----------------

 

Carti in site

 

--------------------

CE SE ÎNTÂMPLA ÎN BISERICĂ ÎN URMĂ CU UN VEAC

Biserica Ortodoxă Română şi recunoaşterea hirotoniilor anglicane în anii ‘1920

 

 
Conferinţa pan-ortodoxă de la Moscova, 8-18 iulie 1948
 
Episcopul Rafail Hawaweeny despre anglicani şi botezul ortodox
 
Bătălia pentru Constantinopol
 
* * *

 

Extrase din procesele verbale ale

şedinţelor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

 

Sumarul şedinţei din ziua de 28 noiembrie 1924

Şedinţa se deschide la orele 15 ½ sub preşedinţia Î.P.S. Mitropolit Primat. Secretar de şedinţă P.S. Ep. Ghenadie al Buzăului. [...]

 

Î.P.S. Mitropolit Primat aduce la cunoştinţa Sfântului Sinod că avem la ordine o chestiune de studiat, care a fost dată Î.P.S. Mitropolit al Ardealului Nicolae şi anume: hirotoniile anglicane. Această chestiune este la ordinea zilei şi prin aceea că de multe ori au venit diferite misiuni anglicane. Toate au avut mai mult sau mai puţin caracter platonic; dar acum de curând a fost şi un canonic, Bate, cu scrisori de recomandaţie de la Arhiepiscopul de Canterbury, care era perfect informat în toată teologia noastră ortodoxă.

Cu aceasta s-a ajuns să se privească lucrurile pe o faţă mult mai precisă. Teologii noştri i-au formulat şi prezentat o serie din vreo 50 întrebări, relativ la punctele de credinţă anglicană în raport cu învăţătura ortodoxă. Canonicul a dat răspunsuri complete şi suficiente şi în acelaşi timp şi acceptibile la toate întrebările, afară de una: ,,transsubstanţiunea”[1]. Faţă cu acest răspuns neconvenabil, ne-am zis: totul este de prisos dacă în privinţa sfintei euharistii anglicanii nu sunt de perfect acord cu noi. Mai pe urmă însă, chestiunea ni s-a lămurit şi o parte din temerile noastre s-au risipit: anglicanii au oroare de cuvântul transsubstanţiune, mai ales că acestei expresiuni scolasticii i-au dat un înţeles exagerat. Dar ca formulă de prefacere a sfintelor elemente, ei admit fără restricţiune formula ortodoxă.

Aşadar, precum se pare, o înţelegere cu anglicanii n-ar fi exclusă. Însă, când ajungem să punem şi în practică ceea ce discutăm în teorie, se pare iarăşi că ne lovim de o dificultate, privitor la care trebuie să ne clarificăm: care este valabilitatea hirotoniilor anglicane ? Au continuitatea apostolică, sau au întrerupt-o odată cu reforma ? Acest moment trebuie clarificat. Şi sfetnicii mei mi-au dat ideea să dau această chestiune în studiu Pr. Nicolae Popescu profesor la Facultatea de Teologie, care să ne arate dacă nu cumva anglicanii mai au sau nu mai au continuitatea apostolică, în ceea ce priveşte hirotoniile. Deci vă propun să dăm chestia lui să o studieze şi să ne facă un referat.

Se aprobă şi se dă însărcinarea pr. N. Popescu să facă un studiu asupra acestei chestiuni. S-au întrerupt la reformă sau nu şirul apostolic al hirotoniilor anglicane ? [...]

 

Sumarul şedinţei din ziua de 1 decembrie 1924

Şedinţa se deschide la orele 10 dimineaţa sub prezidenţa Î.P.S. Mitropolit Primat D. Dr. Miron. Secretar: P.S. Ep. Ghenadie al Buzăului. [...]

Sumarul şedinţei precedente nu se citeşte, rămânând a se citi în altă şedinţă şi se intră direct în dezbateri, dându-se cuvântul Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului.

 

Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului face referat în privinţa chestiunii hirotoniilor anglicane. Rămâne să vedem la sfârşitul vorbirii noastre dacă putem lua o hotărâre definitivă de recunoaştere sau nu. Înainte însă voiu ceti scrisoarea S. Sale Patriarhului de Constantinopole, prin care ni se comunică recunoaşterea de către sinodul său a hirotoniilor anglicane (citeşte scrisoarea).

Prin această scrisoare, Patriarhul din Constantinopol a pus chestiunea: putem noi, ori nu putem cunoaşte ce validitate au hirotoniile din Biserica Anglicană ? Au, prin continuitate succesivă, sacerdoţiul de la Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, sau nu ? Acesta este fondul chestiunii. Din informaţiile culese din publicistică, Patriarhia din Constantinopole nu numai că le-a recunoscut, dar încă prin aceasta face cunoscut tuturor Bisericilor Ortodoxe recunoaşterea sa, prin urmare le-a recunoscut, în mod formal. Una dintre cele două Patriarhii, nu ştiu care, a Alexandriei sau a Antiohiei, în tot cazul una dintre ele, de asemenea le-au recunoscut. Asemenea le-au recunoscut Patriarhia Ierusalimului, Arhiepiscopia autonomă a Chiprului şi Biserica de pe Muntele Sinai.

Prin urmare un număr însemnat dintre Bisericile Ortodoxe au recunoscut validitatea acestor hirotonii, însă tocmai şi numai acelea care se găsesc sub directa influenţă a politicii engleze; şi recunoaşterea s-a produs, cum la Constantinopole, în timpurile foarte critice de după război. Nu s-a pronunţat până acum Biserica autocefală a Greciei, unul dintre cele două Patriarhate, al Alexandriei ori al Antiohiei, Biserica autocefală a Serbiei, rusească – deşi aceasta a întreţinut de multă vreme legături strânse cu englezii – şi noi. În ceea ce ne priveşte, acum, când se pune şi la noi chestiunea şi noi negăsindu-ne în situaţia critică în care s-au găsit Bisericile răsăritene care le-au recunoscut deja, ne putem pronunţa în deplină libertate şi independent de orice alte consideraţiuni de natură străină, care nu trebuie să intre în preocupaţii de asemenea natură.

Ţin să constat că şi noi suntem influenţaţi de aceleaşi sentimente de a vedea împlinindu-se cuvintele Mântuitorului spuse înainte de moartea Sa: ,,Ca toţi să fie una” şi cu această dragoste de a vedea strânse într-un mănunchi toate ramurile creştinismului, privim şi această chestiune. Dacă am putea să ajungem să recunoaştem validitatea hirotoniilor anglicane, vedem cât de mult s-ar strânge legăturile noastre cu creştinismul apusean şi am avea un folos neasemănat de mare dacă, având putinţa să recunoaştem validitatea lor, am lega relaţii strânse cu anglicanismul.

Cu aceasta s-ar putea să ieşim din izolarea universală în care Biserica noastră se află pusă. Prin poziţia lor geografică, Bisericile Ortodoxe mediteraneene au fost puse în situaţia să fie scoase din izolare, numai Biserica noastră stă cu totul izolată de marea mişcare de unire, ivită acum după război, şi de am putea ajunge să închegăm legături cu Biserica Anglicană, am ieşi din această izolare generală în care ne aflăm.

Sârbii, în marea lor nenorocire, din timpul războiului când au fost nevoiţi să se evacueze, pe lângă multele rele şi necazuri, au ajuns să aibă şi un mare folos. Siliţi să plece din ţara lor, pentru o vreme s-au aşezat la Paris, ca de acolo îndată să se mute în Anglia. Aci s-au aşezat cu un seminar întreg de aproape 300 de elevi, cu profesori şi chiar cu un episcop şi în timp de trei ani de zile cât au stat aci, au învăţat englezeşte, s-au înfruptat de la teologia engleză şi, în sfârşit, au învăţat tot ceea ce se putea învăţa în timp de trei ani de zile. Eu cred că în multe privinţe Biserica Sârbească a revenit întărită acasă prin aceasta şi efectele nu vor întârzia să se arate cât de curând. Numai noi am rămas izolaţi, nu numai faţă de Apusul creştin, ba încă faţă de Ortodoxia noastră.

Ruşii răspândiţi în toată lumea, din pricina evenimentelor de la ei de acasă, au legat relaţiuni trainice şi cu Apusul, dar mai presus cu Bisericile Ortodoxe răsăritene. Este pagubă că teologii vestiţi ruşi care s-au răspândit pretutindeni nu s-au stabilit şi la noi în ţară. Noi nu numai că nu avem contactul acesta cu Bisericile Ortodoxe şi cu lumea creştină apuseană, dar se pare că şi în acele manifestări unde Biserica noastră este chemată să ia parte, ca conferinţa de la Sinaia de o pildă, suntem expulzaţi ca ierarhie şi înlocuiţi cu mireni din Ministerul Cultelor, care vorbesc în numele nostru şi angajează Biserica noastră. Deci dar, dacă se poate ajunge să se recunoască validitatea hirotoniilor anglicane va rezulta pentru Biserica noastră un real folos.

Chestiunea hirotoniilor anglicane poate fi tratată din două puncte de vedere: 1). istoric şi 2). teologic.

 

1). Din punct de vedere istoric, trebuiesc constatate şi precizate faptele care s-au petrecut: dacă actul hirotoniei episcopului Parker Mathew a întrunit ori nu toate elementele unei hirotonii valide ? Dacă le-a avut, el a putut să transmită validitatea hirotoniilor, dacă nu, nu a putut s-o transmită. Romano-catolicii, aproape în toate voturile lor (sunt şi unii dintre romano-catolici dar foarte puţini care le-o admite) contestă validitatea hirotoniilor anglicane. Biserica Ortodoxă, până în timpul de faţă, nu s-a pronunţat. Dintre teologii ruşilor, unii înclină pentru recunoaştere, alţii, mai intransigenţi din punctul de vedere ortodox, înclină pentru partea contrarie.

Chestia, din punct de vedere ortodox, se stabileşte aşa: că la hirotonia lui Parker au participat patru episcopi. Doi dintre ei: Barlow şi Hodjkius au participat după pontificalul roman. Ei au avut deci şi au putut transmite hirotonia în mod valabil. Şi ordinatul reformat conţine în formula hirotoniei din cartea de rugăciuni formula inspirată după vechea rânduială. Aparenţele sunt foarte favorabile, dar în privinţa aceasta sunt o mulţime de discuţiuni în legătură cu multe chestiuni din Biserica Anglicană. Din acest punct de vedere istoric, fără a ceda nimic din punctul de vedere ortodox, eu cred că nu s-ar putea întâmpina nici o rezistenţă din partea ortodocşilor. În hirotonia lui Parker vedem întrunindu-se toate elementele indispensabile pentru validitatea unei hirotonii.

 

2). Din punct de vedere teologic însă se iveşte o mare dificultate; dificultate pe care singuri anglicanii şi-o pun în cale. Ca ortodox, pe mine mă priveşte nu numai faptul istoric dacă Parker a primit ori nu o hirotonie validă, ci mă priveşte doctrina pe care anglicanii o au despre taina hirotoniei. Ei au o carte a lor de rugăciuni, unde se cuprinde şi catehismul şi cele 39 de puncte – aci este tradiţiunea lor în acest catehism şi 39 puncte pe care fiecare preot şi episcop la instalarea lui în slujbă trebuie să declare, mi se pare sub jurământ, că le recunoaşte. De unde putem noi găsi doctrina Bisericii anglicane ? Nu este alt izvor decât această carte de rugăciuni.

În cele 39 puncte, în al 25-lea, este formulată rugăciunea despre taina hirotoniei în acest chip:

,,Tainele pe care le-a instituit Iisus Hristos nu sunt numai Simboale şi semne ale mărturisirii creştinilor, ci sunt mai curând dovezi sigure şi asigurate şi semne eficace ale graţiei şi ale bunei voinţe ale lui Dumnezeu faţă de noi, prin care El îndeplineşte în mod văzut înlăuntrul nostru şi prin care El nu numai dă viaţă, ci şi întăreşte şi confirmă credinţa, pe care o avem într-însa.

Există două taine pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a instituit în Evanghelie, anume: Botezul şi Cina Domnului.

Celelalte cinci taine, după cum se numesc îndecomun, anume: Confirmaţia, Pocăinţa, Preoţia, Nunta şi Extrema-Ungere, nu trebuiesc a fi ţinute ca taine ale Evangheliei, unele fiind născute dintr-o imitare stricată a apostolilor, altele fiind stări de viaţă, aprobate în Scriptură, însă care nu au totuşi natura tainelor, precum o au Botezul şi Cina Domnului. Ele nu au nici un semn vizibil, nici ceremonia pe care s-o fi rânduit Dumnezeu.

Iisus Hristos nu a instituit nicidecum tainele pentru a fi privite şi pentru ai noştri ochi, nici pentru a fi purtate încoace şi încolo, ci pentru ca noi să ne împărtăşim şi noi cu ele în mod legitim. Şi numai în aceia care le primesc cu vrednicie au ele eficacitate şi o lucrare mântuitoare, însă, cât priveşte pe cei ce le primesc cu nevrednicie, ei îşi atrag asupra lor osândă după cum spune Sfântul Pavel”.

Ca taine ale Evangheliei, deci, ei recunosc numai două: Botezul şi Cina Domnului, iar între tainele care zic că sunt stări de viaţă, numără preoţia şi nunta, deci ca taine secundare. Totuşi afirmă că prin aceste taine şi rânduieli sfinte se împărtăşeşte graţia, harul lui Dumnezeu. Prin hirotonie, se zice la art. 36, se împărtăşeşte preoţia şi de aceea au preoţie, au ierarhia întreagă, cu diacon, preot şi episcop şi ţin cu îndărătnicie la ea; şi din această ţinere doresc atât de mult să se apropie de noi. Hirotoniile se fac prin punerea mâinilor şi prin rugăciuni. Dar, în detrimentul caracterului sacramental al hirotoniei, ei au o nouă doctrină, care zice că hirotonia este pentru ei o ceremonie bisericească. Nu este de mirare că găsim preoţi anglicani, ai bisericii aşa-zise populare, ,,Broad Church”, considerându-se confraţi cu pastorii protestanţi şi participând cu ei la aceeaşi viaţă bisericească.

Vedeţi, situaţia neclară, în aceeaşi Biserică a mai multor categorii de preoţi, dându-se posibilitatea să stea în sânul aceleiaşi Biserici curente cu totul deosebite, este datorită faptului că nu au o doctrină clar precizată în această privinţă şi nu îndrăznesc să o clarifice din pricina temerii că ar pierde pe mulţi dintre preoţii lor, care ar trece la protestanţi; şi ei, nefiind siguri de o unire cu noi, nu riscă să facă această spărtură. Poate că, dacă s-ar uni cu noi ortodocşii, ar face-o. Între teologii Bisericii Înalte – High Church – este o sete neînvinsă de a ajunge pe terenul ecumenic.

Părerea mea este că, atâta vreme cât ei nu-şi vor preciza doctrina lor dogmatică, noi nu ne putem pronunţa asupra validităţii hirotoniilor anglicane.

Biserica noastră are toate cele 7 taine identice, cu foarte mici deosebiri, nu numai cu Biserica Romano-Catolică, dar şi cu acele Biserici care s-au desfăcut de ecumenicitate în veacurile primitive ale creştinismului: ca armenii, nestorienii etc. Chiar dacă Mathew Parker ar fi primit hirotonia, nu după ritualul după care a primit-o, ci după ritualul ortodox chiar, atât timp cât Biserica Anglicană nu recunoaşte între tainele sale sacerdoţiul, indiferent de validitatea sau nevaliditatea hirotoniei lui Parker, putem noi să le-o recunoaştem ca taină ?

Deci nu partea istorică, ci cea teologică ne interesează. Latura istorică, chiar pe romano-catolici nu i-ar încurca. Dacă anglicanii recunosc dogma papalităţii cu toate consecinţele, romano-catolicii i-ar recunoaşte fără întârziere. Noi punem chestiunea din punct de vedere teologic. Nu crezi în taina hirotoniei, cum vii să-ţi recunosc validitatea unei hirotonii făcută acum 3-400 de ani ?

Dacă nu ai avut taină atunci când ai săvârşit hirotonia, ai putut da ceea ce nu ai avut în intenţia ta ?

În rezumat deci: ce atitudine să luăm ? Cred că Biserica Patriarhiei din Constantinopol, cea din Ierusalim, Cipru, Sinai, cum şi unul din cele două Patriarhate ale Antiohiei sau Ierusalimului[2], care toate stau sub directa influenţă politică a Angliei, s-au grăbit; şi regret această grabă, că ar fi trebuit ca Biserica Ortodoxă întreagă unită să se prezinte pe această chestie faţă de Biserica Anglicană şi să-i ceară să-şi precizeze mai întâi doctrina. Biserica Ortodoxă, prezentându-se cu această putere de unitate, nu numai că ar fi putut pretinde Bisericii Anglicane, dar i-ar fi uşurat mult sarcina de a-şi preciza doctrina. Văzând Biserica Ortodoxă întreagă gata de a înlesni unirea, după ce Biserica Anglicană şi-ar fi precizat doctrina, aceasta ar fi avut curajul s-o facă.

Ca urmare deci, propunerea mea este aceasta:

 

I. Să se răspundă Patriarhului din Constantinopole că, privind chestia faptului hirotoniei lui Parker n-am avea piedică de a recunoaşte validitatea hirotoniilor anglicane;

II. Că şi noi credem că s-ar înlătura o piedică din calea unirii Bisericii Anglicane cu cea Ortodoxă;

III. Că noi dorim din inimă această unire şi suntem gata să înlăturăm piedicile;

IV. Dar, pentru a ne pronunţa definitiv, cerem ca Biserica Anglicană, ea însăşi, să-şi precizeze doctrina despre sfintele taine, îndeosebi despre cea a hirotoniei. O consideră taină au ba ?

V. Prin urmare cheia este în mâna însăşi a Bisericii Anglicane, iar noi vom fi fericiţi, dacă i-am da ocazie şi îndemnul pentru precizarea doctrinelor sale.

 

Î.P.S. Mitropolit Primat dă lămurire asupra convorbirilor pe care le-a avut cu diferiţi trimişi ai Arhiepiscopului de Canterbury şi îndeosebi cea a canonicului Bate; şi impresiunile rămase sunt că nu ar fi prea departe din punct de vedere doctrinal de noi.

Se primesc propunerile Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, cu adăugirea a se comunica această hotărâre tuturor Bisericilor surori Ortodoxe.

 

Sumarele şedinţelor Sfântului Sinod au fost publicate în periodicul Biserica Ortodoxă Română, septembrie 1925, p. 551, 553-555.

 

 

[1] Prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului, în timpul sfintei liturghii.

[2] Alexandriei.