Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

Semnele vremurilor

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

 
Articol apărut în periodicul diasporei ruse The Orthodox Word,
vol. 34, nr. 3-4 (200-201), mai-august 1998
 

 

În următoarea conferinţă[1], părintele Serafim ne grăieşte în urmă cu aproape 20 ani, şi cuvintele sale sunt încă extrem de relevante pentru vremurile noastre, deoarece noi ne apropiem de sfârşitul celui de-al doilea mileniu. Cu toate că unele exemple caracteristice pe care le dă sunt acum învechite, există astăzi exemple chiar mai extreme ale aceloraşi fenomene despre care vorbeşte părintele în această conferinţă. Ca întotdeauna, el îşi smereşte înţelegerea înaintea Sfintelor Scripturi şi a tâlcuirii lor de către Sfinţii Părinţi, şi astfel învăţătura sa despre vremuri rămâne dincolo de vremuri, nestingherită de modele intelectuale şi prejudecăţile acestei lumi. Pe măsură ce trece timpul, perspectiva ortodoxă asupra lumii din care el şi-a luat înţelepciunea va deveni mai necesară ca oricând pentru supravieţuirea duhovnicească a adevăraţilor creştini.

 

1. De ce studiem semnele vremurilor ?

Tema acestei conferinţe este cercetarea semnelor vremurilor. În primul rând, noi trebuie să ştim ce înseamnă expresia ,,semnele vremurilor”. Această expresie vine direct din Evanghelie, din cuvintele Mântuitorului nostru de la Matei 16, 3. Hristos spune fariseilor şi saducheilor care au venit la El: Faţa cerului ştiţi să o socotiţi, adică să spuneţi cum va fi vremea; iar semnele vremilor nu puteţi ? Cu alte cuvinte, El leLumea 110 3 spune că aceasta nu are nimic de-a face cu ştiinţa, sau cu cunoaşterea locului nostru în lume, sau altceva de acest gen. Este o chestiune religioasă. Noi studiem semnele vremurilor pentru a fi în stare să-L recunoaştem pe Hristos.

 

Părintele Serafim, ţinând o conferinţă în aer liber

 

În vremea lui Hristos, fariseii şi saducheii nu cercetau semnele vremurilor pentru a vedea dacă Hristos venise, dacă Fiul lui Dumnezeu era cumva deja pe pământ. Existau deja semne pe care ei ar fi trebuit să le recunoască. De pildă, în cartea Proorocului Daniil din Vechiul Testament, există o proorocie referitoare la cele 70 săptămâni de ani, care înseamnă că Mesia avea să vină cam la 490 ani după timpul lui Daniil. Acei iudei care citeau cărţile lor cu foarte multă atenţie cunoşteau cu exactitate despre ce era vorba, şi cam în timpul venirii lui Hristos ei ştiau că era vremea lui Mesia.

Dar acesta este un semn exterior. Mai important, fariseii şi cărturarii ar fi trebuit să urmărească semnele lăuntrice. Dacă inimile lor ar fi fost drepte cu Dumnezeu, şi dacă ei nu ar fi încercat doar să împlinească porunca exterioară a legii, inimile lor ar fi simţit şi L-ar fi recunoscut pe Dumnezeu în trup atunci când El a venit. Şi mulţi dintre iudei au făcut-o: apostolii, ucenicii şi mulţi alţii.

Acelaşi fragment din capitolul 16 al Evangheliei de la Matei vorbeşte în continuare despre semne. Domnul le spune iudeilor: Neamul viclean şi preacurvar semn caută, şi semn nu se va da lui, fără numai semnul lui Iona Proorocul (16, 4). Evenimentele din Vechiul Testament conţin prefigurări ale evenimentelor din Noul Testament. Când Iona a stat trei zile în pântecele chitului, aceasta a fost o prefigurare a şederii de trei zile a Domnului nostru în mormânt. Şi acest semn – semnul lui Iona – le-a fost dat oamenilor din vremea lui Hristos.

Domnul le-a spus fariseilor şi saducheilor că un neam viclean şi preacurvar caută întâmplări spectaculoase, precum foc coborând din cer, sau romanii fiind izgoniţi, îngeri arătându-se şi alungând guvernarea străină a romanilor, şi lucruri de acest fel. Hristos le-a spus că acest fel de semn nu va fi dat. Un neam viclean şi preacurvar caută astfel de semne, dar cei curaţi cu inima caută ceva mai duhovnicesc. Şi singurul semn care le este dat este semnul lui Iona. Cu siguranţă, este un lucru mare ca un om să stea 3 zile în mormânt şi să învie, fiind Dumnezeu.

Astfel, din cuvintele Mântuitorului nostru, noi aflăm că nu trebuie să umblăm după semne spectaculoase, ci mai degrabă trebuie să căutăm înlăuntrul nostru semne duhovniceşti. De asemenea, trebuie să urmărim acele lucruri care trebuie să se petreacă, potrivit Scripturii.

 

2. Semnele pe care ni le-a dat Hristos

Noi, creştinii ortodocşi, am recunoscut deja şi am acceptat semnele Primei Veniri a lui Hristos. Însuşi faptul că suntem creştini ortodocşi înseamnă că am făcut aceasta. Noi cunoaştem semnificaţia acestor semne: de exemplu, semnul lui Iona, cei 490 ani ai Proorocului Daniil, şi multe altele pe care Domnul le-a împlinit. Slujbele noastre ortodoxe dumnezeieşti sunt pline de proorociile Vechiului Testament care au fost împlinite prin venirea lui Hristos. Pe acestea le vedem şi le recunoaştem cu toţii, toate par limpezi. Dar astăzi trebuie să căutăm alte feluri de semne, adică semnele celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. Întreaga învăţătură despre cea de-a Doua Venire a lui Hristos şi semnele ce o vor preceda este expusă în câteva locuri din Evanghelii, mai cu seamă în capitolul 24 al Evangheliei de la Matei. Sfântul Marcu şi Sfântul Luca au de asemenea capitole dedicate acesteia.

Acest capitol din Sfântul Evanghelist Matei ne istoriseşte despre cum Domnul nostru S-a depărtat de templu şi despre cum ucenicii Lui au venit să-I arate zidirile templului. Desigur, în acele zile, templul era centrul cultului. Fiecare iudeu trebuia să vină la templu cel puţin la sărbătoarea Paştilor, căci doar acolo se putea închina lui Dumnezeu cum se cuvine.

Domnul nostru a privit spre templu şi le-a spus ucenicilor Săi: Vedeţi acestea toate ? Amin grăiesc vouă: nu va rămâne aici piatră pre piatră, care să nu se risipească (Matei 24, 2). A spune unui iudeu credincios din acea vreme că întreg templul va fi dărâmat, că nu va mai rămâne nimic din el, este ca şi cum i-ai spune că este sfârşitul lumii, deoarece templul este tocmai locul unde cineva se poate închina lui Dumnezeu. Cum te vei închina lui Dumnezeu dacă nu există nici un templu ? Deci, aceste cuvinte ale Mântuitorului nostru i-au făcut pe ucenici să înceapă să se gândească la sfârşitul lumii. Ei au spus numaidecât: Spune nouă, când vor fi acestea ? Şi care este semnul venirii tale şi al sfârşitului veacului ? Cu alte cuvinte, ei ştiau deja că El avea să vină din nou şi că această venire este legată de sfârşitul lumii.

Atunci Domnul dă o serie întreagă de semne care vor să se petreacă înainte ca El să vină din nou. În primul rând, El spune: Căutaţi să nu vă amăgească cineva pre voi; că mulţi vor veni întru numele meu, zicând: eu sunt Hristos, şi pre mulţi vor înşela (Matei 24, 4-5).Adică, vor veni mulţi hristoşi mincinoşi. Aceasta noi am văzut-o deja pe tot parcursul istoriei Bisericii: cei care s-au ridicat împotriva Bisericii, cei care au pretins că sunt Dumnezeu, cei care au pretins că sunt Hristos.

În al doilea rând, în versetul următor El spune: Şi aveţi să auziţi războaie şi veşti de războaie. Căutaţi să nu vă spăimântaţi, că se cuvine toate acestea să fie; ci încă nu va fi atunci sfârşitul. Cu siguranţă, chiar de la începutul erei creştine au fost războaie şi veşti de războaie, şi încă mai mult în vremea noastră. Că se va scula neam preste neam, şi împărăţie preste împărăţie, şi vor fi foamete şi ciumă şi cutremure pre alocuri. Din nou războaie, apoi foamete, cutremure. Şi zice: Ci acestea toate vor fi începătură a durerilor.

Apoi vine următorul semn, care este prigonirea. Atunci vă vor da pre voi în necazuri, şi vă vor omorî pre voi, şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele meu. Aşadar, mai întâi avem hristoşi mincinoşi, apoi războaie, veşti de războaie, foamete, cutremure, prigoniri – şi apoi un semn foarte important pentru vremurile noastre referitor la răcirea crescândă a dragostei: Şi pentru înmulţirea fărădelegii, va răci dragostea multora. Acesta este cel mai implacabil dintre toate semnele, deoarece semnul creştinilor, aşa cum ne spune Sfântul Ioan Teologul, este că ei au dragoste unul faţă de altul. Când această dragoste se răceşte, înseamnă că până şi creştinii încep să piardă creştinismul.

Apoi alt semn, în versetul următor din capitolul 24: Şi se va propovădui această evanghelie a împărăţiei întru toată lumea, întru mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Acest semn al Evangheliei de a fi propovăduită la toate neamurile îl vedem noi acum. Evanghelia însăşi este tipărită în sute de limbi astăzi, pentru aproape toate neamurile pământului, şi creştinismul ortodox este propovăduit în aproape fiecare ţară din lume. În Africa există misiuni impresionante: în Uganda, Kenya, Tanzania, Congo, şi de acolo răspândindu-se mai departe.

Apoi un loc mai dificil: Domnul nostru vorbeşte despre urâciunea pustiirii despre care a vorbit Proorocul Daniil: Deci când veţi vedea urâciunea pustiirii, care s-a zis prin Daniil Proorocul, stând în locul cel sfânt (cela ce citeşte să înţeleagă). Adică, se presupune că noi distingem aceasta de [orice] altceva. Acesta este alt semn. Se referă, bineînţeles, la Templul din Ierusalim şi la un fel de profanare a sa.

După aceea, în versetul 21, există semnul marii strâmtorări: Că va fi atunci necaz mare, care nu a fost din începutul lumii până acum, nici va fi. Adică, va fi cel mai rău şi mai dificil moment de suferinţă din întreaga istorie a lumii. Puteţi citi cărţi de istorie şi să aflaţi că au fost multe momente în istorie când a existat multă suferinţă. Dacă citiţi despre ce s-a întâmplat cu evreii când a fost distrus Ierusalimul după moartea lui Hristos[2], veţi descoperi că o astfel de suferinţă precum cea de atunci nu a avut egal în istorie. În alte locuri a fost aproape tot atât de multă suferinţă. Şi totuşi marele necaz chiar de la sfârşit va fi mult mai teribil. Desigur, va fi pretutindeni şi se va răsfrânge asupra tuturor oamenilor, nu doar asupra unui popor, şi va fi ceva cu un caracter foarte impresionant. Va fi numit necaz mare, care nu a fost din începutul lumii.

Imediat după aceasta, va începe ceva încă mai grozav. În versetul 29 citim: Însă îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca, şi luna nu-şi va da lumina sa, şi stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor se vor clăti. Un asemenea eveniment nu s-a mai petrecut nicicând înainte, cu siguranţă, şi acesta este legat în mod evident de timpurile exact de la sfârşitul lumii, când întreaga creaţie se pregăteşte de a fi nimicită pentru a fi remodelată.

În sfârşit, următorul verset: Şi atunci se va arăta semnul Fiului Omului pre cer, adică semnul sfintei cruci se va arăta pe cer. Şi atunci vor plânge toate seminţiile pământului; şi vor vedea pre Fiul Omului venind pre norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Adică, însăşi venirea lui Hristos va fi din ceruri cu semnul crucii, şi aceasta este chiar sfârşitul a toate.

După ce ne-a spus toate acestea despre semnele sfârşitului, Domnul nostru dă o ultimă poruncă, zicând: Deci privegheaţi, că nu ştiţi în care ceas Domnul vostru va veni. (...) Pentru aceasta şi voi fiţi gata, că în ceasul care nu gândiţi, Fiul Omului va veni.

Toate acestea se află în capitolul 24 al Evangheliei de la Sfântul Matei. Dar pentru cel care nu este întru totul familiarizat cu Scripturile şi scrierile Sfinţilor Părinţi, toate acestea aproape că ridică mai multe întrebări decât cele la care răspunde. Noi trebuie să înţelegem care este semnificaţia tuturor acestor proorocii. Cum putem cunoaşte când se vor împlini cu adevărat ? Şi cum putem evita falsele interpretări ? deoarece există mulţi hristoşi mincinoşi, prooroci mincinoşi, profeţii false, interpretări false. Cum putem şti care este adevărata interpretare şi care sunt adevăratele semne ale vremurilor ? Dacă vă veţi uita în jurul vostru şi veţi merge în orice librărie religioasă, veţi vedea rafturi ce conţin multe cărţi de comentarii ale Apocalipsei, cărţi cu interpretări ale venirii sfârşitului lumii. În realitate, mulţi creştini care nu sunt ortodocşi au un sentiment foarte bine definit că acestea sunt vremurile de pe urmă, dar ei dau cu toţii interpretări bazate pe propriile opinii.

 

3. Baza [necesară] pentru înţelegerea semnelor

Primul lucru pe care trebuie să-l deţinem dacă vrem să avem adevărata interpretare a semnelor vremurilor este ceea ce noi numim cunoaştere ortodoxă fundamentală. Cu alte cuvinte, cunoaşterea Sfintei Scripturi, atât a Vechiului cât şi a Noului Testament (şi nu doar după cum ni se pare, ci potrivit modului în care Biserica a tâlcuit-o); cunoaşterea scrierilor Sfinţilor Părinţi; cunoaşterea istoriei Bisericii; şi conştientizarea feluritelor erezii şi erori care au atacat adevărata înţelegere a dogmei Bisericii şi mai cu seamă a învăţăturii despre vremurile de pe urmă. Dacă noi nu avem o temelie în izvoare ca acestea, ne vom afla tulburaţi şi nepregătiţi. Exact acest lucru ni-l spune Domnul: să fim gata, să fim pregătiţi. Dacă nu avem această cunoaştere fundamentală, noi nu vom fi pregătiţi şi vom interpreta greşit semnele vremurilor.

În urmă cu câţiva ani, a apărut în limba engleză o carte care a devenit un best-seller fantastic printre cărţile religioase. Peste 10 milioane de exemplare s-au vândut în America. Se numeşte Ultima mare planetă pământ (The Late Great Planet Earth), de Hal Lindsey, un protestant evanghelic din Texas. Într-un stil mai degrabă superficial, el oferă interpretarea sa pentru semnele vremurilor. El crede că vremurile de pe urmă sunt cele pe care le trăim noi acum. El crede că pretutindeni în jurul nostru seLumea 111 3 împlinesc aceste semne despre care a vorbit Domnul nostru. Dacă citiţi această carte, veţi descoperi că uneori el scrie un lucru mai mult sau mai puţin corect din punct de vedere al înţelegerii noastre ortodoxe, alteori este cu totul pe dinafară, iar alteori are în parte dreptate, în parte nu.

Este ca şi cum el doar ar ghici, deoarece el citeşte Scriptura potrivit modului propriu de a înţelege. El nu are o cunoaştere ortodoxă fundamentală, nici o temelie în adevărata cunoaştere a Scripturilor şi a Sfinţilor Părinţi. De aceea, dacă citiţi această carte cu seriozitate, veţi descoperi că veţi deveni foarte tulburaţi. Nu veţi şti ce să mai credeţi. De exemplu, el vorbeşte despre un mileniu care se presupune că vine înainte de sfârşitul lumii. El vorbeşte despre răpire, când creştinii sunt adunaţi după cum se crede sus în ceruri înainte de sfârşitul lumii, şi apoi privesc cum oamenii suferă jos, pe pământ. El vorbeşte despre construirea Templului din Ierusalim ca şi cum ar fi un lucru bun, ca şi cum aceasta se pregăteşte pentru venirea lui Hristos.

Dacă citiţi astfel de cărţi (există multe alte cărţi asemănătoare; aceasta este un best-seller deoarece autorul a captat imaginaţia oamenilor exact la un moment dat), şi dacă luaţi totul drept adevăr, veţi vedea că în loc să-L recunoaşteţi pe Hristos – care este singura raţiune a încercării noastre de a înţelege semnele vremurilor – îl veţi accepta pe antihrist.

Luaţi de exemplu însăşi chestiunea Templului din Ierusalim. Potrivit proorociilor ortodoxe, este adevărat că templul va fi reconstruit în Ierusalim. Dacă vă uitaţi la oameni precum Hal Lindsey, sau chiar la fundamentalişti precum Carl McIntire, veţi observa că şi ei vorbesc despre construirea templului, dar ei vorbesc despre el ca şi cum noi îl vom construi pentru ca Hristos să Se întoarcă şi să domnească peste lume timp de 1.000 ani. Ei vorbesc de fapt despre venirea lui antihrist.

Potrivit interpretării protestante, mileniul, înţeles ca o domnie specială de 1.000 ani la sfârşitul lumii, este în realitate domnia lui antihrist. De fapt, au existat deja oameni care s-au ridicat şi au vestit împărăţia lor de 1.000 ani care va dura până la sfârşitul lumii. Ultimul a fost Adolf Hitler. Aceasta se bazează pe aceeaşi idee chiliastă: cu alte cuvinte, interpretarea mileniului într-un sens pământesc. Cei 1.000 ani efectivi din Apocalipsă constituie viaţa în Biserică care este acum, adică viaţa harului; şi oricine o trăieşte vede că, în comparaţie cu oamenii din afara ei, ea este într-adevăr raiul pe pământ. Dar acesta nu este sfârşitul. Aceasta este pregătirea noastră pentru adevărata împărăţie a lui Dumnezeu care nu are sfârşit.

Astăzi sunt disponibile multe cărţi de cunoaştere ortodoxă fundamentală. Cei care sunt preocupaţi în mod serios de studierea semnelor vremurilor trebuie mai întâi să fie foarte pricepuţi în câteva din aceste cărţi, şi trebuie să le citească, studiindu-le cu seriozitate şi avându-le ca hrană zilnică. Cele mai bune cărţi de citit nu sunt interpretarea cuiva a Apocalipsei, deoarece în clipa de faţă nu există nici o tâlcuire ortodoxă a acesteia în limba engleză[3].

Cele mai bune cărţi sunt tratatele duhovniceşti fundamentale. Înainte de toate sunt expunerile de bază ale dogmelor ortodoxe, feluritele catehisme. Una din cele mai bune este lucrarea din secolul al VIII-lea a Sfântului Ioan Damaschin, Despre credinţa ortodoxă, care străbate întregul catehism. O lucrare încă mai timpurie este Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului, adică omilii pentru cei ce se pregăteau pentru a fi botezaţi, care parcurge întregul Crez şi expune ceea ce crede Biserica. Există multe cărţi asemănătoare de catehism, atât din vremurile străvechi, cât şi din timpurile moderne. Mai recent, noi avem catehismele în limba rusă ale mitropolitului Platon şi mitropolitului Filaret, care sunt mai scurte şi mai simple.

Apoi există un alt fel de cărţi: tâlcuirile la Sfintele Scripturi. Nu sunt prea multe de felul acesta în limba engleză[4], dar noi avem câteva din comentariile Sfântului Ioan Gură de Aur. Acest domeniu este puţin cam slab în limba engleză, deoarece există multe cărţi bune în limba rusă care nu sunt încă traduse în engleză, inclusiv lucrări mai recente de comentarii la Scripturi, chiar la Apocalipsă. Cărţile arhiepiscopului Averchie sunt foarte bune, dar ele abia încep să fie traduse în engleză. Cu voia lui Dumnezeu, vor fi tipărite în curând[5].

Apoi, pe lângă aceste două tipuri de cărţi – catehismul de bază şi tâlcuirile la Scriptură –, sunt toate cărţile despre viaţa duhovnicească ortodoxă. Acestea includ Istoria lausiacă (care ne spune cum trăiau monahii în Egipt şi cum luptau duhovniceşte), Dialogurile Sfântului Grigorie al Romei, Vieţile sfinţilor, Scara Sfântului Ioan, Omiliile Sfântului Macarie cel Mare, cărţile Sfântului Ioan Casian, Filocalia, Războiul nevăzut şi Viaţa mea în Hristos de Sfântul Ioan de Kronstadt. Aceste cărţi tratează viaţa duhovnicească ortodoxă fundamentală, lupta duhovnicească, cum să discernem şiretlicurile demonilor, cum să nu cădem în înşelare. Toate acestea oferă o temelie de bază prin care se pot înţelege semnele vremurilor.

Apoi există lucrările scriitorilor mai noi, care sunt în acelaşi duh patristic cu Sfinţii Părinţi din vechime. Principalele exemple sunt cei doi mari scriitori ai Rusiei secolului XIX, episcopul Teofan Zăvorâtul şi episcopul Ignatie Briancianinov[6], ale căror cărţi apar acum încetul cu încetul în limba engleză. Cartea episcopului Ignatie, Arena, şi diferite articole ale episcopului Teofan există deja în engleză[7]. Aceşti doi scriitori sunt foarte importanţi deoarece ei transmit învăţătura patristică până în vremurile noastre. Ei au lămurit deja multe întrebări care se nasc cu privire la cum să-i înţelegem pe Sfinţii Părinţi. De exemplu, noul număr al revistei The Orthodox Word conţine un text întreg al episcopului Ignatie despre vămile văzduhului prin care trece sufletul după moarte. Uneori, citindu-i pe Sfinţii Părinţi, cineva are întrebări despre astfel de subiecte şi nu ştie deloc cum să înţeleagă ce spun Părinţii din vechime, şi aceşti părinţi mai recenţi lămuresc aceste texte.

Există istoriile Bisericii, care vorbesc despre revelaţia dumnezeiască către oameni şi despre cum lucrează Dumnezeu faţă de oameni. Citirea istoriilor Vechiului Testament este foarte instructivă, deoarece exact aceleaşi lucruri se repetă în Noul Testament. Apoi cineva trebuie să citească, împreună cu Noul Testament, istoriile Bisericii Noului Testament. De exemplu, există sub formă de carte de buzunar Istoria bisericească a lui Eusebiu, care urmăreşte istoria Bisericii de-a lungul primelor trei secole, scrisă dintr-un punct de vedere ortodox[8]. Este foarte important a vedea ce au socotit scriitorii bisericeşti timpurii a fi important în istoria Bisericii: mucenicii, apostolii, şi aşa mai departe.

Aşadar, toate aceste diverse tipuri de scrieri – adică, catehismele, tâlcuirile la Scriptură, cărţile despre viaţa duhovnicească, scrierile patristice mai recente în acelaşi duh, şi istoriile Bisericii – ne ajută să dobândim o cunoaştere creştină fundamentală. Înainte de a citi prea mult despre ce anume reprezintă semnele vremurilor, noi trebuie să avem o temelie fundamentală în toate aceste categorii de cărţi. Toate îl pregătesc pe creştin pentru a înţelege unele lucruri despre semnele vremurilor. Odată ce el a început să se pregătească în acest chip, nu este doar o chestiune de a adăuga cunoştinţe peste cunoştinţe în minte şi de a fi capabil să repete pe dinafară anumite fraze, de a avea cu precizie interpretarea corectă a unui verset scripturistic sau altceva de acest gen.

 

4. Discernământul duhovnicesc

Cel mai important lucru pe care îl dobândeşte creştinul din citirea unei astfel de literaturi ortodoxe fundamentale este o virtute care se numeşte discernământ. Când noi ajungem faţă în faţă cu două fenomene care par să fie întru totul la fel sau sunt foarte asemănătoare unul cu altul, virtutea discernământului ne îngăduie să vedem care dintre ele este adevărat şi care este fals: cu alte cuvinte, care are duhul lui Hristos şi care ar putea avea duhul lui antihrist.

Însăşi firea lui antihrist, care trebuie să fie cel din urmă mare conducător al lumii şi cel mai mare adversar al lui Hristos, este de a fi anti-Hristos – iar ,,anti” nu înseamnă numai ,,împotrivă”, ci şi ,,imitaţie a cuiva, în locul cuiva”. Antihristul, aşa cum spun toţi Sfinţii Părinţi în scrierile lor despre el, trebuie să fie cineva care-L imită pe Hristos, adică, se străduieşte să-i amăgească pe oameni arătându-se ca şi cum el ar fi Hristos întors pe pământ. Prin urmare, dacă cineva are o noţiune foarte vagă despre creştinism sau citeşte Scripturile exclusiv din propriile opinii (şi opiniile vin din văzduh, şi văzduhul nu este creştin acum, ci anti-creştin), atunci acesta va ajunge la concluzii foarte anti-creştine. Văzând personalitatea lui antihrist, acesta va fi amăgit să creadă că el este Hristos.

Noi putem da câteva exemple ale modului în care virtutea discernământului ne poate ajuta să înţelegem unele fenomene destul de complicate. Un astfel de fenomen este mişcarea harismatică. În Indiana există un preot grec, părintele Eusebiu Stephanou, care răspândeşte această mişcare în Biserica Ortodoxă. El are un număr destul de mare de adepţi şi simpatizanţi. El a fost până şi în Grecia şi va merge Lumea 111 4curând din nou, şi acolo de asemenea oamenii sunt cât se poate de impresionaţi de el.

 

Părintele Eusebiu Stephanou (1924-2016), în tinereţe, ţinând în mână jurnalul înfiinţat de el, Logos

 

Se poate vedea că o parte a succesului său se datorează faptului că el vine dintr-o atmosferă bisericească ortodoxă în care oamenii, fiind născuţi ortodocşi, merg la biserica ortodoxă, primesc sfintele taine, şi iau toate lucrurile de bune. Deoarece devine o chestiune de obişnuinţă, ei nu înţeleg că întreaga semnificaţie a Bisericii este aceea de a-L avea pe Hristos în inimă, ci că cineva poate parcurge întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe fără a-şi deştepta inima. În acest caz, acea persoană este întru totul asemenea păgânilor. De fapt, este mai vinovată decât păgânii. Păgânii nu au auzit niciodată de Hristos, în timp ce persoana care este ortodoxă şi nu ştie ce este viaţa duhovnicească, pur şi simplu nu a fost deşteptată încă întru Hristos.

Acesta este tipul de atmosferă din care vine părintele Eusebiu. Înţelegând că aceasta este moarte duhovnicească – şi este pe deplin adevărat că mare parte din ceea ce este astăzi în Biserica Ortodoxă este mort din punct de vedere duhovnicesc – el vrea s-o facă să prindă viaţă. Dar problema este că el însuşi aparţine aceluiaşi duh. În realitate, voi vedeţi foarte rar că el citeşte cărţile ortodoxe fundamentale. El alege una sau două care par să fie conforme cu punctul său de vedere, dar el nu are o temelie profundă în izvoarele ortodoxe. El nu socoteşte că acestea sunt cele mai importante scrieri pe care ar trebui să le citească un credincios.

Dacă cercetaţi într-amănunt ce spun el şi alţi oameni din mişcarea harismatică – şi cartea noastră Religia viitorului intră în detaliu cu privire la acest subiect –, veţi vedea că ceea ce ei numesc renaştere duhovnicească şi viaţă duhovnicească este de fapt ceea ce Părinţi mai recenţi precum episcopul Ignatie Briancianinov au descris cu minuţiozitate ca fiind înşelare, adică, un soi de fierbinţeală a sângelui care-l face pe cel înşelat să pară duhovnicesc când, în realitate, el nu pătrunde câtuşi de puţin realitatea duhovnicească. De fapt, este atât de departe de adevărata viaţă creştină, care este reflectată în chiar aceste cărţi ortodoxe fundamentale, pe cât este cerul de pământ.

Cu totul separat de detaliile legate de cum se roagă ei şi ce fel de fenomene se manifestă la slujbele lor, puteţi vedea că însăşi ideea de bază pe care o au părintele Eusebiu şi aceşti harismatici este o idee falsă. Ieri noi am primit un număr din periodicul părintelui Eusebiu, Logos. El vorbeşte acolo despre marea revărsare a Sfântului Duh din vremurile de pe urmă pregătind venirea lui Hristos. Se presupune că toţi creştinii trebuie să se înnoiască, să primească Sfântul Duh, să vorbească în limbi. Aceasta pregăteşte venirea lui Hristos, şi va fi o mare revărsare spirituală înainte de venirea lui Hristos.

Dacă citiţi Scripturile cu atenţie, fără a pune prejudecăţile voastre în rândurile lor, chiar fără comentarii patristice veţi vedea că nicăieri nu se spune nimic despre o mare revărsare spirituală la sfârşitul lumii. Hristos Însuşi ne spune contrarul. Mai întâi, El ne dă învăţătura Sa despre cum trebuie să ne rugăm şi să avem credinţă şi să nu fim temători. El ne dă pilda femeii care merge la judecător şi îl tot imploră să mijlocească pentru ea, şi ne spune că aşa trebuie să continuăm să ne rugăm şi să ne rugăm şi să ne rugăm până când Dumnezeu ne ascultă cu bunăvoinţă şi ne dă. Acesta este un exemplu foarte trainic despre rugăciune. Apoi El zice: Însă (adică, în ciuda faptului că Eu v-am dat această învăţătură şi acesta este modul de a vă ruga), însă când va veni Fiul Omului, oare va afla credinţa pre pământ ? (Luca 18, 8). Cu alte cuvinte, în ciuda faptului că vouă vi s-au dat toate acestea, nu va mai fi aproape nici un creştin la sfârşitul lumii. Oare va afla credinţa pre pământ ? înseamnă că El nu va mai găsi aproape nici un credincios. Nu vor fi mulţimi de oameni care se roagă şi sunt insuflaţi de Sfântul Duh. Toţi Sfinţii Părinţi care vorbesc despre acest subiect vorbesc despre vremurile deosebit de teribile de la sfârşit şi spun că aceia care sunt creştini adevăraţi vor fi tăinuiţi şi nici măcar nu vor fi vizibili pentru lume. Cei care sunt vizibili pentru lume nu vor fi adevăraţii creştini.

Astăzi există renaşteri harismatice extraordinare la Universitatea Notre Dame, şi în Ierusalim are loc în fiecare an o conferinţă harismatică despre Sfântul Duh. Şaizeci-şaptezeci de mii de oameni se reunesc şi se roagă şi îşi ridică mâinile, şi ei vorbesc cu toţii în limbi. Este ca şi cum s-a întors vremea apostolilor, dar dacă vă uitaţi la ceea ce se petrece acolo, veţi vedea că nu este duhul corect; este un duh diferit.

Prin urmare, când părintele Eusebiu vorbeşte despre Sfântul Simeon Noul Teolog şi despre cum voi trebuie să cunoaşteţi cine este Duhul Sfânt şi să-L primiţi în mod conştient, aceasta este bine, aceasta este o învăţătură bună; dar dacă voi aveţi duhul greşit, această învăţătură nu este valabilă. Şi acesta nu este duhul corect. Există multe semne limpezi că este un duh diferit şi nu Duhul lui Dumnezeu.

Aici avem un caz în care, dacă aveţi discernământ [dobândit] din cunoaşterea creştină fundamentală, puteţi examina un fenomen care pretinde că este apostolic şi întocmai cu timpurile Bisericii primare pregătind cea de-A Doua Venire a lui Hristos, şi dacă priviţi cu atenţie puteţi vedea că nu este acelaşi lucru. În realitate, este chiar mai rău, este întocmai cu cei care vor să construiască Templul pentru Hristos. Ei îl construiesc pentru antihrist; este total opusul.

Încă o dată, puteţi vedea că discernământul ne permite să apreciem alte fenomene care pot să nu fie identice cu fenomenul ortodox, ci sunt lucruri noi. Când vă uitaţi pentru prima oară la ele, vă întrebaţi ce sunt toate acestea. Aceasta este caracteristică modelor intelectuale: circulă ceva prin aer, toată lumea pune mâna pe acel ceva fiindcă timpurile sunt pregătite pentru aşa ceva, şi apoi toată lumea începe să vorbească despre acel ceva şi acel ceva devine moda timpului. Nimeni nu ştie exact cum; doar că toţi erau pregătiţi pentru acel ceva, şi brusc cineva a vorbit despre el şi a început să circule pretutindeni.

 

5. Deformarea egalităţii creştine

Chiar acum noi vedem o concepţie particulară care pune stăpânire pe oameni: aşa-numita idee a emancipării femeilor. Aceasta ia forma femeilor preot în Biserica Anglicană, şi de asemenea în Biserica Catolică, care se pregăteşte pentru ea acum.

Bineînţeles, dacă examinaţi aceasta cu seriozitate, staţi jos şi reflectaţi la ea, şi citiţi ce spune Sfântul Apostol Pavel despre femei şi celelalte, nu veţi avea nici o problemă. Este foarte limpede că aceasta este tot un soi de idee nouă nebunească. Dar este foarte interesant şi să examinăm aceasta mai în profunzime şi să vedem de unde vine – de ce a apărut o astfel de idee, ce este ea, ce este dincolo de ea ? – deoarece dacă înţelegeţi strategia vrăjmaşului, sunteţi puţin mai bine pregătiţi pentru a lupta împotriva lui.

Această concepţie particulară a emancipării femeii poate fi regăsită, în decursul istoriei, în urmă cu cel puţin 200 de ani. Desigur, putem merge chiar mai în urmă, dar forma sa actuală provine de acum cel puţin 200 de ani, de la predecesorii lui Karl Marx, primii socialişti. Aceşti socialişti vorbeau despre o mare eră nouă, utopică, care Lumea 112 1avea să vină când toate deosebirile de clasă, rasă, religie şi aşa mai departe vor fi abolite. Atunci va fi o societate nouă, măreaţă, spuneau ei, când toţi oamenii vor fi egali. Această idee, fireşte, era întemeiată iniţial pe creştinism, dar ea a deformat creştinismul şi s-a redus la opusul său.

La sfârşitul secolului XIX, în China, a existat un anume filozof care a dus această filozofie până la concluzia sa logică, atât cât s-a putut. Numele său este K’ang Yu-Wei (1858-1927). El (foto) nu este în mod deosebit interesant cu excepţia faptului că întrupează această filozofie a epocii, acest spirit al vremurilor. El a fost în realitate unul dintre înaintaşii lui Mao Tse-Tung şi al preluării Chinei de către comunişti. El şi-a întemeiat ideile nu numai pe un creştinism deformat, pe care el l-a luat de la liberalii şi protestanţii din occident, ci şi pe idei budiste. El a venit cu ideea unei utopii care avea să ia fiinţă, cred eu, în secolul XXI, potrivit profeţiilor sale.

În această utopie, toate treptele societăţii, toate diferenţele religioase şi toate celelalte tipuri de diferenţe care afectează relaţiile sociale vor fi abolite. Toată lumea va dormi în dormitoare comune şi va mânca în săli comune. Şi apoi cu ideile sale budiste, el a început să meargă dincolo de acest punct. El spunea că toate distincţiile dintre sexe vor fi abolite. Odată omenirea unită, nu există nici o raţiune pentru a ne opri aici – această mişcare trebuie să meargă mai departe. Trebuie să aibă loc o abolire a deosebirilor între om şi animale. Animalele de asemenea vor intra în această împărăţie, şi odată ce aveţi animale ... Budiştii sunt de asemenea foarte respectuoşi faţă de legume şi plante; prin urmare, întreaga împărăţie vegetală trebuie să intre în acest paradis, şi în final chiar lumea neînsufleţită. Astfel, la sfârşitul lumii, va fi o utopie absolută a tuturor felurilor de fiinţe care au devenit întrucâtva amestecate unele cu altele, şi toată lumea va fi absolut egală.

Desigur, dacă citiţi despre toate acestea veţi spune că omul trebuie să fi fost nebun. Dar dacă examinaţi profund, veţi vedea că această viziune vine dintr-o dorinţă adâncă de a avea un fel de fericire aici, pe pământ. Însă, nici o filozofie păgână nu oferă fericire; nici o filozofie umană nu oferă fericire. Doar creştinismul oferă nădejdea unei împărăţii care nu este din această lume. Ideea de a avea o împărăţie desăvârşită vine din creştinism, dar întrucât primii socialişti nu au crezut în cealaltă lume sau în Dumnezeu, ei au visat să facă această împărăţie în această lume. Despre această împărăţie ne vorbeşte comunismul.

Noi vedem ce se întâmplă atunci când această idee este pusă în practică. Aveţi experienţa Revoluţiei Franceze, care a avut în aparenţă idei pozitive – libertate, egalitate, fraternitate – sau a Revoluţiei Bolşevice, sau a altor revoluţii comuniste din vremurile mai noi. Ultima dintre ele este cea din Cambodgia, o sărmană ţară mică care timp de 3 ani a suferit un comunism absolut şi a descoperit că cel puţin un sfert din populaţia ei a fost exterminată fiindcă nu s-a integrat. Toţi cei care aveau mai multă educaţie decât un colegiu trebuiau eliminaţi, toţi cei care aveau opinii proprii, şi aşa mai departe. Acum regimul a fost răsturnat de oameni care sunt mai puţin cruzi, dar nu-i cine ştie ce motiv de bucurie în această privinţă.

Aceasta arată că odată ce încerci să pui în lucrare aceste idei, obţii, nu un paradis pe pământ, ci mai curând un iad pe pământ. De fapt, întreaga experienţă din Rusia din ultimii 60 ani a fost o dovadă a acestui lucru, că nu există paradis pe pământ, decât în Biserica lui Hristos, cu prigoniri (Marcu 10, 30). Domnul nostru a proorocit că încă din această viaţă noi vom primi înapoi însutit ceea ce dăm, dar trebuie să fie cuLumea 112 2 prigoniri şi suferinţe. Cei ce doresc să aibă această fericire pe pământ fără suferinţă şi prigoniri, şi fără a crede măcar în Dumnezeu, aduc iadul pe pământ.

 

6. Interesul „creştin” faţă de OZN-uri

Un al doilea exemplu de fenomen nou, despre care la prima vedere cineva nu ştie ce să înţeleagă, este fenomenul foarte comun astăzi al OZN-urilor, al farfuriilor zburătoare.

 

Carl McIntire (1906-2002), fondator şi pastor al Bisericii Presbiteriene după Biblie, fondator şi preşedinte al Consiliului Internaţional al Bisericilor Creştine şi al Consiliului American al Bisericilor Creştine

 

Există un protestant evanghelic aparte, mai-sus amintitul Carl McIntire, care este extrem de strict şi corect şi foarte credincios în Sfânta Scriptură. El are o emisiune radio, Reforma secolului XX, şi un ziar. El este absolut vertical – trebuie să stăm departe de toate persoanele care se află în apostazie – şi ideile lui sunt foarte atrăgătoare. Este anti-comunist. Pe Billy Graham îl numeşte apostat, împreună cu toţi cei care se abat de la linia strictă a ceea ce crede el că este drept. Din acest punct de vedere este foarte strict, şi totuşi întâlneşti cele mai bizare lucruri în filozofia lui. De exemplu, el construieşte Templul din Ierusalim, în Florida. Are un model al Templului, şi vrea să-l construiască astfel încât să rivalizeze cu Disneyworld. Oamenii vor veni şi vor plăti ca să vadă marele Templu care se va construi curând pentru ca Hristos să vină pe pământ. Se crede că acest demers va fi o bună ocazie pentru a mărturisi creştinismul.

Lumea 112 3El se ocupă şi de farfuriile zburătoare. În fiecare număr al ziarului său există o coloană numită „Coloana OZN”, şi acolo ei vorbesc, spre marea mirare a cuiva, despre toate lucrurile minunate, pozitive pe care le fac aceste farfurii zburătoare. Ei ţin conferinţe şi fac filme despre ele.

 

Ziarul lui Carl McIntire, Farul Creştin (The Christian Beacon)

 

Recent au apărut câteva cărţi protestante despre OZN-uri, care arată cât se poate de limpede că ele sunt demoni. Persoana care scrie coloana din acest ziar s-a tulburat din acest motiv, şi a spus că unii oameni afirmă că aceste fiinţe sunt demoni, dar noi putem dovedi că nu sunt. El zice că poate o parte din ele sunt demoni, dar cele mai multe nu sunt. El citează un caz recent în care o familie din Vestul Mijlociu a văzut o farfurie zburătoare. Farfuria a coborât, a aterizat, şi familia a văzut înăuntru nişte omuleţi – ei sunt de obicei de un metru, un metru şi ceva înălţime – şi ei au cântat „Aliluia”. Ei s-au oprit din cântat, au privit în jur, şi apoi au plecat; cred că nu au mai vorbit cu ei. Acest eveniment a pus familia pe gânduri; au început să cugete la „Aliluia”, au început să se gândească la creştinism; s-au uitat în Biblie, şi au sfârşit prin a se duce la o biserică fundamentalistă şi s-au convertit la creştinism. Prin urmare, spune el, aceste fiinţe trebuie să fie un fel de oameni care ajută la punerea în aplicare a planului lui Dumnezeu de a face lumea creştină, fiindcă ei au spus „Aliluia”.

Dacă-l citiţi pe episcopul Ignatie Briancianinov, veţi cunoaşte toate înşelătoriile pe care le comit demonii: demonii „se roagă” pentru tine, demonii fac minuni, ei creează cele mai minunate fenomene, aduc oamenii la biserică, fac ceea ce vreţi atâta timp cât vă ţin în această înşelare. Şi atunci când vine vremea, pe neaşteptate ei vă vor face să muşcaţi din momeala lor. Deci aceşti oameni, care au fost convertiţi la un soi de creştinism de către aşa-zisele fiinţe din univers, aşteaptă ca ele să vină din nou; şi data viitoare, mesajul lor poate fi ceva legat de venirea apropiată a lui Hristos din nou pe pământ, sau ceva de genul acesta. Este limpede că aceasta este doar lucrarea demonilor. Adică, unde este real. Câteodată este numai închipuire, dar atunci când este real acest gen de lucruri vin în mod evident de la demoni.

Este foarte simplu. Dacă citiţi orice text al Părinţii din primele veacuri, Vieţile sfinţilor sau Lavsaiconul, puteţi găsi multe cazuri în care apar pe neaşteptate fiinţe. În zilele noastre ele apar în nave spaţiale, deoarece aşa s-au adaptat demonii la oamenii vremurilor; dar dacă înţelegeţi cum lucrează înşelarea duhovnicească şi ce fel de şiretlicuri are diavolul, atunci nu aveţi probleme să înţelegeţi ce se întâmplă cu aceste farfurii zburătoare. Şi totuşi această persoană care scrie coloana OZN este un creştin fundamentalist foarte strict. El aşteaptă chiar să primească noi revelaţii de la fiinţe din univers.

 

7. De ce trebuie să avem o perspectivă ortodoxă asupra lumii

Aşadar, să repetăm primul punct: noi urmărim semnele vremurilor pentru a-L recunoaşte pe Hristos când vine, deoarece au fost mulţi hristoşi mincinoşi, mai mulţi hristoşi mincinoşi vor veni, şi chiar la sfârşitul lumii va veni în cele din urmă unul care este numit antihrist. Antihristul îi va reuni pe toţi cei ce au fost amăgiţi să creadă că el este Hristos, şi această adunare îi va include pe toţi cei a căror înţelegere a creştinismului s-a destrămat. Puteţi vedea adeseori unii oameni care mărturisesc creştinismul, şi pare că multe din ideile lor sunt corecte, ei merg potrivit Scripturii. Apoi uitaţi-vă ici şi colo, şi veţi vedea că aici este o greşeală, acolo alta.

Foarte recent, părintele Dimitrie Dudko, într-un mic ziar pe care-l scoate, spunea că a venit la el cineva care pretindea că este creştin. Deoarece începuse să vorbească cu acea persoană, el a început să aibă impresia că persoana nu era ortodoxă, şi a spus: ,,De ce confesiune eşti ?” „O, acesta nu-i un lucru important. Suntem cu toţii creştini. Singurul lucru important este să fim creştini”. El i-a spus: „Nu, trebuie să fim mai exacţi de atât. De exemplu, dacă dvs. sunteţi baptist şi eu ortodox, eu cred că noi avem Trupul şi Sângele Domnului, iar dvs. nu”.

Trebuie să fim mai exacţi, deoarece există multe diferenţe. Este bine să avem următoarea atitudine: „Eu vă respect şi nu mă voi amesteca în credinţa dvs., însă există o cale adevărată de a crede şi există căi care se îndepărtează de adevăr. Eu trebuie să fiu potrivit adevărului”.

În acelaşi fel, noi putem vedea că mulţi oameni care nu sunt ortodocşi au multe lucruri bune, şi apoi ei se abat în vreo privinţă. În cele din urmă a lui Dumnezeu este judecata, nu a noastră. Dar noi putem vedea ce se va întâmpla dacă toate aceste mici căi pe care se abat oamenii acum sunt proiectate în vremurile de pe urmă, dacă oamenii cred încă în acel mod când vin vremurile de pe urmă. Aceste greşeli îi fac pe oameni ca atunci când îl văd pe antihrist să creadă că el este Hristos. Există foarte multe secte astăzi care cred că Hristos vine să împărăţească o mie de ani în Templul din Ierusalim. De aceea, când evreii vor începe să construiască templul, aceste secte doar se vor bucura deoarece, pentru ele, acesta este semnul venirii lui Hristos. Dimpotrivă, noi ştim că acesta este semnul venirii lui antihrist, căci Hristos nu va mai veni la templu. Templul a fost distrus. Hristos vine numai la sfârşitul lumii pentru a începe veşnica împărăţie a cerurilor. Singurul care va veni la templu este antihrist.

Aşadar, iată de ce sunt absolut necesare înţelegerea creştin-ortodoxă corectă şi pregătirea întemeiată pe această înţelegere. Cu cât ne apropiem mai mult de chiar vremurile de pe urmă, cu atât mai vitale sunt această înţelegere şi pregătire.

 

8. Cercetarea semnelor specifice

Acum haideţi să examinăm doar o clipă unele semne ale vremurilor noastre că cea de-A Doua Venire a lui Hristos, precedată de venirea lui antihrist, este aproape. În ce priveşte proorociile expuse în capitolul 24 al Evangheliei de la Matei – în primul rând, hristoşii mincinoşi care vor veni, apoi războaiele, foametea, cutremurele, prigonirile – este dificil a le aprecia, deoarece toate aceste lucruri se petrec de aproape 2.000 ani încoace. Este adevărat că ele sunt acum la o scară mai mare ca oricând înainte, darLumea 113 1 este de asemenea adevărat că ele pot fi mult mai rele încă. Aceste semne sunt începutul semnelor, şi nu sunt încă atât de teribile încât să putem spune că suntem exact în cele din urmă zile.

 

Jesus Christ Superstar este o operă rock, scrisă în 1970, şi constă într-o dramatizare muzicală a ultimei săptămâni din viaţa Mântuitorului. Din 1970 încoace ea a cunoscut numeroase montări în scenă şi ecranizări, începând cu producţia originală de pe Broadway din 1971 până în zilele noastre

 

Dar un semn este foarte interesant şi foarte grăitor pentru vremurile noastre, acela că Hristos este înfăţişat astăzi pe scenă. În timpurile de mai înainte nu a fost nicicând îngăduit ca Hristos să fie reprezentat pe scenă, deoarece un actor dă propria interpretare umană, iar Hristos este Dumnezeu. În Ortodoxie nu există probabil nici un canon special pentru aceasta, dar întreaga perspectivă ortodoxă este împotriva ei; ba mai mult, până acum câţiva ani, protestanţii sau catolicii ar fi fost îngroziţi de ideea ca un actor să joace rolul lui Hristos. Acum aceasta a devenit un lucru obişnuit, şi nu numai în contexte religioase, ci şi în contexte îndepărtate de cel religios. Godspell, Jesus Christ Superstar şi aşa mai departe – toate acestea sunt în realitate parodii blasfemiatoare care-L înfăţişează publicului pe Hristos în formă seculară[9]. Acest fapt este foarte caracteristic pentru vremurile noastre deoarece prezintă până şi celLumea 113 2or necredincioşi o imagine a lui Hristos, astfel încât, atunci când va veni antihrist, ei vor spune: „Aha, am văzut ceva de genul acesta pe scenă. Da, aceasta trebuie să fie”.

 

9. Răcirea crescândă a credinţei

Alt semn foarte caracteristic al vremurilor noastre este următorul amintit în acest capitol din Evanghelia de la Matei: că dragostea multora se va răci. Aceasta pare să fie o trăsătură definitorie a vremurilor noastre, într-un grad chiar mai mare decât în orice altă perioadă a istoriei. Cineva poate vedea aceasta în ceea ce poate fi numit nihilism. Oamenii comit crime fără nici un motiv anume, nu pentru câştig, ci doar pentru o emoţie puternică deoarece ei nu-L au pe Dumnezeu înlăuntrul lor. Astăzi, în toate felurile de locuri, cineva poate vedea absenţa relaţiilor umane normale în familii, fapt care naşte oameni reci. Într-o societate totalitară, acest soi de oameni sunt folosiţi ca sclavi care lucrează în lagăre de concentrare şi în alte părţi.

Recent, noi am avut tragedia de la Jonestown, unde se aflau cetăţeni americani (foto). Oamenii de acolo erau idealişti care s-au devotau cu totul unei cauze. Deşi acum a ieşit la iveală că era de fapt o comunitate comunistă, s-a crezut că oamenii sunt creştini. Liderul era un preot al aşa-numitei Biserici a lui Hristos, una din denominaţiunile creştine principale. Şi totuşi, aceşti oameni, care aveau după câte se Lumea 113 3pare o oarecare cunoştinţă de Dumnezeu şi creştinism, s-au ucis cu sânge rece unul pe celălalt[10]. Cei care au băut şi au administrat otrava copiilor lor au făcut aceasta cu chipurile liniştite. Nu este nici o problemă: aceasta este doar datoria ta, aceasta ţi s-a spus să faci. Despre acest fel de răceală vorbeşte Hristos. Orice fel de căldură umană firească a fost nimicită pentru că Hristos a fost izgonit din inimă; Dumnezeu este absent. Acesta este un semn înspăimântător al vremurilor noastre. De fapt, chiar ceea ce s-a petrecut în Jonestown este un avertisment, deoarece pare că vor avea loc lucruri mult mai rele. Aceasta este cât se poate de evident lucrarea satanei.

Doar cu un an sau doi înainte de acest eveniment, noi am auzit de cele întâmplate în Cambodgia. O grupare mică de oameni – 10-20 în total – au luat o ţară întreagă în mâinile lor şi au ucis cu cruzime cel puţin două milioane de oameni, pe baza unor idei abstracte. Ne vom întoarce la ţară, spuneau ei; prin urmare, toată lumea trebuie să părăsească oraşele. Dacă nu poţi părăsi oraşul, vei muri. Oamenii din spitale au fost nevoiţi să plece de pe mesele de operaţie, şi dacă nu puteau merge, ei mureau – erau împuşcaţi şi abandonaţi într-un canal. Cadavrele erau strânse în oraşe. A fost înfricoşător.

Era acelaşi gen de lucru cu cel petrecut în Jonestown: răceală bazată pe ideea – care pare idealistă – instaurării comunismului pe pământ. Reiese că Dostoievski avea dreptate. În cartea sa Demonii, scrisă în anii’ 1870, era un personaj rus pe nume Şigalov, un teoretician, care avea o teorie absolută despre cum putea fi instaurat comunismul pe pământ. El credea că statul ideal pe pământ va fi adevăratul comunism. Din nefericire, spunea el, pentru a face fericiţi şaizeci de milioane de oameni, trebuie să ucizi o sută de milioane de oameni. Dar acei şaizeci de milioane de oameni vor fi mai fericiţi decât oricine altcineva care a fost fericit vreodată, iar cei o sută de milioane de oameni vor fi asemenea îngrăşământului pentru raiul lumii viitoare. Aşa se face că în Rusia s-au pierdut exact o sută de milioane de oameni începând din 1917, din care cel puţin şaizeci de milioane au fost ucişi de sovietici înşişi.

Deci acest semn este foarte actual în vremurile noastre: că dragostea multora se răceşte. Aceasta se întâmplă şi printre creştini, nu numai în lume în general.

Apoi alt semn, care a atins dimensiuni mai mari ca oricând în vremurile noastre, este că Evanghelia este propovăduită în întreaga lume. Acest fapt, desigur, este adevărat prin aceea că însuşi textul Evangheliei este răspândit în aproape toate limbile care se vorbesc astăzi pe pământ – cel puţin o mie de limbi, cred. Mai mult, Evanghelia ortodoxă este propovăduită pretutindeni în Africa. Noi trimitem periodicele noastre în Uganda şi Kenya, şi primim scrisori de răspuns – scrisori foarte emoţionante de la tineri africani care s-au convertit la Ortodoxie. Ei au cel mai mare respect pentru episcopul lor; ei merg la seminar. Este evident că acestor oameni din Africa li se dă un simţământ foarte ortodox.

Ei sunt oameni foarte simpli. Ortodoxia nu trebuie să fie complicată dacă cei cărora li se propovăduieşte Evanghelia sunt oameni foarte simpli. Oamenii încep să se zăpăcească doar când alţii vin să o conteste şi să spună că Scriptura înseamnă altceva, încercând să-i dea o interpretare prea seacă prin care se înţelege că preoţii şi episcopii trebuie daţi la o parte etc. Dacă li se propovăduieşte Evanghelia ortodoxă, oamenii simpli reacţionează acum aşa cum au făcut-o întotdeauna în trecut. Problema este mai degrabă cu oamenii complicaţi.

 

10. Templul din Ierusalim

Apoi este semnul urâciunii pustiiriişi tot ceea ce are legătură cu Templul din Ierusalim. Pentru prima oară în istorie, aceasta a devenit acum cu putinţă. S-a încercat reconstruirea templului o singură dată, în secolul al IV-lea. Cunoaşterea acestui fapt este un exemplu foarte bun despre cum ne luminează lectura istoriei Bisericii. Noi putem găsi câteva izvoare privind acest fapt din secolul al IV-lea: Sfântul Chiril îl menţionează, ca şi câţiva istorici bisericeşti din acea vreme. Iulian Apostatul, deoarece avea aşa o înverşunare de a distruge creştinismul, a hotărât că – de vreme ce Hristos proorocise că nu va rămâne piatră pe piatră din templu (potrivit Matei 24, 2) – dacă el reconstruia templul, va demonstra că Hristos era un impostor, şi prin urmare păgânismul ar putea fi restaurat.

De aceea el i-a invitat în mod intenţionat pe evrei să se întoarcă în Ierusalim, şi ei au început construirea templului cu binecuvântarea lui Iulian Apostatul. Ei construiau câte puţin în timpul zilei, şi în dimineaţa următoare, când veneau din nou, toate pietrele erau la pământ. Ei au încercat din nou şi mingi de foc au început să iasă din pământ. Toţi istoricii sunt de acord cu aceasta[11]. Ba chiar istoricii raţionalişti moderni, pentru că ei văd că nu pot nega textele şi că ceva s-a întâmplat în realitate, încep să spună lucruri precum: ,,Ei trebuie să fi dat de petrol” sau ,,Erau pungi de gaze subterane”. Era în mod evident o minune a lui Dumnezeu pentru ca templul să nu fie construit, fiindcă nu era vremea – templul trebuie să fie construit doar la sfârşitul lumii. În orice caz, ei au eşuat în cele din urmă în încercarea lor şi au renunţat la lucrare. Din puţinele pietre care au rămas, nu a rămas piatră pe piatră. Astfel proorocia s-a împlinit în vremea lui Iulian Apostatul.

Dar acum, din 1967 încoace, locul unde se afla odinioară templul este în mâinile evreilor. De aceea, pentru prima oară, devine cu totul posibil ca templul să fie construit. Singurul lucru care încurcă este marea moschee pe care musulmanii o au acolo. Dacă aceasta va fi distrusă, probabil că va fi război.

Doar din 1948 încoace a existat un stat separat al evreilor în Ţara Sfântă. La evreii necredincioşi va veni antihrist. El va veni întâi la evrei şi apoi la întreaga lume prin evrei; şi numai când acestea se vor întâmpla rămăşiţa credincioasă a evreilor se va converti în sfârşit la creştinism în chiar zilele cele de pe urmă.

Deci acest semn al templului este unul foarte mare. Când noi vom vedea că templul este construit, atunci vom şti că vremea este aproape, deoarece acesta este în mod categoric unul din semnele sfârşitului. Până acum nu s-a construit, dar există tot felul de zvonuri că planurile au fost făcute, pietrele sunt adunate etc. Este limpede că evreii se gândesc la el.

 

11. Alte semne

Alt semn este faptul că atunci când va veni, antihrist trebuie să fie conducătorul lumii, şi doar în timpurile noastre a devenit o realitate practică ca un om să poată conduce întreaga lume. Toate imperiile lumii de până acum au cuprins doar o parte a lumii, şi înainte de comunicaţiile moderne era cu neputinţă ca un singur om să conducă întreaga lume.

Mai mult, o dată cu dezvoltarea comunicaţiilor, bombele atomice şi armele mai avansate, posibilitatea unei catastrofe mondiale devine acum mai mare ca nicicând. Este evident că următorul război va fi cel mai distrugător din istoria omenirii, şi probabil va cauza, în primele câteva zile, mai multe pierderi decât au fost în toate războaiele din istorie. Pe lângă bombele atomice, există felurite arme bacteriologice pentru răspândirea de boli cumplite printre oameni, gaze otrăvitoare şi toate soiurile de lucruri fantastice care ar putea fi folosite într-un război total.

De asemenea, faptul că toţi locuitorii lumii sunt mai conectaţi unii cu alţii înseamnă că atunci când o mare catastrofă se abate asupra unei ţări – o depresiune economică sau ceva de genul acesta – tot restul lumii va fi afectat. Noi am văzut deja aceasta în anii ’1930, când a avut loc Marea Depresiune Economică în America şi ea s-a răspândit în restul Europei. Este evident că în viitor se poate întâmpla ceva mult mai rău. Dacă o ţară începe să sufere de foame, sau dacă se pierd recoltele într-un an în Canada, Australia, America şi Rusia – toate aceste patru ţări mari care asigură hrana multor populaţii – imaginaţi-vă doar cât de mult va suferi întreaga lume.

 

12. Un avertisment pentru cei atraşi de întuneric şi pierzanie

Toate aceste semne ale vremurilor sunt deosebit de negative. Ele sunt semne că lumea se prăbuşeşte, că sfârşitul lumii este aproape şi că antihrist este pe cale să vină. Este foarte uşor să examinăm toate aceste semne negative ale vremurilor şi să cădem într-o astfel de dispoziţie încât să căutăm doar lucrurile negative. De fapt, cineva poate dezvolta o întreagă personalitate – un tip negativ de personalitate – pe baza acestora. Ori de câte ori apare vreo ştire, poate spune: „A, da, bineînţeles, aşa merg lucrurile, şi va fi şi mai rău”. Vine următoarea ştire şi spune: „Da, da, este clar că aceasta avea să se întâmple, şi acum va fi mai rău ca până acum”. Spre orice priveşte o astfel de persoană este văzut doar ca o împlinire negativă a vremurilor teribile.

Este adevărat că noi trebuie să fim conştienţi de aceste lucruri şi să nu fim în mod nejustificat optimişti în ce priveşte evenimentele contemporane, deoarece ştirile din timpurile noastre sunt arareori bune. Însă, în acelaşi timp, noi trebuie să nu uităm întregul scop al faptului că urmărim semnele vremurilor. Noi urmărim semnele vremurilor nu doar ca să putem vedea când va veni antihrist. Acesta este mai degrabă un lucru secundar. Noi urmărim semnele vremurilor ca să putem cunoaşte când va veni Hristos. Acesta este un lucru fundamental pe care trebuie să-l avem în vedere astfel încât să nu fim copleşiţi de întuneric, întristare, sau să stăm la noi acasă, depozitând mâncare pentru marea catastrofă. Acesta nu-i un lucru foarte înţelept. Mai curând, noi trebuie să fim tot mai mult creştini, adică să ne gândim la alţi oameni, să încercăm să-i ajutăm pe alţii. Dacă noi înşine suntem reci, întunecaţi şi pesimişti, noi participăm la această răceală care este un semn al sfârşitului. Noi trebuie să fim calzi şi să ne ajutăm unii pe alţii. Acesta este semnul creştinismului.

Dacă cercetaţi istoria (de fapt, acesta este încă un motiv bun pentru a citi istorie bisericească), veţi vedea că de la un capăt la celălalt al întregii istorii a omenirii, în tot Vechiul Testament, în Noul Testament şi în toate împărăţiile creştine de după aceea – şi dacă cercetaţi lumea păgână, aceeaşi istorie – există o vreme neîntreruptă de suferinţe. Acolo unde sunt amestecaţi creştinii, există încercări şi persecuţii, şi prin toate acestea creştinii au dobândit Împărăţia cerurilor.

Prin urmare, când vine vremea prigonirilor, noi ar trebui să ne bucurăm. În micul ziar al părintelui Dimitrie Dudko este relatat un mic incident de folos. O femeie din Rusia a fost internată într-o clinică de psihiatrie fiindcă îşi făcea semnul crucii într-un loc nepotrivit sau pentru că purta o cruce, sau ceva asemănător. Părintele Dimitrie şi fiii săi duhovniceşti au călătorit către Moscova, au mers la acea clinică, au făcut o programare la medic şi au vorbit cu el, şi în cele din urmă ei l-au convins că ea nu ar fi trebuit să se afle acolo.

Părintele Dimitrie spune: „Lor le este de fapt teamă de noi, deoarece atunci când îi sileşti să-ţi răspundă, ei spun că în realitate nu există nici o lege prin care ei o pot ţine acolo”. Deci, în final, ei au căzut de acord să o lase să plece, după ce ea stătuse acolo timp de o săptămână. Când se afla acolo, i se dădeau diferite medicamente şi „inoculări”, încercând să o distrugă şi s-o scape de religia ei. Când a ieşit de acolo, ea era puţin cam zguduită. S-a aşezat pe o bancă undeva în afara clinicii şi a început să vorbească. „Ştiţi – a zis ea –, când eram acolo şi mă tratau atât de îngrozitor, mă simţeam liniştită fiindcă simţeam că era Cineva acolo care mă apăra; dar de îndată ce am ieşit de acolo, brusc m-a cuprins frica. Acum sunt foarte tulburată şi speriată că ei vor veni din nou după mine, că poliţia secretă se uită chiar de după colţ”.

Este limpede de ce stau astfel lucrurile. Când te afli în împrejurările persecuţiei, Hristos este cu tine fiindcă tu pătimeşti pentru El. Şi când te afli în afara acestor împrejurări, atunci există incertitudinea dacă te-ai putea întoarce sau nu în acea împrejurare. Începi să te întorci la înţelegerea ta omenească. Când te afli acolo, tu nu ai nimic pe care să te bizui, deci tu trebuie să-L ai pe Hristos. Dacă nu-L ai pe Hristos, nu ai nimic. Când eşti afară, începi să calculezi şi să te încrezi în tine însuţi, şi atunci Îl pierzi pe Hristos.

Episoade apărute în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 110-114/2018

 


[1] Cuvânt ţinut în vara anului 1980 la Conferinţa femeilor creştin-ortodoxe Sfântul Ghermano de Alaska din Redding, California. Acest cuvânt, care nu a fost tipărit niciodată mai înainte, a fost transcris din arhivele înregistrate ale Frăţietăţii Sfântul Ghermano de Alaska. Părintele Serafim a ţinut un alt cuvânt pe aceeaşi temă în mai 1981, la Universitatea din California, Santa Cruz. Acel cuvânt este intitulat ,,Semnele venirii sfârşitului lumii”.

[2] În anul 70 d.Hr., în vremea împăratului roman Vespasian şi a fiului său Titus.

[3] Părintele Serafim a ţinut această conferinţă înainte de publicarea traducerii făcute de el a Comentariului la Apocalipsă a arhiepiscopului Averchie [de Jordanville], mai întâi în The Orthodox Word şi ulterior ca o carte separată.

[4] De la moartea părintelui Serafim încoace, au fost publicate comentarii ortodoxe la Sfintele Scripturi de Sfântul Chiril al Alexandriei şi Sfântul Teofilact al Bulgariei.

[5] Pe lângă traducerea întregului Comentariu la Apocalipsă al arhiepiscopului Averchie, părintele Serafim a tradus unele fragmente din Comentariul său la Evanghelii şi Epistole.

[6] Ulterior canonizaţi de Biserica Rusiei.

[7] Cartea Sfântului Ignatie, Despre rugăciunea lui Iisus, există deja în engleză. De la moartea părintelui Serafim încoace, frăţia sa a publicat 3 cărţi ale Sfântului Teofan în engleză: Viaţa duhovnicească, Calea către mântuire, şi Aprinzând scânteia dumnezeiască.

[8] Eusebiu [de Cezareea] a trăit în secolul al IV-lea.

[9] Filmul Ultima ispită a lui Hristos, care a fost făcut la câţiva ani după moartea părintelui Serafim, este mai blasfemiator chiar decât aceste exemple.

[10] Dacă este adevărat că s-au ucis între ei. A se vedea Spiritualitatea în noua ordine mondială. Se doreşte înfiinţarea unei autorităţi religioase mondiale unice ?, partea a II-a. Dar chiar de nu este adevărat ce s-a întâmplat la Jonestown, putem găsi multe alte exemple grăitoare.

[11] A se vedea acest fapt relatat în istoria Bisericii, scrisă de Vladimir Guettee, cartea a VIII-a, 2.