----------------

 

Carti in site

 

--------------------

CHESTIUNEA CALENDARULUI

de preot Vasilie Sakkas

 

Anexa 1

 

Cum să înţelegem calendarul nostru bisericesc

(Cadru ştiinţific şi istoric)

de Preot Boris Molceanov


Regretatul preot Boris Molceanov a alcătuit această lucrare despre dezvoltarea calendarelor civil şi bisericesc şi despre Pascalie, la sfârşitul căreia el demonstrează în mod profund legătura indisolubilă dintre calendarul iulian şi calendarul bisericesc. El arată cu limpezime de ce nu este posibil un compromis între Pascalia Sfintei Biserici şi calendarul gregorian prost conceput. Fără a studia cu atenţie această lucrare de bază şi fără a cântări concluziile, este cu neputinţă a înţelege chestiunea calendarului.

 

Introducere

 

Având în vedere lipsa unor lucrări de referinţă populare despre calendarul bisericesc, adeseori cineva trebuie să audă cum oameni cu totul incompetenţi în această chestiune îşi exprimă nemulţumirea faţă de „încăpăţânarea” ierarhiei Bisericii noastre, care aderă la calendarul iulian şi care nu doreşte să cunoască toate inconvenientele sale de ordin practic, îndeosebi pentru tineretul nostru care studiază în medii neortodoxe. Cererile lor frivole de sărbătorire a sfintelor noastre praznice în acelaşi timp cu heterodocşii, după calendarul gregorian, spre mâhnirea şi ruşinea noastră, adeveresc în mod grăitor lipsa totală de înţelegere a celei mai de preţ comori pe care ei doresc să o abandoneze. Astfel de evaluări incorecte ale calendarului nostru, prinzând rădăcini în mod subtil în conştiinţa membrilor Bisericii noastre, se pot transforma cu uşurinţă în rupturi mari şi catastrofale pentru noi.

Autorul consideră oportună încercarea sa modestă de a oferi o explicaţie populară a calendarului Bisericii noastre din care să reiasă toată importanţa păstrării sale ... Ca temelie pentru această lucrare, autorul a utilizat culegerea Cronologia Bisericii a astronomului erudit A. Predtechenski de la Observatorul Pulkova ... Toate calculele şi citatele sunt luate din ediţia originală a acestei cărţi.

 

1. Calendarul lunar

 

„Melancolicul luminător al nopţilor noastre, care a fost creat, după cuvintele psalmistului spre vremi şi anotimpuri, adică pentru măsurarea timpului, a atras atenţia omului de timpuriu prin schimbările înfăţişării sale. Din vremuri imemoriale, el a început să servească la măsurarea intervalelor de timp care depăşeau o zi întreagă. Utilizarea lunii pentru acest scop era cât se poate de firească şi raţională, până când omul a învăţat să facă observaţii astronomice complexe. A defini durata de timp care trece între două luni pline este incomparabil mai uşor decât a calcula numărul de zile în care soarele se întoarce din nou în punctul aceluiaşi echinocţiu sau poziţii. Astfel, calendarul lunar era de uz general în toate ţările răsăritene antice cu mult înainte de naşterea lui Hristos.

Către începutul secolului al IV-lea î.Hr., după descoperirea ciclului de 19 ani de astronomul grec Meton, calendarul lunar era deja într-o formă atât de perfectă, încât a fost păstrat fără nici o schimbare până în momentul actual. Grecii antici au aderat la anul lunar de-a lungul istoriei lor, iar evreii îl utilizează până astăzi. Fiind calendarul biblic după care Domnul nostru Iisus Hristos a trăit, a pătimit pentru noi şi a înviat, cronologia lunară a intrat în calendarul Bisericii Creştine încă de la bun început.

Deci, durata lunii lunare a fost definită cu mare precizie. În calendarul Bisericii noastre se notează: „Fiecare lună are 29 zile şi o jumătate de zi şi o jumătate de oră şi a cincea parte dintr-o oră”, adică 29 zile, 12,7 ore sau 29,52 zile pline. Acum, lungimea lunii lunare, cu precizie astronomică, este acceptată ca fiind egală cu 29,530588 zile pline. O astfel de exactitate astronomică nu are nici o semnificaţie pentru calendarul lunar, deoarece în împărţirea nu doar a zilelor, ci şi a orelor cu miile de fracţiuni, ar fi necesară (cu orice fel de calendar) începerea fiecărei luni noi la ore diferite ale zilei întregi.

„Era foarte firesc să se înceapă a se socoti lunile alternativ de 29 şi 30 zile. Este evident că o astfel de alternare a lunilor lunare este mai raţională decât cea a celor solare ale noastre care sunt supuse unei alternări mai mari – 31, 30, 29 şi 28 zile, urmând una după alta într-o succesiune cu totul arbitrară”.

Începutul anului lunar este luna nouă a primei luni de primăvară (aceasta corespunde lunii martie a anului solar). Deoarece această lună nouă poate să cadă în oricare din zilele de la 1 la 29 martie, începutul anului lunar coincide arareori cu începutul lunii martie a anului solar. Prima lună de primăvară a anului lunar este numită Nisan de către evrei. Anul lunar are 12 luni – cele cu număr impar au 30 zile, chiar 29 – şi 354 zile. Fiind mai scurt cu 11 zile decât anul solar, un an lunar nu poate începe imediat după terminarea celui precedent. De aceea, către începutul anului solar, 1 martie, rămâne întotdeauna o scurtă coadă a anului lunar, ca o a 13-a lună incompletă. Aceasta nu intră în calculul respectivului an lunar.

 

2. Calendarul solar

 

a. Anul sotic

Astronomii-preoţi egipteni învăţaţi au început să utilizeze, pe lângă anul lunar, o altă metodă cronologică. Deja din antichitatea îndepărtată, ei au stabilit durata timpului dintre două maree succesive ale Nilului şi dintre două veniri ale echinocţiului de primăvară (pe care l-au calculat la puţin mai mult de 365 zile pline şi 6 ore). Egiptenii nu s-au deranjat să introducă anul bisect pentru a corecta calculul, ci au continuat să socotească anii solari de 365 zile ... Astfel, la fiecare 4 ani, echinocţiul lor de primăvară cădea cu o zi mai târziu. Din cauza unei astfel de întârzieri crescânde a anului sotic egiptean, ziua cea mai importantă (cea în care steaua Sirius apărea pentru prima oară în an şi în care, cu precizie matematică, începea fluxul Nilului) cădea în zile diferite ale unor luni diferite. Revenea la data de la care pleca doar după perioade de 4 ani de 365 zile, adică după 1.461 zile. Dar acest interval de timp a constat numai din 1460 zile solare adevărate. Egiptenii au rezolvat această problemă ignorând pur şi simplu anul calculat în mod inutil şi luând totul din nou de la capăt, corectând astfel eroarea.

 

b. Anul iulian

Când romanii au cucerit Egiptul, ei s-au familiarizat cu cronologia egipteană care era nouă pentru ei. Iulius Cezar a hotărât să-l introducă, într-o formă mai precisă, în Roma. Printre alte lucruri, era necesară corelarea anului solar cu poziţia soarelui în Europa şi cu anotimpurile europene. „Anul adoptat de Iulius Cezar, la sfatul astronomului alexandrin Sosigene, era egal cu 365 zile pline şi 6 ore. Pentru a menţine acurateţea în ce priveşte cele 6 ore suplimentare, s-a stabilit ca 3 ani să fie socotiţi de 365 zile, dar în al 4-lea an a fost adăugată o zi, alcătuită din cele 4 fragmente de 6 ore care s-au acumulat. Acest ’an bisect’ a fost socotit a fi de 366 zile. Acest acord continuă până astăzi”.

Noua cronologie iuliană a fost acceptată de egipteni care au început un nou calendar odată cu „epoca Actium”, adică din vremea bătăliei de la Actium în care romanii au cucerit Egiptul. Această bătălie a avut loc în ultimele zile ale lunii august – 29 august după calendarul iulian. S-ar părea că această circumstanţă, printre altele, a fost cea care a determinat calcularea calendarului nostru bisericesc potrivit indictelor romane, începând de la 1 septembrie. Prin urmare, calendarul Bisericii noastre conţine vestigii ale tuturor progreselor în cronologie din zorii civilizaţiei încoace.

 

3. Concordanţa calendarului lunar cu cel solar

 

a. Anul lunar faţă de anul sotic

Nu a fost necesar un talent special de observaţie pentru a remarca faptul că de la o primăvară la alta, de la un flux al Nilului la altul, erau mai mult de 12, dar mai puţin de 13 luni, adică luni lunare. Pentru a egaliza calculul anilor lunari (mai scurţi) cu calculul anilor solari (mai lungi), egiptenii au hotărât să socotească anii în mod alternativ, 2 de 12 luni, al 3-lea de 13 luni şi următorii 2 din nou de 12 luni, şi aşa mai departe. Într-o perioadă de 19 ani lunari, al 8-lea, al 11-lea, al 14-lea, al 17-lea şi al 19-lea an erau socotiţi de 13 luni. Când adunăm suma zilelor dintr-o astfel de perioadă de 19 ani lunari şi suma zilelor cuprinse în 19 ani ai unui calendar egiptean solar, atunci sumele sunt egale. O asemenea egalitate a zilelor a restaurat ordinea (diferenţei) începutului anului lunar şi începutului anului solar, când prima lună a anului lunar şi prima lună a anului solar începeau în perioada echinocţiului de primăvară. Acest sistem şi ciclul lunar de 19 ani au fost concepute de astronomul grec Meton cu 4 secole înainte de era creştină.

(Un tabel cu ciclul lunar de 19 ani este prezentat în lucrarea originală, dar este omis aici)

„Astfel, când prima lună a anului lunar coincide cu prima lună a anului sotic, coincidenţa se va repeta la fiecare 19 ani, slujind ca un indiciu vizibil al preciziei calculării după ani lunari”.

 

b. Anul lunar faţă de anul iulian

Datorită lui Meton, concordanţa anului lunar cu anul sotic (solar egiptean) a fost realizată cu uşurinţă. Ciclurile solare şi cele lunare de 19 ani cuprindeau un număr identic de zile – 6935.

„Adaptarea calendarului lunar la cel iulian s-a dovedit mai dificilă. În ciclul de 19 ani al anilor iulieni nu erau 6935, ci 6939 zile pline şi 18 ore ... Aceasta însemna că, în ce priveşte calculul real al timpului, anul lunar avansa cu 4 zile în timp ce anul iulian întârzia cu aproape 5 zile. Astfel, dacă într-un an 1 Nisan (prima zi a anului lunar) coincidea cu 1 martie (prima lună a anului solar iulian), atunci după 19 ani 1 Nisan cădea cu 6 ore înainte de a începe ziua de 1 martie.

Cu toate acestea, era uşor de observat că o astfel de variaţie nu era continuă, ci se petrecea de-a lungul unei perioade foarte scurte de timp. Într-adevăr, în 4 cicluri de 19 ani (76 ani lunari) sunt 27.740 zile, dar în 76 ani solari iulieni sunt cu 19 zile mai mult (drept urmare a adăugării unei zile în fiecare an bisect), adică 27.759 zile. Ca rezultat, în 76 ani, calculul lunar a avansat 19 zile (adică, echinocţiul de primăvară a căzut cu 19 zile mai devreme), în timp ce calendarul iulian, prin adăugarea a 19 zile în 76 de ani, a întârziat echinocţiul de primăvară cu 19 zile).

Deci, în 76 ani, începutul anului lunar coincide cu precizie cu începutul celui iulian, astfel că fazele lunare, calculate după ciclul lunar, vor cădea la aceleaşi date în calendarul iulian ca în urmă cu 76 ani. În 76 ani solari, se scurg cu precizie 76 ani lunari şi 76 ani iulieni. După 76 ani de când au început concomitent anul lunar şi anul iulian solar, ei se vor încheia împreună şi aşa cum se va încheia un ciclu, aşa şi celălalt. Cel de-al 77-lea an va începe nu numai în aceeaşi zi, ci şi exact la aceeaşi oră ... Rezultatul calculării anilor lunari în combinaţie cu cei iulieni dă exact acelaşi rezultat ca şi cum s-ar adăuga 4 zile, sau încă mai bine, s-ar adăuga 19 zile după terminarea celor 76 ani. Deci, comparând anii lunari cu cei iulieni solari, în ciclul metonic, nu este necesar a se ţine seama de anii bisecţi, ci doar de a socoti toţi cei 19 ani ca simpli, adică de 365 zile”.

 

4. Calendarul nostru bisericesc

 

În unele icoane foarte vechi ale Răstignirii Fiului lui Dumnezeu, cineva poate remarca că au fost pictaţi soarele şi luna. Aceasta arată că atât calendarul lunar, cât şi cel solar, cu concordanţa lor reciprocă solidă, trebuie să participe la preamărirea de către Biserică a evenimentelor care ne-au adus mântuirea. În calendarul Bisericii noastre, care răspunde Chestiunea calendarului 1în întregime tradiţiei slujbelor dumnezeieşti, participă simultan atât calculele solare, cât şi cele lunare. Anumite cărţi bisericeşti conţin slujbe dumnezeieşti care sunt săvârşite potrivit calendarului solar (de exemplu, Mineele din fiecare lună), în timp ce altele cuprind slujbe care sunt săvârşite potrivit calendarului lunar (Triodul, Penticostarul şi Octoihul).

Noi calculăm după calendarul lunar cea mai importantă sărbătoare a noastră, Învierea lui Hristos, ca şi toate praznicele strâns legate de aceasta prin conţinut şi dependente de aceasta din punct de vedere cronologic (Postul Mare cu săptămânile premergătoare, Înălţarea Domnului, începutul Postului Sfinţilor Apostoli şi durata acestui post, şi întregul calcul al Cincizecimii).

Deoarece începutul anului lunar (1 Nisan) coincide rareori cu începutul anului iulian solar (1 martie), sărbătoarea Paştelui creştin cade în zile diferite ale lunilor martie şi aprilie ale calendarului iulian. Calculul datei Paştelui potrivit cronologiei lunare şi solare a devenit o ştiinţă complexă numită Pascalie. În acest domeniu al concordanţei lunare precise şi indisolubile cu cronologia iuliană, noi avem lucrarea neîntrecută a astronomilor alexandrini (de la sfârşitul secolului al III-lea) pe care Biserica o păstrează cu grijă şi care este tipărită în unele cărţi de cult sub forma Almanahului Pascal.

 

5. Legătura unilaterală a calendarului lunar cu cel iulian în Pascalia ortodoxă

 

Studiind Pascalia noastră, noi suntem cuprinşi de evlavie în chip irezistibil în faţa lucrării ingenioase a savanţilor alexandrini, care au reuşit să ajungă, în Pascalie, la o legătură inalterabilă între calendarul lunar şi cel iulian solar. Astronomii alexandrini din secolul al III-lea cunoşteau bine întârzierea calendarului iulian faţă de soare. Cu toate acestea, ei nu au respins calendarul iulian, ci au întrebuinţat cu înţelepciune erorile lui pentru o concordanţă stabilă cu anul lunar, ce stă la baza Pascaliei noastre. Calendarul iulian rămâne în urma timpului solar real, şi cel lunar rămâne de asemenea în urmă împreună cu calendarul iulian. „Anul lunar este descoperit a fi legat veşnic de cel iulian şi o întârziere perpetuă a celui dintâi faţă de ultimul nu este posibilă. Întârzierea anului iulian este egală cu întârzierea celui lunar. Echinocţiul întârzie la fel în ambele cronologii”.

Diferenţa dintre calendarul lunar şi calendarul nostru iulian nu depăşeşte o oră şi jumătate în decursul a 1.000 ani. Noi înşine putem vedea cum toate lunile pline pascale calculate pentru mii de ani înainte în Pascalia noastră cad cu precizie la toate datele indicate în calendarul iulian, dar nu coincid deloc cu calendarul gregorian.

Legătura inalterabilă dintre calendarul lunar şi cel iulian este evidenţiată îndeosebi de următoarele fenomene periodice, constante: ştim că ciclul lunar este de 19 ani, pe când ciclul solar este de 28 ani. Haideţi să analizăm aceste numere prin înmulţitorii primari: 19 = l x 19; 28 = 4 x 7. Ce se întâmplă când le înmulţim încrucişat ? 19 × 4 = 76, adică perioada de 76 ani după a cărei trecere începutul anului lunar coincide cu precizie cu începutul celui iulian (după cum s-a arătat în capitolul 3).

Acum, dacă noi înmulţim 76 cu 7, obţinem 532, adică perioada după a cărei trecere Paştele cade din nou în aceleaşi zile şi luni în care a fost prăznuit de la început şi pe întreaga durată a indictului.

Ţinând seama de o legătură atât de stabilă între calendarul lunar şi cel iulian, nici nu poate fi vorba de vreo schimbare a calendarului iulian, căci altminteri va avea loc în mod inevitabil o perturbare a întregului sistem bine alcătuit şi armonios al Pascaliei noastre şi apariţia unei mari confuzii în toate calculele pascale.

Din nefericire, experimentul necugetat al schimbării calendarului iulian a fost făcut la Roma şi astăzi oricine poate vedea consecinţele sale jalnice (A făcut ca respectarea sfintelor canoane, date Sfintei Biserici prin Sfântul Duh, să fie cu neputinţă pentru Roma care a fost silită de noul calendar să abandoneze Pascalia canonică).

 

6. Reforma latină a calendarului şi consecinţele sale asupra armoniei liturgice

 

La Vatican, în turnul celor patru vânturi, există o încăpere care şi-a păstrat numele de Sala Calendarului. În 1582, Papa Grigorie al XIII-lea stătea în această sală şi urmărea cu interes razele soarelui care treceau de-a lungul pardoselii pe care era trasată o linie de la nord la sud.

În acea vreme, savanţii italieni Ignatius Dante, Aloysius Lilius, Christopher Clavius şi Pietro Cicchone l-au convins pe papă de întârzierea calendarului faţă de soare şi de necesitatea unei corectări. Papa a cerut dovezi. Atunci savanţii au trasat o linie pe pardoseala Sălii Calendarului, şi au găurit peretele sudic pentru ca razele soarelui să poată intra în încăpere. Papa a fost invitat să se convingă cu ochii lui de corectitudinea afirmaţiilor lor.

S-a dovedit că aveau dreptate: zilele solstiţiilor şi echinocţiilor erau deplasate cu 10 zile întregi. Soarele însuşi adeverea întârzierea calendarului iulian. Papa a fost convins. În 1582 a fost adoptată reforma calendarului. După 4 octombrie, a urmat imediat data de 15 octombrie.

Însă, dacă cunoştinţele savanţilor italieni din secolul al XVI-lea s-ar fi apropiat măcar de cunoştinţele alcătuitorilor Pascaliei (savanţii alexandrini din secolul III), atunci ar fi respins ei înşişi propriul plan de reformare a calendarului. Din nefericire, ei erau departe de înţelepciunea savanţilor alexandrini care, în secolul al III-lea, ştiau deja foarte bine ceea ce savanţii italieni au ajuns să înţeleagă abia în secolul al XVI-lea – întârzierea calendarului.

Reforma în sine a fost instituită în mod primitiv şi grosolan. Pentru că, în loc de a stabili ca 5 octombrie să devină 15 octombrie, reforma s-ar fi putut introduce treptat şi sistematic de-a lungul unei perioade de 40 ani doar nesocotind zilele anilor bisecţi, ci considerând toţi anii a fi obişnuiţi în acea perioadă de 40 ani. S-ar părea că, în realitate, din cauza unei metode atât de primitive de reformare, primii care au încălcat-o au fost reformatorii înşişi, adică astronomii italieni care s-au confruntat de îndată cu felurite dificultăţi de ordin practic. Cum au menţinut ei jurnalul observaţiilor lor astronomice, în care trebuia să noteze nu numai zilele, ci şi orele şi minutele, după ce au creat un gol de 10 zile întregi ? Cum au făcut ei calculele astronomice după ce, prin intermediul reformei lor, au rupt toate legăturile cu uniformitatea calendarului anterior ? Unica scăpare din acest impas ar fi fost o revenire la calendarul iulian şi o continuă utilizare a lui în toate calculele cu o schimbare foarte simplă a rezultatelor calculelor obţinute în datele calendarului iulian cu noile cifre (adică, ar fi obţinută aceeaşi precizie a cronologiei, şi nu ar fi distrusă unitatea cronologiei solare cu cea lunară).

S-a meritat a se face o reformă a calendarului din pricina întârzierii din cronologia iuliană ? Cel mai concludent adversar al reformei latine s-a dovedit a fi cronologia lunară care nu poate fi în nici un fel unitară cu noul calendar. În consecinţă, reformatorii italieni au fost siliţi s-o modifice deopotrivă cu întreaga Pascalie. Cea mai minunată lucrare a savanţilor alexandrini a fost mutilată şi distorsionată. Sistemul lor ingenios de simplu şi precis a fost înlocuit cu un sistem nou şi greoi care nici nu era direcţionat către, nici nu atingea scopul înalt al celui dintâi. Armonia dintre anul lunar şi cel solar a fost distrusă. „Ordinea din calculul ciclurilor lunare a fost schimbată şi reformatorii au început să calculeze mişcările lunii în mod artificial, prin introducerea unei acceleraţii de o zi plină la 310 ani. Rezultatul a fost că, în unii ani, Paştele lor coincide cu Paştele evreiesc – eveniment care este condamnat şi interzis în mod explicit de Sinodul I Ecumenic ... Dacă Aloysius Lilius şi colegii săi, inventatorii noului calendar extrem de încrezători în sine, ar fi catadicsit să studieze calendarul evreiesc contemporan lor, nu ar fi introdus această nefericită perturbare lunară”.

Înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian a fost ca şi cum s-ar fi înlocuit o operă de artă măreaţă cu o gravură în lemn realizată grosolan. Prin noul lor calendar, savanţii italieni din secolul al XVI-lea au ridicat un monument ignoranţei lor personale.

 

7. Este posibil compromisul ?

 

După cum am văzut, schimbând calendarul solar, reformatorii latini au fost siliţi să denatureze şi cronologia lunară, şi, împreună cu anul lunar, să schimbe întreaga Pascalie.

Deşi înţeleg totala imposibilitate pentru Sfânta Biserică de a renunţa la calendarul lunar şi la rânduielile canonice pentru prăznuirea Paştelui, mulţi ortodocşi nu realizează legătura de nezdruncinat dintre Pascalia noastră şi calendarul iulian. Astfel de oameni dezinformaţi vorbesc adeseori despre o propunere de compromis: să lăsăm Pascalia noastră neschimbată, adică să prăznuim Paştele şi toate sărbătorile legate de acesta potrivit calendarului lunar, dar să săvârşim slujbele dumnezeieşti potrivit noului calendar gregorian. O asemenea propunere este întărită de ideea că este necesar pentru copiii noştri, care trebuie să înveţe în şcoli neortodoxe, să prăznuiască toate sărbătorile ţinând cont de vacanţele legale ale neortodocşilor, după calendarul gregorian. Ei nu doresc să existe inconvenientul de a sărbători zilele sfinte după calendarul Sfintei Biserici, care nu este folosit de autorităţile laice.

Nu vom discuta despre unele dificultăţi pe care le întâmpină copiii noştri pentru a ţine sărbătorile ortodoxe după calendarul nostru bisericesc. Există desigur astfel de greutăţi, dar trebuie să nu le exagerăm. Copiii de religie iudaică şi mahomedană găsesc că este cu putinţă să-şi respecte sărbătorile fără a schimba calendarul (Dacă până şi necreştinii au curajul şi puterea de credinţă de a continua să postească când alţii prăznuiesc şi de a-şi păstra cu fidelitate sfânta lor cronologie, ce scuză am putea avea noi să facem mai puţin de atât ?). De ce doar printre noi apar astfel de dorinţe de a renunţa la calendarul nostru iulian ?

Privind minunata armonie dintre calendarul lunar şi cel iulian, se poate observa că este cu totul imposibil să-l schimbi pe ultimul fără să nu-l schimbi pe primul. Trista experienţă a reformei latine a calendarului solar, care nu a putut evita modificarea (în mod artificial) a anului lunar, trebuie să fie un avertisment permanent pentru noi.

Autorii propunerilor de compromis nu pot să nu ţină cont de situaţiile complet inadmisibile care se ivesc în mod inevitabil în urma încercărilor de a utiliza Pascalia canonică în combinaţie cu calendarul gregorian. Un exemplu de o astfel de situaţie este ceea ce s-a întâmplat în 1959. În acel an, Paştele a căzut pe 20 aprilie. Sfânta Treime a căzut pe 8 iunie (toate datele anului lunar sunt indicate potrivit calendarului iulian). Opt zile mai târziu, pe 16 iunie a început postul Sfinţilor Apostoli care a durat până la praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie). Dacă s-ar fi fost folosit calendarul (nou) gregorian, începutul postului ar fi căzut pe 29 iunie, chiar de praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, astfel că postul ar fi dispărut cu desăvârşire. Aceasta se va întâmpla în toate cazurile în care Paştele cade între 20-25 aprilie (stil vechi). Postul Sfinţilor Apostoli va dispărea în calendarul (nou) gregorian.

Sfânta Biserică nu poate cu nici un chip să renunţe la poruncile apostolice. În consecinţă, nu poate accepta calendarul (nou) gregorian, nici măcar în condiţii de compromis.