----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 28 vizitatori și nici un membru online

SFINŢII PĂRINŢI ŞI EREZIILE

Sfântul Marcu al Efesului şi falsa unire de la Florenţa (VIII)

 

Episodul anterior

 

Cuvântul Sfântului Marcu al Efesului în ziua morţii sale

 

În ultima zi a vieţii sale pământeşti, cele din urmă gânduri ale Sfântului Marcu nu au fost pentru sine, ci pentru Ortodoxie, căreia i-a închinat întreaga sa viaţă. Chemându-i pe ucenicii săi să stea fermi în bătălia pentru Ortodoxie, el s-a întors în mod special către un bărbat în care nădăjduia să găsească un urmaş pentru sine în calitate de conducător al acestei bătălii. Această nădejde i-a fost împlinită pe deplin în persoana lui Gheorghe Scholarios, cel care a devenit un apărător înflăcărat al Ortodoxiei şi, ca cel dintâi patriarh al Constantinopolului după căderea Bizanţului, avea un rol esenţial în eliberarea Bisericii de sub jugul falsei uniri. El a fost canonizat ulterior sub numele său monahal de Ghenadie şi este pomenit pe 31 august.

 

* * *

 

Aş dori să-mi exprim opinia mai într-amănunt, mai cu seamă acum că moartea îmi este aproape, astfel încât să fiu consecvent cu mine însumi de la început până la sfârşit, şi ca nu cumva cineva să creadă că eu am spus un lucru şi am tăinuit un altul în cugetele mele, pentru care va fi doar spre ruşinea mea în acest ceas al morţii mele.

În ce-l priveşte pe patriarh, eu voi spune aceasta, ca nu cumva să-i treacă probabil prin minte să-mi arate un oarecare respect la înmormântarea acestui trup smerit al meu, sau să trimită la mormântul meu pe vreunul din ierarhii sau clericii săi sau în general pe oricare din cei care se află în comuniune cu el, pentru a lua parte la rugăciune sau a se alătura preoţilor invitaţi la ea dintre noi, socotind că uneori, sau poate în taină, eu am îngăduit comuniunea cu el. Şi ca nu cumva tăcerea mea să dea ocazia acelora care nu cunosc bine opiniile mele şi chiar să suspecteze un soi de conciliere, eu declar prin aceasta şi mărturisesc înaintea multor bărbaţi vrednici prezenţi aici că nu doresc, în nici un fel şi în mod categoric, şi nu accept comuniunea cu el sau cu cei care sunt în comuniune cu el, nici în această viaţă, nici după moartea mea, tot aşa cum [nu accept] nici unirea, nici dogmele latine, pe care el şi susţinătorii săi le-au acceptat, şi pentru a căror impunere el a ocupat acest loc de conducere, cu scopul de a răsturna adevăratele dogme ale Bisericii.

Sunt pe deplin încredinţat că, cu cât stau mai departe de el şi de cei ca el, cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu şi de toţi sfinţii; şi în măsura în care eu mă separ de ei sunt în unire cu Adevărul şi cu Sfinţii Părinţi, teologii Bisericii; şi sunt de asemenea încredinţat că cei care se numără cu ei stau departe de Adevăr şi de binecuvântaţii Dascăli ai Bisericii. Şi din acest motiv eu spun: exact aşa cum în cursul întregii mele vieţi am fost separat de ei, tot aşa în clipa plecării mele, ba şi după moartea mea, eu mă depărtez de relaţii şi comuniune cu ei şi jur şi poruncesc ca nici unul [din ei] să nu se apropie nici de înmormântarea mea, nici de mormântul meu, şi de asemenea de nimeni altcineva care este de partea noastră, cu scopul încercării de a se alătura şi a sluji împreună la slujbele noastre dumnezeieşti; fiindcă aceasta ar însemna să amestecăm ceea ce nu poate fi amestecat. Dar li se cade lor să fie absolut separaţi de noi până la o astfel de vreme când Dumnezeu va dărui îndreptare şi pace Bisericii Sale.

 

Apoi, întorcându-se către demnitarul Scholarios, el a spus:

Vorbesc acum despre demnitarul Scholarios, pe care eu l-am cunoscut de când era foarte tânăr, faţă de care eu sunt binevoitor, şi pentru care am mare dragoste, ca pentru propriul meu fiu şi prieten ... În relaţia şi discuţiile mele cu el chiar până astăzi, eu am conceput o imagine limpede a excepţionalei sale chibzuinţe şi înţelepciuni şi putere în cuvinte, şi drept urmare eu cred că el este singurul care poate fi găsit în acest moment care să fie capabil să întindă o mână de ajutor Bisericii Ortodoxe, ce este tulburată de atacurile celor care ar distruge desăvârşirea dogmelor, şi de asemenea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să îndrepte Biserica şi să mărturisească Ortodoxia, numai dacă el nu va dori să se retragă de la faptă şi să-şi ascundă lumina sa sub un obroc.

Dar eu sunt pe deplin încredinţat că el nu va acţiona astfel şi, văzând Biserica în primejdie în valuri şi credinţa depinzând de un om neputincios (vorbesc potrivit socotelilor omeneşti), şi cunoscând că îi este cu putinţă a o ajuta, el nu-şi va nesocoti în asemenea grad conştiinţa încât să nu se grăbească cu toată iuţeala şi bunăvoinţa să intre în bătălie; fiindcă fiind înţelept, el înţelege prea bine că distrugerea credinţei ortodoxe va însemna pierzarea generală.

Este adevărat că în trecut, considerând că bătălia care era condusă de alţii, mai cu seamă de mine, era suficientă, el nu s-a dovedit a fi un apărător deschis al Adevărului, fiind silit, poate, de îndemnuri sau de oameni. Dar eu însumi într-o vreme de început nu duceam deloc sau prea puţin această bătălie, neavând suficientă putere, nici râvnă; iar acum eu deja nu mai am nimic: şi ce este mai puţin decât nimic ? Şi astfel dacă atunci el credea de asemenea că noi înşine am putut aşeza ceva drept, şi el a considerat că este inutil ca el să facă ceea ce alţii puteau face, ca şi ceea ce, cu ajutorul său cu totul nesemnificativ, ar fi vătămător pentru alţii, aşa cum adeseori mi-a explicat, cerând iertare, atunci în acest moment, când eu plec de aici, nu văd pe nimeni altul egal cu el care ar putea să-mi ia locul în Biserică şi credinţă şi în dogmele Ortodoxiei.

În consecinţă, eu îl socotesc vrednic, fiind chemat sau mai degrabă silit de vremuri, de a-şi dezvălui scânteia evlaviei ascunsă în el şi de a lupta pentru Biserică şi învăţătura sănătoasă; astfel încât ceea ce eu nu am putut împlini, el să poate aşeza drept, cu ajutorul lui Dumnezeu. Fiindcă cu darul lui Dumnezeu el poate face aceasta, cu mintea care i-a fost dată şi cu puterea sa în cuvânt, dacă el va dori doar să le folosească la momentul prielnic.

Şi el este totodată nevoit în relaţia sa cu Dumnezeu şi credinţa şi Biserica să lupte cu credincioşie şi pe deplin pentru credinţă. Şi eu însumi pun asupra sa această bătălie, astfel ca el să fie apărătorul Bisericii şi conducătorul învăţăturii sănătoase şi luptătorul pentru dogmele drepte şi Adevăr în locul meu, având nădejde la Dumnezeu şi la Adevărul Însuşi, pentru care se duce chiar acest război; astfel ca fiind un participant la acesta [împreună] cu Sfinţii Dascăli şi Părinţi purtători de Dumnezeu, marii teologi, el să-şi primească răsplata de la Dreptul Judecător când El îi declară biruitori pe toţi cei care au luptat pentru evlavie. Dar el însuşi trebuie cu toată puterea sa să arate râvna pentru bunăstarea învăţăturilor drepte ale Bisericii, ca fiind silit să dea un răspuns pentru aceasta în Ziua Judecăţii lui Dumnezeu şi mie, 032. Sfantul Marcu al Efesului VIIIcare i-am încredinţat aceasta şi am socotit de asemenea să aduc în Ţara Bună aceste cuvinte cu roade mai mult decât însutite care vin de la ele.

Să-l lăsăm să-mi răspundă cu privire la aceasta, astfel ca plecând din această viaţă eu să pot avea încredinţare deplină, şi ca eu să nu mor mâhnit, deznădăjduind cu privire la îndreptarea Bisericii.

 

Ghenadie Scholarios (1400-1473; patriarh al Constantinopolului între anii 1454-1464), cel care a fost primul patriarh al Constantinopolului de după căderea Constantinopolului în mâinile turcilor, împreună cu sultanul Mahomed (Mehmed) al II-lea Cuceritorul

 

Răspunsul domnului Scholarios

Înalt prea sfinţia voastră, mai întâi de toate, eu vă mulţumesc pentru laudele pe care le-aţi rostit despre mine; căci dorind să-mi arătaţi bunăvoinţă, aţi mărturisit despre mine asemenea lucruri măreţe pe care eu nu le stăpânesc, şi eu sunt convins că acestea nu sunt nici măcar apropiate de mine. Dar aceasta vine din înălţimea bunătăţii şi virtuţii şi înţelepciunii înalt prea sfinţiei voastre, în care eu însumi, văzând-o de la început, nu am încetat să mă desfătez chiar până în prezent, precum într-adevăr se cuvine în relaţia cu înalt prea sfinţia voastră, ca părinte şi profesor şi educator; şi fiind călăuzit, ca de o normă, de înţelegerea voastră desăvârşită a dogmelor şi de justeţea opiniilor pe care le-aţi acceptat şi cu care sunt de acord, şi de asemenea respingând în mod categoric ce nu este în acord cu judecata voastră, eu nu am refuzat niciodată să-mi împlinesc datoria ca un fiu şi ucenic faţă de înalt prea sfinţia voastră.

Înalt prea sfinţia voastră înşivă sunteţi martor al acestui lucru. Ştiţi că eu am procedat întotdeauna astfel faţă de înalt prea sfinţia voastră, şi arătându-mi sentimentele mai profunde ale convingerilor mele, v-am făcut aceste făgăduinţe.

Referitor la faptul că mai înainte eu nu am ieşit deschis la războiul pe care înalt prea sfinţia voastră l-aţi dus, ci am păstrat tăcerea, nimeni nu ştie mai bine motivul pentru acest lucru decât înalt prea sfinţia voastră, deoarece adeseori v-am destăinuit argumentele mele şi mi-am deschis sincer inima cu privire la acest lucru şi mi-am cerut fierbinte iertare şi nu am fost lipsit de ea. Dar acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns să dispreţuiesc aceasta, şi am devenit un apărător sincer şi deschis al Adevărului, pentru a vesti fără teamă dogmele Părinţilor mei şi caracterul desăvârşit al Ortodoxiei, potrivit cu poziţia înalt prea sfinţiei voastre.

Spun aceasta nu pentru că vă văd deja luat de aici, fiindcă noi nu am părăsit nădejdile noastre de pe urmă, ci nădăjduim în Dumnezeu că vă veţi reveni din boala voastră şi veţi fi cu noi şi ne vom strădui împreună în această luptă. Dacă, însă, prin judecăţile cunoscute de Dumnezeu, veţi pleca de aici la acel loc de odihnă pe care vi l-aţi pregătit, şi dacă şi din cauza nevredniciei noastre veţi merge acolo unde sunteţi vrednic să vă sălăşluiţi – atunci, declarând în mod absolut, vă spun înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri care stau acum nevăzuţi înaintea noastră, şi înaintea multor bărbaţi vrednici prezenţi aici, că în toate voi fi în locul vostru şi în locul limbii voastre, şi din aceea cu care aţi ars şi pe care aţi lăsat-o moştenire cu dragoste, eu însumi, aşijderea apărând şi dăruind tuturor, nu voi trăda absolut nimic, ci voi lupta pentru ea [Ortodoxie] până în sfârşit, cu riscul vărsării sângelui şi al morţii. Şi cu toate că experienţa şi puterea mea sunt mici, eu sunt încredinţat că înalt prea sfinţia voastră veţi întregi neajunsurile mele cu rugăciunile plăcute lui Dumnezeu care vă caracterizează, atât acum când sunteţi aici cu noi, cât şi atunci când veţi fi plecat dintre noi.

 

Episodul urmator