----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 135 vizitatori și nici un membru online

Pe urmele Sfântului Ioan de Kronstadt (V)

 

Episodul anterior

 

Credinţă şi tămăduire

Sfântul Ioan de Kronstadt se ruga pentru tămăduirea tuturor celor care apelau la el, inclusiv musulmani, evrei, străini din Franţa, Italia, Elveţia, Scandinavia, America şi alte ţări şi există propria relatare a Sfântului Ioan a primei sale minuni, făcută fraţilor săi preoţi. Într-o zi, după ce a primit o cerere de a se ruga pentru o persoană bolnavă, Sfântul Ioan a început să se roage; şi, ca de obicei, ,,l-am încredinţat pe cel bolnav lui Dumnezeu, cerând Domnului să împlinească sfânta Sa voie cu privire la persoana bolnavă”. Pe neaşteptate, o femeie în vârstă pe nume Parascheva, pe care Sfântul Ioan o cinstea pentru virtutea ei, şi-a făcut drum către el, cerându-i să se roage pentru tămăduirea deplină a persoanei bolnave. ,,Îmi amintesc că aproape m-am speriat atunci”, a spus Sfântul Ioan. ,,Mi-am zis în sine: cum aş putea avea o asemenea îndrăzneală ? Cu toate acestea, femeia a stăruit şi a crezut în puterea rugăciunii mele. Atunci mi-am mărturisit micimea şi păcătoşenia înaintea Domnului, am văzut voia lui Dumnezeu în această chestiune, şi am început să stărui pentru ca persoana bolnavă să fie vindecată. S-a făcut bine … Altădată, tămăduirea s-a petrecut din nou după rugăciunile mele. Atunci am văzut în aceste două cazuri voia nemijlocită a lui Dumnezeu, o nouă ascultare pentru mine de la Dumnezeu – să mă rog pentru toţi cei care mi-ar cere aceasta …”.

Din acea clipă, minunile s-au revărsat într-un torent vijelios. Orbii au început să vadă, şchiopii să meargă, morţii să revină la viaţă. Curând, tămăduirile minunate ale părintelui Ioan au început să fie notate, cu indicaţia timpului şi locului, numele şi adresa persoanei care a fost vindecată şi documente de confirmare, în special mărturii ale medicilor. Însemnările au fost adunate în câteva volume şi în cele din urmă minunile au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit: oamenii erau tămăduiţi doar printr-o notă adresată lui, printr-o fotografie trimisă, printr-o telegramă. Există de asemenea relatări ale negustorilor evrei care-şi aduceau copiii ca să fie vindecaţi de el, şi cazul a cel puţin unui musulman. Când părintele Ioan a fost chemat în Crimeea, la patul de moarte al ţarului Alexandru al III-lea, într-o zi, o femeie musulmană a apărut la poarta palatului cu soţul ei bolnav într-o căruţă, aşteptându-l pe ,,omul sfânt”. Când a apărut, ea l-a rugat fierbinte să-i vindece soţul.

El era cunoscut şi în afara Rusiei. Deja în 1894, ziarele London Illustrated News şi New York Times publicau articole despre Sfântul Ioan şi lucrarea lui făcătoare de minuni, care continuă până azi[1].

 

Alinare pentru săraci şi o Casă a iubirii de muncă

Pe când era la seminar, părintele Ioan visa să meargă la aleuţii[2] din Alaska rusă ca misionar, dar la numirea sa ca preot tânăr în Kronstadt, el a descoperit aici tot atât de multă sărăcie fizică şi duhovnicească ca în Orientul Îndepărtat. Vizitând familiile locale, părintele Ioan împărţea adesea ultima copeică pentru a le asigura mâncare şi uneori se întorcea acasă fără veşmintele sale exterioare. Administratorii bisericii s-au îngrijorat şi 131. Pe urmele Sfantului Ioan de Kronstadt V 1au început să dea modestul său salariu soţiei lui, probabil ca ea să poată pune mâncare pe masă şi să-i asigure îmbrăcămintea părintelui. Nici măcar acest lucru nu l-a oprit să fie milostiv. Între anii 1857-1882, pe lângă slujirea la Catedrala Sfântul Andrei, părintele Ioan preda la liceul local pentru a avea un venit ,,pe care să-l poată împărţi nestingherit săracilor”[3].

 

Mormântul Sfântului Ioan de Kronstadt din Capela Sfântul Prooroc Ilie şi Sfânta Împărăteasă Teodora, Sankt Petersburg

 

Unul dintre proiectele pentru care părintele Ioan era atât de binecunoscut a fost Dom Trudoliubiia, Casa iubirii de muncă, care a început în 1881, muncitorii primind mâncare, un loc unde să doarmă şi o plată modestă pentru munci simple precum lipirea borului la pălării sau pregătirea cânepei pentru facerea de funii. A atras atât de mulţi săraci, încât deşi era subvenţionată în parte de ţar şi administratorii locali, asigurarea sprijinului financiar regulat era o grijă permanentă pe care părintele Ioan o menţiona adeseori în scrisorile şi notiţele de jurnal ale sale. În cele din urmă, el a iniţiat un program sofisticat de strângere de fonduri, călătorind la Moscova şi Sankt Petersburg pentru a aduna bani cu apeluri personale de sprijin adresate oficialilor guvernului, conducătorilor locali şi nobilimii.

Cu timpul, Casa iubirii de muncă a fost lărgită pentru a include un atelier şi un adăpost pentru femeile vârstnice şi cele mai tinere care altfel ar fi fost tentate să se prostitueze pentru a se hrăni pe ele însele şi copiii lor. În final, includea instruirea în meserii ca tâmplărie, cizmărie, cusut, şi avea o clinică medicală cu servicii gratuite, librărie, bibliotecă, lecturi publice, o şcoală de zi pentru copii şi clase la seral pentru adulţi, ca şi un paraclis (participarea la slujbe nu era obligatorie)[4].

Potrivit Nadejdei Kizenko, părintele Ioan susţinea o mulţime de alte cauze şi instituţii în afara Kronstadt-ului, precum Crucea Roşie, societăţi de abstinenţă de la băutură, organizaţii pentru veteranii de război răniţi, burse pentru seminarişti, orfelinate, spitale, Societatea pentru prevenirea cruzimii faţă de animale, şi chiar ,,o asociaţie care oferea ‘sprijin frăţesc pentru victimele armene ale turcilor’”. Kizenko remarcă faptul că în timp ce Lev Tolstoi, părintele Gheorghe Petrov de stânga şi alţii, ,,vorbeau despre ajutorarea săracilor, scrisorile către părintele Ioan afirmă că el era singurul care făcea regulat aceasta”[5].

Viktor Trostnikov, aproape contemporan cu Sfântul Ioan, scria că în deceniile ulterioare, când părintele Ioan a devenit mai binecunoscut, donaţiile erau mult mai mari şi el împărţea la fel de generos ca întotdeauna:

,,Laolaltă cu slava şi cinstea, mari sume de bani curgeau către Sfântul Ioan pentru milostenie. Sumele pot fi doar ghicite deoarece totul era de îndată împărţit … Potrivit celor apropiaţi de Sfântul Ioan, un milion întreg de ruble trecea pe an prin mâinile sale. El îi lua cu o mână şi îi dădea cu cealaltă. Erau cazuri precum următorul: odată, în 131. Pe urmele Sfantului Ioan de Kronstadt V 2mijlocul unei mulţimi uriaşe, Sfântul Ioan a primit un pachet din mâinile unui negustor şi fără a-l deschide, l-a dat imediat în mâna întinsă a unui cerşetor. Negustorul a început să se agite: ‘Părinte, sunt o mie de ruble acolo !’ ‘Şansa lui’, a răspuns calm Sfântul Ioan. Însă, uneori refuza să primească bani de la anumiţi oameni. Este binecunoscut cazul în care el nu a primit 30.000 ruble de la o văduvă bogată. Acest caz a fost un prim exemplu al înaintevederii Sfântului Ioan, de vreme ce femeia câştigase aceşti bani într-un mod necurat, pentru care ea s-a pocăit mai târziu”[6].

 

Icoana de deasupra mormântului sfântului

 

Unul dintre cei care au primit milostenie de la sfânt îşi aminteşte:

,,Pe atunci aveam 22-23 de ani. Acum sunt bătrân, dar încă îmi amintesc bine când l-am văzut pentru prima oară pe părintele. Aveam familie, doi copii. Lucram şi beam. Familia suferea de foame. Soţia mea cerşea în tăcere în taină. Locuiam într-o colibă dărăpănată. Într-o zi am venit acasă nu prea beat şi am văzut un preot tânăr şezând înăuntru, ţinându-l pe fiul meu în braţe şi spunându-i ceva cu multă dragoste. Copilul îl asculta cu foarte multă atenţie. Mi s-a părut că părintele arăta ca Hristos din acel tablou care se cheamă Binecuvântarea pruncilor. La început am vrut să blestem: de ce se învârtea el fără rost pe aici ? … dar ochii iubitori şi solemni ai părintelui m-au oprit; m-am simţit ruşinat. Mi-am lăsat privirea în jos, în timp ce el a continuat să se uite la mine, privind direct în sufletul meu. A început să vorbească. Nu pot nici măcar nădăjdui să spun tot ceea ce a spus. El vorbea despre coliba mea ca fiind asemenea raiului, deoarece oriunde sunt copii, acolo totul este lumină şi căldură, şi că eu nu trebuia să schimb acest rai cu atmosfera plină de fum a unui bar. El nu m-a acuzat, nu, el mă tot scuza, doar că eu nu mă simţeam scuzat … A plecat în timp ce eu am continuat să şed acolo în tăcere … Nu am plâns, deşi sufletul meu era la un pas de a plânge. Soţia mea continua să mă privească … Şi de atunci am devenit din nou un om decent”.

 

Catedrala Sfântul Nicolae a mării

Catedrala navală a Sfântului Nicolae din Kronstadt este principala biserică a marinei ruse, întemeiată în 1902 prin decretul ţarului Nicolae al II-lea în cinstea aniversării a 200 de ani de la fondarea marinei ruse de către Petru cel Mare.

După ce a făcut turul Constantinopolului, arhitectul neo-bizantin Andrei Kosiekov a depus împreună cu fratele său Gheorghe un proiect pentru noua catedrală navală, imitând proporţiile maiestuoase ale Sfintei Sofia. Cei doi fraţi erau doar de 20-30 ani, dar studiaseră considerabil arhitectura bizantină în Grecia şi Asia Mică, şi Andrei a supravegheat arhitectura clădirii bisericii, în timp ce fratele său a făcut planurile pentru131. Pe urmele Sfantului Ioan de Kronstadt V 3 interior. Planurile lor au fost înaintate ţarului Nicolae al II-lea şi aprobate de el. Temelia şi coloanele clădirii au fost tăiate din granit negru şi faţada bisericii din cărămidă galbenă cu inserţii de teracotă. Cele 4 intrări au fost împodobite cu mozaicuri cu Maica Domnului, Sfântul Nicolae, Sfinţii Petru şi Pavel, Sfântul Ioan de Rila (sfântul patron al Sfântului Ioan de Kronstadt) şi Sfântul Mitrofan de Voronej.

 

Catedrala Sfântul Nicolae din Kronstadt

 

Ca la Sfânta Sofia, navele laterale de la parter se potriveau cu galerii la nivelul superior şi, în stil rusesc, existau 3 altare închinate Sfântului Nicolae, Sfinţilor Petru şi Pavel şi Sfântului Ioan de Rila, cu un iconostas de marmură din Urali. Picturi realizate în chip minunat şi icoane portabile împodobeau interiorul. Pe o tăbliţă de marmură care se întindea pe toată lungimea pereţilor naosului erau inscripţionate numele tuturor marinarilor care muriseră vreodată în apele Kronstadt-ului sau îşi dăduseră viaţa în bătălie, ortodocşi sau nu (aceste plăcuţe memoriale au fost distruse de sovietici şi refăcute în vremea din urmă).

De asemenea, catedrala avea un sistem independent de încălzire centrală şi un sistem de ventilaţie cu o reţea complexă de conducte sub presiune şi valve. Întregul edificiu era atât de mare, încât pentru iluminarea electrică, inclusiv policandrele masive, erau necesare 5.000 de becuri, şi în ea încăpeau tot atâţia credincioşi.

În timp ce catedrala era puternic finanţată de vistieria de stat rusă, ea era susţinută şi de donaţii din partea Marinei: fiecare marinar a dat 1/400 din salariul său şi mulţi au luat parte la solicitarea de donaţii. Soţiile marinarilor au muncit pentru a broda prapuri şi veşminte pentru biserică. Punerea pietrei de temelie a catedralei a avut loc în 1901, cu o liturghie şi o binecuvântare la care au participat Sfântul Ioan şi 14.000 de membri ai garnizoanei. O ceremonie similară din 1903 a marcat înălţarea zidurilor, la care au participat ţarul Nicolae al II-lea şi Sfântul Ioan. Deşi ţarul şi familia lui au fost prezenţi la sfinţirea catedralei în 1913, Sfântul Ioan nu a participat, adormind întru Domnul cu 5 ani înainte.

 


[1] Articolul despre părintele Ioan din New York Times din 9 decembrie 1894 poate fi citit online la adresa http://query.nytimes.com/mem/archive-free/pdf?_r=1&res=9F0DE2DC1231E033A2575AC0A9649D94659ED7CF

[2] Popor indigen care trăieşte în Insulele Aleutine şi coasta de sud-vest a Alaskăi.

[3] Nadejda Kizenko, Un sfânt îmbelşugat: Părintele Ioan de Kronstadt şi poporul rus, Penn State Press, University Park, PA, 2000, p. 81.

[4] Ibid., p. 76-77.

[5] Ibid., p. 78.

[6] Viktor Trostnikov, Argumenty i fakty, nr. 44.

 

Episodul urmator