Timotei 4, 3-4).

Pentru mulţi, cea mai teribilă şi ademenitoare înşelare a vremurilor noastre este tolerarea compromisului sau împăcarea adevărului cu minciuna, urmărirea ‘căii de mijloc’ între ele, încercarea de a reconcilia şi uni ireconciliabilul şi incompatibilul, slujirea lui Dumnezeu cu a lui mamona, Hristos şi Veliar, lumina şi întunericul … De aici, ‘ritul răsăritean’ atât de insistent impus nouă de papistaşi; de aici, ‘ecumenismul’ căruia i se face atât de imperios propagandă de către protestanţi şi apostaţii de la Ortodoxie care s-au vândut ei înşişi lor; de aici, dispreţul faţă de instituţiile ascetice ale Bisericii, învăţăturile şi tradiţiile Părinţilor; de aici, spectacolele teatrale, petrecerile cu băutură şi toate soiurile de distracţii în clădirile bisericeşti, organizarea de distracţii ‘în scopuri caritabile’ în ajunul praznicelor şi duminicilor; de aici, tot mai multe alte lucruri în viaţa creştinilor contemporani care ne-ar lua ani să le relatăm. Şi toată minciuna, cu obrăznicie neruşinată, îndrăzneşte să pozeze drept adevăr, numind albul negru şi negrul alb. Dezlănţuindu-se nestăpânită şi cu răutate împotriva adevărului autentic, tocmai prin această acţiune se demască pe sine. Doar pentru cei care sunt cu totul orbiţi de ea nu este evident acest lucru.

Cu toate acestea, nu există decât o singură cale a adevărului şi aceasta nu admite, nici nu sprijină nici un compromis, nici o concesie cu minciuna, deoarece orice astfel de compromis, sub orice pretext amăgitor ar fi dobândit, este o trădare a adevărului. Fie ca cei care au respins adevărul şi s-au predat pe ei înşişi minciunii să ne numească aroganţi ce preţuim adevărul şi dorim sincer să mergem pe calea adevărului. Noi nu trebuie nici să ne temem, nici să ne ruşinăm de aceasta. Nu ne mândrim cu dreptatea noastră, cu virtutea noastră, cu meritele şi faptele bune ale noastre de nici un fel. Înţelegem că în vieţile noastre personale suntem slabi, neputincioşi şi păcătoşi. Şi dacă există ceva cu care ne putem mândri, ne mândrim nu cu noi înşine, ci cu credinţa ortodoxă, pura şi neprihănita Mireasă a lui Hristos, Biserica lui Hristos, neavând întinăciune, nici prihană, sau altceva de acest fel (Efeseni 5, 27), căreia aparţinem – apartenenţă pe care o preţuim mai mult decât orice altceva de pe pământ.

Nu ne preamărim pe noi înşine, ci ne lăudăm deoarece Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă să ne lăudăm: Cel ce se laudă, întru Domnul să se laude (I Corinteni 1, 31), iar mie să nu-mi fie a mă lăuda fără numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Galateni 6, 14). Toţi mucenicii creştini s-au lăudat cu apartenenţa lor la dreapta credinţă şi la Biserica lui Hristos înaintea prigonitorilor păgâni; Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi toţi apărătorii şi următorii adevăratei credinţe s-au lăudat înaintea ereticilor apostaţi. Luptând pentru adevăr chiar până la vărsarea sângelui lor, ei nu au socotit câtuşi de puţin că se mândresc cu statornicia şi devotamentul lor pentru adevărata credinţă şi Biserică. Ei nu au văzut aceasta ca pe o mândrie condamnabilă sau lipsă de smerenie, dimpotrivă, au văzut-o ca pe datoria lor sfântă înaintea lui Dumnezeu şi conştiinţei personale. Vorbind în general, ce fel de smerenie poate exista în faţa minciunii ? Nu este doar în acest gând cea mai teribilă minciună strigătoare la cer ?

Iată de ce, urmând învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu şi pilda mărturisitorilor sfintei noastre credinţe din toate vremurile şi neamurile, ne lăudăm cu Biserica noastră Ortodoxă Rusă din Diaspora şi cu apartenenţa la ea, căci până în prezent, ea păstrează încă neatins adevărul sfintei Ortodoxii şi nici nu a căzut în nici un acord, compromis sau negociere cu duşmanii credinţei noastre, ateii fără de Dumnezeu, slujitorii făţişi sau în taină ai puterilor întunericului şi lacheii lor.Lumea 71

Dar, bineînţeles, ţinând cont de aceasta, noi nu trebuie, nu îndrăznim să uităm ceea ce ne leagă. Vai ! Vai celor dintre noi care, căzând în tot felul de păcate şi vicii care sunt caracteristice slăbiciunii omeneşti, stau în ele, neavând pocăinţă neîntârziată şi sinceră pentru ele şi neîndreptându-şi viaţa ! Asemenea oameni îşi pregătesc osânda cu atât mai mult cu cât, aparţinând adevăratei Biserici, nu au avut grijă să meargă, în vieţile lor personale, pe calea adevărului lui Hristos. Păcatul lor este sporit de faptul că ei îi fac pe alţii să se poticnească, înstrăinându-i de Biserică atât pe cei care aparţin Bisericii, cât şi pe cei care au căzut din ea.

 

Soboarele de sfinţi ale Rusiei

 

Astfel, netulburaţi de nici o bârfă sau zvonuri false, haideţi să stăm cu curaj întru adevăr. Respingând cu hotărâre toate compromisurile cu minciuna, tot modernismul şi raţionalismul liber-cugetător în probleme de credinţă, toate inovaţiile contrare duhului sfintei noastre credinţe, haideţi să credem şi să mărturisim aşa cum au făcut-o urmaşii apostolilor, sfinţii mucenici, sfinţii dascăli şi ierarhi ecumenici, asceţii cinstiţi care s-au preaslăvit prin marile lor nevoinţe de rugăciune şi post, întregul sobor al sfinţilor care au strălucit cu tărie pe pământul rus, vrednicul nostru de pomenire şi plin de virtute părintele Ioan de Kronstadt şi marii stâlpi, dascăli şi învăţători ai Bisericii noastre Ruse apropiaţi de noi în timp, care încă aşteaptă canonizarea oficială: stareţii de la Optina, Episcopul Ignatie Briancianinov şi Episcopul Teofan Zăvorâtul, care ne-au expus învăţăturile lor într-un mod identic în duh, sfinţenie a vieţii şi inspiraţie a învăţăturii lor cu stâlpii vechi ai Bisericii noastre.

Să ne amintim că, potrivit cuvintelor părintelui apostolic Sfântul Sfinţitul Mucenic Ignatie Teoforul, ,,dacă cineva urmează cuiva care face o schismă în Biserică, el nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (Filadelfieni 1, 9) şi potrivit cuvintelor marelui dascăl ecumenic Sfântul Ioan Gură de Aur, ,,un păcat precum divizarea Bisericii nu poate fi iertat nici cu sângele muceniciei”.

Prin urmare, haideţi să ne străduim a păzi unirea Duhului întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3) cu întreaga Biserică cerească şi cu toţi cei care ţin credinţa în ea pe pământ şi Dumnezeul păcii va fi cu voi (Filipeni 4, 9).

Fie ca Domnul să ne întărească în acest adevăr, credinţa Sfântului Vladimir, şi fie ca El să conducă înapoi pe cei care s-au înstrăinat de el.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 71/iulie-august 2012