----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LXX)

 

Episodul anterior

 

225. Aceasta este prima mărturisire înaintea Ziditorului firii, Stăpânul milei, Judecătorul vinii. Dar chiar dacă Dumnezeu ştie toate (potrivit Estir 4,16; Ioan 21, 17), cu toate acestea El aşteaptă cuvintele mărturisirii tale. Căci ,,cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10, 10), fiindcă oricine ridică greutatea greşelii se împovărează pe sine, şi oricine o ia înaintea acuzatorului mărturisind preîntâmpină reaua voinţă a acuzaţiei. Căci ,,dreptul singur este pârâşul său de la întâiul cuvânt” (Pildele lui Solomon 18, 17).

Pentru că zadarnic vrei să tăinuieşti de Cel pe care nimic nu Îl înşală, şi tu poţi dezvălui fără primejdie ce ştii că este deja cunoscut. Mărturiseşte mai degrabă ca Hristos să poată mijloci pentru tine, El pe care Îl avem ca pe un Mângâietor către Tatăl (potrivit I Ioan 2, 1), ca Biserica să se poată ruga pentru tine, ca oamenii să poată plânge pentru tine. Şi nu te teme ca nu cumva să nu dobândeşti nimic. Mângâietorul făgăduieşte iertare, Stăpânul oferă har, Apărătorul binevoieşte să-ţi dea împăcarea cu bunăvoinţa Tatălui. Crede pentru că este adevărul (potrivit Ioan 14, 6; I Ioan 5, 6), încuviinţează pentru că este o virtute. El are pricină să mijlocească pentru tine ca nu cumva El să fi murit pentru tine în zadar (potrivit Galateni 2, 21). Tatăl de asemenea are pricină pentru iertare, deoarece Tatăl vrea ce vrea Fiul.

226. ,,Greşit-am la cer şi înaintea ta” (Luca 15, 18, 21). Într-adevăr, principiul nu este exprimat, dar darurile cereşti ale Duhului sunt arătate a fi vătămate de păcatul sufletului, cu siguranţă pentru că este interzis a te depărta de pântecele Maicii noastre, Ierusalimul, care este în ceruri (potrivit Galateni 4, 26; Evrei 12, 22).

227. ,,Nu mai sunt vrednic a mă chema fiul tău” (Luca 15, 19, 21). Deoarece fiind abătut, el nu trebuie să se preamărească, ca el să poată fi înălţat prin vrednicia propriei smerenii.

228. ,,Fă-mă ca pre unul din argaţii tăi” (Luca 15, 19). El ştie că există o diferenţă între fii, prieteni, argaţi şi robi. Fiu prin botez, prieten prin virtute, argat prin muncă, rob prin frică. Dar până şi din robi şi argaţi ies prieteni, potrivit cu ce este scris: ,,Voi prietenii mei sunteţi, de veţi face câte eu poruncesc vouă. De acum nu vă mai zic vouă slugi” (Ioan 15, 14-15).

229. Aceasta în prezenţa Sa; dar nu ajunge a spune dacă nu vii la Tatăl (potrivit Luca 15, 20). Unde Îl vei căuta pe El, unde Îl vei găsi ? Mai întâi, scoală-te, adică tu care înainte dormeai (potrivit Faptele Apostolilor 20, 9). Aşadar, apostolul spune: ,,Deşteaptă-te cel ce dormi, şi te scoală din morţi” (Efeseni 5, 14). Fărădelegea este un talant de plumb (potrivit Zaharia 5, 7), dar şi lui Moisi i se spune: ,,Tu stai aici” (A Doua Lege 5, 31). Hristos îi alege pe cei ce stau (în picioare). Aşadar, scoală-te, aleargă la Biserică; aici este Tatăl, aici este Fiul, aici este Sfântul Duh.

230. Cel care te aude cugetând în locurile tainice ale minţii aleargă la tine. Şi când tu eşti încă departe, El te vede şi aleargă la tine. El vede în inima ta, El aleargă, ca nu cumva cineva să te împiedice şi de asemenea te îmbrăţişează. Vederea Sa înainte este în alergare, mila Lui în îmbrăţişare, şi, ca să spunem aşa, înclinaţia iubirii părinteşti. El cade pe grumajii tăi (potrivit Luca 15, 20) pentru a-l ridica pe cel căzut la pământ şi împovărat cu păcate şi a-l aduce pe cel abătut către cele pământeşti înapoi către cer, unde el Îl caută pe propriul Făcător. Hristos cade pe grumajii tăi pentru a slobozi grumajii tăi de jugul robiei şi agaţă dulcele Său jug de umerii tăi (potrivit Matei 11, 30).

Nu ţi se pare că El a căzut pe grumajii lui Ioan când Ioan stătea înclinat cu grumajii săi pe pieptul lui Iisus (potrivit Ioan 13, 25; 21, 20) ? Şi, de aceea, el L-a văzut pe Cuvântul cu Dumnezeu (potrivit Ioan 1, 1-2) pentru că el stătea drept către cele cereşti. El cade pe grumajii lui când El spune: ,,Veniţi către mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi, şi eu vă voiu odihni pre voi. Luaţi jugul meu preste voi” (Matei 11, 28-29). Deci, El cade în acest chip, dacă tu te-ai întors.

231. Şi El porunceşte să fie aduse o haină, un inel şi încălţăminte (potrivit Luca 15, 22). Haina este veşmântul înţelepciunii cu care apostolii acoperă goliciunea trupului, deoarece fiecare se înveleşte pe sine. Astfel, ei primesc haina ca ei să poată îmbrăca neputinţa trupului cu virtutea înţelepciunii duhovniceşti. Căci este spus despre înţelepciune: ,,Spăla-va în vin haina sa” (Facerea 49, 11). Deci, haina este un acoperământ duhovnicesc şi un veşmânt de nuntă (potrivit Matei 22, 11).

Ce este un inel, dacă nu o mărturie a credinţei sincere şi o expresie a adevărului ? Apoi, încălţămintea este propovăduirea Evangheliei (potrivit Efeseni 6, 15). Şi, prin urmare, el a primit înţelepciunea dintâi – căci există altă înţelepciune care nu ştie taina –, el a primit mărturia propriilor cuvinte şi fapte, şi fixarea unei intenţii bune şi a unei direcţii, ca nu cumva să împiedice de piatră piciorul său (potrivit Psalmi 90, 12; Matei 4, 6) şi, înşelat de diavol, să-şi abandoneze datoria de propovăduire dumnezeiască. Aceasta este pregătirea Evangheliei, îndreptând pe cei pregătiţi pentru calea celor cereşti, astfel ca noi să umblăm nu după trup, ci după Duh (potrivit Romani 8, 4).

232. Mai mult, este junghiat viţelul cel îngrăşat (potrivit Luca 15, 23) astfel că reintegrat prin participarea la taine prin harul sfintei taine, el se poate ospăta din Trupul Domnului, bogat în virtute duhovnicească. Căci nimeni în afara celui care s-a temut de Dumnezeu – (temere) care este începutul înţelepciunii (potrivit Psalmi 110, 9; Pildele lui Solomon 9, 10; Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 1, 13) –, dacă nu a păstrat sau a primit mărturia duhovnicească, dacă nu L-a propovăduit pe Domnul, nu ar trebui să fie prezent la sfintele taine cereşti. Dar oricine are inelul (potrivit Luca 15, 22) are pe Tatăl, şi pe Fiul, şi pe Sfântul Duh, pentru că Dumnezeu l-a pecetluit pe el (potrivit Estir 8, 8).

Hristos este Chipul Lui (potrivit II Corinteni 4, 4) şi El a dat ca o arvună pe Duhul în inimile noastre (potrivit II Corinteni 1, 22), ca noi să putem cunoaşte că acesta este semnul inelului care este pus pe mână, cu care sunt pecetluite locurile lăuntrice ale inimilor noastre şi lucrările faptelor noastre. Astfel, noi suntem pecetluiţi precum şi citim: ,,Crezând – spune – v-aţi pecetluit cu Duhul făgăduinţei cel Sfânt” (Efeseni 1, 13). Astfel în chip potrivit el Îl înfăţişează pe Tatăl ospătându-se din carnea unui viţel, deoarece este un animal de jertfă care este adus pentru păcate (potrivit Leviticul 4, 3; 8, 14);

233. astfel, fiul poate arăta că hrana Tatălui este mântuirea noastră (potrivit Ioan 4, 34), şi bucuria Tatălui este răscumpărarea păcatelor noastre. Şi aici, într-adevăr, dacă te întorci la Tatăl, pentru că Fiul este o Jertfă pentru păcate. Tatăl Se bucură de întoarcerea păcătosului; mai sus, Fiul Se bucură de găsirea oii (potrivit Luca 15, 5), ca tu să poţi cunoaşte că bucuria Tatălui şi a Fiului este una, o strădanie la temelia Bisericii.

234. Însă Tatăl Se bucură ,,că fiul meu acesta mort era şi a înviat şi pierdut era şi s-a aflat” (Luca 15, 24, 32). Cel care era este pierdut, căci cel care nu era nu poate fi pierdut. Astfel păgânii nu sunt, creştinul este, potrivit cu ceea ce este scris mai sus că ,,au ales Dumnezeu şi cele ce nu sunt, ca pre cele ce sunt să strice” (I Corinteni 1, 28).

Însă de asemenea este posibil a înţelege aici chipul neamului omenesc într-un (singur) om. Adam a fost, şi noi toţi am fost în el. Adam a fost pierdut, şi în el noi toţi am fost pierduţi (potrivit I Corinteni 15, 22). Omul este reînnoit în omul care a fost pierdut, şi el este făcut în asemănarea lui Dumnezeu şi reînnoit după chipul Său (potrivit Facerea 1, 27) prin răbdarea şi mărinimia dumnezeiască. Atunci, de ce ,,au ales Dumnezeu şi cele ce nu sunt, ca pre cele ce sunt să strice” (I Corinteni 1, 28) ? Cu alte cuvinte, El a ales neamul păgânilor care nu era, ca El să poată strica neamul evreilor.

235. De asemenea putem crede că ele s-au spus despre un om care se pocăieşte, fiindcă cineva nu este mort decât dacă a trăit cândva. Şi astfel, păgânii nu mor, ci sunt morţi: într-adevăr, oricine nu a crezut în Hristos este întotdeauna mort (potrivit Ioan 3, 36). Şi categoric, când păgânii au crezut, ei au început să vină la viaţă prin har, dar oricine a căzut vine la viaţă prin pocăinţă.

236. Apoi urmează un fragment potrivit căruia noi trebuie să acceptăm ca păcatele să fie iertate după pocăinţă, ca nu cumva noi să invidiem iertarea dată altuia, de care noi înşine nu ne vrednicim de la Domnul. Căci cine eşti tu să grăieşti împotrivă Domnului (potrivit Iudita 12, 13), în cazul în care El iartă vina cui vrea El, când tu ierţi pe cine vrei tu ? El vrea să i se ceară, El vrea să fie rugat fierbinte. Dacă dreptatea este a tuturor, unde este harul lui Dumnezeu ? Cine eşti tu să priveşti cu neîncredere la Dumnezeu ?

237. Şi, de aceea, fratele este amintit aici, deoarece se spune că el vine către casă (potrivit Luca 15, 25), adică, preocupat de probleme lumeşti, neştiutor de ceea ce este al Duhului lui Dumnezeu (potrivit I Corinteni 2, 12), astfel că el se plânge atunci că nici măcar un ied nu a fost vreodată junghiat pentru el (potrivit Luca 15, 28-29); căci Mielul a fost jertfit (potrivit Ieşirea 12, 5-27), nu pentru invidie, ci pentru iertarea lumii (potrivit Ioan 1, 29, 36). Cel invidios cere un ied, cel nevinovat doreşte ca un miel să fie jertfit pentru el.

Aşadar, de asemenea, cel vârstnic este numit astfel, fiindcă oricine este îmbătrânit curând de invidie. În consecinţă, el stă afară (potrivit Luca 15, 28), pentru că răutatea unui duh invidios îl elimină pe el. El nu poate auzi jocurile şi cântecele (potrivit Luca 15, 25), nu creaţiile desfrâului scenic, nici acordurile fluierelor răsunătoare, ci (nu poate auzi) armonia oamenilor în cor care repetă dulceaţa plăcută pentru păcătosul salvat (potrivit Luca 15, 7).

238. Pune înaintea mea pe unul din aceia care par lor înşile a fi drepţi, care nu văd bârna din propriul ochi şi nu pot răbda ştercul păcatului altuia (potrivit Luca 6, 41). De ce este el mânios, când este dată iertarea celui care-şi mărturiseşte păcatul şi cere fierbinte multă vreme mila ? De ce urechile lui nu pot răbda cântarea duhovnicească a oamenilor ? Căci aceasta este cântarea când psalmul de diferite vârste şi virtuţi răsună în Biserică precum înţelegerea egală a feluritelor inimi, când este dat răspunsul, când se spune amin. Aceasta este cântarea pe care şi Pavel o ştia. Şi de aceea el a spus: ,,Cânta-voiu cu duhul, cânta-voiu şi cu mintea” (I Corinteni 14, 15). Credem că aceste chestiuni ar trebui discutate referitor la această pildă de faţă.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei