----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 34 vizitatori și nici un membru online

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ
şi
STATISTICA BISERICEASCĂ
 
de
Euseviu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
 
Capitolul V
Biserica Ortodoxă Răsăriteană din Austro-Ungaria
A. Biserica românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria, Biserica rutenilor din Ungaria de Nord, pe când erau ortodocşi
B. Biserica uniţilor români din Transilvania şi Ungaria de Est. De la unire (1700) până în timpul prezent
 
Biserica Ortodoxă Răsăriteană din Austro-Ungaria
§. 214. Biserica românilor din Transilvania şi Ungaria şi Biserica vecină a rutenilor din Ungaria de Nord
C. Ştiinţa teologică şi literatura ei în Biserica Ortodoxă şi în cea unită a românilor din Transilvania şi Ungaria de Est

Mai ales încercările romano-catolicilor şi ale protestanţilor de a atrage la ei pe români au dat ocazie în secolele XVI şi XVII a se pune început unei literaturi bisericeşti şi unor traduceri ale Bibliei; începuturile acestei literaturi sunt parte romano-catolice[1], parte şi ortodoxe, cum am văzut în privinţa celor protestante şi ortodoxe aici.

Dar mai târziu situaţia tristă a românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria în timpul ce urmă după catastrofa unirii de la 1698-1700 n-au mai făcut cu putinţă ca ştiinţa şi literatura teologică să se dezvolte la ei remarcabil. Totuşi spre sfârşitul secolului XVIII şi în jumătatea întâi a secolului XIX s-au produs câte ceva strict necesar. Aceste producţii provin de o parte din Braşov de la Dimitrie Eustaţievici, scriitor român, instruit în Kiev, pe care împăratul Iosif II l-a numit ,,director al şcoalelor neunite”, precum şi de la alţi bărbaţi în strânsă legătură cu el, între care sunt: Radu Tempea († 1789), protopop binevorbitor şi Radu Duma, amicul său, Gheorghe Haines protopop, care la anul 1806 încercă să înfiinţeze la Braşov un seminar clerical, Ioan Molnar, profesor de medicină la universitatea din Cluj şi autor de multe scrieri şi Constantin Pop, comerciant avut din Sibiu, care tipărea bucuros cu cheltuiala lui cărţi liturgice ale Bisericii românilor; iară de altă parte acele producţii provin de la Comitetul anti-sârbesc al intelectualilor români din Arad, în fruntea căruia erau Dimitrie Ţichindal, scriitor, profesor şi protopop, Constantin Diaconovici Loga, protopop în Arad, Pavel Iorgovici din Banat, foarte activ şi stăruitor la Curtea din Viena pentru cauza românilor.

În Biserica românilor ortodocşi a deschis şi în această privinţă o eră nouă Şaguna (1848-1873). Cu mare zel, deşi nu prea temeinic, iar în al său Compendiu de drept canonic de la 1868 nu fără a altera arbitrar dreptul pozitiv al Bisericii Ortodoxe întregi, Şaguna a fost promotor al ştiinţei şi literaturii bisericeşti în dieceza lui de o parte prin scrieri proprii, de alta dând altora îndemn şi sprijin; el a făcut astfel un început, după care apoi forţe mai tinere au continuat cu succes şi silinţă. Mai favorizaţi au fost în această privinţă uniţii prin concursul Bisericii Latine şi al guvernului, de aceea şi stând în o situaţie materială şi culturală mult mai bună, ei şi-au procurat curând nu numai cărţi liturgice ale lor proprii şi parte cu ajutorul iezuiţilor manualele de învăţământ religios şi teologic necesare lor, ci pe la sfârşitul secolului XVIII şi mai încoace până în timpul prezent au avut şi reprezentanţi notabili ai ştiinţei şi literaturii bisericeşti, unii dintre ei instruiţi la Roma.

Cei mai vechi dintre aceştia din urmă sunt: mai întâi Samuil Klein, ieromonah († 1806), care din familie se numea Micul, ca şi Ioan Inochentie, episcop al Transilvaniei şi unchiu al său; elev al universităţii din Viena, el a produs mult în toate ramurile teologiei şi chiar în sfera filozofiei; între alte lucrări el a tradus din nou şi Biblia. După dânsul, Gheorghie Şincai, analistul istoriei românilor, decedat în 1814; el a fost promovat în Roma la gradul de doctor în teologie, dar scrierea lui erudită şi de mare valoare este ,,Hronica românilor” în 3 tomuri; aceasta apăru tocmai la 1853-1854 tipărită în Iaşi[2]. Apoi, Petru Maior († 1821), protopop, instruit tot în Roma, a fost şi cuvântător bisericesc şi autor al istoriei Bisericii românilor din timpul mai vechi şi al istoriei Bisericii românilor din Transilvania. Mult mai încoace Timotei Cipariu († 1878), fruntaş între scriitorii mai noi, profesor de teologie şi canonic erudit, şi-a făcut mare reputaţie, dar tot mai mult ca istoric şi filolog, decât ca teolog.

Şi altminteri ştiinţa şi literatura bisericească a uniţilor români din Transilvania şi Ungaria este mai veche şi mai înaintată decât a celor ortodocşi, dar şi aceştia îi secondează de la Şaguna încoace cu zel şi cu succes[3]. Clerul românilor ortodocşi se instruieşte în institutele teologice mai superioare, de care există câte unul în fiecare din cele 3 eparhii în fiinţă, iar al uniţilor în institutele teologice de la Blaj, Oradia Mare şi Gherla, organizate după modelul celor latine, pe când viitorii preoţi din dieceza Lugojului, încât nu sunt numai ,,moralişti”, se instruiră parte în Blaj, Oradia Mare şi Gherla, parte în institutele teologice învecinate ale maghiarilor latini; totuşi în timpul din urmă se pregăteşte şi deschiderea unui seminar în Lugoj, unde încă la începutul secolului al XX-lea erau 166 preoţi ,,moralişti”, adică fără pregătire superioară, ceea ce îndemnă pe episcopul Lugojului, care veni la 1903, pe foarte distinsul şi merituosul Vasile Hossu, a reduce numărul lor în mod esenţial şi a se îngriji de o temeinică pregătire a clerului tânăr. Institutele teologice ale românilor uniaţi, ca şi după ele, ale celor ortodocşi sunt centre şi vetre de activitate satisfăcătoare pe terenul ştiinţei religioase şi al literaturii bisericeşti.

 

În episodul următor:
Biserica Ortodoxă Răsăriteană din Austro-Ungaria
D. Biserica uniţilor ruteni din nordul Ungariei de la 1700 până în timpul prezent

 


[1] Aşa la 1583 Antonio Possevino, iezuit celebru, voia a imprima cu sprijinul principelui Ştefan Bathory un catehism românesc. Aşa şi Gheorghie Buitul român din Banat, pe care în 1619 episcopul romano-catolic l-au recomandat colegiului Propagandei din Roma, când s-a întors de acolo a pus bază unei literaturi teologice în sens romano-catolic sau unit român traducând româneşte catehismul cel mare al iezuitului Canisius († 1597); această traducere apăru întâia oară la 1636 şi apoi în ediţia a doua la 1696, iară la 1703, în ediţia a treia dedicată ,,arhiepiscopului” Atanasie.

[2] N.tr.: O ediţie mai veche, cu slove chirilice, apăru la 1847 în tipografia Sfintei Mitropolii a Iaşiului.

[3] N.tr.: Unul din actualii promotori distinşi ai ştiinţei şi literaturii bisericeşti la românii ortodocşi din Ardeal este şi părintele Ştefan Metreş, care între mai multe alte lucrări a scris ,,Istoria Bisericii, a vieţii religioase şi culturale a românilor din Ardeal şi Ţara Ungurească”, Arad, 1918, 2 volume. Lucrare premiată de Academia Română.