Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Chestiunea calendarului

Teme - Chestiunea calendarului

 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

Trei cai troieni

Încercările unor membri ai Bisericii Ortodoxe de a-i dezorienta pe credincioşi

 

de arhipreot Alexander F.C. Webster,

Decan al Seminarului ortodox Sfânta Treime din Jordanville

 

PARTEA I

Nota redacţiei

Când auzim ‘Jordanville’ gândul ne fuge de îndată la faimoasa mânăstire şi seminarul ei, socotită a fi centrul duhovnicesc al diasporei ruse, la vestiţi ierarhi ruşi precum mitropolitul Filaret Voznesenski, înmormântat aici, sau Arhiepiscopul Averchie de Jordanville care a şi fost stareţul şi rectorul seminarului.

Astăzi însă Jordanville şi-a pierdut faima de odinioară, o spun şi o simt chiar cei care vieţuiesc aici, dar umbra unei istorii plăcute lui Dumnezeu încă pluteşte deasupra locului, şi se aud încă învăţături ortodoxe pe buzele celor care predau în acest seminar. Îl cunoaştem deja pe protopresbiterul Peter Heers[1], un convertit de la anglicanism, care predă Vechiul şi Noul Testament; iar acum facem cunoştinţă cu arhipreotul Alexander Webster, convertit de la catolicism în urmă cu câteva decenii.

Şi dacă acum câteva decenii, arhiepiscopul Averchie ne învăţa ce este Ortodoxia, cu multă înţelepciune şi discernământ, astăzi urmaşii lui vin să ne atragă atenţia mai degrabă asupra unor fenomene care ameninţă Ortodoxia, mai cu seamă pe tărâm american, dar şi în alte părţi ale lumii. Imaginea pe care ne-o oferă părintele Webster este cutremurătoare şi ea ar putea fi surprinsă într-o singură frază astfel: permiţând amestecul politicului şi în general al lumescului în sânul Bisericii, Ortodoxia nu face decât să calce pe urmele catolicismului şi protestantismului şi să devină, cât de curând, doar o altă confesiune între numeroasele confesiuni creştine ale lumii, pierdută, rătăcită în această lume fiindcă a fost desprinsă de învăţătura ei care transcendea totul. Iar plăgile care se reped asupra ei ca nişte fiare sunt doar dovada acestei decăderi şi abateri de la menirea sa.

[Notele de subsol care aparţin redacţiei noastre sunt notate n.r.]

 

* * *

 

Întunecatul Sinod pan-ortodox din Creta din iunie 2016 a amintit creştinilor ortodocşi că piatra credinţei şi practicii ortodoxe se fărâmiţează de decenii. Fisurile sunt îndeosebi evidente printre cei aproximativ un milion de creştini ortodocşi din Statele Unite ale Americii.

Neconvenţională pentru tonul conflictului este retorica agresivă ad hominem[2] a avangardei împotriva celor care pun un accent deosebit pe fidelitatea neclintită faţă de Tradiţia ortodoxă. Într-o comunitate cunoscută pretutindeni pentru abordarea ei conservatoare a învăţăturii religioase, moralităţii şi riturilor liturgice, inovatorii ar sta în umbră în mod normal, evitând atenţia nedorită şi acuzaţiile de ,,erezie”, în timp ce s-ar strădui ca treptat să lucreze ,,schimbarea”. În mod ironic, tradiţionaliştii ortodocşi sunt atacaţi şi în defensivă în America şi în câteva Biserici autocefale (de sine stătătoare) de pe glob.

,,Stânga” ortodoxă îşi duce ofensiva pe 3 fronturi. Deoarece vasta majoritate a credincioşilor ortodocşi din această ţară nu cunosc astfel de intrigi ale unor elite intelectuale, puţine la număr dar hotărâte – clerici şi laici – angajate în acest război duhovnicesc, voi împrumuta expresia folosită de jurnalistul ortodox Rod Dreher[3] a ,,calului troian” al lui Homer ca o metaforă potrivită pentru tactica principală a acestor elite[4]. De fapt, intenţionez să folosesc de 3 ori această metaforă. Asemenea faimosului complot strategic al grecilor din vechime, caii troieni ortodocşi contemporani par să fie daruri, dar ei sunt, dimpotrivă, plini de războinici teologici clandestini pregătiţi să jefuiască Biserica.

 

Îndepărtarea ortodocşilor ,,deplorabili”

Primul cal troian este tendinţa crescândă a ortodocşilor de stânga de a imita insulta ,,coşul deplorabililor”[5] infamă a lui Hillary Clinton din 9 septembrie 2016, împotriva a jumătate din susţinătorii adversarului ei. În acest caz, epitetele sunt născute din vrăjmăşie teologică în loc de cea politică.

Unele dintre aceste concepţii noi [raţionaliste] asupra religiei par un pic forţate. De exemplu, Aristotel Papanikolaou, care deţine catedra Arhiepiscopul Dimitrie pentru teologie şi cultură ortodoxă[6] şi este co-director al Centrului pentru Studii Creştine Ortodoxe (Orthodox Christian Studies Center, OCSC) de la Universitatea Fordham, a scos de sub praf o erezie hristologică străveche. El zăreşte ceea ce numeşte ,,nestorianism politic” – definit ca ,,o politică de dualism, o politică noi versus ei, o politică de demonizare” – printre americanii ,,creştini, inclusiv ortodocşi, care nu pot să nu vadă anumite chestiuni politice ca fiind conduse de o agendă umanistă, liberală din punct de vedere politic, atee”[7]. Acesta este exces retoric îndreptat către fraţii creştini care au, o vom spune, un cuget mai tradiţionalist decât el însuşi.

Invectiva aleasă de stânga ortodoxă pare să fie ,,fundamentalist”. Nu contează că termenul are provenienţă protestantă evanghelică, datând din 1922, când Curtis Lee Laws a preluat cuvântul din publicarea tratatelor Fundamentele din deceniul anterior. Nu contează că termenul a fost folosit iniţial ca un semn de cinste. Nu contează folosirea sa nejustificată şi bizară începând din anii ’1980 pentru grupuri mari din islam şi elemente reacţionare din alte comunităţi religioase. Stânga ortodoxă repetă pur şi simplu hiperbola anti-evanghelică a confesiunilor protestante liberale principale din Consiliul Naţional al Bisericilor şi Consiliul Mondial al Bisericilor, cu care a împărţit brânza Brie şi vinul Chablis[8] atât de mulţi ani.

În prima zi a recentului Sinod pan-ortodox, nimeni altul decât un demnitar bisericesc de talia Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului (ierarh de frunte al unei Biserici Ortodoxe autocefale străvechi) a tras orbeşte cu arma de vânătoare în ,,grupuri” anti-ecumeniste nemenţionate, pe care le-a acuzat pentru absenţa a 4 Biserici întregi de la Sinod: ,,Grupurile fundamentaliste şi fanatice, printre care se numără teologi şi ierarhi, care într-o măsură mai mare sau mai mică sunt astăzi active pretutindeni în lumea ortodoxă, sunt un motiv serios din cauza căruia a planat asupra Sfântului şi Marelui Sinod o ameninţare reală nu numai de amânare, ci chiar de anulare [a sa]”. Arhiepiscopul a identificat ţintele mâniei sale în mod simplist ca fiind cei care se opun ,,oricărei idei de apropiere de alţi creştini”[9].

Înapoi în Statele Unite ale Americii, un grup tot mai mare de învăţaţi ortodocşi, în cea mai mare parte teologi laici, a îndepărtat, cu o neînfrânare crescândă, pe mulţi dintre co-religionarii lor ca ,,fundamentalişti” – poate nimeni mai adesea şi mai aspru decât George Demacopoulos, care deţine catedra ‘Părintele John Meyendorff şi Familia Patterson pentru studii creştine ortodoxe’ şi este co-director al OCSC de la Universitatea Fordham. Într-o postare pe blog din ianuarie 2015 de pe un site oficial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti din America, George Demacopoulos îşi descria adversarii teologici, cărora nu le-a menţionat numele, cu insulte supralicitate ad hominem ca ,,extremişti” şi ,,oportunişti radicali” care reprezintă un ,,pericol insidios” motivat de ,,auto-promovare”.

 

George Demacopoulos şi dr. Paul Meyendorff primind diploma de înfiinţare a catedrei ‘Părintele John Meyendorff şi Familia Patterson pentru studii creştine ortodoxe’, la instalarea lui George Demacopoulos ca titular al acestei catedre, octombrie 2015

În imagine, în stânga, Arhiepiscopul Dimitrie al Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti din America şi Mitropolitul Tihon al Bisericii Ortodoxe din America; în mijloc, dr. Paul Meyendorff şi soţia sa, George Demacopoulos; în dreapta, Marianna şi Solon Patterson, sponsorii catedrei

 

Demacopoulos afirma că ,,eroarea teologică fundamentală” a lor este ,,presupunerea că Părinţii Bisericii au căzut de acord asupra tuturor chestiunilor teologice şi etice” – o aserţiune evident absurdă pentru oricine s-a adâncit în varietatea bogată a textelor patristice existente. Printre alte tendinţe periculoase pe care le percepe în mod fals Demacopoulos, se numără o insistenţă iraţională ,,că Părinţii au fost anti-intelectuali”; ,,adeziunea slugarnică la un set fosilizat de afirmaţii”; nimic altceva decât un ,,subset de axiome teologice” derivate dintr-o ,,citire reducţionistă a Părinţilor Bisericii” şi utilizat ca ,,o armă politică”; şi o ,,idolatrie”[10] inevitabilă în locul unei ,,cercetări serioase şi care să mişte sufletul pentru a-L căuta pe Dumnezeu şi a-L împărtăşi pe El cu lumea”. Expresia lui Demacopoulos ,,cercetare care să mişte sufletul” este, dimpotrivă, o deformare existenţialistă post-modernă stranie a Părinţilor Bisericii. Animaţia nu reuşeşte să surprindă acest fel de diatribă sentimentală, bizară[11].

Dar ce se află în realitate în spatele întregii retorici aprinse ? Un indiciu a apărut într-o evaluare scurtă post-sinodală din septembrie 2016 din importanta revistă protestantă Secolul Creştin [The Christian Century], realizată de Peter C. Bouteneff, profesor de teologie sistematică la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Vladimir din New York. El s-a referit la Biserica Ortodoxă ca ,,rămasă în urmă în reacţia sa faţă de realităţile demografice moderne şi faţă de modernitate în general”[12].

 

Acceptarea ,,secularizării”

Această memă[13] ‘moderni versus străvechi’ susţine de asemenea cel de-al doilea cal troian: o acceptare deplină a ,,secularizării” în timp ce este respins în mod deschis ,,secularismul”.

Într-un eseu ‘sponsorizat’ de Societatea Teologică Ortodoxă din America şi publicat în mai 2016 cu scopul declarat de a influenţa Sinodul pan-ortodox din Creta care avea să aibă loc peste o lună, 6 învăţaţi ortodocşi, printre care şi Aristotel Papanikolaou de la Universitatea Fordham, au proclamat virtuţile secularizării:

,,Spaţiile politice seculare nu sunt caracterizate de un zid înalt între religie şi politică, ci de un public diferenţiat şi o ordine legală care maximalizează pluralismul. În societăţile seculare, diferenţierea domeniilor (politic, legal, economic, religios etc) a devenit un instrument esenţial pentru limitarea puterii statului şi protejarea libertăţii umane. Astfel, în timp ce este corect a respinge secularismul ca pe o ideologie anti-religioasă, Biserica ar trebui să aprobe cu discernământ secularizarea, pentru a se asigura că viaţa ei nu este limitată la anumite spaţii politice nesigure, ci este disponibilă pentru toţi oamenii. Secularizarea eliberează Biserica din detenţia politică, permiţând ca Evanghelia să fie aleasă în mod liber ca mod de viaţă”[14].

Această distincţie are un oarecare merit. Nu toate încercările de secularizare au fost cuplate cu ,,o ideologie anti-religioasă” – cel puţin nu până în prezent. Dar legătura este fără îndoială evidentă în toate ţările care au cedat comunismului, începând cu Rusia ortodoxă în 1917 şi continuând astăzi sub regimurile atee din Coreea de Nord şi Cuba[15]. Nici secularizarea Europei occidentale şi Statelor Unite ale Americii nu este imună la ceea ce pare să fie o degenerare implacabilă în interzicerile activităţii religioase ,,publice” care pot încă să conducă la persecuţie în toată legea. Încercarea de nuanţare intelectuală a grupului de la Societatea Teologică Ortodoxă din America poate fi mai curând naivă şi fantastică decât înţeleaptă şi realistă.

O argumentaţie mai subtilă şi extinsă în favoarea secularizării apare în cartea lui Aristotel Papanikolaou din 2014, Cele mistice ca politice: Democraţia şi Ortodoxia neradicală [The Mystical as Political: Democracy and Non-Radical Orthodoxy]. Proiectul său încearcă să creeze o punte între tărâmurile secular şi sacru ridicându-l în slăvi pe primul pe socoteala celui din urmă. O afirmaţie teologică cheie este aceasta: ,,Eu nu cred că echivalentul transcendent trebuie să fie dumnezeiescul, ci poate lua forma unui bine comun”. Într-o versiune mai timpurie a acestei argumentaţii din 2003 sub titlul ,,Bizanţ, Ortodoxie şi democraţie”, Papanikolaou trece la a circumscrie cele mai importante scopuri dumnezeieşti ale Bisericii:

,,Cât despre o formă democratică a binelui comun, Biserica trebuie să accepte propriile sale limite şi să recunoască faptul că scopul nu este constituirea unei comunităţi euharistice prin convingere religioasă, ci mai degrabă construirea unei comunităţi în care diversitatea şi multiculturalismul sunt afirmate şi protejate şi în care recunoaşterea unei asemenea diversităţi şi multiculturalism trebuie impusă, dacă nu este acceptată de bunăvoie”[16].

În 2014, Papanikolaou a înlocuit ,,multiculturalismul” cu ,,diferenţă culturală”.

Dar această schimbare uşoară nu l-a liniştit pe Vigen Guroian, profesor emerit armean apostolic la Universitatea din Virginia. Într-o recenzie devastatoare a cărţii Cele mistice ca politice în publicaţia First Things, Guroian a dat în vileag calul troian din argumentaţia lui Papanikolaou:

,,În locul acestei viziuni ecleziale de transformare, ni se serveşte fraza sforăitoare a diversităţii şi corectitudinii politice. ... Impusă ? Aceasta nu sugerează că statul liberal are o responsabilitate şi un drept de a constrânge Biserica, dacă Biserica nu afirmă ‘diversitatea şi diferenţa culturală’ ? Neîndoios, Papanikolaou ştie că aceşti termeni sunt proprietatea stângii progresiste care insistă asupra căsătoriei homosexuale, printre alte lucruri pe care Ortodoxia refuză să le ‘recunoască’”[17].

În ,,Pelerinajul secular al Ortodoxiei în America”, un articol ulterior prezentat la Conferinţa anuală a Societăţii Teologice Ortodoxe din America din 23 iunie 2016, Guroian se întreabă de ce pluralismul religios care defineşte America în secolul XXI ,,este interpretat ca norma vieţii religioase, deşi o separare a Bisericii de stat este interpretată ca o poruncă dumnezeiască, aproape ca şi cum ar fi o a unsprezecea poruncă dumnezeiască”. De ce ar trebui Bisericile Ortodoxe să accepte o secularizare mai agresivă care le-ar împinge înapoi în ghetourile lor religioase şi etnice anterioare departe întrucâtva de binele comun ?

Calea către secularizare ar trebui să fie pentru creştinii ortodocşi – într-adevăr, pentru toţi creştinii tradiţionalişti – ca în poemul memorabil al lui Robert Frost, ,,cea pe care s-a călătorit mai puţin”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 117/ianuarie-februarie 2019

 

 

 

PARTEA A II-A

Talmeş-balmeş sexual

Cel de-al treilea cal troian poate fi cel mai periculos duhovniceşte dintre toţi.

Duhul vremurilor care se iveşte, al tulburării, confuziei sexuale şi desfrâului care a apărut mai întâi în America în anii ’1960, a devenit ideologia etică socială dominantă. Cine şi-ar fi putut imagina că vreun cleric sau teolog ortodox s-ar înscrie într-o asemenea mişcare ? Vai, rândurile sporesc, se pare, cu fiecare an ce trece.

Clerici şi teologi ortodocşi de seamă au pledat pentru felurite cauze avangardiste de provenienţă neortodoxă, de la clerici femei (mai întâi ,,restaurarea” cinului perimat al ,,diaconiţelor” şi, pentru unii, chiar inovaţia radicală a ,,preoţilor” femei) la o abordare subtilă de ‘vânzare’ a interdicţiilor străvechi ale avortului până la cea mai recentă tendinţă, ,,transsexualismul”. Dar cea mai importantă dintre ele este o obsesie escaladândă faţă de toate chestiunile LGBT.

Cât despre ultima, în mod surprinzător, elitele de stânga nu sunt atât de avansate în comparaţie cu majoritatea credincioşilor care merg regulat la biserică. Studiul Peisajului Religios din 2016 realizat de Centrul de Cercetare Pew a dezvăluit că 64% dintre americanii ortodocşi care au luat parte la sondaj în 2014 credeau că homosexualitatea ,,ar trebui acceptată”, în timp ce numai 31% credeau că ,,ar trebui descurajată”. În mod similar, 54% dintre ei susţineau ,,căsătoria homosexuală”, în timp ce doar 41% se opuneau. Procentele referitoare la ,,căsătoria homosexuală” se potrivesc cu cele ale catolicilor şi protestanţilor din confesiunile principale, dar sunt inversate comparativ cu cele ale protestanţilor evanghelici şi mormonilor[18].

Şi acum, trei învăţaţi ortodocşi (dintre care doi sunt preoţi) constituie o elită de avangardă care luptă cu vehemenţă pentru această mişcare profund tulburătoare.

În primul rând, Aristotel Papanikolaou de la Universitatea Fordham şi-a anunţat recent sentimentele în articolul său op-ed[19] de după alegeri intitulat ,,Fiind creştin în timpul unei preşedinţii Trump”: ,,Dacă creştinii nu cer în mod profetic de la Trump ca el să dezaprobe public sprijinul pentru supremaţia albă, atunci creştinii sunt complici la extinderea şi întărirea rasismului, anti-semitismului şi homofobiei”[20]. Frapat mai cu seamă de ultimul termen din acea litanie clintonescă a deplorabililor, i-am cerut lui Papanikolaou într-o conversaţie telefonică să specifice ce ar considera el ca fiind teamă nerezonabilă de homosexuali (deoarece aceasta înseamnă literalmente termenul corect politic ,,homofobie”) printre creştinii ortodocşi. El a răspuns că violenţa, bineînţeles, ar fi reprobabilă şi asupra acestui punct noi am căzut de acord. Dar de asemenea el a susţinut că ,,discriminarea” la angajare a homosexualilor activi ar trebui interzisă ca o ofensă adusă decenţei şi umanităţii comune – chiar în parohii şi şcoli parohiale ortodoxe !

 

Arhiepiscopul Dimitrie, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Greceşti din America, Joseph McShane, iezuit, preşedintele Universităţii Fordham, Aristotel Papanikolaou [în spate], profesor şi co-fondator al Centrului pentru Studii Creştine Ortodoxe (Orthodox Christian Studies Center, OCSC) al Universităţii Fordham; arhiepiscopul Rowan Williams, de Canterbury, cu ocazia conferinţei din ciclul Ortodoxia în America, sponsorizată de OCSC, septembrie 2014

 

În al doilea rând, un arhipreot vârstnic respectat din Biserica Ortodoxă din America (Orthodox Church in America, OCA), părintele Alexie Vinogradov din Wappingers Falls, New York, a aruncat o mănuşă pe acest subiect în iulie 2011. El a scris un articol pentru un blog ortodox care nu mai există, intitulat ,,Noi începuturi în comunitate: chestiunile de gen şi Biserica”[21]. El a sperat ,,să iniţieze o conversaţie ... deoarece în rândul Bisericilor Ortodoxe, cel puţin, noi nu avem încă o platformă comună pentru o discuţie cuviincioasă despre chestiunile sociale complexe ale zilelor noastre”.

Dar ,,discuţia cuviincioasă” s-a evaporat rapid când el a început să rostească injurii împotriva ,,apelului crescând şi încrederii în răspunsuri simpliste şi pline de şabloane” printre mulţi din colegii săi ortodocşi. ,,O asemenea religiozitate – a continuat el – nu poate să tolereze ambiguităţile, fiindcă atribuie în întregime criza spirituală şi morală modernă dispreţului faţă de [idei] absolute şi certitudini. ... Prin urmare, ni se spune că dezbaterea pe tema sexualităţii trebuie să înceteze, deoarece norma indiscutabilă este alegerea între căsătoria heterosexuală sau viaţa celibată în societate sau în monahism”. Creştinii tradiţionalişti atenţi ar fi putut deja să recunoască calul troian pe care părintele Alexie îl etala, în timp ce începea subtil să ceară o nouă ,,normă”, a treia.

Părintele Alexie a intrat în amănunte într-un asemenea mod, încât să îndepărteze orice îndoială cu privire la perspectiva lui:

,,Persoanele homosexuale nu au hotărât să devină homosexuale. Nu a fost rodul presupusei lor depravări sau păcat. Atât ştim astăzi. Nu poate exista decât o conversaţie continuă dacă noi putem depăşi acea barieră a intransigenţei strigătoare la cer a celor care refuză să recunoască acest fapt. Dar persoanele homosexuale, tot atât de mult ca cele heterosexuale, au nevoie să simtă căldura şi dragostea şi grija altor persoane. Dumnezeu i-a creat pentru acea dragoste, acea dragoste este substanţa umanităţii noastre; este ceea ce ne face pe noi toţi să purtăm chipul Său înlăuntrul nostru. Pentru orice membru al rasei umane, când acea dragoste nu este disponibilă în mod sincer şi uşor, când tabu-urile şi temerile comunităţii îi izolează de familie, este inevitabil ca legitima lor căutare şi nevoie să pară o anomalie celor care au traversat în siguranţă ecranul selectiv invizibil. Cultura, societatea în general sau Biserica selective îi vor fi împins pe ei către extreme”.

Acest apel este mult prea familiar pentru protestanţii şi romano-catolicii din America, dar este încă necunoscut celor mai mulţi creştini ortodocşi: noi trebuie să-i acceptăm pe homosexuali, care sunt născuţi astfel, şi nu să-i îndepărtăm chemându-i la pocăinţă şi celibat – singura ,,normă” morală tradiţională pe lângă căsătoria ,,heterosexuală”. Ulterior în articolul său, părintele Alexie a avut îndrăzneala nemaipomenită de a ne avertiza că ,,asprimea, judecata şi siguranţa noastră de sine”, nu perversiunea sexuală, sunt cele care ,,pot vătăma” Mireasa lui Hristos, Biserica.

Părintele Alexie ne-a oferit o frântură obiectivă a modului în care duhul lumii i-a prins pe cei care şi-ar asuma să ne dojenească şi chiar să ne ocărască pe noi (completaţi spaţiile goale: simplişti, speriaţi, totalitari, intoleranţi, superficiali, intransigenţi, egocentrici, nestăpâniţi, împietriţi, slabi duhovniceşte – părintele Alexie a azvârlit toate aceste epitete în direcţia noastră în scurta sa expunere pentru afirmarea ,,celuilalt”), ortodocşi şi alţi creştini care resping noţiunea plictisitoare că vremurile sunt schimbătoare şi noi trebuie să ne schimbăm odată cu ele.

În al treilea rând, arhipreotul Robert Arida, păstor de multă vreme la Catedrala Sfânta Treime din Boston a OCA[22], a jucat rolul lui Ulise pentru acest cal troian modern. În iunie 2011, la scurtă vreme după ce statul New York a votat Actul pentru egalitatea căsătoriei, care a legalizat căsătoria între doi bărbaţi sau două femei, părintele Robert a postat pe site-ul parohiei sale un scurt eseu intitulat ,,Răspuns către mine însumi”. Evaluând implicaţiile noii tendinţe legale, el a explorat istoria contradictorie a Bisericii care a tolerat sclavia şi a concluzionat propunând o ipoteză care uimeşte:

,,Dacă Biserica va răspunde la legalizarea căsătoriei/uniunii homosexuale se pare că ar trebui să înceapă să se gândească cum să păstorească acele cupluri homosexuale care fiind căsătorite legal vin cu copiii lor şi bat la uşile parohiilor noastre căutându-L pe Hristos. Îi ignorăm ? Îi respingem categoric ? Îi încurajăm, potrivit regulii pocăinţei, să divorţeze şi să-şi demoleze familia ? Sau le oferim, aşa cum oferim oricui Îl doreşte pe Hristos, îngrijire pastorală, dragoste şi un cămin duhovnicesc ?”[23]

Deşi acest scenariu poate părea, la prima vedere, că necesită nuanţă şi sensibilitate pastorală, folosirea de către părintele Robert a termenului ,,sau” în fraza finală a trădat o subtilă punere sub semnul întrebării, şi poate respingere, a unei cerinţe universale pentru sfânta taină a cununiei în Ortodoxie – cu alte cuvinte, un bărbat şi o femeie. El a sugerat limpede că orice mai puţin de o acceptare deplină a ,,familiei” aşa cum este în ipoteza sa ar fi un lucru nepastoral, intolerant şi lipsit de dragoste.

Alt eseu de pe site-ul parohial al părintelui Robert scris 3 ani mai târziu, ,,Evanghelia veşnic neschimbătoare; cultura mereu schimbătoare”[24], a provocat o tulburare cumplită când a fost publicat şi pe blogul Wonder, o publicaţie online a Departamentului de Tineret, Adulţi Tineri şi Slujiri de Campus al OCA. Părintele Robert a intenţionat să ,,ridice întrebări”, ca nu cumva să transformăm trecutul într-un ,,tiran asupritor”. În timp ce afirma, în duhul versetului Evrei 13, 8, ,,Evanghelia neschimbătoare care este Iisus Hristos”, părintele Robert a insistat că Biserica trebuie ,,să ajungă la un compromis cu cultura post-modernă” – adică, arătând ,,o dorinţă din partea tuturor credincioşilor – episcopi, preoţi şi mireni – de a permite minţii şi inimii să se schimbe şi să se lărgească”.

Aceasta, la rândul ei, a cauzat acest oximoron, pe care părintele Robert l-a scris îngroşat şi cu litere italice pentru efect: ,,A propovădui pe Hristos cel veşnic neschimbător cere ca noi să fim mereu schimbători” – nu numai duhovniceşte prin lupta împotriva patimilor păcătoase, pocăinţa personală şi cultivarea virtuţilor, ci şi teologic ,,nemaiignorând sau condamnând chestiuni şi probleme despre care se crede că contrazic sau înfruntă Tradiţia sa vie”. Pe de-o parte, el i-a mustrat aspru pe ,,creştinii ortodocşi care-L folosesc greşit pe Hristos cel neschimbător pentru a promova o agendă şi ideologie politică particulară sau ca autorizaţie pentru a-i ataca verbal şi fizic pe cei pe care ei îi percep ca imorali”. Traducere: creştinii tradiţionalişti care îi ,,terorizează” pe homosexuali. Pe de altă parte, el nu a specificat cum ar trebui creştinii ortodocşi să-şi ,,lărgească” minţile şi inimile asupra ,,chestiunilor” pe care le-a enumerat.

Dar Mitropolitul Tihon (Mollard), întâistătătorul OCA, a putut să citească printre rânduri. El a îndepărtat eseul părintelui Robert de pe blogul Wonder al OCA şi l-a înlocuit cu propriul răspuns. Ierarhul a oferit o lămurire concisă a învăţăturii îndelungate a OCA despre căsătorie, familie şi sexualitatea umană şi a explicat de ce discutarea unor asemenea chestiuni teologice şi morale profunde ,,va beneficia de o analiză mai minuţioasă decât poate fi oferită pe un blog”[25].

Cu toate acestea, intervenţia mitropolitului Tihon a venit prea târziu. Eseurile părintelui Robert şi aprobarea oficială iniţială a unuia dintre ele dezvăluie că acest cal troian este deja înlăuntrul porţilor OCA. Sub auspiciile aşa-numitului Forum European al Grupurilor Creştine LGBT va fi tipărit în curând un nou volum de eseuri sub titlul ’Căci sunt făcut în chip minunat’: Texte din Ortodoxia răsăriteană şi includerea LGBT ["For I Am Wonderfully Made": Texts of Eastern Orthodoxy and LGBT Inclusion] (foto). Printre autori se numără arhipreoţii Robert Arida şi Alexie Vinogradov, Mark Stokoe (un mirean din OCA), dr. Bryce R. Rich (un teolog mirean din OCA şi autor al unui capitol intitulat ,,O personalitate queer: Lipsirea de esenţialism”) şi Maria McDowell (odinioară profesor al OCA, care a părăsit Biserica Ortodoxă şi a fost unită în ,,căsătorie” cu o femeie de către o pastoriţă episcopală).

 

O sarcină familiară, dar descurajantă stă înainte

Ceea ce vedem în apelurile învăţaţilor ortodocşi radicali discutate aici este o provocare publică subtilă, erudită, dar vicleană de a părăsi adevărurile creştine străvechi sub pretextul unei ,,conversaţii” sau ,,discuţii”. Aceasta ar trebui să tragă alarma celor care s-au refugiat [în Ortodoxie] din confesiunile protestante principale şi parohiile romano-catolice radicale şi care au fost martorii acceptării naive a propriilor cai troieni începând din anii ’1960. Tiparul este evident: întâi, un apel la a ,,transcende” dogmele înguste, rigide, arhaice, combinat cu o invitaţie la o ,,conversaţie” pentru a împărtăşi puncte de vedere bazate în principal pe experienţa personală şi ,,noua” cunoaştere în locul cufundării în Tradiţie; urmat de recurgeri la îngăduinţă reciprocă, toleranţă şi în cele din urmă acceptarea deplină a moralităţilor diverse. Destul de curând, broasca ortodoxă din oala care fierbe treptat va fi pe deplin fiartă şi nu va mai fi o broască vie.

Unul dintre erudiţii citaţi mai sus, care predă regulat la o şcoală duminicală pentru elevi ortodocşi de liceu, mi-a spus că el nu include niciodată în programa sa moralitatea sexuală şi îi este groază ori de câte ori un elev îndrăzneşte să pună o întrebare despre orice chestiune sexuală. Atât de înrobiţi de moravurile sexuale contemporane sunt aceşti elevi, încât el este convins că orice încercare de a prezenta învăţătura ortodoxă tradiţională ar putea fi în cel mai bun caz zadarnică, dar în realitate i-ar îndepărta pe toţi elevii săi cu totul de Biserică. O asemenea timiditate pedagogică constituie, în opinia mea, tratament greşit bisericesc, o capitulare anticipată în faţa duhului vremurilor şi o garanţie că acei adolescenţi ortodocşi se vor feri de mărturia morală profetică faţă de societate ca nu cumva [aceasta] să le distrugă acomodarea lor confortabilă la cultura înconjurătoare.

Poate că acest eseu va suna o trâmbiţă tuturor ierarhilor ortodocşi din America, ca şi clericilor şi mirenilor, pentru a-i combate cu dragoste şi dreptate pe cei care ar denatura tradiţia noastră morală respectabilă.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 119/mai-iunie 2019

 


[1] N.r.: Articole de Peter Heers:

- Sinodul din Creta şi noua ecleziologie apărută. O examinare ortodoxă

- De la Conciliul Vatican II (1965) la Sinodul pan-ortodox (2016): Indicatoare de direcţie pe calea către Creta

- Originile misionare ale ecumenismului modern. Repere care netezesc calea pentru 1920

[2] N.r.: Ad hominem înseamnă a face apel mai degrabă la emoţii şi convingeri decât la capacitatea unei persoane de a gândi.

[3] N.r.: A se vedea opiniile lui Rod Dreher în Dreapta răsăriteană: minţile conservatoare se convertesc la Ortodoxie.

[4] Rod Dreher, The Orthodox Trojan Horse, The American Conservative, 5 noiembrie 2014.

[5] N.r.: Expresie folosită de candidata democrată Hillary Clinton în cadrul unui discurs din campania prezidenţială din 2016. La un eveniment de strângere de fonduri pro-LGBT din New York, ea i-a jignit pe susţinătorii contra-candidatului ei, declarând: ,,Aţi putea pune jumătate din susţinătorii lui Trump în ceea ce numesc coşul deplorabililor. Am dreptate ? Ei sunt rasişti, sexişti, homofobi, xenofobi, islamofobi, cum vreţi să le spuneţi”. Ea însăşi a declarat după alegeri că expresia a fost un factor care a contribuit la înfrângerea pe care a suferit-o.

[6] N.r.: Catedra ‘Arhiepiscopul Dimitrie pentru teologie şi cultură ortodoxă’ a fost înfiinţată în 2009 de Fundaţia Familiei Jaharis (Michael Jaharis fiind fondatorul şi preşedintele Kos Pharmaceuticals Inc.) la Universitatea Fordham, iezuită. ,,Noi suntem impresionaţi şi mişcaţi de angajamentul Universităţii Fordham de a preda creştinism ortodox şi elenism, sub conducerea părintelui McShane şi prin grija acestor doi profesori dinamici, dr. Aristotel Papanikolaou şi dr. George Demacopoulos”, declara Michael Jaharis la inaugurarea catedrei.

În 2015, la Universitatea Fordham a fost înfiinţată o a doua catedră ortodoxă, catedra ‘Părintele John Meyendorff şi Familia Patterson pentru studii creştine ortodoxe’. Aceasta a fost sponsorizată de Solon şi Marianna Patterson (un cuplu format dintr-un grec ortodox şi o romano-catolică), care au iniţiat de asemenea Conferinţa Trienală Patterson pe tema dialogului ortodoxo-catolic, o iniţiativă deosebită a Centrului pentru Studii Creştine Ortodoxe al Universităţii Fordham.

Titularii celor două catedre sunt Aristotel Papanikolaou şi respectiv George Demacopoulos – două personaje care s-au aflat în grupul de 30 experţi invitaţi de Patriarhia Constantinopolului, în ianuarie 2016, pentru a discuta despre Sfântul şi Marele Sinod din Creta (a se vedea mai multe despre grupul de experţi în Opinii pe marginea Sfântului şi Marelui Sinod, partea a IV-a).

Astfel de catedre există şi la alte universităţi americane, înfiinţate tot de magnaţi greci, unii dintre ei masoni cunoscuţi, apropiaţi de conducerea Arhiepiscopiei Greceşti a Americii de Nord, prin intermediul căreia se fac susţinători financiari importanţi ai Patriarhiei Constantinopolului.

[7] https://publicorthodoxy.org, 12 octombrie 2015, Political Nestorianism and the Politics of Theosis; 11 noiembrie 2016, Being Christian During A Trump Presidency.

[8] N.r.: Brie este o specialitate de brânză din regiunea Brie din nord-estul Franţei; Chablis este o marcă de vin alb sec, produs în regiunea Burgundia din centrul Franţei – cu alte cuvinte, două delicatese.

[9] pravoslavie.ru, 22 iunie 2016, Archbishop Chrysostomos of Cyprus accused bishops, theologians, and laity critical of Holy and Great Council of fundamentalism in speech at opening of Crete Synaxis.

[10] N.r.: În martie 2018, Papa Francisc a spus către preoţi: ,,Nu idolatrizaţi adevărul; fiţi aproape de oameni” ... El a construit un întreg sofism în jurul conceptului ,,adevăr-idol”.

[11] https://blogs.goarch.org, 29 ianuarie 2015, Orthodox Fundamentalism.

[12] christiancentury.org, 14 septembrie 2016, The Great and Holy Council maps an Eastern Orthodox future. After the global meeting in Crete, conciliarity and orthodoxy hang in delicate balance, by Peter C. Bouteneff.

[13] N.r.: Caracteristică culturală transmisă de la o generaţie la alta.

[14] https://publicorthodoxy.org, 5 aprilie 2016, Orthodoxy, Human Rights & Secularization.

[15] N.r.: Aflându-se pe teren american, autorul vorbeşte în principal despre cele petrecute în SUA şi eventual în Europa secolului XX. Dar secolul XIX a arătat o dorinţă de secularizare – cel puţin în ce priveşte Biserica – care a fost întotdeauna însoţită de o ideologie anti-religioasă. Ca punct de plecare pentru o astfel de perspectivă, a se vedea Eusebiu Popovici, Istoria Bisericească Universală, Capitolul II. Romano-catolicismul de la 1789 până în timpul prezent (1910), §. 192. Biserica Romano-Catolică în diversele state şi ţări şi următoarele.

[16] Aristotel Papanikolaou, ,,Byzantium, Orthodoxy, and Democracy”, Journal of the American Academy of Religion, martie 2003, vol. 71, nr. 1, p. 75-98.

[17] Vigen Guroian, Godless Theosis. A review of The Mystical as Political, First Things, aprilie 2014.

[18] pewforum.org/religious-landscape-study/religious-tradition/orthodox-christian.

[19] N.r.: Op-ed – articol scris pe pagina opusă celei pe care este publicat editorialul şi în care sunt exprimate opinii personale.

[20] https://publicorthodoxy.org, 11 noiembrie 2016, Being Christian During A Trump Presidency.

N.r.: Cu aceste cuvinte, Aristotel Papanikolaou – considerat unul din teologii ortodocşi contemporani de seamă, promovat insistent de Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă a Americii şi mai ales de Patriarhia Constantinopolului – se face purtătorul de cuvânt al ideologiei agresive de stânga îndreptată împotriva rasei albe şi a civilizaţiei clădite de ea, cu alte cuvinte, civilizaţia creştină ...

[21] ocanews.org, 10 iulie 2011, New beginnings in community. Gender issues and the Church, by Fr. Alexis Vinogradov, Wappingers Falls, NY.

[22] N.r.: OCA este cunoscută astăzi ca un mediu cât se poate de propice pentru ,,felurite cauze avangardiste de provenienţă neortodoxă”. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că atât părintele Alexie Vinogradov, cât şi arhipreotul Robert Arida aparţin OCA.

[23] holytrinityorthodox.org, Response to myself, by Father Robert M. Arida.

[24] holytrinityorthodox.org, Never Changing Gospel; Ever Changing Culture. “Jesus Christ is the same yesterday, today and forever.” (Hebrews 13:8), by Father Robert M. Arida.

[25] wonder.oca.org, 1 noiembrie 2014, acelaşi articol ca mai sus.