----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 94 vizitatori și nici un membru online

Calea rătăcirilor (IV)

- Adevăr şi minciună despre viaţa de după moarte -

de arhimandrit Serafim Alexiev

 
 

III. Învăţăminte din pilda evanghelică despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr (continuare)

Înaintaşii noştri, mamele şi taţii, neluminaţi de duhul cel fără de Dumnezeu al vremurilor noastre, nu au avut vreo mărturie a celor care au murit şi după aceasta au înviat, însă ei au fost atât de credincioşi, atât de plini de virtuţi şi atât de neclătinaţi întru mărturisirea vieţii de după moarte ... Ei au crezut că există iad şi rai nu pentru că au auzit despre aceasta de la cei înviaţi din morţi, ci pentru că au auzit de la amvon, unde se citeşte şi se propovăduieşte cuvântul cel nemincinos al lui Dumnezeu şi pentru că au simţit aceasta în conştiinţele lor luminate de harul Duhului Sfânt.

Adevăratul creştin este ferm în credinţa sa nu pentru mărturisirea adusă în folosul acestei credinţe, ci pentru legătura sa lăuntrică cu Dumnezeu, pentru experienţa sa duhovnicească personală, pentru dragostea lui duhovnicească pentru învăţătura lui Hristos, pentru acordul său cu armonia cea duhovnicească a veşnicelor şi mântuitoarelor adevăruri şi pentru bucuria lui simţită, pe care Dumnezeu o revarsă asupră-i datorită credinţei sale sincere.

În vremea lui Hristos nu toţi credeau în acelea pe care El le mărturisea. Mântuitorul săvârşea minuni, însă nici acestea nu-i convingeau pe toţi. Diavolul înceţoşa minţile multora, astfel încât ei să nu se întoarcă la adevăr. Cela ce este de la Dumnezeu, graiurile lui Dumnezeu ascultă (Ioan 8, 47) spune Însuşi Hristos. El îl învie din morţi pe Lazăr mort de 4 zile. Martorii minunii au fost cutremuraţi, dar iată că unii din ei, în pofida preaminunatei întâmplări, în loc să aducă pocăinţă înaintea atotbiruitoarelor cuvinte şi fapte ale lui Hristos, au mers la farisei, şi le-au spus cele ce au făcut Iisus (Ioan 11, 46), adică s-au folosit de această minune nu ca să creadă, ci ca să-L împileze şi să-L vândă ! Iar fariseii s-au umplut de răutate împotriva Făcătorului de minuni cel dumnezeiesc şi au hotărât să-L piardă pe El (a se vedea Ioan 11, 53) şi pe Lazăr, deoarece pentru Lazăr mulţi credeau în Hristos (a se vedea Ioan 12, 10-11) !

Ce folos au primit cei necredincioşi din faptul că Iisus a întors la viaţă un mort, care petrecuse 4 zile în împărăţia morţii ?! Nici un fel de folos ! Ba mai mult, această minune cutremurătoare le-a mărit vina şi răspunderea celor ce nu credeau !

Din toate cele spuse se vede că acela care nu ascultă de Moisi şi de prooroci, care respinge Evanghelia şi învăţătura apostolilor nu se va convinge nici măcar atunci când va vedea că cineva învie din morţi ! Cei ce nu vor să creadă nu pot să fie înţelepţiţi de nimic, căci nu există om mai surd decât acela care nu vrea să audă !

Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă minunată: ,,Gheena este nevăzută pentru cei necredincioşi, iar pentru cei credincioşi este vădită, neputând fi pusă la îndoială. Temniţele sunt văzute; în fiecare zi auzim că cineva este pedepsit, că averea cuiva îi este luată, că cineva duce o viaţă de rob (la ocnă) ... Ascultând acestea însă, cei întinaţi cu păcatul şi răufăcătorii [...] nu se înţelepţesc. Chiar mulţi din cei osândiţi, după ce îşi ispăşesc pedeapsa în temniţă şi astfel se slobozesc de ea, nu arareori se întorc către aceleaşi crime şi săvârşesc unele chiar mai grele decât cele dintâi. De aceea să nu căutăm să auzim de la cei morţi pe acelea pe care în fiecare zi atât de limpede ne învaţă Scriptura. Dacă Dumnezeu ar fi ştiut că cei înviaţi din morţi ar putea aduce folos celor vii, El, care lucrează totul spre folosul nostru, nu ne-ar fi dat şi nu ne-ar fi îngăduit un astfel de mijloc atât de folositor ?”

Există şi o altă pricină temeinică pentru care Dumnezeu nu îngăduie morţilor să se arate celor vii spre a-i întări chipurile în credinţă. Această pricină este existenţa diavolului şi a cetelor lui întunecate. Satana caută să ispitească pe fiecare, să le ducă pe toate spre folosul său şi să transforme totul în haos. El amestecă adevărul cu minciuna, evlavia cu nelegiuirea, învăţătura lui Hristos cea mântuitoare cu feluritele învăţături mincinoase şi pierzătoare. ,,Când trăiau proorocii – spune Sfântul Ioan Gură de Aur –, diavolul a ridicat prooroci mincinoşi; în vremea apostolilor a ridicat apostoli mincinoşi; când S-a arătat Mesia, el a început să ridice falşi mesia; dacă au fost hotărâte dogmele cele sănătoase ale credinţei, el a venit cu neghinele cele nesănătoase (eretice), semănate pretutindeni. Astfel, dacă s-ar fi întâmplat una ca aceasta, diavolul s-ar fi străduit şi în acest caz să pătrundă prin uneltele sale [...], să întoarcă totul pe dos şi să aducă neorânduiala. Dumnezeu, prevăzând toate acestea, a împiedicat drumul lui către asemenea viclenii şi [...] nu a îngăduit nimănui să vină de acolo şi să povestească celor vii despre ceea ce este dincolo; prin aceasta Dumnezeu ne învaţă să socotim dumnezeieştile Scripturi ca mai vrednice de crezare decât orice altceva”.

În vremurile binecuvântate ale Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru adevărata orientare religioasă a credincioşilor creştini nu se întâlnea într-adevăr atât de des o atracţie către minunile demonice. În vremurile noastre apocaliptice, de pe urmă, acesta este însă un fenomen obişnuit. Demult oamenii au întors spatele dumnezeieştilor Scripturi şi în locul lor au început a crede şi a-şi trăi viaţa umblând pe la vrăjitori şi ghicitori, pe la yoghini şi danovişti[1], după sectanţi şi învăţători mincinoşi, după clavăzători şi mediumuri, după spiritişti şi teosofi, ca să capete de la ei mărturie despre viaţa de dincolo şi despre propria lor soartă. Iar diavolul le dă atâtea mărturii prin slujitorii săi, vătămându-le prin înşelare sufletele.

După cum am văzut, prin relatările despre cei care au trecut prin moarte clinică, el zugrăveşte cealaltă lume ca fiind doar în roz, luminoasă, plină de veselie şi simplu de dobândit pentru toţi. După aceste povestiri, nu există iad, nu există judecată, nu există răspundere pentru cineva ! Faptele rele nu sunt o piedică pentru părtăşia fericirii raiului. Cei ce mor continuă ,,pur şi simplu să trăiască” după despărţirea sufletelor de trup, ba chiar mult mai uşor şi mai liber decât aici pe pământ, când se aflau în trupurile lor. Ei se ,,desăvârşesc” pur şi simplu de aici înainte. La o asemenea reprezentare a morţii, ca fenomen neînfricoşător, desigur, nu este nevoie de pocăinţă, de mărturisire, de viaţă înfrânată, de post şi rugăciune, care sunt cele mai puternice mijloace de izgonire a diavolului (a se vedea Matei 17, 21). Cel ce se dedă la asemenea înşelăciuni diavoleşti, răspândite prin convorbirea cu ,,morţii”, acela cade în cursele celui viclean şi va pieri în veci !

Dumnezeu cel viu nu îngăduie celor morţi să-i înveţe pe cei vii evlavia. El i-a oprit pe cei decedaţi să se arate la chemarea mediumurilor. ,,Dumnezeu a închis poarta veşniciei – după cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur – şi nu îngăduie nimănui dintre cei trecuţi la cele veşnice să se întoarcă şi să vestească ceva din acea viaţă, ca nu cumva diavolul, folosindu-se de una ca aceasta, să aducă ceva din învăţăturile lui mincinoase”.

Cele spuse, desigur, nu înseamnă că exclud orice posibilitate de părtăşie a celor morţi cu cei vii. Sfinţii se folosesc de libertatea dăruită lor de Dumnezeu şi pot să se arate de pe cealaltă lume şi să ajute oamenilor păcătoşi obişnuiţi. Aceasta se întâmplă însă doar atunci când sunt trimişi de Dumnezeu şi nu când oamenii, împinşi de o fină mândrie, năzuiesc ei înşişi spre o nelegiuită părtăşie cu cerul. Asemenea stări de mistică nesănătoasă se observă la mulţi credincioşi exaltaţi, dintre care unii se roagă pentru darul de a avea vedenii, iar alţii, care ,,au primit deja acest dar”, se laudă că în fiecare noapte li se arată cutare şi cutare sfânt, ca să-i îndrume şi să-i povăţuiască. Asemenea suflete au căzut cu adevărat în înşelarea diavolului.

Şi nu susţinem că doar sfinţii, ci şi cei mai obişnuiţi repauzaţi pot să se arate apropiaţilor lor în vis ori chiar aievea, însă numai după îngăduinţa lui Dumnezeu şi nu după îngăduinţa omenească. Aceasta se întâmplă numai în împrejurări extraordinare, când oamenii trebuie să fie într-adevăr ajutaţi, aflându-se în necazuri, căzuţi pe neaşteptate în situaţii grele. Aşa s-a petrecut, de pildă, în următorul caz, povestit mie personal de Ţvetana Ivanova, sora repauzatului stomatolog Gheorghi Kăncev, din Sofia.

,,A murit soţul unei cunoştinţe. La o zi sau două de la îngroparea lui, au venit la soţie oameni din cancelaria în care el a lucrat şi i-au cerut 8.000 leva, bani pe care soţul decedat îi scosese din casă. Oamenii au adus şi documente. Femeia s-a înfricoşat. De unde să ia o sumă atât de mare ? Şi era adevărat oare că soţul ei scosese bani din casă ?

Noaptea i s-a arătat soţul care murise şi i-a spus: ,,Banii sunt în buzunarul dinăuntru al sacoului cu care am fost înmormântat”.

Ea a mers la cimitir şi i-a rugat pe gropari să deschidă mormântul soţului. Le-a explicat de ce este nevoie de aceasta, iar ei i-au răspuns: ,,Dacă împlinim tot ce-i trece prin minte unei nebune, unde vom ajunge ?!”

Ea a visat şi a doua, şi a treia noapte acelaşi lucru. Încurajată de aceasta, a mers din nou la gropari si a stăruit înaintea lor ca să deschidă mormântul, spunându-le: ,,Vă rog, eu voi înnebuni cu adevărat dacă nu găsesc acei bani ! 8.000 leva sunt aici ! De unde să-i iau şi să-i dau înapoi ?”

În cele din urmă, groparii s-au învoit. Au luat aprobare de la şefii lor şi au deschis mormântul. Mare a fost mirarea tuturor când în buzunarul de la sacou au aflat cei 8.000 leva pe care îi căutau !”

Asemenea cazuri sunt rare. Ele se petrec după voia lui Dumnezeu şi nu după cererea stăruitoare a vreunuia dintre mediumuri. Cine este mediumul care să aibă la dispoziţie sufletele care trăiesc pe lumea cealaltă şi care se află în puterea lui Dumnezeu (a se vedea Înţelepciunea lui Solomon 3, 1) ?! Dacă noi nu avem putere să rânduim să vină îndată la noi vreun cetăţean dintr-o ţară străină, cum îndrăznesc oare mediumurile să pretindă că ar putea să cheme sufletul cuiva din împărăţia cealaltă, care se află în mâinile Atotputernicului Dumnezeu ?!

Cela ce are urechi de auzit, auză (Matei 13, 9) !

 


[1] Adepţi ai Fraternităţii albe universale, grupare fondată de Peter Danov (1864-1944), ezoterist de origine bulgară.

 

Episodul urmator