----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Alfabetul duhovnicesc (III)
 
alcătuit de
Sfântul Dimitrie al Rostovului
din învăţături şi rugăciuni temeluitoare de suflet

 

Episodul anterior

Capitolul 3

Despre aceea că acela care nu-şi lucrează mintea – adică nu şi-o curăţeşte –, acela nu poate avea cugetare dreaptă şi adevărată

  1. Judecata[1] care vreme îndelungată nu este prelucrată şi curăţită, este cugetare nechibzuită – judecată nedreaptă şi neadevărată. Cugetarea, asemeni altor lucruri, este de mai multe feluri. Este cugetare desăvârşită – cea duhovnicească, cugetare de mijloc – cea a sufletului, este şi cugetare de rând – cea trupească. Aşa cum în învăţătura cea dinafară, sau în deprinderea vreunei meserii, nimeni nu va putea să şi-o însuşească dacă nu se va strădui să o înveţe şi să se grijească de aceasta, tot aşa nimeni nu va deprinde cugetarea cea desăvârşită – duhovnicească, dacă nu se va sârgui mereu întru aceasta.
  2. Cel care nu se va strădui singur să purceadă pe drumul evanghelicesc cel strâmt şi va fi fără băgare de seamă spre curăţirea minţii, acela este orb cu sufletul, chiar de ar fi deprins toate învăţăturile lumeşti: el ia seama doar la litera care omoară, dar nu primeşte duhul de viaţă dătător; şi nu numai pe alţii, ci nici pe sine nu poate să se îndrepte desăvârşit. Căci sunt lucruri osebite: una este cugetarea lumii acesteia şi alta este cugetarea duhovnicească. Toţi sfinţii au deprins cugetarea duhovnicească de la Sfântul Duh şi au străluminat asemenea soarelui în lume. Astăzi însă nu de la Duhul Sfânt este învăţată înţelepciunea, ci de la Aristotel, Cicero, Platon şi alţi înţelepţi păgâni şi, de aceea, cei care fac astfel, abătându-se de la drumul dreptei cugetări, suferă de orbire deplină şi de neadevăr. Sfinţii învăţau cugetarea şi poruncile lui Dumnezeu, iar aceştia învaţă doar arta vorbirii măiestrite: toată înţelepciunea lor este pe limbă, iar în suflet este doar beznă şi întuneric (potrivit Psalmi 81, 5).
  3. Cugetarea dreaptă şi adevărată nu poate fi lesne sădită în suflet şi fără de trudă şi nevoinţă mare şi îndelungată. Patimile trupeşti sunt omorâte pe măsura trudei şi nevoinţei, iar în măsura în care sunt omorâte patimile, în aceeaşi măsură creşte şi se întăreşte cugetarea cea adevărată. Însă nevoinţa trebuie să fie pentru fiecare îndoită, cuprinzând nevoinţa cea dinafară şi lucrarea minţii: nu se lucrează una fără de cealaltă.
  4. Cel care învaţă înţelepciunea cea dinafară, dar o nesocoteşte pe cea duhovnicească, se aseamănă celui care are doar un singur ochi sau un singur picior. Înţelepciunea lumii acesteia şi nevoinţa trupească fără de lucrarea minţii se aseamănă, după cum a spus cineva, sânului uscat sau unui copac neroditor. De aceea, sfinţii nu se opreau doar la munca şi învăţătura cea dinafară, ci se grijeau să deprindă şi lucrarea lăuntrică, adică curăţirea cea dinlăuntru. Dacă ei ar fi învăţat doar învăţătura cea dinafară, iar cea duhovnicească nu, atunci nu ar fi fost sfinţi, iar harul Duhului Sfânt nu ar fi petrecut întru ei.
  5. Toţi cei care au învăţat povăţuirile cele dinafară, iar lucrarea duhovnicească lăuntrică au nesocotit-o, au înnebunit cu desăvârşire, s-au desfrânat în diferite patimi şi au căzut în erezii păgubitoare, precum Arie, Savelie, Eutihie şi mulţi alţii, care nu au cercat ei a avea pre Dumnezeu întru cunoştinţă, aşa i-au dat pre ei Dumnezeu întru minte neiscusită, a face cele ce nu se cade, după cum spune apostolul (Romani 1, 28).
  6. Cel care, chiar de ar deprinde toată înţelepciunea acestei lumi, însă nu-şi va curăţa mintea, nu-şi va lumina sufletul, acela nu se poate uni cu Dumnezeu. Iar cel care nu s-a unit în cuget cu Domnul, rătăceşte cu duhul în căi neştiute. Mintea, după cum am spus, se curăţeşte şi se luminează prin nevoinţă îndoită: păzirea poruncilor Domnului şi lucrarea neîncetată a minţii şi îndeosebi cu lacrimi fierbinţi neîncetate. Nimeni nu poate ajunge la luminarea cugetului altfel.
  7. Oricare minte, nefiind lucrată, neluminată, nesărată cu sarea harului Preasfântului Duh (potrivit Marcu 9, 49), va înnebuni şi se va împuţi cu diferite gânduri şi fapte pătimaşe. Mintea este dăruită fiecăruia în chip firesc de la Dumnezeu, însă nelucrată se întunecă şi se face beznă, iar lucrată se luminează şi ajunge întru luminare desăvârşită.
  8. Asemenea copilului mic care nu are trebuinţă să înveţe să vadă lumina cu ochii trupeşti (de nu are cumva vreo suferinţă a ochilor), tot aşa nu are nevoie oarecine să fie învăţat în înţelepciunea duhovnicească şi în unirea cugetului cu Dumnezeu, afară de lucrarea curăţirii şi luminării minţii. Căci mulţi fiind foarte simpli şi neiscusiţi la învăţătură, au învăţat înţelepciunea duhovnicească – prin lucrarea minţii şi păzirea poruncilor – şi s-au împărtăşit de mari daruri, precum Antonie, Pahomie, Pavel cel prea simplu şi alţii mulţi.
  9. Mintea este înaintea oricărei învăţături şi ştiinţe lumeşti. Căci mintea nu a luat naştere ca urmare a deprinderilor cărturăreşti şi nu a crescut din învăţătură, ci toate acestea au luat naştere de la minte. Dumnezeu a dat în chip firesc minte fiecăruia, iar învăţătura de carte s-a ivit de la oameni, de aceea noi trebuie să ne grijim mai mult decât toate de curăţirea minţii. Mintea fiind curăţită şi luminată, poate pricepe toate cele dinafară şi cele lăuntrice – căci este duhovnicească – şi să judece despre toate, însă pe ea nu poate să o judece nimeni, a grăit apostolul (potrivit I Corinteni 2, 14-15).
  10. Toată jertfa cu sare se va săra, spune Domnul, iar nefiind sărată se va strica (Matei 5, 13; Marcu 9, 49-50; Luca 14, 34). Tot aşa sufletul este jertfă firească pentru Dumnezeu, după cum este spus: Jertfa lui Dumnezeu: duh umilit (Psalmi 50, 18); însă, nefiind sărată cu sarea harului Preasfântului Duh, în fel şi chip se va strica din pricina nebuniei şi se va umple cu noian de mulţime de patimi. Dacă cineva va cuprinde toată înţelepciunea acestei lumi, dar nu se va săra cu sarea Duhului Sfânt şi nu se va împărtăşi de harul Domnului, acela va rămâne cu desăvârşire netrebnic şi, ca unul ce nu are întru sine chip împărătesc, va fi alungat afară din Împărăţia lui Hristos. Cel care nu are Duhul lui Hristos acela nu este cu El, a grăit apostolul (potrivit I Corinteni 2, 16).

 

 

[1] Cu înţelesul de minte, socotinţă, cugetare, sfat lăuntric.