----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 93 vizitatori și nici un membru online

 Cea de-a 70-a aniversare a Congresului pan-ortodox de la Constantinopol (V)

 Un pas major pe calea către apostazie

 

Episoadele anterioare

 

Articol apărut în Orthodox Life, nr. 1-2/1994

 

S-ar putea evalua activitatea şi deciziile congresului ‘pan-ortodox’ din 1923 prin cuvintele Sfântului Atanasie cel Mare: ,,Toate acestea fără consimţământul întregii Biserici [universale]”.

De fapt, primele cinci rezoluţii ale congresului sunt în totală contradicţie cu Tradiţia şi rânduielile canonice ale Bisericii Ortodoxe, Universale. Abolirea Pascaliei iuliane – o încălcare a canonului 7 apostolic şi a hotărârilor Sinodului Ecumenic I, la care se raportează Sinodul din Antiohia – plasează în mod potenţial o sancţiune canonică gravă asupra congresului din Constantinopol. În canoanele menţionate mai sus, prăznuirea Paştelui Domnului este categoric interzisă în aceeaşi zi cu paştele evreiesc. Urmând Pascalia nou-iuliană (care este, de fapt, aceeaşi cu cea gregoriană), Învierea lui Hristos cade uneori în aceeaşi zi cu paştele evreiesc, şi adeseori înaintea lui (ceea ce este, de asemenea, interzis). Este demn de reţinut că, potrivit hotărârii Sfinţilor Părinţi de la Sinodul din Antiohia, cei care încalcă deciziile privind sărbătorirea Paştelui trebuie excomunicaţi din Biserică fără o cercetare anterioară a încălcării canoanelor de către ei. O astfel de sentinţă strictă este rar întâlnită în canoane.

Un cuget similar este întâlnit în rezoluţiile Sigillioanelor patriarhilor răsăriteni din 1583 şi 1584 şi în epistola ecumenică a patriarhului ecumenic Chiril al V-lea din 1756, care condamnau în mod categoric pe cei care adoptau calendarul gregorian şi Pascalia [gregoriană].

Speriaţi de aceste sancţiuni şi conştienţi de enorma lor responsabilitate canonică privind schimbarea singurei Pascalii canonice, cea iuliană, nici una din Bisericile Ortodoxe locale care a adoptat noul calendar pentru sărbătorirea ciclului de praznice (adică, Mineiul) nu a îndrăznit să instituie Pascalia gregoriană (cu excepţia Bisericii Finlandei)[1]. Astfel, Bisericile de stil nou au început să folosească simultan două calendare: cel gregorian pentru sărbătorile cu dată fixă, şi cel iulian pentru cele cu dată mobilă.

Nici măcar una din Bisericile locale nu a adoptat rezoluţiile 3, 4 şi 5 care erau într-o contradicţie flagrantă cu canoanele şi Tradiţia Bisericii[2].

Chiar dacă cineva nu consideră importantă natura necanonică a congresului de la Constantinopol cu privire la structura şi autoritatea sa, caracterul necorespunzător al acţiunilor sale şi esenţa anti-ortodoxă a congresului care, în mod ironic, s-a autodenumit ,,pan-ortodox” sunt suficiente pentru a-l discredita.

În plus, chiar în timpul sesiunilor a apărut un val uriaş de dezaprobare. Arhiepiscopul Hrisostom (Papadopoulos), care era el însuşi unul din iniţiatorii reformei calendarului, scria: ,,Din nefericire, patriarhii răsăriteni, care au refuzat să ia parte la congres, au respins toate deciziile acestuia printr-un singur act” – absenţa lor[3]. În monografia sa despre Meletie Metaxakis, masonul Alexandru Zervoudakis scria: ,,Meletie a întâmpinat o opoziţie puternică când a vrut să introducă unele tradiţii americane la Constantinopol, ca şi vederile sale inovatoare referitoare la calendar, Pascalie, căsătoria clericilor etc, care au creat probleme şi o mare rezistenţă”[4].

Să ne amintim că pe 1 iunie 1923 un grup de ierarhi şi laici s-au adunat la Constantinopol pentru o întrunire care s-a transfomat într-un atac asupra patriarhiei, cu scopul depunerii lui Meletie şi alungării lui din oraş[5].

În pofida acestui lucru, pe 25 iunie, Sinodul din Constantinopol, sub conducerea lui Meletie, a emis un anunţ scris către toate Bisericile Ortodoxe locale, exprimându-şi dorinţa ca ele să-şi dea ,,aprobarea generală” cu privire la rezoluţiile despre reforma calendarului şi să confirme ,,rezoluţiile congresului ca aparţinând Uneia Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică” (sic !)[6]. Cu toate acestea, ambiţiile masonului Meletie Metaxakis s-au lovit de o rezistenţă serioasă. În epistola sa din 25 iunie 1923 către Patriarhul Grigorie al IV-lea al Antiohiei (1906-1928), Patriarhul Fotie al Alexandriei (1900-1925) califica reforma calendarului ca ,,lipsită de sens, necanonică şi vătămătoare”[7]. În cuvintele patriarhului Fotie, hotărârile congresului din Constantinopol ,,miros a erezie şi schismă”.

În epistola din 7 octombrie 1923 a patriarhului Grigorie al IV-lea către patriarhul ecumenic, acesta spunea că noul calendar a fost adoptat prea repede şi că instituirea sa a fost ,,inoportună şi suspectă”[8]. Patriarhul Antiohiei a trimis o copie a epistolei patriarhului Fotie mitropolitului rus Antonie (Hrapoviţki) din Karlovtsy cu o gramată în care scria: ,,Te poţi convinge în mod limpede de opinia celor trei patriarhi răsăriteni cu privire la problemele ridicate de întrunirea de la Constantinopol”[9]. De asemenea, în telegrama sa către patriarhul Constantinopolului, Patriarhul Damian al Ierusalimului (1897-1931) sublinia: ,,Patriarhiei noastre îi este cu neputinţă a accepta o schimbare a calendarului bisericesc deoarece ea ne va pune într-o poziţie extrem de dezavantajoasă faţă de romano-catolici la Sfintele Locuri, din cauza pericolului prozelitismului”[10].

Patriarhul Meletie al IV-lea nu s-a sfiit să recurgă la înşelăciune pentru a-şi atinge scopurile anti-ortodoxe. În scrisoarea sa din 10 iulie 1923, el a încercat să-l păcălească pe Arhiepiscopul Serafim al Finlandei pentru a crede că noul calendar fusese acceptat pentru uzul bisericesc ,,în acord cu opinia generală şi deciziile Bisericilor Ortodoxe”[11]. Patriarhul Tihon a fost indus în eroare în acelaşi fel. Sub falsa impresie că reforma calendarului a fost acceptată de întreaga Biserică Ortodoxă, el a publicat un decret introducând noul calendar în jurisdicţia Bisericii Ruse. Această inovaţie a fost respinsă în mod hotărâtor de către popor. Când adevărul a ieşit în sfârşit la iveală, rezoluţia patriarhală a fost abrogată. În numele ierarhilor ruşi din diaspora, Mitropolitul Antonie al Kievului a declarat că ,,reforma calendarului nu poate fi acceptată de Biserica Rusă deoarece contrazice sfintele canoane şi tradiţia străveche a practicii bisericeşti sfinţită de Sinoadele Ecumenice”[12].

Patriarhul Dimitrie al Serbiei l-a informat pe Meletie în scrisoarea sa din 8/21 iunie 1923 că el va aproba rezoluţia congresului referitoare la schimbarea calendarului numai ,,cu condiţia ca ea să fie acceptată simultan în toate Bisericile Ortodoxe”. În scrisoarea şi telegrama sa din 23 august/5 septembrie 1923, Arhiepiscopul Chiril al Cretei sugera ,,amânarea aprobării rezoluţiei până când vor cădea de acord toate Bisericile, cu scopul de a evita schisma în Biserica Ortodoxă”. Doar Mitropolitul Miron (Cristea) al Bucureştiului a anunţat, în scrisoarea sa din 17 decembrie 1923, că Biserica Ortodoxă Română a acceptat decizia congresului, specificând că o va pune în practică în 1924.

Faptul că Bisericile locale au fost supuse la presiuni externe, în scopul de a le sili să accepte deciziile privind reformei calendarului, este evident în următorul anunţ revelator al Arhiepiscopului Hrisostom (Papadopoulos) al Atenei: ,,Ambasadorii român şi sârb la Atena l-au chestionat continuu pe arhiepiscopul Atenei privind întârzierea adoptării rezoluţiilor Congresului”. Într-un raport al Bisericii Greciei, alcătuit după ce a fost introdus noul calendar în 1924, citim: ,,Din nefericire, această schimbare [a calendarului] nu a fost realizată în urma unor cercetări şi pregătiri, ci mai degrabă în primul rând sub influenţa unor facţiuni extreme”[13]. Amestecul grosolan al autorităţilor civile în adoptarea noului calendar în uzul bisericesc în Grecia, România şi Finlanda este dovedit de binecunoscutul val de violenţă utilizat împotriva acelor ortodocşi care au îndrăznit să rămână fideli credinţei părinţilor lor.

Chiar Arhiepiscopul Hrisostom (Papadopoulos) al Atenei, el însuşi unul dintre cei mai activi propagandişti ai reformei calendarului, a găsit oportun a discuta chestiunea calendarului bisericesc, din nou, la întrunirea Sinodului episcopilor Bisericii Greciei cauzată de cererile repetate ale Patriarhului Fotie al Alexandriei de a convoca un Sinod Ecumenic[14].

De altfel, chiar Patriarhia Constantinopolului a dorit să convoace un Sinod Ecumenic în 1925, prin cea de-a şasea rezoluţie a Congresului ‘pan-ortodox’. Însă Biserica Serbiei, după experienţa amară a congresului din 1923, şi-a exprimat dorinţa ca toate Bisericile Ortodoxe autocefale să ia parte; să se facă pregătiri serioase înainte ca Sinodul Ecumenic să aibă loc, de către comisii ale Bisericilor autocefale, şi să se ţină o conferinţă pregătitoare generală sau un pre-Sinod[15].

În fapt, în legătură cu pregătirile pentru Sinodul Ecumenic, în 1930 a avut loc o întrunire inter-ortodoxă la Mânăstirea Vatopedi din Muntele Athos. Potrivit Mitropolitului Irineu al Kassandriei, reprezentantul Patriarhiei Serbiei, mitropolitul Nicolae (Velimirovici, † 1956), un ierarh învăţat şi corect, a afirmat că Biserica Serbiei nu va participa la întrunirea inter-ortodoxă decât dacă va fi asigurată că aceasta nu va avea nimic în comun cu Congresul ‘pan-ortodox’ din Constantinopol care a adoptat rezoluţii referitoare la schimbarea calendarului. ,,Dacă această condiţie nu este îndeplinită, sârbii vor condamna Patriarhia Ecumenică”, nota mitropolitul Irineu[16]. Potrivit episcopului Hrisostom, fostul mitropolit al Florinei († 1955), întâistătătorul Bisericii de stil vechi a Greciei, reprezentanţii Bisericilor Serbiei şi Poloniei îi socoteau pe ierarhii Bisericilor Ortodoxe locale care au adoptat noul calendar ca fiind ,,în esenţă schismatici”, şi se abţineau de la o comuniune în rugăciune cu aceştia.

Dar, în pofida reacţiei împotriva deciziilor congresului din 1923 referitoare la reforma calendarului şi în ciuda refuzului categoric de a accepta celelalte rezoluţii anti-canonice ale lui, aşa-numitul ,,calendar nou iulian” a fost adoptat treptat de organele conducătoare ale multor Biserici locale[17]. Urmaşul lui Meletie, mitropolitul Grigorie al VII-lea, care a fost înconjurat de urmaşi şi ucenici ai lui Meletie, a introdus stilul nou în jurisdicţia Patriarhiei Constantinopolului în 1924. Biserica Greciei a acceptat noul calendar pe 1 martie 1924. Arhiepiscopul Hrisostom (Papadopoulos) al Atenei trebuie că a uitat cuvintele pe care le-a scris pe când era arhimandrit într-un raport înaintat guvernului grec de către o comisie alcătuită din 5 membri pe tema reformei calendarului în ianuarie 1923: ,,Nici măcar una dintre ele [Bisericile Ortodoxe locale] nu se poate separa de celelalte şi să adopte noul calendar fără să devină schismatică în raport cu celelalte”[18]. Biserica României a adoptat calendarul ,,nou iulian” pe 1 octombrie 1924 şi, drept răsplată, i s-a acordat statutul de patriarhie[19]. Aşa cum am amintit mai sus, în calitatea sa de patriarh al Alexandriei, Meletie Metaxakis a forţat introducerea noului calendar în Biserica Alexandriei cu sprijinul arabilor din America, fără ale căror subsidii Patriarhia Alexandriei nu ar fi putut subzista, potrivit unei declaraţii făcute de Mitropolitul Alexandru al Emessei din iulie 1948.

Această listă descurajantă de fapte ar putea fi continuată, dar ceea ce s-a spus este suficient pentru a demonstra consecinţele tragice ale Congresului ‘pan-ortodox’ din Constantinopol. Adoptarea chiar în parte a hotărârilor anti-canonice ale congresului privind reforma calendarului bisericesc distruge unitatea liturgică de veacuri a Bisericii Ortodoxe, şi invită la dezbinarea în Bisericile locale însele între susţinătorii calendarului bisericesc patristic şi cei care adoptă calendarul ,,iulian revizuit”.

Congresul ‘pan-ortodox’ din Constantinopol – sau de fapt, aşa cum am arătat, anti-ortodox – a fost prima breşă în legătura unităţii ortodoxe în secolul nostru. Congresul a introdus calul troian al ecumenismului în Biserica Ortodoxă, din al cărui pântece continuă să răsară noi şi noi falşi prooroci ai Babilonului, străduindu-se să distrugă sfintele altare ale Ortodoxiei pentru a construi templul ereziei şi al erorii pe ruinele sale.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1]N.r.: Şi Biserica Ortodoxă Română a făcut schimbări în Pascalie. Deşi în iulie 1924, profesorul dr. Constantin Chiricescu primeşte din partea Sfântului Sinod al BOR sarcina de a transpune vechea Pascalie în calendarul iulian îndreptat, fără a aduce atingere datei Paştelui, ideile profesorului Chiricescu şi aprobarea lor de către ierarhii sinodali vor conduce BOR în situaţia de a fi la un pas de schismă de restul lumii ortodoxe din cauza schimbării datei Paştelui în anii 1926 şi 1929.

[2] N.r.: Să aruncăm o privire asupra acestor rezoluţii.

Rezoluţia 3 ia în discuţie întâietatea existentă între tainele cununiei şi preoţiei. Această rezoluţie nu se aplică într-adevăr, dar există pe alocuri în Bisericile Ortodoxe locale clerici care au fost hirotoniţi fără a fi tunşi în monahism şi fără a fi căsătoriţi; ei poartă numele de clerici celibaţi.

Rezoluţia 4, care priveşte cea de-a doua căsătorie a preoţilor şi diaconilor văduvi prin moartea soţiilor lor, se aplică pe scară largă şi nu numai în ce priveşte clericii văduvi. Astăzi sunt îngăduite cea de-a doua căsătorie şi chiar cea de-a treia căsătorie a clericilor.

Rezoluţia 5 – care hotărăşte asupra mai multor probleme: (1) vârsta hirotoniilor; (2) capacitatea păstorului; (3) părul şi înfăţişarea exterioară a clerului; (4) făgăduinţa monahală după 25 ani; (5) impedimentele la căsătorie; (6) divorţul; (7) mutarea sărbătorilor din cursul săptămânii; (8) postul – este aplicată, în anumite privinţe, de asemenea, pe scară largă. Înfăţişarea exterioară a clerului, divorţul şi postul sunt nişte chestiuni în care nu se mai ţine cont câtuşi de puţin de canoanele şi Tradiţia Bisericii.

[3] Arhiepiscopul Hrisostom, ,,Reforma calendarului iulian în Biserica Greciei”, Atena, 1933, p. 31-38 [în greacă].

[4]PATRIARHUL MELETIE AL CONSTANTINOPOLULUI (1871-1935). Mason – Inovator – Ecumenist.

[5] N.r.: Am mai scris despre acest atac, a se vedea nota 20 din episoadele anterioare.

[6] Orthodoxia, 1926, p. 62, citat din Delimpasis, p. 672.

[7] Church Messenger, septembrie 1923, nr. 41, p. 6.

[8] Delimpasis, p. 672.

[9] Church Messenger, septembrie 1923, nr. 41, p. 6.

[10] Orthodoxia, 1926, p. 63; Delimpasis, p. 672. N.r.: Această telegramă o menţionează însuşi Meletie Metaxakis, în cea de-a patra sesiune a congresului.

[11] A se vedea Church News, nr. 19 şi 20, 1/14 şi 15/28 octombrie 1923.

[12] Orthodoxia, 1926, p. 63; Delimpasis, p. 672.

[13] Biserica Greciei, Chestiunea calendarului, Atena, 1971, p. 7-8 [în greacă]; ,,Inspiraţia şi duhurile motrice ...”, p. 69.

[14] Delimpasis, p. 673.

[15] S. Troiţki, ,,Împreună vom lupta cu primejdia”, p. 46-47.

[16],,Inspiraţia şi duhurile motrice ...”, p. 69.

[17] Aşa cum am menţionat, noul calendar a fost adoptat doar pentru ciclul sărbătorilor cu dată fixă ale Mineiului, contrar deciziei congresului, unde era studiată o schimbare a Pascaliei, iar data Sfintelor Paşti ale lui Hristos continuă să fie stabilită potrivit vechiului calendar, prin Pascalia alexandrină.

[18] Buletinul guvernului Regatului Grec, vol. I, 24-25.01.1923, p. 8; ,,Inspiraţia şi duhurile motrice ...”, p. 73.

[19] Arhimandrit Serafim, Culegere de articole, p. 37-38.