----------------

 

Carti in site

 

--------------------

ORTODOXIA ŞI ECUMENISMUL

De ce un creştin ortodox nu poate fi ecumenist

de arhimandriţii Serafim Alexiev şi Serghie Jazadjiev

 

Ediţia I, publicată acum fără nici o schimbare

 

Principiul 7

Ecumenismul foloseşte metodele ereticilor şi nu caută unitatea adevăratei credinţe întemeiată de Hristos

A) Ecumenismul fragmentează în mod eretic textele din Cuvântul lui Dumnezeu

După cum s-a subliniat în cel de-al doilea capitol, ecumenismul reprezintă o erezie înainte de toate datorită învăţăturii sale eronate despre Biserică. El cuprinde şi alte erezii, pe care le vom examina mai jos. Erezia ecumenismului se manifestă însă şi în metodele de care face uz.

Cuvântul ‘erezie’ provine de la verbul elen care înseamnă ‘a alege’. Ereticii tuturor timpurilor îşi fabricau propriile false doctrine, alegând fragmentele ce le conveneau din Sfânta Scriptură, ignorând alte texte sfinte care îi combăteau. După părerea Sfântului Ioan Gură de Aur, o mulţime de erezii şi concepţii greşite au apărut tocmai ca urmare a unor abuzări similare de Cuvântul lui Dumnezeu. Iată ce spune el: „Nu este suficient să spunem despre un lucru că el, acest lucru, este scris în Scripturi; nu se poate ca alegând şi smulgând cuvintele din Scripturile inspirate de Dumnezeu, să le luăm aparte şi fără legătură între ele, denaturându-le în mod samavolnic şi inconştient. În felul acesta, au intrat în viaţa noastră multe păreri nedrepte, prin lucrarea diavolului, care învaţă pe oamenii cei uşuratici să tălmăcească greşit ceea ce este cuprins în Scripturi şi, adăugând sau înlăturând ceva, să denatureze adevărul”.

Din cele mai vechi timpuri şi până azi metodele ereticilor rămân aceleaşi – să aleagă doar textele ce le convin, trecând sub tăcere pe cele acuzatoare pentru ei.

Aşa procedează şi ecumeniştii. Ei iau unele texte sfinte (de exemplu Ioan 17, 21), însă nu caută să tălmăcească conştiincios şi să afle sensul unităţii credincioşilor potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Totodată ei trec sub tăcere cu bună ştiinţă o serie de alte texte sfinte (Luca 12, 51; Tit 3, 10; II Ioan 1, 10), unde dezbinarea este de-a dreptul preferată unităţii plăcute cerului.

Ca toţi una să fie (Ioan 17, 21) – iată lozinca ecumeniştilor. Prin aceste cuvinte evanghelice ei încearcă să confere autoritate şi atractivitate planului lor „grandios” de unire a celor cu concepţii diferite despre credinţă, fără a le pretinde unitate dogmatică de păreri în credinţa cea adevărată.

De ce însă, ei nu citează versetul 9 din aceeaşi rugăciune arhierească a Mântuitorului, din care se vede că ruga Mântuitorului – ca toţi una să fie – nu se referă la toţi oamenii în general, ci numai la toţi oamenii dreptcredincioşi Lui. Anume pentru ei Se roagă Domnul, ca ei să nu se abată de la Adevăr, ci să alcătuiască o unitate de nezdruncinat împreună cu toţi credincioşii din toate timpurile, deci, şi cu toate generaţiile viitoare care vor mărturisi adevărul. Iată propriile cuvinte ale lui Hristos: Eu pentru aceştia mă rog; nu pentru lume mă rog, ci pentru aceştia care ai dat mie ... Părinte sfinte, păzeşte-i pre dânşii întru numele tău pre care ai dat mie, ca să fie una, precum şi noi (Ioan 17, 9-11). Şi nu numai pentru aceştia mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede prin cuvântul lor întru mine. Ca toţi una să fie (Ioan 17, 20-21). Din aceste cuvinte ale Mântuitorului rezultă clar că doar cei care cred cu adevărat în Hristos pot forma adevărata unitate. Ereticii însă nu pot face parte din această unitate creată de Hristos.

Şi, mai elocvent explică Mântuitorul, ce unitate are El în vedere, spunând: Precum tu, Părinte, întru mine, şi eu întru tine, ca şi aceştia întru noi una să fie (Ioan 17, 21). Pentru unitatea credincioşilor în Hristos este arătată acea unitate ideală care există între Fiu, Adevărul întrupat (Ioan 14, 6), care a venit în lume să mărturisească despre Adevăr (Ieremia 10, 10), şi Duhul Sfânt, Duhul Adevărului (Ioan 15, 26). Toate cele trei Ipostasuri ale Sfintei Treimi sunt una, căci Ele toate în esenţă sunt Adevărul. De aici rezultă că şi credincioşii pot fi unitari numai în mărturisirea Adevărului. Dincolo de Adevăr nu poate exista o autentică unitate, ci doar o unitate fictivă.

Cât de bine se exprimă în acest sens Sfântul Anastasie Sinaitul, patriarhul Antiohiei († 599): „Începutul cuvintelor Tale, Doamne Iisuse Hristoase, este Adevărul, sau, mai exact, Tu Însuţi eşti Adevărul, şi făgăduieşti tuturor celor care au îndrăgit adevărul Tău, să le trimiţi Duhul Adevărului, spunându-le: Când va veni acela, Duhul adevărului, va povăţui pre voi la tot adevărul (Ioan 16, 13).

Iată în care adevăr ni s-a poruncit nouă să ne unim ! Iar C.E.B. caută unire în afara Adevărului, conducându-şi în acest fel adepţii nu către unirea în Adevărul mântuitor al lui Hristos, ci spre pieirea cea veşnică.

Ecumeniştii evită stăruitor să citeze cuvintele Mântuitorului adresate lui Dumnezeu Tatăl: Sfinţeşte-i pre ei întru adevărul tău; cuvântul tău adevăr este (Ioan 17, 17), căci în aceste cuvinte Adevărul este subliniat ca o calitate indispensabilă a unităţii. Fericitul Teofilact tălmăceşte astfel aceste cuvinte: „Păstrează-i în dreptatea cuvântului şi dogmelor. Povăţuieşte-i şi învaţă-i adevărul. Căci sfinţenia stă în păstrarea dogmelor celor drepte”.

Iată însă cum înţelege Sfântul Simeon Noul Teolog unitatea credincioşilor în Hristos şi unitatea Bisericii lui Hristos, care este trupul Său: „Toţi sfinţii sunt cu adevărat mădulare ale lui Hristos Dumnezeu ... şi sunt uniţi cu trupul Său, aşa încât Hristos este capul, iar toţi sfinţii, de la început şi până în ultima zi, sunt mădularele Lui, şi toţi împreună alcătuiesc un trup unic ca şi cum ar fi al unui singur om”. Citând toate cuvintele lui Hristos din rugăciunea Sa arhierească, amintită de noi (Ioan 17), Sfântul Simeon rezumă: „Domnul ne dă făgăduinţa că, dacă dorim, El va avea cu noi aceeaşi unitate prin har, pe care o are El însuşi cu Tatăl prin esenţă ... căci, făcându-se odată înrudit cu noi prin trup şi făcându-ne pe noi părtaşi dumnezeirii Sale, El ne-a făcut în felul acesta pe toţi înrudiţi cu El”.

Este drept, în Biserica lui Hristos intră şi păcătoşi, ei însă n-o pângăresc, ci ei înşişi se vindecă de răutate în ea. Dacă vor să se vindece, rămân în trupul Bisericii. Dacă însă se împotrivesc tămăduirii sufletului şi moartea îi va surprinde ca pe nişte păcătoşi nepocăiţi, ei se vor desprinde de trupul Bisericii, de aceea are dreptate Sfântul Simeon Noul Teolog spunând că sfinţii (adică oamenii fără prihană şi păcătoşii vindecaţi) alcătuiesc trupul lui Hristos. Doar ereticii se rup de la el, ca unii care nu au ascultat de Biserică (Matei 18, 17).

Aceasta nu înseamnă că ereticii nu pot să se reîntoarcă la Biserica lui Hristos. Renunţând la erezie şi pocăindu-se, ei pot intra în ea ca mădulare reînnoite ale trupului lui Hristos. Dacă însă vor stărui în erezia lor până la capăt, vor rămâne în afara trupului Bisericii, căci ereziile sunt asemănătoare unor tumori maligne, pe care Sfinţii Părinţi, prin puterea Sfântului Duh, le tăiau de la trupul Bisericii lui Hristos la Sinoadele Ecumenice şi locale.

În epoca noastră ticăloşită, ecumenismul caută să unească toate aceste tumori maligne cu Biserica Ortodoxă într-un singur trup ‘ecumenic’ (pseudoecumenic), trup care nu este al lui Hristos, ci al lui antihrist. Mai mult decât atât, ecumenismul încearcă să instaureze inter-comuniunea, adică împărtăşirea din acelaşi potir a tuturor denominaţiilor C.E.B., fără curăţirea lor preliminară de erezii. O astfel de ‘cuminecare’ înseamnă o profanare strigătoare la cer a marii Taine a Sfintei Euharistii, în care se săvârşeşte adevărata unire cu Hristos, oferindu-ne Trupul şi Sângele Său în preacuratele taine, „în acest fel de comuniune ne face una cu El Însuşi”.

Aşadar, din textele de la Ioan 17, 9, 11, 20 rezultă că unitatea nu vizează toate persoanele, ci doar pe cele care cred cu adevărat în Hristos. În ciuda acestui fapt evident, C.E.B. stăruie să ne impună concepţia sa eronată, precum că toţi ‘creştinii’ aşa-numitelor ‘Biserici’ pot şi trebuie să se unească în sânul său atotcuprinzător, ca ‘credincioşi întru Hristos’.

În legătură cu aceasta ar fi firesc să ne întrebăm: este suficient oare să crezi în El ? Cărturarii şi fariseii credeau şi ei în Mesia, aşteptându-I venirea. Credinţa lor însă într-un viitor Mesia era atât de greşită – în comparaţie cu credinţa Sfinţilor Apostoli ai lui Hristos – încât, în numele imaginarului lor Mesia, ei s-au lepădat de adevăratul Mesia, trădându-L pentru a fi răstignit pe cruce (I Corinteni 2, 8).

Având ei o credinţă atât de greşită în Mesia, s-ar putea oare să fie incluşi în unitatea Bisericii lui Hristos ?! Au fost însă şi alţi cărturari şi farisei: Nicodim, Gamaliil, Saul şi alţii, ca şi unii fruntaşi din Iudeea (Ioan 12, 42) şi preoţi (Faptele Apostolilorle Apostolilor 6, 7), care au crezut în Mesia aşa cum au crezut ucenicii lui Hristos. Ei toţi au fost solidari cu Sfinţii Apostoli şi au venit la Biserica lui Hristos. Cei însă, care nu aveau în inimile lor adevărata credinţă unificatoare în Hristos au rămas dincolo de bordul corabiei mântuitoare a Bisericii lui Hristos.

 

B) Ecumenismul nu caută unitate în dreapta credinţă în Hristos

Domnul Iisus Hristos a creat o adevărată unitate consolidată şi plăcută lui Dumnezeu în Biserica Sa. Această unitate se realizează prin adoptarea adevărurilor dogmatice şi moral-duhovniceşti pe care El ni le-a descoperit. Cei care caută din toată inima această unitate, o pot dobândi şi realiza, venind la credinţa (Faptele Apostolilor 6, 7), care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna (Iuda 1, 3), şi de aceea o abatere cât de mică de la credinţa revelată de Dumnezeu ne depărtează de unitatea rânduită de El.

De ce dar Sfânta Biserică Ortodoxă se roagă în timpul fiecărui serviciu divin, la marea ectenie „pentru pacea şi bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor” ? Bineînţeles, ea nu se roagă pentru ereziile, care au fost îndepărtate pentru totdeauna de la Biserica lui Hristos, căci ele nicidecum nu pot purta numele de „Sfinte Biserici ale lui Dumnezeu”. Cererea marii ectenii are cu totul alt sens – să ne cheme la rugăciune pentru unirea frăţească a Sfintelor Biserici Ortodoxe locale, deoarece, după cum arată istoria bisericească, ele au fost afectate de dezbinări şi schisme (schisma bulgară, dezbinările din cadrul Bisericilor Rusă, Greacă, Română).

Cât priveşte însă pe ereticii şi rascolnicii[1] care s-au lepădat de Biserica Ortodoxă, unirea acestora cu ea poate fi concepută doar ca o revenire la adevăr, la Ortodoxie. În imnurile cântate în timpul slujbelor dumnezeieşti, Biserica Ortodoxă arată cum trebuie înţeleasă „unirea Bisericilor”, bunăoară, în slujba închinată Sfântului Arhistrateg Mihail şi celorlalte puteri cereşti netrupeşti (8/21 noiembrie), în cântarea întâi a canonului al doilea.

Prin urmare, unirea în Adevărul ortodox nu reprezintă rodul unor compromisuri în credinţă, ci al lepădării de orice erezie, potrivnică adevăratei credinţe. În Marele Trebnic, cartea de cult folosită în toate Bisericile Ortodoxe locale, este arătat clar modul în care trebuie să se înfăptuiască aderarea la credinţa ortodoxă a credincioşilor heterodocşi ce se convertesc la ea – pe calea lepădării de ereziile şi erorile corespunzătoare şi prin răspunsuri afirmative la întrebările pe care le pun în faţa lor slujitorii ortodocşi ai Bisericii.

Cuvintele lui Hristos: Ca toţi una să fie (Ioan 17, 21), folosite în mod frecvent de ecumenişti, nu înseamnă nicidecum că în viitor din ereziile existente ar trebui să se formeze în mod sincretic o anume ‘Biserică ecumenică’ nouă. Din analiza filologică a expresiei ca toţi una să fie (în originalul elen) rezultă că este vorba de o doleanţă pentru timpul prezent (conjuctivus praesentis), care nu poate fi transferată şi interpretată în timpul viitor (futurum). Expresia semnifică că toţi credincioşii trebuie să tindă spre a învinge obstacolele ce se ivesc în calea menţinerii unităţii în Ortodoxie. Cu alte cuvinte, fiecare creştin ortodox credincios trebuie să-şi dea silinţa – în orice timp ar trăi şi în orice situaţie istorică s-ar afla – să fie un tot unitar cu Biserica lui Hristos, susţinând adevărul ortodox mărturisit de ea, adică credinţa ceea ce odată s-a dat sfinţilor (Iuda 1, 3), sau, după expresia Fericitului Teofilact, „dogmele cele drepte”.

O astfel de unitate în credinţa cea dreaptă a fost creată de Însuşi Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos. Ea s-a realizat de-a lungul tuturor secolelor, începând cu Sfinţii Apostoli şi până în zilele noastre, şi se va înfăptui până la sfârşitul lumii. Unitatea se realizează în cadrul Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Ea este o lucrare dumnezeiască. Nu trebuie decât să-şi aducă contribuţia la această operă, ascultând întocmai de Biserică (Matei 18, 17) şi supunând toate adevărului (II Corinteni 13, 8; Galateni 3, 1). În mijlocul copiilor Săi celor ascultători Dumnezeu face minunea unirii şi unităţii de idei. Nu în zadar Domnul Iisus Hristos Se roagă Părintelui Său Ceresc să păzească pe credincioşi de dezbinare, aşa încât toţi să fie una (Ioan 17, 20-21). Chemarea Mântuitorului la unitatea Bisericii nu este adresată organizaţiilor pământeşti (de genul C.E.B.), fiindcă nu te poţi aştepta ca unii cu păreri diferite să creeze o părere unitară, mai cu seamă una ca aceea care există în sânul Prea Sfintei Treimi dumnezeieşti; nu te poţi aştepta ca cei care nu ascultă de Biserică să creeze o unitate plăcută lui Dumnezeu.

Domnul Iisus Hristos, în rugăciunea Sa arhierească, nu are nicidecum în vedere crearea unei unităţi între creştinii ortodocşi şi ereticii contemporani lor, de care este plin C.E.B., întrunind circa 300 de confesiuni. Hristos nu Se roagă pentru această falsă unitate automată.

Hristos, este adevărat, zice: Şi alte oi am, care nu sunt din staulul acesta; şi pre acelea mi se cade a le aduce, şi glasul meu vor auzi; şi va fi o turmă şi un păstor (Ioan 10, 16).

El nu spune însă acest lucru despre eretici, care au fost mai înainte în staulul Bisericii, dar l-au părăsit în mod samavolnic şi nu mai vor să se întoarcă (comp. I Ioan 2, 19). Potrivit interpretării Sfinţilor Părinţi, Hristos vorbeşte despre păgâni, despre cei care încă nu s-au pătruns deloc de credinţă. El îi va aduce şi pe aceştia, adică îi va introduce în staulul Bisericii Sale, căci sunt oameni care vor crede nu altfel decât aşa cum îi vor învăţa Apostolii.

Ereticii stau cu spatele la adevăr, pe când păgânii sunt întorşi cu faţa spre el. Ultimii caută adevărul, în timp ce ereticii presupun că îl posedă şi de aceea nu-l caută. Desigur, dacă ereticii vor dori, pot să revină în staulul Bisericii, dar numai pe calea sincerei pocăinţe şi lepădării de erezia lor (potrivit canoanelor Marelui Trebnic).

Atunci însă ei nu vor mai fi eretici, deoarece se vor lepăda de credinţa lor eretică şi vor îmbrăţişa credinţa bisericească, adică credinţa ortodoxă a Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Numai în felul acesta iudeii şi păgânii care vor crede în Hristos, ca şi ereticii care se vor reîntoarce la Biserică, se pot afla în aceeaşi stână, formând o singură turmă cu un singur Păstor, Hristos.

Ecumeniştii fac abuz de cuvintele lui Hristos despre o turmă şi un păstor. Ei îşi imaginează această turmă ca incluzând şi oi, şi lupi, adică şi ortodocşi, şi heterodocşi. Mai mult, ei visează chiar la o omenire unitară şi lucrează în această direcţie în sens pur secularizat şi politic, nu duhovnicesc (a se vedea principiul 10, D).

Această tendinţă este străină învăţăturii evanghelice. Însuşi Mântuitorul respinge categoric o asemenea interpretare greşită, vorbind, pe de o parte, despre o (singură) turmă (Ioan 10, 16), pe de alta excluzând din ea pe iudeii neconvertiţi, cărora El le zice direct: Nu sunteţi din oile mele (Ioan 10, 26). De vreme însă ce ei nu sunt din oile lui Hristos, înseamnă că sunt din altă turmă şi, prin urmare, aparţin altui păstor ... (comp. Ioan 8, 44).

Aşadar, este cât se poate de clar despre care turmă şi despre care singur păstor vorbeşte Mântuitorul. Această turmă este unică, pentru că este unică prin aceeaşi credinţă dreaptă, prin aceleaşi taine, prin aceeaşi ierarhie (Efeseni 4, 5). Această turmă este unică, fiindcă se supune Unicului Păstor al sufletelor (I Petru 2, 25) – Dumnezeului-Om, Răscumpărătorul sufletelor noastre (I Petru 1, 18). Este unică, pentru că a fost adunată în singura stână a Adevărului – Biserica Ortodoxă a lui Hristos.

Dar această unitate creată de Dumnezeu a fost mereu expusă dezbinărilor duhovniceşti, urzite de duşmanul mântuirii omenirii.

Cei care o dezbină sunt proorocii mincinoşi care vin, chipurile, în numele lui Hristos. Ei vorbesc despre ‘Biserică’, dar nu se gândesc decât cum să scoată pe credincioşi din adevărata Biserică. Deşi în aparenţă propovăduiesc pe Hristos, înlăuntru sunt lupi răpitori (Matei 7, 15). Iată de ce nu trebuie să-i urmăm, ţinând minte prevenirea Mântuitorului: Căutaţi să nu vă amăgească cineva pre voi (Matei 24, 4; comp. 24, 5-23).

Sfinţii Apostoli de asemenea au prevenit pe credincioşi că în mijlocul lor îşi vor face apariţia învăţători mincinoşi, care vor băga eresuri de pierzare (II Petru 2, 1; comp. Iuda 1, 17-18). Sfântul Apostol Pavel spune păstorilor din Efes: Că eu ştiu aceasta, că după ducerea mea vor intra lupi grei întru voi, care nu vor cruţa turma. Şi dintru voi înşivă se vor scula bărbaţi, grăind îndărătnicii, ca să tragă pre ucenici după dânşii (Faptele Apostolilor 20, 29-30). Despre ei mărturiseşte şi Sfântul Apostol Ioan Teologul: Dintru noi au ieşit, ci nu erau dintru noi; că de ar fi fost dintru noi, ar fi rămas cu noi (I Ioan 2, 19). Potrivit cuvintelor Mântuitorului, toate acestea sunt uneltiri ale satanei (Luca 22, 31).

Prin urmare, cum ar trebui să se comporte adevăraţii urmaşi ai lui Hristos în faţa eforturilor necontenite ale diavolului de a-i dezbina ? Ei trebuie să vegheze cu multă grijă la adevărata unitate, creată de Hristos Mântuitorul, nevoindu-vă a păzi unirea Duhului întru legătura păcii (Efeseni 4, 3). Acest sfat apostolic este adresat şi creştinilor ortodocşi ai zilelor noastre. Noi nu suntem chemaţi să creăm unitatea, ci s-o păstrăm, aşa cum a fost creată şi lăsată moştenire de Hristos tuturor generaţiilor viitoare. Dacă însă noi vom începe să creăm unirea, va trebui să recunoaştem că ea nu a existat până acum. Prin urmare, renunţăm la unitatea odată creată de Hristos a tuturor oamenilor care cred cu adevărat în El şi vom fi, ca atare, demascaţi de faptele istoriei bisericeşti, care atestă incontestabil, prin mii de voci, că Sfânta Biserică Ortodoxă este, de la întemeierea ei şi până astăzi, unitară, aşa cum sunt uniţi în credinţă toţi adevăraţii ei ucenici, sfinţii mucenici, sfinţii ierarhi şi mărturisitorii adevărului care au trăit în toate veacurile existenţei ei.

Domnul Iisus Hristos a creat o unitate minunată – unitatea în credinţa cea dreaptă, despre care Apostolul Pavel scrie: Un trup şi un Duh, precum şi chemaţi sunteţi într-o nădejde a chemării voastre; Un Domn, o credinţă, un botez (Efeseni 4, 4-5).

Ecumeniştii, încercând să creeze astăzi o nouă ‘unitate’ artificială, distrug unitatea creată de Hristos Mântuitorul. Drept rezultat diverşi credincioşi se adună într-o oarecare ‘unitate’ mecanică, iar rândurile ortodocşilor sunt rărite de schismă: unii susţin ecumenismul, alţii îl combat. Ce câştigă Sfânta Biserică Ortodoxă ? Nu heterodocşii devin ortodocşi, ci mulţi dintre ortodocşi abandonează Ortodoxia, încălcând mai întâi canoanele şi datinile ei seculare, după care, cuprinşi de ‘entuziasm’ ecumenic, ajung să fie de o totală indiferenţă dogmatică, îndepărtându-se practic de Ortodoxie.

Înşişi ecumeniştii laudă sugestiv rezultatele prieteniei ecumenice dintre membrii C.E.B.: „Relaţiile dintre Biserici devin tot mai strânse. Contactele, dialogurile, slujbele bisericeşti comune şi colaborarea caracterizează activitatea Bisericilor în mai multe domenii. Creştini de diferite tradiţii se întâlnesc, se roagă împreună, convieţuiesc, mărturisesc împreună despre Hristos ... Astăzi deosebirile dintre tradiţii au o importanţă mai mică decât în trecut. Deseori creştini de diferite tradiţii se simt mai strâns legaţi unii de alţii, decât s-ar simţi cu cei ce aparţin propriilor lor Biserici”.

Această idee cuprinsă în documentul oficial al celei de-a V-a Adunări a C.E.B. de la Nairobi a fost formulată, într-o manieră ironic-provocatoare, de preşedintele de atunci al Comitetului Central al C.E.B., dr. Thomas, în discursul său introductiv. Potrivit afirmaţiilor delegaţilor ortodocşi, Thomas ar fi declarat că participanţii la adunare sunt strâns uniţi reciproc printr-o anume ‘frăţie’ (probabil, masonică), ai cărei membri sunt majoritatea celor prezenţi. Aici ei se simt legaţi unul de altul mult mai strâns decât în Bisericile lor; căci Bisericile pot fi părăsite, însă din C.E.B. nimeni nu poate ieşi.

Aceste rezultate ale ‘unităţii’ ecumenice, propagate cu dezinvoltură de ecumeniştii din Vest, ar trebui, în sfârşit, să ne deschidă ochii, ca să ne dăm seama cine trage hăţurile în toată afacerea aceasta. Este acelaşi vechi duh viclean al răutăţii (Apocalipsa 20, 2), care şi în trecut a zămislit şi uneltit erezii pe calea dezbinării, iar astăzi el caută să unească spre pierzanie creştinii, tot de dânsul dezbinaţi, într-o nouă şi primejdioasă erezie, camuflată sub înşelătorul nume de ecumenism ‘creştin’. Prin noua sa strategie acest vechi duh al răutăţii urmăreşte scopul de altădată – să distrugă Sfânta Ortodoxie. Creând în aparenţă un front împotriva ateismului, el creează de fapt un front împotriva Ortodoxiei. Confundând Adevărul cu erezia, el încearcă să otrăvească hrana curată şi sănătoasă a Ortodoxiei cu veninul nimicitor al pseudoînvăţăturilor. Astfel duhul viclean, schimbându-şi tactica, nu şi-a schimbat scopul său dintotdeauna – de a submina credinţa în Hristos şi a duce la pieire sufletele oamenilor.

Ecumeniştii acţionează cu viclenie. Ei vorbesc despre unitate, însă nu în adevăr. Ei citează textele biblice, însă construiesc pe baza lor teorii false, străine de experienţa duhovnicească raţională. Dar Domnul Hristos declară că n-a adus pe pământ pacea, ci sabia (Matei 10, 34) – minunata sabie a Cuvântului lui Dumnezeu, care desparte Adevărul de minciună (Evrei 4, 12).

Prin urmare:

 

Este inadmisibil, pentru un creştin ortodox, să participe la mişcarea ecumenică, căci ea nu caută unirea creată de Hristos, ci selectează în mod eretic textele din Cuvântul lui Dumnezeu, folosindu-le în calitate de argumente unilaterale în favoarea concepţiilor ei eronate despre unitate, trecând sub tăcere alte texte sfinte, care reprezintă adevărul nedorit pentru ecumenism.

 


[1] N.r.: Rascolnic înseamnă, în limba rusă, schismatic.