----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 96 vizitatori și nici un membru online

Opiniile unui grec despre Grecia contemporană (VII)

O imagine succintă asupra evenimentelor din secolul XX care au afectat Ortodoxia greacă

 
 
 

Road to Emmaus: Şi ce trebuie să facă cei convertiţi ?

Nicholas Karellos: Ei trebuie doar să treacă prin aceste perioade de creştere, aşa cum facem cu toţii. Singurul lucru pe care nu ar trebui să-l facă este să-şi facă propriile teorii. Cineva trebuie să se obişnuiască să trăiască în Ortodoxie. În luteranism şi poate în alte biserici protestante, mi se pare că credinţa este o cameră din casa ta, în timp ce în Ortodoxie este casa în sine. Noi avem icoane în fiecare cameră, în maşină, în portofel. [Credinţa] te urmează.

Mult din a deveni ortodox este o chestiune de timp. De asemenea, pot exista unele reminiscenţe de gândire protestantă: ,,Am devenit ortodox şi acum sunt mântuit”. Nu cred că sunt încă cu adevărat ortodox deşi m-am născut ortodox. Poate că sunt mai ortodox acum decât atunci când aveam 10 ani, dar în esenţă tu aparţii Bisericii şi te străduieşti întreaga viaţă să devii ortodox, nădăjduind să fii mântuit. Dacă nu înţelegi aceasta vei fi orbul care-l conduce pe orb. Noi trebuie să fim smeriţi şi să înţelegem că noi nu-i putem învăţa pe toţi. Doar priveşte în jur şi învaţă lecţiile practice care nu sunt doar teoretice sau din cărţi.

Unul din cele mai bune moduri de a învăţa aceste lecţii pentru cei convertiţi este prin pelerinaj. Oamenii ar trebui să călătorească şi să stea în ţările ortodoxe cât pot de mult până nu este prea târziu. Ţările ortodoxe devin din ce în ce mai asemănătoare cu occidentul secular, şi mi-e teamă că duhul Ortodoxiei în curând va rămâne indivizilor şi grupurilor mici; nu va mai fi găsit în ţările respective ca întreg. Va trebui să-i cauţi pe ortodocşi, fie că eşti în Rusia sau în America.

 

Road to Emmaus: Sunt etnicii ortodocşi dispuşi să ne primească dacă noi îi căutăm ?

Nicholas Karellos: Da. Grecii din Muntele Athos i-au primit pe americani cu mult interes, ca şi cum le-ar fi spus: ,,Acum aţi devenit unii de-ai noştri, sunteţi dintre credincioşii noştri”. Dar chiar aşa [stând lucrurile] există un echilibru, şi nu cred că oricine este un dătător şi oricine un primitor. Noi grecii vom câştiga mult din acest schimb reciproc. Este ca atunci când devii mamă sau tată – devii pe neaşteptate mai responsabil, deoarece trebuie să ai grijă de cineva din afara ta.

Dar într-o perspectivă mai largă, mi se pare că cei convertiţi vorbitori de limbă engleză se confruntă cu o capcană foarte mare de neînţelegere. Ei trăiesc în ţări unde lucrurile sunt uşoare în comparaţie cu restul lumii, în timp ce în orice ţară ortodoxă oamenii au cunoscut o suferinţă şi o oprimare teribile în trecutul recent. Din acest motiv, noi avem mentalităţi foarte diferite. Cred că ortodocşii din occident trebuie să înveţe cum să se susţină unii pe alţii. Nu doar pentru că ,,aceasta mi se poate întâmpla şi mie şi trebuie să fiu pregătit în caz că sunt în locul lui”. Nu, noi ortodocşii avem felurite moduri de legături între noi.

Nu-ţi poţi închipui cât de ultragiaţi au fost oamenii în Grecia când NATO şi SUA au bombardat Serbia. Milioane de oameni au ieşit în stradă protestând. Noi am fost bombardaţi şi am dus un război la fiecare 30-40 ani. Noi ştim cum e să ai blocade. Doar în Atena, 150.000 de oameni au murit de foame în timpul ocupaţiei germane. Noi ştim ce e suferinţa şi această suferinţă curăţeşte oamenii în relaţiile dintre ei. Deci, chiar dacă noi am căzut în consumerism, noi înţelegem cumva şi că totul poate fi luat într-o clipă şi că noi trebuie să fim acolo unul pentru altul.

 

009. Opiniile unui grec despre Grecia contemporana VII 1

Şi în noiembrie 2016, grecii au protestat faţă de vizita lui Barack Obama
în Grecia, aducând SUA aceleaşi acuze dintotdeauna, de amestec nepermis
în treburile interne ale altor ţări suverane

009. Opiniile unui grec despre Grecia contemporana VII 2

 

Desigur, eu sper că toţi aceşti americani foarte drăguţi pe care i-am cunoscut nu se vor confrunta niciodată cu aceste probleme, dar aici în Grecia, Serbia, Bulgaria, Albania, Rusia, trebuie să ceri ajutorul lui Dumnezeu şi al aproapelui tău, deoarece nu ai altă opţiune. S-ar putea să nu ai un salariu regulat care să satisfacă necesităţile tale de bază, sau nici măcar o slujbă stabilă. A cumpăra o casă sau un apartament este cu neputinţă pentru cei mai mulţi oameni deoarece, cu toate că preţurile sunt apropiate de cele din SUA sau Europa occidentală, venitul mediu de aici este mai puţin de jumătate. Acelaşi lucru se întâmplă în ce priveşte mâncarea, hainele şi locuinţele de închiriat. Tu trebuie să depinzi de Dumnezeu şi de fraţii tăi creştini, şi ei de tine. Această învăţătură a Ortodoxiei este exact opusul unui stil de viaţă confortabil şi nu sunt sigur cât de uşor un convertit s-ar putea adapta la viaţa dintr-o ţară ortodoxă.

 

Road to Emmaus: Sunt câteva lucruri despre America care sunt greu de înţeles dacă nu ai crescut acolo. Unul este că americanii sunt atât de independenţi încât ei cred adeseori că este aproape un păcat dacă ei trebuie să ceară cuiva ajutorul, să depindă de altcineva. Trebuie să te susţii singur, şi dacă ceva merge prost este un neajuns în tine. Este aproape un act caritabil să nu ai nevoie de semenii tăi.

Pe de altă parte, americanii sunt extrem de generoşi cu timpul şi darurile lor. Se face multă muncă socială de către voluntari, de oameni care nu primesc nici un ban pentru aceasta. Casnicele, ale căror soţi câştigă îndeajuns pentru a-şi susţine familia, sau persoanele pensionate, fac adeseori multe ore de muncă voluntară în fiecare săptămână. Există o mare cantitate de generozitate şi jertfire de sine dar este repartizată în moduri mai ordonate, nu cu spontaneitatea oamenilor dintr-o economie devastată.

Nicholas Karellos: Da, aceasta este una din puterile americanilor, că ei se pot strânge laolaltă şi pot face ceva. Grecii de obicei nu pot lucra ca o echipă. Ajutorul nostru este de regulă individual, noi nu ne adunăm laolaltă atât de mult, şi aceasta se reflectă şi în Biserică. Noi nu suntem atât de buni la organizarea sau îmbinarea eforturilor noastre.

Ceea ce încerc să spun este că suferinţa, a fi în necazuri, curăţeşte şi întăreşte sufletul. Cineva poate fi foarte bogat şi poate da milioane de drahme pentru o cauză, dar dacă el nu a pătimit, ofrandei sale îi lipseşte ceva. Iată de ce Hristos a trebuit să pătimească. Aceasta este doar o sugestie a ceva ce americanilor s-ar putea să le lipsească, dar nu înseamnă că ar trebui să se petreacă ceva rău acolo. Noi trebuie să ne rugăm: ,,Şi nu ne duce pe noi în ispită”.

 

Road to Emmaus: Eu cred că celălalt lucru de care trebuie să avem grijă în râvna noastră este tendinţa noastră de a vrea să propovăduim, să spunem altor oameni cum să fie ortodocşi. ,,Am citit cărţi, eu ştiu”.

Nicholas Karellos: În Ortodoxie, cu cât ştii mai mult, cu atât propovăduieşti mai puţin. Nu mergi împărţind în stânga şi în dreapta broşuri. Tu doar eşti acolo, şi fiind ortodox, oamenii vor înţelege. Un exemplu de acest gen a fost acest pelerinaj la Muntele Athos. Într-o mânăstire, după liturghia duminicală, am fost invitaţi în sala de oaspeţi. Stareţul era acolo cu toţi monahii, şi noi am servit cafea, un lichior mic şi dulciuri. Pelerinii americani stăteau de jur-împrejur, socotind că cineva avea să ţină cuvânt. Stareţul nu a rostit nici un cuvânt, doar a dat o binecuvântare de sfârşit şi, când am plecat cu toţii, ei au întrebat: ,,Deci nu au de gând să ne ţină cuvânt ?” Am spus: ,,Acesta a fost cuvântul, faptul că noi eram cu toţii adunaţi, laolaltă. Ei ne-au servit şi ne-au tratat cu ospitalitate”. Ei nu ne-au adunat ca să ne ţină un cuvânt teoretic despre ospitalitate. Mesajul era evident fără a spune nici un cuvânt. Noi doar eram acolo împreună.

Dacă cei recent convertiţi vor să fie parte din Biserică este mai bine ca mai degrabă ei să acţioneze ortodox decât să vorbească ortodox. Nici măcar stareţii nu au devenit vestiţi ţinând cuvânt săptămânal. Ei se sihăstreau prin munţi şi în chilii sau case. Oamenii vor merge zile în şir pentru a-i întâlni şi a le cere sfatul. Oamenii se foloseau duhovniceşte de la ei fiindcă ei erau precum erau; fiecare din ei avea propria relaţie unică cu Dumnezeu prin care se revărsa harul Sfântului Duh, şi aceasta atrăgea oamenii către ei. Iată ce trebuie să facem cu toţii. Adevăratul duh ortodox este acela de a fi pe cât de ortodox poţi fi.

 

Road to Emmaus: Dar ceea ce spui tu a fost un mare obstacol pentru mulţi dintre noi în căutarea Ortodoxiei, şi ceva pentru care convertiţii trebuie să lupte acum. Noi ne-am străduit şi am căutat ani în şir, şi totuşi mai niciodată un prieten ortodox rus, sau grec, sau din Orientul Mijlociu nu ne-a spus un cuvânt despre ceea ce ei aveau. Acelaşi lucru l-am auzit printre convertiţii europeni. O prietenă ortodoxă franceză mi-a spus că în toţi anii copilăriei a avut prieteni emigranţi ruşi, a mers la şcoală cu ruşii şi a socializat cu ruşii, dar nici măcar unul [din ei] nu i-a vorbit vreodată despre credinţa lui.

De asemenea, hai să recunoaştem, nu mulţi dintre noi suntem stareţi. Noi putem încerca să trăim pe cât putem de bine Ortodoxia, dar dacă păstrăm tăcerea adeseori doar ne pierdem în mulţime, mai cu seamă într-o societate în care oamenii sunt obişnuiţi să vadă diferite credinţe şi stiluri de viaţă. Cred că oamenii trebuie să spună ceva când se face o inaugurare, nu într-un mod insistent, ci mai curând în clasicul ,,veniţi şi vedeţi”. Biserica, icoanele, liturghia pot vorbi omului care caută, chiar dacă noi suntem muţi duhovniceşte.

Nicholas Karellos: Da, este bine că Ortodoxia este mai vizibilă. Dar dacă aş fi trăit în America, nu aş fi invitat pe nimeni la biserica mea greacă ca să-i împărtăşesc credinţa mea ortodoxă. L-aş fi invitat să împart cu el viaţa mea de zi cu zi. Mai târziu, l-aş putea invita la biserică, dar nu cu scopul de a-l converti.

 

Road to Emmaus: Dar noi nu am fost invitaţi niciodată. Era ca şi cum grecii şi ruşii pe care-i cunoşteam se ruşinau de originile lor.

Nicholas Karellos: Da, aceasta este o consecinţă a imigraţiei. Noi ştim aceasta şi din Europa. Copiii sunt chiar jenaţi să vorbească limba lor maternă în public. Ei încearcă să se amestece [în mulţime] şi să nu arate diferit, astfel ca ei să fie asimilaţi mai uşor în noua ţară.

Ieri, un băiat albanez a intrat în magazin, distribuind anunţuri publicitare. El a văzut afişul de pe uşă şi a zis: ,,Aveţi într-adevăr cărţi albaneze ?” Eu am spus da, şi i-am dat câteva. El a spus: ,,Excelent. Părinţii mei pot citi şi scrie în albaneză, dar eu abia mai pot vorbi şi nu pot citi sau scrie”. Greaca lui era perfectă.

Mulţi greci din străinătate sunt în aceeaşi situaţie. Ei încearcă să se integreze în mediu şi ţin secretă mica lor biserică, credinţele lor, tradiţiile lor greceşti, sărbătorile lor naţionale, deoarece le-ar putea fi teamă că oamenii vor râde de ei. Nu-i condamn. Sau ei ar putea gândi: ,,Acesta este cu adevărat un lucru sfânt şi noi nu vrem ca oamenii să vină şi să râdă de el”.009. Opiniile unui grec despre Grecia contemporana VII 3

 

Road to Emmaus: Părintele Adrian Rymarenko de la Mânăstirea Sfânta Treime din Jordanville avea o frază pentru partea bună a acestei situaţii: ,,Ţine ce este al lui Dumnezeu în cinste”. Pe măsură ce Ortodoxia devine mai cunoscută, însă, poate ei se vor simţi mai liberi să fie mai deschişi.

Nicholas Karellos: Cred că râvna acestor pelerini-convertiţi va stimula curiozitatea celor din Bisericile etnice din America care vor începe să se întrebe: ,,Ce este biserica, ce ar trebui să cred ? Este aceasta o biserică sau un centru cultural ? Din ce în ce mai multe cărţi sunt traduse şi tipărite, în mare parte datorită convertiţilor. Chiar dacă cei născuţi ortodocşi se simt iritaţi de această invazie a bisericilor lor etnice, ei vor trebui să se cerceteze pe ei înşişi şi să afle cum stau. Convertiţii care intră în Biserică vor ajuta la trezirea multora din ei dintr-un somn adânc. Aici în Grecia, pelerinii mă ajută să înţeleg ce este adevărata Ortodoxie. Văzându-i cum încearcă să se comporte, mă găsesc pe mine întrebându-mă cât de ortodox sunt, şi cum îi văd tovarăşii mei greci pe ei. Cred că prin ei grecii vor realiza de asemenea că Ortodoxia nu este doar pentru un grup mic de oameni, ci pentru întreaga lume.

Am spus la radio că Muntele Athos şi toate locurile sfinte din Grecia sunt asemenea unui far care luminează în lume. Această lumină nu poate fi ascunsă în munţii Greciei. Ea străluceşte până în America, Asia, Australia, şi este ceva mult mai măreţ decât pricepem noi astăzi ...

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei