O PERSPECTIVĂ DUHOVNICEASCĂ ASUPRA TRADIŢIEI ÎN GÂNDIREA ORTODOXĂ
Partea I
Ajungând într-un punct decisiv în dezvoltarea analizei noastre asupra Scripturii şi Tradiţiei în Biserica Răsăriteană, este probabil logic să recapitulăm temele majore ale capitolelor anterioare. Procedând astfel, am putea de asemenea să subliniem că nici un capitol al prezentării noastre nu este gândit a avea preponderenţă; mai degrabă, în fiecare capitol, am prezentat subiecte care reprezintă, fiecare în parte, o piesă crucială a mozaicului complex pe care această secţiune îşi propune să-l înfăţişeze.
,,Şi duşmanul mântuirii omului a născocit acestea: în dorinţa sa de a îngropa slava sfinţilor mucenici în ţărâna uitării, astfel ca nici unul din ei să nu fie pomenit de generaţiile următoare, şi pentru a lăsa neştiute faptele lor şi a ne lipsi de o descriere a lor,zavistnicul a aranjat astfel încât creştinii să fie ucişi pretutindenifără judecată şi verdict, şi nu de către ocârmuitori şi conducători militari precum se obişnuia, ci de oameni de rând, drojdia societăţii.Vrăjmaşul, plin de ciudă, nu a înţeles că Dumnezeu nu vrea vorbe, ci doar bunăvoinţa cuiva.
Potrivit rânduielilor bisericeşti, în Postul Mare, de luni până vineri se posteşte fără vin şi untdelemn, iar în zilele de sâmbătă şi duminică cu vin şi untdelemn.
Sfinţii Părinţi spun că trebuie să ne păzim conştiinţa în trei privinţe: faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă de noi înşine, faţă de lucruri. Această împărţire e relativă, făcută cu un scop practic, pedagogic; de fapt, orice păzire a conştiinţei va fi faţă de Dumnezeu. Dumnezeu este Făcătorul a toate – El a făcut şi toate lucrurile, şi toţi oamenii, m-a făcut, în fine, şi pe mine, şi dacă fac deosebire între mine şi Dumnezeu, fac asta doar pentru că am conştiinţă de sine; dar şi eu sunt făptură, şi eu sunt zidire a lui Dumnezeu, şi în mine este chiar chipul lui Dumnezeu. Aşadar, am putea vorbi numai despre păzirea conştiinţei faţă de Dumnezeu, pentru că toţi şi toate sunt zidirea Lui.
Interdicţii canonice de schimbare a calendarului Bisericii
Nu trece hotarele vechi, care le-au pus părinţii tăi ...
La urechea celui fără de minte nimic nu zice, ca nu cumva să râză
de cuvintele tale cele înţelepte (Pildele lui Solomon 22, 28; 23, 9)
Chiar din primii ani după întemeierea Bisericii Ortodoxe, când canonul Sfintei Scripturi era în aşteptarea completării sale prin includerea finală a cărţilor Noului Testament, Sfânta Tradiţie, în forma învăţăturii orale şi practice, călăuzea evlavia celor care credeau în Iisus Hristos. Astfel, Sfânta Tradiţie cuprindea acele lucruri pe care Hristos şi Sfinţii Săi Apostoli le-au spus şi făcut care nu au fost consemnate ulterior în Noul Testament, dar, cu toate acestea, au fost acceptate şi păstrate de conştiinţa Bisericii ca reguli bine stabilite ale credinţei creştine.
Aruncând o privire doar pe ştirile lunii decembrie 2009, vom găsi – poate nu în mod surprinzător – manifestări ale câtorva din fenomenele despre care vorbeşte Miriam Lambouras în articolul ei. Le prezentăm mai jos, alăturarea lor nefiind lipsită de scop (Sublinierile din text aparţin redacţiei).
Articol apărut în ,,Orthodox Tradition”, vol. XXIV, nr. 3 (3/2007)
Ateismul şi necredinţa lui Dawkins
În prefaţa sa la Scrisorile lui Sfredelin (The Screwtape Letters), scrisă în 1960, cu câţiva ani mai înainte de a muri, acelaşi Lewis care ne avertizează cu privire la maimuţele cu aspiraţii croitoreşti face o remarcă a cărei profunzime este adesea trecută cu vederea. Vorbind în mod precis despre înţelegerea sa personală cu privire la Dumnezeu şi satan şi bine şi rău, el spune că opinia sa ,,nu este în contradicţie cu nimic din ceea ce vreuna dintre ştiinţe a arătat că este adevărat” (13). Această observaţie – îmi pare mie – oferă o strategie utilă pentru confruntarea cu ateismul şi necredinţa lui Dawkins.
Astăzi, 10/23 ianuarie, începe Triodul, care este o perioadă de 10 săptămâni a anului liturgic, ce reuneşte cele 3 săptămâni anterioare Postului Mare şi cele 7 săptămâni ale postului în sine. Această perioadă se numeşte triod, deoarece canoanele ce se cântă la utrenie pe parcursul acestor săptămâni sunt alcătuite din trei ode sau imnuri.
Că el mi-au dat mie cunoştinţă adevărată de cele ce sunt, ca
să ştiu tocmirea lumii şi lucrarea stihiilor, începutul şi sfârşitul
şi mijlocul vremilor, schimbările timpurilor şi mutările vremilor,
cursurile anilor şi rânduiala stelelor (Înţelepciunea lui Solomon 7, 17-19)
Partea a IV-a
La sfârşitul secolului al XIX-lea, ştiinţa s-a confruntat cu dificultăţi insurmontabile în explicarea diferitelor fenomene, deoarece cercetările sale se bazau pe fizica galileană şi newtoniană. Ca şi alte descoperiri ştiinţifice, un experiment din 1877 al cercetătorilor Albert Michelson şi Edward Morley a asigurat condiţiile preliminare pentru teoria specială a relativităţii dezvoltată în 1905 de Albert Einstein (1879-1955) (figura 19). Această teorie a explicat cu competenţă faptul că viteza luminii este o constantă în toate sistemele de coordonate. Această nouă teorie nu a coincis însă cu teoria gravitaţională a lui Newton, care afirmă că forţa gravitaţională dintre două corpuri este proporţională cu distanţa dintre ele.
Că el mi-au dat mie cunoştinţă adevărată de cele ce sunt, ca
să ştiu tocmirea lumii şi lucrarea stihiilor, începutul şi sfârşitul
şi mijlocul vremilor, schimbările timpurilor şi mutările vremilor,
cursurile anilor şi rânduiala stelelor (Înţelepciunea lui Solomon 7, 17-19)
Partea a III-a
O altă problemă în măsurarea precisă a timpului în ştiinţă este rotaţia variabilă a pământului; adică, viteza de rotaţie a pământului în jurul axei sale nu este constantă. Trei componente ale acestei mişcări variabile pot fi observate: oscilaţii periodice, schimbări permanente (adică, neîncetate) şi fluctuaţii aleatorii. Deşi aceste oscilaţii nu au nici o semnificaţie practică pentru viaţa cotidiană sau pentru calendarul iulian, importanţa lor ştiinţifică este mare. Descoperirea mişcării neregulate a pământului a determinat ştiinţa contemporană să abordeze într-un mod cu totul nou problema măsurării timpului, având drept rezultat mari progrese tehnice în domeniul îmbunăţăţirii instrumentelor de calculare a timpului. De acum înainte va începe un nou capitol în studierea pământului.
Că el mi-au dat mie cunoştinţă adevărată de cele ce sunt, ca
să ştiu tocmirea lumii şi lucrarea stihiilor, începutul şi sfârşitul
şi mijlocul vremilor, schimbările timpurilor şi mutările vremilor,
cursurile anilor şi rânduiala stelelor (Înţelepciunea lui Solomon 7, 17-19)
Partea a II-a
Aşa cum am menţionat anterior, Joseph Scaliger, întemeietorul ştiinţei cronologiei, a respins în mod categoric reforma papală a calendarului prin publicarea cărţii sale, O nouă lucrare despre îmbunătăţirea măsurării timpului, în 1583. În această carte, care reprezintă temelia investigaţiilor ştiinţifice contemporane în probleme de cronologie, Scaliger a demonstrat utilitatea practică proprie capacităţii calendarului iulian de a oferi o continuitate invariabilă în calcularea evenimentelor.
Naşterea din veşnicie a Cuvântului – Cuvântul întrupat, sau Iisus Hristos – Vestea îngerului către Fecioara Maria – Naşterea minunată a Sfântului Ioan Botezătorul – Naşterea lui Iisus Hristos la Betleem – Închinarea păstorilor – Închinarea magilor – Tăierea împrejur şi aducerea la templu – Fuga în Egipt – Şederea în Nazaret – Hristos în vârstă de 12 ani; convorbirea Sa cu învăţaţii, în templul din Ierusalim – Hristos meşteşugar – Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul – Propovăduirea sa – Iisus Hristos în Iudeea – El este botezat de Sfântul Ioan, care aduce mărturie despre dumnezeirea Sa – Arătarea Tatălui şi Sfântului Duh – Primii ucenici – Întoarcerea în Galileea – Nunta din Cana – Călătoria la Ierusalim pentru primele Paşti sărbătorite de Iisus Hristos după botezul Său
