----------------

 

Carti in site

 

--------------------

CHESTIUNEA CALENDARULUI

de preot Vasilie Sakkas

 

Anexa 2

 

Arătarea semnului Sfintei Cruci a Domnului

nostru Iisus Hristos lângă Atena în 1925

Pomenită pe 14/27 septembrie

 

 

La începutul secolului XX, şi mai cu seamă în anii ‘1920, în Grecia şi în Patriarhia Ecumenică, existau forţe puternic seculariste şi anti-bisericeşti la conducere. Printre acţiunile acestor forţe s-a numărat introducerea samavolnică a calendarului gregorian. Calendarul gregorian este adecvat pentru afaceri, bursă şi alte activităţi seculare, lumeşti. Însă, din punct de vedere liturgic este practic inutil, chiar vătămător. Este cu neputinţă a potrivi calendarul gregorian cu Pascalia noastră ortodoxă, canonică. Mai mult, introducerea unei schimbări în calendarul bisericesc de către o Biserică locală a creat o discrepanţă liturgică inacceptabilă înlăuntrul Bisericii înseşi.

Un mare număr de creştini din Grecia au refuzat să accepte aceste schimbări anti-canonice, anti-bisericeşti, impuse lor cu ajutorul poliţiei. Aceşti oameni au suferit şi continuă să sufere persecuţii, întemniţări şi privaţiuni din partea forţelor poliţieneşti seculare. Dar ochii duhovniceşti ai adevăraţilor creştini ortodocşi au văzut limpede, chiar dacă atunci nu au înţeles pe deplin în ce constă răul noului calendar. Acesta era un premergător şi un semn al celei mai mari erezii din istoria lumii – ecumenismul. Cu toate acestea, mulţi credincioşi au devenit încurcaţi. Unii au început să şovăie. Aşa cum arienii controlau puterea lumească în 351 şi puteau să impună erezia lor în imperiu, tot aşa acum, reformatorii calendarului controlau puterea lumească în Grecia. În astfel de vremuri tulburi şi primejdioase, Atotmilostivul Dumnezeu a luat aminte la nevoile poporului Său. Încă o dată, ca în 351, Domnul a trimis o arătare minunată a semnului prea cinstitei Cruci pentru a pecetlui adevărul şi a-i face de ruşine pe falşii învăţători.

 

Arătarea semnului Sfintei Cruci s-a petrecut astfel:Chestiunea calendarului 2

În 1925, în ajunul sărbătorii Înălţării prea cinstitei şi de viaţă dătătoarei Cruci a Mântuitorului nostru, care se ţine pe 14 septembrie potrivit calendarului Bisericii Ortodoxe, se săvârşea privegherea de toată noaptea în Biserica Sfântului Ioan Teologul din suburbia Atenei. În acea seară la ora 9, mai mult de 2.000 credincioşi dreptslăvitori se adunaseră în biserică şi în jurul ei pentru slujbă, întrucât rămăseseră foarte puţine biserici ortodoxe adevărate deschise, din întâmplare, de către autorităţile civile. Însă, o adunare de oameni atât de mare nu putea trece neobservată de autorităţi. În jurul orei 11 p.m., autorităţile au trimis un batalion de poliţie la biserică, „pentru a preveni orice tulburări care ar putea apărea într-o mulţime atât de mare”. Adunarea era prea mare ca poliţia să poată întreprinde orice acţiune directă sau să poată aresta preotul, astfel că poliţiştii s-au alăturat mulţimii credincioşilor în curtea deja arhiplină a bisericii.

În acest fel, fără a ţine seama de adevăratele raţiuni ale prezenţei lor acolo, împotriva propriei voi, dar potrivit Voii care covârşeşte toată puterea omenească, ei au devenit părtaşi la minunata experienţă a mulţimii de credincioşi.

La 11,30 p.m., pe cerul de deasupra bisericii, în direcţia nord-est, a început să se contureze o Cruce minunată, radiind lumină. Lumina ce izvora din ea lumina nu numai biserica şi credincioşii ci, în razele ei, stelele de pe cerul senin, fără nori, au pălit, şi curtea bisericii s-a umplut de o lumină aproape palpabilă. Însăşi forma crucii era alcătuită dintr-o lumină foarte densă şi se putea vedea cu claritate o cruce bizantină cu o bară transversală înclinată în partea de jos. Această minune cerească a durat o jumătate de oră, până la miezul nopţii, şi apoi Crucea a început încet să se înalţe pe verticală, aşa cum preotul înalţă crucea în timpul slujbei Înălţării Sfintei Cruci în biserică. După ce a ajuns în poziţie verticală, Crucea a început să se estompeze treptat.

Este cu neputinţă graiului omenesc a cuprinde în cuvinte ce s-a întâmplat în timpul arătării dumnezeieşti. Credincioşii au căzut pe feţele lor la pământ cu lacrimi în ochi şi cântând rugăciuni, slăvind pe Domnul cu o inimă şi o gură. Printre cei cu lacrimi în ochi se aflau şi poliţiştii, care descoperiseră, pe neaşteptate, în adâncurile inimilor lor, o credinţă sinceră. Mulţimea credincioşilor şi batalionul de poliţie s-au transformat într-o singură turmă de credincioşi, unită. Cu toţii erau cuprinşi de o sfântă bucurie.

Privegherea a continuat până la ora 4 a.m., când tot acest torent omenesc s-a revărsat în oraş, ducând cu sine vestea minunii în urma căreia ei încă tremurau şi lăcrimau.

Mulţi necredincioşi, sofişti şi inovatori, înţelegând păcatul şi vina lor, dar nevrând să se pocăiască, au încercat prin orice mijloace să explice sau să tăgăduiască minunea. Faptul că forma Crucii a fost atât de distinct şi limpede cea a crucii bizantine (numită uneori cruce rusească), cu trei bare transversale, cea de jos înclinată, a respins cu totul orice argumente în favoarea unui fenomen fizic întâmplător.

Faptul că o astfel de arătare a Crucii s-a petrecut la apogeul primei mari erezii trebuie să deştepte în ortodocşi un sens deosebit a cât de importantă este chestiunea calendarului şi tot ceea ce este legat de aceasta. Nici o persoană cu judecată nu poate discuta despre această problemă cu uşurinţă, cu raţionamente seculare sau argumente lumeşti. Inovatorii, asemenea arienilor în 351, au rămas fără justificare.

 

Tropar, glasul al 3-lea

Când furtuna ecumenismului a început să se dezlănţuie, Mântuitorule, împotriva Sfintei Tale Biserici, şi credincioşii au fost izbiţi de valuri asemenea apostolilor pe Marea Galileei, Tu ai binevoit să pecetluieşti cu semnul atotcinstitei Tale Cruci, Atotmilostive, calendarul Bisericii Tale ca simbol al adevăratei căi, pentru care noi strigăm cu bucurie: pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, mântuieşte-ne pe noi.

 

Condac, podobia glasului al 4-lea

Atena s-a bucurat, Mântuitorule, să vadă minunea milostivirii Tale; că Tu ai făcut să strălucească cu putere simbolul mântuirii noastre spre mângâierea credincioşilor şi mărturisirea adevărului. Pentru aceea, Atotsfinte, credincioşii slăvesc bunăvoirea Ta cea nemăsurată.