----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Activităţile ecumeniste ale Bisericii Ortodoxe Bulgare:

considerente, motivaţii, consecinţe (I)

de Momchil Metodiev

 

Articol apărut în

Religia în Europa Răsăriteană XXXII, nr. 3 (august 2012)

 

Momchil Metodiev este un istoric creştin ortodox, a cărui cercetare se concentrează pe perioada comunistă şi în mod special pe relaţiile Biserică-stat. El este redactor şef al revistei lunare bulgare Creştinism şi Cultură şi este cercetător asociat la Institutul pentru Studiul Trecutului Recent din Sofia. El a scris cărţile Între cruce şi compromis. Biserica Ortodoxă şi regimul comunist în Bulgaria (Sofia, 2010)[1], şi Aparatul de legitimitate. Securitatea de stat în strategia puterii Partidului Comunist Bulgar (Sofia, 2007). În 2002-2003, el a fost asistent de cercetare la Proiectul de Istorie Internaţională a Războiului Rece din Washington, DC.

 

* * *

 

În 1998, Biserica Ortodoxă a Bulgariei a anunţat în mod oficial hotărârea de a se retrage din mişcarea şi organizaţiile ecumeniste. Această decizie a fost mai însemnată decât părea. În realitate, Biserica Ortodoxă a Bulgariei s-a retras nu numai din mişcarea ecumenistă, dar şi din lumea ortodoxă[2]. Astăzi Bisericii Ortodoxe a Bulgariei îi lipseşte orice politică externă, deoarece se abţine nu numai de la participarea la dialogul ecumenist, ci şi de la activităţi comune importante ale Bisericilor Ortodoxe, ca de exemplu Comisia Comună pentru Dialog între Bisericile Ortodoxă şi Romano-Catolică. Care sunt motivele pentru această evoluţie tristă ? Putem să trasăm originile sale până în epoca comunistă ? Este întrucâtva legată de activităţile ecumeniste energice urmărite de Biserica Bulgariei în vremea comunismului ?

Bazându-se pe documente din Arhivele Comisiei de Stat pentru Afacerile Bisericii şi Serviciului Securităţii Statului, acest articol susţine că activitatea ecumenistă a Bisericii Ortodoxe Bulgare a fost iniţiată, realizată şi controlată de statul comunist şi respectiv securitatea statului. Argumentul că motivaţia ideologică stă în spatele activităţilor ecumeniste ale Bisericilor din ţările comuniste în timpul Războiului Rece nu este ceva nou. Astfel de suspiciuni au existat chiar în anii Războiului Rece, având în vedere poziţiile apărate de reprezentanţii ecumenişti din ţările comuniste[3].

Dar ele au fost imposibil de dovedit până când nu au fost declasificate arhivele Serviciilor Securităţii Statului comunist. Acest lucru s-a întâmplat doar recent în Bulgaria, şi documentele de acolo au confirmat suspiciunile în moduri specifice şi personale care au fost dureroase nu numai pentru persoanele implicate în organizaţiile ecumeniste ci şi pentru întreaga Biserică Ortodoxă. Arhivele Securităţii Statului dezvăluie că cele mai influente persoane ecumeniste bulgare din perioada comunistă au fost agenţi ai serviciilor secrete. Alegerea lor în posturi importante în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) şi alte organizaţii comuniste a fost asigurată prin eforturile coordonate ale Serviciilor Securităţii Statului ale lumii comuniste. Odată aleşi, ei raportau în mod regulat despre viaţa internă a acelor organizaţii, contribuind la eforturile de a influenţa procesele lor de luare a deciziilor într-o direcţie favorabilă lumii comuniste.

În timpul epocii comuniste, în Bulgaria, existau două instituţii ale statului, care adeseori rivalizau între ele, responsabile pentru implementarea politicii de stat cu privire la Biserică. Comisia pentru Afacerile Bisericii era instituţia oficială a statului responsabilă pentru politica statului în ce priveşte Bisericile şi alte organisme religioase, al cărei scop principal era promovarea propagandei atee a statului comunist. Ea a făcut parte din Ministerul Afacerilor Externe până în 1985, când a fost transformată într-un directorat în cadrul Consiliului de Miniştri.

Arhivele Comisiei pentru Afacerile Bisericii dezvăluie cum erau conduse contactele oficiale dintre stat şi Biserică. Această arhivă este extrem de importantă, dar spune doar o parte a adevărului despre relaţiile dintre Biserică şi stat şi activitatea ecumenistă, deoarece până şi Comisia pentru Afacerile Bisericii nu era pe deplin informată despre cealaltă instituţie, încă mai secretă, care lucra cu Biserica şi reprezentanţii ei, Securitatea Statului. De-a lungul întregii perioade comuniste, Securitatea Statului şi în mod special Departamentul VI al său – poliţia politică responsabilă pentru ,,diversiune ideologică” – erau responsabile pentru stabilirea unui control ferm asupra clerului, inclusiv recrutarea clericilor şi teologilor laici promiţători.

La începutul perioadei comuniste, Securitatea Statului era o instituţie doar de importanţă secundară, responsabilă numai cu supravegherea clerului. Însă influenţa ei a crescut semnificativ la începutul anilor ’1970, când a contestat autoritatea Comisiei pentru Afacerile Bisericii, ducând la un război birocratic între cele două. Securitatea Statului a câştigat, şi ulterior preşedinţii Comisiei erau conducători numai cu numele, în timp ce adevăratul conducător al Comisiei la sfârşitul anilor ’1970 a fost Hristo Marincev, care lucra sub acoperire ca director de secţie în Comisia pentru Afacerile Bisericii, în timp ce era colonel şi director adjunct al Diviziei Cultural-Istorice a Departamentului de Spionaj al Securităţii Statului.

 

Izolarea Bisericii Bulgare (1944-1960)

Exarhatul Bulgar a avut o istorie lungă de participare activă la dialogul inter-bisericesc în prima jumătate a secolului XX. Înainte de cel de-al doilea război mondial, a căutat să stabilească legături ecumeniste puternice pentru a compensa poziţia sa şubredă în lumea ortodoxă rezultată în urma schismei impusă de Patriarhia Ecumenică în 1872. Majoritatea episcopilor bulgari din acea perioadă au absolvit la universităţi apusene şi au păstrat relaţii strânse cu structurile ecumeniste. Cei mai importanţi dintre ei au fost profesorul Ştefan Ţankov de la Facultatea de Teologie şi Mitropolitul Ştefan al Sofiei, care a fost ultimul exarh bulgar, ales pe 21 ianuarie 1945.

Când Partidul Comunist a cucerit puterea în Bulgaria în 1944, a fost prompt în a-şi impune controlul asupra contactelor străine ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe. Iniţial, autorităţile comuniste au susţinut conducerea Bisericii în încercările ei de a-şi rezolva problemele cu Patriarhia Ecumenică. Pe 22 februarie 1945, patriarhul ecumenic a acordat statut de autocefalie Exarhatului Bulgar, ridicând astfel oficial schisma dintre ele[4]. Într-o întrunire de la Moscova din 1948, Biserica Bulgariei a urmat direcţia Patriarhiei Moscovei de a refuza invitaţia CMB de a participa la Adunarea constitutivă de la Amsterdam. Acea decizie era inevitabilă după eşecul întrunirii Bisericilor Ortodoxe de la Moscova din 1948 de a înfiinţa aşa-numitul ,,Vatican ortodox” – o alianţă anti-occidentală a Bisericilor Ortodoxe condusă de Patriarhia Moscovei – după ce scaunele greceşti tradiţionale conduse de Patriarhia Ecumenică au refuzat să li se alăture[5].

Statul comunist, potrivit cu politica sa faţă de toate religiile, a urmat de fapt strategia sa de marginalizare a Bisericii Ortodoxe Bulgare reducând-o la o instituţie nesemnificativă care făcea puţin mai mult decât că săvârşea câteva ,,ritualuri”. Bisericii Ortodoxe i s-a permis să existe ca o instituţie locală, ,,naţională”, izolată de alte Biserici din lume, dar a fost retrogradată la un ,,monument de cultură” şi rămăşiţă a trecutului. La începutul perioadei de domnie comunistă, statul a reprimat activ Biserica, dar din anii ’1970, ideologii sistemului au început să ceară colaborarea activă a Bisericii în două domenii principale: răspândirea ,,propagandei patriotice” în rândul emigranţilor bulgari; şi promovarea propagandei pentru sistemul comunist în general, care era adevărata motivaţie din spatele deciziei sale de a împinge Biserica Bulgară înapoi la o participare activă în mişcarea ecumenistă.

Clerul ortodox a îndurat cea mai aspră represiune în perioada 1948-1953, când cel puţin 10% din clericii bulgari au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare şi lagăre de muncă. Pe 8 noiembrie 1948, unul dintre membrii Sfântului Sinod, Mitropolitul Boris de Nevrokop, vestit pentru convingerile sale anti-comuniste, a fost ucis de un preot caterisit după ce a săvârşit liturghia. Statul a căutat să distrugă unitatea Sinodului încercând să câştige loialitatea câtorva din membrii săi cheie. Mitropolitul Chiril de Plovdiv, care a fost ales în 1953 primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare autocefale moderne, după alegeri orchestrate cu minuţiozitate, a devenit favoritul statului. Această alegere nu a fost acceptată de toţi membrii Sinodului, şi cu toate că opoziţia nu a putut să devieze direcţia generală a relaţiilor dintre Biserică şi stat, a fost suficient de influentă pentru a limita autoritatea patriarhului în unele domenii cruciale.

Din această situaţie instabilă s-a născut un anumit model al relaţiei Biserică-stat, un model întruchipat de relaţia dintre patriarhul Chiril şi Mihail Kiuciukov, preşedintele Comisiei pentru Afacerile Bisericii. Esenţa acestui model era un angajament al statului de a menţine şi ridica prestigiul patriarhului, permiţându-i să se prezinte în străinătate ca un luptător al dialogului inter-bisericesc şi inter-ortodox, în timp ce statul îşi continua propaganda atee activă şi impunea restricţii administrative asupra clerului local în ţară.

Una dintre cele mai traumatizante experienţe ale Bisericii Bulgare în timpul perioadei comuniste a fost stabilirea de ritualuri civile la sfârşitul anilor ’1960 şi începutul anilor ’1970. Au fost instituite ceremonii de căsătorie, ,,botezuri” şi înmormântări civile ca substitute pentru ritualurile religioase respective. Simultan autorităţile au căutat să limiteze prăznuirile publice ale Sfintelor Paşti şi Crăciunului, principalele sărbători religioase.

În ciuda diminuării autorităţii sale şi a vizibilităţii publice în ţară, Biserica Ortodoxă Bulgară a fost încurajată să se îndeletnicească activ cu activităţi internaţionale şi ecumeniste. Patriarhul bulgar făcea călătorii regulate în străinătate, se întâlnea regulat cu patriarhul rus şi alţi conducători ortodocşi din lume şi de asemenea cu conducători ai altor Biserici. În 1978, el a vizitat Statele Unite ale Americii, unde s-a întâlnit nu numai cu emigranţii bulgari, ci şi cu oficiali ai ONU. Arhiepiscopul de Canterbury l-a vizitat în 1972 şi 1982, iar el i-a întors vizita în 1973. Însă toate aceste activităţi erau arareori relatate în presa bulgară controlată de stat. Acestea şi contradicţia aparentă dintre politica externă activă a Bisericii şi lipsa libertăţii religioase în ţară au rămas aproape necunoscute publicului bulgar.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

 

[1] N.tr.: Despre lucrarea sa Între credinţă şi compromis, a se vedea Martie-aprilie 2010. Mozaic ecumenist – În ultimii ani, au apărut nenumărate dovezi cu privire la relaţiile existente între ideologii comunişti şi conducătorii mişcării ecumeniste, ca şi despre scopurile implicării Bisericilor Ortodoxe din blocul comunist în Consiliul Mondial al Bisericilor.

[2] N.tr.: Astăzi, această afirmaţie este parţial adevărată. De exemplu, Biserica Bulgariei a luat parte la pregătirile pentru Sinodul din Creta şi întreţine oarecare relaţii şi cu lumea catolică.

[3] N.tr.: Să remarcăm că şi înainte de instaurarea regimului comunist, în Bulgaria, ca şi în România şi alte ţări ortodoxe, ierarhii iniţiaseră activităţi ecumeniste. Exarhul Ştefan (mitropolit al Sofiei între anii 1922-1945, exarh între anii 1945-1948; † 1957) a fost unul din fondatorii mişcării ecumeniste; el a protestat iniţial faţă de ideea Moscovei ca nici una din Bisericile Ortodoxe locale să nu ia parte la prima adunare generală a Consiliului Mondial al Bisericilor, programată să aibă loc în toamna anului 1948, la Amsterdam, dar a cedat la presiuni. De asemenea, în România, ierarhii aveau relaţii ecumeniste cu lumea catolică şi mai ales cu cea protestantă, relaţii care au intrat în atenţia securităţii statului după 1947.

Mai degrabă se poate afirma – şi nici această afirmaţie nu este nouă – că regimul de la Kremlin a găsit oportună intrarea Bisericilor Ortodoxe din ţările comuniste în mişcarea ecumenistă, cu scopul infiltrării lumii occidentale. A se vedea Către un al VIII-lea Sinod Ecumenic, subtitlul Care era planul întocmit de strategii Kremlinului şi cum a fost tradus în practică ?

[4] N.tr.: Cu ajutorul nepreţuit al Kremlinului.

[5] N.tr.: Este vorba de Conferinţa pan-ortodoxă de la Moscova din 1948, a se vedea almanahul pe anul 2017.