----------------

 

Carti in site

 

--------------------

ADEVĂRUL DESPRE MINUNILE DIN ŢARA SFÂNTĂ

Prolog

 

Această broşură s-a născut din dorinţa fierbinte a unor creştini dreptcredincioşi de a face cunoscut la cât mai multă lume adevărul cu privire la minunile care au loc an de an în Ţara Sfântă. Râvna lor plină de dragoste către Dumnezeu ne-a înflăcărat şi pe noi să căutăm şi să aducem în rândurile acestei cărticele ceea ce am adunat, vreme de mai bine de un an de zile, în cercetările noastre cu privire la aceste minuni.

Mai înainte de a pune înaintea cititorilor puţinele noastre descoperiri, se cuvine să facem câteva observaţii cu privire la importanţa lor.


Minunea face parte din viaţa noastră creştinească

Minunea, spune omul de ştiinţă, este un fapt contrar legilor naturii. Şi cum Dumnezeu este cel ce a rânduit toate legile acestei lumi, El este Singurul care poate lucra mai presus de ele, pentru a-Şi dovedi atotputernicia Sa.

Noi, creştinii, suntem pe deplin încredinţaţi de atotputernicia şi măreţia Dumnezeului nostru, căci ,,cine este Dumnezeu afară de Domnul ? Sau cine este Dumnezeu fără numai Dumnezeul nostru ?” (Psalmi 17, 34). Dar noi nu socotim minunea a fi doar o dovadă a puterii Sale nemărginite şi atotcuprinzătoare, ci şi o lucrare a lui Dumnezeu pe pământ, printre oameni. Căci minunea este şi o dovadă a prezenţei lui Hristos în mijlocul nostru şi o mărturie că El este cu noi, precum ne-a făgăduit, până la sfârşitul veacurilor (potrivit Matei 28, 20).

Minunea este, în sine, un fenomen simplu şi în văzul tuturor; oricine, oricât de neînvăţat ar fi, pricepe ceea ce se aşterne înaintea ochilor săi. Şi aşa şi trebuie să fie, de vreme ce minunea nu este decât un mijloc prin care Dumnezeu Se manifestă, Se arată a fi în mijlocul nostru şi ne confirmă adevărul credinţei pe care El ne-a revelat-o.

Dar este minunea cu adevărat o încălcare a legilor naturii ? Nu, ea nu este contrară legilor naturii, fiindcă Dumnezeu poate acţiona fără a schimba ceva sau a tulbura natura. Dacă are loc o minune, s-a schimbat ceva în natură, în jurul nostru ? Nu. Doar Dumnezeu ni Se dezvăluie nouă, oamenilor, printr-un act mai presus de fire.

După ce Dumnezeu ne-a dat Legea, mai întâi pe cea a Vechiului Testament, iar apoi pe cea a Noului Testament, El nu S-a depărtat de om, ci a continuat să-i fie alături, grăind cu el - precum odinioară cu Avraam, Iacov şi Moisi -, trimiţându-i pe proorocii Săi pentru a-l povăţui, şi săvârşind minuni pentru a-l încredinţa de adevărul lucrurilor şi a-i întări credinţa în El.

De fapt, de îndată ce credem, minunea intră în vieţile noastre. Însăşi Biserica este întemeiată pe minune şi are un caracter supranatural. Prin urmare, nu este deloc de mirare că minunea se manifestă în Biserică şi apare pretutindeni în istoria ei.


Prin minunile sale, Mântuitorul ne-a încredinţat că El este Făcătorul cerului şi pământului, celor văzute şi nevăzute, şi are putere deplină asupra tuturor

Cel dintâi rol al minunii este de a-l încredinţa pe om de adevărul revelaţiei dumnezeieşti. Aşa se face că Mântuitorul, câtă vreme S-a aflat pe pământ, printre oameni, a înfăptuit o serie de minuni care-l arată ca fiind Stăpânul a toate. El Şi-a dovedit atotputernicia asupra oricărei părţi a creaţiei: puterea asupra naturii înconjurătoare – certarea vântului şi mării (Luca, cap. 8), umblarea pe mare (Matei, cap. 14), transformarea apei în vin (Ioan, cap. 2), blestemarea smochinului neroditor (Marcu, cap. 11), prinderea a 153 peşti (Ioan, cap. 21), hrănirea celor 5.000 şi a celor 4.000 de oameni (Matei, cap. 14 şi 15), şi altele.

 

Adevarul despre minuni 01

Puterea asupra naturii înconjurătoare: blestemarea smochinului neroditor

Frescă din catedrala Episcopiei Romanului


Mântuitorul a arătat şi asupra oamenilor putere desăvârşită, în primul rând putere tămăduitoare – vindecând de neputinţe: surzenie (Marcu, cap. 7), orbire (2 orbi: Matei, cap. 9; un orb: Marcu, cap. 8; Vartimeu orbul: Marcu, cap. 10), slăbănogire (slăbănogul din Capernaum: Matei, cap. 9 şi cel de la Vitezda: Ioan, cap. 5) etc, şi de boli: de friguri pe soacra lui Petru (Matei, cap. 8), de lepră (un lepros: Matei, cap. 8 şi 10 leproşi: Luca, cap. 17) etc.

 

Adevarul despre minuni 02

Puterea tămăduitoare: vindecarea celor 2 orbi

Frescă de la Mânăstirea Dobrovăţ, secolul al XVI-lea


De asemenea, El a arătat înaintea oamenilor că are putere asupra duhurilor – slobozind de duhuri necurate pe Maria Magdalena (Marcu, cap. 16), fiica hananeencei (Matei, cap. 15), lunatic (Luca, cap. 9), mutul îndrăcit (Matei, cap. 9), omul cu duh necurat din latura Gadarenilor (Marcu, cap. 5) etc, ca şi putere desărvârşită asupra vieţii şi morţii - înviind din morţi pe fiica lui Iair (Marcu, cap. 5), fiul văduvei din Nain (Luca, cap. 7) şi Lazăr (Ioan, cap. 11).

 

Adevarul despre minuni 03

Puterea asupra duhurilor: vindecarea celor 2 îndrăciţi din latura Gherghesenilor

Frescă de la Mânăstirea Decani, Serbia



Adevarul despre minuni 04

Puterea desăvârşită asupra vieţii şi morţii: învierea fiului văduvei din Nain


Fiind Stăpân al cerului şi pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor, Dumnezeu este şi Stăpân al timpului

Pe lângă puterea pe care a arătat-o Dumnezeu asupra stihiilor, oamenilor şi duhurilor, El ne-a dovedit nouă şi că este stăpân al timpului. Aşa se face că, în vremea lui Isus Navi, ,,au stătut soarele şi luna, cu starea până când au făcut Dumnezeu izbândă asupra vrăjmaşilor (...). Şi a stătut soarele în mijlocul cerului, şi nu a mers către apus cu sfârşitul unei zile” (Isus Navi, 10, 13-14).

Şi iarăşi, în vremea Proorocului Isaia, pentru a-i arăta Dumnezeu împăratului Ezechia că S-a milostivit spre el, s-a întors înapoi soarele pe cer cu 10 trepte (potrivit IV Împăraţi 20, 8-11).

Iar când Mântuitorul S-a aflat pe cruce, îngrozindu-se că Stăpânul său moare, soarele s-a întunecat ,,şi era ca la al şaselea ceas, şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la al nouălea ceas” (Luca 23, 44). Despre această întunecare a soarelui în vremea patimilor lui Hristos mărturiseşte şi Sfântul Dionisie Areopagitul († 96), care a văzut minunea pe când era păgân şi se afla în Cetatea Heliopolis din părţile Egiptului. Atunci el a grăit: ,,Sau Dumnezeu, Ziditorul întregii lumi pătimeşte sau lumea aceasta văzută se sfârşeşte”.

Noi, ortodocşii, mărturisim în slujbele noastre bisericeşti că Dumnezeul nostru stăpâneşte veacurile. Iată una din multele cântări în care se vorbeşte despre stăpânirea Sa asupra timpului: ,,Cel mai presus decât toată vremea, ca un Făcător al vremilor, din tine, Fecioară, de voie prunc S-a făcut”.

Ca un stăpân al veacurilor, Dumnezeu ne-a arătat nouă, creştinilor, cum să socotim timpul, potrivit nevoilor noastre. Fiindcă viaţa noastră este legată într-un mod inextricabil de curgerea timpului.

Şi aşa cum viaţa noastră pământească are nevoie de o rânduire a timpului, tot aşa viaţa liturgică a avut trebuinţă de o asemenea rânduială. Aşa s-a născut calendarul bisericesc, mai întâi în Legea Veche. Sfântul Prooroc Moisi, cel ce s-a învrednicit să-L vadă pe Dumnezeu, a alcătuit calendarul evreiesc antic. Pe când s-a aflat la curtea lui Faraon, el a primit o educaţie aleasă, studiind inclusiv astronomia şi cronologia, iar mai apoi, vieţuind vreme de 40 de ani ca un fugar în Madiam, unde a păstorit oile socrului său Iotor, el s-a îndeletnicit cu cercetarea mersului astrelor pe cer. După aceea, câtă vreme a pribegit în pustie cu poporul ales, el a construit calendarul evreiesc, după care şi astăzi, evreii calculează curgerea timpului.

În Legea Nouă, Sfinţii Părinţi de la Sinodul Ecumenic I, adunat în Cetatea Niceei în anul 325, au alcătuit calendarul bisericesc, după care s-a călăuzit şi se călăuzeşte încă Biserica Ortodoxă, dar nu în întregimea ei. Ei au ţinut cont de calendarul evreiesc întocmit de Marele Moisi de Dumnezeu Văzătorul, pe care l-au combinat cu calendarul iulian, păgân, alcătuit de renumitul astronom Sosigene din Alexandria. Astfel a luat naştere calendarul Bisericii Primare, care funcţionează precum un cronometru duhovnicesc, potrivit după ritmul evenimentelor scripturistice, îndeosebi al celor din viaţa Mântuitorului nostru.

Slujbele Bisericii, înşirate asemenea unor mărgele pe un şirag al timpului, au darul de a-i transpune pe credincioşi, neîncetat şi de-a pururi, în Împărăţia Cerească, întruchipată de Biserica lui Hristos. Fiecare clipă din sânul Bisericii se scurge într-un fel cu totul aparte, ziua şi chiar ora având semnificaţiile lor duhovniceşti.

De când a fost alcătuit şi verificat de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, calendarul a fost lăsat moştenire fiecărei generaţii de creştini spre folosul liturgic. El nu este infailibil în sine, însă împlineşte cu precizie rolul duhovnicesc pentru care a fost construit.


Dumnezeu a săvârşit o mulţime de minuni prin care ne arată că Îi este plăcut cum este socotit timpul în Biserica Sa

Chiar dacă acest calendar al Bisericii, întocmit de Sfinţii Părinţi, nu este infailibil, nefiind cu totul exact din punct de vedere ştiinţific, mărturiile cu privire la ,,exactitatea” sa duhovnicească sunt infailibile.

Vom prezenta doar câteva din minunile care adeveresc faptul că sistemul de calcul al timpului, încuviinţat de Sfinţii Părinţi în toate vremurile, se dovedeşte a fi plăcut lui Dumnezeu.

Una dintre minunile cele mai frumoase, legate de calendarul Bisericii, este următoarea:

Într-o scrisoare, Episcopul Paschasinus de Lilybæum (Marsala), Sicilia îi scria Sfântului Leon cel Mare († 461), papa Romei:

,,După multă cercetare şi dezbatere, noi am găsit că ceea ce patriarhul Bisericii din Alexandria a scris prea sfinţiei voastre este corect. (...) Pentru moment, haideţi să nu ne temem de întârzierea datei Paştelui, ca nu cumva încercând să o evităm, să cădem în greşeală, aşa cum s-a întâmplat în timpul domniei predecesorului vostru, Zosima († 418) ... La acea vreme, grăbind sărbătorirea Paştelui de la data sa de 22 aprilie la cea de 25 martie ..., s-a comis o foarte gravă eroare; atât de gravă încât că adevărata dată a fost dovedită de o minune săvârşită de harul Sfântului Duh ...

Această minune este după cum urmează: În munţii cei înalţi, în mijlocul pădurilor stufoase, era o regiune foarte săracă cu numele de ’Meltinas’. Prin strădanii nefireşti, a fost construită acolo o mică biserică. În baptisteriu, în timpul sfintei nopţi de Paşti, la vremea stabilită pentru botezuri, în ciuda faptului că acolo nu existau nici conducte, nici apeducte, nemaivorbind de vreo apă în apropiere, cristelniţa se umplea de la sine. După ce puţinii oameni care erau prezenţi acolo erau sfinţiţi (botezaţi), apa se împrăştia în acelaşi fel în care apărea.

Cu toate acestea, în vremea binecuvântatului Papă Zosima, când apusenii erau în greşeală cu privire la calculul datei pascale, în timpul nopţii de Paşti, săvârşind de citit Evanghelia, preotul a aşteptat, ca de obicei, vremea botezului; aşteptând, într-adevăr, până dimineaţă. Fiindcă apa nu a apărut, cei care aşteptau să fie botezaţi, au plecat la casele lor nesfinţiţi (nebotezaţi).

Continuând, îngăduiţi-mi să spun că în ajunul Paştelui la 10 calende ale lui mai (adică, la data alexandrină de 22 aprilie), cristelniţa s-a umplut cu apă la vremea potrivită. Prin această minune clară, s-a dovedit că apusenii erau în eroare cu privire la data Paştelui”.

O altă minune este cea pe care o aduce ca mărturie Sfântul Nicodim Aghioritul († 1809):

,,În regiunea Heliopolis-ului, în Egipt, unde sunt marile piramide, Dumnezeu săvârşeşte următorul paradox ciudat în fiecare an: în seara Sfintei Joi a noastră (adică în Joia Mare ortodoxă), pământul scoate afară vechi rămăşiţe şi oase omeneşti, care acoperă solul unei câmpii întinse şi care rămân pe loc până la sfârşitul Joii Înălţării, şi apoi ele intră la loc acoperindu-se şi nu se mai arată deloc până când vine din nou Sfânta Joi. Acesta nu este un mit sau o fabulă, ci este un fapt adevărat şi cert, fiind confirmat de istoricii mai vechi şi recenţi ... De fapt, aceste oseminte omeneşti proorocesc învierea viitoare a morţilor, întocmai precum le-a văzut şi Proorocul Iezechiil (cca secolul VI î.Hr.)”.

Una dintre minunile care ne încredinţează că şi în ceruri se prăznuiesc sărbătorile la fel ca pe pământ este arătarea semnului ceresc deasupra suburbiilor Atenei în 1925, la un an după ce Biserica oficială a Greciei a adoptat noul calendar. În ajunul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, pe 14 septembrie (stil vechi), o mulţime de mai bine de 2.000 de oameni s-a adunat pentru priveghere de toată noaptea în mica biserică a Sfântului Ioan Teologul. Un detaşament de poliţie a fost trimis să verifice mulţimea, deoarece era interzis să se mai ţină sărbători potrivit vechiului calendar.

Chiar înainte de miezul nopţii, o cruce luminoasă şi măreaţă a apărut pe cer deasupra Casei lui Dumnezeu. Atât de strălucitoare că stelele au pălit înaintea luminii ei, această cruce a fost văzută de martorii oculari a fi fost înfăţişată distinctiv asemenea unei Adevarul despre minuni 05cruci bizantine tradiţionale, cu 2 braţe orizontale. Apariţia a durat vreme de jumătate de oră, timp în care crucea de lumină s-a ridicat încetul cu încetul vertical în sus, imitând înălţarea crucii săvârşită de preot în timpul sărbătoririi acestui praznic, până când a dispărut. Această minune cerească a adeverit în sufletele închinătorilor îngenuncheaţi – inclusiv ale poliţiştilor – corectitudinea calendarului Bisericii.


Ziarele din acea vreme au consemnat minunea în paginile lor

Apoi, sfinţii se arată adeseori unora dintre credincioşi în zilele lor de prăznuire, calculate potrivit calendarului bisericesc al Sfinţilor Părinţi. De pildă, Sfânta Cuvioasă Mucenică Fevronia din Nisibe († 310) a apărut odată, stând în locul său obişnuit printre surorile mânăstirii ei, în timpul unei privegheri de toată noaptea când se prăznuia ziua sa, 25 iunie (stil vechi); cei 5 tovarăşi din Sevastia, Sfinţii Mucenici Evstratie, Avxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest († 296), au binecuvântat odată o mânăstire construită în cinstea lor cu belşug de alimente în timpul unei lipse acute de hramul mânăstirii, 13 decembrie (stil vechi), şi multe altele.

Se cuvine precizată ultima dintre acestea, consemnată de contemporani: după schimbarea calendarului în 1924, când cei care păstrau vechiul calendar al Bisericii erau prigoniţi, un preot dreptslăvitor grec a dorit să slujească praznicul Sfântului Prooroc Elisei în biserica închinată lui din Atena (între timp a fost dărâmată), dar s-a răzgândit socotind posibilele confruntări care se puteau isca. De aceea, el a înclinat spre a merge la o altă biserică pentru a sluji liturghia a doua zi. Cu toate acestea, a doua zi, 14 iunie (stil vechi), credincioşii l-au găsit pe acel părinte în Biserica Sfântului Elisei, slujind dumnezeiasca liturghie în cinstea sfântului prooroc. În mare nedumerire, fiii săi duhovniceşti l-au întrebat de ce s-a răzgândit, iar preotul le-a răspuns: ,,În această dimineaţă mi s-a arătat sfântul prooroc, care mi-a spus să vin aici să slujesc şi să nu mă tem de nimic, pentru că el va veghea asupra mea”.”

De asemenea, se cuvine să mărturisim o minune petrecută pe meleagurile noastre, în anii din urmă. La una dintre mânăstirile noastre de maici, într-un an în care Învierea Domnului a căzut pe data de 25 martie, când se prăznuieşte Buna Vestire a Maicii Domnului (sărbătoare numită Kiriopascha, din pricina concordanţei acestor două mari praznice împărăteşti), maicile pierduseră din vedere că trebuie să pună, în noaptea de Înviere, şi cântările Bunei Vestiri. Şi noaptea mergea către dimineaţă, dar nu se mai lumina de ziuă şi de acum oamenii începeau să se înspăimânte. Când maicile şi-au dat seama că uitaseră de cântările Bunei Vestiri şi au început să le adauge slujbei, îndată s-au ivit zorile şi toţi cei prezenţi au văzut în ce chip minunat s-a făcut aceasta, spre adeverirea calendarului Bisericii.

Un fenomen asemănător este minunata adormire întru Domnul a unui bineplăcut al Lui într-o zi de sărbătoare aparte. Aici se cuvine să amintim de adormirea unui părinte dreptslăvitor, care a trecut la Domnul pe când se afla într-o mânăstire de maici, care, din ascultare faţă de episcopul locului, a adoptat noul calendar. Părintele a trecut la cele veşnice pe 7 aprilie (stil nou), unele maici învrednicindu-se să vadă cum sufletul lui se înalţă către ceruri şi să-l audă cântând: ,,Vesteşte, o pământule, mare bucurie” – un imn al Bunei Vestiri a Maicii Domnului, sărbătoare pe care chiar în acel timp o prăznuiau cei de stil vechi.

Astfel de evenimente minunate pot fi găsite presărate de-a lungul întregii istorii a Bisericii Ortodoxe. Însă cea mai mare minune ce are loc legat de calendarul Bisericii este apariţia an de an a Sfintei Lumini în Biserica Sfântului Mormânt al Domnului din Ierusalim. Acest fenomen peste fire are loc doar în ajunul Paştelui ortodox, calculat potrivit calendarului bisericesc.

Ei i se alătură, tot pentru a mărturisi ,,infailibilitatea” duhovnicească a calendarului Bisericii, norul care se arată pe Muntele Tabor de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului pe stil vechi şi întoarcerea Iordanului de praznicul Botezului Domnului pe stil vechi. Aceste trei minuni, care sunt legate de momentele cele mai importante din viaţa Mântuitorului: Botezul, Schimbarea la Faţă şi Învierea Sa, şi care au loc an de an, le vom prezenta în cele ce urmează.