----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 84 vizitatori și nici un membru online

MAREA TRĂDARE (II)

Ademenirea Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora către Patriarhia Moscovei

 
 
 

Întorcându-ne la situaţia existentă în 2001, Dimitrie Pospielovski (1935-2014), absolvent al Şcolii de Economie din Londra[1], ,,încrezător în conducerea Patriarhiei Moscovei”[2], prevedea anexarea ROCOR: ,,Pentru a preîntâmpina confruntarea şi sciziunile, patriarhul a ales să evite expunerea directă şi pedepsirea extremiştilor din sânul Bisericii, concentrându-se în schimb pe a propovădui întregii naţiuni şi liderilor ei moralitatea, cumpătarea şi toleranţa[3] … Organismele ecleziastice supreme înnoite, împuternicite de întreaga Biserică, având respectul şi sprijinul turmei, vor putea în acest caz să ia o poziţie, să condamne extremismul şi rasismul, şi să interzică răspândirea urii de către orice grup în Biserică. Dacă acest lucru îi va determina pe unii din autorii propagandei urii să se alăture ROCOR sau vreunei secte ezoterice, nu va vătăma Biserica ca întreg; dimpotrivă, o va curăţi şi îi va asigura poziţia de conducere spirituală în naţiune. Mai mult, doar atunci majoritatea mai reţinută a credincioşilor ROCOR se va reuni probabil cu Biserica mamă, şi orice ar putea rămâne din ROCOR va deveni neînsemnat, ca o mică sectă extremistă[4].

Afirmaţiile lui Pospielovski sunt o dovadă în plus că ceea ce s-a petrecut în mai 2007 a fost un plan bine pus la punct. A fost luat în calcul faptul că majoritatea credincioşilor ROCOR se va reuni cel mai probabil cu Biserica mamă, ca şi pierderile colaterale şi anihilarea oricărei opoziţii prin încadrarea ei în categoriile cunoscute: propaganda urii, extremism, sectă etc.

În acest caz, se naşte întrebarea: care este scopul acestei preluări atât de meticulos plănuite a ROCOR ? Răspunsurile ne sunt la îndemână: puterea crescută – prin unirea diasporei cu ea – a Patriarhiei Moscovei în rândul Bisericilor Ortodoxe, ca şi puterea economică. Interesul faţă de valuta pe care o va aduce diaspora este de la sine înţeles, având în vedere că istoria a demonstrat cu vârf şi îndesat cât de avantajoasă este jefuirea Bisericii. Pământurile mânăstirilor şi bisericilor care au fost confiscate Patriarhiei Moscovei, ca şi toate bogăţiile Bisericii Ruse au adus sume enorme în vistieria Sovietelor, iar puterea, controlul şi modernizarea Ortodoxiei ruse sunt strânse legate de interesele puterii civile ruse de astăzi.

În cadrul unui interviu din 3 august 2001, general-maiorul Oleg Kalughin, fost conducător al Departamentului de contra-informaţii al Primului Directorat al KGB, afirma: ,,Trebuie să-i avem pe toţi ruşii uniţi, oriunde trăiesc, orice propovăduiesc”. Întrebat de ce, care sunt beneficiile, el a răspuns: ,,În primul rând, beneficiul economic. Comunitatea rusă din unele părţi ale lumii este foarte înstărită”.

Rolul Arhiepiscopului Marcu de Berlin, în calitate de conducător de prim rang în procesul de unificare, este destul de limpede din scrierile şi acţiunile sale, ca şi din modul în care îşi alege cuvintele, folosind termeni precum sectari, fanatici, denigrând pe oricine este devotat păstrării purităţii Ortodoxiei ruse. Departamentul 008. Marea tradare. Ademenirea ROCOR catre MP II 1pentru Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei a salutat eforturile arhiepiscopului Marcu de a se alătura Ortodoxiei mondiale ecumeniste.

 

Decembrie 2003. Conferinţa Pastorală a tuturor eparhiilor ROCOR, la care au ţinut prelegeri şi clerici ai Patriarhiei Moscovei. O masă rotundă despre ecumenism: (de la stânga la dreapta) protoiereu Alexandru Lebedev (ROCOR), ieromonah Andrei (ROCOR, New York), protoiereu Maxim Kozlov (Academia Teologică din Moscova), diacon Nicolai Savchenko (Academia Teologică din St. Petersburg) şi Arhiepiscopul Marcu de Berlin

 

În decembrie 1998, publicaţia rusă Vertograd consemna: ,,Pe 9 septembrie, organismul numit Comisia Bisericilor Ortodoxe Germane, care include Eparhia ROCOR condusă de Arhiepiscopul Marcu de Berlin şi Germania, a publicat o declaraţie care solicita continuarea comunicării dintre Patriarhia Moscovei şi ROCOR, şi îşi exprima dezamăgirea faţă de Apelul Consiliului Arhiepiscopal al ROCOR din 13 mai 1998, care se opune unei asemenea comunicări”. Aceeaşi publicaţie nota că ,,membrii Comisiei, inclusiv arhiepiscopul Marcu, au solicitat ROCOR şi grupurilor sale asociate [grupările de stil vechi din Grecia, Bulgaria şi România] să urmeze calea comuniunii cu Ortodoxia şi să se îndepărteze de toate lucrurile care agravează sciziunea existentă şi pricinuiesc noi fisuri”.

În Duminica Ortodoxiei din 1992, în cadrul primei întruniri a tuturor conducătorilor Bisericilor Ortodoxe locale oficiale, condusă de patriarhul ecumenic Bartolomeu şi la care a luat parte şi întâistătătorul Patriarhiei Moscovei, a fost denunţat cu tărie ceea ce ei au numit ,,activităţile schismatice ale ROCOR”.

Una din cauzele schismei a fost desigur opoziţia faţă de ecumenism. În acest context, se merită menţionat că liderii asociaţi cu organizaţiile ecumeniste, inclusiv Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), sunt aceiaşi oameni şi/sau urmaşii acelora care au aşternut calea pentru Revoluţie şi au creat Revoluţia. Întrebat de ce Patriarhia Moscovei a intrat în CMB[5], general-maiorul Oleg Kalughin a afirmat:

,,Ei s-au alăturat CMB pentru a da târcoale, pentru a căuta avantaje potenţiale. Nu uitaţi că Biserica Ortodoxă Rusă a fost folosită foarte activ pentru a promova cauza păcii, pentru a uni poporul iubitor de pace împotriva SUA, considerată agresorul potenţial numărul 1. Deci, Biserica Ortodoxă Rusă a încercat să-i convingă pe aceşti demnitari bisericeşti, prin intermediul CMB, că politica externă a Uniunii Sovietice era extrem de paşnică, că urmărea pacea universală şi nimic altceva. SUA şi aliaţii NATO erau cei care subminau stabilitatea lumii. Astfel, în modul lor propriu, subtil, ei au încercat pur şi simplu să răspândească propaganda sovietică; cu alte cuvinte, Biserica Rusă era un instrument al propagandei sovietice în sânul CMB. Aceasta era misiunea lor, şi de asemenea să caute puncte slabe la preoţii individuali, protestanţi şi catolici, care nu erau străini de ideologia comunistă. Ba chiar în Italia unii catolici îi votau pe comunişti[6]. De asemenea, Biserica Ortodoxă Rusă căuta prieteni potenţiali printre alte confesiuni, încercând să-i tragă de partea lor. ‘Haideţi să lucrăm împreună pentru pacea lumii’, înmuind astfel, bineînţeles, opoziţia faţă de comunism”[7].

 

008. Marea tradare. Ademenirea ROCOR catre MP II 2

Delegaţia clerului american la Patriarhia Moscovei, 1956
În capul mesei, Eugene Carson Blake, ulterior preşedinte al CMB (1966–1972)

 

 

Revenind la preluarea ROCOR, procesul de unificare prin convergenţă înşelătoare era în plină desfăşurare în anii 2000-2001. Acest lucru a avut loc în mare parte ca urmare a schimbării strategiei de către autorităţile ruse neo-comuniste şi acoliţii lor din Patriarhia Moscovei. Schimbarea a constat în faptul că, în vreme ce până atunci toţi ruşii care trăiau în afara Uniunii Sovietice erau consideraţi ostili, duşmani potenţiali ai statului sovietic[8], astăzi ei sunt consideraţi prieteni – pentru că pot ajuta Rusia – şi, prin urmare, sunt curtaţi. Pornind de la acelaşi concept, diaspora rusă ca structură bisericească a fost curtată. În deceniile anterioare predominase ideea că Biserica din diaspora trebuia anihilată; la începutul anilor ‘2000 însă, autorităţile ruse nu o mai socoteau o organizaţie ostilă, ci urmăreau să o integreze în structurile existente în Rusia, adică în Patriarhia Moscovei.

Pentru atingerea acestui ţel au fost utilizate o serie de metode. Una dintre cele mai clasice metode folosite este acuzarea de tot felul de incorectitudini, nedreptăţi, ilegalităţi prin care instituţia să se dovedească a fi periculoasă sau vătămătoare din punct de vedere bisericesc şi chiar social, şi izolarea ei cu scopul de a o îngenunchea. În acest context, utilizarea termenilor schismatic şi sectă de către diverşi scriitori şi purtători de cuvânt ecumenişti, ai Ortodoxiei oficiale sau ai Patriarhiei Moscovei, avea rolul de a defăima Biserica din diaspora şi de a intoxica treptat turma ei cu ideea că nu are nici un drept să existe.

Este notabil faptul că membrii clerului ROCOR care aparţineau facţiunii pro-Patriarhia Moscovei au adoptat aceeaşi tactică. De exemplu, părintele Romano Luchianov din Boston, în scrisoarea sa către mitropolitul Vitalie din iulie 1997, afirma că ,,Biserica din diaspora este în pericol de a deveni o sectă”, iar răspunsul mitropolitului la aceasta, intitulat ,,Scrisoare către un preot privind originea şi statutul Patriarhiei Moscovei”, include faimoasa afirmaţie făcută cândva de Lenin: ,,Dacă aveţi nevoie de o Biserică, vă vom da una, vă vom da chiar un patriarh, dar NOI suntem cei care vi-l vom da pe patriarh. Şi NOI suntem cei care vă vom da Biserica voastră”.

Regimul Putin le-a fost alături celor care luptau pentru integrarea Bisericii din diaspora. El a adoptat şi a impus ,,legea toleranţei zero” faţă de secte, ţintind în mod special Biserica din diaspora.

Intenţiile Patriarhiei Moscovei au fost cât se poate de limpezi. Potrivit preşedintelui adjunct al Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, stareţul Marcu Golovkov, care, pe 9 martie 2000, a prezidat o conferinţă intitulată ,,Problemele proprietăţii Bisericii din diaspora” la Universitatea de stat Lomonosov din Moscova, ,,chestiunea proprietăţii bisericeşti este o zonă închisă pentru studii. În această zonă sensibilă este necesar a avea materiale de bază şi a colabora strâns cu Departamentul pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei. … Avocaţii Patriarhiei Moscovei încearcă în prezent să asigure ,,returnarea” întregii proprietăţi (el vorbea despre proprietăţile pe care le avea Biserica din diaspora în Germania) către Patriarhia Moscovei. Proprietăţi imobiliare similare sunt amplasate în Elveţia, Franţa, Danemarca, SUA şi Argentina. Cea mai eficientă cale de a le scoate de la ROCOR şi a le transfera Patriarhiei Moscovei va fi de a folosi canalele Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei[9].

Confiscarea proprietăţii aparţinând Bisericii din diaspora a fost într-adevăr foarte avantajoasă financiar pentru Patriarhia Moscovei. Dacă ar fi să amintim doar proprietăţile valorând mai multe milioane de dolari ale bisericii şi mânăstirii din Ţara Sfântă care au fost pierdute în favoarea Patriarhiei Moscovei încă înainte de anul 2000[10]. Pentru cei care nu cunosc tragicele evenimente din Hebron şi Ierihon, confiscarea proprietăţii, în paranteză fie spus, s-a făcut într-adevăr cu forţa.

Întrebat despre problemele din Ţara Sfântă, general-maiorul Oleg Kalughin a răspuns: ,,Biserica Ortodoxă Rusă din Ierusalim a fost întotdeauna principalul adăpost, un avanpost al KGB în Israel”. În ce priveşte terenurile confiscate de Patriarhia Moscovei în Hebron şi Ierihon, el a recunoscut că a fost o evacuare silită, deoarece Biserica din diaspora s-a opus.

 

 


[1] Şcoala de Economie din Londra a fost întemeiată de Societatea Fabiană (o organizaţie politică fondată în Marea Britanie în 1884 cu scopul de a înfăptui idealurile socialismului mai degrabă prin mijloace treptate şi legale decât prin revoluţie), în frunte cu Sidney şi Beatrice Webb, care au finanţat mişcarea comunistă din Anglia şi erau prieteni cu Lenin. Tratatul lor despre socialism, introdus pe furiş de Nikita Strove în Rusia, a fost tradus de Lenin pe când era ‘întemniţat’ în Siberia.

[2] Aşa cum a observat Michael Bourdeaux (editor al lucrării Politicile religiei în Rusia şi noile state ale Eurasiei, Politica internaţională a Eurasiei, volumul 3, New York, 1995, introducere de Michael Bourdeaux, p. 10).

Se merită notat faptul că o listă lungă de ,,filozofi religioşi” cu formaţie marxistă şi ţeluri ecumeniste – precum Strove, Berdiaev, Kartaşev, Bulgakov, Zernov, Lossky etc – au fost ‘exilaţi’ în occident, unii dintre ei cu toate cheltuielile plătite, inclusiv călătoria cu vaporul, de către Lenin şi fratele său de lojă, masonul Grigorie Zinoviev, despre care se ştie că a afirmat: ,,Rusia sovietică are nevoie de intelighenţie. Ştim ce facem”. Ei trebuiau să organizeze centre ‘religioase’ în occident, care erau finanţate în parte de YMCA, CMB etc, pentru promovarea ecumenismului. Novoe Russkoe Slovo, nr. 19326, 6 februarie 1966; Rul’, 21 noiembrie 1922.

[3] Cuvântul toleranţă, în terminologia perestroikăi, este folosit adeseori pentru a promova concilierea şi convergenţa.

[4] Dimitrie Pospielovski, ,,Biserica Ortodoxă Rusă în Comunitatea Statelor Independente post-comunistă”, în Politicile religiei în Rusia şi noile state ale Eurasiei, editată de M. Bourdeaux, New York, 1995, p. 66.

Trebuie remarcat că, în recenzia sa la cartea lui Pospielovski, Biserica Rusă sub regimul comunist (1917-1982), părintele John Travis din Biserica Ortodoxă din America (Orthodox Church of America, OCA) scrie: ,,Sinodul Karlovci, cel mai extrem dintre grupurile anti-sovietice, monarhiste şi militante ale emigranţilor [ruşi], a contribuit la acest conflict şi radicalism intern”. În cele scrise de părintele Travis se regăsesc toate cuvintele cheie – extrem, monarhist, radicalism – pe care le-a utilizat Patriarhia Moscovei în metodele sale de îndoctrinare, ca şi cum ruşii care părăseau patria mamă erau vinovaţi de ceea ce se întâmpla în Rusia bolşevică. Aceasta este de fapt atitudinea clasică a comuniştilor, şi nu numai: vinovat este cel ce se împotriveşte comunismului, el trebuie blamat pentru tot ceea ce i se întâmplă lui, familiei lui şi oricărui alt opozant.

 

008. Marea tradare. Ademenirea ROCOR catre MP II 3

Sinodul Karlovci în anii '1930

 

Părintele John Travis continuă: ,,Pospielovski se concentrează pe situaţia disperată în care se găsea patriarhia în timpul epurărilor sub Stalin şi Hruşciov. Ea a fost silită să existe ca o Biserică în catacombe”, un ,,termen cuprinzător pentru toată activitatea neoficială şi prin urmare necontrolată a Bisericii” (p. 180).

[5] Este de notat faptul că, iniţial, Patriarhia Moscovei a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a preîntâmpina extinderea influenţei CMB în lumea ortodoxă, mergând până acolo încât a interzis – via partidele comuniste – intrarea Bisericilor Ortodoxe din blocul comunist în CMB. Motivele nu au fost nicidecum de ordin canonic sau dogmatic; bătălia se dădea pentru supremaţia în lumea creştină. În cele din urmă, ce a mânat-o iniţial să fie împotrivă, a mânat-o ulterior să se alieze cu mişcarea ecumenistă, ţintind acelaşi scop, dar pe căi diferite.

Pentru infiltrarea CMB de către organizaţiile politice, a se vedea Bernard Smith, Evanghelia frauduloasă: Politica şi Consiliul Mondial al Bisericilor (The Fraudulent Gospel: Politics and World Council of Churches), Londra, 1991.

[6] A se vedea

» Catolicism şi comunism – un concubinaj mai puţin cunoscut

» Un scenariu care intrigă. Amiciţia dintre Papa Paul al VI-lea, filozoful umanist Jacques Maritain şi ideologul radical de stânga Saul Alinsky

» Martie 2007. Din culisele colaborării Bisericii Catolice din Polonia cu securitatea (II)

[7] A se vedea şi Ecumenism şi comunism. Au fost reprezentanţii Patriarhiei Moscovei la Consiliul Mondial al Bisericilor agenţi KGB ?

[8] După o judecată foarte simplă: ei erau consideraţi duşmani pentru că trăiau în afara Rusiei.

[9] Vertograd, nr. 2 (2000).

[10] Pentru o relatare amănunţită a confiscărilor, a se vedea Vladimir Moss, Cucerirea serghianistă a Ierusalimului (The Sergianist Conquest of Jerusalem), octombrie 1997.

 

Episodul urmator