----------------

 

Carti in site

 

--------------------

O EXAMINARE ŞTIINŢIFICĂ A CALENDARULUI

BISERICII ORTODOXE

de Ieromonah Casian

 

Capitolul XI

Impactul reformei calendarului asupra evlaviei credincioşilor

 

Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care vin !
Mai de folos i-ar fi lui, de s-ar lega o piatră de moară de grumajii lui
şi să se arunce în mare, decât să smintească pe unul
dintr-aceşti mai mici (Luca 17, 1-2)

 

Printre credincioşii ortodocşi din Bulgaria a existat din vremuri străvechi o tradiţie religioasă, comună în multe alte culturi ortodoxe, de a boteza un copil cu numele sfântului prăznuit în ziua în care s-a născut el. Şi astăzi, această tradiţie este încă păstrată sub diferite forme. Dar după ce calendarul bisericesc a fost ,,reformat” atât de grosolan şi brutal, respectarea populară a acestei tradiţii a fost în mare măsură abandonată. Creştinii au încetat să cinstească amintirea sfinţilor ale căror nume le poartă. Pierderea unui obicei atât de necesar identităţii ortodoxe a poporului bulgar a cutremurat sufletele celor care nu aveau cunoştinţă despre caracterul politic al reformei calendarului, ispitindu-i să se îndoiască chiar de însăşi sfânta taină a botezului. Această ispită a apărut adeseori printre laici, provocând opoziţie faţă de cler; de exemplu, un mirean pe nume ,,Ştefan” i-ar putea reproşa cu smerenie, însă cu asprime, preotului său nou calendarist: ,,Tu, un preot, îmi spui acum că nu mă mai numesc Ştefan fiindcă, deşi m-am născut de Sfântul Ştefan, mă sileşti să-l prăznuiesc pe sfântul meu protector în cu totul altă zi !”

Atmosfera sufocantă a ateismului, care s-a strecurat în Biserică, îi conduce pe oameni în mod inevitabil la concluzia că ,,preoţii noştri au dovedit că Dumnezeu nu există”. Spiritul ,,vremurilor moderne” socotea că participarea la slujbele dumnezeieşti era o practică învechită şi, astfel, Bisericile deveneau din ce în ce mai goale. Aşa cum s-a răcit dragostea faţă de Biserică, tot aşa s-a întâmplat cu dragostea faţă de poruncile lui Dumnezeu şi dragostea de aproapele. La momentul potrivit, filozofia machiavelică a francmasoneriei a acoperit în mod eufemistic încălcările cumplite ale moralei creştine cu veşmântul încântător al vorbelor cu două înţelesuri; de exemplu, în aceste ,,vremuri moderne”, ,,furtul” a devenit în realitate ,,redistribuirea averii”[1]. Similar, toate celelalte porunci au fost curând batjocorite făţiş, lucru care poate fi văzut de oricine cu propriii ochi şi astăzi.

În cele din urmă, opinia publică a socotit Biserica un anacronism, o instituţie nenecesară, nefolositoare vieţii moderne. Golul spiritual creat de această înstrăinare de Ortodoxie a fost umplut repede cu toate distracţiile care amorţesc sufletul, imaginate ca ,,valori” în societăţile materialiste şi hedoniste: plăcerea frivolă, consumul exagerat, satisfacerea nebunească a dorinţelor etc. Nu mult în urma filozofiilor extravagante şi pătimaşe ale hedonismului şi materialismului s-au furişat echivalentele lor religioase, în forma diverselor grupări sectare, care încurajează o asemenea stare de păcătoşenie, gata oricând să ia locul nevoii înnăscute de Theognosis (cunoaşterea lui Dumnezeu).

Prin urmare, este clar că ,,reforma” calendarului, deşi făcută în numele lui Iisus Hristos, a fost adoptată în realitate pentru a cinsti alt ,,dumnezeu”, ale cărui porunci sunt diametral opuse celor ale Domnului nostru: evident, un antihrist. Această desprindere a poporului bulgar de sfânta sa Mamă, Biserica Ortodoxă, a avut loc cu o uşurinţă înspăimântătoare, mai ales printre cei mai tineri, care au fost cufundaţi în necredinţa ateismului. Până în momentul schimbării calendarului, ciclul praznicar al Bisericii umplea atât de mult viaţa de fiecare zi a oamenilor, încât devenise o a doua natură pentru ei să se raporteze în mod spontan la evenimente în termeni de sărbători bisericeşti; expresii de genul: ,,S-a întâmplat de Sfântul Petru”, sau ,,atunci, de Sfântul Gheorghe ...”, sau ,,înainte de Sfântul Dimitrie ...”, şi aşa mai departe, erau auzite în mod obişnuit. Cu toate acestea, materializarea bulgară a ,,omului sovietic” a înlăturat sărbătorile bisericeşti ca repere în cursul vieţii sale, distrugând în cele din urmă, în acest chip, relaţia sa cu Biserica însăşi, singurul şi neclintitul ,,stâlp şi întărire a adevărului” (I Timotei 3, 15).

În ciuda campaniei pe scară largă împotriva Ortodoxiei, comuniştii au descoperit că este foarte greu să stârpească cu desăvârşire amintirea sărbătorilor bisericeşti, atât de profund înrădăcinate, precum erau, în conştiinţa poporului. Din acest motiv, ateii au recurs la un şiretlic ocolit: au căutat să mute asocierea anumitor date, cu semnificaţia lor ecleziastică firească, cu o zi cu semnificaţie seculară născocită. De exemplu, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruinţă († 303) a devenit ,,Ziua ciobanilor”; sărbătoarea Sfinţilor Chiril († 869) şi Meftodie († 885) cei întocmai cu apostolii a devenit ,,Ziua literaturii şi culturii slave”; sărbătoarea Sfântului Trifon († 250), ,,Ziua cultivatorilor de vie”; sărbătoarea celor 40 Sfinţi Mucenici din Sevastia († 320), ,,Ziua primăverii”; în timp ce alte praznice au fost transformate în ,,Ziua familiei”, ,,Ziua moaşelor” şi aşa mai departe.

Această transferare a fost atroce; într-adevăr, a creat sărbători ,,neo-păgâne” pentru a lua locul praznicelor creştine autentice cu care oamenii s-au obişnuit pe deplin de-a lungul veacurilor. Dacă cineva, aflat în căutarea unei semnificaţii spirituale, ar fi mers la puţinele biserici lăsate încă deschise de comunişti, i s-ar fi oferit noul calendar confuz şi necanonic, descoperind astfel nonsensul spiritual. Acest nonsens a fost atât de universal, încât chiar a întunecat gândirea logică a oamenilor: nimeni nu a acordat atenţie faptului că ,,Revoluţia din octombrie” era sărbătorită pe 7 noiembrie ! În acelaşi mod, posturile, altădată respectate în general de oameni cu evlavia obişnuită, au fost eliminate ingenios ca sărbătorile. Bulgaria a rămas orfană – răpită de lângă sfânta ei mamă, Biserica – şi a fost dată unei mame vitrege crude, care i-a oferit piatră în loc de pâine, şarpe în loc de peşte, scorpie în loc de ou (potrivit Luca 11, 11-12).

În acest fel, noul cal troian, reforma calendarului, şi-a îndeplinit cu dibăcie scopul său mârşav, distrugând credinţa oamenilor chiar înaintea ochilor lor.



[1] N.ed.: Comparaţi această gândire cu cea a faimosului conte pervers Donatien Alphonse François de Sade, cunoscut ca ,,Marchizul de Sade” (1740-1814): ,,Lasă subiectivitatea deoparte şi răspunde-mi: furtul, al cărui rezultat este distribuirea mai uniformă a bogăţiei, este stigmatizat ca fiind ceva rău în zilele noastre, sub guvernământul nostru care năzuieşte la egalitate ? În mod limpede, răspunsul este nu” (Filozofia în dormitor, ,,Cel de-al cincilea dialog: Încă un efort, francezi, dacă veţi deveni republicani” [1795]).